„Fericiți cei fericiți” de Yasmina Reza

Fericiți cei iubiți și cei iubitori
și cei care se pot lipsi de iubire.
Fericiți cei fericiți.
(Jorge Luis Borges)

De ce am reprodus acest citat? Pentru că este un rezumat excelent a ceea ce a propus autoarea și pentru că a dat titlul cărții.

Fericiți cei fericiți este o carte care constă din monologuri cu o mulțime de personaje. Optzeci în total.

Chiar dacă ei se numesc Robert, Ernest, Lionel, Chantal, Odile, s-a putea numi, foarte bine, așa ca mine ori ca voi, deoarece acest roman al lui Yasmina Reza se ocupă de viața fiecăruia. Cu o mulțime de drame, cuplurile care se epuizează și care abia mai răsuflă, încearcă să îmbătrânească împreună, să-și gestioneze viața – rar plângându-se.

Dar aici se vede talentul scrisului autoarei: un stil caustic, batjocoritor și plin de umor, care transformă cele mai tragice situații în momente comice. E amuzant, bine definit.

Construit în jurul a 18 personaje care păstrează prietenii, familia sau chiar extramaritalul, complotul acestui roman ridică întrebări foarte actuale ale relației cu cealaltă parte față de sine, predispoziția spre fericire, boală, vârstă și chiar moarte.

Astfel, parcurgând întreaga viață a acestor bărbați și femei, cititorul intră în izvoarele complexe ale naturii umane, mișcările pe care le creează uneori pentru a avea impresia că sunt vii.

Tonul este corect, Yasmina Reza nu înșeală cu aceste personaje, lumina aruncată asupra lor este brută.
Analiza relației cu ceilalți, în cuplu sau în societate este nemiloasă.

De asemenea, autoarea analizează dragostea perechilor de la începuturi până la eroziunea lentă, apoi „când celălalt se retrage în sine și vede acolo un semn de abandon”. Ca și analiza lui Rémi Grobe, „Unul dintre efectele tulburărilor sentimentale este că nimic nu alunecă. Totul devine un semn, totul este o chestiune de decriptare.”

Iată unul dintre personajele Yasminei Reza:

Ernest Blot este căsătorit cu Jeannette. După moartea lui vrea să fie incinerat, ca cenușa lui să fie împrăștiată într-un râu. Are o soră, Marguerite. Fiica lui, Odile, avocată, este căsătorită cu Robert Toscano, împreună au doi fii, Simon și Antoine, este amanta lui Rémi Grobe, jurnalist, legați fiind de o atracție sexuală reciprocă și al cărui cel mai bun prieten este Raoul Barneche.
Ernest Blot, atunci când face o recapitulare a vieții sale, ajunge la concluzia că îl deranjează maniile soției sale tot mai greu de suportat:

Nu pot să pornesc o discuție serioasă cu soția mea. A te face înțeles e un lucru imposibil. Nu există așa ceva. Cu atât mai mult în cadrul matrimonial unde totul se transformă într-un tribunal criminal. (pagina 60)

Iar celelalte personaje au relații la fel de complicate.

De această relație finală dintre două ființe, Yasmina Reza se apropie ca o femeie matură, consolându-se ca un copil: „Doi oameni trăiesc alături și imaginația lor în fiecare zi tot mai mult. Femeile sunt construite în interiorul lor, palate fermecătoare.”

Poate din motive de corectitudine, nu oferă doar un punct de vedere feminin și aceasta reprezintă, de asemenea, priceperea și bogăția cărții. În această vastă explorare a sentimentelor umane, autoarea oferă, prin acești bărbați și femei, o privire lucidă și uneori crudă asupra subiectului inepuizabil al dragostei.

Este mai bine să nu fiți prea obosiți când citiți această carte. Caracterele se intersectează, uneori sunt foarte apropiate, oferă puncte de vedere divergente cititorului în aceleași lucruri și este imperativ să citiți întreaga carte, într-o singură mișcare/suflare, astfel încât să puteți face toate legăturile delicate și să le conectați între ele.
În orice caz, în lumea scriitoarei, personajele sunt în mare parte mediocre și patetice. Deci, este foarte posibil ca printre ei să fie și niște fericiți.
De fapt, fericirea există într-adevăr aici? Nu sunt sigură, dar mai sunt momente de fericire…
E important să le dibuim și trăim la intensitate maximă.

Meștereli de suflet, bată-l vina că tot numai despre el vorbesc!

Îmi spuneam că anul ăsta voi sta liniștită în ultimile zile înaintea sărbătorii, pentru ca să elimin zbuciumul creativ. Dar, ți-ai găsit! Nu s-a putut și pace.
Aseară, după ce soarele plecase să lumineze cealaltă parte a omenirii și să o încălzească pentru a deveni mai bună, am scos cele trebuincioase și m-am pus pe treabă. E ceva ce nu pot descrie în cuvinte, un soi de neliniște dacă nu se întâmplă, un disconfort pe care nu-l pot elimina, înlocuindu-l cu altceva. Merg ca teleghidată și mă trezesc în plin proceș de meștereală. Nu întotdeauna rezultatele sunt uau, dar ele vin să-mi panseze fisurile și crăpăturile din sufletul meu atât de zbuciumat. iar rezultatul este, de fiecare dată tămăduitor. Probabil că pe măsură ce meșteresc, endorfinele mă învăluie și creează starea asta. Nu puține sunt momentele în care sunt acolo, în treaba pe care o fac, băgată cu totul, asta eliminând orice alt disconfort.
Pomeneam de endorfine și nu știți ce-s alea? Cum nu? Iată ce se spune despre ele:

Ce sunt, de fapt, endorfinele? Sunt o categorie de substanțe produse de creier, deci fac parte dintre neurotransmițători (alături de dopamină și serotonină). Din punct de vedere chimic, endorfinele au structură de proteine complexe, iar rolul pe care li-l încredințează organismul este acela de analgezic, vizând suprimarea durerii de orice fel.

După cum le spune și numele, endorfinele au o structura chimică foarte asemănătoare cu a substanțelor extrase din opiu și folosesc aceiași receptori pentru a se „agăța” de celule. Efectul de calmare a durerii este puternic, iar consecința este o stare de relaxare, de bucurie chiar. Există stimuli preciși care declanșează secreția internă a acesței substanțe: expunerea la lumină, durerea, condimentele din mâncăruri (piper, chilli), stresul sau râsul, sexul și efortul fizic în general. Rezultatul este, de fiecare dată, atingerea unei stări euforice.

În continuarea articolului se pomenește că nu țin mult, adică efectul nu ține mult, însă eu mă mulțumesc cu atâta.

Buuun, spuneam că am meșterit, din nou, atunci când lumea învârte la cozonaci ori vopsește ouăle. Dar și eu am „vopsit” niște ouă mai altfel, adică le-am îmbrăcat în hăinuțe cusute cu modele naționale. Mi-ar fi plăcut să nu fie plate, ci așa cum sunt ele, dar în ciuda încercărilor am optat într-un final pentru felii de ouțe de lemn.

O altă ispravă de ieri a fost aceea a redecorării unui suport de lemn, în care să se pună corespondența, ziarele, ori vreo carte. Era simplă, singurul decor fiind reprezentat de o ștampilă, dar eu am optat pentru a dubla inima ce era decupată în lemn pentru a o reprezenta pe etamină în punct de cusătură. Am mai adăugat trei trandafirași care tot țipau că doresc să stea acolo. Și i-am pus, într-un final. 🙂

Și așa m-am mai liniștit. Am putut merge la culcare cu inima împăcată. Cine știe ce-o mai fi mâine?

Înghețate scânceli matinale

– Auzi! Să fii atent ce spune doamna, pentru ca atunci când vii acasă să-mi explici și mie, da? Ai înțeles?
– Daaa, mama, am înțeles, voi fi atent.
– Nu doar atent ci să fii capabil să mă faci și pe mine să înțeleg ce ți-a predat la matematică. Să-mi predai și mie.
– … (liniște)
– Bine, las că vii tu acasă și văd dacă va fi așa cum ai promis!
Copilul a intrat în școală iar mama a plecat.
În sufletul fiecăruia e altceva. Cine-i vinovat?

Trec strada să ajung la mașină după ce l-am lăsat pe băiat la școală. O altă mamă, de data asta însoțită de un copil de grădiniță. Îi tot strângea gluga pe lângă cap pentru că afară pișca gerul, dar mai rău e că bătea și vântul.
Așadar, tot învârtea un fular în jurul unei glugi și spunea:
– Să nu plângi, auzi! Să nu plângi!!
– Dar nu plăng, uite!
– Ai promis că nu plângi și trebuie să te ții de cuvânt.
– Bine, nu plâng.
Pleacă mai departe.
Copilul cu câțiva pași mai în față, mama urmându-l. Copilul plânge, înfundat. Mama pândește.
De fapt, se pândesc reciproc.
Înainte de a urca în mașină aud:
-Vezi, ai promis că nu plângi!

O altă dimineață. Un început de zi ce pare a fi desprins dintr-o săptămână de o sută de zile, care nu se mai termină. Și-i abia începutul semestrului doi. Și ghiozdanul are o tonă. Poate nici asta n-ar conta dacă nu af fi așa de frig.
Îs sătulă până peste cap de frigul ăsta și de vânt și de toată apăraia care o aduce zăpada atunci când se topește.
Vreau Madagascar!

(sursa foto: http://america.aljazeera.com)

Bucurii înghețate

A nins așa de frumos că am intrat cu toții într-un basm bun, cu întâmplări frumoase fără nici o urmă de ceva rău. După ce am așteptat cuminți o zi pentru ca să se depună, am ieșit, pe înserat, pentru a meșteri un om de zăpadă. Zăpada e numai bună, asta pentru că nu mai este atât de apoasă iar afară nu este exagerat de frig. Zăpada încă nu scârțâie pentru că nu-i ger. Te pișcă un pic, dar e o senzație plăcută.

Echipați cu costume impermeabile, cu multă voie bună, omul de zăpadă s-a născut sub ochii noștri. Artizan, Luca și tatăl lui, eu fiind doar cu accesoriile și nu chiar de la început.

A avut mai multe înfățișări până a ajuns la figura finală dar a fost frumos, distractiv, reconfortant.

În speranța că și la voi a nins și ați putut confecționa ceva figurine din zăpadă, vă transmitem numai gânduri bune. 🙂

Idei pentru mămici – „Cum să înlăturăm stările de teamă ale copiilor prin povești terapeutice?” de Anne Floret

Nu știu dacă e vreo mamă ca să nu spun părinte, care odată cu venirea copilului să nu se confrunte cu fel de fel de temeri. Aici nu mă refer la temerile adulților despre cum vor gestiona apariția noului membru al familiei ci despre temerile pe care le are copilul. Temeri care au tot soiul de cauze care mai de care mai interesante.

Nici eu nu am fost scutită de aceste temeri și dacă la primul meu copil ele au fost înlăturate destul de repede, la cel din urmă, încă ne mai luptăm cu ele. E o muncă de durată și care necesită foarte multă răbdare dar și perseverență.

La ea, la un moment dat, trebuie să contribuie și un specialist, acela care identifică problema cu adevărat iar vindecarea vine țintit. Poate tu, părinte fiind, nu reușești de fiecare dată să evaluezi corect ce anume a determinat apariția temerii/fricii, ori nu gestionezi corespunzător situația, asta nu că nu ai fi bine intenționat ci datorită faptului că nu știi cum să procedezi corect.

Am văzut la chioșcurile de difuzare a presei că a reapărut cartea despre care vreau să vă vorbesc astăzi: Cum să înlăturăm stările de teamă ale copiilor prin povești terapeutice? de Anne Floret

Este vorba despre o carte care trebuie citită cu sufletul pentru că sunt niște povești ce pot transforma. A apărut acum 55 de ani și vă invită să descoperiți mai multe povești, care conțin o serie de simboluri din care suntem alcătuiți: apa, pământul, focul și aerul.

Scopul acestei cărți este de a-l atinge pe copil în realitatea sa. În spatele fiecărei povești se află dragostea care încearcă să-și croiească un drum „înfricoșându-i” pe adulți Părinții trăiesc problemele copilului ca pe niște agresiuni față de ei înșiși, când, de fapt, ele nu sunt decât rezultatul unei iubiri neînțelese. Și, pare firesc, este greu să faci altfel.

Temele tratate în carte sunt:
somnul
despărțirea părinților
limitele
adopția
controlul sfincterelor
excluderea
familia biculturală
frustrarea
dificultățile școlare
regresul
familia recompusă
copilul și moartea
abuzurile
pas cu pas tu și copilul tău

Fiecărui capitol îi este adresat unui nivel de vârstă iar maximul atins aici este vârsta de 10 ani.
Povestea este structurată astfel:
există o introducere în care se prezintă cui a fost scrisă povestea după care urmează povestea propriu-zisă, urmată de explicație unde ni se comunică semnificația simbolurilor. Pe acestea le găsim în toate poveștile și ni se explică de ce trebuie reținute.
Dealtfel, la finalul cărții, avem un glosar de simboluri prezente în povești. Iată câteva dintre ele:

Acvariu – simbolizează un recipient pentru elementul apă, mare și pentru toate ființele care se dezvoltă înăuntrul lui. În același timp, subliniază aspectul privirii exterioare, care observă lumea diferită.

Animale mici – simbolizează impulsuri parțiale

Căpitan: îl simbolozează pe tată în raportul său cu mama

Doică: surogat de familie pentru un copil lăsat în voia sorții

E important de amintit că autoarea, Anne Floret, este psiholog și psihoterapeut cu îndelungată experiență în domeniul relațiilor dintre copii și părinți.

Nu pot afirma că această carte reprezintă o garanție a reușitei în rezolvarea problemelor dar constituie, cu siguranță, un ajutor pentru adult, acela de a analiza și din alt unghi problema existentă. Și poate dacă ne unim eforturile cu cele ale unui specialist, atunci când acest lucru se cere, reușita nu întârzie să apară.

Idei pentru mămici – Altfel de provizii pentru iarnă

Mare alergătură zilele astea. A început școala și pe lângă ea, cele cu dare de mână dar și chef, pasionatele, umplu cămările cu de toate. Geme piața de gogoșari și ardei, vinete și ciuperci, prune și mere. Tot ce trebuie să faci este să găsești dispoziția necesară să te iei la trântă cu ele.
În ceea ce mă privește sunt o gospodină cu toane: am ani în care fac de nu mă mai opresc și ani în care nu pun mai nimic. Odată cu vârsta (pfai!, cum sună asta 🙂 )nu mai pot tolera uleiurile de prin zacuști, fumul de la grătar îl simt acolo unde nu ar trebui iar murăturile cu oțet au trecut în coada listei. Că am momente când îmi doresc și manânc, e adevărat, dar tot așa am momente în care trăistuța cu medicamente își deschide baierele de prea multe ori pe zi.
Așa că, nu forțez nimic pentru a umple cămara, asta și pentru că am ajuns să trăiesc vremurile în care tot ce ai nevoie este de cumpărat. Când eram copil, așa ceva era trecut la domeniul „vise aproape intangibile”. Nu erai precaut în toamnă, salivai în toiul iernii!
Dar acum, anul acesta, mi-am pregătit cămara altfel. E vorba de cămara sufletului meu pentru că după cele pățite anul trecut, când n-am fost precaută, nu cred că mai rezist să mai parcurg o iarnă în aceleași condiții. Fiul meu cel mare a sosit acasă după doi ani de așteptări iar momentul când va trebui s-o ia iar din loc se apropie cu pași vertiginoși.
Ori, ce să mai aștept?
Drept pentru care, am lăsat totul, atât cât s-a putut, și am petrecut clipe de neuitat. Eu și cei doi băieți ai mei, minunile mele adevărate și palpabile.
Nu am plecat la mare depărtare de casă, adică nu am trecut granița, dar am putut face asta și aici, și poate că așa a fost mai bine.
S-au țesut multe dialoguri, uneori bilingve, în care eu am fost mai degrabă un privitor/ascultător. Cei doi frați trebuie să profite de clipele astea la maxim, atunci când se pot face tot soiul de destăinuiri și când nerostitele se strecoară la lumina zilei.
Privesc la ei și nici nu-mi vine să cred că timpul a trecut cu așa repeziciune așa cum nu simt că eu, mama lor, am ajuns la vârsta asta. Uneori am senzația că sunt colega lor de ghidușii, ori partenera de excursii. Sufletul meu e foarte apropiat de vârsta lor chiar dacă ei mă văd oarecum diferit.
Am petrecut foarte mult timp în natură, acolo unde am imortalizat tot ceea ce am știut că mă și ne poate ajuta: forme, culori, texturi bune de scos mai târziu pentru a mângâia ori ostoi.

Așadar, eu adun! Sentimente, trăiri, rostiri. Știu că-mi vor fi de ajutor așa cum știu că numai de mine ține să gestionez problema cât mai bine.                          

Ne-am făcut multe planuri pentru viitorul apropiat, atunci când distanța dintre noi nu va mai fi un impediment major; la Londra se poate ajunge în aproximativ trei ore pe când în Dakota de Nord … .

Mie nu-mi rămâne decât să mă mobilizez pentru ca aceste vise să capete contur. Și nu am nevoie decât de sănătate!

Idei pentru mămici – O zi sfântă petrecută cu mama. „Mama” de Pearl S. Buck

Hristos a înviat!

În această zi sfântă și luminată, vă doresc tihnă și sănătate. Să vă bucurați de ceea ce aveți, de oamenii de lângă voi fie că sunt din familie sau prieteni și să apreciați darurile pe care le oferă viața.
Am încheiat o zi de care sunt convinsă că mulți ar dori să aibă parte. Într-o liniște și tihnă deplină, departe de orice factor perturbator, cufundată între paginile unei cărți în care, chiar dacă nu se vedea, am intrat la propriu. Pentru că povestea lui Pearl S. Buck, „Mama”, este atât de adevărată, crudă dar și sensibilă. Nu știu care din ingredientele de mai sus m-au încadrat atât de bine în această narațiune, cert este faptul că pentru o zi, am stat cu ochii cât cepele dar și cu urechile ciulite pentru a nu pierde nimic din firul întâmplării. Poate că toate acestea au fost posibile datorită faptului că eu însămi sunt mamă, cu sufletul încărcat de emoția plecării primului ei copil, departe, în lume, pentru a își croi un rost.
Sau poate că pregătirile pascale au avut pentru mine și alte valențe, acelea de a trece prin toate etapele necesarii preparării unui produs specific acestei sărbători, dar virtual, asta pentru că mult hulita dar atât de necesara tehnologie a făcut posibilă trăirea descrisă mai sus?
Poate toate astea au făcut posibil acest fapt.

617724
Acum, la ora la care aștern aceste rânduri, eu tot într-un sătuc chinez uitat de lume mă aflu, și din când în când mai mă scutur de praf. Aștept să vină seara și știu că toate orătăniile nu pot sta afară, pentru că ele reprezintă o bună parte a avuției.

Mai ieși o dată din casă, în rândul acesta ca să dezlege bivolul indian priponit de una din sălciile care creșteau în voie lângă ocolul de treierat, și îi dădu paie să rumege și câteva boabe de fasole pestriță amestecate cu paiele. După ce aimalul termina de mâncat, îl mână până în casă și îl legă de piciorul patului unde dormea bărbatul. Găinile se cuibăreau deja sub pat și corcodăciră somnoroase la venirea ei apoi tăcură la loc.
Ieși încă o dată, strigă și din întunericul tot mai de nepătruns grohăi un porc. Îl hrănise la amiază, și împungândul ușurel, îl făcu să intre în casă. Lăsă în pace numai câinele auriu, fiindcă el trebuia să se culce pe prag. (pag. 18)

Iată că, toate aceste orătănii dormeau noaptea alături de o familie alcătuită din doi părinți, doi copii și bunica din partea tatălui. Familia urma să se mărească nu peste mult timp, asta pentru că mama era însărcinată cu al patrulea copil. Știu, nu ies la numărătoare asta pentru că ultimul s-a prăpădit după ce a venit pe lume.
Mama era o femeie tânără și muncitoare.

Avea o față lată, aspră și cu buze pline, închisă la culoare și înroșită de la vânt și soare. Ochii ei negri luceau în lumină – ochi nemaipomenit de limpezi, așezați chiar dedesubtul sprâncenelor. Nu era o față frumoasă, ci pătimașă și bună. S-ar fi putut spune că era o femeie iute la mânie, dar o soție și o mamă caldă și binevoitoare cu bătrâna din casă. (pag. 9)

Așadar mama nu are nume așa cum nici un alt personaj din această carte nu are. Întâlnim pe mamă, pe tata, fetița cea mică și băiatul cel mare, vărul săritor și soția lui, clevetitoarea, omul care știe a citi și scrie, tovarășii iar în acest fel aceste personajele capătă valențele universale. Cred că pot afirma, fără a greși, că acest roman face un studiu al personajului, care este o nevastă de țăran sărac.

Urmează o înșiruire de evenimente care fac ca viața să fie din ce în ce mai grea iar mama trebuie să îi facă față. Venirea pe lume a ultimului copil tensionează relația dintre soți atât de mult, că este nevoie de o scânteie, provocată de un vânzător ambulant și ale sale postavuri, pentru ca totul să capete o altă turnură. Soțul părăsește familia fără a da nici o explicație nimănui. Nici mamei sale, dar nici soției. Pur și simplu pleacă.

Femeia a crezut că el va reveni dar toate speranțele ei au fost înșelate. Pentru că nu dorea ca cei din sat să o vorbească, urzește plan după plan. Mai întâi le spune sătenilor că soțul ei va veni acasă de Anul Nou, iar în acest scop ea îi cumpără material și îi confecționează veșminte noi. Deasemenea, primenește micuța lor casă cu cele necesare. Totul însă în zadar.

Și zilele treceau, iar ea vorbea cu ușurință și copiii împreună cu bătrâna credeau ce spunea ea, căci se încredeau în ea pe de-a-ntregul.
Dar noaptea, în noaptea întunecată, ea plângea pe înfundate și cel mai amar. În parte, plângea fiindcă el plecase, dar uneori plângea, de asemenea, fiindcă era făcută de rușine în felul acela, iar alteori plângea fiindcă era o femeie singură și viața îi părea prea grea, cu aceste patru suflete sprijinindu-se pe ea.
Într-o zi, când stătea și se gândea la plânsul ei, i se năzări că cel puțin se putea cruța de rușine. Da, când se gândea la banii pe care-i cheltuise pe straiele lui și el nu venise, la prăjiturile pe care le făcuse și la tămâia arsă rugându-se pentru el, și el nu venise, și când gândi la privire hâtre ale clevetitoarei și la toate insinuările ei șușotite, la privirile mirate și pline de îndoieli până și ale bunului ei văr, atunci i se păru că trebuie să se cruțe de rușine.
Așa că își șterse lacrimile, urzi un plan și se gândi la ce avea de făcut. (pag. 85)

Planul pus la cale de ea funcționează perfect, astfel că, în scurt timp, rușinea care se abătea asupra ei se risipește.

Atunci mulțimea se trase înapoi cu respect, iar ea merse mândră spre casă, cu copiii în urma ei împărtășindu-și gloria, iar atunci când sosi și povesti totul bătrânei, care râse cu poftă să audă ce spusese feciorul ei despre a treia haină de înmormântare și țipă cu vocea ei hârâită și tremurată, plesnindu-și de încântare genunchii osoși:
-Feciorul ăsta al meu! (pag. 91)
Apoi intră singură în casă și rămase în picioare îndărătul ușii, plângând pe înfundate, căci misiva și chiar bancnota care valora cât argintul nu erau decât praf în ochi pentru mândria ei. Erau fără nici un folos atunci când rămânea singură; atunci nu mai aveau nici o semnificație. (pag. 92)

Pentru că soarta o adusese în această situație, de a trebui să hrănească singură atâtea guri, mama nu mai percepea copiii așa cum ar fi trebuit ci ca pe niște potențiale ajutoare la muncă. Este în permanență interesată să asigure hrana necesară supraviețuirii iar acest lucru o împiedică să se mai gândească la ea. În firul poveștii intervine o singură scăpare erotică, aceasta soldându-se cu repercusiuni grave, ce i-au perturbat liniștea sufletească.

Dar din tot sufletul ei tainic își dorea sa nu-și fi săvârșit păcatul. Cu cât își dorea mai mult, cu atât se întreba cum ar fi fost posibil, și toată scârba i se întoarse împotriva acelui bărbat cu chipul neted, disprețuindu-l pentru păcatul ei și pentru că acum nu mai exista cale de ispășire. În ceasul acela de scârbă și dispreț, se vindecă de focul și de tinerețea ei, iar de atunci încolo nu se mai numi o femeie tânără. Pentru ea nu mai exista bărbat pe lume de dragul bărbăției, ci doar acești trei copii, dintre care unul orb. (pag. 173)

Dacă doriți să citiți o carte scrisă într-un stil simplu și direct, fără sofisticăreli lingvistice, „Mama” este un bun exemplu. Unde mai pui că în ciuda cuprinsului, finalul nu este atât de trist ci lasă să se zărească o rază de speranță. Cea de care avem nevoie pentru a merge mai departe!

„Grație extraordinarei sale intuiții, Pearl S. Buck a pătruns în mintea și în sufletul unei țărănci chineze, descoperind și apoi împărtășindu-ne valorile primordiale ale existenței.” (The Times Literary Supplement)

„Pearl S. Buck are meritul incontestabil de a fi pus în lumină viețile unor oameni neștiuti, cărora le-a conferit un destin universal.” (The New York Times)

Activități educative copii – Dacă tot a venit primăvara, să mai meșterim câte ceva. Coroniță de Paște

Primăvara a sosit, cu adevărat de data asta, odată cu ea strălucirea și explozia de culori a însuflețit și creația noastră, iar ideile au dat năvală. Nu te poți hotărî pe care s-o pui în practică și pe care s-o meșterești prima.

Coroniță iepuraș de Paște

Eu una sunt înnebunită după așa îndeletniciri, se știe. Alegerea texturilor, îmbinarea materialelor ce la prima vedere nu au nimic în comun, freamătul găsirii unui model „fără de care nu mai poți trăi” asta înseamnă pentru mine încărcarea bateriilor, garantat. Dar și mai plăcut este gustul acela care-ți spune că ai furat din timpul alocat altui proiect, pentru a concretiza toana asta apărută din senin. Ei bine, ieri am avut și eu o astfel de toană, drept pentru care am pus totul pe stand-by și i-am dat viață. Ce a ieșit, veți vedea. 🙂

Materialele de care am avut nevoie au fost următoarele:
coroniță din polistiren
sfoară de cânepă
pâsla de culoare albă și roșie
melană (de umplut iepurașul)
fir de tricotat (pna) roșu și alb
buloane roșii și albe
ouțe de lemn vopsite în roșu cu diferite motive geometrice sau florale
fir de bumbac galben
mărgele
pistol de lipit cu silicon

Prima dată am îmbrăcat coronița din polistiren cu sfoară. Am pus două rânduri pentru că nu mi-a plăcut cum a ieșit după primul.

20160330_153622

După ce a fost îmbrăcată, am trecut la confecționarea iepurașului. Pentru asta am scos tiparul pe o foaie de filț de culoare albă, am decupat și l-am cusut, pe margine cu ață roșie. După ce l-am umplut cu melană, i-am montat doi ochișori roșii iar la gât l-am gătit cu o eșarfă.

img432

Coroniță iepuraș de Paște1

După ce am confecționat și ciucurii rotunzi din pna, unul alb și unul roșu, am asamblat pe coronița îmbrăcată în sfoară, elementele ce le aveam pregătite: iepurașul, ciucurii, buloanele din bumbac, ouțele colorate. Nu am fost ușor pentru că știți cum e, faci o grămadă de simulări până te hotărăști asupra finalului.Coroniță iepuraș de Paște2

Am montat totul cu ajutorului pistolului cu silicon. Iată varianta finală.

20160330_201924

Suntem super încântați de ceea ce a ieșit. Spun suntem, pentru că a mai dat și Luca câte o mânuță de ajutor. Inspirație maximă vă dorim!

Machete didactice – Doi ani au trecut frumos. Doi ani de blogosferă

Creativitatea înseamnă să vezi ceva ce încă nu există. Trebuie să afli cum s-o transpui în realitate şi astfel să devii un partener cu Dumnezeu. Michele Shea

S-au scurs doi ani. Doi ani de când am intrat în această activitate pe care nu am crezut că o voi trăi atât de intens. Blogosfera, pentru mine, este ca o tornadă. Mă poartă, cât ai spune clik, prin colțuri neumblate de nimeni, pe tărâmuri pline de oameni minunați, în intensități dulci și îmbietoare dar și în văgăuni reci, înfricoșătoare. Nu am crezut că activitatea aceasta, de blogărit, poate stârni pasiuni atât de nimicitoare. Nu am crezut că mă vor afecta atât de mult, remarci făcute de indentități ascunse așa cum nu am crezut că voi fi atât de entuziasmată și de bucuroase de cuvintele apreciative.

Nu mă deranjează cuvintele, de care or fi ele, atâta timp cât  sunt spuse civilizat. De multe ori am dat dreptate celor care m-au atenționat dar au fost și momente în care răutățile nu-și aveau rostul și nici locul. E de la sine înțeles că nu poți mulțumi pe toată lumea.

De-a lungul timpului am adăugat trei rubrici noi: Activități educative copii. Idei pentru mămici și Articole Literatura de Azi. Cu fiecare dintre ele am încercat să vă arăt ce și cum văd eu lucrul alături de copii, ce idei de activități mai pot îmbrățișa mămicile lângă puii lor, sau a altora, iar la rubrica articolelor Literatura de Azi puteți găsi date și însemnări despre celebritățile culturale ale lumii noastre. Nu am inventat eu nimic ci doar am transmis informațiile adunate de-a lungul timpului, pe care dacă le cunoști nu ai ce pierde.

Dar, ce am învățat?

Că te poți întrece pe tine însăți și este de ajuns să-ți dorești acest lucru pentru ca el să se materializeze. A nu te opri din învățat este o binecuvântare.

Că merită să împărtășești ideile tale pentru a putea fi puse în practică și de alții aflați în pană creativă.

Că e bine să crezi în visul tău, în intențiile tale bune.

Nu știu cât am reușit dar știu că mie mi-a plăcut mult să împărtășesc cu voi gândurile mele. Celor care s-au aplecat chiar și pentru câteva clipe asupra rândurilor scrise de mine, vă mulțumesc! Eu voi continua, iar ușa casei mele vă este, la orice oră, deschisă.

Cine știe cum vă poate salva o idee găsită aici.anniversary-2x

La mulți ani! și inspirație maximă, tuturor celor care sunt angrenați într-o activitate asemănătoare, indiferent de subiectul tratat. La cât mai mulți cititori. 🙂