Atelierele pe care le-am făcut alături de copii, aici referindu-mă la cele de la începutul anului, au adus mari schimbări în modul în care le abordez. Având în vedere că acum nu mă mai adresez unui grup restrâns de copii ci unora de peste 20 de persoane, m-a determinat să caut abordări care să faciliteze interacțiunea fiecărui copil. Pentru că asta doresc eu la activitățile pe care le desfășor: fiecare copil să participe efectiv la ceea ce se întâmplă.
Atunci când el va atașa, scrie, învârti sau mai știu eu ce altă manevră, va privi și înțelege diferit dar mai ales va avea sentimentul utilității și al băgării în seamă. În activitățile tradiționale care se defășoară în școlile noastre, nu apucă să facă asta toți copiii, de obicei învățătorul apelând ori la cei mai băgăcioși ori la cei foarte buni. Nu este timp pentru pierdut și în acest fel, cei mai înceți ori mai nepregătiți asistă neputincioși la excluderea lor, puțin câte puțin. Nu afirm că se face acest lucru intenționat dar așa se desfășoară ostilitățile. Am exemple foarte proaspete în acest sens. 🙁
Pe lângă fișele pe care le pregătesc fiecărui copil, dar și doamnei de la catedră, atunci când vine vorba de machetă trebuie să gestionez timpul în funcție de numărul copiilor cărora mă adresez. Și văd pe fețele lor ce mult contează asta. Sunt momente în care, în tumultul jocului, copiii nu au răbdare să-l aștepte pe cel încet să dea un răspuns și atunci îi rog să nu se grăbească, chiar dacă știu că asta-mi perturbă, puțin, mersul lucrurilor.
Încerc să îmbin jocul cu mișcarea, pentru a scoate copiii din amorțeala băncilor și pentru a aduce freamătul competiției.
Nu pot reda în cuvinte satisfacția celor mici și atitudinea lor din timpul desfășurării! E atât de mult entuziasm coroborat cu o relaxare dar și bucurie. Stările astea sunt transmise și părinților atunci când vin după ei, dar din nefericire, mulți dintre adulți nu au timp pentru niște dialoguri esențiale, de scurtă durată, alături de propriii copii. Totul este în grabă, totul pe repede-nainte, copilul rămânând cu bucuria neîmpărtășită de cele mai multe ori.
Cred că ar fi necesar ca și părintele să depună un efort în acest sens, adică al modalității în care interacționează cu propriul copil, pentru că așa cum se prezintă situația astăzi, suntem deficitari și la acest capitol.
Învățătoarele, educatoarele nu sunt bone și nici executanți ci niște parteneri care contribuie la șlefuirea copiilor, educația lor trebuind făcută acasă, de către părinți. De acolo, din sânul familiei, copilul își definește propria listă de valori, își însușește deprinderile elementare de conduită și comportament.
Revenind la atelierele mele dragi, am mai confecționat o învârtitoare, așa cum îmi place mie să-i spun, pentru ca cei mici să poată exersa cu zâmbetul pe buze, grupurile de litere.
Am folosit-o prima dată alături de Spiridușii doamnei Ana, atunci când am vorbit despre albine.
Atunci a fost amenajată să fie în ton cu lecția, adică plină de „miere”. Apoi am adaptat-o, transformând-o pentru a putea vorbi despre noapte și zi, învârtitoarea mea căpătând alte culori.
Dar am descris, pe larg, ce și cum am făcut aici și aici.
A trebuit să mai confecționez o învârtitoare, tot pentru grupuri de litere, iar de data asta am ales să atașez un semn al întrebării dar și unul al mirării, pentru a up-data jocul. Aici nu mai trebuia să se spună doar cuvinte folosind grupurile de litere, ci să se facă propoziții cu ele, utilizând și semnele de întrebare și mirare.
Idei sunt, teme – câtă frunză și iarbă – rămâne doar să le îmbrăcăm adecvat pentru a le aduce în fața copiilor. Și ce-i mai frumos decât să lucrezi alături de ei?
