Școlărel de clasa a V-a * Cu ochii la chestionarele altora de peste mări și țări

Zilele trecute, citind blogul În joacă al Adei Demirgian, am aflat de Education Quality and Accountability, adică un examen pe care-l dau copiii din Canada, iar în urma acestui examen sunt evaluate școlile, calitatea predării și suma de cunoștințe cu care rămâne elevul din acea școală. Nu este un examen definitoriu dar este o testare.

sursa foto: https://www.mississauga.com/

Am dorit și eu să văd cum se descurcă Luca la această testare, chiar dacă ea este de clasa a VI-a. A fost și el de acord, curiozitatea noastră atingând cote destul de mari. Bine, nu e același lucru ca atunci când ești în sala de examen dar am vrut să vedem cam pe unde se situează și dacă ar face față unui asemenea test cu atât mai mult cu cât limba engleză nu este limba lui maternă.
Din motive pe care nu doresc a le dezvolta, astăzi, clasa lui Luca nu a fost la ore și așa am avut răgazul, de dimineață, să ne ocupăm de acest subiect. Eu cu partea administrativă, adică tipărit și pregătit materialul, el cu rezolvarea.
Dacă le doriți, le puteți descărca din fișierul de mai jos.

16100_6e_Lang_Word_2016_web

Am avut și norocul ca astăzi Luca să se întâlnească cu doamna de engleză, așa putând analiza munca lui de dimineață. Cu bucurie am constatat că s-ar fi descurcat cu brio, reușind să rezolve, cu mici excepții, toate cerințele de scris – citit.

Pentru că el și-a arătat bucuria de a citi și scrie în limba engleză, eu nu am putut rămâne indiferentă la pasiunea lui și i-am adus în față, zi de zi, tot felul de materiale, care mai de care mai interesante din foarte multe domenii. Le lucrează mai cu spor și cu mai multă plăcere. Cu toate că ar face mai mult oral acest lucru, scrisul fiind prezent la fiecare testare, nu se poate omite din rutina de școlar.
Un alt motiv pentru care face asta este acela al faptului că el nu este un copil ordonat, iar într-o lucrare scrisă acest lucru este definitoriu. Are exemple destul de proaspete în care așezarea în pagină dar și modul în care s-a scris a contribuit la pierderea unor puncte la lucrările pe care le-a susținut.
Avem timp destul pentru a repeta și acest aspect.

Dacă veți avea curiozitatea să-l rezolvați, vă atașez și grila de corectare pentru a vă confrunta la final.

Vreau să vă mai spun că există și un test la matematică, pe care l-am pregătit pentru mâine. E diferit de ce se face la noi dar e bine de comparat.

16300_6e_Math_Word_2016_web_rev

(Photograph by Cole Garside)

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: