Cu Berend la Castle Park – jurnal englezesc – ziua a opta

La mulți ani! de ziua femeii

Celor care ne vizitează și sunt doamne ori domnișoare, le urăm tot binele din lume și sănătate, de aici, dintre vânturi și ploi.

Am mai petrecut o zi pe tărâm englezesc, una la fel de capricioasă din punct de vedere meteorologic. Nu pricep cum se poate schimba vremea de la un moment la altul, în condițiile în care acum este soare și în minutele următoare, plouă torențial. Acum am avut parte de de un vânt extrem de săcăitor care ducea ploaia în toate direcțiile, având grijă să nu rămână nici o bucățică uscată din îmbrăcăminte.

Ne-am încăpățânat să mergem să vizităm orașul, cel considerat a fi cel mai vechi oraș din Regatul Unit al Marii Britanii.

Colchester este un oraș și un district nemetropolitan în Regatul Unit, în comitatul Essex, regiunea East, Anglia. Districtul are o populație de 170,800 locuitori, din care 104,390 locuiesc în orașul propriu zis Colchester.

Am mers singuri pentru că Răzvan are de terminat niște proiecte, iar prezentările pe care le are de făcut necesită timp. Nu l-am mai însoțit în campus dorind a mai vizita câte ceva, având în vedere că mâine plecăm, excursia noastră terminându-se.

După ce ne-am școlit bine acasă, am plecat la drum, Luca fiind puțin reticent în faptul că Răzvan nu a venit cu noi. I-a fost teamă că nu mă voi descurca, ne vom rătăci și nu vom mai găsi drumul către casă. Evident că nu s-a întâmplat așa, dar griji au existat.

Am plecat cu autobuzul 62 și am stat sus, la etaj, așa având prilejul să vedem o panoramă mai extinsă a acestui vechi oraș. Și e vechi, foarte vechi iar asta răzbate din toate colțurile și din toate unghiurile din care privești.

Și după ce am ajuns la stația potrivită, am coborât și a urmat mersul pe jos. Mult, din nou, printr-un vânt năpraznic.

Și am vizitat tot ce ne-a ieșit în cale. Am citit tot de pe pliantele pe care le-am cules, și am încercat să intrăm în atmosfera acestui loc.

Cel mai mult am stat la Castle Park.

Colchester Castle Park este situat la nord-est de centrul orașului Colchester și este împărțit în Parcul Upper și Lower Park de către Zidul Roman care străbate prin est-vest. Parcul se întinde pe o suprafață de 11 hectare și este inclus în clasa a II-a în Registrul de parcuri și grădini de importanță istorică specială.

Muzeul Castelului, Muzeul Hollytrees, Play Park, Cafe, Crazy Golf și Bandstand sunt situate în Parcul Upper de lângă Centrul Town. Ambele clădiri sunt clasificate în clasa a II-a și parcul superior se află în zona de conservare a centrului orașului. Parcul Lower este adiacent terenului de cricket și se extinde în jos spre râul Colne.

Parcul se adresează tuturor vârstelor. Parcul de joacă, castelul bouncy, golful și lacul cu bărci sunt o adevărată atracție pentru tineri (e valabil și pentru cei cu inima tânără). Punctul de joc, grădinile și muzeele pot fi vizitate/savurate/apreciate de toți.

Dacă ar fi fost vară, cu siguranță am fi organizat acolo un picnic, să jucăm niște jocuri, dar mai ales să ne bucurăm de vegetația atât de diversificată.

Parcul este dotat cu multe banci. Asta înseamnă că de câte ori te cuprinde oboseala, ai unde să-ți tragi sufletul și să privești oamenii care te înconjoară.

Pe baza faptului că Colchester a fost menționat de Pliny cel Bătrân înainte de moartea sa în AD79, acesta pretinde a fi cel mai vechi oraș din Marea Britanie și patrimoniul său poate fi văzut de peste 2000 de ani de istorie în Castle Park. Nu numai că vă puteți bucura de istoria acestui parc uimitor, dar și de horticultura încântătoare pe care diferitele grădini din parc o au de oferit.

Știam, din dățile trecute, de existența celebrelor veverițe și abia așteptam reîntâlnirea cu ele. Și a fost de vis!

Am venit pregătiți pentru întâlnirea aceasta iar ele parcă știau. Berend a fost cu noi și ce au vorbit, numai ei știu. Nu numai cu veverițele ci și cu porumbeii, pescărușii ori rațele de toate felurile.

Cât am stat cu ele?
Mult, și poate am mai fi stat, dar se anunțau niște nori aducători de ploi.
Și, ia ghiciți! Ce au adus acești nori?
Ploaie. Multă ploaie, torențială și deosebit de rece. Însă până a sosit, noi am avut răgazul să revedem și înaripatele, diversele și gălăgioasele înaripate.

Dar știți cum este, fericirea nu ține mult și s-a dovedit și în această situație a fi adevărat. A pornit ploaia, însoțită de un vânt pe care nu ați fi vrut să-l priviți în ochi.

Am grăbit pasul spre a ne adăposti de ploaie și am stat în stația de autobuz, așteptând să vină pentru a ne reîntoarce acasă.

Deci, dacă doriți să vizitați muzeele și grădinile sau doar să vă relaxați și să vă bucurați de timpul liber, mersul pe jos, picnic ori să vă jucați într-o oază de verdeață și natură, Colchester Castle Park este locul potrivit. Nu ezitați!

Cu Berend la Universitatea Essex (continuare)- jurnal englezesc – ziua a șaptea

Pentru că așa un succes a avut ziua de ieri, tot ce a trebuit să facem a fost să o repetăm. E clar că într-o singură zi nu ai cum descoperi toate ascunzișurile unui loc atât de interesant. Deci, după ce ne-am trezit, am plecat din nou spre campusul universitar.

Ziua se anunța frumoasă pentru că cerul era senin iar șansele de ploaie, reduse. Noi nu avem aici o garderobă bogată, pentru că nu am avut cum căra prea multe haine, așa că ne-am luat gecile din dotare cu gândul că ne pot feri de orice intemperii. Însă aveam să trăim o surpriză.

E minunat drumul către școală, se ivesc tot soiul de dialoguri, acolo unde se întrepătrunde școala românească cu cea englezească. De mai multe ori l-am întrebat pe Răzvan dacă școala românească pe care a urmat-o, l-a ajutat iar răspunsul a fost de fiecare dată același: Da!

Școala asta românească, așa cum arăta ea până nu de mult, l-a ajutat să-și formeze o cultură generală, dar și să fie capabil să se descurce în domenii diferite. Poate nu numai școala l-a ajutat însă ea a venit să șlefuiască acest tot al educației.

Aici, de când am venit, privesc pe cei mici cum pleacă la școală în jur de ora 9:00, și mă gândesc că e o oră mai potrivită pentru a începe cursurile. Poate e doar o părere, nu am de unde ști cu adevărat. Însă simt pe pielea mea de părinte că sistemul de învățământ românesc a suferit o degradare, iar vinovații sunt mai mulți, fiecare cu procentul lui de vină.

După micul dejun am plecat voioși spre școală, Luca fiind nerăbdător să ajungă. Oare așa s-ar fi comportat dacă ar fi trebuit să facă asta zi de zi? La cum arată sălile (și am văzut câteva) și la cum se simte atmosfera de aici, cred că gradul de a merge acolo ar fi fost într-un procent mult mai ridicat.

Înainte de a intra în campus am fost întâmpinați de o pereche de pescăruși care tot bătuceau iarba cu picioarele. Ne-am oprit să vedem de ce fac așa și am remarcat că după ce dădeau de câteva ori din ele, se aplecau și culegeau niște viermișori. Cu fețele lor de păsări bătrâne, s-au oprit preț de câteva clipe să ne privească, după care și-au continuat treaba.

Am imortalizat prezența noastră acolo, la Universitatea Essex, printr-o fotografie la care peste ani ne va face multă plăcere să privim.

Am aflat că în interiorul acestui spațiu atât de generos există o infirmerie, dar și o creșă, acolo unde studenții maturi și cadrele didactice își lasă copiii cât ei sunt la cursuri. Mi-a fugit gândul la zbuciumul părinților de acasă atunci când vine vremea să plece la lucru și nu au cu cine lăsa copiii.

Am aflat că există și o librărie, chiar Waterstones, în care n-am ratat ocazia să intrăm. Am rămas surprinsă de diversitatea cărților pentru copii, pentru că am crezut că voi găsi mai mult cărți pentru adulți. Dar iată că nu a fost așa și am avut din ce alege, dar și căsca ochii.

O carte foarte frumoasă, care ne-a atras atenția, a fost Oxford Roald Dahl Dictionary, iar în ea puteți găsi o sumedenie de termeni pe care-i întâlniți în cărțile faimosului autor. Mi-a făcut cu ochiul destul de mult și am zăbovit ceva vreme asupra ei. Aici, la această librărie, cartea costa 15 lire.

A new unique Roald Dahl Dictionary from Oxford. This is not an ordinary dictionary. After all, you wouldn’t expect an ‘Oxford Roald Dahl Dictionary’ to be ordinary, would you? Lots of dictionaries tell you what an ‘alligator’ is, or how to spell ‘balloon’ but they won’t explain the difference between a ‘ringbeller’ and a ‘trogglehumper’, or say why witches need ‘gruntles’ eggs’ or suggest a word for the shape of a ‘Knid’. This dictionary does all those things. All the words that Roald Dahl invented are here, like ‘biffsquiggled’ and ‘whizzpopping’ to remind you what means what, but that is not all. You’ll also find out where words came from, rhyming words, synonyms and lots of alternative words for words that are overused. Oxford Children’s Dictionaries are perfect for supporting literacy and learning and this is the world’s first Roald Dahl Dictionary from the word experts at Oxford University Press. With real citations from Roald Dahl’s children’s books and illustrations by Quentin Blake, this is authoritative, engaging and accessible and will inspire and encourage young writers and readers. (sursa: amazon)

Am analizat, pe tabela pusă la dispoziție, care laborator ne poate găzdui iar sala O era disponibilă până la ora 18:00, timp suficient pentru ca Răzvan să-și facă ce avea de făcut iar Luca să-și scrie temele pe astăzi.

În jur de ora 15:00 am terminat și am plecat la masă, tot în campus, pentru ca mai apoi să ne întoarcem acasă. Cerul era extrem de întunecat și ne-am bucurat că undeva, în zare, se vedeau norii de așa natură, că știai clar că acolo ploua, nu glumă.

Am iuțit pasul să nu ne prindă ploaia, dar n-a fost așa. Nu trecuseră nici câteva zile de la ploile din Londra că am trecut iar prin aceeași experiență. Numai că de data asta ploaia a fost mai zdravănă, reușind pe alocuri să răzbată prin hainele noastre pe care le credeam impermeabile. Despre pantaloni, ce să spun; au ajuns leoarcă.

După ce ne-a murat bine, s-a potolit și a urmat o acalmie plăcută iar soarele și-a făcut apariția.

După ce ne-am schimbat și tras sufletul, am pornit din nou la drum, de fapt la o plimbare în ceas de seară. Am intrat și într-un supermarket, acolo unde am aflat că ziua mamei se sărbătorește pe 11 martie, dar am și văzut produse pentru sărbătoarea de Paști.

Cina și… gata pe ziua de astăzi. Am dat gata 8 km și nu credeam a fi în stare să adunăm atâția într-un timp așa de scurt. Constat că putem, încă, mai ales eu.

Cu Berend la Universitatea Essex – jurnal englezesc – ziua a șasea

După cum spuneam ieri, am ajuns la Colchester, orașul în care se află Universitatea Essex, cea frecventată de Răzvan de mai bine de trei ani.
E o universitate mare, în care poți auzi multe din limbile pământului și în care tinerețea este la ea acasă.

Essex este un comitat ce a trecut prin multe etape de dezvoltare atât socială, culturală, cât și economică. Aici se află cel mai vechi oraș declarat al Marii Britanii, Colchester, a cărui prima mențiune documentară datează din anul 77 AD.
Colchester găzduiește una din universitățile de prestigiu ale Marii Britanii, Universitatea din Essex, cunoscută pe plan internațional pentru calitatea predării, învățării și cercetării științifice. Aproximativ 10000 de studenți din 130 de țări urmează cursurile universitare și postuniversitare (Bachelor, Master, PhD) ale Universității din Essex în cele 3 campusuri: Colchester, Southend și East 15 Loughton (toate, la mai puțin de o oră de Londra și de principalele aeroporturi ale Londrei). Universitatea este structurată în 4 facultăți și 18 departamente academice.

Campusul principal este cel din Colchester, situat în parcul Wivenhoe într-un cadru natural deosebit de pitoresc, combinând arhitectura modernă cu spațiile verzi. Datorită întinderilor vaste pe care se află campusurile, universitatea oferă cazare pentru mai mult de jumătate din studenți, procent neobișnuit de mare pentru o universitate britanică.

Pe lângă acest avantaj, universitatea ofera alte nenumărate servicii studenților. Ei se pot bucura de o excelentă bază sportivă, de colecțiile de artă contemporană și modernă pe care universitatea le deține sau de o bibliotecă impresionantă, incluzând colecții de cărți și lucrări rare. De asemenea, studenții beneficiază de celelalte facilități din campus (diferite cantine și restaurante pentru studenti, un teatru, 3 bănci, o clinica de sănătate, etc) sau pot oricând apela la linia telefonica de sprijin (telephone hotline), idee creată chiar de Universitatea din Essex special pentru a putea susține studenții în cazuri de urgență.(sursa: universities.ro)

Și pentru că Răzvan avea programată o întâlnire, am mers și noi cu el. Impactul pe care-l are un asemenea campus asupra oricui este foarte mare și sunt convinsă că Luca, după cum a reacționat, n-ar mai fi plecat de aici.
Cum timpul de așteptare nu a fost unul mic, am profitat din plin și și-a făcut și Luca temele pentru ziua de mâine, chiar dacă nu merge efectiv la școală. Am avut norocul ca Mădălina, colega lui, să ne ajute și să ni le trimită, așa încercând să ținem pasul cu clasa și materia predată.
Mulțumim frumos, dragă Mădălina!

Pentru a putea face acest lucru, Răzvan s-a uitat după sălile care erau libere, adică nu erau programate cursuri pentru a se desfășura acolo.

E un mediu atât de propice studiului că nu are cum să nu te apuce un dor de carte și cunoaștere. Îmi pare așa de rău că generația mea nu a prins așa oportunitate, dar deopotrivă mă bucură că măcar copiii noștri pot alege unde și cum pot studia.

Laboratorul ales inițial a trebuit să-l părăsim după o oră și jumătate, pentru că au venit studenții la curs. Am plecat spre altul care avea mese disponibile și nu exista posibilitatea de a încurca pe cineva.

Nici bine nu a terminat școlarul temele că a și sosit Răzvan, la timp pentru a putea merge la masă. Am ales să mâncăm tot în campus, într-un autobuz supraetajat, transformat în restaurant. Lângă autobuz este un lac plin de rațe și gâște, extrem de curioase și gălăgioase, care vin pe la mese așa cum vin vrăbiile la ale noastre. Vor ceva de mâncare și dacă nu ești atent, fură de pe masă.

Meniul a fost ca de student, adică o plăcintă cu carne și o garnitură de cartofi prăjiți. Nu degeaba am mers pe jos atât de mult zilele astea.

După ce ne-am pus burta la cale, am plecat prin campus la o plimbare prelungită. O după-amiază senină, însorită, extrem de potrivită pentru așa ceva.

 

Undeva, în mijlocul campusului, se află casa decanului.Trebuie să fie minunat să stai într-așa un colț de natură. E ca într-o poveste în care simți că nimic rău nu se poate întâmpla.

S-a făcut destul de târziu când am plecat spre casă. Ce era în sufletele fiecăruia, nu pot spune, dar pot afirma că am petrecut o zi pe cinste și mă bucur că i-am putut oferi lui Luca această experiență.

Cu Berend hai-hui prin Londra – jurnal englezesc – ziua a cincea

Această zi a fost aceea în care am părăsit Londra spre a ne îndrepta la Colchester, locul unde stă Răzvan și unde urmează cursurile Universității Essex.
Și în cazul acesta e vorba de o revenire, pentru că acum doi ani am mai fost. De data asta vom sta în altă parte a orașului, tot aproape de Universitate, pentru că aici s-a stabilit studentul nostru.
Ca luni, de dimineață, stațiile de metrou londoneze musteau de oameni, turiști ori localnici, care se pregăteau să ajungă la destinațiile lor. Cred că Londra e și capitala trolerelor pentru că din doi oameni, unul cară așa ceva. Există și un zgomot specific al lor și îți închipui câte speranțe și vise sunt prin ele.

Stația de metrou Liverpool Street, cunoscută și sub numele de London Liverpool Street, este un terminal central din Londra și o stație de metrou din Londra în colțul nord-estic al orașului London, în cartierul Bishopsgate. Este una dintre cele mai aglomerate stații de cale ferată din Londra, care servește ca terminale ale liniei principale West Anglia până la Cambridge, linia principală a Marei Orientale către Norwich, trenurile locale și regionale care se află în East London și destinații din estul Angliei și serviciul Stansted Express către Aeroportul Stansted.

Stația a fost deschisă în 1874 ca înlocuitor pentru stația Bishopsgate ca principala terminală a căii ferate din Marea Estică. Până în 1895 a avut cel mai mare număr de platforme de pe orice gară terminală din Londra. În timpul primului război mondial, un raid aerian asupra stație în 1917 a condus la 162 de decese. În timpul celui de-al doilea război mondial, postul a servit ca punct de intrare pentru mii de refugiați care sosesc la Londra ca parte a misiunii de salvare Kindertransport. Stația a fost avariată de bombardamentele de la Bishopsgate din 1993, iar în timpul atacurilor teroriste din 7 iulie 2005 în oraș, șapte pasageri au fost uciși când o bombă a explodat la bordul unui tren subteran imediat după ce a plecat de pe strada Liverpool.

Stația Liverpool a fost construită ca o stație cu nivel dublu, cu prevederi pentru Underground. O stație de metrou a fost deschisă în 1875 pentru Metropolitan Railway, iar stația de astăzi este servită de liniile Central, Circle , Hammersmith & City și Metropolitan și se află în zona tarifară 1. (sursa: wikipedia)

Am luat biletele și imediat am plecat, adică am ajuns în stație tocmai la momentul potrivit. N-ar fi fost o problemă dacă l-am fi pierdut, pentru că trenurile spre destinația noastră merg din jumătate în jumătate de oră.

Cât timp a durat călătoria, am citit și ne-am uitat și pe fereastră, bucurându-ne de soarele ce tocmai își arăta fața. Peisajul nu prea ofertant, nu ne-a îndemnat la reflecții filozofice ci mai degrabă la problemele cotidiene. 🙂

După ce am ajuns în gara Colchester, a trebuit să luăm alt mijloc de transport pentru a ajunge la destinația finală. Totul ar fi minunat dacă nu ai avea de cărat după tine kilograme de bagaje, cele care-ți pun mușchii la încercare și mari cazne. La întoarcere, vom avea mai puține kilograme de cărat pentru că mare parte din ce am avut la noi rămâne aici, printre ele numărându-se niște compendii ale lui Răzvan, care rămăseseră acasă, în România, așternuturi, perne și alte acareturi pe care mamele le cară pentru puii lor, pentru că zic ele că e mai altfel dacă-s de acasă.

După ce am lăsat surplusul de bagaje, am plecat pentru a face cumpărăturile necesare traiului. În drumul nostru am dat peste o bisericuță foarte veche, dar ce mi-a atras atenția la ea erau mormintele de acolo, unele din ele din 1826. Nu știu dacă natura sau omul a fost cel care le-a aranjat așa, dar ele sunt foarte frumos poziționate.

Ziua a continuat cu program de gospodărire pentru că mama vine extrem de rar și atunci când e aici, cine e mai pricepută la asta. La final, după ce Răzvan a trecut prin tot soiul de sentimente, nemulțumit fiind de remarcile mele, fața lui a recunoscut că am avut dreptate. Ori totul e bine când se termină cu bine.

Am ajuns și aici iar asta înseamnă că sunt momente când poți intra în visele tale, ele devenind realitate.