literatură pentru copii

„Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai Niciun comentariu

Cărțile cu „Alice” au reprezentat întotdeauna un subiect preferat pentru analiză, deoarece povestea se pretează la diverse interpretări. Pentru că m-am reîntâlnit cu Alice, la lectura noastră de seară, am fost mai atentă să văd cum anume percep povestea acum, când am trecut un prag așa de important al existenței mele.
Socotită a fi o carte cu foarte multe substraturi, destinată copiilor, dar deopotrivă și adulților, Alice nu contenește a fascina cititorul indiferent în ce categorie de vârstă se încadrează. Am dorit a parcurge lectura la braț cu Luca și manifestările lui mi-au confirmat că am ales inspirat.

Debutul vacanței mari s-a făcut în compania Alicei, și ea ne-a însoțit și pe tăpșanul lecturilor și stărilor noastre de bine. După un început de iunie ploios și umed, iată că vremea s-a înseninat și a devenit una specifică acestei perioade: cădură, flori multe, fructe de sezon, triluri de păsărele. Ah!, uitam de gâze. 🙂

Pomeneam de analizele care se pot face pe marginea poveștii scrisă de Lewis Carroll și după o documentare mai amănunțită, iată ce concluzii se pot trage:

1. Parodii și referințe intenționate
Lewis Carroll a incorporat în mod activ și a parodiat aspecte ale mediului său și culturii victoriene în cărțile sale. Un exemplu este parodierea poemelor pe care copiii trebuiau să le învețe și să le recite cu patos în zilele lui. Poemele originale din spatele parodiilor sale sunt ușor de recunoscut. Nu trebuie să uit să specific faptul că traducerea Antoanetei Ralian este de vis, iar cea a poemelor, care este făcută de Ioana Ieronim, așișderea.

De asemenea, el a făcut referințe la evenimentele reale și la oameni cunoscuți în povestirile sale. De exemplu, Alice și surorile ei apar de mai multe ori în cărți, iar unele fapte (cum ar fi îmbătrânirea în timpul unei călătorii din cauza ploii neașteptate și încercarea de a se usca din nou) s-au îndreptat spre povești. Prin aceasta, Carroll a făcut povestea super atrăgătoare pentru publicul său original: adevărata Alice și surorile ei.

Sensuri ascunse
Mulți oameni cred că textele din cărțile lui conțin, de asemenea, semnificații ascunse la un nivel mult mai profund, cum ar fi promovarea consumului de droguri sau încercarea de a învinge situația politică. Cu toate acestea, majoritatea acestor acuzații se bazează pe speculații și interpretări. Nu există nici o dovadă clară că autorul a sugerat ceva prin povestirile sale, cu excepția amuzamentului propriilor prieteni.

În ceea ce privește ilustrațiile din carte, Carroll uneori îi dădea lui Tenniel (ilustratorul poveștilor) instrucțiuni precise cu privire la ce să atragă, ceea ce poate nu a fost doar o chestiune de preferință vizuală, ci și o modalitate suplimentară de a încorpora referințe în poveste. Tenniel ar fi putut, de asemenea, să-și adauge propriile glume și referințe la timpul în care a trăit, în desenele sale.

Se consideră că ilustratorii au un anumit stil consecvent și sunt influențați în mod conștient și inconștient de mediul și amintirile lor.

Cea mai evidentă temă care se regăsește în Aventurile lui Alice în Țara Minunilor este tema creșterii.

Lewis Carroll a adorat modul în care copiii mici și nevinovați se apropie de lume. Cu Aventurile lui Alice în Țara Minunilor, a vrut să descrie modul în care un copil vede lumea noastră adultă, inclusiv toate regulile și eticheta socială pe care am creat-o pentru noi înșine, precum și obiceiurile ego-ului și ale răului dezvoltate în timpul vieții noastre.

Aventurile lui Alice în Țara Minunilor reprezintă modul și rolul copilului de a supraviețui în lumea confuză a adulților. Pentru a înțelege lumea noastră adultă, Alice trebuie să depășească spiritul deschis care este caracteristic copiilor.

Aparent, adulții au nevoie de reguli pentru a trăi. Dar majoritatea oamenilor aderă la aceste reguli orbește acum, fără a se întreba „de ce”. Acest lucru duce la comportamentul incomprehensibil, uneori arbitrar, pe care Alice îl trăiește în Țara Minunilor.

Când intră în Țara Minunilor, Alice se confruntă cu un mod de a trăi și de a gândi altfel decât al ei. O ducesă care este hotărâtă să găsească o morală în toate. Încercări care par a fi foarte nedrepte. Dar în timpul călătoriei prin Țara Minunilor, Alice învață să înțeleagă lumea adulților ceva mai mult. De fapt, ea crește. Acest lucru este reprezentat și de schimbările sale fizice în timpul povestirii, în creștere și descreștere.

Din ce în ce mai mult începe să înțeleagă creaturile care trăiesc în Țara Minunilor. De la pisica Cheshire, ea învață că „toată lumea e nebună aici”. Învață să se descurce cu regulile nebunilor de minune și, în timpul povestirii, se simte mai bine în gestionarea situației. Ea spune Reginei de Cupă că ordinul ei este o „prostie” și împiedică decapitarea ei. În cele din urmă, Alice și-a adaptat și a pierdut cea mai mare parte din imaginația ei vie, care vine odată cu copilăria. Își dă seama ce creaturi în Țara Minunilor sunt într-adevăr „nimic altceva decât un pachet de cărți”. În acest moment, ea s-a maturizat prea mult pentru a mai rămâne în Țara Minunilor – lumea copiilor, și se trezește în lumea „reală”, lumea adulților.

Legat de tema „a crește”, motivul „identității” în Țara Minunilor, Alice se luptă cu importanța și instabilitatea identității personale. Ea este în mod constant ordonată să se identifice de creaturile pe care le întâlnește, dar ea însăși are îndoieli și despre identitate.

După ce a căzut în gaura din vizuină, Alice își testează cunoștințele pentru a determina dacă a devenit o altă fată. Când Omida cu narghilea o întreabă cine este, nu poate răspunde, deoarece simte că s-a schimbat de mai multe ori de dimineață.

Printre altele, această îndoială cu privire la identitatea ei este alimentată de aspectul său fizic. Alice crește și se micșorează de mai multe ori, stare pe care o consideră „foarte confuză”. Porumbelul o confundă cu un șarpe, nu numai pentru că recunoaște că mănâncă ouă, dar și din cauza gâtului lung. Pisica Cheshire pune la îndoială un alt aspect al identității lui Alice. Nu-i pune la îndoială numele sau specia ei, îi pune întrebarea despre sănătatea ei.

Cu toate acestea, nu numai identitatea lui Alice este instabilă. Unele creaturi din Țara Minunilor au identități instabile. De exemplu, copilul ducesei se transformă într-un porc și membrii juriului trebuie să-și scrie numele pentru că dacă nu fac lucrul acesta, îl vor uita.

Curiozitate
Motivul lui Alice de a intra și de a inspecta Țara Minunilor este pur și simplu curiozitate: vede un iepure alb și decide să-l urmeze pentru că are un ceas și poartă o vestă.

Alice este personajul principal al povestii „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor”, dar și în continuarea „Alice în Țara Oglinzilor”.

Ea este o englezoaică de șapte ani cu o imaginație bogată căreia îi place să-și arate cunoștințele. Alice este politicoasă, bine crescută și interesată de alții, deși uneori face remarci greșite și supără creaturile din Țara Minunilor. Ea este ușor de îndepărtat și bruscat atât de rude cât și de alții.
Personajul lui Alice este inspirat de fetița unor prieteni, numită Alice Liddell.

Omida cu narghilea, un alt personaj important al poveștii, apare în capitolele 4 și 5 ale cărții. Ea stă pe o ciupercă în timp ce fumează o narghilea, când Alice o întâlnește prima dată. Deși este destul de strictă, nu foarte prietenoasă și severă – corectează recitarea unei poezii de către Alice, ea o ajută, sfătuind-o să mănânce din ciupercă dacă vrea să-și schimbe dimensiunea. În cele din urmă, ea se târăște departe.

De fapt, Omida o învață pe Alice cum să facă față dificultăților cu care se confruntă în Țara Minunilor. Ea o învață cum să-și schimbe dimensiunea consumând ciupercile și astfel să se adapteze la mediul ei atunci când este necesar.

Deoarece Omida fumează o narghilea și o sfătuiește pe Alice să mănânce dintr-o ciupercă, acesta este principalul motiv pentru care mulți oameni cred că povestea lui Alice în Țara Minunilor conține sensuri ascunse față de consumul de droguri sau că autorul a fost drogat la scrierea cărtii, fapt care s-a dovedit a nu fi adevărat.

Pisica Cheshire este pisica ducesei. Alice o întâlnește întâi în capitolul 6 din „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor”, când ea părăsește casa ducesei și o găsește într-un copac. Se ascunde constant și poate dispărea și reaparea ori de câte ori îi place. Uneori dispare și își lasă zâmbetul în urmă. În capitolul 8 o întâlnește din nou în grădina de crochet a Reginei.

Pălărierul nebun este unul dintre membrii Partidei de Ceai. Mai târziu, el apare și ca martor în timpul procesului. Ocazional este foarte nepoliticos și o provoacă pe Alice în timpul partidei de ceai. Când este chemat de regină, este foarte nervos și înspăimântat.

Regina de Cupă apare în capitolele 8, 9, 11 și 12 din „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor”. Ea este una dintre personajele cărților de joc pe care Alice le întâlnește atunci când este în cele din urmă capabilă să intre în grădina frumoasă prin ușa din hol.

Regina de Cupă guvernează peste Țara Minunilor și este o tirană – violentă, autoritară și dominantă. Îi place să joace crochet cu flamingo-uri vii și arici pe post de bile (dar numai atunci când câștigă și prin propriile reguli) și ordonează constant decapitarea oamenilor atunci când ceva nu-i este pe plac. Ea are, de asemenea, propriile idei despre modul în care ar trebui să se desfășoare procesele și este temută de toți ceilalți locuitori ai Țării Minunilor din cauza lipsei de răbdare și a caracterului exploziv.

Iepurașul Alb este primul personaj întâlnit de Alice. El este menționat în capitolele 1, 2, 4, 8, 11 și 12 din carte.

Alice îl urmărește când se grăbește în gaură și intră astfel în Țara Minunilor. Se pare că întârzia la întâlnirea cu ducesa.
Iepurele alb este nervos și mereu în grabă. Totuși, el este suficient de încrezător pentru a îl contrazice pe Regele de Cupă.

Deoarece Alice îl urmează, el face ca lucrurile să se miște din nou ori de câte ori apare în timpul povestirii. Într-un fel, el este un fel de ghid prin Țara Minunilor pentru ea, dar neintenționat.

Ce vă pot ura decât lectură plăcută? Poate vacanță frumoasă!

(sursa: alice-in-wonderland.net)

„Regula de Aur” de Ilene Cooper și un joc în aer liber

Publicat de Machete pe în Ateliere educative alături de copii, Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice Niciun comentariu

A sosit momentul și ultimului atelier alături de copii, pentru că vacanța e deja în block-starturi și nu mai prea poate fi ținută în frâu.
M-am gândit mult la ce anume să lucrez alături de copii, iar ultimele întâmplări au pecetluit alegerea mea: Regula de Aur nu putea să găsească un moment mai propice pentru a se prezenta copiilor.
Știam că trebuie să găsesc o alternativă în care ei să scrie mai puțin și să se joace mai mult și asta am căutat să fac.

Regula de Aur este o carte care aduce în fața cititorului o noțiune întâlnită pe tot globul pământesc, în toate religiile dar și culturile lumii, extrem de simplă și totuși foarte greu de aplicat. Poate și simplitatea ei o face așa de greu de pus în practică de cei mai mulți dintre noi.

Am pregătit o serie de materiale pe marginea cărora să putem vorbi mai mult pentru că, precum am spus mai sus, astăzi nu am scris decât o singură propoziție. Vor completa copiii fișele (dealtfel nu vor avea prea mult de scris) alături de doamna în zilele ce-au mai rămas de petrecut la școală până va suna clopoțelul, ultima dată pe anul acesta școlar.

Am modificat și tradus un material găsit pe internet și l-am adaptat în așa măsură încât să poată fi citit de copiii de clasa a II-a. Însă multitudinea de materiale găsite m-au îndemnat să printez și câteva în limba engleză, asta pentru că Luca vibrează diferit atunci când trebuie să lucreze în engleză. Dealtfel am uitat să spun că Luca mi-a fost companion, chiar dacă nu este în cea mai bună stare de sănătate, niște băuturi reci venindu-i de hac.

Dup ce am citit cartea, pe parcursul căreia am făcut mai multe opriri pentru a analiza alături de copii exemplele întâlnite de ei, i-am rugat să citească pe de planșa pregătită, cum anume sună Regula de Aur în alte culturi și religii.

A venit apoi rândul lui Luca să le citească câteva cartoline în limba engleză, iar câțiva copii, spre bucuria mea și a lui, au reușit să traducă din ele, cu ajutor, însă îmbucurător.

Vreau să vă spun că discuțiile au fost presărate cu exemplificări din situații trăite de copii, iar ele au fost explicate cu mult aplomb. Au prilejuit și destăinuiri, dar și regrete a unor fapte ce puteau avea un alt final (nu vă gândiți la cine știe ce).

Și așa, am trecut la preambulul jocului pe care, alături de doamna Ana, l-am pus la cale. În acest demers am ales ca postament Iepurele cel bătăuș și nici nu vă imaginați ce impact a avut asupra copiilor. Au fost pur și simplu încântați de modul pe care l-am ales pentru a citi povestioara, una cu mare tâlc, dealtfel.

Am exemplificat eu, pentru ca mai apoi să avem un adevărat joc de rol.

Am spus că am venit pregătită pentru toate etapele întâlnirii și nu regret nici o clipă efortul depus.

Iată câteva instantanee bune de pus în albumul cu amintiri.

Cât despre doamna Ana, cum să n-o iubești?

Buuun! Am citit și vorbit despre Iepuroiul bătăuș și iepurașii flămânzi și am trecut la joc. El a constat în mai multe probe care au avut ca scop final strângerea morcovilor.

Pentru asta, doamna Ana a făcut fiecărei echipe, pentru că două am fost, câte o schiță a școlii și a notat pe ea unde erau indiciile pe care trebuia să le găsească fiecare concurent.

După ce a fost clar ce anume avem de făcut, am plecat afară să jucăm ce ne-am propus.

O singură probă s-a ținut în clasă, aceea a culegerii morcovilor cu ajutorul gurii dintr-o tavă cu apă.

Finalul a fost sănătate pură pentru că am făcut chiar acolo, în clasă, un delicios suc de fructe și legume. Morcovii nu aveau cum lipsi, doar ei au fost vedetele întâlnirii, dar li s-au alăturat merele, sfecla roșie, lămâile, căpșunile, ananasul dar și cireșele care au fost mâncate așa, nestoarse.

S-a terminat. Gata!
Mulțumesc pentru tot și abia aștept să ne reîntâlnim. Mă voi gândi peste vară la alte activități care să vă aducă drag de carte, joc și învățătură.
Vacanță cu tihnă, Spiriduși dragi!
Vacanță cu sănătate și odihnă, dascăl iscusit! Te iubesc și-ți mulțumesc.

„Jim Năsturel și cei 13 Sălbatici” de Michael Ende

Publicat de Machete pe în Literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Dacă cititorul credea că aventurile lui Jim Năsturel și a mecanicului de locomotivă, Lukas, se vor termina după prima carte, ei bine, se înșela. Lucrurile nu au stat așa și aventura celor doi se prelungește. Știți cum am simțit-o din natură, alături de câteva căpșuni adevărate, cu gust așa, ca odinioară?

Odată întorși acasă, viața pe Lummerland continuă ca de obicei. Într-o zi, poștașul își lovește barca de țărm pentru că nu l-a văzut, și astfel se ia decizia de a construi un far. Din păcate însă, Lummerland este mult prea mic pentru o astfel de construcție. Un far care este atât de mare nu are cum să încapă pe un teren așa de mic iar cei doi prieteni se hotărăsc să-l roage pe Uriașul Părelnic să vină la ei pentru a îi ajuta. Se știe că din depărtare, Tur-Tur părea gigantic, astfel putând fi văzut de la mare depărtare. Urma a locui pe insulă iar noaptea să stea treaz, pe post de far, cu un felinar în mână.
Cei doi, Jim și Lucas, au lansat-o pe Emma la suprafața apei și la fel au făcut și cu Molly, călăfătuind-o și pe ea pentru a putea pluti pe apă.
Nu au ajuns foarte departe pentru că în Marea Barbarilor au întâlnit-o pe Sursulapici, prințesa sirenă. De la ea au aflat că trebuie să ajungă la marele magnet, și se hotărăsc să o lase pe Molly în urmă, fiind prea periculos pentru o locomotivă atât de mică.

Trec printr-o sumedenie de aventuri, iar într-una dintre ele trebuie s-o transforme pe Emma într-un submarin, pentru a o căuta pe Molly care între timp dispăruse. Căutarea prelungindu-se, călătorii încep să se simtă puțin somnoroși, pentru că nu mai au aer în cabina mecanicului. Înainte de a-și pierde cunoștința, ei văd sub apă ruinele unui oraș misterios care nici nu bănuiau a cui este și de ce a ajuns acolo.
Se trezesc în Lummerland și-și reiau viața obișnuită. Dl. Tur Tur își ocupă poziția de far.
O scrisoare adresată de cei 13 Sălbatici doamnei Mahlzahn ajunge, din greșeală, la ei, și așa află că pirații au răpit-o pe Molly de la pietrele magnetice.
Între timp, doamna Mahlzahn care a fost lăsată în viață de Jim și Lukas, s-a transformat în Dragonul de Aur al Înțelepciunii. Din primul volum știam că de un an de zile era nevoie pentru ca transformarea să fie terminată.
Reîntorși în Mandala, împăratul le oferă corabia lui pentru a merge și a-i înfrunta pe pirați. Dragonul Înțelepciunii le dă indiciile necesare pentru ca pirații să poată fi învinși. Lucrurile nu stau chiar așa, pentru că hoinarii mărilor erau prea buni pentru a fi doborâți de niște amatori. Jim este îngrozit să asiste la scufundarea lui Molly, dar și la distrugerea vaporului imperial.

Pirații locuiau pe Tărâmul-care-n-ar-trebui-să-fie iar aici Jim află cine este el de fapt, anume prințul din Jamballa, urmașul Regelui Gaspar. Și aici cititorul are parte de multă aventură pentru că pirații află că nu sunt 13 ci 12, Dragonul de Aur spulberând misterul, și pentru că fiecare din ei știa doar o literă și nu avea încă un nume, au fost botezați de Jim și Lukas.

Tot dragonul le spune că pământul însorit al Jamballei va apărea din nou când Tărâmul-care-n-ar-trebui-să-fie va fi scufundat. Și chiar așa a și fost pentru că atunci când au scufundat-o, Jamballa s-a ridicat din nou din valurile mării, iar Lummerland era cel mai înalt vârf al ei. Jim devine regele țării și se poate căsători cu Li Si. Are parte de un mare cadou de la Sursupalici și Oceanoidul ei, atunci când o aduc pe Molly la suprafață ea fiind găsită în cea mai adâncă parte a oceanului.

Jim Năsturel și Lukas sunt cei mai buni prieteni și au fost încă din ziua în care micul Jim a venit pe insula Lummerland într-o cutie. Ei alcătuiesc o echipă adevărată și ca atare supraviețuiesc aventurilor ciudate și interesante, alături de giganți fictivi, jumătăți de dragoni și multe alte creaturi neobișnuite. Nimic nu este prea departe pentru ei, nici o apă prea adâncă și nici un munte prea mare când vor să-și atingă scopul.

O poveste despre o prietenie adevărată pe care nu ar trebui s-o rateze nici un cititor, fie el mic sau mare.

„Valea Morilor” de Noelia Blanco

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Ateliere educative alături de copii, Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii Niciun comentariu

Astăzi, de Ziua Educației și a învățătorului, am avut bucuria de a petrece câteva ore alături de copiii de clasa a I-a a unei școli gimnaziale de la noi din oraș.
Ca de fiecare dată am stat mult să mă gândesc ce aș putea să le aduc în atenție pentru a-i face curioși în tainele lecturii. Se bate moneda mult, pe faptul că nu se mai citește, dar poate că ar trebui să se aplece și mai mult studiile pe atitudinea pe care o au părinții în tot acest proces educațional. Pentru că oricât nu ne-ar plăcea să auzim, de la adulți pornește totul, copiii neputând decide pentru ei, nefiind la vârsta la care să poată face acest lucru.
Despre rostirile:

– Vaaai, dar la noi copilul hotărăște!

îs sătulă tare, deseori până peste măsura suportabilității.

Nu vreau să intru în detalii referitor la ceea ce se poartă și la parentingul acesta cu care sunt de acord, însă până la un punct, de acolo intervenind individualitatea fiecărei familii care nu se încadrează în curentul general. Consider că adultul trebuie să cumpănească cu obiectivitate și luciditate și să ia horărârile necesare și benefice cuibului său, și numai al său.

Revenind la lectura de astăzi, vreau să spun că cei mici sunt atât de dornici de ele, de povești pline de înțelesuri, încât este imperios necesar să vă găsiți timpul necesar pentru a le umple acest gol.
Bilețelele primite la finalul întâlnirii de astăzi sunt mai mult decât elocvente și ar trebui să-i pună pe gânduri pe părinți. Spun pe părinți, pentru că în acest caz, dascălul face tot ce poate pentru a ostoi dorul și a umple golul.

Cărțile Editurii Cartemma oferă micului și marelui cititor prilej de bucurie pură. Ilustrațiile sunt pe măsură, mesajul la fel, ca să nu mai vorbesc de modul în care se prezintă cartea: coperte de calitate superioară, foaie de interior numai bună de mângâiat, legături trainice numai bune de oferit celor mici care vor urma.
Am luat cu mine cartea pe tăpșan, pentru a prinde și din mirosul de flori proaspăt înflorite, dar și de verde crud, și pentru a mă pregăti pentru întâlnirea cu cei mici.
Am formulat întrebările pe care aveam în gând să le dezvolt pentru ca micul cititor să înțeleagă ceea ce a citit, mesajul transmis de autor, dar și să interpreteze ilustrațiile care spun ele însele povestea.

Am făcut apoi un fișier word în care am adunat întrebările și le-am printat pentru fiecare copil în parte, dar și pentru doamna de la catedră.

Valea Morilor Întrebări înțelegerea textului – fișe de lucru

Pe lângă asta am meșterit o machetă didactică, de forma unei mori de vânt, pe care am atașat mai multe cuvinte. Pe fiecare paletă au fost prinse, după cum urmează:

1 – cuvinte cu înțeles opus – antonime
2 – cuvinte cu același înțeles – sinonime
3 – cuvinte cu care să se formeze propoziții
4 – cuvinte care să se despartă în silabe

Cuvintele folosite le găsiți în fișierul de mai jos.

Joc Moară de vânt – cuvintele folosite

Paletele morii se învârt foarte frumos și din acest punct de vedere nu am întâmpinat nici o problemă.

Dar să revin la început.

La ora stabilită m-am prezentat la școală și am așteptat să sune clopoțelul pentru marea întâlnire.

Am intrat într-o clasă plină ochi, în care era foarte cald. M-am prezentat și le-am spus copiilor care este scopul venirii mele acolo.
După ce am prezentat cartea, ca de fiecare dată, am trecut la lectură. Copiii au ascultat cu interes povestea micuței croitorese și a Omului Pasăre și au intervenit de câte ori am facilitat acest lucru.

Pe urmă am folosit întrebările de pe fișa pregătită pentru a vedea dacă cei mici au înțeles despre ce anume este vorba. A fost un prilej minunat pentru ca ei să poată reciti povestea, fiecare câte un paragraf.

Am împletit situația din basm cu cea actuală și s-au iscat tot soiul de discuții, una mai interesantă ca alta.

La finalul primei părți, doamna învățătoare a rugat copii să-și spună părerea legată de poveste. Iată cum s-au auzit unele:

În a doua parte a activității am folosit macheta și a avut un mare succes. Am avut timpul necesar pentru ca toți copiii să poată participa și să învârtă palele roții, așa aflând cuvântul și rezolvând cerința.

Rând pe rând au fost rostite sinonime și antonime, s-a despărțit în silabe și s-au țesut propoziții, una mai frumoasă ca alta. Am adus în fața copiilor dicționarele din dotarea proprie și i-am provocat și pe ei să caute. Nu evitați aceste exerciții atât de utile pentru mai târziu.

Și așa, din cuvânt în cuvânt, timpul a trecut pe nesimțite.

Părerea copiilor o puteți vedea mai jos, pentru că am primit, la final, de la fiecare, câte un bilețel.
Vă mulțumesc tuturor pentru timpul petrecut împreună. Un timp cu adevărat de calitate.

„Proscrișii” de S.E. Hinton

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

După ce Luca a început cartea și a lăsat-o pentru că a considerat-o prea violentă, am avut curiozitatea să văd de ce anume a perceput-o așa.

„Proscrișii” de S.E. Hinton spune povestea a două grupuri de adolescenți a căror rivalitate provine din diferențele socio-economice. Cu toate acestea, autoarea sugerează că aceste diferențe de clasa socială nu sunt neapărat cauza dușmăniei dintre cele două grupuri. Unsuroșii și Socs împărtășesc câteva lucruri în comun.
Cherry Valance, o adolescentă din tabăra Socilor, și Ponyboy Curtis, un Unsuros, discută dragostea lor comună despre literatură, muzică și apusuri de soare, depășind – chiar dacă numai temporar – situațiile care alimentează dușmănia între grupurile din care provin. Conversația lor armonioasă sugerează că pasiunile comune pot șterge decalajul dintre bogați și săraci. Această stare de înțelegere marchează un punct luminos în economia sumbră a romanului potrivit căruia lupta dintre clase este una de lungă durată. Pe parcursul romanului, Ponyboy începe să vadă modelul experienței împărtășite. El își dă seama că greutățile cu care se confruntă Unsuroșii și Socii pot lua forme diferite, dar membrii ambelor grupuri – precum și tinerii de pretutindeni – trebuie în mod inevitabil să se înțeleagă înfrângându-și frica, cu iubire.

Ideea acțiunilor corecte și onorabile apare pe tot parcursul romanului și funcționează ca o componentă importantă a înțelegirii acestuia. Unsuroșii consideră că este datoria lor, spune Ponyboy, să se ridice unul față de celălalt în fața inamicilor și autorităților. În special, vedem acte de onoare datorită lui Dally Winston, un personaj care este în primul rând definit de delincvența și lipsa de rafinament. Ponyboy ne informează că o dată, într-un spectaculos moment de solidaritate în grup, Dally s-a lăsat arestat pentru o crimă pe care Two-Bit o comisese.

Referințele literare apar pe tot parcursul poveștii, ajutându-ne să înțelegem cum se văd personajele romanului pe ele însele, dar și pe cei din jur. Ponyboy se referă mai întâi la o lucrare de literatură din capitolul 1, când se compară cu Pip din „Marile speranțe” scrisă de Charles Dickens. Ponyboy se identifică cu Pip, pentru că el, ca și Pip, este orfan, sărac, ce se luptă să înțeleagă lumea. În plus, atunci când erau la biserica părăsită, Ponyboy și Johnny au pus un accent deosebit pe poemul lui Robert Frost, care îi ajută să înțeleagă că atât creșterea cât și confruntarea cu realitatea este o parte necesară a vieții. După ce ascultă cum citește Ponyboy din cartea „Pe aripile vântului”, Johnny îl asemuiește pe Dally cu un gentleman din sud. Având această viziune idealizată despre Dally, Johnny va fi capabil să-l înțeleagă.

Literatura nu creează doar o legătură între Ponyboy și celelalte personaje, ca atunci când discută despre cărți cu Cherry și le citește lui Johnny, dar creează și o premisă ciclică pentru narațiunea în sine. Aflăm la sfârșitul romanului că narațiunea din Proscrișii este de fapt o lucrare autobiografică pe care Ponyboy o scrie pentru a promova clasa. Această revelație confirmă importanța literaturii în poveste ca mijloc de conectare cu ceilalți.

Deși Hinton oferă descrieri fizice detaliate ale tuturor personajelor sale, ea acordă o importanță deosebită ochilor lor. Ochii personajelor reprezintă fațetele cheie ale personalităților lor. De exemplu, Darry și Dally – cei doi băieți cu care Ponyboy se simte cel mai puțin confortabil – au ochi albaștri înghețați. Ochii lui Dally, în special, sunt înguști. Naratoarea consideră că aceste două personaje sunt foarte importante, iar culorile ochilor le reflectă invulnerabilitatea. Hinton definește în mod repetat care este culoarea ochilor lui Johnny, negri, largi. În corespondență cu forma și culoarea ochilor, Johnny este, în general, nervos, blând și vulnerabil la atac.

E interesant de urmărit și simbolurile descrise de autoare: pumnalul lui Two-Bit, inelul lui Bob, mașinile, modul în care își poartă părul băieții din grupul Unsuroșilor.

Pentru că Luca a fost curios, și el la rândul lui, m-a rugat să-i povestesc ce s-a întâmplat de acolo de unde a abandonat el lectura. Și am făcut-o pentru că acest fapt a înlesnit și discuții interesante, pe care ar fi fost regretabil să le ratez.

Dar despre cum reacționează cei din gașcă când află despre luptă și ce se va întâmpla cu Ponyboy, Johnny ori Dally va trebui să citiți pentru a nu vă răpi plăcerea. Tot din lectura aceasta veți mai afla ce înseamnă prietenia și cât poți risca pentru un frate.

Iar după aceea,  v-aș ruga să-mi spuneți ce amprentă a lăsat povestea asta asupra voastră, dacă nu e o îndrăzneală prea mare.

Ah! și am văzut că s-a făcut și o ecranizare, prin anii 80, așa că există și varianta asta care, evident, pălește în fața scrierii, chiar dacă distribuția este de zile mari, iar regia la fel.

Spor la citit că se apropie vacanța iar timp este berechet. 😉

„Cipi, acest pitic uriaș” de Fodor Sandor

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Literatură pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice Niciun comentariu

Oare câți dintre părinții trecuți de patruzeci de ani nu îl au în minte și suflet pe Cipi? Nu cred să fie prea mulți pentru că atunci, în vremea copilăriei lor, cărțile și joaca în natură constituiau preocuparea principală.
Așa de mult am îndrăgit-o că închid ochii și simt textura paginilor care este de neuitat.
Iată că o dăscăliță minunată a dorit s-o aducă și-n atenția copiilor ei care sunt la aceeași vârsta la care ea, învățătoarea, o primea cadou, la serbarea de sfârșit de clasă.
Clasa a-I-a.
Pe lângă asta, vrea să facă mai multe activități legate de subiectul poveștii și de aceea a apărut protagonistul, personajul principal.

Am intrat din nou în lumea lui Cipi, piticul ce trăiește în scorbura Fagului Uriaș din mijlocul pădurii. Acolo, i-am reîntâlnit pe prietenii lui, Pasărea, Ariciul, Iepurele, Ticălosul de porc Mistreț, Jupân Cârtiță, Ciuperca Otrăvitoare, ori Albinele Sălbatice. Și pentru ca să reconstitui atmosfera cât mai bine, am plecat în Dumbravă, acolo unde totul este așa ca-n copilărie. Nu au reușit să o strice prea tare, fiind izolată.

Cum spunea Adina Rosetti într-o recomandare în Fabulafia:

O lectură numai bună pentru vacanța de vară, care o să vă facă poftă să cutreierați prin pădure și să vă întrebați dacă nu cumva toate vietățile pe care le întâlniți acolo nu au o viață a lor, secretă!

„Tomi. O poveste” de Adrian Oprescu

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Școlărel de clasa a VI-a 2 comentarii

Uite cum tot apar poveștile frumoase în viața noastră, atunci când ții seamă de recomandările celor care contează.
Ori de data asta, Antoaneta Smaranda a fost cea care ne-a luminat în direcția în care l-am găsit pe Tomi și am aflat povestea lui.

O carte pe care de cum a poposit în brațele noastre am și citit-o, dintr-o suflare. Și te îndeamnă la asta și prezentarea ei, una foarte frumoasă. Apărută la Editura Humanitas în anul 2016, Tomi. O poveste este tipărită pe o foaie de o calitate superioară, extrem de plăcută la privit și pipăit. Nu are multe pagini, optzecișicinci, și un font mare, numai bun pentru cititorii mai tineri. Are douăzeci de capitole și fiecare nu se-ntinde pe mai mult de patru pagini. Această a doua ediție, pe care o avem noi, nu are nici o ilustrație, dar în prima, găsiți ilustrațiile Catherinei Berindei.

E o poveste despre prietenia dintre un băiat și cățelul adus acasă de tatăl lui. Dacă un cățeluș, pui fiind, este mititel și drăgălaș, Tomi sare din tiparul ăsta pentru că era disproporționat: avea labele groase și mari în raport cu trupul. Însă avea o drăgălășenie aparte de care băiatul s-a îndrăgostit.

În timp, câinele ajunge să-l știe de stăpân, asta și pentru că cei doi petrec mult timp împreună, cutreierând pădurile și având parte de tot soiul de aventuri, una mai năstrușnică decât alta. Aleargă în urma bicicletei, merg la pădure și acolo coc porumbul de lapte și mănâncă strugurii abia copți. Cățelul arată o inteligență de care mulți semeni bipezi duc lipsă, așa cum denotă și un spirit aventuros, dispărând zile întregi de acasă timp în care nu știe nimeni cu ce se ocupa și pe unde hălăduiește.

Ura pisicile și iepurii, iar pe primele de cum le prindea, le omora. Ar fi făcut același lucru și cu iepurii, dar nu reușea, oricât efort depunea, să-i prindă, aceștia fiind mai agili decât mieunătoarele. Sunt minunate descrierile picnicurilor la care ei participă iar de aici cititorul poate simți aproape real apropierea dintre om și câine.

Nu știu de ce, dar cred că mulți care citesc povestea și au condițiile necesare se pricopsesc cu un animal de companie. Am dori și noi ca acest vis să devină realitate, dar deocamdată nu este posibil. Poate va fi în viitorul apropiat.

O poveste despre copilăria în aer liber, libertate, prietenia dintre un băiat și un câine, dar și despre esența lucrurilor firești, neprelucrate și dragostea de natură. În zilele noastre întâmplări tot mai rare și mai greu de întreținut.
Cât despre final, îl veți afla singuri că așa-i frumos!

„Jim Năsturel și Lukas, mecanicul de locomotivă” de Michael Ende

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Am ajuns, alături de Luca, la lectura „cărții noastre” la un alt titlu semnat de Michael Ende, Jim Năsturel și Lukas, mecanicul de locomotivă.
Ca la toate cărțile acestui autor, lectura s-a legat greu, poticnit, și încă nu am reușit să găsesc răspunsul la întrebarea de ce se petrece așa. L-am întrebat pe Luca de mai multe ori dacă vrea să ne oprim și a refuzat. M-a bucurat alegerea lui și am continuat.
De pe la pagina 50-60 – de unde se spune că intervine plictiseala – la noi totul a prins contur și am intrat în starea specifică lecturii de seară, cu drag și acel freamăt care mi-e atât de drag. Revenind totul la normal, povestea a căpătat alte valențe și ni s-a așezat la suflet, în rând cu multe alte povești despre care ne aducem aminte cu mare, mare drag.

Cum aminteam, este un roman pentru copii scris de Michael Ende. Publicat în 1960, a devenit una dintre cele mai de succes cărți germane pentru copii în epoca postbelică. După ce a fost respinsă pentru prima oară de o duzină de editori, a primit premiul german pentru literatură în 1961 și a fost tradusă în 33 de limbi. Succesul său enorm a dat naștere continuării Jim Năsturel și Cei 13 Sălbatici.

Povestea începe pe o insulă numită Lummerland, care are spațiu doar pentru un mic palat, o gară și șine pe toată insula, un magazin alimentar, o casă mică, un rege, o locomotivă pântecoasă numită Emma și un mecanic de locomotivă pe numele lui Lukas. Într-o zi, poștașul – care trebuie să vină cu vaporul – aduce un pachet cu o adresă aproape ilizibilă pentru o doamnă Vaas. Pe spate era un număr mare, 13, ceea ce a făcut să se creadă că ea era destinatarul. Spre surprinderea lor imensă, în interiorul ei se află un copil negru, iar el este adoptat de doamna Vaas și numit Jim Năsturel.

Pe măsură ce Jim crește, Regele, Alfons al XII-lea Fără un Sfert, începe să-și facă griji că insula este prea mică și că nu va mai fi suficient spațiu pentru ca Jim să trăiască de îndată ce va deveni adult. El îl anunță pe Lukas că, în acest caz, Emma trebuie eliminată. Lukas, deranjat de această decizie, decide să părăsească insula cu Emma, ​​iar Jim se hotărăște să îl însoțească, transformând locomotiva într-o navă improvizată. Pleacă în toiul nopții, amândoi, la bordul Emmei și sosesc pe coasta Chinei.

Când ajung în Ping, capitala Mandalei, câștigă prietenia unui mic localnic pe nume Ping Pong, care le spune că împăratului este în doliu, fiica sa, Li Si, fiind răpită și ținută ostatică în Cetatea Dragonilor.  Lukas și Jim își oferă ajutorul și, în timp ce investighează circumstanțele dispariției lui Li Si, află câteva informații și nume care sunt direct legate de misterioasa sosire a lui Jim în Lummerland: doamna Mahlzahn, Cei13 sălbatici și ținutul Kummerland. Acum, Jim și Lukas au un alt motiv să meargă la Cetatea Dragonilor, situat în Kummerland, să se confrunte cu doamna Mahlzahn.

După o călătorie lungă și periculoasă, sosesc în Cetatea Dragonilor. De-a lungul drumului, își fac doi prieteni noi, gigantul domn Tur Tur și Nepomuk, jumătate dragon. Jim și Lukas au eliberat-o pe Prințesa Li Si, dar și un număr mare de copii, care au fost răpiți și vânduți doamnei Mahlzahn de o bandă de pirați, cei 13 Sălbatici. Doamna Mahlzahn ținea copiii legați de birourile de la școala ei, unde îi învăța cu forța, tot soiul de lecții.

Jim și Lukas o ia pe doamna  Mahlzahn împreună cu ei în timp ce se întorc pe râul Galben, care începe chiar din Cetatea Dragonilor. Sosind înapoi în Mandala, au parte de o primire triumfală și sunt surprinși de niște știri uimitoare. Doamna Mahlzahn este pe cale să se transforme în Dragonul de Aur al Înțelepciunii, iar ceilalți locuitori din Lummerland doresc să revină pe insulă.

Având sfaturi de la Dragonul de Aur, Lukas și Jim intră în posesia unei insule plutitoare, pe care o vor numit Noul-Lummerland și care va servi drept reședință ulterioară a lui Jim. Acesta se logodește cu prințesa Li Si, așa cum îi promisese împăratul Mandalei, și primește ca dar de la Lukas o locomotivă proprie, pe care o numește Molly.

Ce se întâmplă după, vom afla din continuarea poveștii, Jim Năsturel și Cei 13 Sălbatici.

„Cine se teme de Iepuroiul cel Rău?” de Steve Smallman

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Ateliere educative alături de copii, Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Machete didactice Niciun comentariu

Și am mers.
Unde?
Să mă joc alături de copii și să le citesc povești minunate. Povești ce conțin tot felul de cuvinte, frumoase ori urâte.
Cuvinte care explicate și analizate sunt percepute corect, așa cum ar trebui.
Asist la o întreagă polemică pe marginea cuvintelor pe care le găsim în povești, iar ceata mamelor tinere oripilate de scrierea unor cuvinte așa zise urâte, se îngroșă tot mai mult. De parcă dacă ne facem că nu există aceste cuvinte, sau le ocolim, nu ne mai întâlnim cu ele.
Ori, nu ăsta este motivul, al neglijării, pentru care auzim tot mai des cuvinte grele, care ne strivesc sufletele și ne otrăvesc mințile?
Nu mai departe de zilele trecute, am auzit o poveste în care un copil este făcut de o parte din colegii de clasă, „gay”. Și nu o dată ci repetat, în fiecare pauză, zile la rând.
Oare n-ar fi mai bine să fie inițiată o discuție pe această temă pentru a fi siguri că elevii au înțeles și știu exact ce înseamnă acest cuvânt? Și nu numai el ci și altele.
Faptul că dorim a înconjura copiii numai cu zâne și prinți, ponei și super eroi, acadele și sclipici nu e în ordine. E o negare a lumii reale, acolo unde trăim cu toții. Și poate mai pregnant ca-n alte părți, societatea românească e înecată de oameni care sunt așa de slab pregătiți încât nu ai cum să le faci față.
De ce?
Pentru că sunt în funcții de decizie, nu pentru oareșce merite ci politic.
Asta este altă discuție pe care nu doresc a o aprofunda acum și aici.

Să revin la întâlnirea de astăzi și la joaca de care am avut parte.
Am dorit să aduc în atenția unor copii de grupă mijlocie povestea Iepuroiului bătăuș, pe care dacă o doriți achiziționa, o puteți găsi la Editura Cartemma. Este ilustrată de Caroline Pedler și tradusă de Camelia Vida-Rațiu.

Am povestit în articolul de ieri cum am pregătit materialele, iar dacă sunteți curioși să le vedeți, puteți citi accesând link-ul de mai jos.

Din „bucătăria” atelierelor – Morcovii din fetru

Am rămas datoare să vă spun regulamentul jocului, dar și cum a fost alături de copii, cum au primit povestea și ce reacții au avut.

La ora stabilită, încărcată cu coșul de morcovi, iepurele cel bătăuș, fișele și cartea, eram prezentă la ușa lor. Mă știau și s-au bucurat să mă vadă.

Am pornit joaca. Le-am citit povestea care i-a amuzat grozav și pe marginea căreia am discutat după fiecare paragraf. Pentru a fi mai atractivă, am folosit niște măști atunci când au intrat personajele noi. Așa că, am fost pe rând, toți cei patru frați din poveste.


Am trecut apoi direct la joc, pentru că cei mici și-au dori mult acest lucru, fișele urmând a le lucra cu doamna educatoare.

Precum se poate observa din imaginile atașate, pentru joc, pe lângă machetă și coșul cu morcovi, am avut nevoie de trei cercuri și trei jaloane. Regulamentul era ca jucătorul să sară prin cercuri (țopăie), să facă slalom printre jaloane, să ia morcovul din coș, pentru ca la întoarcere să-l pună într-o găleată, urmând același traseu, executat la fel.

Pentru ca totul să fie clar, am făcut și câte probe. Iată-le!

Ce a fost după aceste jocuri de probă nu e prea greu să vă imaginați. Evident că am jucat de mai multe ori, iar bucuria copiilor a fost pe măsură.

La final ne-am tras sufletul și ne-am mai jucat cu morcovii. Sunt așa de pufoși și plăcuți!

Nu ezitați să vorbiți cu cei mici despre cuvintele urâte. Ei vor înțelege însemnătatea lor și le vor ști sensul corect. Mai apoi vor alege cum și dacă trebuie să le folosească, pentru că nu-i așa?, fiecare dintre noi le mai spune dacă nu cu voce tare, în gând cu siguranță.

Spor la citit!