„Floarea deșertului” de Waris Dirie

Inspiratională, dramatică și extraordinară – autobiografia unei nomade somaleze, circumcisă la 5 ani, vândută la vârsta de 13 ani unui moșneag în vederea căsătoriei, pe cinci cămile, devenită model american și care este acum purtătorul de cuvânt al ONU împotriva circumciziei.


Waris Dirie (numele înseamnă floarea deșertului) trăiește o viață dublă – în ziua de azi este un model faimos și purtătoarea de cuvânt a ONU privind drepturile femeilor în Africa, noaptea visează la Somalia.
Waris, unul din cei 12 copii, s-a născut într-o familie tradițională de nomazi din deșert în Africa de Est. Își aduce aminte de copilăria ei timpurie alături de niște cămile, fără griji, cum se deplasa împreună cu familia ei în următorul loc de pășunat.

Până și viața oamenilor este măsurată în cămile – prețul pentru un om care a ucis este o sută de cămile. Clanul ucigașului trebuie să plătească o sută de cămile familiei victimei, fiindcă, în caz contrar, aceasta îl va ataca pe ucigaș ca răzbunare.
Prețul tradițional pentru o mireasă este plătit în cămile. Însă în existența de zi cu zi, cămilele ne țineau în viață. Niciun alt animal domestic nu este la fel de bine adaptat pentru viața în deșert.
O cămilă cere să bea apă numai o dată pe săptămână, dar poate rezista fără apă până la o lună. Între timp, însă, femela cămilă dă lapte care ne hrănește și ne potolește setea, amânunt foarte important când ești departe de apă. (pagina 21).

La un moment dat, în existența tinerei fete a apărut bătrâna care a circumcis-o, schimbându-i practic viața.

Am privit printre picioarele ei și am văzu-o pe țigancă pregătindu-se. Semăna cu oricare altă bătrână somaleză – cu eșarfă viu colorată în jurul capului și o rochie din bumbac deschisă la culoare, atât doar că pe chip nu i se citea nici un zâmbet. M-a privit sever, cu ochii goi, apoi parcă a scotocit printr-o geantă veche de voiaj. Privirea îmi era fixată asupra ei, pentru că doream să știu cu ce mă va tăia. Mă așteptam la un cuțit mare, dar a scos din geantă o pungă de bumbac. A căutat înăuntru cu degete lungi și a extras o lamă de ras, ruptă. A cercetat-o, întorcând-o pe o parte și pe alta. Soarele abia se ivese; era suficientă lumină pentru a vedea culori, însă nu și detalii, totuși am zărit sânge uscat pe muchia neregulată a lamei. Țiganca a scuipat pe ea și a șters-o de rochie. Pe când o freca, lumea s-a întunecat, fiindcă mama mi-a legat o eșarfă în jurul ochilor. (pagina 53)

După acest episod, Waris a zăcut multe zile iar refacerea a fost grea și anevoioasă, dar a scăpat, spre deosebire de multe dintre semenile ei care nu au avut un așa noroc.
Atunci când tatăl său a aranjat căsătoria cu moșneagul de 60 de ani, cu acordul mamei s-a hotărât să fugă.

După o evadare extraordinară prin deșertul periculos, a ajuns la Londra și a lucrat ca servitoare pentru ambasadorul somalez până când familia acestuia s-a întors acasă. Cu foarte puțini bani și vorbind puțin limba engleză, ea a început să lucreze la McDonalds, unde a fost descoperită de un fotograf de modă.

(sursa foto: listal.com)
Aventurile nu se opresc aici și, poate, mulți dintre noi se vor regăsi, sub un aspect sau altul, în întâmplările acestei fete minunate. Așa cum este lesne de bănuit, atunci când ai mai mare nevoie de semenii tăi, sunt unii care lipsiți de scupule apar și-ți îngreunează existența și mai mult, până la limita suportabilității.
Copilăria pe care Waris a avut-o în Somalia a constituit o bază solidă, pentru că atunci, în comuniunea cu natura, a învațat cum poți supraviețui.

Eu sunt realmente recunoscătoare că am avut parte de ambele stiluri de viață: cel simplu și cel rapid. Dacă n-aș fi crescut în Africa, nu știu dacă aș fi învățat să mă bucur de viață în stilul simplu. Copilăria petrecută în Somalia mi-a modelat pentru totdeauna personalitatea și m-a împiedicat să privesc cu seriozitate subiecte banale ca succesul și faima, care par să obsedeze atâția oameni. Adesea sunt întrebată „Ce simți că ești faimoasă?”… și mă mulțumesc să râd. Ce înseamnă asta – faimos? Eu, una, nu știu. Știu doar că modul meu de gândire este african și că nu se va schimba niciodată. (pagina 244)

Supermodel de faima mondială, Waris Dirie este ambasador special ONU, calitate în care călătorește în toată lumea, susținând cu pasiune și convingere drepturile omului. A fost ambasador special ONU pentru eliminarea mutilării genitale feminine. Ulterior a înființat Desert Flower Foundation, menită să promoveze drepturile femeilor în Africa.

Povestea ei, Floarea deșertului, este un autoportret cu adevărat inspirat și extraordinar al unei femei remarcabile, al cărei spirit este la fel de uluitor ca frumusețea ei.

Există și un film făcut după această poveste pe care merită să-l vedem după ce citim cartea, evident. Lectură plăcută!

Vacanța a început, dar mai privim puțin în urmă

Da, a început vacanța de vară cu temperaturi de 15 grade și cu ploaie multă și sâcâitoare. Atâtea rugăminți de ploaie am auzit că de când a început, nu se mai oprește. Nu e așa de rău ca în alte părți ale țării, acolo unde sunt inundații mari și pagube însemnate asupra  recoltelor, dar e plictisitor și supărător să tot vezi cum toarnă de parcă cineva ar sta cu găleata de apă pe casă. Să sperăm că nu va mai dura mult și soarele va străluci din nou, așa cum este caracteristic acestui anotimp.

Starea de spirit e influențată și de vremea de afară, asta e clar, de aceea am căutat să avem activități de interior care să ne facă să uităm. Și ce era mai potrivit ca o privire în urmă, la anul școlar tocmai terminat și la ce anume a însemnat el pentru noi.
Nu vreau a mă căina așa cum nu vreau a exagera, dar dacă privești în urmă știi la ce anume mai trebuie lucrat, ce a fost făcut bine și de ce anume să ne ferim pentru a putea continua la parametri mai mari acest demers școlăresc.

Nu pot să nu remarc că abilitățile copilului la unele materii nu au suferit îmbunătățiri, educația tehnologică, sportul și desenul dându-i bătăi de cap. De încercat s-a încercat și voi continua demersul însă acolo unde nu este talent, nu ai cum interveni.
La educație tehnologică o bună parte din semestrul II a fost ocupat cu lucrul manual, și mânuirea acului pe etamină a fost poticnit și nedorit. A cusut, până la final, două cireșele cu coadă cu tot, dar s-ar fi dorit ceva așa, mai pentru băieți. A avut noroc cu o altă lucrare solicitată, aceea a confecționării unui obiect de lut, care mai apoi să fie înfrumusețat în clasă.

Cu ajutorul lutului de la Milan, Luca a făcut o farfurie pe care a lăsat-o la uscat. Nu a fost greu, având de întins lutul și a-l monta pe spatele unei farfurii adânci. Greșeala pe care a făcut-o, iar eu nu mi-am dat seama, a fost că a pus mai multe fâșii în loc să întindă o singură foaie ceea ce a făcut ca la uscare să nu se vadă prea bine. L-am mai întărit cu puțin silipici și per total a ieșit bine.

După ce s-a uscat a fost desprins și s-a trecut la ornat, de data asta pe fața farfuriei. Arată ciobită pentru că existat un incident în clasă când un coleg a aruncat cu nu știu ce, iar farfuria a avut de suferit.

Acțiunea confecționării acestui material a fost salvatoare și așa s-a obținut o notă mare.

La sport, baremurile și cerințele nu au fost trecute și nici nu s-a insistat pentru că starea de sănătate nu permite un efort susținut, însă nu am dorit a lua o scutire medicală totală, pentru a putea participa la ore, dar în limitele posibilului. Nu a fost cu supărare nota finală, chiar dacă asta a tras în jos media generală. Trebuie privit cu acuratețe, pricepută și acceptată situația.

La desen au existat multe străduințe pe care le-am semnalat în articolele mele scrise atunci când s-au petrecut lucrurile, dar nici nu doresc a insista prea mult pentru că e vorba de talent: dacă ai talent îl exprimi prin creion ori acurelă, dacă nu, te străduiești să faci ceea  ce poți, prin frecvența la ore și o conduită adecvată. Oricum, străduința asta a dus la pierderea multor ore, de pomană, numai pentru a nu merge cu desenele nefăcute. De bodogăneli și tergiversări nu cred că mai este necesar să povestesc.

În rest, a fost bine și foarte bine și am înțeles cum trebuie abordată materia în funcție de profesorul de la catedră. Am învățat, în timp, de când sunt părinte, că notele nu reprezintă oglinda fidelă a școlarului, iar examinarea poate fi făcută în fel și chip în funcție de abilitățile și pregătirea celui de la catedră.

Cum spuneam, e vacanță! E ceva de lucru și de citit. Ne vom strădui să facem față cerințelor așa cum vom încerca să ne relaxăm cum ne pricepem noi. Sper să și reușim!

O căsuță din poveste

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-şi mai strângea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţumitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.

Nu merse ea tocmai mult, şi numai iaca ce vede un păr frumos şi înflorit, dar plin de omizi în toate părţile. Părul, cum vede pe fată, zice:

– Fată frumoasă şi harnică, grijeşte-mă şi curăţă-mă de omizi, că ţi-oi prinde şi eu bine vreodată!

Cum e lesne de ghicit din imagini, e vorba de o scenetă pe care o doamnă iscusită a pus-o la cale cu elevii ei, la serbarea de final de an.

Nu am apucat să ajung, dar sunt convinsă că a fost foarte frumos. Și sceneta și premierea. Vacanță frumoasă, dragi copii!
Vacanță frumoasă, dascăl special!

Ar fi timpul să învățăm (ceva) gramatică

Din cauza discursului public, prestat de o parte din cei aflați la cârma țării, alterat din punct de vedere gramatical până la limita suportabilității, am ajuns să ne întrebăm cum anume a fost posibil așa ceva, dar și să ne aplecăm mai mult peste această materie, deloc ușoară.

Și așa am pornit pe urmele gramaticii, dorind să vă reamintesc cum a apărut, ajungând la Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (1780), scrisă de Samuil Micu şi de Gh. Şincai, cea care este unanim recunoscută de cercetători, pentru valoarea sa, precum și pentru importanța ei în constituirea limbii române literare.

Rolul gramaticii semnate de Micu-Şincai este susţinut de cei mai mulţi lingvişti, aceasta fiind considerată „prima gramatică adevărată a limbii noastre”.

Din mai multe motive, Samuil Micu şi de Gh. Şincai au ales să scrie gramatica aceasta în limba latină; mai întâi pentru că era forma cea mai sigură de evidenţiere a originii latine a limbii noastre, apoi pentru că latina era limbă ştiinţifică internaţională, ceea ce permitea cercetătorilor străini să cunoască limba română. Un alt motiv era reprezentat de faptul că structura morfologică şi sintactică a limbii latine fusese deja studiată, iar terminologia gramaticală în limba latină era creată. De aceea, Micu şi Şincai au evitat diferitele probleme ce ar fi putut să apară; folosirea limbii latine impunea scrierea cu grafeme latineşti, acesta fiind o altă formă de demonstrare a apropierii între limba română şi cea latină. Scrierea cu caractere latineşti, precum şi folosirea termenilor de origine latină (spre deosebire de lucrările anterioare, când nomenclatura slavonă făcea de multe ori greoaie înţelegerea textului) sunt semne clare de modernitate.

Ca la apariția oricărei lucrări, au fost și contestatari care au reproșat autorilor că au preluat alfabetul limbii latine, ignorând că în limba română existau unele sunete care nu aveau corespondent grafic latinesc. De aceea, soluţia adoptată nu a fost aceea de creare de grafeme care să noteze modul de pronunţare românesc, ci forţarea corpului fonetic al cuvintelor româneşti după grafemele latine.

Gramatica lui Samuil Micu are meritul de a fi propus primele reguli fonetice din limba română, atrăgând, totodată, atenţia străinilor asupra poporului nostru. Iată ce spunea Iorgu Iordan despre importanța Elementelor lui Micu: „Cu toate lipsurile ei, gramatica lui Micu trebuie socotită ca o realizare vrednică de atenţie, şi nu numai pentru vremea în care a apărut. Pe lângă faptul că este prima gramatică tipărită a limbii noastre, ea are meritul de a fi servit multor străini, cunoscători ai limbii latine, să înveţe româneşte şi mai ales să-şi dea seama de originea latină a limbii noastre.’’

Gramatica lui Samuil Micu şi de Gh. Şincai a fost redactată în secolul al XVIII-lea, aşadar în plină epocă iluministă. Mobilul redactării ei, aşa cum reiese din prefața cărții, l-a constituit demonstrarea originii nobile a limbii române (sau a limbii daco-romane, aşa cum o numeşte Micu), act imperativ în contextul folosirii în ţările române a unei limbi şi a unei grafii străine de specificul celei naţionale.

În 1805 Gh. Şincai sintetiza foarte clar crezul latinist: „În Gramatica noastră daco-romană ne-am străduit a demonstra în tot felul formarea limbii române din latină şi, totodată, pe cei ce cunosc bine latina să-i învăţăm româna printr-o metodă mult mai uşoară şi pe o cale mai scurtă.”

Este imperios necesar să continuăm acest demers început acum câteva secole, în ciuda curentului actual – pentru că niciodată nu e târziu pentru a îndrepta ceva. Ține de fiecare în parte și de determinarea noastră.

(sursa foto: tiparituriromanesti.wordpress.com)

Articol apărut în revista online Literatura de azi

Școlărel de clasa a VI-a la final

Uite că s-a terminat și clasa a VI-a.
Astăzi a fost ultima întâlnire de la școală pentru că mâine este premierea.
Luca a terminat cu bine, chiar dacă mai era puțin loc de un plus, însă având în vedere tot ceea ce s-a întâmplat pe parcursul anului mă gândesc că putea fi și mai rău.

În primul semestru am avut un hop destul de mare de trecut, acela în care din pricina zgomotului și a atmosferei din clasă, puțin a fost să nu ne mutăm catrafusele în altă parte.

Dacă am fi acționat sub impuls, așa ar fi fost, însă am analizat pe toate părțile problema, am cerut ajutor și de la școală și din afara ei și uite că am mai zăbovit aici. Nu a fost o alegere rea, iar aici sunt câțiva dascăli care au avut o contribuție majoră. Se știu ei care sunt și le mulțumesc și pe această cale, cu toate că am făcut-o și personal.

Am ținut cont de toate rostirile copilului și am căutat să le înțeleg – chiar dacă de multe ori nu era nimic de înțeles – așa cum am urmărit și cum s-au desfășurat ostilități în clasă. Copiii reprezintă oglinda părinților, iar asta e lesne de observat dacă știi/cunoști pe cei care-i cresc.
Continui să cred și să rostesc cu voce tare că vinovații sunt părinții ori dacă privim din celălalt unghi, părinții sunt cei care imprimă copilului comportamentul basic.

Din nefericire, Luca a lipsit foarte mult de la școală anul acesta. Toate absențele lui au fost justificate și motivate, și cu excepția călătoriei la Londra, în rest boala a fost motivul lor. Sunt convinsă că dacă nu existau aceste întreruperi, altfel am fi discutat acum.
Dar și asta face parte din desfășurarea problemei drept pentru care trebuie să privesc per ansamblu și să analizez așa, cu toate datele existente.

Pentru vacanță există o listă de lecturi nu prea captivantă, acolo fiind cuprinse mai multe titluri care nu au cârlig, dar pe care voi căuta să le intercalez la lectura noastră de seară. Așa, sper să le fac mai atractive și mai ușor de digerat.
Iată lista pe care a scris-o un coleg de-a lui, și pe care a avut amabilitatea să ne-o dea și nouă.

Citind titlurile veți vedea că sunt cam solicitante și că nu se regăsește nici unul mai modern, dacă mă pot exprima așa. Deasemenea, se poate remarca din observațiile din josul paginii ce anume mai trebuie făcut, dar și că la „Alexandru Lăpușneanu” se cere un rezumat pe capitole. Eu am achiziționat o carte apărută la Editura Steaua Nordului, acolo unde se regăsesc multe din titlurile din lista dată de doamna dirigintă. Pe lângă ele mai sunt și un set de cerințe, zece la număr, care ajută la înțelegerea textului și alte noțiuni de gramatică. Numele cărții este Lecturile școlarului conform programei școlare, clasa a VII-a.

Pe lângă această carte am mai comandat „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade, pentru că nu am reușit s-o găsesc în bibliotecă, dar și Barbu Delavrancea, „Nuvele și povestiri”, pentru nuvela „Hagi Tudose” dar și „„Viața nemaipomenită a marelui Gargantua” de Rabelais, în traducerea Ilenei și Remus Vulpescu, Cravata roșie de Ji-Ji Jiang și Julie din neamul lupilor de Jean Craighead George.

Asta este oferta de la final de an școlar, cea pe care am pregătit-o. Restul, că s-au adunat mai multe, aici referindu-mă la cărți, le vom citi după cum le va veni rândul.

Două săptămâni nu vreau să scrie nimic, și de la începutul lui iulie o vom lua ușor-ușor. Am uitat să spun de matematică unde doamna le-a dat ceva fișe cu exerciții care fac o trecere în revistă a materiei parcurse în anul școlar ce tocmai s-a terminat.

Vacanță cu tihnă și frumos, tuturor! Pentru că este nevoie de ea și în rândul elevilor, dar și al părinților.

Cu și despre stele și planete

Am apucat în viața asta să prind, în direct, aselenizarea de care nu-mi aduc aminte pentru că eram prea mică, dar pe care, ulterior, am văzut-o de mai multe ori atât singură cât și alături de băieții mei.
Mă tot întreb ce anume s-a petrecut de nu au mai reușit semenii mei să mai repete figura.
Despre teoria conspirației nu cred că are rost să vorbesc pentru că se spulberă farmecul.
Lumea a făcut tot soiul de încercări de a cuceri spațiul și în ciuda tehnologiei atât de avansate iată că nu se poate călători așa cum credeam noi – generația mea- în anul 2000.
De când am sărbătorit intrarea în noul mileniu au trecut 18 ani, despre care știu că au fost foarte comprimați, timp în care s-au făcut tot soiul de încercări de a duce oamenii pe alte planete și de a le coloniza asta pentru că s-ar părea că Pământul nu poate să mai suporte atâta populație pentru multă vreme.
Tot în copilăria mea am aflat că în univers sunt 9 planete, care între timp au rămas 8, una fiind descalificată din această ipostază. Ulterior s-au descoperit nici nu mai știu câte planete, iar despre unele dintre ele s-ar spune că au mediul și atmosfera asemănătoare Pământului, deci s-ar putea locui acolo, numai că trebuie să și reușească să se ajungă acolo.
Cine știe ce evoluție va mai avea cercetarea științifică și cum dintr-o dată acest lucru va fi posibil.
Până atunci, gândul este liber să zboare și să locuiască pe ce planetă dorește, în ce galaxie preferă.
Așa se pot naște poveștile, cele fără de care viața noastră ar fi atât de anostă, încât cred că nici nu s-ar putea trăi.

Cu fiecare prilej pe care-l am de a meșteri planetele, mintea mea intră într-un soi de visare, asta ca să nu spun transă, și încropește tot felul de scenarii în care eu și cei dragi mie zburăm și viețuim cum aici nu se poate.
Nu mă refer la lucruri materiale ci la stări și sentimente pe care nu le pot descrie în cuvinte.

Voi, voi ați visat așa ceva vreodată? Ați călătorit în lumi inedite, ori vă este mai mult decât suficient lumea în care trăiți?

Dimensiunea machetei este de 200cmX100 cm.

Timpul şi spaţiul sunt moduri în care gândim şi nu moduri în care trăim.
Albert Einstein

„Regula de Aur” de Ilene Cooper și un joc în aer liber

A sosit momentul și ultimului atelier alături de copii, pentru că vacanța e deja în block-starturi și nu mai prea poate fi ținută în frâu.
M-am gândit mult la ce anume să lucrez alături de copii, iar ultimele întâmplări au pecetluit alegerea mea: Regula de Aur nu putea să găsească un moment mai propice pentru a se prezenta copiilor.
Știam că trebuie să găsesc o alternativă în care ei să scrie mai puțin și să se joace mai mult și asta am căutat să fac.

Regula de Aur este o carte care aduce în fața cititorului o noțiune întâlnită pe tot globul pământesc, în toate religiile dar și culturile lumii, extrem de simplă și totuși foarte greu de aplicat. Poate și simplitatea ei o face așa de greu de pus în practică de cei mai mulți dintre noi.

Am pregătit o serie de materiale pe marginea cărora să putem vorbi mai mult pentru că, precum am spus mai sus, astăzi nu am scris decât o singură propoziție. Vor completa copiii fișele (dealtfel nu vor avea prea mult de scris) alături de doamna în zilele ce-au mai rămas de petrecut la școală până va suna clopoțelul, ultima dată pe anul acesta școlar.

Am modificat și tradus un material găsit pe internet și l-am adaptat în așa măsură încât să poată fi citit de copiii de clasa a II-a. Însă multitudinea de materiale găsite m-au îndemnat să printez și câteva în limba engleză, asta pentru că Luca vibrează diferit atunci când trebuie să lucreze în engleză. Dealtfel am uitat să spun că Luca mi-a fost companion, chiar dacă nu este în cea mai bună stare de sănătate, niște băuturi reci venindu-i de hac.

Dup ce am citit cartea, pe parcursul căreia am făcut mai multe opriri pentru a analiza alături de copii exemplele întâlnite de ei, i-am rugat să citească pe de planșa pregătită, cum anume sună Regula de Aur în alte culturi și religii.

A venit apoi rândul lui Luca să le citească câteva cartoline în limba engleză, iar câțiva copii, spre bucuria mea și a lui, au reușit să traducă din ele, cu ajutor, însă îmbucurător.

Vreau să vă spun că discuțiile au fost presărate cu exemplificări din situații trăite de copii, iar ele au fost explicate cu mult aplomb. Au prilejuit și destăinuiri, dar și regrete a unor fapte ce puteau avea un alt final (nu vă gândiți la cine știe ce).

Și așa, am trecut la preambulul jocului pe care, alături de doamna Ana, l-am pus la cale. În acest demers am ales ca postament Iepurele cel bătăuș și nici nu vă imaginați ce impact a avut asupra copiilor. Au fost pur și simplu încântați de modul pe care l-am ales pentru a citi povestioara, una cu mare tâlc, dealtfel.

Am exemplificat eu, pentru ca mai apoi să avem un adevărat joc de rol.

Am spus că am venit pregătită pentru toate etapele întâlnirii și nu regret nici o clipă efortul depus.

Iată câteva instantanee bune de pus în albumul cu amintiri.

Cât despre doamna Ana, cum să n-o iubești?

Buuun! Am citit și vorbit despre Iepuroiul bătăuș și iepurașii flămânzi și am trecut la joc. El a constat în mai multe probe care au avut ca scop final strângerea morcovilor.

Pentru asta, doamna Ana a făcut fiecărei echipe, pentru că două am fost, câte o schiță a școlii și a notat pe ea unde erau indiciile pe care trebuia să le găsească fiecare concurent.

După ce a fost clar ce anume avem de făcut, am plecat afară să jucăm ce ne-am propus.

O singură probă s-a ținut în clasă, aceea a culegerii morcovilor cu ajutorul gurii dintr-o tavă cu apă.

Finalul a fost sănătate pură pentru că am făcut chiar acolo, în clasă, un delicios suc de fructe și legume. Morcovii nu aveau cum lipsi, doar ei au fost vedetele întâlnirii, dar li s-au alăturat merele, sfecla roșie, lămâile, căpșunile, ananasul dar și cireșele care au fost mâncate așa, nestoarse.

S-a terminat. Gata!
Mulțumesc pentru tot și abia aștept să ne reîntâlnim. Mă voi gândi peste vară la alte activități care să vă aducă drag de carte, joc și învățătură.
Vacanță cu tihnă, Spiriduși dragi!
Vacanță cu sănătate și odihnă, dascăl iscusit! Te iubesc și-ți mulțumesc.

„Jim Năsturel și cei 13 Sălbatici” de Michael Ende

Dacă cititorul credea că aventurile lui Jim Năsturel și a mecanicului de locomotivă, Lukas, se vor termina după prima carte, ei bine, se înșela. Lucrurile nu au stat așa și aventura celor doi se prelungește. Știți cum am simțit-o din natură, alături de câteva căpșuni adevărate, cu gust așa, ca odinioară?

Odată întorși acasă, viața pe Lummerland continuă ca de obicei. Într-o zi, poștașul își lovește barca de țărm pentru că nu l-a văzut, și astfel se ia decizia de a construi un far. Din păcate însă, Lummerland este mult prea mic pentru o astfel de construcție. Un far care este atât de mare nu are cum să încapă pe un teren așa de mic iar cei doi prieteni se hotărăsc să-l roage pe Uriașul Părelnic să vină la ei pentru a îi ajuta. Se știe că din depărtare, Tur-Tur părea gigantic, astfel putând fi văzut de la mare depărtare. Urma a locui pe insulă iar noaptea să stea treaz, pe post de far, cu un felinar în mână.
Cei doi, Jim și Lucas, au lansat-o pe Emma la suprafața apei și la fel au făcut și cu Molly, călăfătuind-o și pe ea pentru a putea pluti pe apă.
Nu au ajuns foarte departe pentru că în Marea Barbarilor au întâlnit-o pe Sursulapici, prințesa sirenă. De la ea au aflat că trebuie să ajungă la marele magnet, și se hotărăsc să o lase pe Molly în urmă, fiind prea periculos pentru o locomotivă atât de mică.

Trec printr-o sumedenie de aventuri, iar într-una dintre ele trebuie s-o transforme pe Emma într-un submarin, pentru a o căuta pe Molly care între timp dispăruse. Căutarea prelungindu-se, călătorii încep să se simtă puțin somnoroși, pentru că nu mai au aer în cabina mecanicului. Înainte de a-și pierde cunoștința, ei văd sub apă ruinele unui oraș misterios care nici nu bănuiau a cui este și de ce a ajuns acolo.
Se trezesc în Lummerland și-și reiau viața obișnuită. Dl. Tur Tur își ocupă poziția de far.
O scrisoare adresată de cei 13 Sălbatici doamnei Mahlzahn ajunge, din greșeală, la ei, și așa află că pirații au răpit-o pe Molly de la pietrele magnetice.
Între timp, doamna Mahlzahn care a fost lăsată în viață de Jim și Lukas, s-a transformat în Dragonul de Aur al Înțelepciunii. Din primul volum știam că de un an de zile era nevoie pentru ca transformarea să fie terminată.
Reîntorși în Mandala, împăratul le oferă corabia lui pentru a merge și a-i înfrunta pe pirați. Dragonul Înțelepciunii le dă indiciile necesare pentru ca pirații să poată fi învinși. Lucrurile nu stau chiar așa, pentru că hoinarii mărilor erau prea buni pentru a fi doborâți de niște amatori. Jim este îngrozit să asiste la scufundarea lui Molly, dar și la distrugerea vaporului imperial.

Pirații locuiau pe Tărâmul-care-n-ar-trebui-să-fie iar aici Jim află cine este el de fapt, anume prințul din Jamballa, urmașul Regelui Gaspar. Și aici cititorul are parte de multă aventură pentru că pirații află că nu sunt 13 ci 12, Dragonul de Aur spulberând misterul, și pentru că fiecare din ei știa doar o literă și nu avea încă un nume, au fost botezați de Jim și Lukas.

Tot dragonul le spune că pământul însorit al Jamballei va apărea din nou când Tărâmul-care-n-ar-trebui-să-fie va fi scufundat. Și chiar așa a și fost pentru că atunci când au scufundat-o, Jamballa s-a ridicat din nou din valurile mării, iar Lummerland era cel mai înalt vârf al ei. Jim devine regele țării și se poate căsători cu Li Si. Are parte de un mare cadou de la Sursupalici și Oceanoidul ei, atunci când o aduc pe Molly la suprafață ea fiind găsită în cea mai adâncă parte a oceanului.

Jim Năsturel și Lukas sunt cei mai buni prieteni și au fost încă din ziua în care micul Jim a venit pe insula Lummerland într-o cutie. Ei alcătuiesc o echipă adevărată și ca atare supraviețuiesc aventurilor ciudate și interesante, alături de giganți fictivi, jumătăți de dragoni și multe alte creaturi neobișnuite. Nimic nu este prea departe pentru ei, nici o apă prea adâncă și nici un munte prea mare când vor să-și atingă scopul.

O poveste despre o prietenie adevărată pe care nu ar trebui s-o rateze nici un cititor, fie el mic sau mare.

Anotimpuri

Cât vom avea anotimpuri, vom continua să le reprezentăm grafic și să ne bucurăm de tot ceea ce ne oferă.

Copăceii de mai sus au dimensiunea de 50 de centimetri, iar asta le dă un aer aparte pentru că sunt mai delicați și mai gingași.

Dar mai sunt și alte modalități de reprezentare, cele care prin modul lor de asamblare se pot desfășura și ocupa spațiul disponibil din sălile de clasă/grupe.

Machetele rondel au  diametrul de 70 centimetri, iar elementele sunt detașabile.