Machete didactice – Zânele vieții mele de adult

Dacă mi s-ar fi îndeplinit măcar un sfert din dorințe (asta dacă mi le-aș fi pus) la câte zâne am confecționat, nu știu unde aș fi fost acum. Dar așa, mi s-au îndeplinit niște dorințe care nu se văd, nu sunt materiale, ci de suflet.
Mi-aș dori, nespus, ca să se poată simți bucuria și plăcerea cu care confecționez fiecare machetă. E ceva de care nu m-am plictisit, încă, și care mă duce într-o lume în care rezolvările sunt posibile cu rezultate pozitive ori pline de speranță.
În timpul cât le lucrez, lumea mea este plină de culoare și  sunete armonioase.
Atunci când partenerul care le solicită este bine intenționat, pozitiv și deschis la dialog, totul merge lin, firesc, repede. Dar nu e întotdeauna așa, pentru că printre noi există și oameni mai încrâncenați, încordați, care sunt greu de înțeles.
Eu sunt o persoană care pune multe întrebări pentru că trebuie să înțeleg exact ce anume se dorește și asta numai cu ajutorul vorbelor și a unor inflexiuni vocale.
În momentul în care ai un om în față, mesajele care se pot interpreta sunt și nonverbale. De cele mai multe ori, de acolo poți înțelege mai bine ce și cum stă treaba. Trupul vorbește ca nimeni altul! Aici mă gândesc la tot: ochi, mâini, față, bust, picioare.
De data asta am colaborat cu o doamnă numai bună de pus la rană. Îi mulțumesc că a intrat în viața mea, chiar dacă asta s-a rezumat, până acum, la câteva convorbiri telefonice și mail-uri schimbate. Am simțit mult bine venind de acolo și am încercat să răspund cu aceeași monedă.
Sunt trăiri pe care le datorez acestor machete și nu-i puțin lucru. Zău!

Machete didactice – Drăgălașele insecte

Albine… buburuze… nu te mai saturi privindu-le. Iar pentru mine e valabilă și propoziția: nu mă mai satur confecționându-le.

Am recidivat. 🙂

Vor „trăi” clipe minunate alături de copiii în clasele căror vor poposi. Asta datorită doamnelor învățătoare. Spor la învățat că mare nevoie mai avem de asta. Și e valabil pentru toți!

Machete didactice – Povestea unui silabisitor

Nu știu câți dintre părinții de școlari nu au silabisit dar eu cred că sunt puțini la număr. Mă rog, din rândul celor pe care-i interesează soarta educațională a propriilor odrasle. Noi am silabisit mult și bine și e o activitate interesantă care trebuie făcută la momentul potrivit.

Am folosit dar nu am confecționat un silabisitor și iată că acum, datorită unei doamne învățătoare despre care am povestit acum doi ani, aici și aici, totul a căpătat substanță și așa a apărut acest material, machetă.

Este o machetă didactică care necesită multă răbdare, fiind confecționată din mai multe materiale.
Iată ce anume am folosit eu la confecționarea lui:
plăci de polistiren
coli de hârtie albă
litere din foam
bucăți de pâslă de mai multe culori
foi pentru laminat
vopsea acrilică
ace cu gămălie

Dimensiunea silabisitorului este de 170X62 cm. Pe el am pictat câte o imagine pentru fiecare literă din alfabet (litera cu care începe cuvântul respectiv) și am desenat câte cinci pătrățele, pentru fiecare vocală câte una. Am pus vocalele a, e, i, o, u. Literele au fost toate cele din alfabet cu excepția lui k, q, ș, ț, w.

Am printat toate silabele, le-am laminat și decupat și le-am pus la locul lor. Le găsiți mai jos dacă aveți nevoie de ele.

cartoline silabisitor

La capătul panoului am confecționat niște „buzunare” de fetru, acolo unde să fie puse cartolinele. Se depozitează foarte ușor pentru că fiind laminate, sunt tari și nu se ondulează.

Am lucrat mult dar cu o imensă plăcere. Sunt foarte încântată de ce a ieșit și cred că și copiii vor lucra cu spor dar mai ales, vor învăța cu drag. Mulțumesc frumos, doamna Angela! E așa de mare nevoie de dascăli ca dumneavoastră!

Machete didactice – Doar Zâne. Atât!

O colaborare care nu mai are nevoie de cuvinte. Un melanj de atitudini, culori, fețe. Ce spun? Ascultați-le pe ele!
Mulțumesc frumos, doamnei Alina Gabriela! A fost provocator și interesant. 😉

Aici e despre Primăvară.                                                    

Despre Vară.

Când vine Toamna, totul e copt.

Iarna e frig dar și frumos.

Anotimpuri minunate ale existenței noastre. Să le apreciem!

 

Școlărel de clasa a V-a * „Numără stelele. O poveste din Copenhaga” de Lois Lowry

Încă o carte s-a alăturat celor pe care le-am citit la malul mării. Trebuie să mărturisesc că ea a fost recomandată tot de o doamnă profesoară extrem de îndrăgită de noi, care s-a cuibărit în sufletul nostru de multă vreme și căreia îi mulțumim pentru grija pe care o are de sufletul nostru. Se știe ea care este!

Așadar, la malul mării, am făcut cunoștință cu Annemarie, protagonista cărții Numără stelele. O poveste din Copenhaga.                                                      

Mi-a fost oarecum teamă de cum anume va reacționa Luca, dar ce spun eu teamă – că nu așa-i corect – ci mai degrabă un semn de întrebare mare s-a conturat în mintea mea pentru că știam despre ce este vorba în poveste. Am citit de-a lungul timpului cărți care tratează tema holocaustului și ele m-au emoționat profund. Despre „Băiatul cu pijamale în dungi” am scris aici, despre Jurnalul Annei Frank nu am apucat s-o fac iar în ceea ce privește alte titluri care povestesc aceste orori, poate-mi voi face curaj să să vă destăinui părerea mea. Vizita pe care am făcut-o la Auschwitz-Birkenau m-a zguduit profund și ceea ce am simțit acolo nu voi uita NICIODATĂ!

De aici și teama mea legată de lectura pe care tocmai ne pregăteam să o atacăm. Pentru orice eventualitate, am mai luat o carte cu noi dacă așa ar fi cerut situația.

Când Luca s-a apucat de citit era frig, soarele nu prea încălzea iar vântul accentua acest disconfort. Așa că, l-am acoperit cu un prosop pentru a se încălzi. Și ce a urmat nu a fost chiar conform previziunilor mele.

Am dat peste o poveste care nu a prea reușit să ne bage în atmosferă. Eu, care-l pregătisem în prealabil arătându-i o parte din ororile făcute de naziști, am fost întrebată – la un moment dat – de ce simt așa de cumplit toate aceste lucruri. Pentru că povestea Annemariei nu îți face pielea de găină și nici nu-ți mărește pulsul. E cumva forțată și dă un aer soft nenorocirilor întâmplate în acea perioadă. Modul în care copila reacționează în prezența soldaților nemți, umanizați pe undeva, e nefirească și nu are nimic de a face cu realitatea.

În rest, avem de citit – părinți și copii deopotrivă –  o poveste despre curaj și prietenie, implicare și omenie dar mai ales despre curajul oamenilor de a-și salva semenii în situații care par fără de scăpare. Uneori, asta se întâmplă cu prețul vieții celor curajoși. Iar Annemarie și familia ei se hotărăsc s-o salveze pe fetița prietenilor evrei, spunând că ea este de fapt sora respectiv fiica lor.
Poate pentru vârsta de 10 ani, cea de la care este recomandată citirea ei, așa trebuie să fie redată. Rămâne la latitudinea fiecăruia cum anume o va percepe și o va interpreta. De învățat se găsește ceva în fiecare carte.
Spor la citit!

Școlărel de clasa a V-a * „Care-i faza cu cititul?”

Editura Arthur vine în întâmpinarea celor care nu știu încă ce beneficii aduce lectura, cu o serie de cărți a căror denumire nu poate decât să te facă curios: „Care-i faza cu cititul?”.
Cărțile care fac parte din colecția „Cărțile mele”, coordonată de Liviu Papadima, vin să facă atractivă această îndeletnicire atât de ocolită de marea majoritate a oamenilor.
În prima carte, o serie de 25 de autori celebri români, Florin Bican, Paul Cernat, Ioan Groşan, Dan Lungu, Robert Şerban, Rodica Zane, Cezar Paul Bădescu, Laura Grunberg, Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Sociu, Cristian Teodorescu, Călin Torsan, Ioana Bot, Mircea Cărtărescu, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Neaju Djuvara, Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Doina Ruşti, povestesc cum a debutat în cazul lor pasiunea pentru citit.
În a doua, „Care-i faza cu cititul? juniorii”, Liviu Papadima a adunat 20 de povești ilustrate de 5 desenatori pricepuți. Antologia de față a apărut în urma unui concurs organizat de Editura Arthur, „Locuiește în poveste”, de aici fiind selectați cei prezenți în carte.

În ceea ce ne privește, a fost printre primele cărți ale acestei vacanțe de vară, iar atunci când ne-am apucat de ea (pentru că nu mă pot abține să nu le citesc și eu), cartofii erau în floare, levănțica se fălea cu violetul ei parfumat, iar soarele îți șoptea în orice clipă că poți face numai ce vrei. Pentru că, nu-i așa?, în vacanță faci tot ce vrei tu.

Poveștile din acest volum nu au cum să nu-ți placă pentru că au pe ceva special dar mai ales pentru că sunt concepute de copii talentați și pasionați de scris. Și, poate, și pentru că în unele regăsești gânduri pe care le-ai avut și tu dar nu ai mers până la capăt, așternându-le pe hârtie.

În unele dintre aceste povești ești învățat cum anume să mai renunți la tehnologie, și ți se dezvăluie părți ascunse ale cărții, care o dată descoperite, te fac să aloci mai puțin timp tabletei și calculatorului pentru a da frâu liber imaginației din timpul cititului. Atunci, în timpul lecturii, tu ești cel care-și conturează imaginea personajelor, ajutat de scriitor, fără a ți le prezenta cineva prin filtrul lui. Cine a trăit experiența pe care ți-o dă vizionarea ecranizării  unei cărți, după ce a citit cartea și nu înainte, știe la ce anume mă refer. Plus că, într-un film multe din detalii/acțiuni/locuri sunt sărite ori prezentate superficial.

Din această antologie, printre preferatele lui Luca s-au numărat: „Conferința personajelor” de Tudor Alexandru Trif, „Probleme cu cititul” de Ștefana Fusaru, „La ce bun un manual” de Paul Valașutean, „Epistolă către domnul Homer” de Maria Alexandru.

Să aveți poftă de citit!

 

Machete didactice – Destinații diverse

Cu câteva zile înainte să se termine școala, am primit un telefon de la domnul Cătălin, un bărbat care lucrează la o firmă de curierat. Dorința dumnealui era să confecționez o machetă pe care să se reflecte activitatea lor.
La început nu am prea priceput ce anume dorește, dar în urma corespondenței purtate, m-am dumirit. Trebuia să fie un copac pe care să se specifice cum anume pleacă aceste colete dar pe care să fie și sigla firmei lor.
Am primit un model de la domnul Cătălin, unul pe care îl mai confecționasem dar care de data asta necesita câteva modificări.                                      

Pe lângă acest copac, dorința a mai fost ca să confecționez 100 de mere, de 4×4 cm, sub formă de felicitare, în interiorul cărora să se poată scrie firmele colaboratoare. Și am făcut aceste merișoare dar și o variantă a scrisului care să nu fie lucioasă, ci mată. Am gândit că așa va fi mai ușor partenerului meu să aleagă ceea ce consideră că se vede mai frumos.

Copacul a ajuns cu bine la destinație iar reacțiile au fost unele care m-au bucurat și liniștit.
Sunt bucuroasă de fiecare dată când cei cărora mă adresez vin din domenii diferite asta pentru că mie îmi place diversitatea.
Dar și mai mult îmi plac oamenii!
Zi cu spor!

Machete didactice – La mulți ani!

Pentru că e 20 iulie, la noi e sărbătoare.
De 22 de ani e o sărbătoare pe care o trăim cu sufletul plin de recunoștință.
Dintre toți, eu cred că sunt persoana cea mai bucuroasă, pentru că, nu-i așa?, mamele cred întotdeauna asta.
Îi mulțumesc primului meu copil pentru toate momentele pe care mi le-a oferit dar și pentru că a ales să le petrecem împreună.
Și aștept cu nerăbdare să-l îmbrățișez și fizic, că virtual am obosit și nu mai vreau.
La mulți ani!

sursa foto: fineartamerica.com

Școlărel de clasa a V-a * „Hendrik de Mol și Planeta de Aur” de K. J. Mecklenfeld

Cu siguranță că trebuie să existe ceva în universul acesta, al oamenilor, nu al jucăriilor, care să alinieze întâmplările după o regulă bine stabilită.
Povesteam mai zilele trecute că jucăria preferată a lui Luca a fost furată de pe plajă și ce regrete, ca să nu spun chiar tragedie, ne-a întunecat sufletele. După ce am înțeles că ursulețul Coconaș nu se va mai întoarce la noi, ne-am continuat viețile punând la loc cald și sigur amintirile, nu puține, pe care le avem cu el.

La câteva zile am început să citim cartea despre care vreau să vă povestesc astăzi și care a avut un rol de pansament. Pentru că dacă nu știați până acum, cărțile au și rol de pansament pe lângă altele.
Stătea la noi în bibliotecă de mai multă vreme dar fiindcă am regăsit-o pe lista de lecturi de clasa a VI-a, cea dată de două doamne profesoare drăguțe, am pus-o în tolba de vacanță.
Hendrik de Mol si Planeta de Aur semnată de K.J. Mecklenfeld  este o poveste cu și despre jucării și despre relația pe care o au acestea cu oamenii, mari și mici.

Ne-am bucurat pentru că am văzut că asemenea dialoguri precum am avut noi cu Coconaș dar și cu ceilalți prieteni de pluș ai copilului pot fi adunate de un autor inscusit într-o poveste așa de strașnică.

Hendrik de Mol este un băiețel mai neobișnuit, asta pentru că în urma unei traume a rămas cu o suferință: agorafobia

Agorafobia se definește prin teama de a fi singur în situații sau locuri, mai ales în locuri publice, care nu pot fi părăsite imediat sau în care ajutorul poate să nu fie disponibil în eventualitatea că ar apărea un atac de panică.

Termenul agorafobie, care derivă din cuvintele grecești agora (ἀγορά) – piață și phobia (φόβία) – frică, a fost inițial folosit pentru a desemna o teamă patologică de spații deschise, întinse, de piețe, de locurile publice. (sursa: wikipedia)

Din această cauză el nu poate părăsi Muzeul unde locuiește alături de bunicul lui, Martinus, păstrătorul Celui Mai Important Secret din Universul Cunoscut. Trebuie specificat că Muzeul este unul în care sunt păstrate tot felul de jucării, care mai de care mai interesantă dar fiecare având câte o poveste. Putem întâlni aici jucării de pluș și lemn, metal ori mai știu eu ce alt material.
Într-o zi, bunicul băiatului este transformat într-un soldat de lemn și răpit iar Hendrik, la rândul lui, este transformat într-o cârtiță de pluș.
Și de aici începe marea aventură.
Cititorul se întâlnește cu personaje bune și rele, cu situații tensionate dar și frumoase, cu momente în care deciziile pe care trebuie să le ia devin foarte importante și sunt între viață și moarte. Nu ai cum să nu intri cu toată ființa în poveste pentru că, nu-i așa, care dintre noi nu a purtat dialoguri cu păpușa preferată,  ursulețul ori iepurașul iubit?
Cititorul vizitează planete pe care nici nu a visat să le vadă, iar acolo întâlnește și trăiește situații pe care, odinioară, doar le visa.
Este firesc să vă întrebați dacă micuța cârtiță de pluș va reuși să rezolve toate aceste probleme, să-l salveze pe bunic din mâinile lui Calavera, dar mai ales să părăsească casa pentru a călători pe Planeta de Aur. Prin câte peripeții va trebui să treacă Hendrik pentru a se reîntoarce pe Pământ, la Muzeul Jucăriilor, acolo unde-i era casa?
Vă spunem noi, prin multe și inedite peripeții dar pentru asta va trebui să citiți întreaga poveste. Și nu veți regreta timpul alocat.

Vizita la Librăria Cărturești Carusel ne-a facilitat întâlnirea cu volumul al doilea al poveștii, „Hendrik de Mol și Planeta de Jad”, cel care a fost lansat Târgul Internațional Gaudeamus 2016 și pe care ne-am apucat deja să-l citim. Așteptăm cu nerăbdare și volumul al treilea, „Hendrik de Mol și Planeta de Chihlimbar”, care este în lucru.
Când ne-am întors acasă, Luca a avut imensa bucurie de a găsi un nou prieten. Este un ursuleț care a primit numele de Caramel, iar faptul că arată așa, este pentru că s-a luptat cu cei care l-au furat pe Coconaș. N-am putut să nu ne întrebăm dacă nu Calavera o fi fost vinovatul și dacă prietenul nostru de pluș nu o fi ajuns pe Planeta de Aur.

Între orice copil și jucăria lui există o legătură, o energie, creată din momentul în care își aparțin unul celuilalt. Această energie poate să fie împărțită egal între cei doi, așa cum este de obicei, sau poate să fie mutată, prin magie, doar într-unul dintre ei. Atâta vreme cât cel în care este depozitată energia este ținut ascuns, de preferință sub formă cât mai puțin disctructibilă, precum piatra, nu ai cum să îl ucizi pe celălalt. (pag. 313)

În urma căutărilor am descoperit un site minunat, al autorului, pe care poate doriți să-l citiți și voi. O puteți face aici.

sursa foto: http://www.planetadeaur.ro

O carte care pe măsură ce o parcurgi, ajungi la concluzia că nu este destinată doar copiilor ci și adulților, datorită suspansului, acțiunii, intrigilor cu care este condimentată. Spor la citit!

Machete didactice – Atenționări primite de la o scriitoare, la articolele despre cărți

Sunt tristă!
Astăzi, în jurul prânzului, am primit un telefon de la doamna Silvia Colfescu. Cu un ton răspicat, după ce s-a asigurat că vorbește cu mine, mi-a spus să șterg postarea în care povestesc despre cartea dumneaiei, „Plăcinta cu vișine”, pentru că am încălcat drepturile de autor și pentru că ea nu mai poate fi cumpărată atât vreme cât există în format electronic. Am ascultat-o, cu inima în gât, și cu o părere de rău pe care nu știu unde s-o încadrez pe o eventuală scară a regretelor.
Mi-a repetat, de mai multe ori, că este penal ceea ce am făcut eu și că pot fi pedepsită pentru asta.
După ce s-a oprit, am asigurat-o că voi remedia această situație și am informat-o că nu asta a fost intenția mea, aceea de a-i pricinui vreun rău.
Odată convorbirea terminată, am deschis pagina de blog pentru a vedea articolul incriminat și ceea ce am găsit se prezenta așa:
am povestit despre cartea respectivă, una pentru copii
am atașat trei imagini din ea dar și coperta
am pus link-uri de legătură unde poate fi găsită cu toate că ediția era una de la începutul anilor 90
am postat o lectură înregistrată a poveștii scrisă în versuri.
Nu am înțeles, de fapt, cu ce periclitam eu vinderea cărții, în eventualitatea unei noi apariții, atâta vreme cât cartea nu era scanată. Poate faptul că am înregistrat video? Am căutat să mă dumiresc dar nu am reușit.
Sau cele trei imagini pe care le-am atașat, imagini cu desene din carte, ilustrațiile fiind semnate tot de autoare?
M-a întrebat dacă am vreun câștig de pe urma aceasta și m-am mirat de așa întrebare. Ce câștig aș putea avea?
Mâhnirea m-a trimis pe alte bloguri pentru a vedea cum se comportă oameni care au mai vechi state în acest domeniu și am găsit articole și recenzii la cărțile pentru copii în care imaginile sunt mai multe și mai în detaliu, dar mi-am spus că poate o fi semnate niște acorduri de care eu nu am habar. Un exemplu a fost pe bookstyle.ro, acolo unde fiecare recenzie a cărților pentru copii este argumentată cu imagini. Multe! La fel am văzut și pe secretelecartilor.ro dar și pe altele. Iar mie mi-au plăcut, se vede minunat și pentru mine, e hotărâtor în achiziționarea cărții respective. Niciodată nu am fost oprită în a achiziționa o carte de acest aspect, acela al citirii unei recenzii. Dar eu nu fac recenzii ci doar povestesc cum vedem noi, cărțile pe care le citim. Noi, adică eu cu Luca.
Da, știu că sunt drepturi de autor și că munca lor nu trebuie piratată, dar eu nu am scanat cartea respectivă și nici nu am avut nici un folos financiar și nici de altă natură.
Una peste alta, atât de tare m-a mâhnit telefonul dar mai ales tonul doamnei, încât multe întrebări mă încearcă.
O rog pe doamna Victoria Pătrașcu, pe doamna Adina Rosetti, pe doamna Cristina Andone, despre ale căror cărți am scris și eu, să mă lămurească, în limita disponibilității dumnealor, unde am greșit și ce pot face pentru a nu mai repeta. Nu vreau să pricinuiesc nimănui nici un rău.
Bucuria cu care prezint cărțile pentru copii este atât de mare pentru că vreau ca ele să ajungă în cât mai multe case, încât nu aș vrea să treacă sub tăcere freamătul nostru, de cumpărători, iubitori de frumos și cititori.

Pentru că ne plângem că nu se citește, că cei mici nu mai pun mâna pe carte. 🙁

sursa foto: http://www.freepik.com