De multe ori cuvintele sunt de prisos. Imaginile sunt atât de clare încât poți auzi poveștile pe care le spun.
Inspirată de minunăția de afară am meșterit și eu o primăvară numai a mea.
Dimensiunea machetei este de 150×100 centimetri.
Din titlu nu ai cum să nu te prinzi despre ce este vorba, dar cum s-au defășurat evenimentele trebuie să vă spun eu, care am avut bucuria de a mai petrece două ore alături de doamna Ana și Spiridușii ei. E o atmosferă acolo că atunci când s-a terminat, am întrebat la unison:
– Cum? A trecut așa de repede timpul?
Da, pentru că atunci când e interesant, nu ai cum să te plictisești și nu mai contabilizezi fiecare minut care se scurge.
De ce am ales acest subiect? Pentru că era în programa școlară la igiena personală, dar și pentru că între cărțile primite de la Editura Cartemma s-a regăsit și una care s-a potrivit mănușă: „Lunița, adevărata poveste a Zânei Măseluță”. Este scrisă de Robin Cruise, ilustrată de Valeria Docampo și tradusă de Laura Frunză și scoasă în niște condiții grafice pe care multe cărți și-ar dori-o.
De data asta am ales să parcurg textul alături de copii, care, pe rând, au citit din poveste.
Cu mulţi, mulţi ani în urmă, Zâna Măseluţă nici măcar nu exista.
Să nu existe Zâna Măseluţă? o să întrebaţi voi. Pare imposibil şi totuşi e adevărat. Pe vremuri, copiii care îşi pierdeau câte un dinţişor nu-l puneau sub pernă şi nici nu se trezeau a doua zi cu un dar mic lăsat acolo de Zâna Măseluţă special pentru ei. Dar lucrurile s-au schimbat atunci când o zână inimoasă s-a împrietenit cu un băieţel. Aceasta este povestea lor adevărată…
V-o prezint pe Luniţa.
E o zână mică dar cu un vis mare. Îşi doreşte să fie curajoasă, deşteaptă şi bună la suflet – dar şi să aducă strălucirea stelelor în Valea Luminoasă, casa ei şi a celorlalte zâne.
Mica Luniţa are multe talente – brodează, colecţionează obiecte strălucitoare şi îşi face prieteni cu uşurinţă. Dar Luniţa nu e convinsă deloc că aceste lucruri o vor ajuta să descopere ce anume o face pe ea specială. Până într-o zi, când întâlneşte un băieţel din lumea oamenilor, care se teme să-şi piardă primul dinte de lapte. Prietenia lor şi un pic din magia zânelor o vor ajuta pe Luniţa să-şi descopere un talent unic şi să schimbe lumea pentru totdeauna.
Povestea a mers la sufletul copiilor, motiv pentru care am zăbovit pe text, mesaj, dar și asemănările dintre personajul principal, Luca, și ei. Și așa am făcut trecerea la chestii mai tehnice și am vorbit despre dințișori și măseluțe, mai serios, despre dinți și măsele. Ajutată de macheta din dotare, am despicat dintele-n patru, dacă pot să spun așa. 🙂
Pentru a nu exista dubii, am pregătit fiecărui școlărel câte o fișă unde să scrie anatomia dintelui. Ceea ce au și făcut.
.
Buuun! După ce am văzut ce secrete sunt ascunse într-un dințișor, am mers mai departe cu informațiile, căutând să aflăm ce-i face bine și ce-l vătămează. Am adus în fața copiilor pasta și periuța de dinți, ața dentară pe care am împărțit-o tuturor, pentru a vedea cum este și ce miros plăcut are. Nu erau complet străini pentru că doamna mai vorbise despre asta și sunt convinsă că și acasă a fost același lucru. Am repetat, pentru că nu strică nimănui.
Pentru a vizualiza ceea ce este bun și ce este rău, am confecționat două planșe de dimensiunea A4, pe care le-am laminat, așa putând fi atașate cu velcro, elementele specifice fiecăreia. Pe dintele vesel s-au pus elementele care-l fac așa, iar pe cel trist elementele care-l supără. Am fost jetoane pentru toți copiii, fiecare contribuind personal la completarea fișelor, ori asta se dorește cel mai mult; implicare individuală.
Dar înainte de asta, am vorbit cu școlarii despre dentiția de lapte și cea definitivă, în acest scop arătându-le niște jetoane cu dintiția definitivă. Au aflat că dinți de lapte sunt douăzeci iar definitivi, treizeci și doi.
Fiecare din informațiile aflate au fost scrise de cei mici pe niște fișe sub formă de dinte, care au fost în număr de șapte.
Un alt moment minunat și inedit a fost acela când le-am cerut copiilor să facă un exercițiu de imaginație. Întrebarea suna așa:
– Ce-ar fi dacă dimineață te-ai trezi că ți-au crescut niște dinți de… ?
iar pentru a înțelege la ce mă refer, am făcut eu o planșă în acest sens. În ea, m-am redat ca având dinți de castor și am explicat alegerea făcută.
Am pregătit fiecărui copil în parte toate tiparele necesare la care am atașat și bucățile de bezea necesare confecționării dinților. Pentru că timpul nu ne-a permis, am dat aceste plicuri copiilor acasă, cu rugămintea de a le aduce a doua zi la școală pentru a arăta cum anume s-au imaginat. Ideea am găsit-o pe pinterest.
Pentru final am lăsat un joc pe care știam că cei mici îl vor îndrăgi și-l vor dori a juca mult. Jocul se numește „Repară dintele stricat”. Pentru a face posibilă această joacă, am confecționat o machetă în care am desenat un dinte cu … gură.
În gura dintelui (cum sună asta!) am ilustrat patru dintre dinți atacați de carii. Acolo, pe acești dinți, am făcut și o gaură destul de mare pentru ca prin ea să poată trece o mingiuță. Dacă era nimerită gaura, jucătorul primea zece puncte. În momentul în care aduna numărul necesar de puncte, dintele era reparat de stomatolog
.
Pentru că timpul nu ne lasă de fiecare dată să facem ce vrem, conditionându-ne, am rugat copiii să se împartă în două echipe și să-și aleagă un nume. Asta au ales. 🙂
Și a început nebunia!
Finalul a fost previzibil: una dintre echipe trebuia să câștige iar ea s-a numit Dentiștii. Vă închipuiți ce bucurie pe unii și ce tristețe pe alții?
Am încheiat activitatea oferindu-le copiilor câte un fruct, o căpșună de data asta, pentru că nu puteam după ce am vorbit de zahăr și ce rău face el dinților să-i servesc cu bomboane.
Am aflat de la doamna Ana că atunci când au venit părinții după copii și au văzut dintele, au dorit și ei să vadă dacă-l pot repara. Se pare că nu au reușit. 😉
Cum tot ce este frumos se termină repede și acum s-a întâmplat la fel. Dar mai vin ele ocazii pe care nu le vom rata. De acum putem merge la stomatolog fără nici o frică!
A plouat toată noaptea. Și un pic de dimineață.
Îi spuneam lui Luca, alaltăieri, uitându-ne la gardul viu care era doar bețe, că dacă se menține vremea așa, nu trec două zile și e totul verde.
Și așa a fost.
Verdele ăsta e o încântare! Nu știu ce altceva îți poate oferi o mai mare bucurie după o perioadă așa de îndelungată de culori terne, așa cum îți oferă verdele. Practic e viață în starea cea mai pură, cea mai crudă.
Și pentru că mi-ar fi plăcut să fie și un curcubeu după atâta ploaie, dar el nu a apărut cum era și firesc în condițiile date, mi-am confecționat eu unul. E drept că nu-i dungat ci înflorat.
În timp ce scriam aceste rânduri, toc!, toc! în geam. La prima bocăneală nu am realizat ce este, dar la a doua am știut că avem un musafir. Ne e drag și-l așteptam, dar nu acum, pentru că el apare, de obicei, în luna mai.
Acum, fiind totul pe repede-nainte, a sosit. E vorba de un cărăbuș pe care l-am poftit în cameră.
A privit curios la ce-i în jur, întâmplător multe flori care mai de care mai colorată, dar nimic nu l-a încântat mai tare ca lumina. Acolo a tot zburat.
L-am chemat și pe Luca să-l vadă iar el l-a pus pe mână pentru că știa câ-l va gâdila. L-am mai lăsat să facă ceva ture și am deschis geamul pentru a pleca. Nu prea dorea însă locul lui nu aici în casă. În speranța că nu va fi mâncat de vreo pasăre, el trebuie să-și urmeaze cursul vieții. Cine știe câți puiuți vor mai bate la geam!
Câteva zile îi vom vedea pentru că așa este. Nu știu dacă vor fi mulți pentru că am observat că sunt ani în care numărul lor nu este foarte ridicat. Vom urmări.
Până atunci, să ne amintim de poezia scrisă de Lucian Blaga, „Cărăbușul de aramă”
Cărăbuşul de aramă
Din belşugul de verdeaţă
cărăbuşul de aramă
vine din turnătoria
verii, să-l luăm în seamă.
Zgomotos ca o reptilă
printre vreascuri se avîntă,
să arate că-i din lumea
celor ce nu prea cuvîntă.
Prinse veste de viaţa
ce se-ncinge, rug, în umbra
unde ne-am întins, tu basmul,
eu ardorile şi ţundra.
Cărăbuş te ia cu iureş.
Te încearcă pe la glezne.
Îl alungi, el vine iarăşi.
Pe-altă parte e mai lesne.
Ca suveica rîndunica
ţese pînzele de vară.
Ah, ce cald e! Va să plouă
ecvatorial pe seară.
Susur mare de lăcuste
şi de gîze fără număr.
Cărăbuşul de aramă
s-a oprit pe caldu-ţi umăr.
Mişcă? Stă să-nchege gînduri?
Se destinde? Se descalţă?
Parc-ar şti că de pe umăr
numai zborul mai înalţă.
Şi o ia către stăpînul
iulie, cuptorul – astru,
să ne ducă fericirea
spre uitare în albastru.
Afară sunt douăzeci și unu de grade Celsius. Bucuria e mai mare, adică are mai multe grade.
Nici nu știi cum să te mai îmbraci, așa cum nu știi la ce să te uiți mai întâi.
Dimineață am observat că parbrizul mașinii era acoperit de polen. Pentru cei sensibil, trebuie că e cruntă apariția lui. Și s-a așezat ca o pătură pentru că totul a fost forțat să iasă altfel decât era programat. De plante nu de om.
Îți vine să imortalizezi totul, de parcă e ultima dată când vezi așa ceva, însă cred că așteptarea a făcut posibilă așa manifestare.
Astăzi, am văzut și eu primele berze în carne și oase și vreau să mărturisesc faptul că am oprit mașina și am încercat să le fotografiez. Din nefericire fotografia nu poate spune și bucuria pe care am avut-o.
Și pentru a fi primăvară și în casă, am meșterit niște elemente specifice.
Soarele acesta încălzește așa de bine, că a făcut posibilă apariția stolului de rândunele. 🙂
Aprilie
Baloane mari de spumă albă prin grădini
(Şi zarzărul, şi vişinul, şi perii)
Stau gata să se-nalţe din tulpini
Spre cerul primăverii…
Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Şi cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.
Pe strada mare,
Ies flori înalte la plimbare
În rochii de sezon, uşoare,
Cu toate că-i o vreme aşa de schimbătoare.
Ah, fetele – şi mai ales cucoanele –
Când vine primăvara
Sunt dulci şi colorate ca bomboanele!
Pe cea care-a trecut o cheamă Clara,
Fiindcă are
Ochi albaştri tare,
Şi gura ei cu rouge ca de coral
Surâde vertical…
Un mic vârtej, copil al Nefiinţei,
De-a curmezişul străzii rătăcit,
Nebun în jurul lui s-a răsucit
Să-şi prindă coada galbenă cu dinţii.
Departe, în azurul dintre nori,
S-arată bifurcat pe cer
Un şir subţire de cocori,
O escadrilă de pe vremea lui Homer…
George Topârceanu
Miercuri, în plină vacanță de primăvară, Luca și-a primit colegii, cei cinci colegi, cu care trebuia să realizeze un proiect la biologie. În urma tragerii la sorți, echipei lor le-a picat mamiferele.
Până să vină ei m-am tot gândit cum ar fi mai bine și ce s-ar putea face pentru ca abordarea și execuția să-i solicite pe toți, în egală măsură, așa participând efectiv la activitate.
Îmi place conceptul de proiect în grup mai mare, pentru că șase membri nu-s puțini. Dar trebuie să se țină cont de niște aspecte.
În primul rând, trebuie să existe o chimie între participanți. Dacă ea lipsește, comunicarea nu este bună și proiectul se poticnește.
În al doilea rând, trebuie ca să existe cadrul propice unde copiii să se întâlnească. Am auzit, dar și văzut, atunci când fiul meu cel mare participa la asemenea activități, o reticență a părinților de a primi așa un grup acasă. E nevoie de un spațiu pentru ca ei să poată lucra, așa cum este nevoie și de o sumedenie de materiale. În urma discuțiilor între copii, ei pot hotărî ce și cum să aducă, dar acum, în cazul nostru, Luca lipsind de la școală din pricina bolii, a fost ales de ceilalți pentru a face parte din grupul lor.
Pe mine mă bucură venirea elevilor, pentru că am tot soiul de materiale prin prisma ocupației mele de zi cu zi, dar și pentru că le pot oferi posibilitatea ca ei să lucreze, după placul inimii, cu ce anume cred că-i reprezintă.
Precum se vede, materialul pregătit a fost foarte vast, începând de la hârtie colorată de toate culorile și grosimile, foarfeci, lipici, dosare pentru lapbook-uri, coală de carton pentru poster, scoci, bandă dublu adezivă, creioane colorate, carioci, abțibilduri și tot soiul de alte marafeturi.
M-am gândit ca să facă un poster comun, acolo unde să se regăsească date generale despre mamifere iar mai apoi, fiecare copil să-și realizeze propriul lapbook, acolo unde să vorbească despre un anumit mamifer.
Pe posterul comun copiii au pus un planiglob, au scris despre mamifere ce au, pot și sunt, au completat cu câteva curiozități de Știați că… .
Mai apoi, materialele pregătite au fost trase la sorți și așa, Mădălinei i-a picat elefantul, Evelinei – pisica, Alexandrei – orca, Andreei – cangurul, lui Sebi – calul, pentru ca lui Luca să-i revină cămila.
M-am gândit că așa se pot ocupa toate continentele asta dacă ne gândim și la clasa fiecărui mamifer și rudele lui.
După ce posterul a fost terminat, am căutat în Minunata lume a animalelor, acolo unde sunt fișe pentru fiecare clasă de animale, fișele cu mamiferele pe care le aveau de descris. Am scos fișe cu canguri și tot soiul de marsupiale, clasa felinelor acolo unde se încadrează și pisica, elefanții, căluții, orca, delfinul și cămilele cu rudele lor.
De mare efect au fost și mascotele pe care le avem acasă: un cangur adus de la mama lui, din Australia, dar și o cămilă din Tunis.
Mai întâi, copiii și-au confecționat lapbook-urile, acolo unde să afișeze cele necesare.
În filmulețul de mai jos vă prezint materialele necesare lapbook-urilor.
După ce au făcut postamentul, fiecare a început să-și decupeze fișele primite, acolo unde erau informațiile. Sursa a fost blogul imanshomeschool.blogspot.ro, unde vă invit să intrați pentru că aveți ce învăța.
Iată lapbook-ul de la pisici. Copiii au savurat faptul că sunt în limba engleză, așa cerându-se o traducere a ceea ce era scris pentru că proiectul trebuia făcut în limba română, nu în engleză. Dar un câștig a fost din această abordare.
Din fișele IMP am copiat elemente esențiale, cele pe care copiii le-au dorit a fi prezente în lucrarea lor.
În ciuda faptului că au lucrat peste patru ore, proiectul nu a fost terminat, urmând ca fiecare, acasă, să continue ceea ce a început. La final, cele șase lapbook-uri vor fi atașate posterului, urmând a fi prezentate la ora de biologie.
Luca a lucrat și a doua zi, atunci când a decupat și montat ceea ce era pregătit, urmând doar a mai traduce și scrie o parte din spațiile libere.
După ce copiii au plecat, ne-am spus că trebuie repetată această ispravă. Și după câte se vede, proiecte sunt, tot mai mulți profesori apelând la această metodă de învățare. Sănătoși să fim, că de idei nu ducem lipsă.
Îmi plac toate anotimpurile. Mă bucur de ele așa cum pot și mă pricep. Caut să găsesc ce e mai bun în ele pentru a-mi face viața mai frumoasă, mai colorată.
Copacii sunt fascinanți prin complexitatea lor. Să-i admirăm, indiferent de perioada anului prin care trec.
– Merg de mulți ani la Cercuri Pedagogice, dar ca la unul cum a fost cel de astăzi nu am mai asistat niciodată.
A fost excelent! … așa mi-a transmis o doamnă care a participat la el.
M-a bucurat mai mult decât pot spune pentru că s-a muncit mult la el, pe etape și în amănunt, iar eu am fost convinsă că nu avea cum să nu iasă bine atâta vreme cât era vorba despre un proiect lucrat cap-coadă și nu unul luat de pe internet.
Apropos, nu știu cum vedeți dumneavoastră acest aspect al proiectelor, dar eu una cred că ele trebuie lucrate de fiecare doamnă/persoană care îl susține. Văd nenumărate lecții de grad, preinspecții ori Cercuri Pedagogice ce sunt prezentate de doamnele care le-au susținut, iar în următoarea clipă apar nenumărate cereri de genul:
adresa mea de mail, nu-mi trimiteți și mie proiectul?
Consider asta jenant pentru cea/cel care face solicitatea mai ales în cadrul public, pentru că nu mi se pare normal un așa mod de a proceda. Poate dacă ar fi exprimate în particular aceste cerințe ar fi diferit, dar așa, lasă un sentiment de copiat/plagiat de care-i sufocat învățământul nostru preuniversitar și universitar.
Am avut bucuria de a colabora cu multe doamne care au avut de susținut proiecte, iar dialogul a dus la abordări minunate ca să nu mai pomenesc de siguranța pe care o are cea/cel care-l prezintă.
Rămân la convingerea că fiecare amprentă personală pusă pe un proiect aduce un mare beneficiu copiilor, nu neapărat din alt motiv decât al sentimentului pe care îl transmite cea de la catedră. Exemplul personal este cel care aduce cele mai mari beneficii atât prin verbalizare cât și prin mesajele nonverbale transmise.
Dar să revin la lecția de care sunt așa de încântată, cu toate că eu nu am fost acolo prezentă fizic.
Am avut bucuria de a mă întâlni cu doamna de mai multe ori timp în care am parcurs fiecare etapă care se dorea a fi atinsă. În timpul acestor întâlniri s-au vehiculat mai multe scenarii, au existat mai multe variante așa cum se întâmplă de fiecare dată când se discută în amănunt. Era vorba despre o lecție care să fie o încununare a trei săptămâni de experimente și observații. Fiind vorba despre plante ele au fost puse de către copii în diferite medii, așa urmărind îndeaproape ce se întâmplă cu ele și cum evoluează.
Pentru acest gen de activități îți trebuie răbdare, determinare și consecvență. Trebuie notate toate descoperirile pentru a nu fi uitate, așa cum trebuie analizat de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat.
Materialele pe care le-a confecționat au fost:
o machetă a celor care au reprezentat mascotele lecției, Bobiță și Buburuza, două personaje extrem de îndrăgite de copii.
Apoi am meșterit un panou pe care copiii au avut de reconstituit o floare a soarelui.
Preșcolarii au fost înpărțiți în patru grupe de cercetători, fiecare diferențiați prin culoarea hainuțelor și fiecare trebuind să cerceteze ceva legat de flori. Unii au avut de urmărit cum e cu lumina, alții cu apa, unii au văzut cum sunt afectate plantele de poluare iar alții de îngrijirea corectă.
Fiecare trecere la o nouă etapă a fost însoțită de un cântecel mi-nu-nat!
De-a lungul celor trei săptămâni au fost făcute fișe de observație, ceea ce a rezultat fiind trecut în două postere.
Au fost îmbinate și elemente de ecologie, acolo unde am confecționat două flori, una veselă și una tristă, fiecare floare fiind alcătuiră din 10 petale. Pe fiecare petală am pus câte o imagine, după cum urmează:
La floarea veselă
FACTORII DE MEDIU
1 – aer curat – o fereastră deschisă cu o floare
2 – lumina – o floare frumoasă în geam
3 – apa – nor cu ploaie liniștită
4 – căldura – un soare zâmbitor printre nori
5 – pământ fertil – o movilă cu unelte de grădinărit
OMUL
6 – udă cu o stropitoare
7 – însămânțează/plantează
8 – prășește
9 – relaxare – mirosim o floare
10 – oferim un ghiveci
La floarea tristă
FACTORII DE MEDIU
1 – flori intoxicate de noxe
2 – întuneric – floare ofilită în geam
3 – gerul, ninsoarea, vijelia, viscol – afectând florile
4 – arșița/seceta – soare puternic, pământ crăpat
5 – flori crescute printre bețe, sticle, gunoaie
OMUL
6 – udă excesiv florile
7 – rupe florile în bucăți
8 – calcă rondul de flori
9 – aruncă sticle, hârtii
10 – floare distrusă de purici/dăunători (nepăsare)
Petalele au avut aceeași formă și același ornament pe margine tocmai pentru a provoca pe micuți, nedându-le nici un reper suplimentar înafara imaginii. E drept că imaginile era destul de mari și color, iar ele au fost alese de copii, de pe jos, pentru a fi mai apoi plasate la locul potrivit. Eu aș fi ales ca petalele să fie diferențiate printr-un colorit, dar doamna nu a vrut și apoi am înțeles și de ce: lucrase mult cu copiii și dorea să vadă rezultatul final.
Trebuie să specific faptul că o petală are dimensiunea de 40 de centimetri, este confecționată din carton și e prinsă pe un cerc din polistiren. După ce toate cele zece petale sunt puse și floarea completată, se pune cercul de deasupra, cel pe care sunt afișate emoțiile.
Sunt foarte bucuroasă că am putut participa la confecționarea acestui proiect. A fost o reală plăcere această frământare, dar mai ales dialogul ideilor. Doamna are tot meritul de a dirija întreg spectacolul. Îi mai mărturisesc, încă o dată, respectul pe care-l nutresc pentru devotamentul și dăruirea de care dă dovadă. De aceea lupta nu e pierdută și s-a mai demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, de calitatea dascălilor de acolo.
E frig și nu se mai termină. A nins așa cum ar fi trebuit să ningă în decembrie, dar ce zic eu ar fi trebuit, că nu mai știi ce și cum trebuie să se întâmple.
Cert e faptul că frigul te pișcă de peste tot și nu te lasă să te bucuri de primăvara din calendar. Pișcă și păsările așa de tare, că multe dintre ele nu rezistă și mor Nu mă refer doar la cele mici, vrăbiuțe, scatii ori măcăleandri, ci și la berze, care-s mai viguroase și puternice. Oamenii le-au sărit în ajutor și cu toate că iarnă de iarnă hrănesc păsăretul mic de prin brazii din fața casei, niciodată nu am analizat ca acum, când e așa o campanie de susținută în acest sens. Le-am pândit, alături de Luca, multe minute, în reprize, și ne-am bucurat de ospățul lor. Sunt gureșe, dar foarte precaute, știind cu exactitate dacă ești prin apropierea lor chiar fără să te vadă.
Când suntem la depărtare de geam, vin și câte zece, dar cum ne-am apropiat, zboară. E un fel de v-ați ascunselea.
Tocmai de aceea am mai meșterit niște flori de primăvară, dar și alte machete dedicate anotimpului reînvierii. Sărbătorile Pascale bat la ușă iar troienele nu au dispărut. Azi, că a bătut soarele puțin, a curs din streașină temeinic.
Una dintre florile meșterite mi-a intrat la suflet. Asta pentru că am probat mai multe variante până m-am hotărât la cea finală.
Varianta finală a macului. 🙂
Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța.
Anatole France
Că nu pot suporta frigul, toată lumea o știe, că am tot strigat în gura mare. Încerc să-i fac față și să caut toate elementele care mă ajută să îl parcurg. Iarna, atunci când e foarte frig, e și frumos și recunosc acest lucru, dar dacă aș pune în balanță cele suportabile și cele insuportabile, cele frumoase și cele urâte, ceva se întâmplă și-mi iese cu minus.
De dimineață, tabloul era unul de tihnă totală, încremenită: în termometre gradele tremurau la -9, dar soarele se ițise dintre nori, motiv ca păsările să înceapă gâlceava.
Poate și pentru a compensa gradele din termometrul uman, acolo unde se putea vedea, cu mâhnire, temperatura școlarului. Pentru că, în ciuda antitermicelor administrate, febra nu se dă învinsă nici ea. E o luptă a gradelor de ambele părți ale ferestrei.
În aceste condiții, încerc să compensez și să aduc în față tot soiul de elemente care ne duc cu gândul la primăvară, vorbind despre echinocțiu care urmează să aibă loc chiar în timp ce scriu aceste rânduri. Îmi aduc aminte cu mare drag despre activitățile pe care le-am făcut cu Luca legat de acest subiect.
Despre echinocţii şi solstiţii
Însă acum nu despre asta vreau să vă vorbesc ci despre elemente de primăvară și cum anume le tot meșterim pentru a fi mai aproape de ea. Pentru că le putem da drumul în lume, așa forțând puțin mâna naturii. Zic și eu. 🙂
Am confecționat un colț de primăvară cu aproape tot ce este reprezentativ. Dimensiunea este ofertantă, 150 X 100 centimetri, spațiu suficient pentru a afișa cele necesare.
Postamentul are pictat pe el doar creanga de cireș, neînflorită, restul elementelor fiind atașate, așa obținându-se un efect 3D. Doamna educatoare are posibilitatea de a dispune elementele după cum dorește, în funcție de activitate, acest lucru fiind posibil pentru că machețelele nu sunt fixate.
Sunt 29 de elemente ce oferă multe variante de a fi combinate. Trebuie numai să alegem. Ce spuneți, vă băgați?