Activități educative pentru copii – O fetiță spanioloaică

Am avut bucuria de a confecționa un material pentru o fetiță de clasa a II-a. I-a fost solicitat un proiect iar alegerea a fost legată de Spania.
Pentru asta a fost necesar ca materialul să nu fie terminat, asta revenind în sarcina micuței eleve.
O hartă a Spaniei nu avea cum să lipsească. Pe ea am marcat șase orașe importante.

Pentru fiecare în parte am confecționat niște cartoline cu monumentele reprezentative ori cu festivalurile celebre, aici referindu-mă la cel de la Pamplona. Acestea au fost specificate de către mama copilului.
1. Barcelona – Sagrada Familia
2. Madrid – Palacio Real
3. Valencia – City of Arts and Sciences
4. Sevilla – Metropol Parasol
5. Granada – Alhambra
6. Pamplona – poza de la festivalul San Fermin

Cartolinele le-am făcut sub forma unor felicitări pe care le-am laminat dar nu integral. pentru că interiorul l-am lăsat fără folie, așa copilul putând scrie câteva cuvinte despre imaginea respectivă.                            

Un alt element pentru care am optat a fost acela al unui craft. M-am gândit că pentru o fetiță este tentant să meșterească ceva de genul. Cum suntem în Spania vă gândeați că poate lipsi o dansatoare? Ei bine, nu!

Iată cum am pregătit acest material inspirată fiind de site-ul make it your own. Am adus modificările de rigoare, în funcție de cum am văzut eu figurina finală.
Materialele de care aveți nevoie pentru a confecționa acest craft:
fetru de diferite culori
un tipar cu silueta dansatoarei
hârtia de filtru de la filtrele de cafea
ață de bumbac de diferite culori
strasuri de diferite culori
bandă decorativă
ornamente din mătase (eu am folosit flori galbene și roșii)
foarfece
pastă de lipit
bandă dublu adezivă
dantelă de mătase de diferite culori


Ar fi trebuit să pictez mâinile și fața dar nu am făcut-o. Am decupat silueta, apoi i-am confecționat o bluză din fetru și am atașat fusta. La mijloc am pus un brâu pe care am lipit câteva ștrasuri. Pentru a da senzația de înfoiat, am lipit două rânduri de volane din dantelă. Pentru păr am făcut două cercuri din ață de bumbac și i-am pus și-o floare, ca să fie elegantă. 🙂 La final, această dansatoare alături de colegele ei vor fi montate pe banda decorativă.

Ca de fiecare dată, abia aștept să văd reacțiile fetiței dar și a mamei. Mulțumesc pentru încredere!

L.E. Totul a fost ok. Coletul a ajuns iar eu sunt foarte fericită.

Machete didactice – Un castel… mare cât inima mea

Uite că a venit momentul să fac și un castel mare, mare, mare. Poate vă veți întreba; cât de mare? Păi, înălțimea de 1.80m și lungimea de 3m cu tot cu aripile laterale care-l țin în picioare.

A fost necesară construirea lui pentru un Cerc Pedagogic la o grădiniță foarte frumoasă, Grădinița cu program prelungit Gulliver, din Suceava. E un centru de învățământ pentru preșcolari, foarte frumos, amenajat cu gust dar mai ales îndrumat de adevărați dascăli. Nu este pentru prima dată când colaborez cu doamnele de la Gulliver și revenirea mea acolo a reprezentat o mare bucurie.

Dar să revin la materialul ce a fost necesar desfășurării acestei lecții atât de importante. Bineînțeles că doar o parte din el, detaliile și tot materialul mărunt fiind realizat de doamna Consuela Gheorghiță, doamna care a susținut lecția, alături de colegele sale.

Unul dintre motivele pentru care acest castel a avut dimensiunea asta a fost spațiul extrem de ofertant, deoarece grupa este spațioasă și luminoasă, așadar exista cadrul necesar pentru a fi expus.

Al doilea motiv pentru care acest castel a avut o așa mare dimensiune a fost acela că în interiorul lui trebuiau să intre patru Zâne Anotimpuri, iar ele au fost alese din rândul unor studente deci trebuia să găzduiască niște adulți, nu copii. Și am înțeles că totul a decurs conform planului, adică au încăput. 🙂

Pe lângă castel, am mai confecționat niște copaci de dimensiuni destul de mari. Un copac avea 1.30 m înălțime iar coroana măsura 80 centimetri lățime.

Patru dintre copacii meșteriți au reprezentat anotimpurile și pentru a fi mai ușor pentru copii am ales să pun la baza lor, pe postament, un element reprezentativ anotimpului respectiv.

De pe fiecare copac, la un moment dat din lecție, copiii trebuiau să elimine intrusul, adică elementul care nu se potrivea anotimpului din cele care erau afișate pe coroană.

În fața castelului a mai trebuit confecționată o cărare puzzle iar aceasta a fost alcătuită din șase bucăți.

Le-am confecționat iar pentru a le transporta a trebuit să închiriez o dubă, pentru că nu au încăput în nici o mașină. Dar până la această etapă, ne-am jucat și noi cu ele, interpretând diferite roluri care mai de care mai hazlii.

Mulțumesc doamnei Consuela, pentru provocare dar și pentru spiritul vesel și optimist adoptat. Doresc să-i mulțumesc  și doamnei director, pentru deschidere și profesionalism. A fost o plăcere această colaborare!

P.S. Am înțeles că următoarea destinație a acestui castel va fi într-o piesă de teatru. Nu-i așa că-i minunat?

Literatură pentru mămici și nu numai – „De-aș avea un soț cât o muscă” de Hatice Meryem

Rămân în registrul scriitoarelor din Turcia, de data asta dorind a vă aduce în atenție un titlu care mie mi-a plăcut foarte mult și pe care l-am considerat extrem de ofertant. Pentru o partidă de stat la plajă, pe tăpșan, s-a pliat perfect.


După ce am povestit despre Fetița căreia nu-i plăcea numele său, iată că Hatice Meryem ne duce în alt registru, unul mai serios, al adulților, mai exact în lumea bărbaților soți musulmani.
De-aș avea un soț cât o muscă a apărut în anul 2012 la Editura Allfa și este alcătuită dintr-o serie de eseuri, unele mai mici de jumătate de pagină și care încep toate cu formula: Dac-aș fi soția unui.. .

Puteți afla ce s-ar întâmpla dacă ați fi soția unui strungar, a unui pitic ori a unui imam, așa cum puteți afla cum ar fi dac-ați fi soția unui bețiv, a unui portar de bloc, a unui curier, dulgher, gardian ori a unui om cu tact.

Fiecare poveste are același numitor, acela al femeii pentru care iubirile și căsniciile sunt ca un dat și ca atare, trebuie luate cum sunt. Cititorul se așteaptă ca fiind vorba de islam, acolo unde instituția căsniciei este extrem de riguroasă, să existe niște prejudecăți, dar ele lipsesc. Poate și pentru faptul că autoarea a părăsit țara natală, Turcia, în 1994, stabilindu-se la Londra.

Vă invit să descoperiți acest univers fascinant într-o lectură care va plăcea oricui, datorită acestei culturi miraculoase, exotice.

Școlărel de clasa a V-a * „Înneguratul început” de Lemony Snicket

Dacă vă spun că era miezul nopții și Luca nu dorea cu nici un preț să se culce până nu termină cartea, veți spune că nu e ok. Da, știu! e școală, dar la noi, în săptămâna asta se învăță altfel. Și eu pe lângă copil. Așa că nu am considerat o tragedie că am decalat, ceva mai mult, ora de culcare.
„Înneguratul început” ne suna cunoscut încă de la primele rânduri și pe măsură ce înaintam cu lectura, am realizat că am văzut un film ecranizat după această carte. Interpretarea lui Jim Carrey este magistrală.

Dar asta nu a împiedicat cu nimic plăcerea de a citi, din contră, am realizat (mai ales Luca) cum anume se vede o carte prin ochii proprii și cum e să-ți fie zugrăvită de alții.
Cartea a sosit în casa noastră prin Clubul de lectură de la școală. Mai avem doar una singură de primit, la ofertele de la Club mă refer, și gata, vine vacanța!

Revenind la carte, mă bucură nespus plăcerea lui de a citi iar când prinde ceva care-i merge la suflet, are tendința de a terminaatunci, fără pauze. Probabil că asta ni se întâmplă tuturor dar din păcate timpul nu prea ne dă voie să facem chiar numai ce vrem.

Așadar, povestea celor trei orfani Baudelaire nu are cum să nu impresioneze.
O fetiță de paisprezece ani, Violet, cu un talent deosebit să inventeze și să construiască dispozitive, un băiat de doisprezece – Klaus, pasionat de lectură și Sunny de numai un anișor și un pic, primesc o veste cutremurătoare: conacul familiei este mistuit de un incendiu iar părinții lor nu reușesc să se salveze.
Vestea le este dată de domnul Poe, atunci când cei trei se jucau pe plaja Nisipurilor Nesărate iar din acest moment totul se schimbă. Ei stau pentru o perioadă la acest domn Poe, care era împuternicit să vegheze la averea lor până ce sora cea mare va împlini optsprezece ani. Dar cum părinții lăsaseră scris că cei trei trebuiau să aibă un tutore din familie, copiii ajung la un anume Conte Olaf, o catastrofă de om.
Peripețiile sunt multe și spectaculoase dar pentru asta va trebui să citiți cartea singuri pentru a nu vă știrbi din plăcere.
Un aspect care mi-a plăcut foarte mult a fost acela a explicării anumitor cuvinte care apar în poveste chiar atunci. Nu există un dicționar la finalul cărții și nici vreo notă în josul paginii ci explicarea sensului corect a cuvântului respectiv se împletește în text.

– În ultima vreme am fost foarte agitat din pricina spectacolelor cu trupa de teatru și mi-e teamă că am fost cam inabordabil.
Cuvântul „inabordabil” care este minunat, însă nu descrie câtuși de puțin atitudinea Contelui Olaf față de copii. El înseamnă „de care nu te poți apropia” și ar putea să descrie pe cineva care, la o petrecere, stă într-un colț și nu vorbește cu nimeni. În niciun caz nu descrie pe cineva care dă un singur pat la trei persoane, le obligă pe acestea să facă munci îngrozitoare și le plesnește peste față. Există o mulțime de cuvinte pentru un astfel de om, dar „inabordabil” nu este unul dintre ele. (pag. 76)

Deasemenea, Luca a întâlnit aici ce anume înseamnă aliterație.

Conform Dex-ului – ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succed.
Ori lui Lemony Snicket îi plac jocurile de cuvinte: „Nisipurile Nesărate”, „Bulevardul Bulversat”, „Înneguratul început” vin să confirme acest lucru.

De un real folos ne-a fost și Jurnalul de lectură, unde am găsit tot soiul de întrebări și provocări propuse de Ioana Vîlcu. Le-am parcurs cu drag și spor. 🙂

Am comandat, deja, continuarea acestei aventuri. La cât de repede vine curierul, sunt convinsă că de Ziua Copilului, Luca va avea o mare surpriză. Nu știe că e tipărită și azi noapte își exprima regretul că are cine știe cât de așteptat. Și uite că nu va fi așa!
Ați apucat să citiți cartea? V-a plăcut?

Școlărel de clasa a V-a * „Desene nărăvașe” de Italo Calvino

De câte ori văd o carte scrisă de Italo Calvino, gândul îmi fuge la profesoara de limba română cu care a făcut Răzvan ultimul an din liceu, doamna Andreea Șandru. O persoană deosebită cu care mă bucur enorm că am reușit să interacționez. Pentru Răzvan, întâlnirea cu ea a fost extrem de importantă iar harul ei de dascăl l-a ajutat atunci când era mai mare nevoie. Mulțumim frumos, doamnă profesoară!
De ce-mi aduc aminte de Andru când văd Italo Calvino?
Am primit, la un moment dat, un telefon de la o prietenă care mă ruga să-i fac rost, asta dacă nu o am, de cartea „Vicontele tăiat în două” și după îndelungi căutări pentru că nu se găsea pe nicăieri, i-am povestit profesoarei și ea a rezolvat problema dându-i exemplarul ei pentru a-l citi.  Pentru că această carte are doar 100 de pagini, ea a fost scanată și așa a ajuns în posesia mai multor copii. Ei, acest freamăt de a găsi un titlu pentru a rezolva cerința de la școală mi-a rămas în minte ca ceva plăcut.
Acum, la soneria ce anunță nouățile s-a strecurat și seria de povești italiene semnate de acest autor și nu am putut să nu le achiziționez, chiar dacă era depășită vârsta de lectură a copiilor mei. Însă m-am gândit că o carte o poți citi la orice vârstă și de ce să-ți reprimi un așa regal.
Ei bine, nu regret nici o secundă că le-am achiziționat, pentru că pe lângă „Desene nărăvașe” au mai sosit două titluri.

Așadar, Desene nărăvașe semnată de Italo Calvino este o carte apărută la Editura Corint Junior în anul 2016.                                 

O carte strașnică pentru că aici putem vedea cum Lodolinda, o fetiță îndrăgostită de desen, își transpune stările emoționale cu ajutorul acuarelelor pe hârtie. Dacă e într-o dispoziție bună, desenează fluturi și lalele. Dacă e tristă, desenează o salcie plângătoare iar dacă e supărată, desenează lilieci mov.
Toate stările și manifestările fetiței se regăsesc în aceste desene și dacă veți parcurge rândurile în tihnă nu veți avea cum să nu faceți o legătură între culorile folosite și ceea ce exprimă ele. Bunăoară, roșu reprezintă iubirea și dragostea, albastru simbolizează libertatea pe când movul este asociat durerii.

Într-o zi, Lodolinda rămâne acasă împreună cu fiul unor prieteni, un băiat pe nume Federico. Pentru că are un comportament pe care fetița nu poate să-l aprobe și nici suporte, ea se retrage în camera ei și se apucă de desenat.

Lodolinda nu-l suferă deloc pe Federico. Mai întâi vrea să pună peștișorii aurii în mașina de spălat vase, ca să vadă ce înseamnă un vârtej marin; apoi vrea să bage pisica în frigider, să vadă dacă rezistă la frig asemenea unui urs polar: și ca și cum n-ar fi de ajuns, vrea să vâre aspiratorul în colivia canarilor, ca să producă un ciclon în Insulele Canare. (pag.23)

 

Copila desenează un taur fioros și tocmai când se pregătea să deseneze și un toreador, în cameră dă buzna Federico. Când o vede ce face vrea și el să deseneze și de aici totul se transformă. Cei doi copii desenează iar personajele lor devin „reale”, ducându-se o luptă care să fie învingător. Taurului furios este pus față în față cu un tigru, la fel de fioros (desenat de Federico) dar acestia din urmă îi vine de hac un șarpe boa care i se încolăcește pe trup în încercarea de a-l sufoca. Îi sare în ajutor un vultur care smulge șarpele cu ușurință, eliberând tigrul. Pentru a contracara acest fapt, Lodolinda desenează repede un cal mort, asta pentru a atrage vulturul dar Federico își dă seama și neutralizează mirosul de stârv cu ajutorul unui spray deodorant. Personajele intră, unul câte unul, în „cearta” celor doi copii și repeziciunea cu care sunt făcute ne arată ce înseamnă creativitatea și în câte moduri poate fi exprimată. Un indian este desenat pentru a putea arunca la țintă o săgeată. Dar acestuia îi vine de hac un cowboy care rezolvă situația cu ajutorul unui lasou. Cititorul intră în norii de praf stârniți de momentul când „sosesc ai noștri” pentru ca mai apoi să mai treacă prin alte senzații tari. În frenezia desenatului, cei doi copii ajung, la un moment dat, să deseneze pe aceeași foaie și astfel povestea ia o altă turnură, trebuind să se ferească de personajele desenate înainte. E momentul în care sunt nevoiți să rezolve problema nu pentru a lupta unul contra altuia ci pentru a se salva.

În ciuda faptului că între ei se duce o luptă, aceasta este numai pe hârtie, copiii nevorbindu-și urât, țipând ori lovindu-se.

E o carte care se adresează copiilor mici dar poate fi citită, cu deosebită plăcere, la orice vârstă. E unul din momentele în care-mi pare rău că Luca nu desenează. 🙁

Școlărel de clasa a V-a * „Fetița căreia nu-i plăcea numele său” de Elif Shafak

Încă o poveste, bună spunem noi, am adunat în tolba cu lecturi dar mai ales în sufletul nostru.
De ce? Pentru că

Cum să li se dezvolte imaginația copiilor care nu se joacă pe stradă, care nu citesc cărți acasă? (pag. 83)

Da, întrebarea asta este pusă de Sakiz Sardunya despre care vreau să vă povestesc acum.
În primul rând trebuie să știți că Sarkiz Sardunia înseamnă mușcată curgătoare și este numele unei fetițe căreia îi place foarte mult să citească, să deseneze, să se joace. Jocul cel mai îndrăgit este acela de a ghici forme cunoscute în norii de pe cer.                                

Nu-și îndrăgea deloc numele pe care-l purta, chiar îl ura,  pentru că era mereu ținta bătăii de joc. Când a aflat ce semnificație are, a căutat în enciclopedie și a citit iar ce a aflat de acolo nu i-a plăcut. A privit și o poză, a unei mușcate, și în ciuda faptului că a încântat-o ce a văzut pentru că era o plantă drăgălașă, frumoasă, tot nu i s-a schimbat părerea. Considera că părinții ei au ales cel mai nepotrivit nume de pe pământ.

De fiecare dată când băieții obraznici din clasă o luau la nișto datorită numelui, ea lăsa capul în jos și nu spunea nimic. Inventaseră și câteva versuri cu rimă:

Plouă, șuvoaiele zăgazurile-și sparg,
Sardunya din glastră privește pe fereastră.
Apele se revarsă , bărcile nu mai ies în larg,
Sardunya își bea apa în glastră.(pag. 14)

Fetița noastră locuiește alături de părinții ei, niște oameni care dovedesc față de ea o grijă excesivă. Nu o lasă să se joace pe afară pentru că sunt prea multe mașini iar blocurile sunt înconjurate numai de betoane. Nimic nu mai era așa ca odinioară. Mama e mai autoritară iar fetița nu reușește să fie deschisă cu ea. Multe întrebări pe care ar dori să i le pună nu pot fi rostite de teama de a nu fi înțeleasă greșit.

Nici la școală profesorii nu îi spuneau corect pe nume. Singura care făcea acest lucru era profesoara de științe, doamna Leyla, pe care fetița o iubea foarte mult. Ceilalți profesori îi spuneau Sakiz ori Sardunya. Domnul de matematică, profesorul Sinan, era foarte dur, toată lumea temându-se de el. Poate ar fi bine să observăm ce similitudini sunt între profesorii descriși aici, atitudinea lor și ceea ce se întâmplă la noi, în școlile noastre, acum.

– A, nu ai fost atentă. Eu mă îmbolnăvesc aici ca să vă învăț pe voi. Și e cineva care apreciază? Nu! Copile, de ce nu asculți? De ce mă superi? Mie îmi trebuie toate aceste cunoștințe? Nu! Eu oricum le știu. Vouă vă trebuie, vouă! Dacă acum nu mă ascultați, la examen veți lua zero. Un mare zero!
Își împreună degetul mare și degetul arătător de la fiecare mână și făcu un cerc. Își duse mâinile la ochi. Acum părea că și-a pus alți ochelari peste ochelarii pe care deja îi avea.
– Zero! a repetat el. (pag. 30)

La un moment dat, fetița este nevoită să plece la bunicii ei, părinții având o problemă foarte importantă de rezolvat.                                 

Ea își face bagajul și îl el pune un glob misterios, glob pe care l-a găsit ascuns în rafturile cu cărți ale bibliotecii. Nu apucase să le spună părinților de această descoperire dar ea era sigură că acest glob are ceva special. Granițele țărilor erau marcate cu niște pietricele de diferite culori care pâlpâiau. Se deschidea ca o cutie dacă îl apucai de mijloc, exact din dreptul Ecuatorului. Dar cel mai interesant era că pe acest glob în loc să fie șapte continente, erau opt.

Fetița a descoperit că aceste pietre își pierdeau din energie dacă globul nu stătea între cărți. Și cum la bunici în casă nu erau cărți, exista posibilitatea ca lucrurile să se înrăutățească.

Descoperirea celor doi frați, Zeliș și Asutay, în fața casei bunicilor i-a oferit lui Sakiz Sardunya răspunsul la mai multe întrebări.

– De unde veniți?
– Din țara Lepoba.
– Leee și mai cum?
– Țara legendelor, a poveștilor și a basmelor.
– Nu există un astfel de loc, a zis Sakiz Sardunya. Sunt foarte bună la geografie.

– Poți să nu mă crezi, a spus Zeliș. Poți să nu crezi în povești, dar poți să negi că există poveștile? Toate poveștile pe care le știi au izvorât de la noi. De acolo s-au răspândit în întreaga lume.
– Cum adică?
– În felul următor, a spus Zeliș și a continuat să explice: mai întâi de toate pornim la drum și strângem idei din mai multe țări. Pe acestea le încărcăm literă cu literă în sacii pe care îi cărăm cu noi. Le numim „materie primă neprelucrată”
Apoi ne întoarcem în țara noastră Alfabestan. Ne retragem în tabără, analizăm ideile fiecare pe rând, le prelucrăm și compunem povești, basme, legende noi-nouțe. (pag. 81)

Apoi Sakis Sardunya află că această țară este în pericol pentru că nu se mai citește. Adulții tot mai rar iar copiii aproape deloc. În acest fel, Alfabestanul moare, secându-i râurile și murindu-i vegetația.

– Problema este următoarea: copiii nu mai citesc cărți ca înainte, nu mai visează, nu se lasă în voia imaginației ca înainte.Tot timpul se joacă la calcutalor.
– Calculator, a corectat-o politicos Sakiz Sardunya.

Pe vremuri, copiii treceau printr-o grămadă de aventuri. Se jucau pe străzi și își lăsau imaginația să zburde. Uneori deveneau pirați, alteori cowboy, alteori extratereștri. Acum le este interzis să iasă. Și ce fac în casă? Ori petrec vremea cu jocuri electronice, ori se uită la televizor. (pag. 82)

Și cum cele mai frumoase lucruri și le imaginează copiii, cei trei pornesc într-o aventură. Aici, gândul mi-a fugit la „Vama fantomă” despre care v-am povestit aici. Dacă o veți citi veți vedea și de ce. 🙂

În Pădurea Alternativelor au trebuit să se hotărască încotro să o ia, pe ce drum să apuce. Erau patru alternative: drumul Pământului, al Apei, al Focului și al Aerului.                          

Pe drumul Pământului Sakiz Sardunya a aflat că:

– Nu este important ce gândesc alții despre tine. Oamenii pot râde de cineva fără să aibă un motiv anume. Dar asta este problema lor. Nu a ta. Tu trebuie să fii puternic și calm. Atunci nici o vorbă nu te va supăra. (pag. 108)

Pe drumul Apei:

Uneori, dacă nu știi ce spune cineva, nu se-ntâmplă asta pentru că acel cineva nu vorbește, ci pentru că tu nu-l auzi. (pag. 117)

Pe drumul Focului:

Totul se schimbă în funcție de ochiul care privește. Ceea ce pentru unii pare un uriaș, pentru alții poate părea un pitic. (pag. 122)

Pe drumul Focului:

Sakiz Sardunya a înțeles că în viață nu există drum ușor. Orice cale ar fi ales ei, aveau să întâlnească mereu obstacole și greutăți. Da, fiecare cărare are probele ei. De fapt, asta nu e ceva atât de rău. Cel mai important e ca fiecare om să facă tot ce-i stă în putință ca lucrurile să iasă bine.Omul are multe de învățat și atunci când pierde. Și dacă a învăța este un câștig înseamnă că omul câștigă și atunci când pierde. (pag. 130)

Întoarsă din această călătorie fantastică, Sakis Sardunya se duce să-și ducă globul la librăria domnului Nazun, dar odată ajunsă acolo are plăcuta surpriză de a mai primi un glob, la fel ca cel pe care deja-l avea, acesta fiindu-i oferit de librar, el însuși un împătimit al lecturii.

– Nu uita, iubitorii de cârți sunt peste tot. Nu contează dacă sunt bogați sau săraci, de la sat sau de la oraș, femei sau bărbați, tineri sau bătrâni. Îi recunoști imediat. Sunt un pic retrași. Au o imaginație foarte bogată. Oamenii din jurul lor nu-i pot înțelege de fiecare dată. Din cauza asta sunt un pic cam singuri. Ei spun cele mai frumoase povești. Acești oameni au un punct comun: mulți dintre ei ori au găsit deja globul fermecat, ori urmează să îl găsească. La fel ca tine…(pag. 139)

 

Vă invit, cu mare plăcere, să descoperiți povestea scrisă de Elif Shafak, Fetița căreia nu-i plăcea numele său, apărută la Editura Polirom Junior.

În acest nou proiect editorial al Editurii Polirom, copiii și adolescenții vor găsi cărți de aventură, romane fantasy, cărți ilustrate, semnate de nume mari ale literaturii universale actuale. Elif Shafak, Sophie Kinsella sau Ian McEwan sunt autori deja îndrăgiți de publicul românesc, public care are acum ocazia să-i cunoască și în ipostaza de autori de literatură young adult sau pentru copii. Colecția se adresează unui public tânăr foarte variat, de la elevii de școală primară și până la tinerii de orice vârstă.

Precum Sakiz Sardunya și mie îmi vine să strig: „În cărți e loc pentru toți!”

Școlărel de clasa a V-a * Cu ochii la chestionarele altora de peste mări și țări

Zilele trecute, citind blogul În joacă al Adei Demirgian, am aflat de Education Quality and Accountability, adică un examen pe care-l dau copiii din Canada, iar în urma acestui examen sunt evaluate școlile, calitatea predării și suma de cunoștințe cu care rămâne elevul din acea școală. Nu este un examen definitoriu dar este o testare.

sursa foto: https://www.mississauga.com/

Am dorit și eu să văd cum se descurcă Luca la această testare, chiar dacă ea este de clasa a VI-a. A fost și el de acord, curiozitatea noastră atingând cote destul de mari. Bine, nu e același lucru ca atunci când ești în sala de examen dar am vrut să vedem cam pe unde se situează și dacă ar face față unui asemenea test cu atât mai mult cu cât limba engleză nu este limba lui maternă.
Din motive pe care nu doresc a le dezvolta, astăzi, clasa lui Luca nu a fost la ore și așa am avut răgazul, de dimineață, să ne ocupăm de acest subiect. Eu cu partea administrativă, adică tipărit și pregătit materialul, el cu rezolvarea.
Dacă le doriți, le puteți descărca din fișierul de mai jos.

16100_6e_Lang_Word_2016_web

Am avut și norocul ca astăzi Luca să se întâlnească cu doamna de engleză, așa putând analiza munca lui de dimineață. Cu bucurie am constatat că s-ar fi descurcat cu brio, reușind să rezolve, cu mici excepții, toate cerințele de scris – citit.

Pentru că el și-a arătat bucuria de a citi și scrie în limba engleză, eu nu am putut rămâne indiferentă la pasiunea lui și i-am adus în față, zi de zi, tot felul de materiale, care mai de care mai interesante din foarte multe domenii. Le lucrează mai cu spor și cu mai multă plăcere. Cu toate că ar face mai mult oral acest lucru, scrisul fiind prezent la fiecare testare, nu se poate omite din rutina de școlar.
Un alt motiv pentru care face asta este acela al faptului că el nu este un copil ordonat, iar într-o lucrare scrisă acest lucru este definitoriu. Are exemple destul de proaspete în care așezarea în pagină dar și modul în care s-a scris a contribuit la pierderea unor puncte la lucrările pe care le-a susținut.
Avem timp destul pentru a repeta și acest aspect.

Dacă veți avea curiozitatea să-l rezolvați, vă atașez și grila de corectare pentru a vă confrunta la final.

Vreau să vă mai spun că există și un test la matematică, pe care l-am pregătit pentru mâine. E diferit de ce se face la noi dar e bine de comparat.

16300_6e_Math_Word_2016_web_rev

(Photograph by Cole Garside)

Ateliere educative alături de copii – Cum pot învârti cu folos niște grupuri de litere

Atelierele pe care le-am făcut alături de copii, aici referindu-mă la cele de la începutul anului, au adus mari schimbări în modul în care le abordez. Având în vedere că acum nu mă mai adresez unui grup restrâns de copii ci unora de peste 20 de persoane, m-a determinat să caut abordări care să faciliteze interacțiunea fiecărui copil. Pentru că asta doresc eu la activitățile pe care le desfășor: fiecare copil să participe efectiv la ceea ce se întâmplă.
Atunci când el va atașa, scrie, învârti sau mai știu eu ce altă manevră, va privi și înțelege diferit dar mai ales va avea sentimentul utilității și al băgării în seamă. În activitățile tradiționale care se defășoară în școlile noastre, nu apucă să facă asta toți copiii, de obicei învățătorul apelând ori la cei mai băgăcioși ori la cei foarte buni. Nu este timp pentru pierdut și în acest fel, cei mai înceți ori mai nepregătiți asistă neputincioși la excluderea lor, puțin câte puțin. Nu afirm că se face acest lucru intenționat dar așa se desfășoară ostilitățile. Am exemple foarte proaspete în acest sens. 🙁
Pe lângă fișele pe care le pregătesc fiecărui copil, dar și doamnei de la catedră, atunci când vine vorba de machetă trebuie să gestionez timpul în funcție de numărul copiilor cărora mă adresez. Și văd pe fețele lor ce mult contează asta. Sunt momente în care, în tumultul jocului, copiii nu au răbdare să-l aștepte pe cel încet să dea un răspuns și atunci îi rog să nu se grăbească, chiar dacă știu că asta-mi perturbă, puțin, mersul lucrurilor.
Încerc să îmbin jocul cu mișcarea, pentru a scoate copiii din amorțeala băncilor și pentru a aduce freamătul competiției.
Nu pot reda în cuvinte satisfacția celor mici și atitudinea lor din timpul desfășurării! E atât de mult entuziasm coroborat cu o relaxare dar și bucurie. Stările astea sunt transmise și părinților atunci când vin după ei, dar din nefericire, mulți dintre adulți nu au timp pentru niște dialoguri esențiale, de scurtă durată, alături de propriii copii. Totul este în grabă, totul pe repede-nainte, copilul rămânând cu bucuria neîmpărtășită de cele mai multe ori.
Cred că ar fi necesar ca și părintele să depună un efort în acest sens, adică al modalității în care interacționează cu propriul copil, pentru că așa cum se prezintă situația astăzi, suntem deficitari și la acest capitol.
Învățătoarele, educatoarele nu sunt bone și nici executanți ci niște parteneri care contribuie la șlefuirea copiilor, educația lor trebuind făcută acasă, de către părinți. De acolo, din sânul familiei, copilul își definește propria listă de valori, își însușește deprinderile elementare de conduită și comportament.
Revenind la atelierele mele dragi, am mai confecționat o învârtitoare, așa cum îmi place mie să-i spun, pentru ca cei mici să poată exersa cu zâmbetul pe buze, grupurile de litere.
Am folosit-o prima dată alături de Spiridușii doamnei Ana, atunci când am vorbit despre albine.

Atunci a fost amenajată să fie în ton cu lecția, adică plină de „miere”. Apoi am adaptat-o, transformând-o pentru a putea vorbi despre noapte și zi, învârtitoarea mea căpătând alte culori.

Dar am descris, pe larg, ce și cum am făcut aici și aici.

A trebuit să mai confecționez o învârtitoare, tot pentru grupuri de litere, iar de data asta am ales să atașez un semn al întrebării dar și unul al mirării, pentru a updata jocul. Aici nu mai trebuia să se spună doar cuvinte folosind grupurile de litere, ci să se facă propoziții cu ele, utilizând și semnele de întrebare și mirare.

Idei sunt, teme – câtă frunză și iarbă – rămâne doar să le îmbrăcăm adecvat pentru a le aduce în fața copiilor. Și ce-i mai frumos decât să lucrezi alături de ei?