Idei pentru mămici – Ce faci când lângă tine apar oameni noi?

Da, e o întrebare care te duce cu gândul la oamenii mari nu la cei mici, noi, din cap până-n picioare.
Ce poți să faci? Să te bucuri că încă un omuleț a sosit pe acest pământ și că va avea posibilitatea să-l descopere cu toate frumusețile și provocările lui.
Venirea pe lume a unui copil ar trebui să fie prilej de bucurie crudă pentru toată lumea. Dar de foarte multe ori sentimentele care îi încearcă pe cei care-i întâmpină sunt amestecate.
Teamă, frică, povară, desnădejde, optimism, provocare, curajul unui nou început.
Orice nou născut ar trebui întâmpinat cu infinită iubire! Cu dorința de a dărui și tu, la rândul tău, ceea ce ai primit până în această clipă.
Îi mulțumesc Domnului că fac parte din categoria celor care consideră viața a fi minunată, cu toate provocările ei, cu toate clipele de durere și suferință dar mai ales cu toate momentele de fericire supremă, cea adusă de lucrurile mărunte.
Un nou suflet a ales să poposească pe pământ. După ce a scrutat orizontul s-a hotărât asupra unei familii. A ales bine pentru că oamenii sunt serioși, muncitori și responsabili.
A ales cu toată convingerea un cămin stabil, cald și plin de iubire.
A ales pe cineva de la care poate învăța și alături de care să facă față nenumăratelor provocări.
M-am strecurat și eu în bucuria asta cu ce știu să fac eu mai bine: pasiune, dragoste, dăruire.
Iar figurinele mele au însoțit cel mai important moment trăit de acest prunc și invitații lui: ceremonia de creștinare și petrecerea de după.
Elementele pe care le-am confecționat au venit să completeze invitațiile care au fost trimise. Și pentru că sala a fost albă, nuanțele de albastru au venit să contureze prezența micuțului sărbătorit.

Pentru masa cea mai importantă am confecționat o ghirlandă cu numele copilului dar și niște litere ce au fost montate pe un șnur de mătase ce avea prins pe el câteva ornamente marine.

În spate, pe perdea, am montat ghirlanda alcătuită din elementele ce se regăsesc pe invitația trimisă oaspeților.                                       

Bunicii au oferit nepotului un colțișor în care să se facă fotografii, care mai apoi să fie transformate în magneți. O găselniță frumoasă și de mare efect.

Acolo, în acest loc special amenajat, se puteau găsi și accesorii nostime gen ochelari, mustăți și buze, coronițe ori cravate. Au fost făcute nenumărate instantanee, unul mai nostim ca altul, care peste timp vor evoca acest minunat eveniment.

Pentru cutiuța unde să fie puse urările celui mic am ales tot un element de pe invitație. Pe o parte a cutiei, care era una specială, dintr-un carton gros, am confecționat un ornament care înfățișează un bebeluș în landou, iar pe partea cealaltă am montat un papion din satin crem și o cartolină decorativă.                                      

Alături de lumânarea de botez, a completat într-un mod inspirat masa principală.

Și așa am spart gheața în privința ornamentelor pentru botezuri. Cine știe ce provocări vor mai urma.

Bine ai venit pe lumea asta, Andrei Tudor! Să-ți fie viața lină, frumoasă și plină de dragoste pentru că toate datele spre asta duc.

Machete didactice – În ciuda vremii neprielnice, fluturii nu dispar din viața mea

Nu dispar, așa este, și ăsta-i un lucru îmbucurător și dătător de vitalitate. Atâta timp cât meșteresc la ei în sufletul meu e lumină și vară, gândurile stau la soare, ideile se coc firesc și lent căpătând forme nemaiîntâlnite iar aromele sunt specifice anotimpului cald.
Îmi place și toamna, pentru că am asistat, până la venirea ploilor și a frigului, la niște secvențe minunate. Dar caut să profit de toaaate întâmplările frumoase care-mi ies în cale.
Doamna Argentina a intrat în mintea mea cu multă veselie și nerăbdare; nerăbdarea de a-și primeni grupa și de a da curs unei altfel de provocări. Pentru mine, asta este și mai important, pentru că nu doresc să înșel așteptările celei care-mi dă atâta credit. Dar omul pozitiv și necusurgiu trimite undele pozitive și asta mă ajută extrem de mult. Pot lucra în tihnă, într-o tihnă deplină pentru că toate se leagă.

Acum am meșterit niște fluturași care se ocupă de Regulile grupei.

Un fluturaș se ocupă și de Calendarul naturii. De ajutor îi sunt figurinele cu elemente din natură.

Am mai făcut și figurinele pentru Responsabilități la care am atașat și niște cartoline pe care am scris fiecare centru în parte.

Culori și forme care ne bucură indiferent de vreme.

 

Machete didactice – De la diafilme la banane ronțăite în poala colegului

Adevărul e că suntem depășiți de situație. Nu putem să ne creștem copiii ca acum 30 de ani. Am fi și ipocriți. Copiii fac ce văd la noi. Dacă noi stăm toată ziua cu nasul în laptop și în telefon, dacă pentru majoritatea dintre noi televizorul este cam singura modalitate de relaxare la finalul unei zile de muncă, e ridicol să ne creștem copiii cu diafilme.
(Florin Negruțiu – Republica)

Nu au trecut decât câteva zile de când am parcurs articolul semnat de Florin Negruțiu în ziarul pe care-l citesc cu plăcere, Republica.
Și atunci am avut un sentiment ciudat pentru că mă gândeam la modul pe care l-am ales pentru a-mi crește copiii și care, se pare, e considerat a fi ridicol. Parcă mă și vedem cu câtă bucurie am făcut acele activități și ce timp minunat și de calitate – spun eu – am petrecut alături de ei. Nu regret alegerea făcută însă nu am cum să fiu ocolită de întrebările ce vin din alte părți. Știu, tot eu mi-am spus că nu contează ce spun ceilalți și că știu cum și ce e mai bine pentru băieții mei.
Dar de dimineață, când am deschis internetul, prima imagine care m-a întâmpinat a fost aceea a copiilor, pentru că asta sunt în ciuda a ce cred ei) care au petrecut la Balul Bobocilor, la un club din Cluj.
Am citit și comentariile dar și alte păreri emise de unii și alții.
Sinceră să fiu m-au întristat peste măsură și prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost:

Câte fete au protestat la proba cu pricina, având în vedere că pregătirea și repetițiile acestor manifestări durează zile bune?
Câți băieți au refuzat să facă parte din acest scenariu grotesc ce nu cuprinde nimic ce poate fi încadrat la divertisment?
Câți dezaxați au bălit privind imaginele cu copilele îngenunchiate?
Unde erau responsabilii adulți, aici mă refer la profesorii coordonatori, atunci când s-a discutat desfășurarea acestui eveniment? Cum au putut tolera așa ceva și care este justificarea lor?
Din nefericire… din nefericire nu au nici o justificare. Spectacolul ce răzbate din fotografiile apărute sunt de un grotesc imposibil de digerat. Și eu sunt mamă de băiat dar mama acelor fete, ele ce simt dacă eu simt așa?                                   

Revin la articolul domnului Negruțiu:

Copiii fac ce văd la noi.

Dar oare asta primează în exemplele pe care le dăm noi copiilor noștri? Totul este legat doar de sex și de goliciunea pe care o vedem la orice oră din zi și din noapte, peste tot? Iată imagini surprinse la începutul anului școlar. Considerați că e ok așa?

(sursa foto: facebook)

Asta înseamnă libertate? Renunțând la un elementar bun simț și la o conduită pe măsură?
Și atunci nu este pertinentă întrebarea celor care au de suferit pentru că adoptă o atitudine civilizată.

– Mama, poate am eu o problemă!

Vinovații în aceste cazuri sunt mai mulți dar pricipalul vinovat este familia, pentru că acolo se formează un copil. Vinovați mai sunt și dascălii, pentru că nu au puterea să intervină și să oprească asemenea derapaje. Sunt convinsă că peste ani, fetele îngenunchiate acum chipurile într-un și pentru un joc nostim, nu vor ști cum să șteargă aceste imagini. Dar, din păcate, odată aruncate în eter, acolo vor rămâne.

P.S. Cât despre inconstiența lor, hash tag-urile surprinse în imaginea foto spun totul: Felicitări! A FOST O NEBUNIE!

sursa foto: pinterest

Școlărel de clasa a VI-a * Pentru că trebuie să ne pese

O urmărim pe Kate DiCamillo pentru că ne-au mers la suflet cărțile ei dar și pentru că vrem să vedem poveștile noi care mai apar sub semnătura ei. Iată ultima postare:

Last week, I signed a copy of Because of Winn-Dixie for a fourth grade teacher who was reading the story aloud to his class.
“Thank you for reading to your students,” I said. “It matters so much.”
“Oh, I love doing it,” he said. “I remember my sixth grade teacher reading Because of Winn-Dixie to our class.”
This statement of his, so casually uttered, made me feel slightly dizzy.
“Wait,” I said. “Your sixth grade teacher read this book to you and now you are reading it to your students?”
“Yep,” he said.
“Thank you,” I said again. “Thank you.”
Thank you to all of you teachers out there who are reading aloud to your students.
You are making readers and writers. And teachers. It matters.

Am citit, și eu și Luca, și ne-am bucurat.
Eu, de bucuria lui asta pentru că și noi citim, cu voce tare, seară de seară, de când mă știu. Dar de ce spun că mă bucur?
Pentru că nu de mult, m-a întrerup din lectura cărții noastre pentru a spune:

– Mama, tu-ți dai seama că dacă află colegii mei de clasă că noi citim seara, voi fi ciuca bătăii de joc?

M-am uitat la el cu o oarecare tristețe, pentru că știam ce sentiment minunat trăim în timpul acestor lecturi. Și mai știu că nu peste multă vreme, această îndeletnicire a mea care ține de ani, se va șfârși pentru o vreme, pentru că nutresc speranța să ajung să le citesc și nepoților mei.
Revenind la remarca lui, răspunsul meu a fost:

– De ce să râdă lumea de tine/noi, Luca? Ar face asta dacă ne-am măscări, fuma ori bea ori mai știu eu ce alte minuni. Dar așa, ce motive ar avea?
– Tu nu știi cum sunt copiii!
– Uite, dacă cineva va spune ceva de rău de asta, tu să-i spui așa: Ai vrea tu să fii în locul meu!

Mă gândesc des la dialogul ăsta pentru că-mi revin în minte nu doar cuvintele ci și expresia feței lui. Și e dureros că lucruri firești și normale nu ar trebui să fie privite din acest unghi.

La scurtă vreme am găsit un articol care trata tocmai acest subiect și i l-am arătat pentru a se mai liniști. Iar acum a apărut postarea lui Kate DiCamillo. E bine că sunt specificate de oameni care contează pentru el pentru că așa capătă mai mare greutate.

Marele dar al cititului cu voce tare

Eu voi continua acest demers atâta vreme cât va mai accepta el asta. Dar sunt așa momente în care vocea capătă niște inflexiuni care cu timpul devin tămăduitoare. Sunt zile în care, după tot zbuciumul cotidian nu-ți mai dorești nimic altceva decât să auzi câteva pagini din cartea preferată. Și când te gândești de ce puține ingrediente ai nevoie!

Machete didactice – Activitate integrată * „Așază-mă în căsuța mea”

Pentru că activitatea este în toi, au loc pe lângă inspecțiile de grad și Cercuri Pedagogice și Comisiile metodice și pentru că nu eram lămurită cu ce anume se ocupă ele și, mai ales, care-i rolul lor, am căutat și iată ce am găsit. Dacă nu e bine, spuneți.

• COMISIE = organism colectiv, cu caracter permanent sau temporar având ca sarcină efectuarea unor activităţi, analizarea unor probleme sau propunerea unor măsuri pentru perfecţionarea activităţii.
• METODICĂ = parte a didacticii generale care tratează principiile şi regulile de predare proprii fiecarui obiect de studiu.
• COMISIE METODICĂ = organism colectiv cu caracter permanent,
având ca sarcină efectuarea unor activităţi metodice, analizarea lor şi propunerea unor măsuri pentru perfecţionarea activităţii.

Am fost curioasă pentru că a trebuit să confecționez un material care să fie utilizat în prezența acestei comisii. Îmi place să înțeleg ce anume confecționez și la ce activități vor fi folosite asta pentru că nu mă consider un executant ci un partener activ, care poate ajuta, la nevoie, colaboratorul. Ori dacă ești în necunoștință de cauză nu ai cum interveni.

Tema anuală a fost: Tema anuală de studiu: „Când, cum şi de ce se întâmplă?”
Tema săptămânii: „Coşul cu fructe”
Tema activităţii integrate: „Aşază-mă la căsuţa mea”
Elemente componente ale activităţii integrate:
ALA 1: Bibliotecă: „Activităţi în camping” – confecţionare afiş
Artă: „Copaci şi corturi pentru camping” – amprentare
Construcţii: „Gard pentru camping”
Nisip şi apă: „Ghiceşte ce-ai descoperit”
ADE: DŞ: „Spune-mi unde pot locui” – joc-logic

Care a fost scopul acestei activități care s-a întins pe durata a 35-40 de minute? Verificarea cunoştinţelor copiilor privind stabilirea apartenenţei unei piese la diferite mulţimi; îmbogăţirea continuă a sferei tematice a jocurilor pentru stimularea creativităţii în desfăşurarea acţiunilor de joc.

Iată și care au fost regulile de joc:
Copilul numit denumeşte caracteristicile piesei pe care o deţine, trece prin dreptul căsuţelor din camping şi se apreşte în faţa lor întrebând: „Eu unde pot locui?”, apoi îşi alege căsuţa preferată.

Se știe că la fiecare activitate trebuie făcut un scenariu iar aici, în acest caz, scenariul se prezintă așa:

SCENARIUL ACTIVITĂŢII INTEGRATE

Copiii vor intra în sala de grupă cântând. La îndemnul educatoarei ei vor saluta musafirii prezenţi la activitate. Momentul surpriză al activităţii îl va constitui intrarea în sala de grupă a păpuşii Alexandra. Ea se va adresa copiilor cu o mare rugăminte:
„Dragi copii, am venit în oraşul vostru pentru a participa la Târgul mărului. Vin de departe şi nu am găsit nici un loc de cazare. Am auzit că voi sunteţi nişte copii isteţi şi vin cu rugămintea să mă ajutaţi să-mi găsesc un loc de dormit. Doresc, totodată, să ştiţi că am adus şi multe surprize pentru voi.”
Între educatoare şi copii se va iniţia un scurt dialog pe această temă: „Oare cum s-o ajutăm pe păpuşa Alexandra? Ce-ar fi ca la activitatea de astăzi să-i construim un camping?
Ce este acesta?
Un loc împrejmuit unde sunt instalate căsuţe sau corturi pentru turiştii care vin în oraşul nostru. Vă mai propun ceva: după ce vom construi campingul pentru păpuşă, vom juca un joc în care fiecare dintre voi va avea rolul de turist, va intra în satul de vacanţă şi-şi va alege o căsuţă preferată în care va locui.” Păpuşa Alexandra îşi va exprima acordul cu această propunere.
Astfel, activitatea va debuta prin prezentarea celor 4 centre deschise în sala de grupă: Bibliotecă, Construcţii, Artă, Nisip şi apă.
La Centrul Construcţii, copiii care se vor juca aici vor construi din trusele puse la dispoziţie gardul care va împrejmui satul de vacanţă.
Centrul Artă îi va surprinde pe copii prin prezentarea corturilor şi a copăceilor care vor prinde culoare prin tehnica amprentării în culorile specifice trusei LOGI II şi indicate de educatoare. La finalizarea acestei acţiuni ele vor fi aşezate sub îndrumarea cadrului didactic, în interiorul campingului.
La Centrul Bibliotecă se va confecţiona un afiş care va reprezenta tot felul de activităţi care se pot desfăşura într-un camping şi va fi aşezat la intrarea în acesta.


Copiii care îşi vor alege ca loc de joacă preferat Centrul Nisip şi apă vor trebui să facă nişte descoperiri în lădiţa cu nisip – piese geometrice, pe care le vor aşeza apoi în coşuleţe, amplasându-le lângă afişul de la intrare.
După prezentarea sarcinilor de la fiecare centru, educatoarea va îndruma copiii să-şi aleagă locul de joacă preferat. Activitatea lor va fi atent monitorizată de păpuşa Alexandra. La finalizarea acestui segment de activitate, musafirul mulţumeşte copiilor pentru munca depusă în construirea acestui loc pentru turişti şi, pentru a se relaxa, îi invită la o plimbare cu „autobuzul”.


Tranziţie: „Autobuzul” – joc muzical
„Autobuzul copiilor” se va opri la intrarea în camping. Aceştia vor fi invitaţi să ia loc pe scăunelele aşezate în formă de semicerc. Drept răsplată pentru efortul depus, turista Alexandra îşi va desface rucsacul şi va împărţi copiilor nişte „bilete” – acestea fiind reprezentate prin nişte piese geometrice: pătrate, triunghiuri şi rotunduri, mari şi mici, colorate în roşu, galben şi albastru. Ele vor reprezenta intrarea în camping pentru obţinerea unui loc de cazare. Astfel, se va anunţa tema jocului pe care-l vor desfăşura în continuare „Spune-mi unde pot locui”.
1. Explicarea şi demonstrarea jocului Se va explica copiilor că fiecare va avea rolul de „turist” care va trebui să-şi găsească un loc de cazare în camping. Căsuţele din camping sunt dispuse astfel: pe latura din dreapta se vor găsi căsuţele sub formă de triunghi, pătrat, rotund; în faţă faţă vor fi căsuţele mari şi mici, iar pe latura din stânga vor fi dispuse corturile de culoare roşie, albastră şi galbenă.

Educatoarea, în chip de ghid, va conduce pe primul turist care are un „bilet” în formă de pătrat mare şi roşu în mijlocul campingului. Acesta va întreba: „Eu unde pot locui?” Ghidul îi va răspunde: „Avem căsuţe potrivite pentru d-voastră: pe latura din dreapta avem căsuţa pătrată, în faţă – căsuţa mare, şi latura din stânga – căsuţa roşie. Pe care v-o alegeţi?” Astfel, „turistul” este condus prin toate căsuţele menţionate să-şi aleagă una dintre ele (piesa geometrică va fi plasată la căsuţa dorită de turist).


2. Jocul de probă Se va executa jocul de probă pentru a se înţelege mai bine sarcinile şi regulile acestuia, reamintundu-se „turiştilor” să fie atenţi la descrierea piesei geometrice.
3. Jocul propriu-zis Se va trece la defsăşurarea efectivă a jocului urmărindu-se corectitudinea răspunsurilor date de copii. Se va pune accent pe participarea activă a copiilor şi pe dezvoltarea gândirii logico-matematice. Se va avea în vedere derularea acţiunii de joc prin respectarea regulilor, interrelaţionarea şi comunicarea copil-copil, copil-educatoare. Astfel, toţi „turiştii” îşi vor aşeza „biletele” – piesele geometrice, la căsuţele preferate. Demersurile didactice ale copiilor vor fi aplaudate.
Tranziţie: „O căsuţă mică” – cântec
4. Complicarea jocului
În obţinerea performanţei copiilor, educatoarea va aşeza pe covor, în faţa lor, 2 cercuri intersectate. În acest segment de activitate ei se vor juca cu piesele descoperite în nisip. Sarcinile vor fi următoarele:
• în cecul roşu copii vor aşeza piesele rotunde de culoare roşie;
• în cercul verde vor fi aşezate piesele pătrate, albastre;
• în spaţiul galben care intersectează cele 2 cercuri vor fi aşezate piesele de culoare galbenă.


În încheierea activităţii păpuşa Alexandra va împărţi copiilor stimulente şi-i va invita la desfăşurarea jocului muzical „Chu-Chua”

Eu nu am fost prezentă dar doamna Paula, cea cu care colaborez de ani buni, a avut bunăvoința să-mi arate cum au reacționat copiii dar și cum a fost activitatea proiectată cap-coadă. Știu, eu nu sunt educator dar mă bucură nespus că pot contribui, din umbră, la desfășurarea unor astfel de activități. Educatorul are rolul esențial, iar colaborarea noastră mie îmi aduce o satisfacție pe care nu mai are rost să o descriu pentru că am făcut-o de multe ori.

Felicitări Voiniceilor!
Felicitări doamnei Paula!

Machete didactice – Întâlnirea de dimineață, Calendarul zilei și Prezența într-o Grupă de Bobocei

O doamnă foarte drăguță, vorbăreață și extrem de determinată m-a  provocat ca într-un spațiu foarte restrâns să pun toate activitățile specifice întâlnirii de dimineață. Important era de vizualizat și faptul că este vorba de o grupă de Bobocei iar pentru asta am desenat în mijlocul acestui avizier un bobocel mândru, elegant, cu un papion la gât. Pe fiecare dreptunghi în parte, doamna va atașa câte o cartolină cu denumirea respectivă.

Deasemenea, a trebuit să mai meșteresc o machețică pentru ușă dar și denumirea grupei: Grupa Boboceilor. Pe spatele acestor două machete va fi fixat un velcro pentru a putea fi montate pe ușă. E o modalitate prin care nu se strică nici ușa dar nici machetele.

Mac! Mac! Sunteți gata de joacă?

Machete didactice – Plimbare prin Paris într-o toamnă splendidă

Da, ați putea înțelege altceva din titlu dar pot eu să-mi imaginez vizite și plimbări prin Paris chiar dacă fizic nu sunt acolo? Firește că pot, pentru că nu mă poate opri nimeni. 😉
Mai bine spus, nu-mi poate nimeni opri gândurile pentru că nici eu nu sunt capabilă s-o fac.
O provocare venită de la o doamnă profesoară de franceză m-a teleportat preț de câteva zile bune, atât cât am meșterit la ea, prin cea mai rafinată lume: cea pariziană.
În realitate, n-am ajuns până acum acolo dar sper să nu închid ochii înainte să bifez această destinație.
Mi-am amintit de incursiunile avute cu Luca, atunci când am aflat foarte multe detalii despre arhitectul celebrului turn. Le puteți vedea dacă deschideți link-ul de mai jos.

Vive la France!

Deasemenea, mi-am adus aminte de cum am pregătit excursia lui Răzvan la Paris, atunci când am stabilit ce anume să viziteze când va fi la fața locului.

Ei bine, toate aceste amintiri legate de copiii mei m-au însoțit pe parcursul meșterelilor mele. Am considerat că unui cabinet de limbă franceză asta i se potrivește cel mai mult.

Pe lângă semețul turn, ce are o dimensiune de 130 centimetri lățime și 150 centimetri înălțime, l-am mai confecționat și pe celebrul băiețel francez, cel căruia nu-i lipsește bereta.

S-a cerut și un avizier, acolo unde se vor odihni, pentru a fi admirate, lucrările copiilor.

Este flancat de culorile pe care le regăsim în drapelul acestei țări dar și de o hartă în miniatură.

Eu am fost cea care am mers pentru a le monta, asta pentru că distanța mi-a permis. Într-o toamnă ce nu mai contenește să ne surprindă, am purces la drum.

Am găsit o școală frumoasă, nouă, o doamnă bună de pus la rană și o clasă de copii pe cinste. Mi-au și cântat, la final, după ce au văzut cum s-a primenit sala lor de curs.

Chiar dacă ești departe, imaginația te ajută să poți trăi tot soiul de senzații. Și ce, credeți că e rău? Nici pe departe! Din contra.

 

Literatura de azi – Oamenii duc muzica mai departe

Poate mai mult ca niciodată avem nevoie de a aduce în atenția publicului frumosul, muzica de calitate și pe cei care au interpretat-o cu o măiestrie desăvârșită. Este o modalitate prin care putem alunga superficialitatea, dar și prostul gust care se insinuează în tot mai multe minți, făcându-le să se manifeste pe măsură.

Avem nevoie de a aduce în atenția copiilor noștri acorduri melodioase din toate domeniile pentru ca, punând în față ambele manifestări, cei care sunt în plină formare să poată alege corect.

Dacă zilele trecute pomeneam de turneul „Vă place…?”, acolo unde Răzvan Suma și Daniel Goiți ne invitau să-l cunoaștem mai bine pe Beethoven, acum vă propun să vă aplecați puțin și să dați curs primului proiect de talie internațională din România dedicat memoriei legendarei pianiste de origine română, Clara Haskil – Festivalul Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil” (27-29 octombrie a.c.) Acesta a luat fiinţă în 2014, şi se desfăşoară în unul dintre cele mai frumoase orașe din țară, Sibiu, Capitală Culturală Europeană în 2007, recunoscut pentru efervescența turistică și culturală.

Pianista Alina Azario a fost cea care a avut inițiativa înființării acestui Festival Internațional. Cum situația economică actuală determină tot mai mulți tineri să părăsească țara, o pianistă din România aflată în plină ascensiune în muzica internaţională şi-a propus să readucă acasă un simbol – un gest de reverență pentru România, pentru una dintre cele mai talentate pianiste de origine română a tuturor timpurilor: Clara Haskil.

Născută la București, pe 7 ianuarie 1895, Clara Haskil avea să-i cânte, la numai cinci ani, Reginei Elisabeta a României pentru ca mai apoi să se perfecționeze la Paris, urmând să concerteze alături de mari muzicieni ai lumii, nume care au făcut istorie, de la dirijorul Herbet von Karajan, la inegalabilul pianist de origine română Dinu Lipatti, care i-a devenit și apropiat. În 1942, pianista s-a stabilit la Vevey, în Elveția, iar în prezent, într-un gest de meritată recunoaștere, unul dintre cele mai importante concursuri de muzică clasică din lume, cu o tradiţie pe peste 50 de ani, care are loc chiar la Vevey, îi poartă numele: Concursul Internațional de Pian Clara Haskil.

„Într-o epocă în care pianiștii prestigioși nu lipsesc, m-am întrebat asupra caracterului unic al cuvântului și interpretării Clarei Haskil. Ascultând-o cântând un concert de Mozart sau de Beethoven, aveai senzația că totul era corect în mod natural – tempi, nuanțe, frazare – ceea ce suscita între dirijor și solist un dialog care făcea inutilă orice discuție prealabilă, pusă la punct cu oricâtă trudă. Și artiștii muzicieni de orchestră, atât de sensibili la calitatea acestui acord, erau uluiți la prima repetiție și aveau o plăcere vădită să o acompanieze.” – povestea dirijorul Herbert von Karajan în prefața cărții dedicate pianistei.
„Ascultând-o interpretând Mozart, îți dai seama cât de departe de adevăr suntem noi toți.“ – Dinu Lipatti.

Clara Haskil a lăsat nu doar o moștenire muzicală excepțională, ci și o mărturie unică, profund umană, despre fragilitatea artistului, despre dedicare până la abandonul de sine și despre respectul datorat publicului.

Cu o dăruire inegalabilă față de muzica clasică și având dorinţa de a căuta cele mai bune acorduri până la perfecțiune, Clara Haskil a atins însă gloria abia la vârsta de 55 de ani. Lăsând să se vadă fragilitatea artistului, pianista era extrem de autocritică cu propriile interpretări și suferea de un „trac violent” înainte de concerte. Deși numeroși critici de renume internațional și muzicienilor de prim rang i-au pus în lumină valoarea, cariera concertistică a celei care, astăzi, este unul dintre reperele muzicii clasice internaționale avea să se desăvârșească abia spre vârsta maturității târzii.                          

Clara Haskil, cu pasiune și perseverență, ne-a arătat că un artist are nevoie de public, la fel de mult cum publicul are nevoie de un artist.

„Anul acesta, îndrăznim o nouă formulă: încercăm să punem în valoare diferitele posibilități care se deschid atunci când muzicienii invitați acceptă să urce pe scenă singuri, în duo, trio sau alături de orchestră, îmbinări în program care permit o explozie de diversitate în repertoriul propus.

În plus, repertoriul în sine al ediției din acest an este unul de care suntem extrem de bucuroși: de la ultimele lucrări scrise pentru pian de Robert Schumann (Gesänge der Frühe op. 133) și de Franz Schubert (Drei Klavierstücke D. 946), atât de complexe, la luminosul Mare Duo în La Major de Schubert, până la binecunoscutul și atât de apreciatul trio Dumky de Dvorak – contrastul nu ar fi putut fi mai mare! Sperăm ca, și în acest an, publicul să recunoască spiritul festivalului, să aprecieze programul propus și să ne fie din nou alături cu emoții puternice în suita de concerte care îi așteaptă timp de trei zile pline la Sala Thalia”, a mărturisit pianista Alina Azario, inițiatoarea și directorul artistic al Festivalului.

Una dintre surprizele ediției din 2017 a Festivalului Internațional Clara Haskil o reprezintă lansarea, în avanpremiera concertelor de la Sala Thalia, a unei noi traduceri, publicate de Editura Humanitas (traducere de Lidia Dumitru, Elena Ciocoiu și Adina Cobuz), a celei mai cunoscute biografii a Clarei Haskil, după exact 30 de ani de la prima apariție în limba română: este vorba despre volumul lui Jérôme Spycket.

Oamenii duc muzica mai departe.

Biletele pentru Festivalul Internațional Clara Haskil 2017 au fost puse deja în vânzare și pot fi achiziționate de la casieria Sălii Thalia sau online prin Bilet.ro și Eventim.ro. Programul festivalului este disponibil pe www.clarahaskil.ro.

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

Școlărel de clasa a VI-a * Plouă cu frunze în Dumbrava lui Sadoveanu

Dumbrava o găsim în același loc dar de fiecare dată ea e diferită. Am pornit incursiunea tomnatică din anul 2017 asta pentru a ne delecta simțurile dar și a păstra tradiția. E o toamnă cum de mult n-am mai simțit și aici mă refer la temperaturile extrem de ridicate, peste zi ele depășind și 24 de grade.
Diminețile sunt îmbietoare și anunță vremea de peste zi; la plecarea către școală cerul e senin și aerul călduț și bun.

Dacă veți privi cerul, veți observa niște semne precum că totul se anunță a fi ok. Văzut!

În decursul unei săptămâni am fost de două ori pe urmele lui Sadoveanu. Prima dată în Dumbravă iar aromele și imaginile pe care le-am văzut, le-am pus bine la păstrare. Crizanteme de tot felul

pisici și fructe

o pereche de fluturi jucăuși

frunze de tot felul

Am avut norocul ca la mănăstirea din Dumbravă și la așezământul măicuțelor de acolo, pregătirile pentru iarnă să fie în toi, așa putând să ne umplem plămânii cu mirosul de lemn proaspăt tăiat. Divin! și pentru că am zăbovit acolo, pe buturugi, pentru a citi dintr-o carte foarte dragă nouă. Povestim despre ea în zilele ce urmează.

Atunci am stat mai bine de două ore care nu știm cum au trecut dar de care ne-am bucurat din plin.
Astăzi am revenit tot în preajma lui Sadoveanu, de data asta la Casa memorială. Acolo este o alee care știam că acum, la vremea asta, este plină de frunze. Și chiar așa a fost.
Afară, la ora 15:00, termometrul arăta 25 de grade și era așa de cald că pentru o clipă ne-am întrebat de ce nu ne-am dus la plajă, pe tăpșan.
Am lăsat totul baltă, în ciuda agendei extrem de încărcate, dar nu puteam rata o așa zi.

Am fost întâmpinați de o alee cum numai în Paradis cred că mai găsești!

Ne-am hotărât, pe loc, să adunăm o parte din frunze și să facem o grămadă mare în care să putem sări. Totul era așa de uscat, frunzele se mișcau în acorduri autumnale iar doamna ghid după ce ne-a văzut intențiile, a venit în întâmpinarea dorinței noastre aducându-ne o greblă și o mătură. Și, ne-am pus pe treabă. 🙂

După ce grămada a fost suficient de mare, Luca a sărit în fel și chip. Îmi este extrem de proaspătă o secvență asemănătoare dar din copilăria mea, atunci când, în fața blocului în care locuiam, făceam același lucru, toamna târziu.

Senzația olfactivă îți permite această incursiune în trecut și e fantastic ce sentimente te încearcă.

La un moment dat, lângă noi a venit și o fetiță, vorbăreață și drăgălașă. Ne-a povestit câte-n lună și în stele iar noi am admirat dezinvoltura ei.
După atâta muncă ne-am tras sufletul pe o sanie care se află lângă foișorul din fața Casei memoriale. Și-am mai povestit despre ce ne-a trecut prin minte.

Ne-am dat plecați cam greu dar acasă ne așteptau treburile cotidiene: teme, machete și alte cele. Dar sufletele, mințile și respirația au căpătat nuanțe aurii, din strașnica toamnă pe care o traversăm. Lăsați totul și zăboviți preț de câteva clipe afară. Beneficiile nu se pot cuantifica.