Să mai pictăm puțin chiar dacă fără tragere de inimă

Din pricina împrejurărilor, școlarul a lipsit de la școală mai mult decât am fi crezut. Am ținut pasul cu temele și ceea ce s-a predat în clasă, cu destul de mare greutate pentru că în tot acest răstimp s-a predat. Nu puțin, chiar foarte mult, noțiuni complicate peste care ar fi fost necesar a fi alocat un  timp mai mare pentru înțelegere și aprofundare.
Când școlarul merge zi de zi la școală nu-ți dai seama de volumul de informație predată pentru că nu faci acasă ce se face în clasă. Acum, fiind nevoie a transcrie ce s-a predat, am ajuns la concluzia că este nevoie de un efort substanțial pentru a ține pasul cu volumul de materie nouă.
La română, s-a făcut un calup de gramatică, s-a predat pronumele demonstrativ, pronume și adjective pronominale, atribut pronominal demonstrativ, adjectiv pronominal demonstrativ și tot așa. S-a lucrat la clasă susținut și noi a trebuit să ținem pasul cu ei. Pe lângă asta mai erau și temele date, e drept că nu în număr mare. Nici la matematică nu a fost mai lejer, predându-se și la algebră și la geometrie totul fiind completat cu fizica, istoria, geografia, biologia, limbile străine, educația tehnologică – unde s-a cusut pe etamină o pereche de cireșe – muzica, religia și numai la sport nu au fost teme.
La desen, că pe el l-am lăsat la urmă, copilul a trebuit să termine un peisaj de primăvară pe care urma să-l dea la prima întâlnire numai că școlarul s-a îmbolnăvit și acest lucru nu a mai fost posibil.
Cu o zi înainte de ora de desen, în ciuda faptului că starea de sănătate era precară, s-a pus și l-a făcut de teama reacției profesorului care-i comunicase că dacă lipsește, îi pune nota doi.
L-a făcut urmând ca a doua zi să-l duc eu la școală însă nici asta nu s-a mai întâmplat pentru că în dimineața cu pricina, copilul s-a răzgândit spunând că nu știe ce reacție poate avea domnul profesor iar el să nu fie acolo.
Așadar, pentru peisajul de primăvară a optat pentru ceva cât se poate de simplu și iată ce a ieșit.

La următoare lecție, tema a fost „Desenează un incendiu” și tot așa, a ales ceva ce poate fi desenat/pictat cu mai mulți sorți de izbândă. E foarte greu să faci ceva ce nu-ți place și pentru care nu ai nici un gram de talent. Însă acasă, în liniștea camerei sale, lucrurile se defăsoară diferit și ușor-ușor, picturile prind contur. Eu sunt aceea care-l încurajează mereu și îl susține.

Nu știu dacă picturile se vor întoarce acasă, dar dacă așa va fi, le voi înrăma. Se observă că a dispărut culoarea neagră cu care s-a luptat ani de zile.
Cât despre timpul pe care a trebuit să-l aloce acestei activități, a depășit două ore și chiar a ținut să sublinieze asta:

– Cum am pierdut eu două ore așa de prețioase!

Oare așa să fie? Înclin să-i dau dreptate chiar dacă nu rostesc cu voce tare.

„Tristan și Isolda” Elixirul dragostei

Uite că am ajuns la momentul în care această superbă poveste de dragoste să fie cunoscută și de Luca. A venit ca o cerință a profesorului de istorie care, pentru portofoliu, a specificat câteva titluri. Printre ele, Tristan și Isolda.
Am căutat cartea în bibliotecă pentru că știu sigur că o am și nu doar într-un singur exemplar, dar am pățit un lucru pe care l-am mai trăit: nu am găsit-o. Pentru că timpul era scurt, am căutat pe internet și am găsit o variantă PDF pe care am printat-o. E un exemplar apărut la Editura Prietenii Cărții, în anul 2000, în colecția Labirint, colecție coordonată de Cristina Ștefănescu, Cristina Jinga și Gabriela Dobrișan. În total 190 de pagini, adică 90 de foi A4.
Sunt la a nu mai știu câta carte pe care o recitesc și o găsesc diferită față de ultima lecturare. E un mare avantaj pe care-l am pentru că nu degeaba se spune că e bine ca unele titluri să le citești la vârste diferite.
După ce lectura a fost terminată, Luca a făcut un rezumat, pentru că domnul de istorie dorește ca în proiectele pe care le dă, copilul să scrie de mână.

Am ascultat, în mai multe reprize opera scrisă de Wagner, una destul de greu de urmărit. De aceea am optat pentru fragmentarea ei așa fiind mai ușor de ascultat. Trebuie specificat că durata este de peste patru ore.

Despre ce am mai vorbit noi după sau chiar în timpul lecturii?

În primul rând despre tematica romanelor cavalerești. Aici, Luca a aflat că Tristan mai este supranumit și Cavalerul Tristei Figuri, pentru că e cu neputință să obțină dragostea fără de care nu supraviețuiește. Am mai aflat că Tristan nu este un personaj fictiv, el existând cu adevărat. Se spune că a fost un celebru căpitan care a trăit spre mijlocul secolului VI fiind împreună cu Greidol și Gwon unul dintre cei trei principi moștenitori ai Britaniei.

Se știe că Tristan cânta la harpă cu o măiestrie aleasă și părea nefiresc ca acest lucru să fie făcut de un cavaler care trebuia să mânuiască sabia dar și să stăpânească arta vânătorii.

Un  alt subiect interesant de discutat a fost cel al vrăjitoriei. În Evul Mediu se credea că vrăjitorii dețineau puteri extraordinare, cu ajutorul cărora puteau să cunoască trecutul, viitorul, să influențeze destinul, făcându-l să acționeze în favoarea lor. Știam deja că tot atunci, în Evul Mediu, pedeapsa pe care o primeau cei acuzați de vrăjitorie era cruntă: erau arși pe rug. Era de ajuns o simplă bănuială pentru a se da ordin ca persoana în cauză să fie ucisă.

Elixirele și otrăvurile au fost alt aspect peste care ne-am aplecat cu interes. Alchimia din Evul Mediu este cea care a născut chimia de mai târziu. S-au preparat multe lucruri folositoare, dar pe lângă ele, alchimia a mai produs și puternice otrăvuri. Nu puține sunt asasinatele care erau  făcute cu otrăvuri și nu de puține ori vendetele fie ele politice ori din gelozie erau „rezolvate” chimic.

Tot această legendă ne-a trimis și prin orașele din Evul Mediu. Erau așezate la răscruce de drumuri comerciale, înconjurate de ziduri groase, construite din blocuri mari tăiate în stâncă, ridicate în scop de apărare contra jefuitorilor. Locuințele din interiorul zidurilor erau construite din lemn. Numai cele ale nobililor erau din piatră, împodobită, delimitată de celelalte.

Luca a aflat și de lepră, o boală întâlnită încă din timpurile cele mai îndepărtate. A aflat că există și în România, la Tichilești, un spital al leproșilor, leprozerie. Dacă în Evul Mediu leprosul era exclus din societate, lumea temându-se de el, crezând că boala era dată de Dumnezeu ca pedeapsă pentru o faptă reprobabilă, începând din secolul al XIV-lea, ei au beneficiat de asistență medicală.

Trubadurii au constituit o întâlnire specială, pentru că ne-am dat seama din ce timpuri străvechi există. Ei puteau fi întâlniți în piețele publice, pe lângă orașe și cetăți mai importante, la curțile regale acolo unde cântau și reciteau propriile creații.

În căutările mele în vederea documentării am dat peste mai multe imagini, iar una dintre ele m-a inspirat în a o transforma în pictură pe sticlă. E un exercițiu pe care nu-l mai făcuse de ceva vreme iar Luca s-a bucurat când l-a văzut.

Am trecut imaginea pe sticlă, conturând cu marker-ul, după care copilul a pictat-o.

Din când în când se mai privea sticla pe partea cealaltă pentru a se vedea unde anume nu este acoperită cu vopsea. A fost gata în momentul în care toată suprafața a fost acoperită.

La final, lucrarea lui arăta într-un mare fel. Abia aștep să găsesc o ramă potrivită pentru a o putea expune.

Cam asta ne-a inspirat pe noi această tristă poveste de dragoste să facem. Dacă nu ați aflat încă de ea, nu e târziu să o citiți. Niciodată nu e târziu să te întâlnești cu povești speciale, așa cum e bine să le recitești, redescoperindu-le dulceți neștiute.

Povești minunate pe final de an

După o perioadă în care nu am avut timpul necesar de a mai lucra alături de mulți copii, în atelierele pe care le organizez strict pe cheltuiala mea, am avut câteva întâlniri acum, pe final de an, menite parcă pentru a încununa o activitate foarte frumoasă pe care am făcut-o mai susținut în anul ce tocmai se încheie.

Am mers la o grupă de Voinicei, grupă mijlocie, pentru a le povesti despre „Dorința de Crăciun a lui Buzunăraș”.

Am ajuns la întâlnirea cu copiii la ora stabilită și nu singură ci însoțită de renul Blitzen și sania Moșului.

Le-am arătat ce poveste le voi citi și înainte de a o citi le-am spus datele despre ea: cine a scris-o, cine a ilustrat-o și cum se prezintă din punct de vedere tehnic.

Am făcut acest lucru, trecând printre ei în permanență și arătându-le desenele. E un exercițiu interesant pe care merită să-l încercați.

Pentru a elimina foiala cea atât de cunoscută la copii, am încercat să întrepătrund în poveste elemente de mișcare, asta pentru că mi-a permis și textul. Bunăoară, atunci când iepurașul a întâlnit îngerașul de zăpadă, am întrebat copiii dacă ei au făcut vreodată o așa formă. Evident că răspunsul a fost afirmativ și a venit exemplificarea. Un moment extrem de gustat de copilași. 🙂

Un moment similar a fost acela în care cei mici au dorit să țopăie, precum iepurașii.

La finalul poveștii, copiii au aflat răspunsul la întrebarea iepurașului:

– Care este semnificația Crăciunului?

Următoarea etapă a fost aceea a realizării unui craft, unul de sezon. Și ce putea fi mai nimerit ca un brăduț pe care cei mici să-l împodobească.

Materialele necesare realizării craftului au fost:

spatule de lemn multicolore dar și natur
fetru de culoare verde
pânză de culoare verde
hârtie cartonată reflectorizantă
fir de mătase auriu
buloane multicolore
abțibilduri de Crăciun
steluțe de foam
silipici
pistol de lipit cu silicon

Fiecare copil a primit materialele necesare și au trecut la împodobit. Vă imaginați că oricâte pop-pom-uri ar fi fost tot nu erau de ajuns, cât despre abțibilduri, vă las să vă imaginați.

Nici nu știți ce interesați au fost dar și implicați. Au căutat să fie originali și să aibă copăcelul cel mai mândru.

La final, pe fiecare brăduț a fost trecut numele celui care l-a împodobit și puse la expoziție pentru ca la plecarea acasă, să fie luați.

Am avut inspirata idee ca înainte de a pleca să-i întreb pe copii ce și-ar dori să le aducă Moș Crăciun. Ascultați ce spun, e foarte interesant.

Am plecat cu amintirea unei grupe primitoare, o atmosferă caldă și multe glasuri cristaline.

Vă urez tuturor, mari și mici, copii, părinți și educatori, Sărbători tihnite și La mulți ani!

Spiridușii și „Brăduțul de Crăciun”

Trebuie să mărturisesc că îmi era dor de Spiriduși. Nu-i mai văzusem de mult și parcă îmi lipsea ceva. Am complotat cu doamna lor, Ana, și am stabilit o întâlnire în care să vorbim despre ce altceva decât despre brăduțul ce așteaptă să fie împodobit.
Bine, mulți deja au făcut-o, și este tot mai des întâlnit în ultimii ani, dar nu strică să mai zăbovești asupra subiectul din altă perspectivă.

M-am pregătit, așa cum se cuvine, ca de fiecare dată, și la ora stabilită am fost prezentă la întâlnire.
S-au bucurat așa cum o fac de fiecare dată și mă încântă faptul că și mărturisesc acest lucru, ceea ce mă unge pe suflet.

Ca suport pentru activitatea noastră am ales cartea Brăduțul de Crăciun de Loek Koopmans. Da, știu, poate unii dintre voi veți spune că este o carte pentru 5 ani dar se poate lucra pe ea foarte frumos și mai ales cu folos, pentru că oferă acest suport.

Buuun! Înainte de a citi cartea am dorit să zăbovesc puțin mai mult pe numele autorului și al celui care a semnat ilustrațiile. E un gest pe care mulți nu-l fac dar îl consider foarte important, asta ca semn de prețuire pentru munca lor. Am mai rugat copiii să specifice detaliile în ceea ce privește coperta dar și modul în care este legată, tipărită. E un exercițiu pe care e bine să nu-l omiteți!

Apoi au urmat mai multe discuții în care copiii au specificat ce anume le-a plăcut, ce nu, cum ar fi procedat ei dacă ar fi fost în locul brăduțului.

După ce am analizat toate aceste aspecte, am pregătit copiilor o fișă în care să vorbim despre cuvinte la singular și plural, cuvinte cu sens asemănător și sens opus. Pentru a putea lucra, am alcătuit o fișă pe care am printat-o și am oferit-o fiecărui copil în parte. Și așa am putea lucra și rezolva cerințele.

Fișe Brăduțul de Crăciun clasa a II-a

 

Să știți că sunt agreate de copii aceste activități mai ales dacă fiecare are fișa lui unde poate completa ce se scrie la tablă. Nu am avut răgazul necesar de a o termina, dar ce am lucrat a fost cu bucurie.

Partea a doua a întâlnirii noastre a fost mai iubită de copii pentru că le-am propus confecționarea unui craft: Om de zăpadă. Îl lucrasem cu Luca și mi-am dat seama ce plăcere le voi face dacă-l voi aduce în fața lor.

Am pregătit cele necesare pentru a le oferi copiilor, doar așa putându-l lucra. Din nefericire, în ciuda căutărilor susținute, nu am găsit buline de polistiren și am folosit zăpadă articifială. Dar nu a fost rău nici așa. 🙂

Marea majoritate a dorit să termine repede pentru a pune zăpada și a lipi farfuriile. Doamna învățătoare i-a îndemnat să deseneze pe îndelete pentru ca atunci când vor termina, rezultatul să fie cel mai bun.

Am reușit să fotografiez o singură lucrare, restul urmând a fi terminate acasă.

Și așa am mai bifat o întâlnire de neuitat!

Din categoria: Desenează ce vrei!

Da, poate la alții o suna mai bine dar la noi, acest Desenează ce vrei! e ceva cu multe icnete. Nu de puține ori întrebarea „Ce nu-ți place deloc să faci?” a căpătat răspunsul: „Să desenez/pictez!”
În aceste condiții, orice este legat de acuarele, culori, vopsea e făcut pentru că trebuie musai. Au fost extrem de puține dățile când s-a lucrat cu drag și el a venit pe parcurs nicidecum din start.

Însă de data asta desenul este o temă pentru ora de la școală. A oscilat între un peisaj de vară și unul de iarnă iar prezența unei colinde de la Calendarul de Advent l-a făcut să se hotărască. Și așa a apărut un peisaj de iarnă, cel mai simplu cu putință, la care a lucrat de la cap la coadă, cu tot cu pregătirea și strângerea materialelor, singur.
Da, știu, la alții asta-i deja o rutină însă la noi e altfel. Însă eu nu mi-am pierdut speranța și nici răbdarea.

S-a lucrat mai întâi în creion și ușor, ușor, peisajul căpăta contur. Am insistat mai mult să nu apese ci doar să folosească creionul de așa natură încât acesta să lase o dâră de cărbune pe foia lui. I-a ieșit și odată cu asta a apărut și un zâmbet pe chipul lui.

Culorile, guașe de data asta, nu au fost multe și au apărut una după alta.

Atunci când s-a pictat fondul, desenul a căpătat o altă alură.

Rezultatul final l-a mulțumit iar atunci când domnul de desen a notat lucrarea, munca lui a fost și încununată de succes.

– Luca, vrei să pictezi ceva?
– Eu, nici vorbă!

O să mai pun întrebarea asta și o să-l mai îndemn. Mai aștept puțin. 🙂 Spor la pictat!

Senzații plăcute

Astăzi, când l-am dus pe Luca la școală, privirea mi-a fost atrasă de ceva foarte familiar. Da, știu,în școala asta intru de peste 6 ani, aproape zi de zi, cu excepția vacanțelor, dar astăzi ceva era diferit.
Nu mi-a trebuit mult să-mi dau seama ce anume era. Pe un dulap, acolo unde se expun lucrările copiilor, se odihneau o sumedenie de copăcei. Și pentru că macheta lor a fost făcută de mine, asta m-a atras și bucurat. De aici venea familiarul.
Mi-am adus aminte de momentele în care l-am conceput și cu ce bucurie l-a lucrat Luca. E rezultatul căutărilor mele pentru a-l atrage pe băiat în activitățile de dezvoltare a abilităților practice. Cine ne urmărește ști că Luca nu le adoră și greu intră în jocul meu.
Detalii despre cum a fost atunci, aveți mai jos.

 Cum am reuşit noi să confecţionăm patru copaci, într-unul! Copacul şi cartea anotimpurilor

Am plecat cu un sentiment extrem de plăcut de a ști că o clasă de prichindei au lucrat pe o idee de a mea și după cum arată copăceii lor, chiar le-a plăcut.

Povești țesute de școlărei mai mici.

Activități educative pentru copii – O fetiță spanioloaică

Am avut bucuria de a confecționa un material pentru o fetiță de clasa a II-a. I-a fost solicitat un proiect iar alegerea a fost legată de Spania.
Pentru asta a fost necesar ca materialul să nu fie terminat, asta revenind în sarcina micuței eleve.
O hartă a Spaniei nu avea cum să lipsească. Pe ea am marcat șase orașe importante.

Pentru fiecare în parte am confecționat niște cartoline cu monumentele reprezentative ori cu festivalurile celebre, aici referindu-mă la cel de la Pamplona. Acestea au fost specificate de către mama copilului.
1. Barcelona – Sagrada Familia
2. Madrid – Palacio Real
3. Valencia – City of Arts and Sciences
4. Sevilla – Metropol Parasol
5. Granada – Alhambra
6. Pamplona – poza de la festivalul San Fermin

Cartolinele le-am făcut sub forma unor felicitări pe care le-am laminat dar nu integral. pentru că interiorul l-am lăsat fără folie, așa copilul putând scrie câteva cuvinte despre imaginea respectivă.                            

Un alt element pentru care am optat a fost acela al unui craft. M-am gândit că pentru o fetiță este tentant să meșterească ceva de genul. Cum suntem în Spania vă gândeați că poate lipsi o dansatoare? Ei bine, nu!

Iată cum am pregătit acest material inspirată fiind de site-ul make it your own. Am adus modificările de rigoare, în funcție de cum am văzut eu figurina finală.
Materialele de care aveți nevoie pentru a confecționa acest craft:
fetru de diferite culori
un tipar cu silueta dansatoarei
hârtia de filtru de la filtrele de cafea
ață de bumbac de diferite culori
strasuri de diferite culori
bandă decorativă
ornamente din mătase (eu am folosit flori galbene și roșii)
foarfece
pastă de lipit
bandă dublu adezivă
dantelă de mătase de diferite culori


Ar fi trebuit să pictez mâinile și fața dar nu am făcut-o. Am decupat silueta, apoi i-am confecționat o bluză din fetru și am atașat fusta. La mijloc am pus un brâu pe care am lipit câteva ștrasuri. Pentru a da senzația de înfoiat, am lipit două rânduri de volane din dantelă. Pentru păr am făcut două cercuri din ață de bumbac și i-am pus și-o floare, ca să fie elegantă. 🙂 La final, această dansatoare alături de colegele ei vor fi montate pe banda decorativă.

Ca de fiecare dată, abia aștept să văd reacțiile fetiței dar și a mamei. Mulțumesc pentru încredere!

L.E. Totul a fost ok. Coletul a ajuns iar eu sunt foarte fericită.

Activități educative copii – Despre ouă și Spiriduși dar mai ales despre cum putem învăța firesc și plăcut

Vine vacanța!
Pentru mine, prilej de bilanț.
De ce spun asta? Pentru că s-au adunat mai multe săptămâni de când, prin amabilitatea doamnei Ana, o dăscăliță adevărată din urbea noastră, am demarat un proiect. Nu are un nume dar are mult suflet, determinare, implicare și bucurie.
Bucuria de a pune umărul pentru a mai interveni la îndulcirea dezastrului care este în învățământ.
Știu, sună crâncen, dar asta este! O deformare a procesului de învățământ, o încărcare nejustificată a programei, o eliminare a ceea ce era bun pentru a face loc unor manuale ce nu au darul de a deschide mințile copiilor.
S-a eliminat noțiunea de Abecedar din vocabularul copiilor, ea fiind înlocuită de mult mai pomposul CLR.
Cărțile mici, aerisite, au fost înlocuite de manuale supradimensionate pline de ambiguități.
Știu, vor fi voci care vor spune că nu sunt abilitată să fac asemenea remarci dar ca un participant activ al acestui proces de învățământ, pot trage un semnal de alarmă. Studiile naționale arată că avem o rată nepermis de mare de analfabeți funcționali și dacă a fost tras semnalul ăsta de alarmă, de ce nu se face nimic?
Pentru cine nu știe:
Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Semnele grafice sunt recunoscute, dar conținutul de idei nu este înțeles decât, eventual, la un nivel foarte superficial.

Unde sunt vocile celor din învățământ, cei care stau, efectiv, la catedră nu cei care sunt în minister?
Unde sunt vocile profesorilor, cei care se luptă, la clasă, cu acest fenomen?
Unde este societatea civilă și ce face ea pentru a remedia acest neajuns? Acești copii vor deveni părinții de mâine, cei care vor avea grijă ca noi, cei de acum, ca să ne putem duce bătrânețile liniștite.
Dar toate astea par niște utopii!
Care bătrâneți?
Care părinți?
Care copii?

Știu, e foarte trist și îngrijorător, dar dacă stăm toți deoparte și nu facem nimic, unde ajungem? Trebuie o mobilizare masivă, o comunicare și un dialog între părți, pentru că dacă se continuă în direcția asta trebuie să ne facem bagajele și să plecăm unde vedem cu ochii.
S-au schimbat toate datele problemei dar au rămas niște constante: prima, și cea mai importantă, este că educația se face acasă! Preponderent acasă!
NU AȘTEPT, EU – PĂRINTE, SĂ FACĂ ASTA DOAMNA EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂTOARE, PROFESOARĂ!
Eu, mamă/tată, încep asta din momentul în care a apărut copilul în viața mea. Doamna la grădiniță, școală și ce mai urmează, completează necunoscutele și șlefuiește copilul, elimină din obstacolele pe care, poate, un părinte le are.
Dar nu aștept totul de la unitățile de învățământ.
Eu nu-l învăț nimic, nu-i vorbesc despre regulile ce trebuie respectate de membrii unei comunități, nu-i dau niște repere pentru că-l demotivez, stresez, obosesc ș.a.m.d.
Îi pun televizorul în priză, să-l învețe Gumball cum să vorbească, cum să urle, cum să scuipe și să-și arunce mucii pe jos și tot așa. Iar unii dintre noi își adoră odraslele pentru că fac aceste lucruri. Pentru că au tupeu!
Și așa e cam târziu și trebuie să intervenim cu maximă seriozitate!
Un dascăl nu are resursele necesare și nici timpul pentru a pregă atâtea materiale necesare unei lecții, în fiecare zi. Efortul nu se poate face, oricâtă bunăvoință ai avea. Eu mă pregătesc câteva zile pentru o întâlnire și confecționez materialele necesare desfășurării întâlnirii, fiecărui elev în parte. Așa el poate completa, scrie, desena pe materialul propriu pe care, mai apoi, îl ia acasă.
Este costisitor dar mai ales mâncător de timp. Și când te gândești că marea majoritate a claselor au câte 30 de copii?
De aceea, doresc a adresa părinților care vor citi aceste rânduri, îndemnul de a continua munca/jocul acasă, de a asculta copilul, de a-i citi și de a-l îndruma efectiv, nu numai din vorbe.
Multă lume nu dispune de foarte mulți bani dar există modalități prin care se poate ajunge la scopul dorit și fără un buget exagerat.
Bunăoară, sunt acele Cluburi de lectură, sprijinite de Editura Arthur, care înlesnesc accesul la carte și care înseamnă atât de mult! Nu trebuie, dacă nu se poate, să achiziționați toată oferta unei luni (cam trei-patru volume) dar unul îl puteți lua. Cu nici 20 de lei, vocabularul celui mic, dar mai ales orizontul, se lărgește cum nici nu bănuiți.
Nu întrebați:

Dar e musai?

pentru că DA, e musai să investiți în educația propriului copil, cel puțin până el termină cele zece clase obligatorii.
Am un mare of pentru că întâlnesc copii destupați, deștepți, ca un burete, dornici de a afla cât mai multe și e mare păcat să se irosească zăcând în fața unor ecrane. Nu spun ca ele să fie eliminate, că nu se poate – asta este era în care trăim- dar să nu fie doar ele, ore în șir!
Vă rog să vă gândiți, fiecare în intimitatea lui, și să alegeți ce-i mai bun pentru propriul copil! Acum, când sunt în plină formare!

Dar să revin la ultima întâlnire pe care am avut-o cu Spiridușii, înainte de vacanță și sărbători.
Nu știți cum mă așteaptă și ce bucuroși sunt! Și eu trăiesc aceleași sentimente și caut să le aduc în atenție tot soiul de activități care să completeze munca de zi cu zi a doamnei de la catedră.
Astăzi a fost o recapitulare, pentru că jocul pe care l-am abordat, acolo unde ca postament am avut patru ouțe încondeiate, ăsta a fost: recapitulare la limba română și la matematică.


Într-un coșuleț am avut printate și laminate toate literele alfabetului dar și numerele până la 31. Asta a fost specificația doamnei, de care am ținut cont.

Am împărțit colectivul de copii în patru echipe. Fiecare echipă a primit foi cu liniatură pentru lb. română dar și cu pătrățele, pentru matematică.
Jocul s-a desfășura așa:
se trăgeau câte 4 cartonașe din coș, două cu cifre și două cu litere, se spunea cerința, copiii o rezolvau – fiecare cu echipa lui – iar apoi puneau rezultatul pe ouțul lor.

După ce am făcut două simulări, am trecut la joc. A fost mi-nu-nat!

Au fost scrise cuvinte care încep cu litera F, s-au alcătuit propoziții în care toate cuvintele începeau cu o literă, au fost făcute socoteli și tot așa.

O oră întreagă a durat acest joc iar copiii mai-mai să renunțe la pauză. Dar am hotărât că e mai bine să fie cu măsură și după câteva minute de pauză, au revenit la „muncă”.
A urmat un joc pe care l-am fi jucat și acum, dacă nu ar fi trebuit să încheiem. 🙂

„Găina buclucașă” a fost cireașa de pe tort, a stârnit multe patimi și chiar câte o lacrimă în colțul ochiului. Imaginile vor vorbi singure.

După acest tur de forță ne-am așezat să încondeiem câte un ouț. De  data asta cu ajutorul cariocilor dar și a unor abțibilduri autocolante. Au desenat și ornat ouăle fiecare după propria imaginație. Nu au fost îndrumați nicicum ci au avut libertate totală.

Când au venit părinții după ei, copiilor nu le mai ajungeau gura în a povesti dar și mâinile pentru a arăta. Am invitat fiecare părinte să participe la jocul cu Găina și nu a refuzat niciunul. O chestie minunată a fost aceea că doar unul singur dintre ei a nimerit, acela fiind bunicul băiețelului care a făcut o sută de puncte dintr-o lovitură.

Am petrecut câteva ore de vis, cu multă veselie și antren cu jocuri palpitante, antrenante, cu momente de relaș dar și culoare. În clasă erau două ouțe mari, colorate de copii, ce întregeau atmosfera de sărbătoare.                           

Am primit, și eu, de la copii, o ghirlandă de ouțe lucrate de ei iar de la o fetiță, o felicitare specială. Mulțumesc frumos, Alessia! 🙂
Mi-aș dori să le rămână în suflețele aceste clipe atât de frumoase și adevărate!


Sărbători luminate!

Activități educative copii – „De Paște cu Țopăilă” dar și cu niște Voinicei

Astăzi am avut întâlnire cu niște Voinicei. O grupă de voinicei de 3 ani! 🙂
Am vrut să fac niște activități cu ei, așa, ca un preambul la sărbătorile ce vor veni peste câteva zile.


Am ales o cărticică cu o poveste în versuri pentru că știu că le este mai ușor unor copilași atât de mici să fie atenți atunci când există rimă.

Și am pornit la drum.

Partea în care Țopăilă a vărsat vopselele a fost extrem de gustată de copii. Au fost multe râsete dar și manifestări de bucurie. 🙂

Copiii de 3 ani nu au foarte multă răbdare, dar se știe, și tocmai ăsta a fost motivul pentru care am făcut  această alegere.

După ce au ascultat povestea, am trecut la o activitate pe care am considerat-o mai atractivă. Am printat, laminat, decupat și asamblat 24 de iepurași dar și ouțe în care se regăseau niște forme geometrice. Aici, datorită scaiului cu care erau prinse figurile, a fost mai interesant.

DSCN8670DSCN8671

După ce le-am arătat cum se dau jos formele și cum se prind înapoi, pentru fiecare figură în parte am făcut un desen. Așa, copiii au putut asocia mai ușor forma și unde anume trebuie pusă.

Dacă doriți să le folosiți și să vă jucați cu ele, atașez fișierul de unde le puteți printa.

Easter-Cut-and-Glue-Color-Worksheets-1

Următoarea activitate a fost aceea în care niște ouă așteptau să fie colorate. Apoi, se cerea ca ele să fie unite, după culori. Fișa am luat-o de pe kiddyhouse.com dar am tradus-o în română.

Aici a fost o problemă pentru că cei mici, neavând răbdare să asculte ce anume se cere, au colorat ouăle cu aceeași culoare care era în dreptul fiecăruia. Când am văzut că nu pot să realizez ceea ce mi-am propus și cei mici nu înțeleg ceea ce le cer, am îndoit foaia în două, eliminând partea colorată și așa am reușit. Dar au fost copiii care au putut rezolva cerința din prima.

La final, am împodobit un ouț din carton colorat. Am pus pe el abțibilduri și benzi adezive cu modele.

După ce au pus ouăle la expoziție, i-am servit cu câte un ouț de ciocolată șii cred că asta a fost partea cea mai gustată. 🙂

Ne-am îmbrățișat și ne-am promis că ne mai vedem, ceea ce cu singuranță se va întâmpla. Sănătoși să fim!

Am plecat cu primăvara-n suflet și cu speranța că trebuie să punem mână de la mână să schimbăm ceva. E extraordinar de greu să lucrezi cu atât de mulți copii!