Când te bucuri prea devreme

Am adormit cu gândul că trebuie să fiu pregătită pentru ziua de astăzi pentru că ce spuneau meteorologii ăștia pe la televizor nu era a bună. Până și hainele din șifonier priveau mirate la faptul că e necesară rocada, bluzele flu-flu și tricourile atât de iubite trebuind să facă loc maletelor și cămășilor groase și tot ce mai conține o garderobă de iarnă.
Așa că, după ce am deschis ochii, am constatat că s-ar putea să aibă dreptate, în cameră fiind întuneric, prea întuneric pentru ora 7:00. Dar nu ploua și cum mental eram pregătită, m-am bucurat, așa putând merge pe jos la școală.

Odată ajunși afară am inspirat un aer cald, și consultând internetul am descoperit că gradele adunate în termometru erau în număr de 16, ceea ce contrazicea aerul polar anunțat.

Și iată ce ușor am pornit în noua săptămână cu zâmbetul pe buze.
Numai că lucrurile s-au schimbat de la o oră la alta. A început ploaia, acompaniată de vânt. Gradele s-au speriat și au fugit, în rând, câte unul. Ușor ușor, au mai rămas puține, mai bine de jumătate capitulând.

Când a venit Luca de la școală ploua, nu tare însă suficient cât să-i ude hainele de pe el. Însă vântul care a început să bată, a împrăștiat norii și a adus, pe pervazul ferestrelor, fructele teilor din spatele blocului, dar și alte frunze prinse în vârtej.

De la școală veștile sunt așa cum sunt, la fel cum e toată activitatea din societatea noastră, ori poate nu toată – cu mici excepții. Însă fără educație nu se poate și demersul în acest sens nu trebuie întrerupt. Cum putem și ne pricepem.
Evaluările aproape s-au terminat, mai e de dat la germană și gata. Azi a fost istoria și geografia și nu vreau să povestesc nimic despre asta.
În rest teme, foarte puține și încercăm să ne ocupăm timpul acasă căutând subiecte interesante. E parcă tot mai greu și sunt convinsă că nu sunt singura care se gândește cu îngrijorare la ce va urma.

Revenind la vremea de astăzi, a fost nevoie să ies, în jur de ora 18:00. Te cam pișca frigul și ploaia îți intra în oase. Am început să mă strâng pentru a mă feri de frig, pentru că pot fi îmbrăcată oricum, senzația de disconfort n-o pot elimina.

Noroc cu machetele mele, cu revista, dar mai ales cu băieții. Aceste componente compensează frigul de afară și ploaia. Să vă fie cald și bine, asta vă doresc!

Am început seria atelierelor alături de copii. O bucurie!

Într-o zi de toamnă bună de așezat în album, m-am reîntâlnit cu o grupă de Voinicei care acum au ajuns în ultima etapă din ciclul preșcolar: grupa mare.
Copii care au crescut, s-au schimbat și cu care poți aborda mult mai multe subiecte.
M-am tot gândit cu ce anume să marchez această întâlnire și m-am aplecat asupra unei cărți pe care orice copil ar trebui s-o audă, vadă, ori chiar mângâie dacă acest lucru este posibil.
Un mieluț la cină de Steve Smallman, apătură la Editura Cartemma s-a dovedit a merge direct la sufletele copiilor, pentru că dacă lectura se face cu intonație, efectul este garantat.

Știți cât au imitat sughițul, dar și modul în care se minuna lupul? Nu aveți idee!

– Doamne Dumnezeule! spuse bătrânul lup. Nu pot mânca un miel care sughiță! M-ar putea apuca și pe mine!

La felul în care a fost percepută povestea a contribuit și prezența machetei care pare că a ieșit din carte, dimensiunea ei fiind un element important în economia activității.

După ce povestea a fost citită, primul lucru pe care l-am întrebat a fost:
– Știe cineva ce înseamnă cină?
Așa am ajuns să spunem cum se numesc mesele principale ale zilei, când se iau și cu cine. Ca de fiecare dată, copiii vin cu exemple personale, vorbind de mamă și tată, frați, surori ori bunici.
Apoi am vorbit pe marginea ei, iar curiozitățile nu au fost puține, la fel ca și întrebările.
Un moment frumos a fost acela în care am exemplificat cum face mama atunci când puiul sughite, alegând o fetiță mai slăbuță pe care am pus-o pe umăr, pentru a o putea bate ușor cu palma.

Așa că bătrânul lup l-a pus pe mieluț pe umăr și l-a bătut pe spate cu laba lui mare și păroasă.

Nu au lipsit întrebările prin care aflăm ce a plăcut mai mult, mai puțin, ce ai schimba dacă ai fi tu unul dintre personaje. Copiii au fost cooperanți, curioși, empatici, o plăcere!

A urmat apoi un joc: Cine face supa mai gustoasă?
Pentru asta am avut nevoie de o oală și o grămadă de morcovi. Cerința era ca să se „arunce” morcovii în oală, câștigând echipa care adună cei mai mulți.
Un moment gustat și dorit a fi repetat.

A fost frumos și am trecut la etapa următoare.
Am meșterit un joc pe care l-am văzut în mediul virtual și pe care l-am considerat a fi de mare efect și cu priză la cei mici, și mari pot eu completa. Am avut nevoie de coli colorate de carton, zece culori am ales eu, câte două foi de fiecare. Din una am confecționat rulourile, tăind foaia în două așa putând confecționa două bucăți, iar cealaltă foaie am tăiat-o tot în două pentru a le așeza pe covor.

Evident că am exemplificat, ceea ce a adus o partidă de joc alături de doamna educatoare. Regret că nu ne-a filmat nimeni pentru că ne-am bucurat ca doi copii, iar cei mici ne-au făcut o galerie strașnică.

Și a venit rândul copiilor. O ne-bu-ni-e!
A fost timp suficient pentru a putea participa toți cei prezenți, 24 la număr.

Am mai avut pregătite câteva activități însă jocul acesta a fost adorat de copii. Nu s-a putut renunța la el decât când s-a terminat timpul activității. Dar voi reveni săptămâna viitoare pentru a continua.

I-am lăsat să-și tragă sufletul înainte de masă și am plecat. Afară, o atmosferă de vis!

Și uite așa, acum pot spune că am început cu dreptul. Așa de multă bucurie, atâta dorință de povești, atâta veselie nu are cum să nu-ți umple sufletul. Hai că nu-i totul pierdut!

Adunate pentru școală

Vremea e așa de frumoasă încât cred că acest fapt face ca începutul de școală să fie mai frumos, căpătând o aură arămie specială completată de tente violet-aurii.
În aceste condiții totul este perceput diferit, adică vreau să spun că eu/noi avem un alt tonus atunci când soarele ne mângâie fața și ne luminează chipul.
Și copiii, în drum spre școală, au o altă atitudine, puțini fiind cei care sunt dărâmați. Eu așa văd. 🙂

Mi-au revenit în minte ultimele machete pe care le-am confecționat pentru școală. Le văd în clase, admirând demersurile celor prezenți acolo. Pentru că e atât de multă abordare negativă când vine vorba de școală ori grădiniță încât sunt momente când am senzația că mă sufoc. Nu e numai rău, e de la sine înțeles, dar elementele care nu contează în economia activităților școlare sunt așa de multe încât nu mai poți valsa printre ele, barierele fiind numeroase pentru a putea ajunge la cele pozitive.

Sunt dascăli buni, pregătiți, dedicați puși în situații delicate de conducerile școlilor unde-și desfășoară activitatea datorită politicului, iar aceștia consumă o mare parte din energia lor oriunde altundeva numai în fața copiilor nu.

Eu sunt părinte și privesc din exterior ce se petrece și mă întreb de ce se merge în această direcție. Un drum care nu duce spre nimic bun.

Precum se poate observa, sunt destinate mai multor utilizări. Fie sunt aviziere, ori machete care să marcheze anumite colțuri tematice, prin fiecare am căutat să aduc un plus de culoare și o formă plăcută ochiului. Sper să fi reușit pentru că prezența unei machete nu are ce strica în economia unei săli de clasă, din contră, dacă e făcută cu gust și amplasată acolo unde se cere, impactul este garantat! Nu mai vorbesc de modul de montare, unul care nu deteriorează nici macheta și nici peretele.
Spor la învățat și proiecte frumoase!

O zi de miercuri dintr-un septembrie a anului 2018

Amestecate sunt trăirile de astăzi, pentru că în ciuda rutinei, tot se mai strecoară câte ceva care vine să adauge cotidianului un sens/gust aparte.
O zi de miercuri în care m-a trezit înainte de ora 7:00, pentru a pregăti pachetul pentru școală, îndeletnicire nouă de când a început copilul clasa a VII-a. Nu pun nu știu ce legume tăiate și nici chestii super bio, ci fac două sendvișuri în care ingredientele diferă. Am mai multe feluri de brânză și mai multe tipuri de carne pe care le amestec în funcție de inspirația de moment. Carnea este de pui, curcan, porc și pește așa că numărul combinațiilor ce pot fi făcute este destul de mare. Lângă, mai pun un dulce de la Kinder și o sticluță de apă. E încântat de alegerea asta și acoperă perioada cât stă la școală, adică 6 ore, în condițiile în care acasă nu mănâncă nimic.
De când a început școala avem o plimbare de dimineață, pentru că ne-au permis și condițiile atmosferice, dar și pentru că traficul este infernal iar statul la cozi interminabile enervant. Așa că, e super să mergem pe jos pentru că putem simți aerul răcoros al dimineților, aromele de struguri copți pe care-i vedem atârnați de vie și pe care-i mâncăm din priviri, frunzele care au căpătat culori care mai de care mai interesante, dar și dantelatele pânze de păianjen ce strălucesc în soare.
Merg cu Luca pentru că ghiozdanul este foarte greu și consider că încă nu a sosit momentul să care așa greutate. Știu, vor fi care mă vor contrazice însă asta e decizia mea și … gata!

După plimbarea de dimineață revin acasă și mă apuc de lucru. Dacă-s de serviciu în redacție, programez articolele, urmăresc revista, fac sumarul. Toate astea după ce verific mail-ul pentru că peste noapte nu țin telefonul în cameră din mai multe motive, așadar nu am de pe ce să accesez nici o rețea.
Dacă de revistă se ocupă o colegă, eu scriu, ori răspund diferitelor cereri și mă apuc efectiv de meșterit. Îmi face o deosebită plăcere să fac acest lucru, o afirm cu târie de câte ori vine vorba, e o lume a mea din care-mi extrag energia, puterea și ce e mai frumos pentru viața mea. Sunt momente în care dorind a face ceva ajung la concluzia că nu se poate și îmi redirecționez materialul pentru o întâlnire cu copiii, ateliere, pentru colaborările mele mai vechi, ori pentru locuri pe care le știu, săli de clasă ori grupe de grădiniță unde consider că se potrivesc perfect. Din situații de genul acesta au ieșit materiale strașnice, un melanj de dantele și materiale pe care nu m-aș fi putut gândi că se potrivesc perfect.

În timpul ăsta mai arunc câte ceva prin tigaie, dar trebuie să recunosc faptul că aici mama este de un ajutor major. Eu fac mâncăruri pe care ea le consideră a fi fomfleuri, cum ar fi diferite tipuri de paste, puiul Stroganoff ori mai știu eu ce chestii comestibile cu nume alambicate. Azi am făcut un pui Stroganoff, la cererea lui Răzvan care atunci când era de vârsta lui Luca, îl adora. Cu timpul l-am eliminat, aproape, pentru că e o bombă calorică cu atâta smântână în compoziție. Dar din când în când e binevenit.
Uite, azi am fost plecată în Franța acest lucru fiind posibil datorită machetelor pe care le confecționez. Când mângâi turnul Eiffel la fiecare bară nu ai cum să nu intri în atmosfera de rigoare, iar eu am grijă să completez asta cu muzică, ori reportaje care să aibă acest subiect. Nu l-am terminat pentru că e mult de migălit la el, dar așa-i când plăcerea e maximă, te apleci peste toate detaliile, cu atenție sporită.

A venit rândul lecțiilor, Luca având de scris la chimie, ceva noțiuni despre chimiștii români, și de repetat la limba română pentru că mâine are test de evaluare inițială și a făcut câteva exerciții la engleză, pentru acasă nu date de doamna de la școală.

La chimie au răsfoit o carte care acum pare mai importantă și interesantă, Tabel periodic Elemente cu stil, Răzvan cerându-i celui mic să găsească anumite elemente în tabel.

Engleza a făcut-o alături de Răzvan, el verificându-i și ce era rezolvat din zilele trecute. S-au auzit comentarii destule, dar ce mi-a rămas în minte a fost remarca celui mare: cu propoziții de genul acesta nu te întâlnești în viața de zi cu zi, deci sunt, oarecum, inutile. Atunci când era de vârsta fratelui lui cel mic nu avea aceeași părere, însă acum, după 4 ani de stat printre nativi britanici și-a schimbat mentalitatea. Eu am privit către ei și mi-am ostoit dorul de așa conversații, lăsându-i pe ei să se contreze în argumente.

Acum au terminat, iar eu am revenit la ale mele. Mai am câte ceva de făcut până vine ora de culcare.
Per total, o zi de care-mi voi aduce aminte cu plăcere, pentru că nu peste multă vreme Răzvan va pleca, atmosfera devenind mai săracă.
P.S. Ca să nu uit: azi m-am vopsit pentru că părul alb e din ce în ce mai mult. Îmi place acest exercițiu pentru că știu că rezultatul va schimba puțin înfățișarea mea. Pe măsură ce trec anii prefer să fac aceste manevre de una singură, nu mereu, ci atunci când timpul nu este atât de vast cât mi-aș dori.

Gândire fixă ​​și mentalitatea de creștere

Cu peste 30 de ani în urmă, Carol Dweck și colegii ei au devenit interesați de atitudinile elevilor/studenților despre eșec. Ei au observat că unii elevi/studenți și-au revenit mai ușor după eșec, în timp ce ceilalți elevi/studenți păreau devastați chiar și de cele mai mici obstacole. După ce a studiat comportamentul a mii de copii, dr. Dweck a inventat termenii de gândire fixă ​​și mentalitatea de creștere pentru a descrie credințele de bază pe care oamenii le au despre învățare și inteligență. Când elevii cred că pot deveni mai inteligenți, înțeleg că acest efort îi face mai puternici. Prin urmare, ei au dedicat timp și efort mai mult, ceea ce duce la realizări mai mari.

Progresele recente din neuroștiință ne-au arătat că creierul este mult mai flexibil decât am știut vreodată. Cercetările privind plasticitatea creierului au arătat cum se poate schimba conectivitatea dintre neuroni prin experiență. Prin practică, rețelele neuronale dezvoltă noi conexiuni, le consolidează pe cele existente și construiesc căi care accelerează transmiterea impulsurilor. Aceste descoperiri neuro-științifice ne-au arătat că ne putem mări creșterea neuronală prin acțiunile pe care le facem, cum ar fi folosirea strategiilor bune, punerea de întrebări, practicarea și urmărirea bunelor obiceiuri de nutriție și de somn.

În același timp, cercetătorii au început să înțeleagă legătura dintre mental și realizare. Se pare că, dacă crezi că creierul tău poate crește, te comporți diferit. Astfel, cercetătorii au întrebat: „Putem schimba mentalitatea? Și dacă da, cum? „Au început o serie de intervenții și studii care demonstrează că într-adevăr putem schimba modul de gândire al unei persoane și, atunci când o facem, duce la o motivație și o realizare sporită. De exemplu, elevii din clasa a 7-a, care au fost învățați că inteligența este flexibilă și au observat cum „crește” creierul la efort, au demonstrat o creștere clară a abilităților matematice.

În plus, a învăța copiii despre inteligența flexibilă, cercetătorii au început să observe că practica pedagogică are un impact major asupra mentalității elevilor, iar feedback-ul pe care profesorii îl oferă elevilor poate fie să încurajeze un copil să aleagă o provocare și să sporească realizarea, fie să caute o cale ușoară. De exemplu, studiile privind diferite tipuri de laudă au arătat că a spune copiilor că sunt inteligenți încurajează o mentalitate fixă, în timp ce a lăuda munca și efortul greu cultivă o mentalitate de creștere. Când elevii au o mentalitate de creștere, aceștia acceptă provocări și învață de la ele, sporind astfel abilitățile și realizările lor.

Care este cel mai bun mod de a începe procesul dumneavoastră de creștere a mentalității? O modalitate este de a identifica unde puteți avea tendințe de mentalitate fixă, astfel încât să puteți lucra pentru a crește. Toți trăim într-un continuum, iar o autoevaluare consecventă ne ajută să devenim persoana pe care o dorim.(sursa:mindsetworks.com)

Asta am dorit să aduc în atenția copiilor dar și a celor care le trec pragul fie în calitate de educatori fie în calitate de părinți, prin confecționarea acestor materiale didactice. E foarte important ca cei din fața copiilor să înțeleagă importanța antrenamentului de care trebuie să aibă parte creierul de-a lungul perioadei de creștere și nu numai. Până la urmă, toată viață ar trebuie să fie un antrenament, pentru a dobândi informații și abilități noi.

În filmulețul atașat sunt prezentate grafic și verbal, într-un mod extrem de clar, aceste noțiuni.

Numai că, din nefericire, nu toți care sunt la catedră au puterea și determinarea de a insufla aceste noțiuni copiilor. Ei vin să completeze neputința părinților, a unora dintre ei – evident – care procedează într-un mod complet eronat, aceasta repercutându-se asupra copiilor, cu consecințe dezastruoase.

A trecut mai bine de o săptămână de la începerea școlii. Orarul e încărcat, materiile multe, dascălii diverși. Vin evaluarile inițiale după care predarea intensivă. Să sperăm că vom putea face față situației, așa cum sperăm să găsim o cale prin care informațiile să se acumuleze într-un mod plăcut.

P.S. Sunt fericită că am reușit să cosmetizez clasa copiilor, pentru că am făcut doar niște schimbări. E o clasă micuță și de aceea am căutat să nu fie încărcată. Spațiu pentru expunere trebuie să existe, este necesar, și am căutat să vin în întâmpinarea acestor nevoi. Sper să fi reușit. 🙂

Când merii, cireșii și castanii înfloresc în mijloc de septembrie

Cam așa stau lucrurile: merii, cireșii, castanii, magnoliile și câte or mai fi au înflorit. În mijloc de septembrie.

Noi, părinți și educatori deopotrivă, le spunem copiilor că atunci când se petrec astfel de lucruri, e primăvară.
Dar anotimpurile s-au hotărât să se amestece și omul nu-i străin de asta, a contribuit din plin.
Până ne-o dumiri ce și cum se petrece, să mai reprezentăm anotimpurile ca odinioară până om ilustra iarna plină de copaci înfloriți iar primăvara plină de roade. 🙂

Niște ștrumfi responsabili

Uneori nu e nevoie de prea multe cuvinte, iar acesta este unul dintre acele momente. Îmi plac, mi-au plăcut să-i meșteresc și sper să-și atingă scopul.

Un ștrumf pictor „schițează” responsabilitățile dintr-o grupă. Cum arată ele? Trebuie să vă imaginați. 🙂

E clar că un pictor nu putea rezolva totul la clasă, așa că, mai are și doi prieteni care să-l ajute, printre altele și la prezență. Mai este nevoie să pomenesc de doamna de la catedră?