„8 povestiri de pe Calea Moșilor” de Adina Popescu

De multă vreme tot dau târcoale cărții semnată de Adina Popescu, dar din nu știu ce considerente nu a fost achiziționată până acum, în toiul verii, atunci când am fost cumva nevoită, aflându-se pe lista de lecturi a copilului mic. De la editura Arthur, acolo unde ea a apărut, avem cred că 80% din oferta lor, ajutați fiind și de Clubul de lectură de la școală, de unde am cumpărat la prețuri avantajoase câte 4 cărți pe lună, atunci când din titlurile oferite lipseau cărțile din biblioteca noastră. Am mai profitat și de ofertele pe care le-au avut, rar ce-i drept, acelea în care la două cărți achiziționate a treia era gratis. Este această ofertă și la librăria Alexandria din oraș și am făcut-o cunoscută tuturor celor cu care m-am întâlnit și au copii.

O vizită la Librăria Cărturești Carusel a făcut posibilă achiziționarea și citirea ei.

   

În ciuda prețurilor piperate, locul ăsta are ceva magic, iar acest ceva te face să nu bagi de seamă inconvenientul. Am cumpărat-o alături de alte cărți și un joc și am plecat fericiți. Fotografia nu e făcută pe Calea Moșilor ci în Centrul Vechi al capitalei, așa că are ceva din aerul descris în carte, ori cel puțin așa percep eu care am trăit din plin ceea ce povestește autoarea.

Pentru mine lectura a reprezentat un salt în trecut, un trecut atât de bine cunoscut, atunci când mi-am trăit toată copilăria și când lucrurile nu arătau așa de groaznic cum sunt ele percepute astăzi. De-a lungul lecturii am avut nenumărate dialoguri cu Luca, pentru că el știe multe secvențe din copilăria mea având nenumărate prilejuri în care s-au cerut a fi povestite/aflate/analizate. Evident, sunt multe lucruri care diferă, asta pentru că autoarea povestește o perioadă în care eu deja eram elevă de liceu, ea fiind în clasele primare, diferența de vârstă dintre noi fiind de 10 ani.

Nu mi-a plăcut modul în care eleva Adina se comportă cu colegii de clasă, dintre foile cărții răzbătând un soi de aroganță, pe alocuri răutate. Numele colegilor sunt scrise așa cum te striga la catalog tovarășa, adică cu numele de familie în față și apoi prenumele, așa cum nu-mi place nici modul în care se adresează părinților ei, folosind prenumele. Pe Anton, tatăl, îl veți regăsi în multe secvențe în mai multe decât pe mamă.

Revenind la copilăria de dinainte de așa zisă Revoluție din 89, eu nu am a mă plânge de nimic, pentru că amintirile nu cuprind nici frică nici foame, totul fiind plin de acțiunile pe care copiii de la bloc le făceau zi de zi, mai bine zis cât era ziua de lungă. Noi stăteam foarte mult pe afară, jucam tot soiul de jocuri unul mai solicitant ca altul, rezolvam conflictele apărute între noi fără a fi necesară intervenția niciunui părinte, împărțeam ce aveam și empatizam pe măsură. Făceam schimb de hârtii de la gume, aveam tot soiul de colecții pe care le analizam/citeam/comentam împreună, vezi Arici Pogonici, Cutezătorii – care se regăsește și în povestea Adinei Popescu, Luminița, jucam jocuri de genul Animale din continente,  Nu te supăra frate!, Sus – jos, și mai aveam un joc cu baterii care se numea Cine știe, câștigă! acela care avea un beculeț care se aprindea dacă răspundeai corect. Astea le jucam pe scara blocului dacă afară era urât, ori – pe rând – la câte unul acasă.
Dacă stăteam afară, jucam 9 Cărămizi, Săgețile, Lapte acru, Capra, săream coarda și Șotronul și numai știu câte soiuri de jocuri în care cântam și dansam.

Așa că, pentru noi, cartea „8 povestiri de pe Calea Moșilor” a reprezentat o călătorie în timp, cu multe frumoase aduceri aminte și o lectură presărată cu episoade în care am râs cu lacrimi. Totuși, pentru cine nu cunoaște Bucureștiul nici un pic și nu a avut măcar un bunic care să povestească din copilăria proprie, e cam greu de intrat în atmosferă, asta și pentru că scriitura e simplă, nu are nimic senzațional și reprezintă o poveste trăită de autoare și relatată natural, nefiind cosmetizată. Spun asta pentru că cei mici din ziua de astăzi, fiind atât de tehnologizați, au fost și sunt crescuți diferit, în ciuda eforturilor noastre, ale părinților, de a scoate în evidență și viața adevărată cu plăcerile și provocările ei, nu doar cea virtuală. Aici se dă o luptă la nivel mondial, discuțiile putând fi interminabile prin argumentele pro și contra care se aduc.

Am meșterit și niște cartoline/fișe care au darul de a-l ajuta pe cititor să vadă dacă a înțeles textul și penru a relata, cu propriile cuvinte povestea din alt… secol. Ce să faci dacă mulți părinți de astăzi, nu foarte bătrâni, sunt din alt secol. 🙂

8 povestiri de pe Calea Moșilor – cartoline/fișe lectură

Îmi plac cărțile de la Arthur pentru că sunt scoase în condiții grafice foarte bune, nici acest exemplar nefiind exclus din categorie. Cu un subiect incitant, condiții grafice și ilustrații pe măsură, 8 povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu va reprezenta  o lectură incitantă pentru copii, dar mai ales pentru părinții și bunicii lor. Vor vedea ei de ce. Spor la citit!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: