„Croitorii iscusiți” la curtea împăratului – proiect didactic

E mult mai multă forfotă acum în școli și grădinițe, de parcă ar fi ceva neașteptat față de cotidian. Pe lângă evaluările din școli, au loc și lecțiile ținute de doamnele care doresc să obțină titularizarea ori definitivatul. Sunt momente delicate pentru multe dintre ele, pentru că le au de susținut în fața unor copii străini.
Și ca la orice lecție mai specială, cu o încărcătură emoțională pe măsură, totul trebuie să fie stăpânit până în cel mai mic amănunt.
Am avut și eu bucuria de a confecționa materialul, o parte din el, pentru o asemenea lecție. Pentru că cei mici erau în săptămâna cu meseriile, tema aleasă s-a axat pe asta. Și așa, în fața prichindeilor a apărut Împăratul și cei doi pehlivani din povestea „Hainele cele noi ale împăratului”.
E un text ofertant pe care se poate lucra mult, și mai ales, frumos.
Pentru că activitatea era integrată de 45 de minute, elementele componente ale activităţii integrate au fost:
– A.L.A.1. – „Croitorii de la curtea regală”
Centrul Artă „Hainele împăratului” decorare
„Colecția de haine primăvară /vara 2018”- decupare, lipire realizarea catalogului de modă pentru copii
Centrul Nisip şi Apă „Palatul fermecat”- construcţii din nisip kinetic şi pietre
Centru Știință – joc de masă „Atinge şi aşază!”- joc senzorial (eşantioane textile)

– A.D.E.1 – D.L.C.-„Hainele cele noi ale împăratului”- lectura educatoarei cu ajutorul soft-ului educațional.

Cum spuneam, am confecționat în scopul folosirii la lecție, o machetă în care am redat pe unul dintre mincinoși în timp ce lua măsuri împăratului, iar pe celălalt care nota l-am confecționat separat, pe celălalt mincinos.

Între ei am montat un șiret pe care copiii să expună ceea ce au lucrat la Centrul Artă, adică hăinuțele.

Pe ele vor veni atașate tot soiul de ornamente, compuse din „pietre prețioase”, paiete și alte elemente decorative.

Pentru „Colecția de haine primăvară /vara 2018”- decupare, lipire realizarea catalogului de modă pentru copii – am realizat doar „postamentul”, copiii urmând a le completa.

Pentru Centru Știință – joc de masă „Atinge şi aşază!”- joc senzorial (eşantioane textile) am confecționat un presenter pe care am atașat eșantioane textile având diferite texturi. M-am jucat și eu cu ele cât le-am meșterit.

Din fotografie nu aveți cum vă da seama, dar am pus și un eșantion rugos, aici optând pentru o foaie de glaspapir.

S-au folosit mai multe strategii didactice:
lectura educatoarei, expunerea, conversaţia, explicaţia, observaţia, demonstraţia, exerciţiul, munca în echipă, Explozia stelară.

Obiectivele operaţionale urmărite au fost:
să audieze cu atenţie textul poveştii reținând ideile acestuia;
să construiască diferita forme din nisip kinetic pentru a realiza palatul din poveste ;
să realizeze și să decoreze hainele împăratului;
să confecționeze albumul de modă pentru copii în contur folosind tehnici şi instrumente diverse de lucru;
să propună întrebări de tipul „Ce?”, „Cum?”, „De ce”?, „Cine?”, „Unde?”, făcând apel la conţinutul poveştii;
să răspundă la întrebările formulate de colegi, în propoziţii simple sau dezvoltate, corecte, coerente;
să manifeste în timpul activităţii atitudini de cooperare, autocontrol, iniţiativă.

Mă bucur că am reușit să mai confecționez un material inedit. Am aflat, mai apoi, că totul a fost foarte frumos iar copiii încântați de poveste, subiect, și ce anume au avut de lucrat la centre. Am rămas și eu fredonând mereu, cântecul de la tranziție:

Am o hăinuţă mică
Aşa şi-a aşa
Şi-i cos o floricică
Aşa şi-a aşa
Îi pun şi nasturi noi
Aşa şi-a aşa
Ce mândri suntem noi
Aşa şi-a aşa.
Spre centre am plecat.
Aşa şi-a aşa.
Și veseli vom lucra
Aşa şi-a aşa.

P.S. Am avut și un fundal pe măsură, atunci când am lucrat, pentru că era în plină desfășurare nunta regală din Marea Britanie.

„Picnic cu tort” The Tjong-Khing

Atunci când a intrat în casa noastră cartea aceasta nu m-am gândit ce ofertantă este și ce multe se pot face având-o ca suport.
Am lăsat plăcerea lui Luca de a desface pachetul, pentru că știu ce mult adoră acest exercițiu, așa cum îi place să simtă mirosul de carte nouă, abia scoasă de la tipar. Inconfundabil!

Și am pus de-o poveste, așa, la prima vedere, pentru că în ciuda faptului că există persoane care consideră că provocarea e pentru copiii mai mici, nu e deloc așa. Știu, și m-am săturat să tot aud că, literatura pentru copii e doar a lor, dar cei care cred asta se află într-o mare eroare. Pentru a vă convinge de acest lucru, faceți un exercițiu mic: citiți, ori recitiți o carte destinată copiilor. Trăirile pe care le veți avea vă vor confirma spusele mele.

Eu încerc să îi conving pe părinți de utilitatea achiziționării cărților, dar și de parcurgerea lor alături de copii. Nu este suficientă doar aducerea lor în casă ci trebuie o completare a acestui demers. Citirea cu voce tare, zilnic, efectuarea de activități legate de subiectul poveștii, rostirea trăirilor ce decurg din cunoașterea poveștii, toate sunt măsuri ce vin în ajutorul amândurora dintre părți. Câștigul este și pentru copil, dar și pentru părinte.

Picnic cu tort este un exemplu de cum se pot naște povești după imagini date. Și vă asigur că nu sunt două la fel.

Iată descrierea cărții pe site-ul editurii:

Domnul și doamna Câinescu pregătesc două torturi și pleacă, împreună cu celelalte animale prietene, la un picnic în pădure. Odată ajunși în vârful dealului, descoperă însă că torturile au dispărut din nou!

„Picnic cu tort” este o nouă poveste fără cuvinte semnată de Thé Tjong-Khing, unul dintre cei mai cunoscuți ilustratori pentru copii din Olanda. Copiii sunt încântați să descopere o mulțime de detalii amuzante și să urmărească atenți povestea, căci sunt multe mistere de dezlegat… Cine a mâncat toate acadelele? Sau cine a pictat fețe zâmbitoare pe copaci și pe pereți? Și, mai ales, cine a sustras din nou tortul?

THÉ TJONG-KHING (N. 1933) – Unul dintre cei mai prolifici ilustratori de carte pentru copii din Olanda. S-a născut în Indonezia, a absolvit Institutul de Arte Seni Rupa Arts din Bandung, iar din 1956 s-a stabilit în Olanda. În copilărie era fascinat de bezile desenate cu Tarzan ale lui Edgar Rice Burroughs. Thé a câștigat de trei ori Pensula de Aur (un prestigios premiu olandez pentru carte de copii), iar în 2005 i-a fost acordat premiul Woutertje Pieterse pentru cartea „A dispărut tortul!”, o carte de căutare care fost de asemenea nominalizată la Premiul German pentru Literatură de Tineret în anul 2007.

Curiozitatea m-a împins să caut mai multe detalii despre carte și am descoperit că există și animații cu povestea aceasta. Sunt minunate și vă invit să urmăriți doar una. Noi, adică eu și Luca, le-am urmărit pe toate.

Am vorbit despre toate caracterele, asta și pentru că am tipărit și laminat o parte dintre ele. E mai ușor așa, ca să te focusezi pe fiecare în parte și să duci povestea la capăt punând accent pe un caracter. Interesantă abordare. Poți analiza mai mult emoțiile, modul în care se poartă cel urmărit, ce e de urmat și ce nu iar întrebările nu se opresc aici.

Pentru că vreau să aduc povestea în fața cât mai multor copii, pentru întâlnirea cu ei am pregătit imagini din carte, ce pot fi colorate. Atașez câteva pentru a vedea cum au ieșit.

Așadar, avem în față o carte care ne ajută să identificăm emoțiile prezentate și ne oferă posibilitatea de a reflecta propriile emoții și de a ne exercita empatia. Fișele caracterelor au imagini cu toate personajele. Ele prezintă emoții și maniere diferite de a le exprima, cum ar fi fericirea, teama, mânia, regretul, dragostea și vanitatea.
Împreună cu copiii, decidem ce fel de emoții vedem. Îi întrebăm de ce personajele se simt așa. De asemenea, îi întrebăm cum ar simți dacă s-ar afla în aceeași situație.

Sunt multe animale diferite în poveste. Lăsați copiii să numească toate animalele pe care le-au văzut. Întrebați-i despre animalul preferat. Imprimați paginile cu personajele preferate și începeți colorarea! De asemenea, puteți lăsa copiii să deseneze animalul preferat.

Nu ne împiedică nimeni, acum că tot vine vara, să organizăm picnic-uri nu numai cu tort. Putem cere copiilor să spună ce anume doresc să ia cu ei atât în ceea ce privește mâncarea, jocurile ori prietenii preferați.

Totuși un gând nu-mi dă pace: ce atelier ar ieși alături de părinți, pe marginea acestei povești! Să mai pomenesc de un picnic adevărat?

O pădure în miniatură

Sunt momente în care machetele confecționate de mine trebuie să aibă dimensiuni mai mici. Sunt mai greu de meșterit, mai migăloase, dar efectul pe care-l au parcă e mai pregnant decât la cele supradimensionate.

A fost necesar să aduc o pădure într-o sală de clasă și pentru că numărul elementelor era mare, a fost nevoie de zece copaci, dimensiunea lor nu a depășit 50 de centimetri. La poalele lor, a copacilor, a trebuit să se creeze un peisaj ECO, adică să existe nelipsitele gunoaie cu care sunt sufocate aceste locuri. Evident că la finalul lecției totul era curat, copiii având grijă de acest lucru.

Dacă era după mine aș fi populat pădurea,

însă de data asta nu s-a arătat nici o vulpe, un urs și nici chiar un pufos de iepuraș. Dar cine știe, poate se va ivi și această provocare. 🙂

Să ne bucurăm de aceste oaze de verdeață și să le protejăm cu simț de răspundere.

Din „bucătăria” atelierelor – Morcovii din fetru

Fiecare întâlnire cu cei mici, ori mari, aici referindu-mă la copii, reprezintă pentru mine o provocare, căreia încerc să-i față cât mai bine.
Caut tot soiul de modalități prin care să-i apropii de cărți iar pentru asta trebuie să adaug tot felul de jocuri prin care să-i ademenesc și să le provoc curiozitatea.
La unele subiecte e ușor, ideile vin repede și punerea lor în practică ia forme din cele mai variate.
La altele, nu reușesc să găsesc o exprimare potrivită și din această pricină căutarea se întinde pe multe zile care se pot transforma în săptămâni.
Dacă o carte îmi place foarte mult, nu mă las până nu găsesc ceva prin care să o scot în evidență, dar mai ales să o aduc în fața copiilor, la propriuși dacă se poate, să „intre” în ea.
De multe ori nu este suficientă doar lecturarea textului, machetele, fișele, ori mai știu eu ce alt material auxiliar se cere confecționat pentru a ajuta la înțelegerea și aprofundarea mesajului transmis.
Am observat că dacă cel mic interacționează individual într-un anumit moment al poveștii,  cu aceste materiale, privește diferit ceea ce se petrece, dar devine și mai implicat. Nu în ultimul rând atitudinea pe care o am față de carte, face ca mesajele non-verbale să fie recepționate de copii fără ca ei să realizeze, neapărat, acest lucru.

Pentru a exemplifica la ce anume mă refer, vă voi prezenta materialele pe care le-am meșterit pentru următorul atelier. Postamentul o reprezintă povestea Cine se teme de Iepuroiul cel Rău, apărută la Editura Cartemma, ilustrată de , tradusă de
Camelia Vida-Rațiu și dedicată copiilor cu vârste mai mari de trei ani.

Pentru că voi merge la o grădiniță și mă voi juca cu copii de grupă mijlocie, am ales ca pe lângă lectura textului, să lucrez și două fișe, una cu un labirint iar alta cu figuri geometrice, dar și să-i provoc la un joc de îndemânare și rapiditate.
Pentru asta am confecționat o machetă cu personajul cel rău din poveste. Are înălțimea de 80 de centimetri și stă pe un postament.

La acest joc voi mai avea nevoie de niște morcovi, drept pentru care am confecționat unii din fetru. A fost mult de muncă, dar nu m-am lăsat până nu am umplut coșul.

Pentru fiecare morcov am avut nevoie de:

fetru portocaliu, verde (puteți opta și pentru alt material dacă aveți prin casă)
tipar  – pe care-l puteți vedea mai jos


foarfece
vată
ață pentru cusut de culoare portocalie și neagră

Am decupat câte trei frunze pentru fiecare morcov (asta pentru că am avut de făcut mulți morcovi) și triunghiurile pentru țăruș Le-am cusut la mașină și le-am umplut cu vată.

Am atașat apoi frunzele după care am cusut firișoarele negre de pe legume.

Și am confecționat atâția morcovi până am umplut un coș.

Care este regulamentul jocului, îl veți afla după ce mă voi juca cu preșcolarii. Să fie o surpriză pentru ei, aflând primii. 🙂

Abia aștept!

O poveste de citit în toate etapele vieții

Anul trecut, pe vremea asta, bifam o întâlnire cu Spiridușii. Vorbeam despre miere, albine și tot ce ține de stup. Eram pe la începuturile colaborării noastre și uite că, se pare, am funcționat bine de a trecut anul și noi continuăm să ne întâlnim.

Niște Spiriduși bâzzzâitori!

Copiii s-au schimbat mult, de la întâlnire la întâlnire evoluția lor este tot mai vizibilă în bine, iar interesul față de povești frumoase este cum nu vă puteți imagina. Sunt dornici de activități, curioși să afle lucruri noi, interesați să interacționeze și deschiși la nou.

Am căutat povești pe care să le putem citi dintr-o suflare, și pe care să putem lucra activități din matematică, limbă și comunicare ori să atașam câte un craft atât de îndrăgit de copii. Am căutat să confecționez machete care să faciliteze jocuri de îndemânare.

Pentru întâlnirea de astăzi, ca suport, am ales Copacul cel darnic” de Shel Silverstein, cred că cea mai frumoasă poveste din câte există.
Am mai adus această poveste în fața copiilor și a fost primită cu multă emoție. Pe mine, de fiecare dată când o recitesc, mă face „praf” și nu-mi pot rețina emoțiile din glas. De aceea cred că ar trebui citită și în copilărie, ca mai apoi să fie recitită de câte ori îți sare în ochi.
Un exemplu de interpretare diferită am văzut și în cazul lui Luca, cel cu care am analizat-o cu ceva ani în urmă, pentru ca acum remarcile lui să fie diferite.
Despre mine, cea care mă apropii cu pași repezi de ultima etapă, ce să mai spun?

În fine, vreau să revin la Spiriduși și timpul petrecut cu ei. Cu toate că au avut o săptămână grea, cu evaluările de rigoare, ei fiind la clasa a II-a, atunci când au văzut că am intrat în clasă s-au bucurat vizibil.
Eu, cu sarsanalele după nime, cu machetele și fișele și tot ce era necesar pentru a lucra în bune condiții și pe un suport.
Am prezentat cartea pe care urma să o citesc, dar și alte două titluri pe care le am în bibliotecă, scrise tot de Shel. E vorba de Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaş și Acolo unde nu mai e trotuar pe care vă invit să nu le ocoliți. La editura Arthur sunt disponibile pentru a fi achiziționate.

După ce aceste prezentări au fost făcute, am trecut la povestea băiatului. Și am citit, cu pielea de găină, și cu o emoție greu de descris.

A fost minunat, cu niște copii atenți, foarte atenți, pe care la final i-am surprins cu lacrimi în ochi.

După ce toată lumea a auzit povestea, a aflat cine este băiatul și copacul, am trecut la o analiză mai amănunțită. Dar mai interesante au fost remarcile copiilor, cei care scot întrebările ca dintr-un joben magic.

Ce am „atacat”?

La dăruire și altruism întrebările au fost:

Credeți că băiatul a fost egoist? De ce?
Cum poate fi denumit cineva care oferă fără a aștepta să primească nimic în schimb?
De ce credeți că a fost nefericit copacul după ce a dăruit băiatului trunchiul său?

Obiceiul de a da și de a face cadouri, întrebările au fost:

În poveste, copacul îi dă mai multe cadouri băiatului.

Ai dăruit ceva vreodată ca apoi să regreți că l-ai dat?
Este mai ușor să dăruiești ceva dacă știi că cel care primește se bucură de lucrul primit?
Când oferi un dar cuiva, aștepți ceva în schimb?
Când primești ceva simți că datorezi ceva persoanei ce a dăruit?

Natura dragostei

De ce credeți că băiatul este iubit de copac, la început?
De ce credeți că băiatul iubea copacul?
Considerați că era același fel de dragoste?
Trebuie să ai un motiv pentru a iubi pe cineva?

Fericire

Este băiatul fericit la finalul poveștii?
Dar copacul?
Dacă ai fi copac, ai fi fericit?
Ai nevoie de alții pentru a fi fericit?

Și așa am tot vorbit!

Apoi am pregătit copiilor o fișă pe care o atașez, așa cuvintele fiind de prisos.

A urmat o alta, „Întrebări și răspunsuri”.

Am confecționat personajele din poveste pentru a marca etapele prin care trec. Totodată, am meșterit și copacul pe care l-am fragmentat, pentru a evidenția cum anume și-a pierdut părțile componente.

Un moment interesant a fost acela când am provocat copiii să facă un acrostih. Am făcut și aici o fișă necesară înțelegerii acestui termen, dar și a cerinței. Pe lângă exemplul de pe fișa pe care au primit-o toți elevii, am mai scris unul pe tablă, iar copiii au încercat să ghicească cui îi este dedicat, fiind doi băieți cu același nume.

acrostih – fișă de lucru

Doamna învățătoare a dorit să mai facem unul și în clasă, iar copiii au făcut ceea ce vedeți mai jos.

Am trecut în revistă și un măr, confecționat de mine, în care să se evidențieze Viața unui om, etape.

E alcătuit din mai multe straturi, pe fiecare completându-se etapa respectivă. Sunt două straturi în plus, acolo unei elevii pot scrie ce considerații doresc legat de acest subiect.

La final, am rugat copiii să transforme povestea într-o piesă de teatru. Nu puteți avea idee ce frumos a fost, dar mai ales, ce interesant. Am reușit să cuprindem întreg colectivul clasei, pentru că am împărțit povestea pe etapele de vârstă, iar aici era nevoie de un copac, povestitor și băiat nou.

Am avut confecționate niște mere și frunze care acum s-au potrivit foarte bine. La final, le-am oferit copiilor câte una din fiecare și i-am îndemnat să confecționeze și ei, acasă, ceva de genul, nu neaparat mere.

Materialele necesare acestui craft:

foi carton de culoare roșie
filț (pâslă ori fleece) de culoare roșie și verde
bandă dublu adezivă
foarfece

La piesa de teatru am atașat merele și frunzele pe niște sfori pe care copilul copac le-a ținut în mâini, asta după ce am încercat și alte variante. 🙂

Povestea nu se terminase, dar copii da, așa că, alături de doamna Ana și de un povestitor, am terminat-o noi. Credeți că nu ne-a plăcut? Ba bine că nu!

De fiecare dată am senzația că nu reușesc să exprim în cuvinte ce minune de întâlnire am parcurs. Mai perseverez, poate-mi iese!

Personaje rătăcite

Povesteam ieri despre pitici. Iată că au mai sosit două personaje care, spun ele, s-au rătăcit. Le-am îndrumat și sper să ajungă la timp la marea întâlnire. Acum, după ce au plecat, mi-a părut rău că nu le-am dat un GPS. Dacă e atâta tehnologie în jurul nostru, de ce să nu beneficieze și ele? Faptul că vin din povești de demult nu cred că are o așa mare importanță. S-ar fi descurcat așa cum o fac și cei mai mici copii din zilele noastre.

Dar pentru că era Pinocchio, cine știe cui ar fi vântul dispozitivul și apoi s-ar fi pricopsit cu un nas maaare, din pricina minciunilor.

Se descurcă ei că Cenușăreasa e o fată cuminte și serioasă. Cel puțin așa o știu eu din poveste. Voi?

Pitici. Mulți pitici

Walt Disney a redat piticii în așa fel încât au ajuns să fie considerați unele din cele mai adorabile creaturi. Sunt inconfundabili și nu cred să fie cineva care să nu-i recunoască.
S-au cerut meșteriți, încă un rând, pentru o lecție mai specială. Acolo, se vor întâlni mai multe personaje de poveste de aceea dimensiunea lor a trebuit a fi una redusă: 30 de centimetri
Sunt așa de frumușei că te îndrăgostești de ei pe loc.
Nu-i așa?

Faci ce faci și tot de școală vorbești

Cei care au copii la școală ca să nu mai pomenesc de cei care sunt educatori, învățători ori profesori au ca temă principală de discuție școala. Și nu numai temă de discuție ci și o grijă permanentă.
E adevărat că se și bate apa-n piuă mult însă vrem nu vrem, școala este o etapă extrem de importantă din viața unui om și dacă ea nu se desfășoară în parametri optimi la momentul potrivit, greu se mai poate recupera după aceea ce s-a pierdut.
Școala nu este gratis, mă refer la cea de stat iar costurile adunate necesare unui an școlar ajung la sume destul de consistente.
Pe urmă, sunt profesori care nu au har, chef și nici disponibilitatea de a investi în acest proces, pentru că asta înseamnă a investi în primul rând în tine, ca individ. Știu exemple multe, multe de tot, în care cel de la catedră dictează într-un ritm nesfârșit asta echivalând cu un eșec clar. Pentru că am avut ocazia să lucrez alături de școlari ori preșcolari știu ce înseamnă să pregătești o întâlnire cu aceștia. Costurile sunt mari și cu salariul pe care-l primești nu ai cum a le acoperi. Ori asta trebuie să se întâmple zi de zi, nu așa cum merg eu, din când în când, la clase diferite, în școli diferite.
Nici cu părinții situația nu stă mai bine pentru că mulți sunt depășiți de tehnologie, situație, copii. Totul s-a schimbat iar adulții, cei care sunt responsabili de aducația copiilor, trebuie să se adapteze și să nu rămână setați pe ce era odată, în copilăria lor. E un exercițiu dificil pe care mulți nu vor ori obosesc să-l aplice zi de zi.
Pe lângă copii și sălile în care aceștia își defășoară activitatea trebuie să arate într-un anumit fel. Să respecte nivelul de vârstă al copiilor care-și desfășoară activitatea acolo, să fie decorate cu bun gust, să fie aerisite și primitoare pentru a crea un cadru propice procesului de învățare.
De câte ori sunt solicitată să meșteresc un material, îmi place să port dialoguri mai amănunțite cu cel care le solicită, pentru că așa reușesc să adun informațiile de care am nevoie. Dacă pot merge și distanța îmi permite, nu refuz niciodată a face aceste drumuri și fiecare îmi provoacă bucurie.

Am avut acum ocazia să înfrumusețez un cabinet de istorie-geografie dintr-o școală gimnazială.
M-am gândit foarte mult la ce aș putea confecționa pentru a nu încărca, dar și a transmite un mesaj.
Inspirația a căpătat formele de mai jos. Sunt mai multe aviziere, de formă pătrată, dimensiunea lor fiind de 1 metru pătrat, care au pe lângă ele elemente specifice disciplinei studiate.

Un alt material pe care l-am confecționat a fost cel în care am ilustrat doi copii care citesc, iar pe fundal este un planiglob.

Sunt foarte încântată de cum a ieșit și sper că și copiii au trăit aceleași sentimente. Să nu credeți că schimbările din sălile de curs trec neobservate!

Cum ar fi de n-ar fi … cuvintele la îndemâna fiecăruia?

Mă bucur că am reușit să mai petrec o zi excelentă alături de Spiriduși. Îi mulțumesc doamnei Anca Bolos pentru ceea ce face la Cartemma. E o plăcere deosebită să aduc aceste cărți în fața copiilor și mă gândeam că ar fi indicat și adulților asemenea exerciții. Cică părinții nu ar vibra la așa experiențe și mă încearcă un regret.
Dar să revin la ziua de astăzi și la strășnicia de activitate. Nu spun cuvinte mari și mi-am permis a rosti așa pentru că cei care au dat verdictul au fost copiii.
Nu cred că vă puteți imagina cum am reușit, după câte întâlniri am avut, să îi fac să le perceapă altfel. Să le privească pe îndelete de la coperte până la foile din interior, să citească cine a scris și ilustrat povestea, să o mângâie și să o miroasă.


Pentru întâlnirea de astăzi am optat pentru Marea fabrică a cuvintelor de Agnes de Lestrade/ Valeria Docampo

Am citit, pe îndelete, povestea despre Phileas, Cybelle, Oscar și orașul lor nemaivăzut. Am revenit la cuvinte, cele fără de care viața noastră ar fi infinit mai săracă. Am alternat lectura mea cu cea a copiilor pe care i-am rugat să continue, pe alocuri, de unde m-am oprit.

Școlarii sunt încântați de poveștile care au un mesaj puternic și în ciuda faptului că astăzi am analizat totul cu niște școlărei de clasa a II-a, nu a știrbit cu nimic calitatea discuțiilor. Sunt diferiți acești copii, fiind maturi, profunzi, serioși și totuși atât de inocenți.

Am zăbovit pe fiecare pagină în parte iar dialogurile ce s-au țesut au fost bune de strigat în gura mare.

Ce putem spune despre personaje?
Cum putem spune cine este bogat ori sărac?
De ce Oscar nu zâmbește?
Care sunt diferențele dintre cele două declarații de dragoste?
De ce declarația lui Phileas are un impact mai mare decât cea rostită de Oscar?
De ce Phileas a inspirat profund înainte de a spune cele trei cuvinte?
De ce Cybelle a făcut gestul pe care l-a făcut?

acestea sunt câteva din întrebările la care cei mici au dat răspunsuri.
I-am rugat să-mi spună care este cuvântul preferat din limba română iar răspunsurile au fost din cele mai variate, nefiind lipsite de semnificații.

Am ținut musai să fac exercițiul cu dicționarele, dându-le copiilor mai multe bucăți, rugându-i să le deschidă la nimereală și să pună degetul pe un cuvânt cu care, mai apoi, să facă o propoziție.

Vă invit să nu ocoliți aceast exercițiu și acasă, poate înlesni clipe minunate, pline de sens și învățăminte.

Am trecut la etapa următoare, provocând copiii să intre în Magazinul cuvintelor

Pentru a putea completa cerința am folosit elefun-ul, cel care la probă a funcționat fără cusur, pentru ca la joc să ne facă figura, nemaidorind a arunca fluturii.

Am schimbat bateriile, chiar dacă în el erau unele tot noi, însă ne-a părăsit. A fost necesară o improvizație și credeți că a fost urât? Nici pe departe!

În ce a constat jocul nostru? Am confecționat mai multe feluri de grupe de cuvinte, pe care le-am împărțit în trei culori, pe care le-am pus în trei boluri diferite. Am optat pentru aceste culori, pentru că așa sunt colorați fluturii din joc. Am alcătuit patru echipe a câte patru copii, iar ei au trebuit să prindă cu cele patru plase de fluturi, fluturii care „zburau„ pe lângă ei. Eu am fost pe post de propulsor a lor. După ce erau epuizați toți fluturii, cei care erau în plasele copiilor se echivalau cu biletele corespunzătoare culorii bolului.

Fiecare copil a primit o fișă în care erau trecute toate seturile de cuvinte. Iată fișa, pentru că așa vă puteți face o idee mai clară.

După ce o echipă termina de citit biletele, trecea la rezolvarea cerințelor.

Am uitat să pomenesc că unul dintre copii a căzut în echipă cu noi, cele două doamne, asta pentru că în clasă sunt 17 copii și au fost toți prezenți. Dar ne-am ridicat la nivelul așteptărilor, cel puțin așa credem. 🙂

Cât despre borcanul albastru, cele 17 cuvinte au fost puse în el de Spiriduși.

A fost o părere de rău generală când s-a terminat. Ar mai fi fost de rostit multe însă totul trebuie să se defășoare după program. Au rămas două fișe pe care copiii să le lucreze cu doamna.

Cuvinte dăruite – fișă de lucru

Ce cuvinte ai interzice – fișă de lucru

Vom mai avea ocazii pentru că mai sunt povești, la fel de incitante, de la aceeași minunată editură: Cartemma.