Adunate pentru școală

Vremea e așa de frumoasă încât cred că acest fapt face ca începutul de școală să fie mai frumos, căpătând o aură arămie specială completată de tente violet-aurii.
În aceste condiții totul este perceput diferit, adică vreau să spun că eu/noi avem un alt tonus atunci când soarele ne mângâie fața și ne luminează chipul.
Și copiii, în drum spre școală, au o altă atitudine, puțini fiind cei care sunt dărâmați. Eu așa văd. 🙂

Mi-au revenit în minte ultimele machete pe care le-am confecționat pentru școală. Le văd în clase, admirând demersurile celor prezenți acolo. Pentru că e atât de multă abordare negativă când vine vorba de școală ori grădiniță încât sunt momente când am senzația că mă sufoc. Nu e numai rău, e de la sine înțeles, dar elementele care nu contează în economia activităților școlare sunt așa de multe încât nu mai poți valsa printre ele, barierele fiind numeroase pentru a putea ajunge la cele pozitive.

Sunt dascăli buni, pregătiți, dedicați puși în situații delicate de conducerile școlilor unde-și desfășoară activitatea datorită politicului, iar aceștia consumă o mare parte din energia lor oriunde altundeva numai în fața copiilor nu.

Eu sunt părinte și privesc din exterior ce se petrece și mă întreb de ce se merge în această direcție. Un drum care nu duce spre nimic bun.

Precum se poate observa, sunt destinate mai multor utilizări. Fie sunt aviziere, ori machete care să marcheze anumite colțuri tematice, prin fiecare am căutat să aduc un plus de culoare și o formă plăcută ochiului. Sper să fi reușit pentru că prezența unei machete nu are ce strica în economia unei săli de clasă, din contră, dacă e făcută cu gust și amplasată acolo unde se cere, impactul este garantat! Nu mai vorbesc de modul de montare, unul care nu deteriorează nici macheta și nici peretele.
Spor la învățat și proiecte frumoase!

Gândire fixă ​​și mentalitatea de creștere

Cu peste 30 de ani în urmă, Carol Dweck și colegii ei au devenit interesați de atitudinile elevilor/studenților despre eșec. Ei au observat că unii elevi/studenți și-au revenit mai ușor după eșec, în timp ce ceilalți elevi/studenți păreau devastați chiar și de cele mai mici obstacole. După ce a studiat comportamentul a mii de copii, dr. Dweck a inventat termenii de gândire fixă ​​și mentalitatea de creștere pentru a descrie credințele de bază pe care oamenii le au despre învățare și inteligență. Când elevii cred că pot deveni mai inteligenți, înțeleg că acest efort îi face mai puternici. Prin urmare, ei au dedicat timp și efort mai mult, ceea ce duce la realizări mai mari.

Progresele recente din neuroștiință ne-au arătat că creierul este mult mai flexibil decât am știut vreodată. Cercetările privind plasticitatea creierului au arătat cum se poate schimba conectivitatea dintre neuroni prin experiență. Prin practică, rețelele neuronale dezvoltă noi conexiuni, le consolidează pe cele existente și construiesc căi care accelerează transmiterea impulsurilor. Aceste descoperiri neuro-științifice ne-au arătat că ne putem mări creșterea neuronală prin acțiunile pe care le facem, cum ar fi folosirea strategiilor bune, punerea de întrebări, practicarea și urmărirea bunelor obiceiuri de nutriție și de somn.

În același timp, cercetătorii au început să înțeleagă legătura dintre mental și realizare. Se pare că, dacă crezi că creierul tău poate crește, te comporți diferit. Astfel, cercetătorii au întrebat: „Putem schimba mentalitatea? Și dacă da, cum? „Au început o serie de intervenții și studii care demonstrează că într-adevăr putem schimba modul de gândire al unei persoane și, atunci când o facem, duce la o motivație și o realizare sporită. De exemplu, elevii din clasa a 7-a, care au fost învățați că inteligența este flexibilă și au observat cum „crește” creierul la efort, au demonstrat o creștere clară a abilităților matematice.

În plus, a învăța copiii despre inteligența flexibilă, cercetătorii au început să observe că practica pedagogică are un impact major asupra mentalității elevilor, iar feedback-ul pe care profesorii îl oferă elevilor poate fie să încurajeze un copil să aleagă o provocare și să sporească realizarea, fie să caute o cale ușoară. De exemplu, studiile privind diferite tipuri de laudă au arătat că a spune copiilor că sunt inteligenți încurajează o mentalitate fixă, în timp ce a lăuda munca și efortul greu cultivă o mentalitate de creștere. Când elevii au o mentalitate de creștere, aceștia acceptă provocări și învață de la ele, sporind astfel abilitățile și realizările lor.

Care este cel mai bun mod de a începe procesul dumneavoastră de creștere a mentalității? O modalitate este de a identifica unde puteți avea tendințe de mentalitate fixă, astfel încât să puteți lucra pentru a crește. Toți trăim într-un continuum, iar o autoevaluare consecventă ne ajută să devenim persoana pe care o dorim.(sursa:mindsetworks.com)

Asta am dorit să aduc în atenția copiilor dar și a celor care le trec pragul fie în calitate de educatori fie în calitate de părinți, prin confecționarea acestor materiale didactice. E foarte important ca cei din fața copiilor să înțeleagă importanța antrenamentului de care trebuie să aibă parte creierul de-a lungul perioadei de creștere și nu numai. Până la urmă, toată viață ar trebuie să fie un antrenament, pentru a dobândi informații și abilități noi.

În filmulețul atașat sunt prezentate grafic și verbal, într-un mod extrem de clar, aceste noțiuni.

Numai că, din nefericire, nu toți care sunt la catedră au puterea și determinarea de a insufla aceste noțiuni copiilor. Ei vin să completeze neputința părinților, a unora dintre ei – evident – care procedează într-un mod complet eronat, aceasta repercutându-se asupra copiilor, cu consecințe dezastruoase.

A trecut mai bine de o săptămână de la începerea școlii. Orarul e încărcat, materiile multe, dascălii diverși. Vin evaluarile inițiale după care predarea intensivă. Să sperăm că vom putea face față situației, așa cum sperăm să găsim o cale prin care informațiile să se acumuleze într-un mod plăcut.

P.S. Sunt fericită că am reușit să cosmetizez clasa copiilor, pentru că am făcut doar niște schimbări. E o clasă micuță și de aceea am căutat să nu fie încărcată. Spațiu pentru expunere trebuie să existe, este necesar, și am căutat să vin în întâmpinarea acestor nevoi. Sper să fi reușit. 🙂

Când merii, cireșii și castanii înfloresc în mijloc de septembrie

Cam așa stau lucrurile: merii, cireșii, castanii, magnoliile și câte or mai fi au înflorit. În mijloc de septembrie.

Noi, părinți și educatori deopotrivă, le spunem copiilor că atunci când se petrec astfel de lucruri, e primăvară.
Dar anotimpurile s-au hotărât să se amestece și omul nu-i străin de asta, a contribuit din plin.
Până ne-o dumiri ce și cum se petrece, să mai reprezentăm anotimpurile ca odinioară până om ilustra iarna plină de copaci înfloriți iar primăvara plină de roade. 🙂

Niște ștrumfi responsabili

Uneori nu e nevoie de prea multe cuvinte, iar acesta este unul dintre acele momente. Îmi plac, mi-au plăcut să-i meșteresc și sper să-și atingă scopul.

Un ștrumf pictor „schițează” responsabilitățile dintr-o grupă. Cum arată ele? Trebuie să vă imaginați. 🙂

E clar că un pictor nu putea rezolva totul la clasă, așa că, mai are și doi prieteni care să-l ajute, printre altele și la prezență. Mai este nevoie să pomenesc de doamna de la catedră?

În drum spre grădiniță/școală

În fiecare dimineață copiii ar trebui să plece către grădinițe ori școli cu zâmbetul pe buze.
Acolo, în mod normal, ar trebui să se petreacă lucruri frumoase, constructive, iar copiii să învețe multe din lucrurile pe care nu le știu.
Și așa și este, în multe din cazuri, pentru că în ciuda tuturor piedicilor sunt multe locuri în care cei mici vin cu drag.
Dascăli iscusiți, cu har și răbdare, deschid micilor oameni orizonturi noi.
Din umbră, venin noi, părinții, pentru a completa acest tablou numit Educație, fără de care nu poți duce o viață prea frumoasă.
În cazul nostru nu puține au fost diminețile în care zâmbetul nu a lipsit chiar dacă, trebuie să mărturisesc, au fost și altele diferite, din motive la fel de diferite.
Zi senină copii!
Zi minunată, dascăli!

Clasele, ca oamenii

Intri într-o clasă și fără a-ți spune nimeni nimic, îți formezi o părere despre cel care o păstorește.
Simți putințe și neputințe, dorințe și regrete, încrâncenări și melancolii.
Nu degeaba se spune că și pereții vorbesc și au urechi. Au, dar nu toți îi putem auzi, poate pentru că nu vrem ori nu ne interesează.
A nu se înțelege că eu îi aud mereu, dar am momente când le simt șoapta și atunci privesc într-un anumit loc unde se aude. Și văd ce e de văzut.

Sunt un om obișnuit, căptușit cu o paletă prea mare de emoții, învelit de gânduri bune și dornic de a dărui.
Lumea nu înțelege, mă rog, o parte din ea, și interpretează strâmb vorbele și gesturile mele.
Sunt onest și dacă greșesc, nu o fac intenționat.
Nu omit rostiri capabile să schimbe sensul acțiunilor și mă doare al naibii de tare atunci când sunt acuzată pe nedrept.
Știu, mi-au tot spus oameni avizați că există semeni de-ai noștri care numai cu asta se hrănesc, cu rezultatul hărțuielii altora, dar nu că nu cred, însă nu înțeleg ce anume îi face să procedeze așa.
Poate o suferință prea mare, frustrări ori o construcție care la un moment dat a fost zdruncinată de ceva ori cineva.
Prin natura ocupației mele, vreme îndelungată am fost înconjurată de mulți oameni, de tot felul și de toate vârstele. Atunci când lucrezi în vânzări nu ai cum să scapi de asta însă eu mă socotesc o norocoasă pentru că am avut așa ocazie.
E greu să ai întâlniri atunci când stai numai în bârlogul tău, oamenii nu-ți bat la ușă. Îți „bat” în ecranul laptopului însă acolo nu sunt adevărați 100%. Se mai cosmetizează iar tu nu poți observa pentru că ecranele au capacitatea de-a distorsiona imagini, stări, cuvinte.
Când îl vezi față în față, îl poți îmbrățișa ori strânge mână, îl poți privi în ochi, îl poți mirosi și urmări. Gesturile spun multe, câteodată mult mai multe decât cuvintele.

Dar să revin la clase, acolo unde niște oameni mari formează o sumedenie de oameni mici.
Conștientizează ei ce rol extraordinar au? Din păcate, o parte din ei nu pot face acest lucru nefiind ei pregătiți pentru așa ceva.
Înțeleg părinții ce rol au cei de la catedră? Mulți nu înțeleg, lăsând întreaga responsabilitate pe umerii lor.
Începe un nou an școlar, care va avea de toate, sunt convinsă. Trebuie să ne unim forțele pentru a-l transforma într-unul dacă nu foarte bun, măcar bun.
Și dacă suntem mânați de gânduri bune, nu avem cum greși major.
Cam așa simt înainte de alt început. Să vă fie bine și să acționați inspirat!

P.S. Imaginile sunt dintr-o sală de clasă unde dirigintă este o doamnă profesoară de matematică. Am primenit-o acum mai multă vreme, zilele trecute doar am reașezat materialele pentru că acolo s-au făcut investiții majore.: schimbat mobilierul, văruit și alte cele.

Mai multe despre cum a fost la început puteți citi mai jos:

Un cabinet de matematică a primit hăinuțe noi

Și am mai atașat un element pe care de mult doream să-l aduc în fața copiilor, dar nu găsisem cadrul propice: o machetă reprezentându-l pe Albert Einstein.

Echilibru: Nici prea mult, nici prea puțin

Una dintre clasele la care am avut bucuria să colaborez arată echilibrat, acum, când clopoțelul stă să sune. Nu e prima, și îmi doresc să nu fie nici ultima.
Dar e ultima la care am lucrat și pe care am putut-o vedea pentru că e aproape de mine, ceea ce-mi permite să merg personal, să montez machetele și să dialoghez cu doamna de la catedră.
Nu am mai fost în ea, e prima colaborare și-mi place foarte mult cum a ieșit.
E echilibrată, aerisită, plină de vino-ncoa, luminoasă, cu câteva accente colorate. Suficient cât să se simtă diferența.


Mulțumesc doamnei Daria Prisecariu pentru tot! Am întâlnit un om cald, calm, firesc, la care n-aș ezita să mă așez în bancă. Și nu aș ezita, nici o clipă, să-mi aduc și copilul.
An nou școlar cu bine, dascăl minunat!