Un curcubeu înflorat, nu dungat

A plouat toată noaptea. Și un pic de dimineață.
Îi spuneam lui Luca, alaltăieri, uitându-ne la gardul viu care era doar bețe, că dacă se menține vremea așa, nu trec două zile și e totul verde.
Și așa a fost.

Verdele ăsta e o încântare! Nu știu ce altceva îți poate oferi o mai mare bucurie după o perioadă așa de îndelungată de culori terne, așa cum îți oferă verdele. Practic e viață în starea cea mai pură, cea mai crudă.

Și pentru că mi-ar fi plăcut să fie și un curcubeu după atâta ploaie, dar el nu a apărut cum era și firesc în condițiile date, mi-am confecționat eu unul. E drept că nu-i dungat ci înflorat.

În timp ce scriam aceste rânduri, toc!, toc! în geam. La prima bocăneală nu am realizat ce este, dar la a doua am știut că avem un musafir. Ne e drag și-l așteptam, dar nu acum, pentru că el apare, de obicei, în luna mai.
Acum, fiind totul pe repede-nainte, a sosit. E vorba de un cărăbuș pe care l-am poftit în cameră.

A privit curios la ce-i în jur, întâmplător multe flori care mai de care mai colorată, dar nimic nu l-a încântat mai tare ca lumina. Acolo a tot zburat.

L-am chemat și pe Luca să-l vadă iar el l-a pus pe mână pentru că știa câ-l va gâdila. L-am mai lăsat să facă ceva ture și am deschis geamul pentru a pleca. Nu prea dorea însă locul lui nu aici în casă. În speranța că nu va fi mâncat de vreo pasăre, el trebuie să-și urmeaze cursul vieții. Cine știe câți puiuți vor mai bate la geam!

Câteva zile îi vom vedea pentru că așa este. Nu știu dacă vor fi mulți pentru că am observat că sunt ani în care numărul lor nu este foarte ridicat. Vom urmări.

Până atunci, să ne amintim de poezia scrisă de Lucian Blaga, „Cărăbușul de aramă”

Cărăbuşul de aramă

Din belşugul de verdeaţă
cărăbuşul de aramă
vine din turnătoria
verii, să-l luăm în seamă.

Zgomotos ca o reptilă
printre vreascuri se avîntă,
să arate că-i din lumea
celor ce nu prea cuvîntă.

Prinse veste de viaţa
ce se-ncinge, rug, în umbra
unde ne-am întins, tu basmul,
eu ardorile şi ţundra.

Cărăbuş te ia cu iureş.
Te încearcă pe la glezne.
Îl alungi, el vine iarăşi.
Pe-altă parte e mai lesne.

Ca suveica rîndunica
ţese pînzele de vară.
Ah, ce cald e! Va să plouă
ecvatorial pe seară.

Susur mare de lăcuste
şi de gîze fără număr.
Cărăbuşul de aramă
s-a oprit pe caldu-ţi umăr.

Mişcă? Stă să-nchege gînduri?
Se destinde? Se descalţă?
Parc-ar şti că de pe umăr
numai zborul mai înalţă.

Şi o ia către stăpînul
iulie, cuptorul – astru,
să ne ducă fericirea
spre uitare în albastru.

Un Cerc Pedagogic cu final excelent – Despre flori și viața lor

– Merg de mulți ani la Cercuri Pedagogice, dar ca la unul cum a fost cel de astăzi nu am mai asistat niciodată.
A fost excelent! … așa mi-a transmis o doamnă care a participat la el.

M-a bucurat mai mult decât pot spune pentru că s-a muncit mult la el, pe etape și în amănunt, iar eu am fost convinsă că nu avea cum să nu iasă bine atâta vreme cât era vorba despre un proiect lucrat cap-coadă și nu unul luat de pe internet.

Apropos, nu știu cum vedeți dumneavoastră acest aspect al proiectelor, dar eu una cred că ele trebuie lucrate de fiecare doamnă/persoană care îl susține. Văd nenumărate lecții de grad, preinspecții ori Cercuri Pedagogice ce sunt prezentate de doamnele care le-au susținut, iar în următoarea clipă apar nenumărate cereri de genul:

adresa mea de mail, nu-mi trimiteți și mie proiectul?

Consider asta jenant pentru cea/cel care face solicitatea mai ales în cadrul public, pentru că nu mi se pare normal un așa mod de a proceda. Poate dacă ar fi exprimate în particular aceste cerințe ar fi diferit, dar așa, lasă un sentiment de copiat/plagiat de care-i sufocat învățământul nostru preuniversitar și universitar.
Am avut bucuria de a colabora cu multe doamne care au avut de susținut proiecte, iar dialogul a dus la abordări minunate ca să nu mai pomenesc de siguranța pe care o are cea/cel care-l prezintă.
Rămân la convingerea că fiecare amprentă personală pusă pe un proiect aduce un mare beneficiu copiilor, nu neapărat din alt motiv decât al sentimentului pe care îl transmite cea de la catedră. Exemplul personal este cel care aduce cele mai mari beneficii atât prin verbalizare cât și prin mesajele nonverbale transmise.

Dar să revin la lecția de care sunt așa de încântată, cu toate că eu nu am fost acolo prezentă fizic.
Am avut bucuria de a mă întâlni cu doamna de mai multe ori timp în care am parcurs fiecare etapă care se dorea a fi atinsă. În timpul acestor întâlniri s-au vehiculat mai multe scenarii, au existat mai multe variante așa cum se întâmplă de fiecare dată când se discută în amănunt. Era vorba despre o lecție care să fie o încununare a trei săptămâni de experimente și observații. Fiind vorba despre plante ele au fost puse de către copii în diferite medii, așa urmărind îndeaproape ce se întâmplă cu ele și cum evoluează.
Pentru acest gen de activități îți trebuie răbdare, determinare și consecvență. Trebuie notate toate descoperirile pentru a nu fi uitate, așa cum trebuie analizat de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat.
Materialele pe care le-a confecționat au fost:

o machetă a celor care au reprezentat mascotele lecției, Bobiță și Buburuza, două personaje extrem de îndrăgite de copii.

Apoi am meșterit un panou pe care copiii au avut de reconstituit o floare a soarelui.

Preșcolarii au fost înpărțiți în patru grupe de cercetători, fiecare diferențiați prin culoarea hainuțelor și fiecare trebuind să cerceteze ceva legat de flori. Unii au avut de urmărit cum e cu lumina, alții cu apa, unii au văzut cum sunt afectate plantele de poluare iar alții de îngrijirea corectă.

Fiecare trecere la o nouă etapă a fost însoțită de un cântecel mi-nu-nat!

De-a lungul celor trei săptămâni au fost făcute fișe de observație, ceea ce a rezultat fiind trecut în două postere.

Au fost îmbinate și elemente de ecologie, acolo unde am confecționat două flori, una veselă și una tristă, fiecare floare fiind alcătuiră din 10 petale. Pe fiecare petală am pus câte o imagine, după cum urmează:

La floarea veselă

FACTORII DE MEDIU

1 – aer curat – o fereastră deschisă cu o floare
2 – lumina – o floare frumoasă în geam
3 – apa – nor cu ploaie liniștită
4 – căldura – un soare zâmbitor printre nori
5 – pământ fertil – o movilă cu unelte de grădinărit

OMUL

6 – udă cu o stropitoare
7 – însămânțează/plantează
8 – prășește
9 – relaxare – mirosim o floare
10 – oferim un ghiveci

La floarea tristă

FACTORII DE MEDIU

1 – flori intoxicate de noxe
2 – întuneric – floare ofilită în geam
3 – gerul, ninsoarea, vijelia, viscol – afectând florile
4 – arșița/seceta – soare puternic, pământ crăpat
5 – flori crescute printre bețe, sticle, gunoaie

OMUL
6 – udă excesiv florile
7 – rupe florile în bucăți
8 – calcă rondul de flori
9 – aruncă sticle, hârtii
10 – floare distrusă de purici/dăunători (nepăsare)

Petalele au avut aceeași formă și același ornament pe margine tocmai pentru a provoca pe micuți, nedându-le nici un reper suplimentar înafara imaginii. E drept că imaginile era destul de mari și color, iar ele au fost alese de copii, de pe jos, pentru a fi mai apoi plasate la locul potrivit. Eu aș fi ales ca petalele să fie diferențiate printr-un colorit, dar doamna nu a vrut și apoi am înțeles și de ce: lucrase mult cu copiii și dorea să vadă rezultatul final.

Trebuie să specific faptul că o petală are dimensiunea de 40 de centimetri, este confecționată din carton și e prinsă pe un cerc din polistiren. După ce toate cele zece petale sunt puse și floarea completată, se pune cercul de deasupra, cel pe care sunt afișate emoțiile.

Sunt foarte bucuroasă că am putut participa la confecționarea acestui proiect. A fost o reală plăcere această frământare, dar mai ales dialogul ideilor. Doamna are tot meritul de a dirija întreg spectacolul. Îi mai mărturisesc, încă o dată, respectul pe care-l nutresc pentru devotamentul și dăruirea de care dă dovadă. De aceea lupta nu e pierdută și s-a mai demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, de calitatea dascălilor de acolo.

O primăvară care se lasă mult așteptată

Oare primăvara asta nu s-a ascuns cumva într-un castel? Mă gândesc că da, de vreme ce nimeni nu o poate zări.

Am avut de făcut un proiect inedit care să cuprindă mai multe activități efectuate alături de niște prichindei de Clasă Pregătitoare.
Așadar, am stat și am cugetat îndelung pentru a găsi o variantă bună și pentru activitățile de la limbă și comunicare, dar și să se lege cumva cu cele de la matematică, adică activitățile matematice neuitând arta plastică și îndemânarea.
În acest sens am confecționat un castel, pe laturile căruia am făcut șapte „ferestre”. Pe ferestrele rotunde, care erau rabatabile, am pictat câte o floare de primăvară: ghiocel, narcisă, lalea, volbură, pansea și bumbișor.

Fereastra centrală, cea dreptunghiulară, a fost tăiată, dar ea va fi scoasă de către un copil la momentul oportun din lecție, pentru ca în spatele ei să se poată vedea surpriza.

Pe fiecare rondel va fi atașată o cerință din limbă și comunicare. Întrebările vor fi pregătite de doamna învățătoare, conform scenariului zilei respective.

Lângă acest castel va fi un copac, iar legătura dintre ele va fi făcută cu o ață de mărțișor. Pe ea, vor fi atârnate cu ajutorul unor agățători, niște flori de măr. Pe fiecare floare de măr vor fi niște silabe – în mijlocul lor -, iar copiii, după ce le vor extrage dintr-un coșuleț, le vor atârna acolo (pe firul de mărțișor). Alți copii vor face cu ajutorul acestor silabe, cuvinte pe care le vor pune în copac. În acest fel, mărul va înflori.

flori de măr – tipar

Pentru activitatea matematică am confecționat un panou pe care am ilustrat două probleme din cartea folosită la ore.

Activitatea finală a fost una legată de artă pentru că a implicat pictură, aici copiii trebuind să realizeze un peisaj de primăvară. În acest sens, am pictat eu postamentul, ei urmând a completa elementele necesare. Lalele, narcise, ghiocei, fluturi, albine și gărgărițe au fost pictate de copii, fiecare cu elementul lui, și toate, la final, și-au găsit loc pe postamentul pregătit.

Și dacă până acum v-ați întrebat ce anume se va vedea pe fereastra dreptunghiulară a castelului, ei bine, e momentul să aflați că acolo este ascunsă o fetiță Ghiocel. E o imagine mai altfel a acestui anotimp iar dacă ar fi să aflați părerea mea, cred că e cea mai inspirată. Și delicată. 🙂

Cu atâtea argumente credeți că o vom îndupleca să vină?
Pe cine? Pe Primăvară, evident!

Cereri îmbucurătoare – Cavalerii secolului XXI

Am avut, din punct de vedere profesional,  un început de an foarte frumos pentru că provocările au venit una în completarea alteia, una mai frumoasă ca alta.
Nu am apucat să le detaliez pe toate, la unele muncind foarte mult și fiind nevoie de migală pe măsură pentru a obține produsul finit, dar o voi face de îndată ce timpul îmi va permite și inspirația de a relata în amânunt va fi și ea prezentă.
Una dintre aceste provocări a fost aceea a confecționării unui material pentru o activitate-atelier acasă, ținută de o mămică alături de trei băieți.
O bună prietenă mi-a spus că fiul ei de șapte ani are ca invitați doi colegi, într-un week-end. M-a rugat să îi confecționez un material pentru a putea lucra cu ei, dorind a rămâne o întâlnire de neuitat în care cei trei copii să se joace altfel, într-un mod mai deosebit.
M-am tot gândit ce aș putea face, ce subiect ar fi mai atractiv și am optat, într-un final, la o activitate în care să se vorbească despre Cavaleri și Castele.
Cu acest prilej, vor fi discuții despre armuri și blazoane dar și despre atitudinea pe care o aveau aceștia în cadrul societății în care trăiau.
Mi-am adus aminte, cu mare drag, de momentele în care lucram alături de Luca, și am zâmbit. Cu și mai mare drag!

Am pregătit mai multe materiale care să se lege într-un tot și din care micuții să afle lucruri inedite de care ar fi bine să aibă cunoștință toți băieții. Materiale în care ei să scrie, să citească să deseneze, să rezolve și să-și exerseze abilitățile practice dar și creative.

Am pregătit cărțile din care să se lectureze, și mama și cei mici, iar ele sunt:

Pe lângă asta, am mai confecționat și niște fișe pe care cei mici să le completeze, totul făcându-se în joacă, evident. 🙂 Liniatura este cea folosită în prima clasă primară, pentru a veni în ajutorul școlăreilor.

Ea se regăsește pe o sabie, unde cei mici vor scrie cuvintele nou întâlnite și pe un coif de cavaler unde vor fi scrise cuvintele care să descrie un cavaler.

Săbiile vor fi ornate de copii, pentru asta având la dispoziție tot soiul de „pietre prețioase”.

Am adăugat niște fișe labirint, fișe în care să se găsească cuvinte amestecate dar și una în care să-și confecționeze propriul blazon.

Nu putea lipsi cavalerul, cel pe care l-am confecționat pentru un joc de îndemânare. Am făcut două orificii, una în scut și una în armură – la umăr, fiecare cu valoare diferită, pentru a vedea care dintre ei au ținta mai bună.

Pentru o mai bună înțelegere, am confecționat și o machetă a Cetății de Scaun a Sucevei. Se pot juca, foarte frumos, și cu ea. 🙂

Pentru că se va face vorbire despre vitralii și unde anume le putem vedea, am pregătit și o activitate de pictură pe sticlă. Modelele le-am luat din Colecția Idei Creative – Pictura pe sticlă și porțelan.

Cam așa am pregătit eu această activitate. Sper să fie o întâlnire de neuitat. Mulțumesc Nicoletei, pentru provocare. 🙂

Albinele, simbolul hărniciei

Fac ce fac și numai printre albine mă învârt. Atât de mult a auzit Luca vorbindu-se despre albine că a luat iar Autobuzul magic la puricat. E o carte atât de frumoasă că de câte ori îi vezi coperta nu ai cum să nu o deschizi. Și așa mai reîmprospătezi câteva informații despre viața celebrelor hărnicuțe. Și la școală, la biologie, tot despre albină s-a vorbit așa că este omniprezentă. Am lucrat pe cartea asta minunat și dacă vreți să vedeți, puteți accesa link-ul de mai jos.

Niște Spiriduși bâzzzâitori!

Eu am continuat să meșteresc, cu bucurie, câteva materiale pentru o grupă a albinuțelor. Se pune de-o evaluare și era necesar un suport.

Spor la învățat și la jucat!

Primăvara în activitățile copiilor

Pentru că primăvara, din punct de vedere calendaristic, stă la colțul iernii, gata-gata să apară, doamnele de la catedră își concep lecțiile mai speciale folosind elemente specifice ei. Una dintre ele a fost aceea în care o clasă de copii trebuie să adune, cuprinzând toate orele dintr-o zi, activități care la final să se adune într-un singur concept: ghiocelul, vestitorul primăverii.

Am avut deosebita plăcere de a vorbi, în câteva rânduri, cu o doamnă super, care căuta alternativa cea mai bună pentru a lucra cu elevii săi.  Așa au venit mai multe idei, una mai interesantă ca alta, dar dintre care doar două au căpătat și o formă palpabilă.

Prima este aceea a unor machetuțe reprezentând ghiocei, pe spatele cărora se vor găsi niște cerințe. Elevii vor trebui a le rezolva, la final ghioceii integrându-se într-un peisaj de primăvară.

Cea de a doua este un puzzle. Fiecare grupă de copii- ele vor fi în număr de șase- vor primi o bucată de puzzle pe spatele căreia se va afla o imagine. Și ele (bucățile de puzzle), așa cum e de la sine înțeles, sunt șase, câte una pentru fiecare bucată, imaginile ilustrând cărui domeniu aparține ghiocelul. Pot face parte din

Ghiocelul povestitor
Ghiocelul matematician
Ghiocelul artist
Ghiocelul muzician
Ghiocelul cercetător
Ghiocelul vorbăreț, sensibil și manierat (dezvoltare personală)

Pe spatele fiecărei bucăți de puzzle am lipit velcro, pentru ca la final, toate piesele să se adune pe un postament, formând un puzzle mare.

Pentru a avea un efect vizual frumos dar și pentru a nu crea situații neplăcute – să cadă piesele ori să se îmbine  greșit sau mai știu ce alt incident care să perturbe activitatea de la clasă, am confecționat un postament, pe care l-am îmbrăcat în folie autocolantă de culoare verde.

Am lucrat cu foarte multă atenție și drag iar singurul regret care mă încearcă e acela că nu pot fi de față și eu, să asist la lecția lor. Trebuie că va fi foarte interesant și captivant.

Mulțumesc de provocare!

Căsuța din oală (machete personaje) – Basm popular

În mijlocul câmpului ședea o oală răsturnată; și era oala aceea mare-mare, cât un butoi.
Iaca trece pe acolo un șoarece și vede oala aceea goală.
– Bună casă e asta, își zise el. A cui o fi?.
– Casă-căsuță, cine stă aici?
Dar nimeni nu răspunde. Se uită șoarecele în toate părțile, însă nu vede pe nimeni. Numai două muște, care veniseră și ele după mâncare acolo, se ridicară în două piciorușe; dar șoarecele nici nu le-a luat în seamă.
– Ia să mă mut eu aici și să stau singur! Și s-a așezat șoarecele în oală.

Trece pe acolo o broscuță.
– Casă-căsuță, cine locuiește aici?
– Eu, șoarecele! Dar tu cine ești?, răspunde șoarecele din fundul oalei.
– Eu sunt broasca!
– Dacă vrei, vino înăuntru și-om trăi împreună. Bun de tot! Iacă, vin și eu.
Și a sărit broasca în oală și a stat cu șoarecele la un loc.

Trece pe câmp un iepure. Și văzând namila aceea de oală răsturnată, s-a oprit și a întrebat:
– Căsuță căsuță, cine locuiește aici?
– Suntem noi: broasca-broscuța și șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
– Eu sunt fugarul de peste câmpuri și vai, iepurele. Nu mă lăsați și pe mine să stau cu voi înăuntru? Iaca aici nu plouă și nici soarele, nici vântul nu intră.
– Bucuros, frate! Vino înăuntru și-om trăi împreună că e loc.
Și s-a mutat și iepurele cu culcușul în oală.

Trece într-o zi pe lângă oala-căsuță jupâneasa vulpe și întreabă și ea:
– Casă căsuță, cine stă aici?
– Noi trăim: iepurele-iepurașul cu broasca-broscuța, și șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
– Eu sunt surioara voastră mai mare, vulpea. Pentru mine n-o fi loc? A, vai de capul meu, am rămas fără casă!
– Da, este: intra și-i vedea, că pentru oameni buni e loc.
– Mulțumim! Asta am așteptat și eu. Și s-a așezat vulpea în oală și au trăit împreuna multe zile.

Vine lupul nu știu de unde.
Vede oala mare: și-a închipuit c-o fi cineva înăuntru.
– Căsuță, căsuță, cine locuiește aici?
– Eu, sora vulpe, cu iepurele-iepurașul cu broasca-broscuța și șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
– Eu sunt un biet lup fără adăpost. Oare n-o fi chip să stau și eu cu voi? Că bună casă mai aveți!
– Se poate, cum să nu! Ne-om mai înghesui cu toții și ți-om face loc și dumitale.
Și-a intrat lupul în căsuță, și-au trăit împreună.

Nu știu de unde a venit și ursul. Și era mânios Moș Martin și ostenit, că umblase toată ziua după mâncare.
Și cum a văzut oala aceea, nu și-a închipuit că e o căsuță cu oaspeți înăuntru; și s-a așezat pe ea, ca să se odihnească puțin.
Dar cum s-a așezat, oala: pârr! Trosc!

S-a sfărâmat în bucăți și ursul… ce-a făcut ursul? S-a ales cu o sperietură bună, iar ceilalți au fugit care încotro au văzut cu ochii.

Reformele colonelului Alexandru Ioan Cuza

Este al doilea 24 ianuarie pe care copiii nu-l mai sărbătoresc la școală pentru că ziua a fost decretată de Guvernul României ca fiind liberă. Eu mă refer la zilele de 24 care cad în mijlocul săptămânii, nu în week-end, atunci când toată lumea e liberă. Din punctul meu de vedere e un minus în ceea ce-i privește pe elevi, pentru că așa cum mai pomeneam, acasă e mai complicat ca adulții, părinții ori bunicii sau cine mai stau cu ei să se aplece asupra acestui subiect. Doamnele din grădinițe ori școli, o parte dintre ele, au mai lucrat în avans, dar nu e același lucru.

În fine, eu una am menținut modul nostru de a lucra și, de dimineață, l-am provocat pe Luca la o discuție despre acest eveniment atât de important. Pentru că în anii trecuți am tot vorbit despre noțiuni generale, ajutați fiind de diferitele materiale ce au apărut pe piață – vezi seria Români celebri de la Editura Gama, de data asta, pentru că Luca a mai crescut, am făcut un pas înainte accesând niște informații mai amănunțite despre cele petrecute atunci. Și m-am gândit că Reformele lui Cuza ar reprezenta un capitol foarte important de analizat. Sunt multe, una mai importantă ca alta, și au fost cele care au dat naştere perioadei de început a dezvoltării capitaliste româneşti.

Am căutat pe internet și am adunat informațiile necesare pe care le-am grupat într-un text. Îl puteți citi accesând fișierul de mai jos.

Reformele colonelului Alexandru Ioan Cuza

Veți observa că părțile mai importante le-am scris cu un font mai mare pentru a ieși în evidență. Am folosit acest material pentru a completa lapbook-ul pe care l-am pregătit.

Două coperte de la blocuri de desen de format A4 au fost necesare pentru a-l confecționa. Au rezultat 3 pagini , cea din interior fiind pliată. Pe ele am lipit foi colorate A4 de trei culori: roșu, galben și albastru.

Exteriorul l-am acoperit cu o folie autocolantă pentru a-l face mai trainic dar și mai frumos.

În interior, am lipit niște imagini pe care le-am printat și tot soiul de figurine din hârtie pe care copilul să scrie informațiile.

Reformele lui Cuza – forme pentru lapbook

După ce se citeau informațiile din material, se completa secțiunea respectivă a lapbook-ului. A durat ceva timp, dar a fost frumos, o activitate condimentată cu tot soiul de întrebări, plină de curiozități ce acum au putut fi cunoscute.

Cum e țara astăzi? Dezbinată, săracă, umilită, înjosită. Lui Cuza sigur nu i-ar fi plăcut așa ceva și cu siguranță nu și-ar fi imaginat că nu putem merge mai departe pe drumul început de el.

Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aştepta de atât de mult timp.

Alexandru Ioan Cuza

„Tristan și Isolda” Elixirul dragostei

Uite că am ajuns la momentul în care această superbă poveste de dragoste să fie cunoscută și de Luca. A venit ca o cerință a profesorului de istorie care, pentru portofoliu, a specificat câteva titluri. Printre ele, Tristan și Isolda.
Am căutat cartea în bibliotecă pentru că știu sigur că o am și nu doar într-un singur exemplar, dar am pățit un lucru pe care l-am mai trăit: nu am găsit-o. Pentru că timpul era scurt, am căutat pe internet și am găsit o variantă PDF pe care am printat-o. E un exemplar apărut la Editura Prietenii Cărții, în anul 2000, în colecția Labirint, colecție coordonată de Cristina Ștefănescu, Cristina Jinga și Gabriela Dobrișan. În total 190 de pagini, adică 90 de foi A4.
Sunt la a nu mai știu câta carte pe care o recitesc și o găsesc diferită față de ultima lecturare. E un mare avantaj pe care-l am pentru că nu degeaba se spune că e bine ca unele titluri să le citești la vârste diferite.
După ce lectura a fost terminată, Luca a făcut un rezumat, pentru că domnul de istorie dorește ca în proiectele pe care le dă, copilul să scrie de mână.

Am ascultat, în mai multe reprize opera scrisă de Wagner, una destul de greu de urmărit. De aceea am optat pentru fragmentarea ei așa fiind mai ușor de ascultat. Trebuie specificat că durata este de peste patru ore.

Despre ce am mai vorbit noi după sau chiar în timpul lecturii?

În primul rând despre tematica romanelor cavalerești. Aici, Luca a aflat că Tristan mai este supranumit și Cavalerul Tristei Figuri, pentru că e cu neputință să obțină dragostea fără de care nu supraviețuiește. Am mai aflat că Tristan nu este un personaj fictiv, el existând cu adevărat. Se spune că a fost un celebru căpitan care a trăit spre mijlocul secolului VI fiind împreună cu Greidol și Gwon unul dintre cei trei principi moștenitori ai Britaniei.

Se știe că Tristan cânta la harpă cu o măiestrie aleasă și părea nefiresc ca acest lucru să fie făcut de un cavaler care trebuia să mânuiască sabia dar și să stăpânească arta vânătorii.

Un  alt subiect interesant de discutat a fost cel al vrăjitoriei. În Evul Mediu se credea că vrăjitorii dețineau puteri extraordinare, cu ajutorul cărora puteau să cunoască trecutul, viitorul, să influențeze destinul, făcându-l să acționeze în favoarea lor. Știam deja că tot atunci, în Evul Mediu, pedeapsa pe care o primeau cei acuzați de vrăjitorie era cruntă: erau arși pe rug. Era de ajuns o simplă bănuială pentru a se da ordin ca persoana în cauză să fie ucisă.

Elixirele și otrăvurile au fost alt aspect peste care ne-am aplecat cu interes. Alchimia din Evul Mediu este cea care a născut chimia de mai târziu. S-au preparat multe lucruri folositoare, dar pe lângă ele, alchimia a mai produs și puternice otrăvuri. Nu puține sunt asasinatele care erau  făcute cu otrăvuri și nu de puține ori vendetele fie ele politice ori din gelozie erau „rezolvate” chimic.

Tot această legendă ne-a trimis și prin orașele din Evul Mediu. Erau așezate la răscruce de drumuri comerciale, înconjurate de ziduri groase, construite din blocuri mari tăiate în stâncă, ridicate în scop de apărare contra jefuitorilor. Locuințele din interiorul zidurilor erau construite din lemn. Numai cele ale nobililor erau din piatră, împodobită, delimitată de celelalte.

Luca a aflat și de lepră, o boală întâlnită încă din timpurile cele mai îndepărtate. A aflat că există și în România, la Tichilești, un spital al leproșilor, leprozerie. Dacă în Evul Mediu leprosul era exclus din societate, lumea temându-se de el, crezând că boala era dată de Dumnezeu ca pedeapsă pentru o faptă reprobabilă, începând din secolul al XIV-lea, ei au beneficiat de asistență medicală.

Trubadurii au constituit o întâlnire specială, pentru că ne-am dat seama din ce timpuri străvechi există. Ei puteau fi întâlniți în piețele publice, pe lângă orașe și cetăți mai importante, la curțile regale acolo unde cântau și reciteau propriile creații.

În căutările mele în vederea documentării am dat peste mai multe imagini, iar una dintre ele m-a inspirat în a o transforma în pictură pe sticlă. E un exercițiu pe care nu-l mai făcuse de ceva vreme iar Luca s-a bucurat când l-a văzut.

Am trecut imaginea pe sticlă, conturând cu marker-ul, după care copilul a pictat-o.

Din când în când se mai privea sticla pe partea cealaltă pentru a se vedea unde anume nu este acoperită cu vopsea. A fost gata în momentul în care toată suprafața a fost acoperită.

La final, lucrarea lui arăta într-un mare fel. Abia aștep să găsesc o ramă potrivită pentru a o putea expune.

Cam asta ne-a inspirat pe noi această tristă poveste de dragoste să facem. Dacă nu ați aflat încă de ea, nu e târziu să o citiți. Niciodată nu e târziu să te întâlnești cu povești speciale, așa cum e bine să le recitești, redescoperindu-le dulceți neștiute.