În cadrul activităţilor de educare a limbajului, descrierea îşi găseşte o larga
aplicabilitate mai ales la grupele mici, în cadrul activităţilor de lectură după imagini,
repovestire, convorbiri tematice, jocuri didactice etc.
Naraţiunea
Copilul poate dobândi informaţii şi din întâmplările veridice sau verosimile
prezentate în povestiri, poveşti, basme, balade.
Povestirea este o specie a naraţiunii căreia îi este caracteristica prezentarea
unei întâmplări simple, în mod exemplar, de către un participant la fapte, deci la persoana I.
Povestea sau basmul presupun o desfăşurare epica, amplă, cu mai multe
episoade, în versuri sau în proză, în care intervin evenimente supranaturale si personaje
fantastice, având rol distractiv – de încurajare a isteţimii care învinge prostia, sau
moralizator – de condamnare a răului care întotdeauna este înfrânt de bine.
La grupă mică. Povestirea trebuie să fie simplă, neîncărcată, cu multe comentarii
si fără multe episoade. Treptat se trece la povestiri mai ample. Pentru a asigura
înţelegerea şi reacţia afectivă adecvata, educatoarea trebuie să folosească stilul literar
oral, să apeleze la comparaţii plastice, să folosească imagini de o reală calitate estetică, cu
posibilităţi de sensibilizare adecvate vârstei preşcolare. Copilul trebuie să folosească toate
expresiile și cuvintele folosite în povestire, altfel există riscul de a memora cuvinte al
căror sens nu îl cunoaşte şi de a le atribui semnificaţii eronate.
Activitatea de repovestire este foarte îndrăgită de copii pentru că le dă posibilitatea de a pătrunde în lumea imaginarului, de a fi ascultaţi şi de a se afirma.
La grupa mare, copiii pot ajunge să stăpânească foarte bine mai multe poveşti.
Preşcolarul îi cere celui care povesteşte fidelitate faţă de prima versiune a poveştii. El accepta uşor ficţiunea, planul ireal al povestirii, dar o dată expusă o variantă, e necesară păstrarea ei. Altfel, copilul contestă adevărul şi calitatea povestirii. Explicaţia o constituie caracterul relativ rigid al gândirii copilului.
Povestirea cu început dat prefigurează în parte desfăşurarea în concordanţa cu premisele din partea povestită de educatoare. De obicei copilul nu-şi face un plan riguros care sa dea o linie de desfăşurare a intrigii povestirii, ci pentru unul-doua episoade. În povestirea cu început dat, copilul este scutit de momentele tensionate de la început când trebuie să aleagă un subiect, un personaj şi totodată are suficient timp pentru imaginaţie.
Copilul are resurse creatoare. Nu trebuie să se exagereze în aprecierea lor, ajungându-se la ideea ca imaginaţia evoluează o dată cu vârsta. Produsele creatoare ale copilului care cer în mare măsură contribuţia imaginaţiei sunt superioare, dar nu în comparaţie cu produsele de aceeasi natura ale adulţilor, ci cu rezultatele copilului în
activităţi care presupun gândirea cauzală şi sunt mult mai puţin în sfera de interese a copilului decât întâmplările specifice poveştilor.
Activitatea cu cartea
Deşi în general nu ştiu să citească, preşcolarii folosesc, incipient şi această metoda. Răsfoind cărţi de poveşti cunoscute ce au text laturi de imagini, ei memorează poveşti, privesc desenele, le comentează. Însăşi ținerea corectă a cărţii, răsfoirea filă cu filă de la început până la sfârşit, cunoaşterea şirului (firul logic) al povestilor din fiecare carte sunt achiziţii importante pentru preşcolari.
Distincţia text scris – imagine, recunoaşterea unor litere sau cuvinte familiare – cum ar fi titlurile povestirilor, denumiri ale unor alineate scrise pe ambalaje, indicatoare etc. sunt aspecte care facilitează deprinderea copilului de a lucra cu cartea.
(sursa: Metodele de predare-învăţare în învăţământul preşcolar şi metodica
activităţilor de educare a limbajului
Prof.Sava Marinela)
