Adio, vară de Adrian Păunescu Adio, vară, pleacă-n ascunzişuri, Noi suntem gata de-a cădea într-o carte, Şi de-a mai lăcrima către pietrişuri, De dor de tine şi de dor de moarte. Din fructe coapte picură alcoolul, Nimic nu mai rămâne cum fusese, Ce cosmic iese dintre ramuri golul Penultimelor tragice […]
Arhive lunare: august 2019
Am ajuns la ultima zi calendaristică de vară. Una care pentru mine a adus multe evenimente noi, dar mai ales experiențe pe care sunt fericită că le-am putut trăi. Am știut de prin primăvară că Răzvan nu va petrece singur vacanța acasă ci va avea musafiri, doi prieteni foarte buni, […]
Toamnă-n grădină, toamna pe deal, Toamnă pe şes, Toată lumina prinde rugină, frunzele ies Să se-nfăşoare pe răsuflare şi pe vedere Într-o cădere ca o culoare fără putere. Ea ne ajută, sufletul nostru e împăcat, Vara e mută ca o greşeală-n care-am stat. Cum suntem azi, am fost şi ieri, […]
Cinci mămăruțe erau pregătite de zbor. Știau exact traseul, dar mai ales cum să se poarte atunci când vor ajunge la noua lor casă. Am povestit mult cu ele și le-am învățat cum să se joace cu cei mici pentru a-i face curioși și dornici de cunoaștere. Să aibă răbdare […]
Am meșterit un avizier pentru o doamnă cu care am mai colaborat în anii trecuți, foarte bine am dialogat și am ajuns la un punct în care ambele părți au fost mulțumite, doamna numindu-se Claudia Stoian. Îi mulțumesc pentru seriozitate și atitudine! Sunt așa de încântată cum a ieșit spiridușa […]
și pentru că am auzit că unele persoane se cam îndoiesc de abilitățile clovnului, iată cum l-am găsit ieri. 🙂 Spune că nu e totul. Cine știe ce va mai găsi bun de jonglat?!
Pe măsură ce trec anii, poveștile ca cea despre care vreau să vă amintesc acum au un impact mult mai puternic, devastator. Mă tot întreb cum de a fost posibil ca semenii noștri să procedeze așa și de ce nu am reușit să învățăm nimic din tot ceea ce am […]
Cum să treacă? Repede! Uneori prea repede. Atunci când ești vesel și fericit, și vrei să păstrezi această stare mult timp, zilele trec așa de repede ca și cum ar fi într-un tren de mare viteză. Imaginile se perindă cu repeziciune și tu vrei să poți memora cât mai multe […]
De multă vreme tot dau târcoale cărții semnată de Adina Popescu, dar din nu știu ce considerente nu a fost achiziționată până acum, în toiul verii, atunci când am fost cumva nevoită, aflându-se pe lista de lecturi a copilului mic. De la editura Arthur, acolo unde ea a apărut, avem […]
Vara asta am avut ocazia să urmăresc mai îndeaproape ce anume se petrece într-un stup. Eram îndrăgostită de albine de foarte mulți ani, dar prilejul de a le urmări pe viu nu se compară cu nici o carte pe care o citești, cu nici un material din care te documentezi. […]
Ca la fiecare început de an școlar, se încing discuțiile despre materiale, planșe și tot ce ține de ceea ce se va regăsi ori se dorește a achiziționa pentru o clasă/sală de grădiniță ori școală. Sunt așa de multe păreri, puțini mai având răbdarea de a asculta și argumentările venite. […]