Cerul unei zile de ianuarie

O zi de final de ianuarie, 2018. După ce mai multe zile a nins, zăpada depunându-se în strat destul de gros, iată că încălzirea vremii a determinat topirea și implicit apariția pe străzi a unui patinoar natural.
Tot acolo, au rămas „dungi” de zăpadă care în urma înghețului scot un sunet destul de bizar atunci când sunt călcate de roțile mașinii.
La prima oră, când cei mici se pregătesc să plece la școală, strada era pustie. Doar zgomotul gheții sfărâmate se auzea sub greutatea mașinii.

Ce căutam eu în acest decor? Respectam o promisiune, aceea de a aduce câteva machete necesare unei grupe de copii de la grădinița din sat. E fascinant satul românesc privit în diferite momente ale zilei, dar și în anotimpuri diferite. Mirosurile și zgomotele care te învăluie sunt inconfundabile, pentru mine având efect terapeutic. Cât despre cer, el se prezintă singur în imaginile de mai jos.

Așadar, am onorat o înțelegere, cu bucurie și drag.

Toamna sosește dimineața devreme, iar primăvara, la sfârșitul unei zile de iarnă.

Elisabeth Bowen

Adunăm, aranjăm, primăvara o chemăm

Nu cred că sunt singura care așteaptă primăvara cu mare nerăbdare și emoție. Numai și când scriu, gândul la verdele crud îmi strepezește dinții și-mi înfoaie nările, așa, ca atunci când simți nevoie ca inspirația să ducă aerul până la cea mai dosită celulă. E ceva divin în mirosul ăsta și nu are cum să te plaseze în alt anotimp decât primăvara.

Vai, cum aștept să plesnească mugurii și să iasă filigranatele frunzulițe!
Vai, cum aștept zumzetul și forfota insectelor!
Și câți de vai! se bulucesc în minte pentru a fi primii rostiți.

Până atunci, am adus primăvara în casă confecționând un material necesar unei lecții în care copiii vor vedea că dacă doresc, o pot aduce în grupa lor.
E o planșă mare, dimensiunea ei fiind de 100×80 cm, pe care au fost atașate elementele specifice anotimpului de care vorbesc.


Pe postament este pictată doar ramura înflorită, restul elementelor fiind independente. S-a dorit a se confecționa zece elemente, dar eu am vrut ca și doamna să poată participa efectiv, așa că am sporit numărul. A fost darul meu în cinstea primăverii.

M-am jucat și eu, imaginându-mi primăvara ce va să vie, atunci când eu voi hălădui pe coclauri, alături de băieții mei. Pentru că dacă totul va fi bine, anul acesta voi putea gusta primăvara pe meridiane diferite.

Când vine vorba de ministrul educației, treci prin toată paleta de emoții

Uite că s-a ajuns ca la Ministerul Educației să acceadă un om pe care-l cunosc, fiind din urbea noastră și urmând același liceu pe care l-am făcut și eu, Nicu Gane, între timp ajuns colegiu.
El e mai mare decât mine cu patru ani și în timpul liceului am avut mai multe ocazii de a-l vedea, pentru că am frecventat (cam mult spus) același cerc de prieteni. A nu se înțelege că am fost prieteni, nu că asta ar fi fost ceva rău. 🙂
Valentin era un băiat serios, extrem de serios, studios dar și cu un simț al umorului dezvoltat. Știu că era respectat de colegi și de profesori, neavând nici un derapaj pe nici un plan; nici școlar, nici extrașcolar.
Drumurile s-au despărțit și el a urmat o universitate, pentru ca mai apoi să opteze pentru o carieră academică, acolo unde prin rezultatele obținute a reușit să ajungă în vârful ierarhiei.
S-a căsătorit cu o colegă de-a mea de an, la fel de serioasă ca și el, și sunt și acum împreună, având doi copii.
Nu doresc a ține o pledoarie de susținere a domnului ministru ci doar a-mi exprima regretul pentru derapajele verbale ce au apărut în media, prezentate cu atâta înverșunare, acum, de când a fost desemnat pentru acest post.
E clar că nu are nici o scuză pentru modul în care vorbește, dar mai ales, folosește limba română. Tocmai ce l-am auzit de Tăriceanu spunând că:

Trebuie judecat dupa realizari; nu e profesor de limba română

dar, evident, nu are dreptaae.
Ce exemplu dai tu copiilor, elevilor de pe toate palierele de învățământ, exprimându-te ca un semianalfabet, în condițiile în care tu ai în spate atâția ani de școală, făcuți pe bune, nu așa cum mulți fac acum pe la universități din dosul șurii?
Poate de asta am un gust amar, nu din alt motiv.
În rest, rămâne să avem răbdare să vedem dacă numai exprimarea e o problemă. Îmi doresc să se schimbe ceva cu toate că, sinceră să fiu, nu văd cum e posibil. În marea de incompetență de la vârful statului, poți răzbi de unul singur? Mi-aș dori ca un magician să vină să pună toate la locul lor, firesc, în ordinea competențelor dar și a calităților umane. Poate cele mai importante în toate domeniile.

100 de zile de școală

O sută de zile de școală este un concept de care eu nu am auzit aici, pe meleagurile noastre. Poate o fi, dar copilul meu cel mic – de cel mare nici nu mai pomenesc – nu a prins așa ceva.
Știu de el pentru că am avut câteva discuții cu doamne din alte zone ale țării, mămici ori bunici, care căutau de zor o alternativă de a reprezenta acest concept.
Ideea este simplă: pe o lucrare, poate fi confecționată din orice fel de material, se pun 100 de elemente care să te ducă cu gândul la asta și să-l accentueze. Mi-ar fi plăcut să fi lucrat și cu Luca așa ceva, dar dacă așa au stat lucrurile, ne-am orientat spre altceva.
Revenind la materialul de astăzi, el este destinat unei micuțe balerine. Rămâne ca rochița să fie ornată de fetița din Clasa pregătitoare, așa cum dorește.
E delicată și elegantă, având înălțimea de 1 metru.

Și la voi se sărbătoresc cele 100 de zile de școală? Dacă da, cum?

 

Reformele colonelului Alexandru Ioan Cuza

Este al doilea 24 ianuarie pe care copiii nu-l mai sărbătoresc la școală pentru că ziua a fost decretată de Guvernul României ca fiind liberă. Eu mă refer la zilele de 24 care cad în mijlocul săptămânii, nu în week-end, atunci când toată lumea e liberă. Din punctul meu de vedere e un minus în ceea ce-i privește pe elevi, pentru că așa cum mai pomeneam, acasă e mai complicat ca adulții, părinții ori bunicii sau cine mai stau cu ei să se aplece asupra acestui subiect. Doamnele din grădinițe ori școli, o parte dintre ele, au mai lucrat în avans, dar nu e același lucru.

În fine, eu una am menținut modul nostru de a lucra și, de dimineață, l-am provocat pe Luca la o discuție despre acest eveniment atât de important. Pentru că în anii trecuți am tot vorbit despre noțiuni generale, ajutați fiind de diferitele materiale ce au apărut pe piață – vezi seria Români celebri de la Editura Gama, de data asta, pentru că Luca a mai crescut, am făcut un pas înainte accesând niște informații mai amănunțite despre cele petrecute atunci. Și m-am gândit că Reformele lui Cuza ar reprezenta un capitol foarte important de analizat. Sunt multe, una mai importantă ca alta, și au fost cele care au dat naştere perioadei de început a dezvoltării capitaliste româneşti.

Am căutat pe internet și am adunat informațiile necesare pe care le-am grupat într-un text. Îl puteți citi accesând fișierul de mai jos.

Reformele colonelului Alexandru Ioan Cuza

Veți observa că părțile mai importante le-am scris cu un font mai mare pentru a ieși în evidență. Am folosit acest material pentru a completa lapbook-ul pe care l-am pregătit.

Două coperte de la blocuri de desen de format A4 au fost necesare pentru a-l confecționa. Au rezultat 3 pagini , cea din interior fiind pliată. Pe ele am lipit foi colorate A4 de trei culori: roșu, galben și albastru.

Exteriorul l-am acoperit cu o folie autocolantă pentru a-l face mai trainic dar și mai frumos.

În interior, am lipit niște imagini pe care le-am printat și tot soiul de figurine din hârtie pe care copilul să scrie informațiile.

Reformele lui Cuza – forme pentru lapbook

După ce se citeau informațiile din material, se completa secțiunea respectivă a lapbook-ului. A durat ceva timp, dar a fost frumos, o activitate condimentată cu tot soiul de întrebări, plină de curiozități ce acum au putut fi cunoscute.

Cum e țara astăzi? Dezbinată, săracă, umilită, înjosită. Lui Cuza sigur nu i-ar fi plăcut așa ceva și cu siguranță nu și-ar fi imaginat că nu putem merge mai departe pe drumul început de el.

Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aştepta de atât de mult timp.

Alexandru Ioan Cuza

Ia ascultă ce se aude!

Ministerul Educației se pregătește de comasarea claselor cu puțini elevi.

Măsura este luată pentru ca școlile să le poată plăti profesorilor salariile majorate din această lună.

Fiecare școală este finanțată în funcție de numărul de elevi (Ministerul Educației stabilește, în fiecare an, un cost minim pentru un elev și în funcție de acesta acordă fonduri fiecărei școli).

În unele cazuri se vor face comasări, dar măsurile ar putea să meargă chiar și până la închiderea unor școli din mediul rural, unde numărul mic al elevilor nu mai poate susține funcționarea respectivelor unități (elevi puțini înseamnă bani puțini primiți de la Ministerul Educației).

Liderii sindicatelor din învățământul preuniversitrar reclamă că Ministerul face presiuni asupra inspectoratelor școlare fără a lua în calcul interesul elevilor și al cadrelor didactice.

 Cei mai afectați ar urma să fie elevii din mediul rural. Este vorba însă și de profesori ale căror norme trebuie completate cu ore la alte școli sau care vor dispărea complet.

Președintele Sindicatului „Alma Mater” spune că va avea astăzi o discuție pe această temă cu ministrul Educației, Liviu Pop. Anton Hadăr admite că sunt cazuri de școli cu un număr extreme de redus de elevi care nu-și pot asigura finanțarea.  El susține însă analiza trebuie făcută atent, iar problema rămâne subfinanțarea educației.

Inspectoratele școlare au informat recent directorii de școli că trebuie să ia măsuri pentru a se încadra în buget inclusive cu plata salariilor. Semnalul a venit de la Ministerul Educației.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, ministrul Liviu Pop a negat că se vor închide școli cu personalitate juridică, dar nu a făcut deocamdată nicio referire la corpuri de clădire care aparțin, mai ales în sate, de alte unități școlare.

Asta se auzea la radio pe drumul de întoarcere de la o școlă din mediul rural pe care tocmai o vizitasem. M-am dus pentru a discuta despre posibilitatea unei colaborări. Doamna trebuie să susțină o lecție în cadrul unui Cerc Pedagogic și se știe că e ceva de lucru atunci când ai de prezentat așa ceva. Sunt discuții mai ample până se decide ce și cum va fi.

Îmi place drumul, e minunat îndiferent de anotimp. Am trăit clipe frumoase de care-mi aduc aminte cu drag. Acum, în drumul meu, am privit la cuiburile berzelor ce sunt goale, dar nu peste mult timp vor adăposti păsările care se vor întoarce din țările calde. Sunt minunate atunci când sunt ocupate, dar nici așa, pudrate cu zăpadă, nu-s urâte.

La ora la care am fost, în jur de unsprezece dimineața, era aproape pustiu. Puțină lume s-a încumetat să iasă din case pentru că iarna e aici stăpână. A lipsit de sărbători și acum vrea, cumva, să recupereze dar și să arate cine e stăpâna.
Pe drumuri se putea circula, cu prudență, pentru că au trecut utilajele și au făcut posibil acest lucru.

Spuneam că am mers să vorbesc cu o doamnă ce are de susținut o lecție demonstrativă. Înainte de a ajunge la ea, am poposit preț de câteva minute, la o altă doamnă educatoare cu care am colaborat cu ani în urmă și căreia trebuia să-i mai duc câteva materiale ce musai se cereau.

Am regăsit o școală dragă mie, în care atmosfera e una plină de drag de carte și joacă. Sunt câteva săli în care se regăsesc copiii din ciclul preșcolar și școlar. Aici e școala și grădinița lor iar doamnele fac tot posibilul să asigure un climat bun pentru a face aceste lucruri. Să nu credeți că e ușor să te gospodărești într-un loc în care semnalul se pierde când nu te aștepți, curentul electric se poticnește în fața vântului ori a ninsorii sau când simți nevoia să mergi la toaletă și trebuie să-ți pui paltonul pe tine.

Înăuntru e cald și bine, sălile sunt luminoase și curate iar copiii rumeni în obraji, cu o atitudine mai potolită față ce cei de la oraș. Nu-s așa de zgomotoși și neastâmpărați însă sunt curioși și dornici de dialog.
Am adus câteva machete destinate Centrului de interes. Cât le-am montat, pe rând, câțiva copii au fost curioși și au iscat un dialog. Îmi place acest exercițiu și-i dau curs ori de câte ori sunt provocată.

Ori nu am cum să nu mă întreb: la acești oameni, care fac sacrificii pentru a presta așa o muncă specială și importantă, nu se gândește nimeni?

Peste munca oamenilor din țara asta, nu mai are nici un guvernant timp și chef să se aplece, să reflecteze? Nu putem pleca toți de aici, zău așa!

 

„Enciclopedia Zmeilor” – Opera epică / Basmul modern

De multă vreme mă tot învârt în jurul cărții acesteia, Enciclopedia Zmeilor de Mircea Cărtărescu. Nu știu care au fost motivele pentru care tot rămânea în lista de dorințe, însă nu se regăsea în coș niciodată. A trebuit o brâncă de la doamna dirigintă a copilului, profesoara de română, care m-a făcut să acționez într-o clipă. Pentru că Luca a lipsit în ultima săptămână de școală, am aflat foarte târziu că au de citit cartea și numai faptul că cei de la elefant sunt foarte prompți, a început lectura de a doua zi, atunci când a și ajuns la noi.
Am avut suficient timp să o citim, pentru că pe lângă el, m-am strecurat și eu, neputându-mă abține.

Iată că există și o enciclopedie a zmeilor și ea nu este deloc mai prejos decât o enciclopedie a dinozaurilor sau una a viețuitoarelor mării și oceanelor, de exemplu. Asta pentru că autorul, Mircea Cărtărescu, este un expert în zmei, i-a studiat cu atenție, a fost părtaș la descoperiri, ba a și vorbit cu câteva exemplare vii.
Prima parte a cărții este alcătuită pe același tipar cu al unei enciclopedii: anatomie, rase, geografie, istorie, ocupații, limbă etc. A doua parte sunt câteva povești înlănțuite despre anumite specii și întâmplări ale dinozaurilor.
Un volum impecabil construit și scris, cu ilustrații foarte frumoase, cu mult simț al umorului și informații foarte amuzante, potrivit mai degrabă adulților decât copiilor.
Oricum, se vede măiestria unui autor mare. (Jovi Ene)

De ce a cerut doamna de română ca elevii să citească această carte? Pentru că a avut o lecție deschisă în care a făcut o recapitulare a operei epice iar suportul a fost asigurat de un text din această enciclopedie. Numele textului suport: Povestea lui Zumm, Muma Zmeilor.

Domnul Cărtărescu ne prezintă, cu deosebit talent, tot soiul de informații despre zmei, transformându-se într-un enciclopedist plin de umor. Domnul Tudor Banuș are niște ilustrații pe care eu una nu știu cum să le descriu, sunt de vis și trebuie să le vedeți.

În prima parte suntem puși în temă, în cele mai mici amănunte, despre fascinanții zmei, aici amintind caracteristici fizice, ocupații și unelte, habitat, arme, artă și literatură etc.
La o strigare, cei care răspund sunt:

Zmeul zmeilor
Zmeul sur de văgăună

Zmeul cu colți
Câinele de zmeu
Muma zmeilor
Zmeul mioritic
Animicștiutorul

Zmeul zmeelor
Zmăul
Încălțații
Zmeul asiatic (sau zombalul)

În partea a doua citim povești, cumva una în prelungirea celeilalte.
Poveștile sunt:

Povestea lui Lobo și a lui Fofo, feciorii Zmeului Zmeelor
Povestea micuței poete Vasiliska
Povestea lui Astor, puiul Zmeului de Văgăună
Povestea doctorului Chung
Zurba lui Zurbalan, Zmăul din Quatr’a
Povestea Animicștiutorului
Povestea lui Ding-Ding, Programatoarea
Povestea lui Zumm, Muma Zmeilor
Povestea maestrului Cornichonn, Câinele de zmeu

Iată ce a declarat autorul, la o lansare de carte.

De aceea, “…o parte din cartea asta, din fericire sau din nefericire, este pentru oameni foarte cultivați, foarte rafinați. Sunt tot felul de trimiteri culturale, literare pe care, un copil hiperinteligent nu are cum să le cunoască…”

Mircea Cărtărescu

Ce au apucat școlarii să vorbească la școală.

Cine au fost zmeii?

În basmele românești, zmeul este reprezentantul răului.
În unele povești apare și balaurul.
Are o formă pe jumătate umană – jumătate animal cu gheare, colți și o statură împresionantă.
Personajul principal va învinge întotdeauna zmeul, lupta semnificând victoria binelui asupra răului.

Cred că doamna profesoară va continua și mâine analiza acestui text din Enciclopedia Zmeilor, gândindu-mă la tema ce o au de făcut elevii, acasă. E drept că într-o oră nu ai timp să faci prea multe drept pentru care am mai zăbăvit noi, acasă, pentru a înțelege mai multe.

Așadar, opera epică este opera literară în care mesajul este transmis în mod indirect, prin intermediul personajelor, naratorului și a acțiunii.

Trăsăturile operei epice sunt:
– moduri de expunere: narațiunea (relatează evenimentele), descrierea (prezintă cadrul spațial sau personajele), dialogul (dinamizează acțiunea, contribuie la caracterizarea personajelor
– prezența naratorului: subiectiv, obiectiv, martor
– acțiunea poate fi rezumată pe momentele subiectului: expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant, deznodământul
– personaje: principale/secundare/episodice, pozitive/negative, protagonist/antagonist, rotunde/plate
– specii: schița, povestirea, nuvela, romanul, fabula, balada.

Povestea lui Zumm, Muma Zmeilor este una modernă pentru că are un autor cunoscut, umor consistent, cuvinte moderne.

„Ca să cucerești o femeie trebuie să ai tactică, strategie, simț politic și diplomatic. Trebuie să calculezi din timp unghiurile de incidență, împrăștierea balistică și rezistența materialelor. Orice neglijență în camuflaj, nodul basmalei strâns neglijent, gheboșarea neconvingătoare, șonticăitul prea stilizat, poate fi fatală. Și mai ales ține minte: o adevărată mumă a zmeilor nu gândește, lovește! O pândești, o vrăjești, o apuci, o duci. Atât. Fără farafastâcuri demodate.” (pagina 153)

Pe noi, poveștile lui Cărtărescu ne-au cucerit. Voi? Care-i părerea voastră?

„Tristan și Isolda” Elixirul dragostei

Uite că am ajuns la momentul în care această superbă poveste de dragoste să fie cunoscută și de Luca. A venit ca o cerință a profesorului de istorie care, pentru portofoliu, a specificat câteva titluri. Printre ele, Tristan și Isolda.
Am căutat cartea în bibliotecă pentru că știu sigur că o am și nu doar într-un singur exemplar, dar am pățit un lucru pe care l-am mai trăit: nu am găsit-o. Pentru că timpul era scurt, am căutat pe internet și am găsit o variantă PDF pe care am printat-o. E un exemplar apărut la Editura Prietenii Cărții, în anul 2000, în colecția Labirint, colecție coordonată de Cristina Ștefănescu, Cristina Jinga și Gabriela Dobrișan. În total 190 de pagini, adică 90 de foi A4.
Sunt la a nu mai știu câta carte pe care o recitesc și o găsesc diferită față de ultima lecturare. E un mare avantaj pe care-l am pentru că nu degeaba se spune că e bine ca unele titluri să le citești la vârste diferite.
După ce lectura a fost terminată, Luca a făcut un rezumat, pentru că domnul de istorie dorește ca în proiectele pe care le dă, copilul să scrie de mână.

Am ascultat, în mai multe reprize opera scrisă de Wagner, una destul de greu de urmărit. De aceea am optat pentru fragmentarea ei așa fiind mai ușor de ascultat. Trebuie specificat că durata este de peste patru ore.

Despre ce am mai vorbit noi după sau chiar în timpul lecturii?

În primul rând despre tematica romanelor cavalerești. Aici, Luca a aflat că Tristan mai este supranumit și Cavalerul Tristei Figuri, pentru că e cu neputință să obțină dragostea fără de care nu supraviețuiește. Am mai aflat că Tristan nu este un personaj fictiv, el existând cu adevărat. Se spune că a fost un celebru căpitan care a trăit spre mijlocul secolului VI fiind împreună cu Greidol și Gwon unul dintre cei trei principi moștenitori ai Britaniei.

Se știe că Tristan cânta la harpă cu o măiestrie aleasă și părea nefiresc ca acest lucru să fie făcut de un cavaler care trebuia să mânuiască sabia dar și să stăpânească arta vânătorii.

Un  alt subiect interesant de discutat a fost cel al vrăjitoriei. În Evul Mediu se credea că vrăjitorii dețineau puteri extraordinare, cu ajutorul cărora puteau să cunoască trecutul, viitorul, să influențeze destinul, făcându-l să acționeze în favoarea lor. Știam deja că tot atunci, în Evul Mediu, pedeapsa pe care o primeau cei acuzați de vrăjitorie era cruntă: erau arși pe rug. Era de ajuns o simplă bănuială pentru a se da ordin ca persoana în cauză să fie ucisă.

Elixirele și otrăvurile au fost alt aspect peste care ne-am aplecat cu interes. Alchimia din Evul Mediu este cea care a născut chimia de mai târziu. S-au preparat multe lucruri folositoare, dar pe lângă ele, alchimia a mai produs și puternice otrăvuri. Nu puține sunt asasinatele care erau  făcute cu otrăvuri și nu de puține ori vendetele fie ele politice ori din gelozie erau „rezolvate” chimic.

Tot această legendă ne-a trimis și prin orașele din Evul Mediu. Erau așezate la răscruce de drumuri comerciale, înconjurate de ziduri groase, construite din blocuri mari tăiate în stâncă, ridicate în scop de apărare contra jefuitorilor. Locuințele din interiorul zidurilor erau construite din lemn. Numai cele ale nobililor erau din piatră, împodobită, delimitată de celelalte.

Luca a aflat și de lepră, o boală întâlnită încă din timpurile cele mai îndepărtate. A aflat că există și în România, la Tichilești, un spital al leproșilor, leprozerie. Dacă în Evul Mediu leprosul era exclus din societate, lumea temându-se de el, crezând că boala era dată de Dumnezeu ca pedeapsă pentru o faptă reprobabilă, începând din secolul al XIV-lea, ei au beneficiat de asistență medicală.

Trubadurii au constituit o întâlnire specială, pentru că ne-am dat seama din ce timpuri străvechi există. Ei puteau fi întâlniți în piețele publice, pe lângă orașe și cetăți mai importante, la curțile regale acolo unde cântau și reciteau propriile creații.

În căutările mele în vederea documentării am dat peste mai multe imagini, iar una dintre ele m-a inspirat în a o transforma în pictură pe sticlă. E un exercițiu pe care nu-l mai făcuse de ceva vreme iar Luca s-a bucurat când l-a văzut.

Am trecut imaginea pe sticlă, conturând cu marker-ul, după care copilul a pictat-o.

Din când în când se mai privea sticla pe partea cealaltă pentru a se vedea unde anume nu este acoperită cu vopsea. A fost gata în momentul în care toată suprafața a fost acoperită.

La final, lucrarea lui arăta într-un mare fel. Abia aștep să găsesc o ramă potrivită pentru a o putea expune.

Cam asta ne-a inspirat pe noi această tristă poveste de dragoste să facem. Dacă nu ați aflat încă de ea, nu e târziu să o citiți. Niciodată nu e târziu să te întâlnești cu povești speciale, așa cum e bine să le recitești, redescoperindu-le dulceți neștiute.

„Circul din fața casei”

La o primă vedere ați putea gândi că e vorba de nebunia care a cuprins toată țara, datorită guvernanților nepricepuți din fruntea ei. Dar nu e așa, ci e vorba de cu totul altceva.

Circul din fața casei este o carte semnată de Adrian Sângeorzan, un scriitor de poveste pe care eu l-am întâlnit în paginile revistei online Literatura de azi, acolo unde de multă vreme semnează o rubrică, săptămânal. Ori dacă apuci să te întâlnești cu el nu ai cum să nu-l reții, prin scriitura de calitate și prin poveștile ce se așază pe suflet.

După ce am aflat de existența lui, am căutat cărțile semnate și le-am achiziționat, curioasă să aflu noi și noi povești. Și nu regret nici o clipă decizia luată.

Despre Între femei v-am povestit aici.

Acum vreau să vă spun despre Circul din fața casei, pentru că nu se poate s-o ratați.

O poveste în care descoperim cu s-a petrecut despărțirea de copilărie și intrarea în adolescență a autorului, în secolul trecut, în plin regim comunist, atunci când viața se desfășura complet diferit de ceea ce se petrece astăzi.
Un tânăr din ziua de azi nu ar putea concepe să trăiască fără televizor, să cumpere pâinea pe cartelă ori  să descopere lumea plină de interdicții a adulților.
Pentru cei care au apucat să trăiască acele vremuri, povestea lui Adrian Sângeorzan are un parfum aparte și datorită trăirilor personale, nu cu mult diferite de ale autorului pentru că toată populația României avea parte de același tratament, mai puțin nomenclaturiștii.
Într-o bună zi, în mahalaua în care trăia alături de părinții săi dar și sora, a poposit circul.

Într-o dimineață de august, nu mult după ce ne mutasem, am avut revelația unui miracol. Când m-am uitat pe fereastră am văzut un elefant. Primul elefant din viața mea. M-am șters la ochi, convins că am o vedenie în care viitorul mi se arăta sub forma și greutatea lui adevărată. Un cort mare fusese ridicat chiar în fața casei noastre și vreo cinci, șase oameni împingeau și trăgeau uriașul animal care părea mai real și chiar mai speriat decât mine. Am ieșit afară unde maidanul nostru devenise de nerecunoscut.
Peste noapte venise circul. (pag. 50)

Singurul lucru care nu-mi placea era dresura de animale. Detestam să văd puternicii lei supuși ca niște pisici forțate să facă lucruri fără rost. Elefantul de sub geamul meu era transformat în cea mai jalnica creatură. Plângea și nimeni nu observa asta. Plângea natural și mi se părea cel mai fantastic lucru pe care-l făcea un animal în arena circului. Seară de seară, când trebuia să se urce pe un tambur și să stea acolo într-un picior ca un malac stupid silit să se prostitueze în fața sălbaticului nostru târg, își schimba complet expresia feței. Ochii îi deveneau triști și plângea cu lacrimi albe, uriașe, care-i curgeau pe obraji și trompă. Eram convins că elefantul acela avea un suflet în curs de dezintegrare. (pag. 51)

Aici, sub cupola circului, are loc întâlnirea cu Nora, fiica trapeziștilor, o fetiță de paisprezece ani. Alături de Nora băiatul are parte de momente de neuitat.

O nuntă pe spinarea elefantului Rajah, întâlnirea cu șatra de țigani și bulibașa, plecarea circului și a Norei și promisiunea unei revederi peste un an, o așteptare chinuitoare plină de întrebări dar mai ales de pregătiri, o revedere altfel decât în toate scenariile concepute, de asta veți avea parte, cu toate detaliile aferente, dacă veți avea curiozitatea de a citi cartea.