Anul trecut scriam așa: Pe repede înainte și în avans, pentru că Ziua Națională a României se petrece acasă, cu părinții, ori cu cine s-o putea în cazul în care unii dintre adulți lucrează, doamnele din școli și grădinițe (spun doamne că domnii sunt în minoritate) organizează tot soiul de […]
Arhive lunare: noiembrie 2023
Ziua de astăzi a fost una în care am vorbit despre România auditoriul meu fiind compus de copilași de 4 ani, cei din Grupa Fluturașiilor. Cum a fost povestesc in amănunt mâine pentru că trebuie să se așeze ce am trăit. Las doar un intro.
Era prin 2021 când m-am întâlnit cu această legumă, bok choy, atunci când Răzvan era abonat la o firmă care-i aducea ingredientele necesare cinei însoțite de rețetele necesare preparării ei. Multe ingrediente inedite am avut ocazia de a le mixa, mâncărurile rezultate fiind pe plăcut tuturor, mai ales a mea […]
-5 de dimineață. Oameni neserioși. Bok choi. Învăț de nevoie meșterind. Oameni îngeri. Meșteresc în cunoștință de cauză. Momentul de serenitate. Nevoia de o clipă-n plus. Freamăt întins, întins, întins. Oameni îngeri. -5 se menține la braț cu un vânt zgubilitic. Drumuri de seară. Dumnezeu e lângă mine. Drumuri închise, […]
Aici a nins. Nu mult însă a fost îndeajuns pentru a putea intra în spiritul iernii. Și poate nu ninsoarea a jucat rolul principal cât vântul care a accentuat frigul, pe la prânz fiind -3 grade reșimțite dublu. Pentru că am plecat la drum am văzut cum viscolea zăpada de […]
Luna decembrie este una în care au loc atât de multe evenimente încât dacă nu ești atent te trezești că s-a terminat. Chiar de la începutul ei sărbătorim Ziua Națională a României și pentru că este liber, copiii nemergând la școală și grădiniță, se sărbătorește în avans. Se reîntorc la […]
Pentru că mi-a plăcut am repetat isprava cu rama. Doar că nici de data asta nu am chipul potrivit pentru a fi eu în ea. Însă sunt convinsă că vor fi altele mult mai tinere și mai vesele care merită să se afle acolo. Elementele care o completează au o […]
Fiind prea ofertantă și neputând scăpa asemenea prilej l-am readus pe Iggy în mijlocul Fluturașilor reacția lor confirmându-mi că am procedat corect. Povestea s-a auzit cu mult ajutor din partea copiilor, mai ales că două dintre fetițe au lipsit ieri. Nu puteau participa la discuția noastră fiind în necunoștință de […]
Pentru că Fluturașii au în planificare o săptămână în care vorbesc despre orașul lor m-am gandit că ar fi foarte potrivită această poveste, Iggy Peck Micul arhitect, una destul de complicată pentru că cel care o aduce nu o poate citi și atât trebuind a zăbovi pentru a o explica, […]
Sunt momente când și soarele trebuie ajutat pentru că nu poate pătrunde în toate ungherele ori cotloanele unde se găsesc suflete fie ele cuvântătoare ori ba. Starea pe care mi-o dă focul este una aparte, greu de descris, degrabă cuprinsa, îmbietoare, înălțătoare, maiestoasă. Doar ea a rămas, starea de admirație […]
Memoria virtuală mi-a reamintit că pe 20 noiembrie anul trecut ninsese tare frumos, totul fiind alb, strălucitor, curat. De dimineață am avut parte de o altfel de întâmpinare, fleoșcăiala dispărând, doar niște rămășițe încremenite mai rezistaseră însă inofensive, nedemne de a fi luate în seamă. Numai că eu am rămas […]
A nins destul de mult pentru ca mai apoi ninsoarea să dea mână cu ploaia modelând forme care mai de care mai inedite. După ce au obosit de atâta jucat au lăsat totul baltă și au plecat însă gerul a desăvârșit creația. Am admirat priceperea tuturor celor implicați numai că […]