„Timm Thaler sau râsul vândut” de James  Krüss

Timm Thaler sau râsul vândut de James  Krüss, o carte despre care voi lăsa inima să vorbească. E adevărat că a făcut parte din lectura de seară, cea pe care o fac cu voce tare alături de Luca. În ultima perioadă nu citesc doar eu, ci și el, într-o îngemănare pe care nu am cum s-o descriu în cuvinte.

Cea mai proastă zi din viața micului Timm Thaler este ziua în care moare tatăl său. Se trezește singur cu mama sa, vitregă și isterică și cu fratele lui vitreg, Erwin. Copleșit fiind de durerea lui, caută singurul loc unde se simte aproape de tatăl său: la hipodrom, la cursele de cai. La îndemnul unui străin care pretinde că l-a cunoscut pe tatăl său, Timm pariază – și câștigă! Timm nu-și poate da seama cât de fericit îl face profitul.
Și așa, el începe să creadă că viața cu mama vitregă și cu Erwin ar fi mult mai suportabilă dacă ar avea foarte mulți bani. E foarte convenabil că străinul care se identifică ca fiind domnul Lovaid îi propune o afacere adecvată: dorește să-i dea lui Timm posibilitatea de a câștiga orice pariu, indiferent cât de bizar ar fi el, în schimbul râsului său.
Fără a înțelege pe deplin importanța acestui troc, Timm bate palma și cu adevărat, începe să câștige fiecare pariu. Dar asta nu-i aduce împlinirea. El realizează că nu poți fi fericit fără râs. Deci începe vânătoarea pentru a-și recăpăta râsul, o vânătoare care îl conduce în întreaga lume, chiar dacă soluția este deja sub nasul lui.

Timm a privit tulburat casa mare și albă. Înainte, când era tânărul zâmbitor de pe aleea îngustă, i s-ar fi părut ca un vis frumos, căci semăna cu palatul unui prinț din basme. Însă cine-și vinde râsul nu mai poate fi fericit. (pagina 72)

 

Înclin să cred că Timm Thaler a fost instrumentul care m-a ajutat să devin o persoană și mai bună decât sunt. Am putut astfel să-i exemplific lui Luca, într-un mod atât de plăcut,  faptul că în lume există lucruri neprețuite și care nu pot fi înlocuite cu aur, iar norocul nu este condiționat de aur, bani ori alte lucruri. Mă bucur că asta se întâmplă acum, în momentul copilăriei sale.
Într-o lume în care valorile tind să dispară și totul să se învârtă în jurul banului, lăsând la o parte importante percepte morale e tot mai complicat să te descurci.

Cititorul, mare ori mic, are parte de o călătorie în jurul lumii, în orașe de pe toate continentele, așa cum are parte de multă opulență. Micul Timm stă în hoteluri luxoase, mănâncă tot ce este mai bun și nu duce lipsă de absolut nimic.

– Vedeți, domnule Thaler, oamenii se împart în două categorii, în stăpâni și servitori. Timpurile noastre vor să șteargă aceste granițe, dar așa ceva este periculos. Trebuie să existe oameni care gândesc și comandă și alții care nu gândesc, ci doar îndeplinesc ordinele.
Timm a sorbit calm din ceai și apoi a răspuns:
– Când eram încă foarte mic, baroane, tatăl meu mi-a spus odată: „Să nu crezi în stăpâni și servitori, Timm. Să crezi doar în oameni proști și oameni deștepți și să detești prostia care înrăiește”. Am notat asta într-un caiet de școală, de aceea n-am uitat-o. (pagina 182).

Lecturarea acestei povești te trimite să afli mai multe amănunte despre diavol, pentru că Lovaid asta înseamnă, diavol citit invers. Orice nume ar purta diavolul,  Satan, Lucifer, Lycidas, el are un mister ce se dorește a fi descifrat. E un subiect care te îngrijorează și cu care nu ai dori să ai de-a face vreodată, sub nici o formă.

De aceea m-am bucurat că am parcurs povestea împreună, pentru ca mai târziu, atunci când cartea va fi recitită, să aducă cu ea și amintirea noastră, a mamei care citește alături de fiul ei cel mic, povești atât de serioase.

Dacă nu ai avut niciodată timp să citești povestea lui Timm, fă-o imediat. Dacă aș putea, te-aș obliga și te-aș forța (știi la ce mă refer). Nimeni nu trebuie să treacă prin viață fără să-l întâlnească pe Timm.  Dacă te vei întreba ce înseamnă râsul pentru oameni, Timm îți va răspunde:

Râsul este libertate interioară (pagina 150)

P.S. Am aflat, după terminarea cărții, de existența unei ecranizări. O vom viziona și noi, negreșit!

https://www.youtube.com/watch?v=26bBlRQCIDI

Thinking Minds – School magazine

Iată că finalul de semestru a adus cu el o bucurie: apariția revistei în limba engleză a Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni.

Nu vă pot spune ce încântat a fost Luca de cooptarea în colectivul de redacție al acestei reviste.

E singurul băiat din colectivul de redacție, iar articolele apărute în revistă arată că mai există doar unul de același gen cu el care scrie. În rest, numai fetițe. 🙂

Coordonatoarea acestui minunat proiect este doamna profesoară de limbă engleză, dar și directorul adjunct al acestei instituții, Brândușa Nisioi.

Revista are o grafică foarte frumoasă iar hârtia este de calitate. Ilustrațiile au o claritate bună în ciuda dimensiunilor reduse.
În acest prim număr din acest an, Luca semnează două articole. Și dacă despre unul aveam cunoștință, lucrându-l acasă, pe cel de-al doilea acum l-am citit.

Ce pot spune? Sunt bucuroasă de bucuria lui și de faptul că a găsit o supapă pentru a putea merge mai departe în procesul de învățământ. Lucrurile de la clasă nu s-au schimbat major și poate că a reușit să gestioneze situația mai bine doar pentru că a venit după vacanță, atunci când oboseala nu e prezentă. Cel mai mare neajuns este gălăgia și zgomotul care nu te lasă să performezi atât cât ai putea. Și interminabila bășcălie făcută de cei care nu pricep nimic din traiul într-o colectivitate.

Mă rog să poată gestiona toată această nebunie pentru că din partea mea va avea tot suportul și sprijinul de care sunt capabilă.

Când dintr-un bol extragi biletul cu Răscoala de la Bobâlna, trebuie să scrii despre ea

Continuă „lupta” cu materia numită istorie. Nu că ar fi urâtă ori neinteresantă, dar nu are lipiciul necesar și nici „cârligul” existent la alte materii. Eu îmi dau toată silința să o fac cât mai atractivă și interesantă, dar se vede treaba că nu depinde numai de mine.

La școală, domnul care o predă nu a reușit să-l atragă pe școlar iar la demersurile făcute de el (școlarul) nu a reacționat așa cum ar fi trebuit (profesorul). Ce vreau să spun: doresc să afirm că un școlar ar trebui încurajat dacă cel de la catedră vede că a depus eforturi și a alocat din timpul lui liber în această direcție.

Nu contenesc să o prezint, pe ea, pe istorie, ca o înșiruire de povești, una mai interesantă ca alta și ca o dovadă a zbuciumului, progresului și tot ce ține de viața asta. Am momente în care povestea e foarte interesantă, atractivă, dar am și momente în care plictisul și neatenția e maximă. Însă demersul meu va continua atât cât va fi nevoie și cât se va putea.

Ultimele două săptămâni au fost alocate pentru o activitate mai altfel: copiii au extras dintr-un bol un bilețel iar ceea ce scria pe el trebuia dezvoltat. Luca a extras biletul cu subiectul „Răscoala de la Bobâlna” unde a avut de confecționat mai multe materiale, toate scrise de mână.
Primul a fost o prezentare a faptelor în care să se descrie ce și cum s-a întâmplat.
A doua cerință a fost scrierea unor curiozități legate de faptul istoric petrecut.
A treia cerință se referea la întocmirea unui rebus.
Pe lângă toate acestea a mai trebuit completat un chestionar istoric dat tot de domnul profesor.

Și le-am luat pe rând.
Pentru că în manualul de istorie nu este pomenit de Răscoala de la Bobâlna am căutat un material din care să afle ce s-a întâmplat atunci și ce a dus către această manifestare a țăranilor.

Am cules informațiile în două fișiere, unul mai simplu și unul mai complex, pe care copilul le-a citit, iar mai apoi a făcut un rezumat, scris de mână, așa cum dorește profesorul.

RASCOALA DE LA BOBALNA

RĂSCOALA DE LA BOBÂLNA

După ce rezumatul a fost făcut, a trecut la cerința a doua, acolo unde a scris curiozități (un fel de-a spune, mai mult cunoștințe) despre formarea statelor feudale nu doar despre Bobâlna.

Apoi, Luca a completat un rebus legat tot de acest subiect: Bobâlna. A fost destul de greu pentru că trebuit să-l confecționăm noi, negăsind nimic în acest sens.

Întrebările rebusului sunau așa:

1 – În Transilvania între anii 1437 și 1438 a avut loc Răscoala de la … ?
2 – De la cine se colecta zeciuiala?
3 – Cu cine doreau țăranii să ajungă la o înțelegere?
4 – Cum se numește Tratatul semnat la Căpâlna (două cuvinte)?
5 – Care țărani nu erau obligați să plătească?
6 – Unde s-a dat o luptă între țărănime și armata clasei privilegiate?
7 – Cu ce era înarmată țărănirea?
8 – În septembrie 1437 s-a semnat o … între nobilii maghiari, clericii catolici, sașii și liderii gărzilor secuiești.

Cam atâta inspirație s-a avut pentru această cerință, dar tot s-a recapitulat ceea ce s-a lecturat înainte.

Ultimul punct de rezolvat a fost fișa primită de la școală.

La subiectul cinci, cel de 18 puncte, se cerea ca să se facă un text istoric utilizând termenii: Bogdan I, cnezat, voievodat, suzeranitate, marcă.

Și pentru că nici despre Bogdan I nu s-a vorbit deloc la școală și nici în manual nu există de cât menționat și anii de domnie, am purces la căutat informații necesare pentru a fi citite, pentru ca mai apoi să se poată concepe textul cerut. A fost frumos pentru că a aflat așa de multe noutăți, iar unele dintre ele erau legate de locuri aflate în apropierea noastră, pe care copilul le-a vizitat de mai multe ori.

Iată ce a ieșit:

Bogdan I, supranumit și Bogdan Întemeietorul, a fost voievod al Maramureșului și domn al Moldovei. A domnit în Moldova 4 ani, conform Letopisețului de la Putna: „Și a domnit Bogdan, 4 ani”.
El era moștenitorul unui cnezat, compus din 22 de sate. Locuința lui era la Cuhea, o adevărată fortăreață situată pe malul stâng al Izei.
„Descălecătorul” Dragoș, reușise să înființeze în partea de est a Maramureșului o nouă entitate teritorială, în calitate de Marcă Ungară, numită Moldova după râul cu același nume.
Bogdan s-a aflat în relații bune cu regele Ungariei, Carol Robert de Anjou (1308-1342)cel căreia i-a acordat demnitatea de voievodat al Maramureșului.
Bogdan a intrat în conflict cu regele maghiar Ludovic I de Anjou (1342-1383) încă din anul 1343, atunci când l-a decăzut din demnitatea de voievod al Maramureșului și l-a declarat infidel.
Bogdan s-a răzvrătit de mai multe ori în fața regelui care voia să fie suzeran peste Moldova, iar acesta a fost nevoit să renunțe supunerii Moldovei, mulțumindu-se cu confirmarea domeniilor pe care Bogdan le deținea în Maramureș, împreună cu frații săi.
Sub conducerea lui Bogdan a luat naștere noul stat moldovean care avea capitala la Siret însă voivodul prefera să stea mai mult la Rădăuți unde a ridicat o biserică (Bogdana) unde a și fost înmormântat.


Dealul din malul Izei pe care se află ruinele reședinței voievodale (sursa: wikipedia)


Grupul statuar Bogdan Voievod (sursa: wikipedia)

O activitate care a cerut multă documentare, dar și timp pentru realizare. Asta înafară de restul obligațiilor cerute de restul materiilor. Sănătoși de-am fi să mai aflăm așa informații interesante.

Reformele colonelului Alexandru Ioan Cuza

Este al doilea 24 ianuarie pe care copiii nu-l mai sărbătoresc la școală pentru că ziua a fost decretată de Guvernul României ca fiind liberă. Eu mă refer la zilele de 24 care cad în mijlocul săptămânii, nu în week-end, atunci când toată lumea e liberă. Din punctul meu de vedere e un minus în ceea ce-i privește pe elevi, pentru că așa cum mai pomeneam, acasă e mai complicat ca adulții, părinții ori bunicii sau cine mai stau cu ei să se aplece asupra acestui subiect. Doamnele din grădinițe ori școli, o parte dintre ele, au mai lucrat în avans, dar nu e același lucru.

În fine, eu una am menținut modul nostru de a lucra și, de dimineață, l-am provocat pe Luca la o discuție despre acest eveniment atât de important. Pentru că în anii trecuți am tot vorbit despre noțiuni generale, ajutați fiind de diferitele materiale ce au apărut pe piață – vezi seria Români celebri de la Editura Gama, de data asta, pentru că Luca a mai crescut, am făcut un pas înainte accesând niște informații mai amănunțite despre cele petrecute atunci. Și m-am gândit că Reformele lui Cuza ar reprezenta un capitol foarte important de analizat. Sunt multe, una mai importantă ca alta, și au fost cele care au dat naştere perioadei de început a dezvoltării capitaliste româneşti.

Am căutat pe internet și am adunat informațiile necesare pe care le-am grupat într-un text. Îl puteți citi accesând fișierul de mai jos.

Reformele colonelului Alexandru Ioan Cuza

Veți observa că părțile mai importante le-am scris cu un font mai mare pentru a ieși în evidență. Am folosit acest material pentru a completa lapbook-ul pe care l-am pregătit.

Două coperte de la blocuri de desen de format A4 au fost necesare pentru a-l confecționa. Au rezultat 3 pagini , cea din interior fiind pliată. Pe ele am lipit foi colorate A4 de trei culori: roșu, galben și albastru.

Exteriorul l-am acoperit cu o folie autocolantă pentru a-l face mai trainic dar și mai frumos.

În interior, am lipit niște imagini pe care le-am printat și tot soiul de figurine din hârtie pe care copilul să scrie informațiile.

Reformele lui Cuza – forme pentru lapbook

După ce se citeau informațiile din material, se completa secțiunea respectivă a lapbook-ului. A durat ceva timp, dar a fost frumos, o activitate condimentată cu tot soiul de întrebări, plină de curiozități ce acum au putut fi cunoscute.

Cum e țara astăzi? Dezbinată, săracă, umilită, înjosită. Lui Cuza sigur nu i-ar fi plăcut așa ceva și cu siguranță nu și-ar fi imaginat că nu putem merge mai departe pe drumul început de el.

Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aştepta de atât de mult timp.

Alexandru Ioan Cuza

„Tristan și Isolda” Elixirul dragostei

Uite că am ajuns la momentul în care această superbă poveste de dragoste să fie cunoscută și de Luca. A venit ca o cerință a profesorului de istorie care, pentru portofoliu, a specificat câteva titluri. Printre ele, Tristan și Isolda.
Am căutat cartea în bibliotecă pentru că știu sigur că o am și nu doar într-un singur exemplar, dar am pățit un lucru pe care l-am mai trăit: nu am găsit-o. Pentru că timpul era scurt, am căutat pe internet și am găsit o variantă PDF pe care am printat-o. E un exemplar apărut la Editura Prietenii Cărții, în anul 2000, în colecția Labirint, colecție coordonată de Cristina Ștefănescu, Cristina Jinga și Gabriela Dobrișan. În total 190 de pagini, adică 90 de foi A4.
Sunt la a nu mai știu câta carte pe care o recitesc și o găsesc diferită față de ultima lecturare. E un mare avantaj pe care-l am pentru că nu degeaba se spune că e bine ca unele titluri să le citești la vârste diferite.
După ce lectura a fost terminată, Luca a făcut un rezumat, pentru că domnul de istorie dorește ca în proiectele pe care le dă, copilul să scrie de mână.

Am ascultat, în mai multe reprize opera scrisă de Wagner, una destul de greu de urmărit. De aceea am optat pentru fragmentarea ei așa fiind mai ușor de ascultat. Trebuie specificat că durata este de peste patru ore.

Despre ce am mai vorbit noi după sau chiar în timpul lecturii?

În primul rând despre tematica romanelor cavalerești. Aici, Luca a aflat că Tristan mai este supranumit și Cavalerul Tristei Figuri, pentru că e cu neputință să obțină dragostea fără de care nu supraviețuiește. Am mai aflat că Tristan nu este un personaj fictiv, el existând cu adevărat. Se spune că a fost un celebru căpitan care a trăit spre mijlocul secolului VI fiind împreună cu Greidol și Gwon unul dintre cei trei principi moștenitori ai Britaniei.

Se știe că Tristan cânta la harpă cu o măiestrie aleasă și părea nefiresc ca acest lucru să fie făcut de un cavaler care trebuia să mânuiască sabia dar și să stăpânească arta vânătorii.

Un  alt subiect interesant de discutat a fost cel al vrăjitoriei. În Evul Mediu se credea că vrăjitorii dețineau puteri extraordinare, cu ajutorul cărora puteau să cunoască trecutul, viitorul, să influențeze destinul, făcându-l să acționeze în favoarea lor. Știam deja că tot atunci, în Evul Mediu, pedeapsa pe care o primeau cei acuzați de vrăjitorie era cruntă: erau arși pe rug. Era de ajuns o simplă bănuială pentru a se da ordin ca persoana în cauză să fie ucisă.

Elixirele și otrăvurile au fost alt aspect peste care ne-am aplecat cu interes. Alchimia din Evul Mediu este cea care a născut chimia de mai târziu. S-au preparat multe lucruri folositoare, dar pe lângă ele, alchimia a mai produs și puternice otrăvuri. Nu puține sunt asasinatele care erau  făcute cu otrăvuri și nu de puține ori vendetele fie ele politice ori din gelozie erau „rezolvate” chimic.

Tot această legendă ne-a trimis și prin orașele din Evul Mediu. Erau așezate la răscruce de drumuri comerciale, înconjurate de ziduri groase, construite din blocuri mari tăiate în stâncă, ridicate în scop de apărare contra jefuitorilor. Locuințele din interiorul zidurilor erau construite din lemn. Numai cele ale nobililor erau din piatră, împodobită, delimitată de celelalte.

Luca a aflat și de lepră, o boală întâlnită încă din timpurile cele mai îndepărtate. A aflat că există și în România, la Tichilești, un spital al leproșilor, leprozerie. Dacă în Evul Mediu leprosul era exclus din societate, lumea temându-se de el, crezând că boala era dată de Dumnezeu ca pedeapsă pentru o faptă reprobabilă, începând din secolul al XIV-lea, ei au beneficiat de asistență medicală.

Trubadurii au constituit o întâlnire specială, pentru că ne-am dat seama din ce timpuri străvechi există. Ei puteau fi întâlniți în piețele publice, pe lângă orașe și cetăți mai importante, la curțile regale acolo unde cântau și reciteau propriile creații.

În căutările mele în vederea documentării am dat peste mai multe imagini, iar una dintre ele m-a inspirat în a o transforma în pictură pe sticlă. E un exercițiu pe care nu-l mai făcuse de ceva vreme iar Luca s-a bucurat când l-a văzut.

Am trecut imaginea pe sticlă, conturând cu marker-ul, după care copilul a pictat-o.

Din când în când se mai privea sticla pe partea cealaltă pentru a se vedea unde anume nu este acoperită cu vopsea. A fost gata în momentul în care toată suprafața a fost acoperită.

La final, lucrarea lui arăta într-un mare fel. Abia aștep să găsesc o ramă potrivită pentru a o putea expune.

Cam asta ne-a inspirat pe noi această tristă poveste de dragoste să facem. Dacă nu ați aflat încă de ea, nu e târziu să o citiți. Niciodată nu e târziu să te întâlnești cu povești speciale, așa cum e bine să le recitești, redescoperindu-le dulceți neștiute.

Eminescu din 2018. Așa cum îl pricepem noi

Iată că a sosit și data de 15 ianuarie atunci când ar trebui, cu mic cu mare, să-l sărbătorim pe marele nostru poet. Dar ce să vezi, politicul a reușit să rupă din strălucirea a ceva ce el  nu va putea niciodată realiza. Lupta asta sălbatică nu mai lasă oamenii să se bucure de lucruri care nu au cum să facă rău, din contra, să mai lumineze și înfrumusețeze viața de zi cu zi.

După ce temele au fost făcute și s-a mai citit ceva despre care copilul nu avea cunoștință, lipsind în ultima săptămână de la școală, ne-am aplecat asupra unei poezii scrisă de Eminescu. A unei poezii care este încadrată ca putând fi înțeleasă și analizată de un copil în clasa a VI-a.

Nu am făcut nimic spectaculos ci, pur și simplu, am avut o discuție calmă, caldă, constructivă despre această poezie.

Numele ei este „Povestea codrului” și vă invităm să o citiți, dar și să zăboviți puțin asupra ei.

Povestea codrului

Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului, Măriei sale.

Lună, Soare şi Luceferi
El le poartă-n a lui herb,
Împrejuru-i are dame
Şi curteni din neamul Cerb.

Crainici, iepurii cei repezi
Purtători îi sunt de veşti,
Filomele-i ţin orchestrul
Şi izvoare spun poveşti.

Peste flori, ce cresc în umbră,
Lângă ape pe potici,
Vezi bejănii de albine,
Armii grele de furnici…

Hai şi noi la craiul, dragă,
Şi să fim din nou copii,
Ca norocul şi iubirea
Să ne pară jucării.

Mi-a părea cum că natura
Toată mintea ei şi-a pus,
Decât orişice păpuşă
Să te facă mai presus;

Amândoi vom merge-n lume
Rătăciţi şi singurei,
Ne-om culca lângă izvorul
Ce răsare sub un tei;

Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Şi prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.

Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept…
O, auzi cum cheam-acuma
Craiul sfatu-i înţelept!

Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Împrejuru-ne s-adună
Ale Curţii mândre neamuri:

Caii mării, albi ca spuma,
Bouri nalţi cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase
Ciute sprintene de munte –

Şi pe teiul nostru-ntreabă:
Cine suntem, stau la sfaturi,
Iară gazda noastră zice,
Dându-şi ramurile-n laturi:

– O, priviţi-i cum visează
Visul codrului de fagi!
Amândoi ca-ntr-o poveste
Ei îşi sunt aşa de dragi!

Am făcut un portofoliu, mai altfel, în care să se cuibărească câteva detalii pe care le-am constatat în urma discuțiilor.

O parte dintre ele sună așa:

Din cine este formată împărăția codrului?
Ce vietăți trăiesc în împărăția codrului?
Care sunt elementele comune ale poeziilor „O rămâi…” și „Povestea codrului”?
În ce poezii ale lui Mihai Eminescu mai apare codrul?
Specifică elementele de versificație.

A fost frumos. Cred că vom mai repeta de îndată ce vom prinde puțin timp liber.

Se termină vacanța

și eu sunt obosită, moartă.
O vacanță pe care n-o voi putea uita niciodată din prisma evenimentelor prin care am trecut.
O perioadă în care în loc să ne încărcăm bateriile, ne scoatem limbile cât de mult putem, pentru a ne linge rănile.
A venit Răzvan acasă și ăsta a fost un lucru care m-a ajutat extrem de mult. Știu!, mi-ar/ne-ar fi plăcut să-l întâmpinăm pe Moșul altfel, planuri îmi făcusem, însă nu e ce-ți pregătești ci cum dorește divinitatea.
Acum, s-a sunat plecarea pentru că începe școala. Pe toate meridianele.
Ca de fiecare dată, drumul până la București, acolo unde-i un aeroport adevărat (de la Luca citire) a constituit un prilej de a mai rosti ce rămăsese nespus. Un drum pe care l-am făcut de nenumărate ori în ultimii ani, atunci când doar eu și cei doi băieți scriem file adevărate și cimentăm o relație ce se dorește a dăinui peste ani.

Am avut noroc de vreme relativ bună, pentru că am fost scutiți de troiene de zăpadă viscolită chiar dacă burnița și vântul nu au fost tocmai prietenoși. La prima oră a dimineții, atunci când soarele nu dădea nici un semn de a-și arăta razele, ne găseam pe cel mai mare aeroport al țării, Henri Coandă din Otopeni. Zumzet era, cel specific plecărilor, îmbrățișărilor și lacrimilor șterse pe furiș.

Dar ne-am bucurat de repetarea exercițiului așteptând cu nerăbdare următoarea revedere ce nu va fi prea îndepărtată.

În rest, fiecare și-a ostoit sufletul cum a putut, dar deopotrivă, ne-am bucurat de cei mai noi ochi apăruți în familia noastră. Pentru că, nu-i așa, unul pleacă și altul vine, pentru a compensa durerea cu bucuria.

Privindu-i, mi-am adus aminte de Luca, la aceeași vârstă.
Cum trec anii, ca un abur!

De luni începe școala. Altă luptă! Altă etapă!

„Scrisori de la Moș Crăciun” de J. R. R. Tolkien

Crăciunul pentru creștinii ortodocsi de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial. Biserica Ortodoxa Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.

Iată de ce, acum, în preajma venirii lui Moș Crăciun, am decis să vă aduc în atenție o carte pe care nu ar trebui să o rateze nimeni, mare sau mic. A fost suficientă o singură întrebare (de fapt mai multe într-una) pe care a auzit-o de la fiul său cel mic, John, care nu avea mai mult de trei anișori, pentru ca totul să capete forma pe care o veți vedea citind cartea Scrisori de la Moș Crăciun de J. R. R. Tolkien.

Întrebarea era:

Cine este Moș Crăciun, ce face și unde stă?

iar răspunsul a venit în decembrie 1920 și s-a repetat de-a lungul a 23 de ani. Pentru că an de an, celebrul scriitor a trimis aceste scrisori copiilor lui, John, Michael, Christopher și Priscilla. Ele au fost publicate postum, la câțiva ani de la moartea autorului.

În aceste scrisori, Tolkien crează o întreagă lume, și chiar dacă la început numărul personajelor este redus, pe parcurs se adaugă noi și noi caractere care vin să o completeze. Moș Crăciun începe corespondența avându-l alături doar pe Ursul Polar, poznașul și neîndemânaticul urs polar cel care aduce numai belele.

Lor li se adaugă, odată cu trecerea anilor, elfii de zăpadă și secretarul elf, oameni de zăpadă, alți urși polari, goblini scandalagii și stricători. La un moment dat, Moșul ajunge să-i scrie doar Priscillei, mezina familiei, singura care a mai rămas acasă să atârne șoseta la șemineu chiar dacă războiul începuse, aducând cu el multe lipsuri, dar mai ales durere.

Cartea este cu atât mai specială și datorită faptului că ilustrațiile sunt semnate de autor, acesta ținând cont de multe detalii care o fac neprețuită. În primul rând, scrisul este același, indiferent de an, puțin tremurat, pentru că Moșul este bătrân. Apoi  sunt ilustrațiile, executate cu minuțiozitate, atenție și pasiune de miniaturist.

Am revenit la scrisorile lui Tokien și anul acesta, când le-am văzut diferit. Și Luca a recitit o parte din ele și cred că ar fi interesant de făcut acest exercițiu în limba engleză, drept pentru care voi căuta cartea pentru a o achiziționa.

Cea pe care o avem noi este apărută la Editura Rao, în anul 2006 și e scoasă în condiții grafice minunate, foaia fiind cerată, coperta cartonată și o supracopertă.

Nu lipsiți de la această întâlnire pentru că e păcat. Mare păcat!

Sărbători cu bine și să nu ezitați să credeți în Moș Crăciun, pentru că el chiar există!

Luca, Mario și colegii la ceas aniversar

Iată că astăzi am bifat și aniversat cei 12 ani ai lui Luca. Sănătoși și atât de minunați! Plini de provocări, multă iubire – tone de iubire, freamăt și valuri de înțelegere și răbdare.
Am pregătit din timp invitațiile pentru aniversarea lui, asta pentru că ea cade într-o perioadă în care copiii sunt în vacanță, dar și la început de an, atunci când multă lume e plecată pentru a aniversa trecerea dintre ani.
Tema petrecerii a fost Mario, prietenul lui Luca de ani de zile, cel care este asociat mai mult cu Crăciunul pentru că toate consolele și jocurile i-au fost aduse în această perioadă. E un personaj pe care-l îndrăgim toți ai casei și pe care Luca l-a înțeles atât de bine încât a ajuns să-l mânuiască cu o precizie demnă de invidiat.
Invitația a avut forma de mai jos:

și a fost pusă într-un plic pe măsură.

Tot pentru petrecerea aceasta am confecționat o machetă cu Mario, iar cerința a fost de a pune mustața la locul ei. Nici nu știți ce minunăție de joc a ieșit alături de copii și ce provocare să duci la bun sfârșit cerința. Mustățile le-am confecționat din carton negru și au fost 4 la număr.

Pentru divertismentul copiilor, am confecționat litere din polistiren, litere care alcătuiesc numele lor, iar ei le-au pictat și decorat cum au dorit. A durat destul de mult, dar rezultatele au fost pe măsură. Dorința a fost a lor de a duce la bun sfârșit această etapă. Și de-ar mai fi fost!

Un alt joc a fost Pictureka, despre care vă povesteam la început de an. E prea frumos să nu fie împărtășit și cu prietenii de la școală. A fost timp doar pentru două partide.

Toate aceste activități s-au intercalat printre felurile de mâncare, iar aici am dorit să pregătesc ceva special doar aveam de sărbătorit așa un băiat minunat.

Aperitivele au fost extrem de apreciate de copii, iar ele au fost îndelung comentate și analizate. M-am bucurat că au plăcut și că la final, farfuriile erau goale. Cine a mai dorit, a cerut și primit. 🙂

Au fost multe prăjituri, înghețată, două torturi și multă bucurie.

S-a terminat o zi lungă și spun asta pentru că ea a început de ieri seară, de când Sebi a venit la Luca. Au petrecut împreună și în pijamale, iar acesta e un bis, anul trecut fiind la fel.

Am reușit să punem toate lucrurile la locul lor, ne-am uitat la cadouri și ne-am bucurat, iar pentru asta le mulțumim invitaților. L-am pus pe Mario la locul care i se cuvine și acum ne pregătim să citim câteva rânduri înainte de culcare. Luca e numai un zâmbet pentru ziua minunată pe care a petrecut-o. L-a solicitat destul de mult, dar totul a fost extrem de plăcut.

De mâine revenim la programul normal. Sunt destule teme pe vacanță, iar eu, mulțumită Domnului, am de meșterit câteceva.

La mulți ani, Luca, copilul meu de vis!

Primul articol pentru revista școlii

Pe la mijlocul lunii decembrie am primit un mail de la doamna profesoară de engleză în care mă ruga să-i spun lui Luca să scrie, dacă vrea, un articol despre o carte pe care a îndrăgit-o el, pentru a fi publicat în revista școlii.
Era specificat că trebuie să fie scris în limba engleză, scurt (să se încadreze într-o pagină) și să fie redactat.
După ce s-a gândit mai mult și a trecut în revistă cărțile citite, cele de care și-a adus aminte, s-a oprit asupra uneia scrise de Gary Paulsen.
E adevărat că din aventurile lui Brian doar Toporișca a fost tradusă în limba română și pentru că a plăcut așa de tare, le-am achiziționat pe celelalte, 3 la număr, în limba engleză. Și inspirată am fost pentru că le-am citit și eu cu mare plăcere. Mai multe detalii despre carte dar și cum am lucrat noi pe ea găsiți aici.

Așadar, iată cum arată articolul copilului unde povestește despre Brian’s Winter. Sperăm să placă și să-i facă curioși pe colegii lui, determinându-i să o citească.

 

Winter stories

Brian’s Winter is a book written by Gary Paulsen, this being the continuation of the novel The Hatchet. Brian’s Winter is about a boy named Brian who had a plane crash while he was going to his dad. He had to survive on his own on a mysterious island.

Brian confronted a lot of moral and physical problems in that place. At first, he didn’t know how to make anything but with time, he learned from his own experiences. He made a bow and arrows to hunt, and clothes to keep him warm, a nice shelter to live in, until winter came and new problems evolved.

He set to work on what he could do and spent all of that day sewing the rest of the rabbit skins into two tubes, which he attached as sleeves to the vest.

Then he sewed each of the tubes down to the sole, attaching it all around the edge, and when he was done he had two clunky boots that he could stick his tennis shoes down into; with the hair on the inside they felt warm the minute he stuck his feet into them.

Brian made winter clothes which help him keep warm. He got lucky by managing to hunt down a large moose, which provided food for the rest of the winter.

It was amazing. The snow was powdery and the shoes didn’t keep him right on top as he’d thought they might. But he only went down three or four inches and stopped, instead of his foot going all the way down into two feet of snow, and as an added benefit the snowshoes kept the snow away from his feet and legs.
He didn’t get snow down his boots, his legs stayed warmer and dryer and that kept the rest of his body warmer and dryer but more, much more than that, he could move again.

At last, he found a group of people living near his shelter.

They managed to bring him home where he was very happy to be reunited with his family.