De multe ori mă gândesc ce mult pierd adulții renunțând la povești, aici referindu-mă la cele scrise pentru copii. Sunt momente în care acestea sunt ca un pansament pentru suflet, pentru că lumea în care intri, preț de câteva minute ori ore, în funcție de complexitatea cărții, are puteri tămăduitore.
Nu vă îndemn să citiți așa ca mine, tot ce apare în materie de cărți pentru copii, mai mărișori ce-i drept, cărți pe care le achiziționez pentru Luca și pe care le citesc și eu, cu puține excepții, dar să nu le evitați total.
Lectura noastră de seară încă mai există, adică avem cartea mea, cartea lui și cartea noastră și renunțăm la ea doar în cazuri excepționale.
Am cărat cărțile pe care le citeam peste tot, cu noi, pentru a nu lăsa acțiunea în așteptare, dar mai ales, pentru a nu elimina această stare de bine.
Cartea pe care o citim împreună este citită de mine, cu voce tare, și sunt momente în care Luica dorește să facă el acest exercițiu. Ca să nu mai pomenesc de faptul că am avut drept „carte a noastră” una scrisă în limba engleză, și pe care a citit-o doar el. Pentru amândoi.
Tot pomenesc despre această stare generată de lectura cu voce tare, și nu știu cum să argumentez mai bine pentru a vă face să încercați. În ceea ce ne privește este un ritual ce dăinuie de ani de zile fără a interveni plictisul. Nici nu are cum la câte istorii le-a fost dat să audă urechilor noastre și în câte lumi am călătorit.
Să mai pomenesc de personaje? Nu-i nevoie!
Astăzi vreau să vă povestesc despre Abel, mai precis Abelard,un șoricel care trece printr-o aventură numai bună de aflat, cea scrisă de William Steig, Insula lui Abel.
Povestea se defășoară în orașul fictiv Mossville, care este locuit de animale antropomorfe civilizate, cum ar fi șoareci, iepuri, broaște și așa mai departe. Începutul poveștii ni-l prezintă pe Abel, un șoarece, care pleacă la un picnic alături de soția lui, Amanda, picnic întrerupt de o furtună puternică ce îi forțează să se adăpostească într-o peșteră din apropiere. Cei doi sunt separați atunci când Abel înfruntă furtuna pentru a prinde eșarfa Amandei, fiind smuls din adăpost de o rafală de vânt. Furtuna îl duce pe Abel într-un râu iar acesta îl mătură în aval până când rămâne blocat pe o insulă.
Abel încearcă să scape de pe insulă de mai multe ori, dar nu reușește și în cele din urmă își dă seama că trebuie să supraviețuiască și să se descurce singur. El găsește un trunchi de copac pe care și-l transformă în adăpost, devenind casă în timpul iernii. Pentru a-și ușura singurătatea, își creează familia din lut – așa descoperind aptitudini artistice – și le vorbește. Bietul Abel trebuie să treacă prin cele mai grele momente, inclusiv să lupte cu o bufniță și să supraviețuiască printr-o iarnă aspră.
E interesant de urmărit cum un șoarece care nu a făcut nimic, niciodată, trăind dintr-o rentă lăsată de mama lui, în condiții extrem de bune, reușește să supraviețuiască în cele mai negre situații. Ajunge la concluzia că are foarte multe cunoștințe despre plante și animale, cele care îl ajută să nu moară de foame, acest lucru datorându-se multitudinii de cărți citite în fotoliul din casa lui atât de primitoare.
Mai târziu în roman, o altă victimă rătăcită din râu, o broască numită Gower, vine și se împrietenește cu Abel. La un moment dat pleacă, promițând că va trimite ajutor atunci când va ajunge acasă. Cu toate acestea, săptămânile trec și nimeni nu vine. poate și pentru că Gower a uitat (din cauza lipsei de memorie) de existența prietenului lui izolat.
Ce se întâmplă cu Abel și prin ce peripeții trece e bine să aflați singuri, așa povestea având alt farmec și valoare.
Noi am luat cartea în vacanța de la Londra, asta pentru că s-a nimerit. Acolo, cărțile achiziționate s-au dovedit a stârni curiozitatea, așa că am avut parte de lectură inversă, adică copilul a citit mamei din ele. Nu eram străină de acțiune pentru că le citisem pe cele dinainte.
Dar în avion, la întoarcere, terminând ce era de citit, am revenit la Abel, așa aflând finalul poveștii la mii de metri înălțime.
Am aflat că există și un film de animație, de 30 de minute. În 1989, filmul a câștigat un premiu Emmy pentru cel mai remarcabil film animat sub o oră .
Temele majore pe care le întâlnește cititorul în această poveste sunt:
supraviețuirea – găsirea hranei, a unui adăpost, dar și evitarea prădătorilor.
schimbarea – Abel este forțat să facă lucruri pe care nu le mai făcuse niciodată, așa suferind o transformare majoră.
dragostea – șoricelul se gândește necontenit la nevasta lui, în speranța că o va revedea și are grijă de eșarfa ei mai mult decât orice altceva.
Așadar, o poveste despre perseverență, putere interioară și dragoste.
