Când trebuie să dai curs cererii

Nu este pentru prima dată când primesc o astfel de solicitare și anume aceea de a confecționa jumătate de zână urmând ca ea să fie întregită cu material. Am văzut așa de multe exemple pe unde am umblat încât am crezut că nu voi meșteri și eu una. E drept, unele din exemplarele privite erau frumoase, proporționate, plăcute ochiului. Altele erau asamblate într-un mod în care nici un muritor nu și-ar dori să arate: gâtul lipsă, trunchiul scurt, fusta montată de la subraț infinit mai mare decât restul ansamblului. Mi-am mai exprimat părerea legată de acest aspect și nu puține au fost vocile care au reacționat vehement.

Nu am afirmat niciodată că aș deține rețeta în urma căreia să se producă un miracol vizual dar întotdeauna mi-am dat silința să combin culorile plăcut, să existe o simetrie dar mai ales, să respect și să reproduc corpul uman frumos, proporționat. Am refuzat să confecționat copiii care nu arătau firesc asta nu pentru că nu pot tolera vreo înfățișare ci pentru că eu consider că acolo unde sunt atât de mulți copii în plină formare trebuie să existe exemple firești, nu cazuri izolate.

E un subiect dureros pentru că nimeni nu-și dorește să fie pus într-o situație de genul, atunci când trebuie să ai grijă de un copil, ori adult cu diferite dizabilități ori diformități. Sunt provocări ale vieții care au existat dintotdeauna și cei aleși să le facă față trebuie că sunt speciali.

Așadar, a apărut și în curtea mea o jumătate de machetă, lucrată cu drag ca și celelalte. Sper ca ea să primească în fiecare anotimp o ținută pe măsură pentru a bucura prichindeii. Anvergura brațelor este mare, măsoară 1 metru și special am ales ca umerii să nu fie acoperiți pentru a putea fi îmbrăcată mai ușor.

Calendarul de Advent din 2017

Anul acesta am reușit, în ciuda programului destul de încărcat, să nu las confecționarea acestui calendar pe ultima sută de metri. Am căutat din timp cele necesare și printre picături, l-am meșterit.
E o activitate la care Luca vibrează mai mult ca oricând, asta pentru că luna decembrie reprezintă pentru el o lună magică.

– Mama, sunt convins că de pe 10 decembrie zilele vor avea 48 de ore!

Așa că am fost secondată în toate etapele de el, asta pentru că a dorit să aleagă forma lui pentru că în privința conținutul, păstrează în continuare starea de surpriză. Nu a dorit să știe cum vor suna întrebările.

Și-a dorit ceva cu alură de vechi, mai vintage, și am căutat până am găsit niște ilustrații pe gustul lui. Le-am printat, după care le-am fixat pe carton iar pe spate am lipit întrebările: una în engleză și una în română.

Aceste cartoline le-am pus „la uscat” pe frânghii, ele fiind fixate pe o ramă de lemn.

Cârligele de rufe le-am lipit pe silicon, nu înainte de strecura sfoara în ele. Inițial am dorit săă le fixez pe o panglică de mătase dar m-am răzgândit. Arată mai ok așa, cu sfoară.

Ilustrațiile pentru cartoline le-am luat de la dotty wren.

Acolo, pe blogul ei, găsiți nenumărate idei pentru astfel de calendare, pe care le puteți completa după cum vă spune inima și inspirația.

După ce toate cartolinele au fost fixate în cârligele lor, am atașat ramei o ghirlandă luminoasă dar și niște elemente de decor. Nu multe, pentru că așa a dorit Luca. 🙂

Așa de iubit a fost de copil că l-am montat la locul lui, i-am pornit luminițele și acum tot ce ne-a mai rămas de făcut este să așteptăm ziua de 1 decembrie.

Așadar, luna cadourilor poate să înceapă! Ne rugăm să fim sănătoși pentru a ne putea bucura de ea, așa, în felul nostru. Este ceea ce vă dorim și vouă!

„Absolut tot” de Nicola Yoon

A intrat în casa noastră în vară, atunci când a făcut parte din cărțile de la premiu. Nu am văzut filmul iar recenziile, zecile de renzii care au apărut, nu le-am citit în amănunt. Remarci pro și contra am auzit dar așa se întâmplă în cazul multor cărți.

Acum am citit-o. Și eu și copilul și vreau să vă spun cum s-a văzut și simțit prin ochii noștri; cei ai unui copil de aproape 12 ani și prin cei ai unei mame ce bifează jumătate de secol peste nu foarte multă vreme.

E interesantă paralela asta pentru că opiniile curg în timpul lecturii iar optica prin care sunt privite evenimentele diferă, așa cum e și firesc.

Pentru Luca, extrem de interesantă a fost Madeline, boala ei, relația cu mama dar mai ales Olly, băiatul de care Madeline se îndrăgostește foarte repede.  A remarcat și apreciat spoilerele pe care fata le face, cele legate de cărțile pe care le citește sau care îi plac. A ținut să precizeze că nici el nu a înțeles „Micul prinț” și poate ar fi cazul să-l recitească.
Au fost analizate, printr-un fel de suprapunere cu viața lui, cum se desfășura viața în familia lui Olly. Prezența unui tată alcoolic, răcnetele și violența domestică nu au trecut neobservate. A existat un soi de ușurare că lui nu-i e dat să trăiască așa o viață pentru că nu știe cum ar fi gestionat-o.
Frământările copilei îndrăgostite care este nevoită să privească întreg acest zbucium de la fereastra casei sale ultra-sterilizate, amplifică într-un fel această neputință.
A mai apreciat și relația fetei cu propria mamă, cea care dă dovada unui devotament pe care numai la un părinte îl poți vedea. Numai că în spatele acestui devotament se ascunde altceva.
Este evident că pasajele în care fluturii zboară în stomac au fost și ele savurate dar într-un fel în care am înțeles că nu mai este vorba de un cititor începător ci de unul care are deja un bagaj destul de bogat. Și am vorbit și pe marginea lor, nu la inițiativa mea ci a lui.

Pentru mine, mai important a fost cum a gestionat părintele o asemenea dramă iar după cum a decurs scenariul mi-am dat seama, devreme, că ceva nu e în ordine cu mama. Din nefericire așa a fost.
Și te gândești până unde poți merge cu protecția asta chiar dacă ea este justificată. Pentru că trauma suferită de mama care mai era și medic a dus manifestarea pe un făgaș nefiresc, periculos, de un egoism fără limită.
Și nu poți să nu te întrebi cum un om atât de educat nu poate realiza, după ce se așază durerea pricinuită de pierderea soțului și a copilului, că modul în care procedează este total eronat și nu poate face bine ci, dimpotrivă, are menirea de a distruge.
Se putea, foarte bine, ca în momentul în care copila a aflat adevărul să-și renege propria mamă din motive mai mult decât întemeiate. Și aici, fata dă dovada unei maturități pe care nu ai cum să n-o apreciezi.
Nu pot omite prezența Carlei, asistenta ce are grijă de Maddy atunci când mama ei este plecată la serviciu.

Cartea are un aspect aparte datorită desenelor ce sunt inserate în ea dar și după cum este dispus textul corespondenței dintre cei doi adolescenți.

Desenele lui Madeline sunt foarte frumoase, pline de umor.

Așadar, veți decide singuri dacă o veți citi ori nu, achiziționa ori ba. Fiecare „trăiește” o carte după propriile valori dar și experiențe. Poate de aceea e bine ca pentru a putea emite judecăți de valoare, dar mai ales a  comenta un text, să-l citiți mai întâi așa trecându-l prin filtrul propriu. Sunt situații în care ajungi la alte concluzii decât alții.

Când oamenii de zăpadă au nevoie de hăinuțe

A nins mult, spre bucuria copilului. Aseară, a ieșit afară pentru a vedea cum se aștern fulgii. E o zăpada udă tare, nu pufoasă și disconfortul pe care-l ai la puțină vreme după ce o testezi, mai scade din farmecul întâlnirii.
Dimineață, când era proaspătă și neîntinată, curtea școlii s-a umplut de copii. Cum or fi stat la ore numai ei știu dar în clase e foarte cald și cred că s-au uscat în timp util, adică de la o pauză la alta.

Atmosfera e frumoasă, personal am o senzație de curățenie și în toată mizeria care ne înconjoară e o binefacere.

Pentru că e frig, oamenilor de zăpadă pe care i-am meșterit le-am pus hăinuțe. Ei sunt frumoși oricum, însă acum au un aer mai prețios.

„Gelsomino în țara mincinoșilor” de Gianni Rodari

Printre multe alte activități nu am lăsat deoparte nici cititul. Nu mai este atât de susținut ca în vacanță, dar este. O carte pe care Luca a citit-o cu plăcere este Gelsomino în țara mincinoșilor. L-am auzit, nu o dată, râzând din tot sufletul și am înțeles că îl deconectează și-l destinde.

Dar să vă spun care este părerea lui.

De ce vă invit să citiți această carte? Pentru că este amuzantă fiind o ficțiune. Întâmplările de acolo ar avea altă relevanță dacă s-ar petrece aevea. Imaginați-vă cum ați reacționa atunci când colegul de clasă ar sparge geamurile cu ajutorul vocii.

Dar dacă ați trăi într-un oraș în care toată lumea ar spune minciuni? Da, știu, sunt situații în care o minciunică spusă la momentul oportun poate salva.

Dacă ai putea cu ajutorul vocii să smulgi desenele de pe ziduri, să le dai viață iar acestea să colinde pe străzile din oraș? Iar întrebările nu se opresc aici. Trebuie să citiți cartea pentru a le afla.

Gianni Rodari, autor a unor povești de neuitat printre care și Cipollino pe care dacă nu ați apucat s-o citiți până acum, merită să vă aplecați și asupra ei. Este o minune de poveste tot despre un băiețel.

Spor la citit!

Călătorim cu Roboțel – Joc logic la un Cerc Pedagogic

Jocurile logice atrag tot mai mulți copii iar asta este un lucru benefic. Figurile geometrice sunt extrem de ofertante și cu ajutorul lor se pot crea personaje din povești ori chiar cadre necesare desfășurării lor.

Am avut bucuria de a confecționa materialele pentru un Cerc Pedagogic, acolo unde un Roboțel a cerut ajutor prichindeilor.

Dacă vă întrebați unde-i sunt gura și sprâncenele, ei bine astea au fost atașate de-a lungul întâlnirii iar ele ilustrau bucuria, mirarea ori tristețea în funcție de starea Roboțelului. Ca un detaliu tehnic, figurina are 50 de centimetri iar la spate are atașat un elastic ce permite educatoarei să-l manevreze.

Ce a pățit?
De ce a strigat după ajutor?
Pentru că nava lui s-a prăbușit pe pământ, s-a stricat și a necesitat reparații.

Această navă a constituit piesa principală în jurul căreia s-au organizat activitățile, la final, ea înglobând materialele create de copii la centrele deschise.

Ele au fost în număr de trei, după cum urmează:
Artă – acolo unde cei mici au pictat bucăți din racheta stricată

Construcții – loc unde s-au confecționat diferite modele cu ajutorul figurinelor geometrice

Bibliotecă – aici s-a realizat afișul necesar activității.

Dar să zăbovesc puțin pe racheta Roboțelului. A fost un material elaborat, care a necesitat multă migală și un timp de execuție îndelungat. Pe ea au fost atașate, cu ajutorul velcro-ului figurine geometrice din polistiren, acestea fiind pictate la Centrul Artă. Am ales acestă variantă de a fi atașate pentru a nu întrerupe desfășurarea activității și a optimiza timpul.

Pe toate cele trei laturi ale rachetei, ce avea forma unui triunghi, au fost puse cele patru forme geometrice – cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi, figurine ce aveau diferite dimensiuni.

Pe o latură a rachetei am confecționat o trapă, iar la deschiderea ei găseai un loc secret unde doamna a pus niște surprize pentru copii.

Am mai confecționat și două panouri de bord, pe care copiii au lipit figurinele aferente. S-au regăsit trei figurine pătrat * cerc * triunghi, de trei culori roșu * galben * albastru. Postamentul lor era sub formă de dreptunghi din polistiren pe care am atașat un carton, copiii trebuind să folosească lipiciul pentru a-l completa. Precum se observă în imaginea de mai jos, butoanele panoului de comandă au fost conturate pentru a le fi mai ușor copiilor să le completeze. Pe mijlocul panoului am folosit un carton reflectorizant pentru a da efectul de spațiu sau mă rog, de SF. 🙂

Vârful rachetei a fost unul mobil, pentru a sublinia stricăciunile. Copiii, când au găsit racheta, era stricată pentru ca la finalul întâlnirii, datorită muncii lor, să-și recapete forma necesară pentru a se întoarce în spațiu.

Evident că lecția a cuprins toți pașii necesari unei activități făcută cu simț de răspundere. Au existat reactualizări ale informațiilor, tranziții iar copiii au fost extrem de încântați și nerăbdători a-l ajuta pe Roboțel.

Pe final, bucuria reușitei le-a luminat fețele.

Mă bucură orice colaborare din care copiii sunt câștigați. Mulțumesc doamnei Cristina pentru provocare. Inedită, solicitantă, creativă.

Tot despre muzică și prezența ei în grădinițe

Pentru ca să rămân în atmosfera specifică unei zile de sâmbătă, doar muzica mă poate însoți. Iar pentru ca acest lucru să fie posibil, a mai existat un înlesnitor: Doamna Adriana.
Mulțumesc pentru plăcerea de a crea aceste colțișoare!

Bach și pantomima

Acum două săptămâni, doamna de muzică a dat copiilor o temă care suna așa: faceți un proiect în care să se regăsească muzica lui Bach și să-l prezentați fără a scoate nici un sunet.
Știu că tema asta era pentru că am întrebat din mai multe surse pentru că nu-mi era clar. Nici acum nu-mi este, chiar dacă proiectele au fost prezentate de unii copii, pentru că nu toți au dat curs invitației.
M-a mirat tema pentru că este complexă și primul gând care mi-a venit a fost:

Oare câți copii din clasă au fost prezenți la întâlnirea cu Bach? Câți părinți au adus în fața copiilor proprii acest gen de muzică?

Elevii s-au grupat în mai multe echipe și au lucrat fiecare după cum s-a priceput.
Mă veți întreba ce a ieșit. Ei bine, nu a fost decât un singur proiect în care era vorba despre Bach, acela al băiatului meu și colegului lui. Restul au prezentat momente de pantomimă în care s-au putut vedea secvențe în care oameni beți se luau la bătaie, ori un altul care până la final și-a otrăvit companionii sau o secvență de machiaj despre care nu știu mai multe detalii.
În afara faptului că nu am reușit să înțeleg ce anume a dus la acest rezultat nu înțeleg, deasemenea, ce îi determină pe copiii aceștia să exemplifice astfel de secvențe.
Mai trebuia unul care să vomite, altul care să-și bată nevasta și copiii, pentru că din cei care fumează au existat.
Nu mai spun cum aș fi procedat eu pentru că nu are rost dar trebuie să mărturisesc că e extrem de trist că așa un compozitor, despre care nici măcar nu a mai fost vorba, cel socotit ca fiind simbolul perfecțiunii, a avut așa companie.
Trebuie să mai pomenesc că s-a râs de proiectul celor doi copii care au respectat tema? Nu, nici asta nu mai este nevoie pentru că e un fapt ce se tot repetă.
Dar, timpul pe care băieții l-au petrecut lucrând la proiectul cu tema știută de ei a fost mai mult decât benefic.
În primul rând l-am familiarizat și pe Sebi cu acordurile lui Bach și am apelat la CD-ul din cartea Cristinei Andone, „Povestiri din Pădurea muzicală”. Noi nu eram străini de el, Luca ascultând și lucrând pe ele.

Bach și orga fermecată sau răsfățul din această minivacanță

Spiriduși, povești și muzică bună

Au ascultat pe toată perioada lucrului muzică de Bach, pe care vă invităm să o ascultați și voi.

Au citit informații despre viața compozitorului și au aflat multe lucruri interesante. Pentru că tema cerea ca să nu fie rostite vorbe, am confecționat niște cartoline cu cele mai importante dintre aceste informații. Pe acest fond muzical, băieții trebuiau să arate auditoriului foile, numărând în gând până la 20, timp necesar pentru cei care priveau ca să citească ce scrie pe ele.

Fișele le găsiți mai jos și tot acolo mai este una și-n alb, poate doriți să le completați cu alte informații.

După ce au repetat de câteva ori pentru a vedea dacă se încadrează în timp, au făcut o planșă în care au dorit să arate diferența dintre stilul simplu și stilul baroc.

 

Materialele necesare confecționării acestei planșe au fost:

coală de carton
autocolant negru
lipici
bandă dublu adezivă
foarfece

Poate părea simplu dar e nevoie de multă răbdare pentru că-i mult de migălit.

După ceva vreme, să tot fie două ceasuri, planșa arăta așa:

Doamna profesoară de muzică a fost foarte încântată de proiectul copiilor și i-a rugat să lase planșa la școală. Și eu am fost la fel de încântată de acest demers chiar dacă finalitatea lui la școală, în rândul colegilor, a fost un semieșec să nu spun eșec.
Important este că cei doi copii nu au mai fost așa de afectați de reacția colegilor și e un pas înainte.
Cât despre alte provocări, de abia le așteaptă.

Când părinții sunt depășiți de situație

Astăzi, la școală, într-o pauză, o mămică a venit să rezolve o problemă pe care o făcuse propriul fiu. Numai că abordarea aleasă a uluit copiii prezenți, adică cei care sunt colegii împricinatului.
Doamna mamă a zbierat la copil și l-a făcut în toate felurile. După care a plecat.
Colegii au considerat că trebuie să-i fie alături ceea ce au și făcut. Numai că mămica crizată s-a întors.

– Plecați de lângă fiul meu, nesimțiților! Nu are nevoie de consolarea voastră.

Copiii au plecat de lângă colegul lor și la fel a făcut și mama. A rămas în minte și inima școlarilor imaginea unei mame care este depășită de situație. Și nu știu ce-ar mai fi de comentat. Poate că nu a fost de față nici un profesor.

Mi-am adus aminte de o scenă din Harry Potter, „Camera secretelor” acolo unde, la un moment dat, Ron primește o scrisoare urlătoare de la mama lui. În timp ce auzeam povestea, aceasta este imaginea pe care am avut-o. Poate și de unde am văzut-o de zeci de ori. Nu știți despre ce vorbesc? Priviți mai jos. Merită cu prisosință. 🙂