Machete didactice – Din nou despre albinuțe, trântori și munca în stup

Albinuțele, spre deosebire de școlărei, muncesc toată vara. Acum este perioada în care se adună mierea, se cresc puii, se pregătește iarna ce va veni.

Într-un stup locuieste un singur roi de albine. Roiul este alcătuit din trei tipuri de albine: regina (matca), lucrătoarele și trântorii.

Albinele lucrătoare alcătuiesc majoritatea populației și sunt toate femele, dar neputându-se reproduce. Albinele lucrătoare sunt altruiste, pentru că au grijă de regină, și practic efectuează toate sarcinile necesare pentru susținerea stupului.

Albine lucrătoare au o durată de viață scurtă, aproximativ 30 de zile, în acest timp trecând prin diferite stadii de dezvoltare în ceea ce privește rolul lor din stup.

Albine-lucrătoare pot fi clasificate în: doici, albine casnice, care sunt responsabile pentru întreținerea stupului, sau ca și culegătoare al căror rol este de a colecta nectar, polen, precum și apa necesară pentru a susține viața. Trântorii, masculii sunt produși numai de către regină. Deși puțini la număr, ei au un singur rol, dar important, rolul de parteneri ai reginei. Durata de viața la trântor este foarte scurtă, pentru că după împerechere abdomenul lor explodeaza ceea ce duce la o moarte rapidă. Trântorii sunt doar partenerii reginei, și nu sunt implicați în hrănirea coloniei, sau întreținerea stupului. Astfel, în cazul în care resursele sunt limitate, albinelor lucrătoare nu le place să păstreze trântorii și îi vor goni din din stup sau îi vor omorâ. Trântorii își petrec cea mai mare parte a timpului în afara stupului, aceștia sunt mai expuși epuizării sau decesului. Toate aceste lucruri duc la o durata de viață a trântorilor în jurul a 25 de zile. Spunem ca trântorul este leneș deoarece el nu merge niciodată să colecteze polen, nectar, apă sau propolis. Pentru că precum se știe, iarna albinuțele hibernează.

Mierea este singurul aliment complet, care poate susține singur viata. Conține glucide, vitamine, minerale, antioxidanți, apa și enzime. Albinele sunt indispensabile pentru supraviețuirea noastra, chiar dacă nu coștientizăm asta de multe ori. Sunt singura specie de viețuitoare de pe Terra care aduce beneficii mediului fără a face rău altei specii, de plante sau animale.

Este pentru prima dată când confecționez trântori. Și nu mi-a displăcut. 🙂

Materiale iunie 20153

Un bondar și o albină

Un bondar si o albina
Se urcau pe-un fir de floare
Ca sa vada cum e vremea:
Daca ploua sau e soare.

Ajungand printre petale
Pe nectar s-au asezat
Si vazand cat e de dulce
Ei s-au pus pe ospatat!

Materiale iunie 20154

Un bondar cu motoraş

de Emilia Plugaru

Decolează spre oraş.
O furnică, o bunică,
Încărcată cu de toate,
Face semn – opreşte, frate.

Ia-mă rogu-te cu tine,
Au plecat copiii mei
La oraş şi ştii prea bine,
Cât îmi este dor de ei…

– Haide, urcă pe-o aripă,
Onorabilă furnică,
Te voi duce într-o clipă
Dacă-mi dai o… plăcinţică.

Așa că, am luat și eu aminte de la hărnicia albinuțelor și am confecționat aceste machete. Îmi doresc, ca de fiecare dată, ca sala în care vor ajunge să capete din aerul lor colorat și vesel. Cât despre hărnicie, dacă învățăceii vor semăna cu doamna lor, nu există nici un motiv de îngrijorare. 🙂

Spor în toate!

Articole Literatura de azi – Clipa pe care o trăim – Erich Maria Remarque

Numai nefericitul ştie ce-i fericirea! Fericitul nu-i decât o marionetă a elanului vieţii. Nu face decât s-o ilustreze, dar nu o posedă. Lumina nu străluceste în lumină, ci doar în întuneric.

Erich Maria Remarque

CLIPA PE CARE O TRĂIM

Frontul e o colivie în care, plin de nervozitate, trebuie să aștepți ce va urma. Suntem sub grila formată de traiectoriile obuzelor și trăim în tensiunea nesiguranței. Deasupra noastră plutește hazardul.

Erich Maria Remarque

Unul dintre cei mai cunoscuți autori de literatură germană, Erich Maria Remarque, pe numele lui adevărat Erich Paul Remark (22 iunie 1898) a reușit să descrie ororile războiului, el însuși fiind participant pe Frontul de Vest, acolo unde a fost rănit grav. Rănile acestea au necesitat o spitalizare îndelungată, iar după externare, la 5 ianuarie 1919, părăsește armata și renunță la decorațiile și medaliile primite.

După ce o perioadă profesează în diferite domenii, din martie 1921 se dedică scrisului și, fiind un adept al concepțiilor lui Nietzsche, este preocupat de filozofie și literatură.

Publică primul roman Cuibul visurilor în 1920. Cel mai mare succes îl are cu romanul Nimic nou pe frontul de vest (1926), iar tema acestuia o regăsim și în următoarele sale scrieri:  Întoarcerea de pe front, Trei camarazi, Arcul de triumf.

Remarque a fost un admirator al femeilor elegante, artei impresioniste, mașinilor Lancia și Bugatti, artei chinezești a dinastiei Tang, dar și un pacifist convins, adept al libertății de exprimare.

Nu se știe dacă datorită sau din cauza succesului romanului său, Remarque a fost nevoit să se stabilească în Elveția în timp ce, în Germania, Joseph Goebbels aranja mișcări de stradă împotriva sa. Anul 1931 aduce în viața lui mai multe întâmplări: este propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură, dar și acuzat de diferite infracțiuni economice, chiar suspectat de crimă, asta după ce un prieten de-al său moare în casa sa din Elveția.

În Germania ajunge să fie interzis de Goebbels, iar el își schimbă locuința în diferite orașe europene, pentru ca într-un final să se stabilească în Statele Unite ale Americii.  Aici, continuă relația începută cu Marlene Dietrich, una mai mult  decât amicală.

Continentul American îi prilejuiește întâlnirea cu multe vedete de cinema, dar și cu numeroși imigranți germani stabiliți acolo din cauza războiului. Se spune că a avut o relație și cu Greta Garbo.

Romanele sale au fost ecranizate și au avut un succes răsunător. De-a lungul timpului Nimic nou pe frontul de vest a primit și un premiu Oscar.

Ultimele două decenii ale vieții sale au fost mai puțin apăsătoare. A avut un divorț amiabil de prima soție, pentru a se recăsători în 1958 cu actrița americană Paulette Goddard. A citit mult din scriitorii preferați, Malraux, Proust, Flaubert, Balzac, Stendhal, Poe, Schopenhauer, Nietzsche, Rilke și a devenit un admirator al filozofiei Zen.

 În 1961 a apărut Cerul nu iartă nimic, iar în 1962, Noapte la Lisabona.

Suferă un accident vascular, iar Goddard, chiar dacă nu-i mai era soție, stă alături de el. Se stinge din viață în Elveția, la 25 septembrie 1971, iar ea îi respectă ultima dorință – aceea de a fi îngropat lângă Lacul Maggiore.

Cel mai înspăimântător lucru este timpul. Timpul. Clipa pe care o trăim și pe care n-o stăpânim niciodată

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

Activități educative copii – Ne-am reîntregit familia. Pentru o lună, dar este de vis!

S-au scurs, pe nesimțite, 10 luni.

10 luni de când cel mai mare dintre copii a plecat în lume, cum se spune, pentru a-și completa studiile. Pentru cine nu e în cauză poate suna banal, dar pentru o mamă nu este. Și nici pentru cei implicați în acest proces.

Au fost cele mai grele 10 luni din viața mea, și poate doar perioada când am fost însărcinată, mai poate să echilibreze balanța emoțiilor. Mulți vor spune: au fost ei plecați la război, și tot au rezistat mamele. Așa este, au rezistat, da’ greu tare.

Timpurile s-au schimbat, e adevărat, dar sufletele mamelor nu.

Nu pot să spun cât de mult a așteptat cel mic, venirea celui mare. Câte întrebări, câte presupuneri, câte necunoscute! Mult freamăt, multe de ce-uri.

Răz și Luca 26iunie2015Ne-am îmbrățișat până ne-am ostoit dorul. Ne-am privit până ochii și-au recăpătat tot licărul. Unii dintre noi au sărit, cu multă bucurie. Apoi am stat la o masă festivă, așa cum se cuvine când reapare cel dintre noi, demult plecat.

Am povestit.

Am ascultat.

Am primit cadouri frumoase de care ne-am bucurat. De cărți dar și de gest. 🙂

DSC_0047 DSC_0048

Și poate Luca a fost cel care a tras concluzia cea mai bună:

– Uite mama, vezi? de aceea e bine să înveți. Să poți pleca, pentru ca mai apoi, la revenire, să ai ce povesti. Sunt altfel de povești! Merită să studiezi, și… așa am să fac și eu.

La fel aș proceda, dacă ar mai fi posibil și dacă… . Dar mai am un copil și poate va dori și el, să spună asemenea povești.

Ce va fi, numai Dumnezeu știe!

Articole Literatura de azi – În ritm de jazz

Jazzul nu este doar muzică, este un mod de viaţă, este un fel de a fi, un mod de a gândi. Nina Simone

ÎN RITM DE JAZZ

Cea de-a treia ediție Jazz in the Park, care se va desfășura în perioada 29 iunie – 5 iulie 2015, la Cluj-Napoca, vine cu câteva proiecte complementare muzicii. Acestea sunt: Salonul de carte Bookfest Estival, Biblioteca Deschisă a British Council şi Zilele Porţilor Deschise la Facultatea de Pictură a Universităţii de Artă şi Design din Cluj.

La această manifestare vor fi prezente cele mai importante edituri din România, inclusiv edituri puternice la nivel local și regional.

Din 2006, atunci când a debutat la inițiativa asociațiilor editorilor, Salonul Bookfest a reunit cele mai mari edituri din țară. Începând din anul 2012, are și ediții locale desfășurate la Iași, Târgu-Mureș, Cluj-Napoca și Timișoara.

Anul acesta Universitatea de Artă și Design Cluj vine la Jazz in the Park cu o serie de expoziții de pictură și sculptură amplasate în interiorul și în vecinătatea clădirii Facultății de Pictură din Parcul Central. Pentru perioada 3-5 iulie se pregătesc aici vernisaje, muzică live și dezbateri cu invitați speciali.

Pianista de jazz care a câștigat Young Jazz Musician of the Year la Perrier 1999, Best Jazz Act la MOBO Awards 2012 și Jazz Album of the Year la Parliamentary Jazz Awards (2012), este invitată de British Council într-un proiect de promovare a culturii britanice.

„Ne bucurăm să sărbătorim în acest mod, împreună cu prietenii noștri de la Jazz in the Park, titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2015 pentru Cluj-Napoca. Sunt convins că publicul clujean va avea doar de câștigat din alăturarea celor două branduri puternice și că va zăbovi în cele trei zile la Casino-ul din Parcul Central pentru a căuta cele mai în vogă titluri, multe dintre ele proaspăt lansate la ediția internațională Bookfest, care a avut loc în perioada 20-24 mai la București”, a declarat Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociației Editorilor din România și directorul Bookfest.

Așadar, sunteți așteptați la acest regal cultural ce se va desfășura în mai multe zone din orașul Cluj. Vor concerta pe scene în aer liber și cu acces gratuit: N.O.H.A, Zoe Rahman Trio, Balako, Tango with Lions, Hilde Louise Asbjørnsen, Barabás Lőrinc Quartet, Sebastian Spanache Trio, Jazzybirds, Lucia, EYOT, Blazzaj, Exit Oz, Koszika and The Hot Shots, Tiptil, Mice on the Run, Jazú, The Rank & Fashion și Nuages Quartet. Violonistul de jazz Florin Niculescu și pianistul Bogdan Vaida vor susține concerte la Opera Maghiară.

Articol publicat în revista online Literatura de azi.

Activități educative copii – Despre finaluri de an școlar, românești

Sau cel puțin cum a fost la noi. Pentru că am tot citit în ultima vreme despre finalurile de an școlar de pe diferite tărâmuri, acum, că sentimentele s-au mai așezat, poate e bine să scriem pentru a ne aduce aminte de cum a fost în cazul nostru. Și pentru a mai transmite că nu tot ceea ce se spune despre învățământul românesc, este adevărat.

Știu, mulți dintre noi ne-am dori să trăim într-o țară în care societatea este mai bine pusă la punct și unde civilizația și democrația sunt așezate. Dar, din păcate, nu este posibil ca toată lumea să emigreze și pe urmă, chiar nu putem face nimic, pentru a ne duce traiul frumos și decent, aici? Eu cred că se poate și că ține, exclusiv, doar de noi. Da, vor veni voci care ne vor aminti, pentru a nu știu câta oară, că sistemul, că politicienii, că… că… că… . Numai că o parte dintre noi nu doresc să fie în această ecuație și încearcă, din răsputeri, să schimbe rezultatul final. Al ecuației. 🙂

Am văzut muuulte materiale cu nemulțumiri legate de serbări, de diplome, de profesori și educatori nu știu cum, de colegi de clasă tot nu știu cum, de câte și mai câte. Și nu contest că așa stau lucrurile sau că nu este adevărat. Dar, continui să spun și cred, că nu se poate generaliza. În funcție de oamenii din comunitatea respectivă, desfășurarea evenimentelor, fie că este vorba de viața de zi cu zi sau de cele festive,  pot îmbrăca forme frumoase, firești, comode.

Oare, nu noi suntem cei care le facem? Oare, nu noi putem schimba ceea ce produce disconfort? Condiția de bază este să facem ceva, efectiv, nu numai să criticăm și să boscorodim de pe margine. Pentru că cel mai ușor este să fii nemulțumit.

Revenind la finalul nostru de clasa a III-a, a fost unul scurt și la obiect. A durat aproximativ 40 de minute, timp în care s-au citit rezultatele școlare dar și o parte din cele extrașcolare, atâtea câte au mai rămas după interzicerea multora din concursurile plătite.

Final de clasa a III-a 19 iunie 2015

Copiii au stat în bănci, clasa a fost gătită de sărbătoare, iar atmosfera a fost una extrem de relaxată. Totul a început la ora 8.00 dimineața, pentru că la ora 8.45 să fim, deja, în drum spre casă.

La premiere se simte gustul muncii de peste an. Acum se culeg roadele implicării, interesului și seriozității. Gustul amar al nereușitei este greu de gestionat, atât de copii cât și de părinți. În clasă la Luca au fost foarte mulți elevi ce au terminat cu calificative maxime, semn că băiatul meu cel mic are parte de colegi ambițioși și silitori. Ca peste tot, există și copilași care nu au reușit să se mobilizeze, din diferite motive, dar care, cu această ocazie și-au promis că pe viitor se vor strădui. Cât despre afirmații de genul „eu nu vrea ca al meu să fie de FB” să se bucure cei în cauză că nu li se pot citi gândurile. Mi-e greu să cred că dorești ca al tău copil să fie codaș, ultimul din colectivul lui.

Final de clasa a III-a 19 iunie 20151

Fiecare, în parte, știe cum s-a desfășurat anul școlar, cum s-au obținut calificativele și e normal ca vacanța ce urmează să reprezinte un bun prilej de a corecta ceea ce este de corectat. Însă și aici, părerile sunt împărțite. Despre „lasă-l dragă, că-i vacanță”, am mai vorbit și voi continua să o fac. Apopos de asta, am citit un studiu al unor specialiști, iar ei afirmă că îi sunt necesare creierului, două săptămâni de repaus total, în cazul școlarilor, pentru ca circuitele să se refacă. După asta este bine, ca treptat, să se reintroducă temele. Cine crede că vacanța este o perioadă în care să zaci, din punct de vedere intelectual, amarnic se mai înșală.

Așadar, am avut parte de o festivitate frumoasă, aerisită, scurtă, semn că se poate și aici, în locul unde se agață harta-n cui. Evident că e loc de mai bine, dar speranța nu-i pierdută.

Noi vă dorim o vacanță plăcută, sănătoasă, pe sufletul vostru. Și nu uitați să citiți. Zău că merită!

Final de clasa a III-a 19 iunie 20152

P.S. Dacă am dori să emigrăm? Da, dar nu se poate. Sunt mulțumită, că măcar unul dintre noi a reușit să facă acest lucru. Iar viitorul, știm noi ce ne rezervă? Nu, dar putem spera!

Articol Literatura de azi – Singur pe lume, Hector Malot

Sunt momente în care inima vede mai bine şi mai departe decât ochii cei mai ageri. Hector Malot

SINGUR PE LUME

În timp ce scriam această carte, mă gândeam tot timpul la tine, copila mea, şi numele tău îmi venea în fiecare clipă pe buze. O să-i placă lui Lucie? O va interesa pe Lucie?

Dacă vă întrebați despre ce carte este vorba, ei bine, aflați că Singur pe lume este numele ei, autorul fiind Hector Malot.

Acest prolific scriitor francez a scris peste 60 de romane care s-au bucurat de un mare succes, dar celebritatea a cunoscut-o datorită romanului Singur pe lume, pentru care a și fost premiat de Academia Franceză.

Hector Malot (20 mai 1830 – 17 iulie 1907), absolvent al Facultății de Drept, a început să scrie în perioada studenției. Dintre romanele publicate de autor, putem aminti: Les Amants (1859) , Les Epoux (1865), Les Enfants (1869), Les Amours de Jacques (1860), Un beau-frère (1869), Une belle-mère (1869), Romain Kalbris (1869), Une Bonne affaire (1870), Mme Obernin (1870), En Famille 1893, L’amour Dominateur (1896), Le Roman de mes Romans (1896), Pages choisies (1898).

Romanul Singur pe lume relateaza trista copilărie a micuțului Remi, „un copil găsit”, crescut o vreme de mama Barberin. Soțul acesteia, bătrânul Barberin, deși sperase că va putea obține o recompensă din partea familiei care îl abandonase pe Rémi, îl va vinde lui signor Vitalis, muzicant și „conducătorul unei trupe ambulante de animale savante” (cățelușul Capi, alți doi câini dresați și un maimuțoi).

hector-malot-singur-pe-lume

 Ce suntem noi? Artişti, nu-i asa? Comedianţi care, doar prin aspectul lor, trebuie să provoace curiozitatea. Crezi că, dacă ne vom duce în piaţa publică îmbrăcaţi ca nişte burghezi sau ţărani, i-am putea face pe oameni să ne privească şi să se apropie de noi? Nu, nu-i aşa? Aş vrea să înveţi că, în viaţă, aparenţa este câteodată hotărâtoare; este neplăcut, dar asta este…

Copilul va îndura, din greu, frigul și foamea oprindu-se în fiecare sat pentru a da reprezentații de circ. La un moment dat, bătrânul Vitalis moare înghețat de frig , în fața unei porți, într-o mahala, după ce, în prealabil, fusese arestat și întemnițat preț de câteva luni dintr-o vină neînsemnată, lăsându-l astfel singur pe bietul Remi.

Mâine sau poate peste câteva zile, vei ști foarte bine ce ai de făcut. Atunci va trebui să-ţi aduci aminte ce-ai simţit acum şi să te prefaci că simţi ceea ce sigur n-o să mai simţi.

La un moment dat este angajat de doamna Milligan, pentru a-l distra pe fiul ei, un băiețel suferind ce este nevoit să stea, tot timpul, culcat pe o scândură.  Rémi povestește bunei doamne Milligan pățaniile lui, iar aceasta, la rândul ei, îi mărturisește cum și-a pierdut fiul, și despre eforturile depuse pentru a-l regăsi.

Într-un final neașteptat, Rémi va avea în sfârșit parte de căldura unei familii adevărate, visată de atâta vreme.

Și iată cum, de mai bine de o sută de ani, povestea micului Rémi continuă să impresioneze imaginația şi sufletele cititorilor. Având o scriitura vie, câtuşi de puţin desuetă, un ritm alert al povestirii, o îmbinare inteligentă a unui realism social, lipsită de excese, cu un sentimentalism discret, care evită melodrama, toate acestea explică, într-o mare măsură, popularitatea de care romanul lui Malot se bucură şi în zilele noastre.

Dacă trăieşti prezentul, repari trecutul şi câştigi viitorul.

 

 

Articole Literatura de azi – (Auto)suspendarea culturii

Dacă ne uităm în DEX, definiția cuvântului politic sună așa: Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective.

Trebuie să recunoașteți faptul că prezența cuvântului artă în această definiție  te poate duce cu gândul la producerea unor valori estetice, însă, din păcate nu asta se întâmplă în momentul în care politicul se amestecă, transformându-se într-o bâtă (Dan Lungu), în activitățile artistice, literare sau culturale.

Și pe urmă, de ce vrea politicul nostru, tocmai acum, să confiște un festival cu care ne mândrim? Păi, hai să vedem ce spun organizatorii:

Primele doua ediții ale FILIT Iași au avut un succes răsunător. Dimensiunea cu adevărat internațională a festivalului, profesionalismul organizării evenimentelor, invitații de prima mână, interesul extraordinar al unui public tânăr pentru literatură au fost doar câteva dintre aspectele apreciate de invitații și participanții la FILIT, aspecte remarcate și de către presa internațională. Cotidianul spaniol El Pais a declarat că FILIT „este deja, la prima sa ediție, cel mai important festival literar din Europa de Est”, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung a apreciat că „un eveniment literar de asemenea anvergură și de o asemenea croială europeană n-a mai existat vreodată în România”. De asemenea, recunoașterea anvergurii internaționale a evenimentului a venit și din partea Comisiei Europene, ediția din 2014 a festivalului desfășurându-se sub patronajul Reprezentantei Comisiei Europene în România.

La cele două ediții organizate până acum, FILIT s-a bucurat de prezența unor nume mari ale literaturii precum Herta Muller (Germania, Premiul Nobel pentru Literatură, 2009), David Lodge (Marea Britanie), Guillermo Arriaga (Mexic), Francois Weyergans (Franța, Premiul Goncourt), Andrei Kurkov (Ucraina), Norman Manea (Romania), Mircea Cărtărescu (România) etc. Calitatea manifestărilor din cadrul FILIT a atras, până acum, peste 60.000 de participanți, mai ales tineri.

Citind rândurile de mai sus, putem gândi ca un politician la ofertanta masă electorală pe care și-ar dori-o orice partid politic. Iar dacă punem la socoteală și răsunetul internațional, am căpătat deja răspunsul la întrebarea de mai sus.

Mai trebuie amintite, însă, calitățile acestei mase electorale, pentru că un târg internațional de carte nu-i vizitat chiar de fitecine. Și în acest moment, socotelile politice se cam destramă – cei care organizează și participă la FILIT nu sunt chiar manipulabili…

Așadar, am aflat cu tristețe de la organizatorii FILIT Iași că a treia ediție se „autosuspendă”. Este o veste care a luat prin surprindere iubitorii de carte, cu atât mai mult cu cât, în acest an, nume importante ale literaturii mondiale  își confirmaseră deja prezența; printre ele se aflau Gyorgy Konrad, Frederic Beigbeder, Jean Rouaud, Evgheni Vodolazkin, Mihail Șișkin.  Asta pentru a nu mai aminti de discuțiile avansate avute cu alți scriitori recunoscuți la nivel mondial, printre care și Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

Echipa FILIT a ținut să precizeze că nu este dispusă să continue acest proiect european, cu toate că a arătat că a fost capabilă de așa ceva: Demnitatea umană, profesionalismul, libertatea de expresie și, în acest context, independența politică sunt valori pe care le considerăm extrem de importante și la care, evident, nu putem accepta să renunțăm. Iar „autosuspendarea” proiectului a fost metoda lor de a protesta.

Reacțiile la această hotărâre nu au întârziat să apară, așa cum era și firesc.

Ieri am fost la un examen cu studenții. În urma campaniei de denigrare a FILIT-ului, orchestrată politic, care durează de ceva vreme dar care în ultima săptămână a devenit furibundă, am avut senzația că studenții mă privesc ca pe un infractor. Oare nu e un motiv suficient să-ți dai una peste cap și să te întrebi: de ce am muncit ca nebunul doi ani de zile, renunțând la multe pagini scrise, cărți citite și invitații cu lecturi în străinătate? De ce am muncit pe brânci alături de alți entuziaști pentru a face minunăția de festival care este FILIT? Asta e răsplata? Vă garantez, e un motiv suficient șă ți se facă lehamite, să ți se taie maioneza, să-ți vină să urli. Și vă mai garantez că acesta e cel mai neînsemnat dintre motivele care au dus la suspendarea FILIT-ului. Dacă mizeria nu ar fi atins cote insuportabile, fiți siguri ca niciunul dintre noi nu ar fi fost de acord cu această formă radicală de protest. Cred că e singura modalitate în care protestul nostru poate fi auzit și poate fi credibil. (Dan Lungu, manager FILIT)

Sunt solidar cu organizatorii FILIT în acest nou moment trist si urât pentru cultura românească. Închiderea pentru un an a acestui mare festival echivalează, o știu prea bine, cu desființarea sa. Dar într-o țară supra-politizată, care face pe deasupra o politică sulfuroasă, contrară propriilor ei interese, nu putem avea decât destinul meșterului Manole. (Mircea Cărtărescu)

Sunt siderat de anunțul organizatorilor acestui Festival, pentru că cel mai important eveniment cultural al Iașului, singurul efort de echipă internaționalizat și apreciat în manieră superlativă atât la nivel național, cât și european, a fost pur și simplu frânt. (Daniel Șandru)

Orașul Iaşi, dar şi România, au ratat ocazia de a strǎluci din nou în toamna aceasta pe planeta literarǎ europeanǎ şi chiar internaţionalǎ. Și aceasta într-un moment când oraşul Iaşi candideazǎ pentru statutul de capitalǎ culturalǎ europeanǎ… Îmi va fi greu sǎ le explic ce s-a întâmplat unor prieteni strǎini, editori, critici şi traducǎtori, cu care sunt în contact şi care se pregǎteau sǎ meargǎ la toamnǎ la Iaşi. (Matei Vișniec)

Sunt solidar cu organizatorii unui Festival pe cât de tânăr, pe atât de performant: FILIT. O politică a culturii, transpartinică, ar trebui să fie miza, nu politizarea culturii. Dan Lungu și colegii săi au arătat că se poate. (Daniel Cristea-Enache)

Rămâne să urmărim ce se va întâmpla în continuare și să sperăm că lucrurile vor lua o întorsătură favorabilă culturii. Mai ales pentru cititorii dornici de a participa la regaluri de carte, precum FILIT.

cover

Cei care doresc să susțină FILIT, pot accesa http://www.filit-iasi.ro/sustin/.

Articole Literatura de azi – Nebunia unei vieți de scriitor, Francoise Sagan

Te acuz că ai lăsat să treacă dragostea pe lângă dumneata, că ti-ai neglijat datoria de a fi fericită, că ai trăit din surogate, subterfugii şi resemnări. Ar trebui sa fii condamnată la moarte, vei fi condamnată la singurătate – cea mai groaznică condamnare. Nu cred că există nimic mai îngrozitor sau mai inevitabil pe lume. Nimic care să mă sperie mai rău. şi cred că pe oricine. Numai ca nimeni n-o recunoaşte. Mie uneori îmi vine să urlu: „Mi-e frică, mi-e frică, iubeşte-mă!

Vă place Brahms, Francoise Sagan

NEBUNIA UNEI VIEȚI DE SCRIITOR

Poate ar trebui să încep prin a aminti că Françoise Sagan (21 iunie 1935) a avut niște părinți extraordinari, ce s-au căsătorit de foarte tineri și s-au iubit timp de peste cincizeci de ani, până când moartea i-a despărțit. Aceștia au avut o influență majoră asupra ultimului lor copil, Françoise mai având o soră și un frate mai mare. De la ei, fetița va moșteni bășcălia și indiferența, o oarecare constiință politică, dar și cum anume să reziste cu stoicism în fața vitregiilor sorții.

După o adolescență tumultoasă în care școala nu a reprezentat una din priorități, își ia în sfârșit bacalaureatul la Paris , cu sprijinul unei școli de mâna a șaptea pentru elevi recalcitranți. Pleacă tristă de la Gallimard la editurile Julliard și Plom, cu manuscrisul Bonjour tristesse (1954) sub braț, iar acolo, datorită lui Julliard, dă lovitura. Devine bogată, ea care nu a fost niciodată săracă (părinții ei provenind din marea burghezie agricolă din Sud-Est) și va putea face de-acum încolo orice… orice numai să fie amuzant.

Nu trebuie omis faptul că Françoise Sagan este pseudonimul lui Françoise Quoirez, nume pe care aceasta și l-a luat la îndemnul părinților, asta în caz că manuscrisul trimis de ea va avea succes și care vine de la Prințul Sagan, din romanul proustian În căutarea timpului pierdut.

Bonjour tristesse i-a adus câștiguri colosale pentru un scriitor francez de vârsta ei. Nu știe cât câștigă și nici cât risipește, are o viață extrem de tumultoasă presărată cu numeroase accidente de mașină, iar faima sa este comparată cu a lui Piaf sau Brigitte Bardot. Celei din urmă îi va împrumuta casa pentru filmările la Și Dumnezeu a creat femeia.timthumb

Gașca ei de prieteni formată din intelectuali, artiști sau simpli creatori de modă, o vor însoți de-a lungul întregii sale vieți petrecărețe. Printre ei, Florance Malraux, scriitoarea Véronique Campion, Bernard Frank, Jacques Chazot, muzicianul Michele Magner, alături de care Françoise va scrie cântece pentru Annabelle și mulți, mulți alții. De altfel este lesne de înțeles de ce sunt atât de mulți de vreme ce criteriul de împrietenire era simplu: alcoolul, râsul, uitarea și noaptea.

Un anume zâmbet publicat în 1956 devine un alt succes sărbătorit și risipit, ea însăși recunoscând că  este îngrijorător modul în care risipește banii. Vă place Brahms? a fost un alt roman important al autoarei; a fost ecranizat, cu Ingrid Bergman, Anthopy Perkins și Yves Montand în rolurile principale.

Se căsătorește cu Guy Schoeller, cel care i-a stat alături în perioada de convalescență după un cumplit accident de mașină. Se întâmpla în 1958. Dar această relație nu ține mult și se mărită din nou, în 1962 cu Robert Westhoff, un tânăr american, fotomodel și sculptor. În 1962 se naște Denis, pe care scriitoarea are grijă să-l dea bunicilor pentru a-l crește. Faptul că poartă alt nume îl va proteja de reputația tulbure a mamei sale.

Pentru Sagan, plăcerea nu avea limite. I-au plăcut halucinogenele și alcoolul.

Oamenii se droghează pentru că viața e copleșitoare, fiindcă lumea e obositoare, fiindcă nu mai există mari idei de urmat, fiindcă ne lipsește buna dispoziție. Așezăm un mic tampon între viață și noi. (Françoise Sagan)

În 1972, după ce apare Vânătăi pe suflet, aceasta mărturisește:

Ceea ce mi se pare grețos e să mor într-o bună zi. Disperarea mea de aici provine, în mare măsură.sagan-et-son-chat

În ciuda nenumăratelor accidente de mașină, consumuri abuzive de substanțe toxice și stări de depresie, Françoise Sagan a reușit de fiecare dată să renască din propria cenușă. A publicat cincisprezece romane, mai multe piese de teatru, a scris dialoguri pentru filme. A rămas în memoria tuturor ca „domnisoara Chanel a literaturii” datorita stilului ei clasic si elegant.

A murit ruinată, în urma unei embolii pulmonare, la vârsta de 69 ani (24 septembrie 2004).

 

Articol Literatura de azi – Cea mai frumoasă bibliotecă

Biblioteca este un cabinet magic în care există mai multe spirite vrăjite.

Jorge Luis Borges

CEA MAI FRUMOASĂ BIBLIOTECĂ

Biblioteca – locul în care, într-un spațiu relativ restrâns, poți trăi în lumi diferite și întâlni personaje de vis. Aceasta poate fi asemuită cu un templu al cunoașterii.

Biblioteca este o oază în care mulți și-ar dori să trăiască pentru că ea le oferă hrană spirituală. O parte dintre semenii noștri reușesc să-și amenajeze propriile lor biblioteci, iar unii dintre ei le lasă deschise și celor care au aceleași îndeletniciri și preferințe.

Iată că au trecut peste 3000 de ani de când faraonul Ramses al II-lea punea bazele primei biblioteci din câte se cunosc. Le spunea că sunt remedii pentru suflet. În ziua de astăzi, marile biblioteci ale omenirii numără milioane de cărți, manuscrise și alte documente deosebit de valoroase. Printre ele se cuvine să amintim Biblioteca Mănăstirească St. Gallen din Elveția, Biblioteca Apostolică de la Vatican, Biblioteca Congresului Washington DC., Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Mănăstirii Benedictine Admond, Biblioteca Universitară din Coimbra și cea Națională a Franței, Biblioteca George Peabody din Baltimore și Biblioteca Națională din Rio de Janeiro. Înșiruirea de mai sus reprezintă Topul celor mai frumoase biblioteci clasice.

Însă astăzi se cuvine să vorbim despre o bibliotecă ce a strâns cele mai multe voturi din partea vizitatorilor virtuali. Bucuria este mai mare, deoarece aceasta se găsește în România, la Iași, și este biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”.image2

Biblioteca și Aula Universității Gheorghe Asachi întregesc valoarea arhitecturală a Palatului Universitar din Copou, în interiorul căreia se află. Chimistul Petru Poni, ministru al Instrucțiunii Publice la acea vreme, a fost acela sub îndrumarea căruia s-a pus piatra de temelie, în 1892. El a studiat mai multe biblioteci din Austria, Elveția și Germania, a făcut schițe, iar Louis Blanc, renumitul arhitect elvețian a elaborate proiectul final. Peste 5 ani, Palatul a fost inaugurat de regele Carol  I.

Biblioteca are un fond total de documente de 1 milion de volume, dar este cvasinecunoscută chiar printre locuitorii orașului Iași. Motivul ar fi că specificul tehnic al fondului de carte limitează interesul cititorilor.

Biblioteca este un spațiu de studiu deschis în permanență, iar doritorii o pot vizita gratis, oricând.

Ne bucurăm foarte mult că spațiul cultural din Iași îndeplinește o confirmare la acest nivel cultural al valorii și al spiritualității care caracterizează în general Palatul Universitar de la Copou. ( Neculai Seghedin, profesor universitar)

Articole Literatura de azi – Obsesia originalității

Înainte aveam remușcări după ce greșeam, acum le am înainte de a greși.

Jorge Luis Borges

OBSESIA ORIGINALITĂȚII

Faimos pentru povestirile sale fantastice, Jorge Luis Borges (24 august 1899) este cel care a unit în ele, cu măiestrie, idei filozofice și metafizice cu teme clasice ale fantasticului.

Borges a fost crescut într-un cartier ponosit din Buenos Aires și primește de mic o educație multilingvă, deoarece familia lui avea rădăcini britanice. Avându-l ca exemplu pe tatăl său, un mare intelectual care a predat la o școală engleză, primele cărți citite de micul Borges au fost Aventurile lui Huckleberry Finn, romanele lui H.G. Wells, dar și Don Quijote, toate în limba engleză. Stimulat continuu de exemplul tatălui, Borges avea să mărturisească mai târziu că lui îi datorează cariera literară.

În ajunul Primului Război Mondial, în 1914, el pleacă alături de familie la Geneva unde învață franceza și germana.  A petrecut un an, 1919, în Mallorca și în Spania, acolo unde s-a alăturat unui grup de tineri din Mișcarea Ultraistă. Totdeauna va susține că un ultraist autentic trebuie să se diferenţieze de toţi ceilalţi membri ai grupării, că trebuie să aibă o voce originală. Obsesia asta îl va duce cu timpul la a căuta originalitatea proprie, dar şi aspectele comune, în raport cu orice creator.

Își redescoperă orașul natal atunci când revine la Buenos Aires, în anul 1921. Apare primul volum de versuri,  Fervoare de Buenos Aires, Poemas (1923; Fervour de Buenos Aires, Poezii).

Artă poetică

Să cauţi râul ce e timp şi apă,
Să-ţi aminteşti că timpu-i tot un râu,
Să ştii că ne petrecem ca un râu
Şi-al nostru chip se oglindeşte-n apă.

Să simţi că veghea este tot un vis…
Visând că nu visează… şi că moartea,
Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
Din noaptea rece ce se cheamă vis.

Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
De ani şi luni şi trecătoare zile.
Jignirea s-o transformi a ăstor zile
În muzică, în zvonuri şi simboluri.

Să vezi în moarte-un vis, în asfinţit
Un aur trist – aceasta-i Poezia,
săracă, fără moarte. Poezia
Se-ntoarce-n auroră şi-asfinţit.

Spre seară, câteodată, vezi un chip
Ce te priveşte dintr-o ştearsă-oglindă.
La fel şi arta cată-a fi oglindă
Ce ne arată propriul nostru chip.

Sătul, cum zice-aedul, de minuni,
A plâns Ulise revăzând Ithaca
Umilă, verde. Arta-i ca Ithaca
De verde veşnicie, nu minuni!

Şi este ca un râu necontenit
Ce trece şi rămâne, e acelaşi,
Eternul Heraclit, mereu acelaşi
Şi altul, ca un râu necontenit.

 

Începe să scrie proză scurtă în anii 30. La 36 de ani publică primul său volum important Istoria universala a infamiei. În anul 1938 tatăl său a murit, iar el a suferit o rană severă la cap care i-a pus viața în pericol. Se pare că acesta a fost momentul care l-a eliberat până în cele mai adânci forțe ale creației. Au urmat 8 ani în care a scris cele mai bune povestiri fantastice adunate în volumul Fictions și a volumul Aleph.

În anii ’50 devine director al Bibliotecii Naționale. Când dictatura lui Juan Peron a venit la putere, în 1946, Borges a fost demis din această funcție.  Revine pe același post când Peron este înlăturat, în 1955, dar activează și ca profesor de literatură engleză și americană la Universitatea din Buenos Aires.

Începe să orbească fapt care-l determină să-și dicteze opera mamei, dar și secretarilor sau prietenilor. Lucrările care datează din această perioadă târzie, cum ar fi El hacedor și El libro de los seres imaginarios (Cartea ființelor imaginare), aproape șterg diferențele dintre genurile de proză sau poezie.

În România este cunoscut mai ales prin volumele sale de povestiri: Istoria universală a infamiei, Grădina potecilor ce se bifurcă, Moartea și busola. La Editura Polirom au mai apărut: Poezii (2005), Cărți scrise în doi (2005, 2008), Moartea și busola, Proza completă 1 (2006), Cartea de nisip, Proză completă 2 (2006), Eseuri (2006), Cartea ființelor imaginare (în colaborare cu Margarita Guerrero, 2006), Texte captive (2010) și Dialoguri(alături de Ernesto Sábato, 2010).

Se stinge din viață la data de 14 iunie 1986.