Înghețate scânceli matinale

– Auzi! Să fii atent ce spune doamna, pentru ca atunci când vii acasă să-mi explici și mie, da? Ai înțeles?
– Daaa, mama, am înțeles, voi fi atent.
– Nu doar atent ci să fii capabil să mă faci și pe mine să înțeleg ce ți-a predat la matematică. Să-mi predai și mie.
– … (liniște)
– Bine, las că vii tu acasă și văd dacă va fi așa cum ai promis!
Copilul a intrat în școală iar mama a plecat.
În sufletul fiecăruia e altceva. Cine-i vinovat?

Trec strada să ajung la mașină după ce l-am lăsat pe băiat la școală. O altă mamă, de data asta însoțită de un copil de grădiniță. Îi tot strângea gluga pe lângă cap pentru că afară pișca gerul, dar mai rău e că bătea și vântul.
Așadar, tot învârtea un fular în jurul unei glugi și spunea:
– Să nu plângi, auzi! Să nu plângi!!
– Dar nu plăng, uite!
– Ai promis că nu plângi și trebuie să te ții de cuvânt.
– Bine, nu plâng.
Pleacă mai departe.
Copilul cu câțiva pași mai în față, mama urmându-l. Copilul plânge, înfundat. Mama pândește.
De fapt, se pândesc reciproc.
Înainte de a urca în mașină aud:
-Vezi, ai promis că nu plângi!

O altă dimineață. Un început de zi ce pare a fi desprins dintr-o săptămână de o sută de zile, care nu se mai termină. Și-i abia începutul semestrului doi. Și ghiozdanul are o tonă. Poate nici asta n-ar conta dacă nu af fi așa de frig.
Îs sătulă până peste cap de frigul ăsta și de vânt și de toată apăraia care o aduce zăpada atunci când se topește.
Vreau Madagascar!

(sursa foto: http://america.aljazeera.com)

Zone de interes – machete – Grupa Albinuțelor

Grădiniţa trebuie să fie pentru copii un spaţiu dorit, cu activităţi care să-i implice, să le ofere
posibilitatea de a se dezvolta într-o atmosferă deschisă, stimulatoare. Prima impresie se formează în
primele 20 de secunde, aşa că, un copil care intră pentru prima dată într-o sală de grupă, ar trebui să
găsească sala în aşa fel încât să vină, în fiecare zi, cu plăcere, la grădiniţă.
Organizată pe zone, centre de interes, centre de activitate sau arii de stimulare (aşa cum au
fost denumite în timp şi în funcţie de specificul grupei), sala de grupă devine un cadru adecvat
situaţiilor de învăţare. Prin felul în care este amenajată, ea oferă copilului ocazia să se simtă bine în
intimitatea lui, stimulându-i interesul şi invitându-l la învăţare prin descoperire şi explorare. Sala de
grupă îi vorbeşte copilului prin ceea ce îi oferă ca posibilitate de acţiune şi experienţă.
Noul curriculum structurează experienţele copilului pe domenii experienţiale. Astfel, având
în vedere setul de interese şi aspiraţii ale copilului, nevoile acestuia, sala de grupă poate fi
delimitată în mai multe centre de activitate/interes:

Bibliotecă,

Ştiinţă,

Arte,

Construcţii,

Joc de rol,

Nisip şi apă.

(sursa: Cartea Educatoarei
Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani
PRET- Noi repere ale educaţiei timpurii în grădiniţă)

Albinele, simbolul hărniciei

Fac ce fac și numai printre albine mă învârt. Atât de mult a auzit Luca vorbindu-se despre albine că a luat iar Autobuzul magic la puricat. E o carte atât de frumoasă că de câte ori îi vezi coperta nu ai cum să nu o deschizi. Și așa mai reîmprospătezi câteva informații despre viața celebrelor hărnicuțe. Și la școală, la biologie, tot despre albină s-a vorbit așa că este omniprezentă. Am lucrat pe cartea asta minunat și dacă vreți să vedeți, puteți accesa link-ul de mai jos.

Niște Spiriduși bâzzzâitori!

Eu am continuat să meșteresc, cu bucurie, câteva materiale pentru o grupă a albinuțelor. Se pune de-o evaluare și era necesar un suport.

Spor la învățat și la jucat!

Despre oameni cu care trebuie să te întâlnești

Vă plac oamenii?
Căutați compania lor?
Ați avut bucuria de a vă întâlni cu oameni de la care ați simțit că vine către voi o energie bună, curată, pozitivă?
Aici mă refer la oameni noi, nu cunoscuți, ci aceia pe care soarta vi i-a scos în cale.
Eu am avut parte, de mai multe ori, de asemenea întâlniri și mă consider o norocoasă.
Machetele mele înlesnesc tot soiul de întâlniri iar de la unele din ele îmi trag energia de care am nevoie să merg mai departe. Sunt momente în care oboseala, vremea, vârsta (pfai! cum sună asta) mă fac să mă simt stoarsă de vlagă și atunci apare câte un așa om în fața mea. Din prima îmi vine să-l îmbrățișez, ceea ce de multe ori o și fac, pentru că atitudinea interlocutorului meu îmi spune că pot face acest gest.
Viața asta cotidiană te supune la așa încercări că de multe ori, la final de zi, ești stors ca o lămâie fără a muta neaparat munții din loc. Gândurile și planurile de a merge mai departe, de a găsi soluții la tot soiul de probleme unele mai bizare ca altele epuizează nivelul energetic până la o limită greu suportabilă. Noroc că vine noaptea și ne odihnim așa reușind a o lua de la capăt în ziua următoare.
E din ce în ce mai greu să faci față tuturor provocărilor pentru că cei din fruntea țării sunt niște exemplare incapabile de a-și gestiona propriile treburi, nemaivorbind de cele ale unei țări. Dacă aș fi puțin mai tânără, aș pleca, pentru ca fiul meu cel mic să aibă parte de un climat mai așezat, nu spectaculos, dar pentru că am ratat startul tot ce-mi rămâne este să-mi fac existența cât mai plăcută aici unde trăiesc.
Și am parte de momente frumoase, nu mă pot plânge, de care mă agăț cu toată puterea pe care o mai am.

Apropierea primăverii a făcut posibilă întâlnirea cu oameni pansament. Pot mărturisi, cu mâna pe inimă, că mult bine au adus în viața mea. Îmi doresc ca și ele să fi simțit la fel din partea-mi, pentru că ăsta este adevărul.
Le mulțumesc pentru seriozitate și imbold.

Iar dacă-i vorba de primăvară, atunci e vorba de flori, albine, renaștere.

Primăvara în activitățile copiilor

Pentru că primăvara, din punct de vedere calendaristic, stă la colțul iernii, gata-gata să apară, doamnele de la catedră își concep lecțiile mai speciale folosind elemente specifice ei. Una dintre ele a fost aceea în care o clasă de copii trebuie să adune, cuprinzând toate orele dintr-o zi, activități care la final să se adune într-un singur concept: ghiocelul, vestitorul primăverii.

Am avut deosebita plăcere de a vorbi, în câteva rânduri, cu o doamnă super, care căuta alternativa cea mai bună pentru a lucra cu elevii săi.  Așa au venit mai multe idei, una mai interesantă ca alta, dar dintre care doar două au căpătat și o formă palpabilă.

Prima este aceea a unor machetuțe reprezentând ghiocei, pe spatele cărora se vor găsi niște cerințe. Elevii vor trebui a le rezolva, la final ghioceii integrându-se într-un peisaj de primăvară.

Cea de a doua este un puzzle. Fiecare grupă de copii- ele vor fi în număr de șase- vor primi o bucată de puzzle pe spatele căreia se va afla o imagine. Și ele (bucățile de puzzle), așa cum e de la sine înțeles, sunt șase, câte una pentru fiecare bucată, imaginile ilustrând cărui domeniu aparține ghiocelul. Pot face parte din

Ghiocelul povestitor
Ghiocelul matematician
Ghiocelul artist
Ghiocelul muzician
Ghiocelul cercetător
Ghiocelul vorbăreț, sensibil și manierat (dezvoltare personală)

Pe spatele fiecărei bucăți de puzzle am lipit velcro, pentru ca la final, toate piesele să se adune pe un postament, formând un puzzle mare.

Pentru a avea un efect vizual frumos dar și pentru a nu crea situații neplăcute – să cadă piesele ori să se îmbine  greșit sau mai știu ce alt incident care să perturbe activitatea de la clasă, am confecționat un postament, pe care l-am îmbrăcat în folie autocolantă de culoare verde.

Am lucrat cu foarte multă atenție și drag iar singurul regret care mă încearcă e acela că nu pot fi de față și eu, să asist la lecția lor. Trebuie că va fi foarte interesant și captivant.

Mulțumesc de provocare!

Mi-ar fi plăcut să fac parte din Grupa Brazilor

Și dacă nu am făcut, pentru că pe vremea mea nu știu dacă grupele aveau denumiri, iată că am avut bucuria să confecționez niște brăduți pentru o așa grupă. Numai gândul la brazi îți strecoară în suflet o undă de prospețime și de sănătate. Îți vine să inspiri adânc, pentru ca aerul să-ți intre până-n cel mai ascuns cotlon al sufletului, oxigenându-l.

Iar în pădure, cel puțin în ale noastre, nu ai cum să nu dai de vreun iepuraș care să se ascundă de un urmăritor.

Acolo unde e el, în bucata aceea de pădure, primăvara a venit, deja! 🙂 Asta aștept și eu, să vină primăvara!

„Pervazul lui Dumnezeu” de Ana Barton

Pe Ana Barton am întâlnit-o la revistă, la revista online Literatura de azi, acolo unde semnează o rubrică, Picătura de luni, în fiecare săptămână. Se alătură altor nume pe care am avut onoarea să le întâlnesc acolo așa având prilejul a le achiziționa și citi cărțile.
Sunt un cititor modest, unul care nu emite judecăți de valoare ci doar afirmă de ce îi place o anumită carte. Niciodată nu am dorit a spune dacă nu mi-a plăcut ceva, poate și pentru că-mi tot vin în minte cuvintele tatălui meu, cel care-mi spunea, mereu, „din fiecare carte ai ceva de învățat”, dar și pentru că nu mi se pare corect să o fac.
Criticile să le aducă cei care sunt în  măsură să o facă, eu alegând doar dacă vorbesc în gura mare despre o carte, ori ba. Iar atunci când nu voi mai avea despre cine striga, mă voi apuca să-mi scriu propria poveste. 🙂
Spuneam că sunt un cititor modest care-și cumpără cărțile cu o plăcere infinită și pe care dacă după ce le citește le mai și așază la suflet, se consideră un ultra norocos. Citesc prea puțin față de cât mi-aș dori, dar mă bucură faptul că nu trece zi fără acest exercițiu, asta fără a mai pune la socoteală cartea citită cu voce tare alături de fiul meu cel mic.
Ana Barton mi-a picurat în suflet cuvinte îmbinate într-un mod aparte, pe care credeam că numai eu le gândesc fără a avea puterea de a le îmbrăca în mai mulți decibeli. Din alăturarea de cuvinte care par banale, Ana Barton reușește să creeze adevărate dantelării, unice și cu arome aparte.
Am citit Pervazul lui Dumnezeu de mai multe ori într-una, adică revenind, iar și iar, la propoziții ori bucăți de propoziții care mi-au sunat cristalin și pe care am tot simțit nevoie să le aud.

De când am început cartea, am fost pregătită pentru că știam din articolele semnate la revistă că va fi necesar.

De la Moscova, de exemplu, au venit cu Buratino în mărime aproape naturală. Era un băiețel cu nasul mare și ascuțit. Mirosea a prieten bun. (pagina. 19) (unde mai pui că am avut și eu, atunci când eram copil, un Buratino adus tot de la Moscova, de părinții mei)

Copiii mici se poartă de parcă timpul se termină brusc, de parcă ar curge ca într-o prăpastie și n-ar mai avea cum să-l întoarcă, iar adulții își dilată viețile de ca și cum ar trăi înafara timpului. (pagina.40)

Dacă tot ești copil pe dinafară, atunci e obligatoriu să ai pereții imaculați de dinăuntru. O fereastră, o masă, o lampă și-un pat sunt suficiente pentru sufletul oricărui copil, indiferent de vârsta lui. (pagina 41)

De o săptămână se terminase pasta, iar bătrânul, când a pus ultimul vârf de cuțit pe felia de pâine uscată și-a presărat zahărul, a știut că a mâncat tot ce fusese de mâncat pe lumea asta. Când a terminat, și-a făcut cruce și-a zis: „Săru mână pentru viață!” (pagina 59)

Zisese chiar că e absolut încântat să cunoască o asemenea persoană. Distrusă, Augusta se-ntorsese-n țară, făcând bilanțul în avion: măcar învățase engleza. De-acum, putea fi nebună-n două limbi. (pagina 86)

S-a dus râzând la oglindă, s-a dezbrăcat și și-a mângâiat, apucând carnea între degete, tot albul cu tot negrul și apoi invers. Pielea ei era la fel pe tot corpul, numai că partea albă mirosea a caprifoi, iar aia neagră a vin roșu. Părul îl avea portocaliu și cârlionțat bezmetic. S-a strâmbat în oglindă, încrețindu-și nasul, scoțând limba, făcând mișcări de dans tribal. Își mirosea când o mână, când alta, dădea capul pe spate mult și se uita pe geam, peste cap, în timp se ce legăna. Afară era jumătate zi, jumătate noapte. Înăuntru era înăuntru. (pagina 88)

– De ce te uiți tu așa insistent la mine, micuțo?
– Pentru că ai fața plină de culori.
– Ăsta e machiaj, drăguța mea.
– Dar de ce ți-ai pus pe față toate culorile alea?
– Eee, ca să fiu frumoasă.
– Și de ce nu ești? (pagina 93)

Și tot pot continua dar aș răpi farmecul acestei scriituri și nu e drept.

Și pentru a înțelege că Ana Barton este foarte specială, trebuie să-i ascultați și vocea, dar și să o vedeți într-un interviu la Radio Clasic.
Bucurați-vă!

O fată care să reprezinte toate anotimpurile

Dacă în luna decembrie am confecționat doar un bust de fată, cea care să fie completată cu accesoriile necesare și care să reprezinte anotimpurile, de data asta am meșterit o machetă întreagă, dar fără a-i da o culoare specifică unui anotimp anume, aici referindu-mă la îmbrăcăminte.

Când trebuie să dai curs cererii

Rochia este albă iar cerința doamnei educatoare fost ca fusta să fie completată cu material ori mai știu eu ce alte variante, în funcție de sezonul în care ne aflăm.

Bustul fiind pictat cu alb, la fel ca întreaga rochie, va fi ușor de ornat după preferință. Se vor asorta toate culorile foarte ușor, depinde de priceperea și fantezia celei care va face acest lucru.

Sunt curioasă să văd cu ce rochițe va fi îmbrăcată această domnișoară de către doamna educatoare. Eu, pentru primăvară, i-am atașat o narcisă în păr, dar i-am pus și un cordon care să-i sublinieze talia.

De-ar veni primăvara mai repede că m-am săturat de atâta frig!

Despre personaje din povești care doresc și altceva

Mi-a dat Dumnezeu voie să citesc, de-a lungul existenței mele, tot soiul de cărți, unele mai frumoase altele mai puțin, dar din care am avut ce să învăț. De la fiecare.
Venirea pe lume a copiilor mei a solicitat o aplecare mai mare, la vârstă adultă, asupra literaturii pentru copii. Pentru unii, literatura pentru copii nu e literatură serioasă, fiind socotită Cenușăreasa genurilor literare în condițiile în care micul cititor poate reprezenta un critic foarte exigent, dar mai ales sincer, a ceea ce aude și vede într-o carte.
Am avut șansa de a avea cărți frumoase, dintotdeauna, și cine a trăit pe vremea aceea, înainte de anii 90,  știe că exista o editură, Ion Creangă se numea, la care vedeau lumina tiparului titluri care mai de care mai minunate. Și acum există în casa noastră cărți de atunci și pe care și băieții mei le-au citit, bucurându-se de ele.
Nu de puține ori m-am gândit cum ar fi ca personajele să sară dintr-o poveste în alta și cum anume ar proceda în situațiile respective.
E un joc de imaginație minunat și deloc de neglijat. Încercați!

Uite așa, pe tema asta, am primit o solicitare de a face o machetă care s-o ilustreze pe Alba ca Zăpada care s-a hotărât să plece la Polul Nord. Și am făcut-o, nu fără a țese în mintea-mi un întreg scenariu.

Cred că o să se descurce, dar pentru a sta eu liniștită, am confecționat și o sanie – fermecată! –  care s-o aducă înapoi înainte de a îngheța. În caz de forță majoră, evident!

V-ați gândit vreodată la asta?

„Timm Thaler sau râsul vândut” de James  Krüss

Timm Thaler sau râsul vândut de James  Krüss, o carte despre care voi lăsa inima să vorbească. E adevărat că a făcut parte din lectura de seară, cea pe care o fac cu voce tare alături de Luca. În ultima perioadă nu citesc doar eu, ci și el, într-o îngemănare pe care nu am cum s-o descriu în cuvinte.

Cea mai proastă zi din viața micului Timm Thaler este ziua în care moare tatăl său. Se trezește singur cu mama sa, vitregă și isterică și cu fratele lui vitreg, Erwin. Copleșit fiind de durerea lui, caută singurul loc unde se simte aproape de tatăl său: la hipodrom, la cursele de cai. La îndemnul unui străin care pretinde că l-a cunoscut pe tatăl său, Timm pariază – și câștigă! Timm nu-și poate da seama cât de fericit îl face profitul.
Și așa, el începe să creadă că viața cu mama vitregă și cu Erwin ar fi mult mai suportabilă dacă ar avea foarte mulți bani. E foarte convenabil că străinul care se identifică ca fiind domnul Lovaid îi propune o afacere adecvată: dorește să-i dea lui Timm posibilitatea de a câștiga orice pariu, indiferent cât de bizar ar fi el, în schimbul râsului său.
Fără a înțelege pe deplin importanța acestui troc, Timm bate palma și cu adevărat, începe să câștige fiecare pariu. Dar asta nu-i aduce împlinirea. El realizează că nu poți fi fericit fără râs. Deci începe vânătoarea pentru a-și recăpăta râsul, o vânătoare care îl conduce în întreaga lume, chiar dacă soluția este deja sub nasul lui.

Timm a privit tulburat casa mare și albă. Înainte, când era tânărul zâmbitor de pe aleea îngustă, i s-ar fi părut ca un vis frumos, căci semăna cu palatul unui prinț din basme. Însă cine-și vinde râsul nu mai poate fi fericit. (pagina 72)

 

Înclin să cred că Timm Thaler a fost instrumentul care m-a ajutat să devin o persoană și mai bună decât sunt. Am putut astfel să-i exemplific lui Luca, într-un mod atât de plăcut,  faptul că în lume există lucruri neprețuite și care nu pot fi înlocuite cu aur, iar norocul nu este condiționat de aur, bani ori alte lucruri. Mă bucur că asta se întâmplă acum, în momentul copilăriei sale.
Într-o lume în care valorile tind să dispară și totul să se învârtă în jurul banului, lăsând la o parte importante percepte morale e tot mai complicat să te descurci.

Cititorul, mare ori mic, are parte de o călătorie în jurul lumii, în orașe de pe toate continentele, așa cum are parte de multă opulență. Micul Timm stă în hoteluri luxoase, mănâncă tot ce este mai bun și nu duce lipsă de absolut nimic.

– Vedeți, domnule Thaler, oamenii se împart în două categorii, în stăpâni și servitori. Timpurile noastre vor să șteargă aceste granițe, dar așa ceva este periculos. Trebuie să existe oameni care gândesc și comandă și alții care nu gândesc, ci doar îndeplinesc ordinele.
Timm a sorbit calm din ceai și apoi a răspuns:
– Când eram încă foarte mic, baroane, tatăl meu mi-a spus odată: „Să nu crezi în stăpâni și servitori, Timm. Să crezi doar în oameni proști și oameni deștepți și să detești prostia care înrăiește”. Am notat asta într-un caiet de școală, de aceea n-am uitat-o. (pagina 182).

Lecturarea acestei povești te trimite să afli mai multe amănunte despre diavol, pentru că Lovaid asta înseamnă, diavol citit invers. Orice nume ar purta diavolul,  Satan, Lucifer, Lycidas, el are un mister ce se dorește a fi descifrat. E un subiect care te îngrijorează și cu care nu ai dori să ai de-a face vreodată, sub nici o formă.

De aceea m-am bucurat că am parcurs povestea împreună, pentru ca mai târziu, atunci când cartea va fi recitită, să aducă cu ea și amintirea noastră, a mamei care citește alături de fiul ei cel mic, povești atât de serioase.

Dacă nu ai avut niciodată timp să citești povestea lui Timm, fă-o imediat. Dacă aș putea, te-aș obliga și te-aș forța (știi la ce mă refer). Nimeni nu trebuie să treacă prin viață fără să-l întâlnească pe Timm.  Dacă te vei întreba ce înseamnă râsul pentru oameni, Timm îți va răspunde:

Râsul este libertate interioară (pagina 150)

P.S. Am aflat, după terminarea cărții, de existența unei ecranizări. O vom viziona și noi, negreșit!

https://www.youtube.com/watch?v=26bBlRQCIDI