Machete didactice – De-aș putea face o magie…

… aș opri toată nebunia aceasta din educația românească.
De 27 de ani aștept, cu optimismul tot mai scăzut, să se întâmple ceva și cu educația copiilor noștri. Poate a sosit momentul ca să se termine toate schimbările care ne-au adus în prag de nebunie pe toți: profesori, elevi, părinți. Numai pe cei din minister nu-i mai oprește nimeni din efectuarea acestor experimente care au reușit să ne facă k.o.
Am trăit să văd manuale la sport și dirigenție. Tocmai ce au anunțat la știri că de anul acesta, proba orală a bacalaureatului se va desfășura în februarie. Doresc, în zece județe care nu au fost nominalizate încă, să corecteze lucrările, scanându-le pentru ca profesorii să le poată corecta și de acasă și aberațiile continuă.
Ministrul ăsta care e acum, e un fel de semi-analfabet asta pentru că în toate luările de poziție vorbește aiurea, demonstrând că nu are ce căuta acolo.
Dar ce contează asta atâta vreme cât noi, marea masă a celor care „beneficiem” de elucubrațiile lor, nu facem nimic.
Ar trebui să se unească profesorii, educatorii, părinții, pentru a stopa alunecarea pe tobogan. Pentru că elevii de astăzi vor ajunge, peste câțiva ani, miniștri și factori decizionali.
Eu sunt o persoană optimistă dar cu exemplele pe care le văd în fiecare zi, nu mai găsesc elementele necesare pentru a mă încuraja. Și sunt un părinte, un umil părinte din sutele de mii ale țării ăsteia, care crede cu tărie că educația este singura noastră scăpare.
Cu gândul ăsta am confecționat un clovn. Oare nu poate face el o magie?
Eu încă mai sper!

Voi, nu?

Școlărel de clasa a V-a * „Sleep over” la Dino Parc Râșnov

Totul a pornit după ce am văzut acest anunț:

După ce foarte mulți dintre voi și-au manifestat dorința de a dormi cu dinozaurii, am decis să mai organizăm un Dino Sleep Over. 🙂 Așadar, între 25 și 27 august vom aranja din nou corturile printre dinozauri pentru două nopți minunate cu foc de tabără, labirint cu lasere, traseu de noapte și multe alte surprize. 😀 Aveți posibilitatea de a alege între două nopți de cazare la noi în parc, între 25-26 sau 26-27 august, iar noi vă așteptăm cu corturi pentru 2 și 4 persoane. 😀 Rezervările se fac la numărul: 0741.208.711 sau pe e-mail: info@dinoparc.ro, în limita locurilor disponibile. Nu uitați să specificați noaptea pe care o alegeți. Accesul în parc se va face începând cu ora 20:00, pe baza biletului de intrare. Copiii vor plăti 22 de lei și adulții 28 de lei, fără alte costuri suplimentare. Dino Parc asigură cortul și izoprenul, iar pe voi vă rugăm să veniți pregătiți cu restul echipamentului (saci de dormit, pături, lanterne etc), pentru a petrece o noapte grozavă alături de dinozauri.

(sursa: facebook.com)


Am întrebat amândoi copiii dacă sunt dispuși la o aventură iar ei, după ce s-au privit, au răspuns afirmativ.
În secunda doi am pus mâna pe telefon și am luat legătura cu cei de acolo. Doamna Ioana (ulterior am aflat ce doamnă super este!) a rămas mirată de dorința noastră dar mai ales de depărtarea de la care veneam și ne-a asigurat că avem loc la cort și ne așteaptă.
Noi nu suntem niște drumeți, iar experiența unei nopți la cort n-o mai trăisem niciodată. Eu da, în tinerețile mele, dar copiii nu au mai avut parte de așa senzații. Mi-am spus că acum e momentul cel mai prielnic și am purces la făcutul bagajelor. Am vrut să spun eu, mama, la făcutul bagajelor pentru că băieții nu se prea îngrămădesc. Pe Luca nu-l prea înțeleg dar accept iar Răzvan era sătul de împachetat și despachetat.
Am făcut rost de saci de dormit, ne-am luat treningurile, adidașii, haine mai groase așa, ca pentru o noapte petrecută afară, și alte acareturi, pe Caramel și Gummy Bear și am plecat la drum. Nu ne-am dus pușcă acolo ci am mai făcut câteva opriri despre care voi povesti în zilele ce urmează, asta pentru a nu știrbi farmecul nici unei destinații.
În ziua în care trebuia să fim acolo am venit de la Izvoarele Prahovei, pe la Cheia, cu destinația Râșnov. Drumul a fost de vis, pentru că am prins o zi autentică de vară iar traficul pe această parte de munte nu așa aglomerat.

Am ajuns la ora stabilită și după ce parcul a fost închis vizitatorilor, asta pentru că venise ora 19:00, am intrat și am întrebat cum anume trebuie să procedăm. Doamna Ioana ne-a întâmpinat și ne-a dat toate detaliile. Inițial am stabilit că vom lua un cort de două persoane dar la fața locului am constatat că nu e suficient. Nici în unul de patru nu am avut cum intra, asta pentru că erau deja arvunite de familii cu doi copii, drept pentru care am primit două corturi de două persoane: unul pentru mine și Luca și unul pentru Răzvan.

Ne-am adus de la mașină toate sarsanalele, le-am aranjat în cort, ne-am echipat corespunzător și am așteptat să se adune lumea. Între timp, Răzvan a dat o mână de ajutor la instalarea altor corturi.

Până ce s-au echipat și restul și până ce au cărat bagajele la corturile lor, noi am avut răgaz să facem niște trasee din parc. La prima vedere par foarte ușoare, dar odată urcate pe ele nu mai este chiar așa. Am încercat toți trei, fiecare după puterea și priceperea proprie. 🙂

Prima activitate pe care am făcut-o împreună cu grupul, din care făceau parte mulți copii, a fost aceea al vizitării parcului însoțiți de un ghid. Ioana a fost ghidul iar copiii, înarmați cu lanterne, au început freamătul.

Au fost sute de întrebări, alergătură cât încape, demonstrații de cunoștințe (la copiii mai mari).

A erupt și un vulcan ca să nu pomenesc și de faptul că am simțit și un cutremur.

La un moment dat, un T-Rex mârâia fioros făcându-mă să mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ar prinde viață. Am rămas cu scenarii din mintea mea.

Remarcile venite din partea copiilor au fost savuroase. La un moment dat, un băiețel s-a întors către mama lui și i-a spus:

Uite mami, ăsta seamănă cu tine! Parcă ești tu!

Am făcut și noi tot soiul de fotografii, una mai frumoasă ca alta, pentru a putea povesti mai târziu celor care vor dori să audă, de aventura noastră.

După ce turul s-a terminat, a urmat o probă de îndemânare: labirintul cu lasere. Nu știți ce plânsete au fost aici! Fiecare a dorit să fie primul, ori a vrut cu mama sau tata, sau, pur și simplu, s-a plâns din cauza oboselii și a orei destul de înaintate. Dar fiecare a făcut traseul de câte ori a dorit și până la urmă toată lumea a fost încântată.

Copiii au primit diplome și insigne pentru îndemânarea lor.

Ajunși în locul principal, acolo unde erau montate corturile, am văzut un foc atât de frumos dar mai ales atât de călduros că nu ne-a mai trebuit nimic. Am scos mâncarea din bagaj, ne-am instalat în fața lui, și am depănat amintiri. În fundal se auzea o muzică folk extrem de inspirat aleasă.

O familie obișnuită cu astfel de activități a servit copiii și nu numai pe ei, cu bezele coapte la foc. Luca mi-a spus că erau delicioase!

Totul s-a terminat după ora două, atunci când, ultimii romantici, au plecat la culcare. Nu peste mult timp s-a auzit numai fosăiala ori sforăiturile de prin corturi. Cine și cum a sforăit, n-avem de unde ști. Luca a fost destul de speriat la început, pentru că spațiul era extrem de redus dar și pentru că zgomotele erau și ele destul de bizare. Nu mai spun de apa care o șopotit toată noaptea. Mie una mi-a fost frig dar mai ales teamă de frig, pentru că dimineață termometrele arătau 8 grade. Dar nu a bătut vântul și nici nu a plouat, iar cerul a fost senin toată noaptea.

Băieții s-au foit și ei toată noaptea, eu am privit ceasul din oră-n-oră dar, per total, ne-am descurcat cu brio. Dimineață eram toți cu nasurile înfundate dar a fost doar atât pentru că nu ne-am ales cu nici o răceală ci doar cu câteva vânătăi de la suprafața tare pe care am dormit.

La ora 7:00 eram deja în picioare și am strâns din corturi. Am fost serviți, tot de doamna Ioana, cu ceai și cafea fierbinte dar și cu câte un corn proaspăt. Băieții nu au mai dorit să rămână cu toate că puteam sta întreaga zi pentru alte activități. Au ales să plecăm pe răcoare cu inima plină de senzații care mai de care mai inedite.

Mă gândeam ce strașnic ar fi o așa deplasare cu clasa, ori cu alte familii. Și când te gândești că nu e chiar așa imposibil!

Vom reveni, atunci când va fi ocazia, cu o plăcere care pentru noi, acum, are un gust aparte. Nu ezitați să încercați asemenea experiențe. Costul a fost minor (am plătit doar biletele de intrare) am primit corturile și izoprenul, iar atmosfera a fost una demnă de consemnat. Ceea ce am și făcut. 🙂

Machete didactice – Gata? Ați cumpărat uniformele?

Puțin! Încă puțin și școala se reia. Da, te întrebi când or fi trecut trei luni?! Așa cum trec de fiecare dată, cu o viteză din care mai rămâi cu pielea mai ciocolatie, cu câțiva centimetri mai înalt și cu părul decolorat de soare. Despre amintiri nu vorbești decât cu cei pe care-i consideri apți să le asculte. Și sunt vreo doi – trei colegi de la școală.

Dar uniformele, au fost ele cumpărate? Da, cum să nu! Iată!

Machete didactice – Despre căsuța mea imaginară

Sunt multe momente, în ultima vreme parcă tot mai multe, în care atunci când sunt tristă simt nevoia să mă retrag într-o căsuță numai a mea, secretă. De-a lungul timpului mi-am imaginat-o în fel și chip.
Să nu vă fugă gândul la cine știe ce vilă, nuuu! Ori la o construcție mare și somptuoasă.
În gândul meu e ceva așa, ca-ntr-o poveste, unde culorile și formele vesele să se îmbine armonios. Unde atmosfera să fie caldă și primitoare. Unde să fie multă lumină, lumină naturală.
Nu de puține ori „am locuit” în căsuțe care aveau forme care mai de care mai bizare. M-am culcușit în scorburi, asemeni Lizucăi în răchită, mi-am tras sufletul în cine știe ce vizuini ori în cuiburile păsărilor.
Dar parcă nimic nu e mai primitor ca o căsuță ciupercă. Poate o fi din cauza culorilor, nu am idee, dar mi se pare culmea confortului să locuiești într-o ciupercă. Și dacă te mai vizitează și câteva gângănii ori animăluțe cu urechi pufoase, gata!, ești într-o poveste.
Și nu fiecare dintre noi are nevoie de o poveste pentru a-și putea depăna viața mai departe?
Uite!, astăzi sunteți invitații mei la o ceașcă de ceai aromat și câteva prăjiturele, în căsuța ciupercă.
Pe urmă mai vorbim noi, despre toate cele pe care nu le puteți rosti în alte circumstanțe.
Vă aștept cu mare drag!                                           

Și dacă v-a plăcut, data viitoare vă primesc în altă căsuță, tot o ciupercuță. Nu vă gândiți că nu aveți pe unde intra. Ușa e prin dos. 🙂

Literatură pentru mămici și nu numai – „Dragostea în vremea holerei” de Gabriel Garcia Marquez

Acum, când mă apropii vertiginos de schimbarea prefixului, cartea lui Gabriel Garcia Marquez, Dragostea în vremea holerei, mi-a intrat prin toate cotloanele sufletului și m-a făcut să înțeleg și mai bine unele lucruri dar mai ales să le interpretez după putința și priceperea mea.


Nu știu ce anume m-a impresionat mai tare; povestea de iubire, atitudinea lui Florentino Ariza, răceala și deciziile calculate ale Ferminei Daza ori diplomația și caracterul doctorului Juvenal Urbino. Toate la un loc au alcătuit un melanj care s-a pliat perfect pe sufletul meu.
Am citit cartea nu cu sufletul la gură ci pe îndelete, pentru că am vrut să o savurez. Am simțit fiecare cuvânt și fiecare descriere ca pe ceva care nu-mi era străin. Nu am dorit să grăbesc așteptarea lui Florentin așa cum nu am avut nici o secundă senzația că el va renunța.
Sentimentele au fost variate, așezate pe o paletă foarte ofertantă și au pus personajele în situații care mai de care mai tensionate. De la prima și până la ultima pagină am avut bucuria de a descoperi ce înseamnă să te mistuie o dragoste întinsă pe 50 de ani și cum poți proceda pentru ca ea să nu te doboare.
Florentino Ariza, personajul în jurul căruia se învârte tot romanul, este un tânăr care se îndrăgostește fulgerător de Fermina Daza, iar între ei are loc un schimb susținut de scrisori. Scrisori de dragoste.
Totul se schimbă când tatăl fetei află de corespondență și o curmă, socotindu-l pe pretendentul la mâna fiicei sale nedemn de aceasta. Pleacă într-o lungă călătorie pentru ca la întoarcere fata să se căsătorească cu doctorul Juvenal Urbino, un om educat și manierat, respectat de întreaga comunitate.
Fermina Daza trăiește alături de doctor timp de peste 50 de ani și are o căsnicie presărată cu tot felul de evenimente pe care reușește să le gestioneze în așa fel încât comunitatea să nu afle ceea ce nu trebuie. La acea vreme, poate ca și acum, comunitatea în care-ți duceai traiul avea un rol destul de important și îți influența deciziile pe care le aveai de luat.
Dar Florentin nu capitulează, ducându-și viața mai departe, urmărind-o pe Fermina cu toate ocaziile și propunându-și să o recucerească atunci când va rămâne văduvă.
Sunt scene întregi în care autorul descrie cu o mare precizie relația dintre cei doi soți, cum decurg discuțiile dintre ei, cum arată fețele lor când cuvintele sunt nerostite descriind în amănunt tabieturile mărunte dar mai ales modalitatea prin care ei reușesc să treacă, cu înțelepciune, peste probleme. Scena în care Fermina află de infidelitățile soțului este relevantă.

În cele din urmă, și-a dat seama că soțul ei nu se împărtășise de Înălțare și nici în cele două duminici care au urmat, iar în cursul acelui an nu găsise timp pentru meditații și reculegere. Când l-a întrebat cărui fapt se datorau acele schimbări neobișnuite pentru sănătatea lui spirituală, a primit un răspuns în doi peri. Acesta a fost momentul hotărâtor, pentru că, de la prima comuniune, la vârsta de opt ani. el nu lăsase niciodată să treacă o sărbătoare atât de mare fără să se împărtășească. Și-a dat seama, așadar, nu numai că soțul ei se află în păcat, dar și că era hotărât să stăruie în el, de vreme ce nu mai simțea nevoia să ceară sprijin duhovnicului său. Niciodată nu-și imaginase că va suferi atât de cumplit pentru ceva întru totul opus iubirii, dar n-avea ce face, îi venise și ei rândul, așa încât, ca să nu moară de durere, nu-i mai rămânea altă soluție decât să dea foc cuibului de vipere care îi înveninau măruntaiele. Zis și făcut. Într-o după-amiază, în timp ce soțul ei își termina lectura zilnică pe terasă, s-a așezat lângă el și s-a apucat să țeasă ciorapii rupți.

– Doctore.

– Uită-te în ochii mei.
El se supuse, privind-o fără s-o vadă prin lentilele aburite ale ochelarilor de citit, dar n-a fost nevoie să și-i scoată ca să-i simtă jarul din privire.
– Ce s-a întâmplat? o întrebă.
– Tu știi mai bine decât mine, spuse ea. (pag 332)

În urma unui incident bizar, doctorul Juvenal Urbină își pierde viața, iar Florentino nu așteaptă nici o secundă pentru a-și reînnoi jurămintele de dragoste. Trecuseră peste 50 de ani și socotea că îi venise și lui rândul să aibă acces la inima Ferminei. Și de data aceasta sunt prezente scrisorile dar ele nu mai conțin doar declarații de dragoste pătimașe ci gânduri despre viață și moarte. În ciuda iubirii pe care o poartă Ferminei, în cei 50 de ani cât a așteptat, Florentino a dovedit că poate iubi rațional, nepunând-o pe aceasta în situații penibile ori rușinoase, ci construindu-și o carieră care s-o poată aduce mai aproape de el. Chiar dacă a avut nenumărate amante, dragostea pentru Fermina nu s-a alterat, ea rămânând constanta vieții lui.
Nu vreau să închei fără a pomeni despre descrierea momentului în care se consumă iubirea trupească între cei doi: Florentino și Fermina.

Atunci el o privi și o văzu goală până la brâu, întocmai cum și-o închipuise. Avea umerii zbârciți, sânii căzuți, iar pielea de pe coaste era palidă și rece, ca de broască. Ea își acoperi pieptul cu bluza și stinse lumina.

Au rămas mult timp întinși pe spate în pat, el, din ce în ce mai năucit, pe măsură ce i se risipeau aburii beției, ea, liniștită, aproape abulică, dar rugându-se să n-o pufnească râsul din senin, așa cum i se întâmpla ori de câte ori dădea pe gât mai multe pahare de rachiu decât se cuvenea. (pag. 466)

Acum, că am căpătat curaj pentru a mă apropia de opera lui Marquez dar și pentru că am restul scrierilor lui, voi căuta să o parcurg cu mintea, inima, gândul și sufletul femeii care sunt acum, foarte aproape de 50 de ani.

După ce termini de citit înclini să crezi că nu are cum exista un Florentino și o Fermina în realitate. Poate așa o fi ori poate nu. Dar bucăți din cei doi există, cu siguranță, în fiecare dintre noi. Și așa, ai la ce reflecta.

Machete didactice – Literele. Câte se pot rezolva cu ele dacă știi să le aduni corect și inspirat

Literele! Prea prețioasele litere!
Cum spuneam și în titlu, dacă reușești și ai abilitățile necesare, ce poți face cu ele e de neimaginat.
Poți dezamorsa conflicte.
Poți mângâia un suflet.
Poți învăța și pe altul însemnătatea lor.
Poți deschide uși potrivite pentru a trăi mai bine.
Poți … poți … poți!
Bunăoară, eu pot povesti acum despre oameni frumoși din Târgu Mureș. Despre o dăscăliță cu suflet mare și plin de emoții.
Despre învățăcei aflați la început de drum și planurile în care ei sunt așa de frumos aranjați.
Mai pot povesti despre pasiunea cu care le confecționez, despre gândurile pozitive și veselia pe care o „plantez” în ele, în fiecare în parte dar și despre bucuria care mă încearcă, cu adevărat, iar și iar.
Cum aș fi putut face toate astea dacă nu erau literele și dacă eu nu le adunam în felul ăsta?
Iată de ce, vă invit cu nespus drag să aveți grijă cum anume le combinați. Pot fi extrem de dureroase și trebuie să fiți atenți. Foarte atenți! Și dacă nu reușiți, apelați la un dascăl. Sigur veți avea sorți de izbândă. 🙂

Drum bun, prieteni dragi!

Școlărel de clasa a V-a * „Un vrăjitor din Pământșimare” de Ursula K. Le Guin

Poate mulți cititori mici (dar și mari) înclină să creadă că Harry Potter este primul copil care urmat o școală de Magie și Vrăjitorii, asta pentru că publicitatea de care a avut parte seria scrisă de J. K. Rowling a atins cote inimaginabile, dar lucrurile nu stau chiar așa. Au mai fost scriitori care au intrat în acestă lume dar destinul nu le-a hărăzit același parcurs spre celebritate.

Ursula K. Le Guin și-a imaginat în romanul „A wizard of Earthsea” cum ar fi să urmezi o școală de vrăjitori iar cei de la Editura Art, prin traducerea Mariei Ioniță, au adus-o în atenția tinerilor cititori din țara noastră și nu numai lor.                                      

Povestea este captivantă și ne prezintă viața unui copil, Duny, care trăiește în Gont, una din insulele din Terramare. Orfan de mamă, cu un tată care se ocupă cu meșteșugul fierului, băiatul crește singur fiind încăpățânat și sălbatic.
Mătușa îi descoperă talentul pentru magie și în scurt timp ajunge să înțeleagă că el este cu mult peste ceea ce și-a imaginat ea.
La Școala de Vrăjitori, acolo unde pleacă, ajunge să-și facă și prieteni dar și dușmani, evoluează foarte mult iar abilitățile pe care le are îl fac arogant și nerăbdător.
Puterile lui pot răsturna dragoni, pot schimba vremea și pe el într-un șoim, îl pot apăra împotriva răului dar îl fac vulnerabil împotriva unui dușman care-i dorește moartea.
Acesta este genul de poveste în care, în inima întunericului găsești lumina, și odată cu ea speranța și vindecarea. Citind-o, ai prilejul de a te gândi și la lumea fantastică descrisă de Tolkien.
Duny este un erou grozav pe care îl îndrăgești pentru curajul și mândria lui. Realizezi că mulți copii se identifică cu acest personaj pe care în ciuda aroganței furioase îl iubesc pentru curajul cu care pleacă în această călătorie și din care, pe parcursul ei, învață atât de multe.

sursa foto: theguardian.com

Un vrăjitor de la Earthsea – și celelalte romane din seria Earthsea a lui Le Guin (Mormintele lui Atuan, cea mai îndepărtată coșmar și altele) – a fost numit „unul dintre cele mai profunde din toate textele fantastice din secolul al XX-lea”. Acest roman este de neratat pentru fanii fanteziei de toate vârstele.

Numai în tăcere, cuvântul,
numai în întuneric, lumina,
numai în moarte, viața:
voios e zborul șoimului cel golaș.