Luna martie a fost o lună în care am vorbit despre apă mai mult ca niciodată. Am avut infinita plăcere de a ține niște ateliere alături de copii iar acest lucru a prilejuit o serie de discuții legate nu doar despre circuitul apei ci și despre tot ce ține de ea, de la grindină și negură la popoarele care suferă de sete.
Interesant a fost faptul că m-am adresat copiilor din locuri diferite, de la cei care provin din familii înstărite la cei care sunt din neam de căldărari, dar care, totuși, își dau odraslele la școală.
Copiii, indiferent de unde provin, sunt curioși. Au un licăr în ochi care-ți spune ce anume îi interesează și ce anume îi incită. Plictiseala nu și-a făcut apariția la aceste întâlniri chiar dacă au mai fost copii care au căscat.
Mi-a plăcut mult și provocarea de a ține aceste ateliere prin prisma faptului că fiecare copil avea așteptări de la mine, nefiind la prima întâlnire.
Din start trebuie să mulțumesc unei mămici, dar și doamnelor învățătoare pentru interesul și determinarea de a cheltui din banii proprii, strict în interesul elevilor lor. Nu e puțin lucru să-ți rupi din bugetul personal numai pentru că pasiunea și harul te fac să cauți altceva.
Faptul că tema e aceeași nu știrbește cu nimic întâlnirile pentru că auditoriul este diferit și interacționează la fel. Am întâlnit copii care nu știau lucruri elementare așa cum am întâlnit copii care erau foarte puși la punct cu detalii la tema discutată. E provocator ca informații elaborate să le transmiți pe înțelesul lor, însă la acest capitol există și în România un fond de carte care te scoate din impas. Trebuie doar să ai cunoștință de existența lui, pentru ca mai apoi să-l poți folosi.
Evident că la tema abordată, experimentele au fost cireașa de pe tort, așa cum și interacțiunea cu macheta s-a dorit a fi individuală. În acest sens am refăcut circuitul apei de câte ori a fost nevoie pentru ca fiecare copil să poată completa macheta.
Nici fișele nu au fost mai prejos, școlarii fiind extrem de interesați de completat, colorat, decupat și lipit.
Când vine vorba de experimente, toți copiii vor ca ele să se desfășoare individual, dar acest lucru nu este posibil datorită numărului mare de participanți. Până apuci să împarți cele necesare trece timpul iar experimentul nu iese așa cum ar trebui. Legat de asta, vreau să vă spun că la experimentul cu gheața, unde au fost cele mai mari rateuri el neavând finalitatea dorită, trebuie ca între momentul în care cubul a fost scos din congelator și până se folosește să nu treacă mai mult de câteva minute. Așa, el începe să se dezghețe și nu se mai prinde ața pentru a-l pescui. Primele două ateliere am avut câte doi copii care au izbutit, dar la al treilea, pentru că frigiderul în care au stat cuburile până le-am folosit și clasa unde am desfășurat activitatea era la o distanță destul de mare a făcut posibil acest deznodământ. Mi-a părut foarte rău însă i-am încurajat pe copii să încerce acasă nefiind necesare cheltuieli mari.
Nici norul în pahar nu a reușit așa cum mi-aș fi dorit, asta pentru că cei mici au mutat capacul, așa aburul risipindu-se în văzduh. Ceva, ceva a ieșit, dar nu spectaculos.
Ploaia în pahar a avut efecte spectaculoase, fiind foarte apreciată de școlari.
Doresc să mă opresc oleacă și asupra machetei. E de mare efect și faptul că înflorește (a se citi completează) în timp ce vorbim, e privită cu interes. Copilul știe că și el a contribuit – personal – la acest fapt.
Evident că nu pot uita Circuitul apei într-o pungă, care a avut același impact asupra școlarilor. S-a lucrat cu drag și nerăbdare de a adăuga apa pentru a completa circuitul.
O lună minunată care a început la Londra, acolo unde am văzut apa formând un circuit perfect și terminându-se aici, pe plaiurile natale, într-o companie de vis.
