Când se confirmă că ai nevoie de așa de puțin pentru a fi fericit

Astăzi, pe înserat, am avut parte de o bucurie căreia numai cititorii împătimiți îi știu gustul: ne-am conversat cu un autor îndrăgit.
Numele lui este K. J. Mecklenfeld, iar dacă încă nu v-ați întâlnit cu el, nu mai trebuie să întârziați nici o secundă.
Am povestit despre lumea lui pufoasă în care ne-a primit și pe noi și pe care, la rândul nostru, dorim s-o descopere cât mai mulți iubitori de lectură.
Detalii veți descoperi, mai multe, dacă veți arunca o privire pe cele două articole în care vobesc despre această bucurie.

Hendrik de Mol și Planeta de Aur” de K. J. Mecklenfeld

„Hendrik de Mol și Planeta de Jad” de K. J. Mecklenfeld

Am primit câteva rânduri bune, cum spuneam, iar Luca a fost de-a dreptul fascinat. Îi sclipea fața de bucurie și mă tot întreba dacă lui i-a scris. Evident că lui, pentru că el este cititorul principal. E atât de importantă acestă interacțiune, cea dintre cititor și autor. Practic, pune cartea în altă lumină, devine o altfel de relație care iese dintre paginile ei.

L-a luat pe Berend lângă el, să vadă, pentru a se bucura împreună.
Ah, dar nu știu dacă v-am povestit de Berend. Este ultima pufoșenie intrată în sufletul nostru, la propriu. Cei care ne sunt prieteni știu de pățania lui Coconaș și cât am suferit, dar care vorba domnului K. J. Mecklenfeld: Sper că al vostru Coconaș a ajuns pe Planeta de Pluș și acum se lăfăie la soare în grădina conacului său de pluș.

Îl așteaptă o mare provocare, pentru că va pleca alături de noi într-o mult așteptată călătorie. Iar un pont în acest sens ne-a fost dat chiar de K. J. Mecklenfeld pentru că ne-a îndrumat spre o destinație pe care vom căuta s-o vizităm: Pollock’s Toy Museum.

Și ce-om mai povesti după, să te ții!

Așadar, domnilor scriitori și doamnelor scriitoare: nu ezitați să intrați în dialog, oricât de scurt ar fi, fie el și virtual, cu un cititor. Înseamnă atât de mult pentru cel care vă citește, cum nici nu aveți idee. Ori, cu cât cititorul e mai mic, cu atât mai mare e impactul.

Mulțumesc frumos, domnului K.J. pentru bucuria aceasta din fapt de seară. Ne-a uns sufletele!

Regiuni geografice ale Europei într-o zi cu multe grade minus pe mare parte din continent

Da, a fost o zi în care toată Europa centrală, dar și cea de nord a fost cu termometrele pe minus. Astfel, de la Minsk unde erau -15 grade, la Kiev unde se înregistrau -12, la fel ca și aici, la Varșovia -9 până la Viena -8, bătrânul continent era învăluit într-un aer polar. În partea sudică se înregistrau temperaturi cu plus, ceea ce ne-a făcut să ne dorim să fim acolo. Dar nu-i prima dată când ne dorim asta, mai ales eu. 🙂

O mare parte din școlile din România vor fi închise mâine, cică din cauza gerului și a ninsorilor iar asta m-a dus cu gândul la iernile copilăriei mele, atunci când nu se închidea nici o școală, bașca erau deschise și sâmbătă până-n noapte aproape, chiar dacă zăpada scârțâia din cauza gerului într-un fel pe care n-am cum să-l uit. Țin minte că până la școală număram ferestrele luminate și mă gândeam la oamenii care locuiau dincolo de ele. Se mai auzea și câte un ceas deșteptător pus în câte-o oală, asta pentru ca somnorosul să fie sigur că nu are cum să nu-l audă.

S-au schimbat multe, așa cum e și firesc, dar întrebările nu au cum să nu vină, unele dintre ele negăsindu-și răspuns. Oricum, nimic nu mai e bun din ce era odinioară așa că, să vedem cum este bunul ăsta de acum. Eu una, nu-l prea simt, și ca mine înclin să cred că sunt mai mulți.

În atmosfera călduroasă din casă, am purces la pas prin Europa pentru a da curs cerințelor de la geografie, o materie la care sunt destul de multe icnete.

Domnul profesor a dat o fișă de completat în care au fost mai multe întrebări. Pe o parte cerința era aceea de a scrie țările din Europa, pe o hartă în care erau delimitate granițele și numerotate câteva orașe. Au trebuit parcurse toate țările, aici referindu-mă la Europa Nordică, Estică, Vestică, Centrală și Sudică. Pentru unele nu a fost problemă, numele țărilor cât și capitalelor venind ușor, dar pentru altele au existat ceva nelămuriri ori confuzii.

A fost momentul în care am adus atlasul, pentru a lucra cu ajutorul lui. Ei, s-au schimbat lucrurile!

Însă greul abia urma. La următoarea cerință ne-am prins urechile și mult am mai căutat pentru a ne dumiri. Dacă o să vă întrebați care a fost rezultatul, ei bine, trebuie să aflați că nu am rezolvat integral ceea ce se cerea.

Mai jos, puteți privi ce anume ne-a dat atâtea bătăi de cap. În imaginea respectivă se cerea elevului de clasa a VI-a, să recunoască și noteze unitățile de relief, și elementele de hidrografie, fără a avea trasate granițele țărilor ci doar ceea ce vedeți în imagine. Am mărit imaginea, am mărit și alte hârți de pe internet, dar tot nu am aflat ce este la cifra 6 și 9, și la literele b,c,d,e și j.

Oricum, am petrecut mult timp încercând să rezolvăm această temă, și chiar dacă nu am avut sorți de izbândă 100%, am luat partea bună a lucrului și ne-am bucurat de o recapitulare.

Chiar așa, voi știți ce se ascunde în spatele acelor cifre și numere de pe ultima hartă?

„Elefantul magicianului” de Kate DiCamillo

Pentru cei care ne vizitează și ne cunosc, știu că avem o slăbiciune pentru Kate DiCamillo. S-a întâmplat după ce Luca a văzut și citit Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane. Nu voi uita niciodată reacția lui, una care este și acum plină de surâs atunci când vine vorba despre acest subiect.

Odată lecturând una dintre scrierile ei, am căutat și achiziționat cam tot ceea ce a apărut pe piața românească. Și așa am citit despre Despereaux, Flora și Ulise și ne-am bucurat, recomandându-le și altora. Următoarea pe listă este „Because of Winn Dixie” și cred că peste puțin timp vom putea să vă povestim și despre ea.

Dar să revin la Elefantul magicianului, cea pe care tocmai am terminat-o.


Dacă ar fi să spun un cuvânt despre ea, doar unul, aș spune „gri” dar nu în sensul de tern, cenușiu, plictisitor.
Am spus „gri” pentru că e o poveste serioasă, în care sunt amestecate fapte reale cu fapte magice, împreună formând un tot care te îndeamnă să-l afli.

O carte care ne aduce o poveste frumoasă, plină de emoții legate de teme adevărate, în care legăturile de familie se dovedesc a fi foarte puternice.
O poveste fermecătoare care se cere a fi citită cu voce tare și care nu cred că este adresată doar copiilor.

Un băiețel, Peter Augustus Duchene, încearcă să-și găsească sora cu ajutorul altor personaje: un bătrân soldat infirm, un magician, un elefant, un cerșetor și câinele lui orb, un polițist și o contesă.
Toți, reușesc să țeasă o poveste despre adevăr, dragoste și speranță.

Totul începe când bâiețelul risipește banii dați de tutorele lui, Vilna Lutz, un bătrân militar infirm, pentru a cumpăra cei mai mici pești și o bucată de pâine, pe o ghicitoare care spune că-i poate da răspunsul la cea mai chinuitoare întrebare: trăiește sau nu, sora lui Adele?

Urmează o serie de întâplări pe care nu doresc a le dezvălui, pentru a nu fura farmecul, dar trebuie să mărturisesc că povestea are tot ce-mi place într-o carte pentru copii, potrivită și adulților: mister, minune, speranță, uimire, imaginație și scriere frumoasă.

O întrebare care s-a tot ivit a fost aceea, de ce autoarea a optat pentru introducerea în poveste a unui elefant iar răspunsurile au fost diferite, pe măsură ce am înaintat în acțiune, alături de personajele nou apărute.

Am căutat și versiunea în limba engleză pentru a se putea citit fragmente și așa.

Book: The Magician’s Elephant

Am scris și câteva întrebări la care micul cititor să răspundă și pe care le găsiți mai jos, poate veți dori și voi să răspundeți.

Elefantul magicianului

Mi-ar plăcea o activitate alături de mai mulți copii pentru că sunt convinsă că ar fi incitant și foarte interesant de aflat părerea lor.

Până atunci, vă las să vă delectați cu un interviu dat de autoare dar și de ilustratorul cărții, Yoko Tanaka, asta pentru a vă convinge că merită să o achiziționați pentru a o citi. Pentru că, nu-i așa?, nimic nu se compară cu mirosul de tipăritură nouă și cu sentimentul pe care-l ai atunci când ții o carte în mâini. Spor la citit!

A Q&A with Kate DiCamillo
author of The Magician’s Elephant

What is your definition of magic? What has happened in your life that is magical or unexpected?

I guess my definition of magic is something very close to the definition the magician gives toward the end of the story: „Magic is always impossible. It begins with the impossible and ends with the impossible and is impossible in between. That is why it is magic.” I would add, though, that while magic is impossible from beginning to end, it is also possible. Somehow (who knows how?) the impossible gets turned into the possible. That’s magic.

Which leads very nicely into the next part of this question: What has happened in my life that is magical or unexpected?
Telling stories seems like magic to me; it seems both impossible and possible in that same way. And what has happened to me and my stories — people reading them, liking them, and me getting to make my living telling them — well, talk about unexpected. Talk about magical.

The Magician’s Elephant features an animal character. This is a common theme in your novels. Why an elephant this time?

I didn’t think, Oh boy, I’m going to put an elephant in a story. I guess it happened this way: The story began for me with the magician and the fact that he wanted to perform real magic, true magic. That magician appeared before me in the lobby of a hotel in New York City. I had, in my satchel, a notebook that I was going to give as a gift to someone. The notebook had an elephant on the cover. And when I went into my bag to get my notebook to write a description of the magician I had just caught sight of, I happened to see that other notebook, the one with a picture of an elephant on the front of it.

Was there a specific place that inspired the setting for the city of Baltese?

No, but after I finished writing The Magician’s Elephant, I saw a movie that took place in Bruges, and I couldn’t concentrate at all on what was happening in the movie because I was so struck by how much Bruges looked like the city of Baltese, the city I had imagined.

The fortuneteller tells Peter that „truth is forever changing.” Why is this an important line in the story, and why did you want to share it with children in general?

I think this comes back to the whole idea of the impossible suddenly becoming the possible. We have to remain open to those moments when everything can change. I actually think that children are much better at doing this than adults are because they are much less likely to see things in a black-and-white way. All of us, children and adults, need to remind ourselves that the impossible can become possible. That’s one of the great gifts of stories.

What was your predominant feeling while writing this book? Was it faith, or fear? Do you know how your endings will turn out when you start?

Oh, I’m always afraid when I’m writing. And I never know how things will turn out. This time around it was particularly terrifying because there were so many different balls up in the air, and I had no idea how I would catch them all. But even though I was terrified, I was also, in a strange and wonderful way, healed by the telling of this story. I got out of my own way and let the story tell me how it would all come together. At the same time, I felt something come together, kind of knit itself, inside of me.

How do you feel about the illustrations? Have you ever met Yoko Tanaka?

I think the illustrations are an astonishment, a wonder, a marvel. They literally take my breath away. They are haunting and otherworldly and just exactly right. I have never met Yoko, no. And yet she painted the world I imagined.

Isn’t that strange and wonderful?

Impossible, but true.

A Q&A Yoko Tanaka, illustrator of
The Magician’s Elephant

What was your first reaction when you were asked to illustrate a novel by Kate DiCamillo? Were you familiar with her work?

When I was first contacted about The Magician’s Elephant, my schedule was very tight, with two upcoming gallery shows, and I almost didn’t take the job. I wasn’t familiar with Kate’s work at that time. But my agent, Steven Malk, suggested very strongly that I read the story. When I read the manuscript for the first time, I was simply amazed, and I immediately asked one of the galleries to postpone my show. I’m so fortunate to have been able to work on this project.

How did you decide on the palette and style for the illustrations?

It was a very lucky thing that I saw the scenes of the story so vividly in my mind when I read it. I also felt that the story had an atmosphere and tone that were similar to what I create in my regular work. So the palette and style just naturally emerged. And Candlewick’s creative director, Chris Paul, gave me wonderful direction.

Were there many ideas or drafts that you went through before deciding on the right one for each illustration? What was your creative process for making each piece of art?

As I mentioned earlier, I had a strong impression of each scene as I read it, so it wasn’t difficult to capture these scenes in sketches. The dificult part for me was deciding how much detail I should show in the images. It’s a story that takes place some hundred years ago somewhere in Europe, but that’s not the point of the story at all. I did lots of research about the architecture and clothing of the period, but I used it minimally.

Which is your favorite of your illustrations for The Magician’s Elephant?

My favorite illustration is in chapter 13, when Peter eats stew at Leo’s house. I especially like this chapter because it describes so well how Peter’s frozen mind is melted by his conversation with Leo and Gloria — and by Gloria’s stew. I hope my illustration captures their emotions.

Did you do anything differently for this book, stylistically or artistically, that you had never done before?

Doing precise character sketches was something new for me. But it helped so much when I worked on each scene later on. It was also suggested that I create a „height scale” for all the characters, and this helped even more to make them come alive clearly in my mind. (sursa: bookbrowse.com)

Poveste cu început dat – Dino și prietenii lui

Au fost odată  ca niciodată trei prieteni, trei pui de dinozaur.

Ei trăiau fericiţi în Valea cea Mare, alături de familiile lor. În vale erau şi alte familii de dinozauri ierbivori şi trăiau fericiţi împreună.

Cât era ziua de mare copilaşii alergau, se jucau şi se bucurau. Părinţii le spuneau să fie ascultători,  atenţi să nu se lovească şi să nu se depărteze de lângă ei, pentru a nu fi în pericol.

Într-o zi, fără să îşi dea seama s-au depărtat de casă şi s-au rătăcit. Ajung în tărămul Misterios. Se întâlnesc cu dinozaurii fioroşi, despre care le povestiseră bunicii lor.

Obosiţi, înfometaţi, privesc în jur. Şi ce  văd? Lângă ei un cuib. În cuib un ou. Semăna cu oul din cuiburile părinţilor lor. Dar cum să fi ajuns acolo? Se gândeau că poate dinozaurii răpitori de ouă l-au luat şi l-au scăpat aici. Ar vrea să ia oul şi să îl ducă acasă, dar cum să-l ducă?
Continuarea o vor face copiii alături de doamna lor. Strașnică poveste o să iasă!

Cereri îmbucurătoare – Cavalerii secolului XXI

Am avut, din punct de vedere profesional,  un început de an foarte frumos pentru că provocările au venit una în completarea alteia, una mai frumoasă ca alta.
Nu am apucat să le detaliez pe toate, la unele muncind foarte mult și fiind nevoie de migală pe măsură pentru a obține produsul finit, dar o voi face de îndată ce timpul îmi va permite și inspirația de a relata în amânunt va fi și ea prezentă.
Una dintre aceste provocări a fost aceea a confecționării unui material pentru o activitate-atelier acasă, ținută de o mămică alături de trei băieți.
O bună prietenă mi-a spus că fiul ei de șapte ani are ca invitați doi colegi, într-un week-end. M-a rugat să îi confecționez un material pentru a putea lucra cu ei, dorind a rămâne o întâlnire de neuitat în care cei trei copii să se joace altfel, într-un mod mai deosebit.
M-am tot gândit ce aș putea face, ce subiect ar fi mai atractiv și am optat, într-un final, la o activitate în care să se vorbească despre Cavaleri și Castele.
Cu acest prilej, vor fi discuții despre armuri și blazoane dar și despre atitudinea pe care o aveau aceștia în cadrul societății în care trăiau.
Mi-am adus aminte, cu mare drag, de momentele în care lucram alături de Luca, și am zâmbit. Cu și mai mare drag!

Am pregătit mai multe materiale care să se lege într-un tot și din care micuții să afle lucruri inedite de care ar fi bine să aibă cunoștință toți băieții. Materiale în care ei să scrie, să citească să deseneze, să rezolve și să-și exerseze abilitățile practice dar și creative.

Am pregătit cărțile din care să se lectureze, și mama și cei mici, iar ele sunt:

Pe lângă asta, am mai confecționat și niște fișe pe care cei mici să le completeze, totul făcându-se în joacă, evident. 🙂 Liniatura este cea folosită în prima clasă primară, pentru a veni în ajutorul școlăreilor.

Ea se regăsește pe o sabie, unde cei mici vor scrie cuvintele nou întâlnite și pe un coif de cavaler unde vor fi scrise cuvintele care să descrie un cavaler.

Săbiile vor fi ornate de copii, pentru asta având la dispoziție tot soiul de „pietre prețioase”.

Am adăugat niște fișe labirint, fișe în care să se găsească cuvinte amestecate dar și una în care să-și confecționeze propriul blazon.

Nu putea lipsi cavalerul, cel pe care l-am confecționat pentru un joc de îndemânare. Am făcut două orificii, una în scut și una în armură – la umăr, fiecare cu valoare diferită, pentru a vedea care dintre ei au ținta mai bună.

Pentru o mai bună înțelegere, am confecționat și o machetă a Cetății de Scaun a Sucevei. Se pot juca, foarte frumos, și cu ea. 🙂

Pentru că se va face vorbire despre vitralii și unde anume le putem vedea, am pregătit și o activitate de pictură pe sticlă. Modelele le-am luat din Colecția Idei Creative – Pictura pe sticlă și porțelan.

Cam așa am pregătit eu această activitate. Sper să fie o întâlnire de neuitat. Mulțumesc Nicoletei, pentru provocare. 🙂

Înghețate scânceli matinale

– Auzi! Să fii atent ce spune doamna, pentru ca atunci când vii acasă să-mi explici și mie, da? Ai înțeles?
– Daaa, mama, am înțeles, voi fi atent.
– Nu doar atent ci să fii capabil să mă faci și pe mine să înțeleg ce ți-a predat la matematică. Să-mi predai și mie.
– … (liniște)
– Bine, las că vii tu acasă și văd dacă va fi așa cum ai promis!
Copilul a intrat în școală iar mama a plecat.
În sufletul fiecăruia e altceva. Cine-i vinovat?

Trec strada să ajung la mașină după ce l-am lăsat pe băiat la școală. O altă mamă, de data asta însoțită de un copil de grădiniță. Îi tot strângea gluga pe lângă cap pentru că afară pișca gerul, dar mai rău e că bătea și vântul.
Așadar, tot învârtea un fular în jurul unei glugi și spunea:
– Să nu plângi, auzi! Să nu plângi!!
– Dar nu plăng, uite!
– Ai promis că nu plângi și trebuie să te ții de cuvânt.
– Bine, nu plâng.
Pleacă mai departe.
Copilul cu câțiva pași mai în față, mama urmându-l. Copilul plânge, înfundat. Mama pândește.
De fapt, se pândesc reciproc.
Înainte de a urca în mașină aud:
-Vezi, ai promis că nu plângi!

O altă dimineață. Un început de zi ce pare a fi desprins dintr-o săptămână de o sută de zile, care nu se mai termină. Și-i abia începutul semestrului doi. Și ghiozdanul are o tonă. Poate nici asta n-ar conta dacă nu af fi așa de frig.
Îs sătulă până peste cap de frigul ăsta și de vânt și de toată apăraia care o aduce zăpada atunci când se topește.
Vreau Madagascar!

(sursa foto: http://america.aljazeera.com)

Zone de interes – machete – Grupa Albinuțelor

Grădiniţa trebuie să fie pentru copii un spaţiu dorit, cu activităţi care să-i implice, să le ofere
posibilitatea de a se dezvolta într-o atmosferă deschisă, stimulatoare. Prima impresie se formează în
primele 20 de secunde, aşa că, un copil care intră pentru prima dată într-o sală de grupă, ar trebui să
găsească sala în aşa fel încât să vină, în fiecare zi, cu plăcere, la grădiniţă.
Organizată pe zone, centre de interes, centre de activitate sau arii de stimulare (aşa cum au
fost denumite în timp şi în funcţie de specificul grupei), sala de grupă devine un cadru adecvat
situaţiilor de învăţare. Prin felul în care este amenajată, ea oferă copilului ocazia să se simtă bine în
intimitatea lui, stimulându-i interesul şi invitându-l la învăţare prin descoperire şi explorare. Sala de
grupă îi vorbeşte copilului prin ceea ce îi oferă ca posibilitate de acţiune şi experienţă.
Noul curriculum structurează experienţele copilului pe domenii experienţiale. Astfel, având
în vedere setul de interese şi aspiraţii ale copilului, nevoile acestuia, sala de grupă poate fi
delimitată în mai multe centre de activitate/interes:

Bibliotecă,

Ştiinţă,

Arte,

Construcţii,

Joc de rol,

Nisip şi apă.

(sursa: Cartea Educatoarei
Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani
PRET- Noi repere ale educaţiei timpurii în grădiniţă)

Albinele, simbolul hărniciei

Fac ce fac și numai printre albine mă învârt. Atât de mult a auzit Luca vorbindu-se despre albine că a luat iar Autobuzul magic la puricat. E o carte atât de frumoasă că de câte ori îi vezi coperta nu ai cum să nu o deschizi. Și așa mai reîmprospătezi câteva informații despre viața celebrelor hărnicuțe. Și la școală, la biologie, tot despre albină s-a vorbit așa că este omniprezentă. Am lucrat pe cartea asta minunat și dacă vreți să vedeți, puteți accesa link-ul de mai jos.

Niște Spiriduși bâzzzâitori!

Eu am continuat să meșteresc, cu bucurie, câteva materiale pentru o grupă a albinuțelor. Se pune de-o evaluare și era necesar un suport.

Spor la învățat și la jucat!