Albinuțele și plăcerea de a lucra cu ele

Printre două partide de ploaie, ori chiar mai multe, nu ratez nici o ocazie de a vedea albinele la lucru. Nu trebuie decât să le privești pentru a le aprecia și mai mult determinarea, hărnicia, truda.

Am vorbit despre albine și lumea lor de câte ori a fost cazul și nu pot nega faptul că am și căutat ocazii. Protagonistele dintr-un stup sunt atât de ofertante în a le lucra și a le folosi ca material provocator de curiozități, încât veți vedea cum nici un copil nu rezistă tentației. A fost și cazul nostru, veți vedea. 🙂

Mă întrebam în video-ul de mai sus dacă există miere de lavandă și iată că am găsit răspunsul.

Mierea de lavanda este una dintre cele mai apreciate soiuri de miere din lume și este considerată ca fiind cea mai gustoasă și aromată dintre toate. Calitatea sa este net superioară multor alte tipuri, având o concentrație de polen mai redusă, aproximativ 15-20%, un Ph mai scăzut și o aciditate mai mare. Pe lângă aceste aspecte, mierea de lavanda oferă o serie de beneficii întregului organism.

Măști de față cu miere
Relaxează și revitalizează
Această miere poartă cu sine proprietățile lavandei, are rol relaxant și revitalizant pentru întreg organismul, și devine, implicit, un remediu excelent contra insomniilor, a oboselii cronice, dar și împotriva epuizării fizice și psihice.

Remediu antiseptic și calmant
Conținutul mare de enzime din mierea de lavandă îi oferă remarcabile proprietăți antiseptice, iar zahărul cuprins absoarbe apa eficient, fiind astfel un remediu natural contra infecțiilor bacteriene. Se aplică direct pe rana și se lasă să acționeze. Aceasta va calma zona și va ajuta la vindecarea rapidă a rănii.

Proprietăți antifungice și antivirale
Rășinurile din plante, cele care dau valoare propolisului, se găsesc, deși în cantități mai mici, și în mierea de lavandă, astfel încât aceasta devine un zid contra fungilor, ciupercilor sau virusurilor. Se recomandaă administrarea în fiecare dimineață, pe stomacul gol, a unei lingurițe sau două de miere de lavandă. Țineți cont că mierea încălzită sau dizolvată în ceai fierbinte își pierde aceste proprietăți.
Mai multe detalii veți citit aici , de unde am luat și fotografia.

Iată că începutul acesta de vacanță m-a găsit și în compania albinelor, pe care le meșteresc cu infinită plăcere. Au fost necesare niște machete cu care să lucreze o doamnă alături de copii, acolo unde vacanța e percepută în mod diferit.

Prima reprezintă un stup sălbatic, iar el a trebuit pus pe un postament. Deasupra, am confecționat un fagure, care trebuia să cuprindă 18 orificii, deci am făcut de așa natură să mă încadrez cu el pe stup.

Am păstrat și capacele pentru a se putea utiliza la mai multe activități.

În ele ar fi trebuit să pictez niște albinuțe dar și etapele ciclului de viață al albinei. Tot așa, pentru mai multe întrebuințări, am optat să printez/laminez/decupez cartolinele necesare, ele urmând a fi atașate de stup cu ajutorul unor ace.

De câte ori confecționez un material cu care vor lucra copiii, îmi pare rău că nu pot fi acolo să particip și eu la joaca lor. Gândurile mele bune răzbat din munca mea, nu știu de ce sunt convinsă. Sper să se simtă și acolo.

„Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll

Cărțile cu „Alice” au reprezentat întotdeauna un subiect preferat pentru analiză, deoarece povestea se pretează la diverse interpretări. Pentru că m-am reîntâlnit cu Alice, la lectura noastră de seară, am fost mai atentă să văd cum anume percep povestea acum, când am trecut un prag așa de important al existenței mele.
Socotită a fi o carte cu foarte multe substraturi, destinată copiilor, dar deopotrivă și adulților, Alice nu contenește a fascina cititorul indiferent în ce categorie de vârstă se încadrează. Am dorit a parcurge lectura la braț cu Luca și manifestările lui mi-au confirmat că am ales inspirat.

Debutul vacanței mari s-a făcut în compania Alicei, și ea ne-a însoțit și pe tăpșanul lecturilor și stărilor noastre de bine. După un început de iunie ploios și umed, iată că vremea s-a înseninat și a devenit una specifică acestei perioade: cădură, flori multe, fructe de sezon, triluri de păsărele. Ah!, uitam de gâze. 🙂

Pomeneam de analizele care se pot face pe marginea poveștii scrisă de Lewis Carroll și după o documentare mai amănunțită, iată ce concluzii se pot trage:

1. Parodii și referințe intenționate
Lewis Carroll a incorporat în mod activ și a parodiat aspecte ale mediului său și culturii victoriene în cărțile sale. Un exemplu este parodierea poemelor pe care copiii trebuiau să le învețe și să le recite cu patos în zilele lui. Poemele originale din spatele parodiilor sale sunt ușor de recunoscut. Nu trebuie să uit să specific faptul că traducerea Antoanetei Ralian este de vis, iar cea a poemelor, care este făcută de Ioana Ieronim, așișderea.

De asemenea, el a făcut referințe la evenimentele reale și la oameni cunoscuți în povestirile sale. De exemplu, Alice și surorile ei apar de mai multe ori în cărți, iar unele fapte (cum ar fi îmbătrânirea în timpul unei călătorii din cauza ploii neașteptate și încercarea de a se usca din nou) s-au îndreptat spre povești. Prin aceasta, Carroll a făcut povestea super atrăgătoare pentru publicul său original: adevărata Alice și surorile ei.

Sensuri ascunse
Mulți oameni cred că textele din cărțile lui conțin, de asemenea, semnificații ascunse la un nivel mult mai profund, cum ar fi promovarea consumului de droguri sau încercarea de a învinge situația politică. Cu toate acestea, majoritatea acestor acuzații se bazează pe speculații și interpretări. Nu există nici o dovadă clară că autorul a sugerat ceva prin povestirile sale, cu excepția amuzamentului propriilor prieteni.

În ceea ce privește ilustrațiile din carte, Carroll uneori îi dădea lui Tenniel (ilustratorul poveștilor) instrucțiuni precise cu privire la ce să atragă, ceea ce poate nu a fost doar o chestiune de preferință vizuală, ci și o modalitate suplimentară de a încorpora referințe în poveste. Tenniel ar fi putut, de asemenea, să-și adauge propriile glume și referințe la timpul în care a trăit, în desenele sale.

Se consideră că ilustratorii au un anumit stil consecvent și sunt influențați în mod conștient și inconștient de mediul și amintirile lor.

Cea mai evidentă temă care se regăsește în Aventurile lui Alice în Țara Minunilor este tema creșterii.

Lewis Carroll a adorat modul în care copiii mici și nevinovați se apropie de lume. Cu Aventurile lui Alice în Țara Minunilor, a vrut să descrie modul în care un copil vede lumea noastră adultă, inclusiv toate regulile și eticheta socială pe care am creat-o pentru noi înșine, precum și obiceiurile ego-ului și ale răului dezvoltate în timpul vieții noastre.

Aventurile lui Alice în Țara Minunilor reprezintă modul și rolul copilului de a supraviețui în lumea confuză a adulților. Pentru a înțelege lumea noastră adultă, Alice trebuie să depășească spiritul deschis care este caracteristic copiilor.

Aparent, adulții au nevoie de reguli pentru a trăi. Dar majoritatea oamenilor aderă la aceste reguli orbește acum, fără a se întreba „de ce”. Acest lucru duce la comportamentul incomprehensibil, uneori arbitrar, pe care Alice îl trăiește în Țara Minunilor.

Când intră în Țara Minunilor, Alice se confruntă cu un mod de a trăi și de a gândi altfel decât al ei. O ducesă care este hotărâtă să găsească o morală în toate. Încercări care par a fi foarte nedrepte. Dar în timpul călătoriei prin Țara Minunilor, Alice învață să înțeleagă lumea adulților ceva mai mult. De fapt, ea crește. Acest lucru este reprezentat și de schimbările sale fizice în timpul povestirii, în creștere și descreștere.

Din ce în ce mai mult începe să înțeleagă creaturile care trăiesc în Țara Minunilor. De la pisica Cheshire, ea învață că „toată lumea e nebună aici”. Învață să se descurce cu regulile nebunilor de minune și, în timpul povestirii, se simte mai bine în gestionarea situației. Ea spune Reginei de Cupă că ordinul ei este o „prostie” și împiedică decapitarea ei. În cele din urmă, Alice și-a adaptat și a pierdut cea mai mare parte din imaginația ei vie, care vine odată cu copilăria. Își dă seama ce creaturi în Țara Minunilor sunt într-adevăr „nimic altceva decât un pachet de cărți”. În acest moment, ea s-a maturizat prea mult pentru a mai rămâne în Țara Minunilor – lumea copiilor, și se trezește în lumea „reală”, lumea adulților.

Legat de tema „a crește”, motivul „identității” în Țara Minunilor, Alice se luptă cu importanța și instabilitatea identității personale. Ea este în mod constant ordonată să se identifice de creaturile pe care le întâlnește, dar ea însăși are îndoieli și despre identitate.

După ce a căzut în gaura din vizuină, Alice își testează cunoștințele pentru a determina dacă a devenit o altă fată. Când Omida cu narghilea o întreabă cine este, nu poate răspunde, deoarece simte că s-a schimbat de mai multe ori de dimineață.

Printre altele, această îndoială cu privire la identitatea ei este alimentată de aspectul său fizic. Alice crește și se micșorează de mai multe ori, stare pe care o consideră „foarte confuză”. Porumbelul o confundă cu un șarpe, nu numai pentru că recunoaște că mănâncă ouă, dar și din cauza gâtului lung. Pisica Cheshire pune la îndoială un alt aspect al identității lui Alice. Nu-i pune la îndoială numele sau specia ei, îi pune întrebarea despre sănătatea ei.

Cu toate acestea, nu numai identitatea lui Alice este instabilă. Unele creaturi din Țara Minunilor au identități instabile. De exemplu, copilul ducesei se transformă într-un porc și membrii juriului trebuie să-și scrie numele pentru că dacă nu fac lucrul acesta, îl vor uita.

Curiozitate
Motivul lui Alice de a intra și de a inspecta Țara Minunilor este pur și simplu curiozitate: vede un iepure alb și decide să-l urmeze pentru că are un ceas și poartă o vestă.

Alice este personajul principal al povestii „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor”, dar și în continuarea „Alice în Țara Oglinzilor”.

Ea este o englezoaică de șapte ani cu o imaginație bogată căreia îi place să-și arate cunoștințele. Alice este politicoasă, bine crescută și interesată de alții, deși uneori face remarci greșite și supără creaturile din Țara Minunilor. Ea este ușor de îndepărtat și bruscat atât de rude cât și de alții.
Personajul lui Alice este inspirat de fetița unor prieteni, numită Alice Liddell.

Omida cu narghilea, un alt personaj important al poveștii, apare în capitolele 4 și 5 ale cărții. Ea stă pe o ciupercă în timp ce fumează o narghilea, când Alice o întâlnește prima dată. Deși este destul de strictă, nu foarte prietenoasă și severă – corectează recitarea unei poezii de către Alice, ea o ajută, sfătuind-o să mănânce din ciupercă dacă vrea să-și schimbe dimensiunea. În cele din urmă, ea se târăște departe.

De fapt, Omida o învață pe Alice cum să facă față dificultăților cu care se confruntă în Țara Minunilor. Ea o învață cum să-și schimbe dimensiunea consumând ciupercile și astfel să se adapteze la mediul ei atunci când este necesar.

Deoarece Omida fumează o narghilea și o sfătuiește pe Alice să mănânce dintr-o ciupercă, acesta este principalul motiv pentru care mulți oameni cred că povestea lui Alice în Țara Minunilor conține sensuri ascunse față de consumul de droguri sau că autorul a fost drogat la scrierea cărtii, fapt care s-a dovedit a nu fi adevărat.

Pisica Cheshire este pisica ducesei. Alice o întâlnește întâi în capitolul 6 din „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor”, când ea părăsește casa ducesei și o găsește într-un copac. Se ascunde constant și poate dispărea și reaparea ori de câte ori îi place. Uneori dispare și își lasă zâmbetul în urmă. În capitolul 8 o întâlnește din nou în grădina de crochet a Reginei.

Pălărierul nebun este unul dintre membrii Partidei de Ceai. Mai târziu, el apare și ca martor în timpul procesului. Ocazional este foarte nepoliticos și o provoacă pe Alice în timpul partidei de ceai. Când este chemat de regină, este foarte nervos și înspăimântat.

Regina de Cupă apare în capitolele 8, 9, 11 și 12 din „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor”. Ea este una dintre personajele cărților de joc pe care Alice le întâlnește atunci când este în cele din urmă capabilă să intre în grădina frumoasă prin ușa din hol.

Regina de Cupă guvernează peste Țara Minunilor și este o tirană – violentă, autoritară și dominantă. Îi place să joace crochet cu flamingo-uri vii și arici pe post de bile (dar numai atunci când câștigă și prin propriile reguli) și ordonează constant decapitarea oamenilor atunci când ceva nu-i este pe plac. Ea are, de asemenea, propriile idei despre modul în care ar trebui să se desfășoare procesele și este temută de toți ceilalți locuitori ai Țării Minunilor din cauza lipsei de răbdare și a caracterului exploziv.

Iepurașul Alb este primul personaj întâlnit de Alice. El este menționat în capitolele 1, 2, 4, 8, 11 și 12 din carte.

Alice îl urmărește când se grăbește în gaură și intră astfel în Țara Minunilor. Se pare că întârzia la întâlnirea cu ducesa.
Iepurele alb este nervos și mereu în grabă. Totuși, el este suficient de încrezător pentru a îl contrazice pe Regele de Cupă.

Deoarece Alice îl urmează, el face ca lucrurile să se miște din nou ori de câte ori apare în timpul povestirii. Într-un fel, el este un fel de ghid prin Țara Minunilor pentru ea, dar neintenționat.

Ce vă pot ura decât lectură plăcută? Poate vacanță frumoasă!

(sursa: alice-in-wonderland.net)

Întrebări care-și găsesc cu greu răspuns

Astăzi am vrut să trimit un colet și pentru că destinatarul a indicat o firmă preferată am dorit să respect această cerință.
Am ajuns la firma respectivă, cu colet cu tot, evident, iar acolo am solicitat să-mi preia cineva coletul. A venit o doamnă, cu o alură severă, într-o mână cu o ruletă și în alta cu un calculator și a măsurat coletul. Am întrebat-o dacă nu-l cântărește și a spus că după ce-l măsoară.
A terminat măsurătoarea și calculul și mi-a comunicat că plata va trebui făcută pentru 27 de kg, atât ieșindu-i la calcul.
Am rugat-o să-l cântărească și acolo a ieșit puțin peste un kilogram.
Întrebarea mea, firească, a fost cum să plătesc așa o greutate, atâta vreme cât ea nu exista? Replica a venit prompt, asigurându-mă că nu ea a făcut regulile.
Buuun. Eu înțeleg că pachetul meu având dimensiunile de 100x97x17 cm părea a fi foarte greu, dar asta nu înseamnă că și era, ceea ce m-a determinat să refuz a-l trimite.
Vin și vă întreb, pentru a mă lămuri: cum se procedează în astfel de cazuri? Cum pot plăti o greutate care nu există? Nu ar trebui făcut un raport între greutate și volum?
Cel care aduce un colet de 27 de kg, dar puse într-o cutiuță mică, tot atât plătește? Nu pricep și pace. 🙁

(sursa foto: http://www.coast-repro.com/sd.html)

P.S. Mă tot întreabă lumea de ce nu trimit coletele cu Poșta Română. Motive ar fi mai multe, și de câte ori spun că data viitoare îl voi trimite, se întâmplă să primesc de la alții, iar ele să arate așa. Și e vorba de plicuri, dar dacă ar fi vorba de colete atât de fragile?

„Floarea deșertului” de Waris Dirie

Inspiratională, dramatică și extraordinară – autobiografia unei nomade somaleze, circumcisă la 5 ani, vândută la vârsta de 13 ani unui moșneag în vederea căsătoriei, pe cinci cămile, devenită model american și care este acum purtătorul de cuvânt al ONU împotriva circumciziei.


Waris Dirie (numele înseamnă floarea deșertului) trăiește o viață dublă – în ziua de azi este un model faimos și purtătoarea de cuvânt a ONU privind drepturile femeilor în Africa, noaptea visează la Somalia.
Waris, unul din cei 12 copii, s-a născut într-o familie tradițională de nomazi din deșert în Africa de Est. Își aduce aminte de copilăria ei timpurie alături de niște cămile, fără griji, cum se deplasa împreună cu familia ei în următorul loc de pășunat.

Până și viața oamenilor este măsurată în cămile – prețul pentru un om care a ucis este o sută de cămile. Clanul ucigașului trebuie să plătească o sută de cămile familiei victimei, fiindcă, în caz contrar, aceasta îl va ataca pe ucigaș ca răzbunare.
Prețul tradițional pentru o mireasă este plătit în cămile. Însă în existența de zi cu zi, cămilele ne țineau în viață. Niciun alt animal domestic nu este la fel de bine adaptat pentru viața în deșert.
O cămilă cere să bea apă numai o dată pe săptămână, dar poate rezista fără apă până la o lună. Între timp, însă, femela cămilă dă lapte care ne hrănește și ne potolește setea, amănunt foarte important când ești departe de apă. (pagina 21).

La un moment dat, în existența tinerei fete a apărut bătrâna care a circumcis-o, schimbându-i practic viața.

Am privit printre picioarele ei și am văzu-o pe țigancă pregătindu-se. Semăna cu oricare altă bătrână somaleză – cu eșarfă viu colorată în jurul capului și o rochie din bumbac deschisă la culoare, atât doar că pe chip nu i se citea nici un zâmbet. M-a privit sever, cu ochii goi, apoi parcă a scotocit printr-o geantă veche de voiaj. Privirea îmi era fixată asupra ei, pentru că doream să știu cu ce mă va tăia. Mă așteptam la un cuțit mare, dar a scos din geantă o pungă de bumbac. A căutat înăuntru cu degete lungi și a extras o lamă de ras, ruptă. A cercetat-o, întorcând-o pe o parte și pe alta. Soarele abia se ivese; era suficientă lumină pentru a vedea culori, însă nu și detalii, totuși am zărit sânge uscat pe muchia neregulată a lamei. Țiganca a scuipat pe ea și a șters-o de rochie. Pe când o freca, lumea s-a întunecat, fiindcă mama mi-a legat o eșarfă în jurul ochilor. (pagina 53)

După acest episod, Waris a zăcut multe zile iar refacerea a fost grea și anevoioasă, dar a scăpat, spre deosebire de multe dintre semenile ei care nu au avut un așa noroc.
Atunci când tatăl său a aranjat căsătoria cu moșneagul de 60 de ani, cu acordul mamei s-a hotărât să fugă.

După o evadare extraordinară prin deșertul periculos, a ajuns la Londra și a lucrat ca servitoare pentru ambasadorul somalez până când familia acestuia s-a întors acasă. Cu foarte puțini bani și vorbind puțin limba engleză, ea a început să lucreze la McDonalds, unde a fost descoperită de un fotograf de modă.

(sursa foto: listal.com)
Aventurile nu se opresc aici și, poate, mulți dintre noi se vor regăsi, sub un aspect sau altul, în întâmplările acestei fete minunate. Așa cum este lesne de bănuit, atunci când ai mai mare nevoie de semenii tăi, sunt unii care lipsiți de scupule apar și-ți îngreunează existența și mai mult, până la limita suportabilității.
Copilăria pe care Waris a avut-o în Somalia a constituit o bază solidă, pentru că atunci, în comuniunea cu natura, a învațat cum poți supraviețui.

Eu sunt realmente recunoscătoare că am avut parte de ambele stiluri de viață: cel simplu și cel rapid. Dacă n-aș fi crescut în Africa, nu știu dacă aș fi învățat să mă bucur de viață în stilul simplu. Copilăria petrecută în Somalia mi-a modelat pentru totdeauna personalitatea și m-a împiedicat să privesc cu seriozitate subiecte banale ca succesul și faima, care par să obsedeze atâția oameni. Adesea sunt întrebată „Ce simți că ești faimoasă?”… și mă mulțumesc să râd. Ce înseamnă asta – faimos? Eu, una, nu știu. Știu doar că modul meu de gândire este african și că nu se va schimba niciodată. (pagina 244)

Supermodel de faima mondială, Waris Dirie este ambasador special ONU, calitate în care călătorește în toată lumea, susținând cu pasiune și convingere drepturile omului. A fost ambasador special ONU pentru eliminarea mutilării genitale feminine. Ulterior a înființat Desert Flower Foundation, menită să promoveze drepturile femeilor în Africa.

Povestea ei, Floarea deșertului, este un autoportret cu adevărat inspirat și extraordinar al unei femei remarcabile, al cărei spirit este la fel de uluitor ca frumusețea ei.

Există și un film făcut după această poveste pe care merită să-l vedem după ce citim cartea, evident. Lectură plăcută!

Vacanța a început, dar mai privim puțin în urmă

Da, a început vacanța de vară cu temperaturi de 15 grade și cu ploaie multă și sâcâitoare. Atâtea rugăminți de ploaie am auzit că de când a început, nu se mai oprește. Nu e așa de rău ca în alte părți ale țării, acolo unde sunt inundații mari și pagube însemnate asupra  recoltelor, dar e plictisitor și supărător să tot vezi cum toarnă de parcă cineva ar sta cu găleata de apă pe casă. Să sperăm că nu va mai dura mult și soarele va străluci din nou, așa cum este caracteristic acestui anotimp.

Starea de spirit e influențată și de vremea de afară, asta e clar, de aceea am căutat să avem activități de interior care să ne facă să uităm. Și ce era mai potrivit ca o privire în urmă, la anul școlar tocmai terminat și la ce anume a însemnat el pentru noi.
Nu vreau a mă căina așa cum nu vreau a exagera, dar dacă privești în urmă știi la ce anume mai trebuie lucrat, ce a fost făcut bine și de ce anume să ne ferim pentru a putea continua la parametri mai mari acest demers școlăresc.

Nu pot să nu remarc că abilitățile copilului la unele materii nu au suferit îmbunătățiri, educația tehnologică, sportul și desenul dându-i bătăi de cap. De încercat s-a încercat și voi continua demersul însă acolo unde nu este talent, nu ai cum interveni.
La educație tehnologică o bună parte din semestrul II a fost ocupat cu lucrul manual, și mânuirea acului pe etamină a fost poticnit și nedorit. A cusut, până la final, două cireșele cu coadă cu tot, dar s-ar fi dorit ceva așa, mai pentru băieți. A avut noroc cu o altă lucrare solicitată, aceea a confecționării unui obiect de lut, care mai apoi să fie înfrumusețat în clasă.

Cu ajutorul lutului de la Milan, Luca a făcut o farfurie pe care a lăsat-o la uscat. Nu a fost greu, având de întins lutul și a-l monta pe spatele unei farfurii adânci. Greșeala pe care a făcut-o, iar eu nu mi-am dat seama, a fost că a pus mai multe fâșii în loc să întindă o singură foaie ceea ce a făcut ca la uscare să nu se vadă prea bine. L-am mai întărit cu puțin silipici și per total a ieșit bine.

După ce s-a uscat a fost desprins și s-a trecut la ornat, de data asta pe fața farfuriei. Arată ciobită pentru că existat un incident în clasă când un coleg a aruncat cu nu știu ce, iar farfuria a avut de suferit.

Acțiunea confecționării acestui material a fost salvatoare și așa s-a obținut o notă mare.

La sport, baremurile și cerințele nu au fost trecute și nici nu s-a insistat pentru că starea de sănătate nu permite un efort susținut, însă nu am dorit a lua o scutire medicală totală, pentru a putea participa la ore, dar în limitele posibilului. Nu a fost cu supărare nota finală, chiar dacă asta a tras în jos media generală. Trebuie privit cu acuratețe, pricepută și acceptată situația.

La desen au existat multe străduințe pe care le-am semnalat în articolele mele scrise atunci când s-au petrecut lucrurile, dar nici nu doresc a insista prea mult pentru că e vorba de talent: dacă ai talent îl exprimi prin creion ori acurelă, dacă nu, te străduiești să faci ceea  ce poți, prin frecvența la ore și o conduită adecvată. Oricum, străduința asta a dus la pierderea multor ore, de pomană, numai pentru a nu merge cu desenele nefăcute. De bodogăneli și tergiversări nu cred că mai este necesar să povestesc.

În rest, a fost bine și foarte bine și am înțeles cum trebuie abordată materia în funcție de profesorul de la catedră. Am învățat, în timp, de când sunt părinte, că notele nu reprezintă oglinda fidelă a școlarului, iar examinarea poate fi făcută în fel și chip în funcție de abilitățile și pregătirea celui de la catedră.

Cum spuneam, e vacanță! E ceva de lucru și de citit. Ne vom strădui să facem față cerințelor așa cum vom încerca să ne relaxăm cum ne pricepem noi. Sper să și reușim!

O căsuță din poveste

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-şi mai strângea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţumitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.

Nu merse ea tocmai mult, şi numai iaca ce vede un păr frumos şi înflorit, dar plin de omizi în toate părţile. Părul, cum vede pe fată, zice:

– Fată frumoasă şi harnică, grijeşte-mă şi curăţă-mă de omizi, că ţi-oi prinde şi eu bine vreodată!

Cum e lesne de ghicit din imagini, e vorba de o scenetă pe care o doamnă iscusită a pus-o la cale cu elevii ei, la serbarea de final de an.

Nu am apucat să ajung, dar sunt convinsă că a fost foarte frumos. Și sceneta și premierea. Vacanță frumoasă, dragi copii!
Vacanță frumoasă, dascăl special!

Ar fi timpul să învățăm (ceva) gramatică

Din cauza discursului public, prestat de o parte din cei aflați la cârma țării, alterat din punct de vedere gramatical până la limita suportabilității, am ajuns să ne întrebăm cum anume a fost posibil așa ceva, dar și să ne aplecăm mai mult peste această materie, deloc ușoară.

Și așa am pornit pe urmele gramaticii, dorind să vă reamintesc cum a apărut, ajungând la Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (1780), scrisă de Samuil Micu şi de Gh. Şincai, cea care este unanim recunoscută de cercetători, pentru valoarea sa, precum și pentru importanța ei în constituirea limbii române literare.

Rolul gramaticii semnate de Micu-Şincai este susţinut de cei mai mulţi lingvişti, aceasta fiind considerată „prima gramatică adevărată a limbii noastre”.

Din mai multe motive, Samuil Micu şi de Gh. Şincai au ales să scrie gramatica aceasta în limba latină; mai întâi pentru că era forma cea mai sigură de evidenţiere a originii latine a limbii noastre, apoi pentru că latina era limbă ştiinţifică internaţională, ceea ce permitea cercetătorilor străini să cunoască limba română. Un alt motiv era reprezentat de faptul că structura morfologică şi sintactică a limbii latine fusese deja studiată, iar terminologia gramaticală în limba latină era creată. De aceea, Micu şi Şincai au evitat diferitele probleme ce ar fi putut să apară; folosirea limbii latine impunea scrierea cu grafeme latineşti, acesta fiind o altă formă de demonstrare a apropierii între limba română şi cea latină. Scrierea cu caractere latineşti, precum şi folosirea termenilor de origine latină (spre deosebire de lucrările anterioare, când nomenclatura slavonă făcea de multe ori greoaie înţelegerea textului) sunt semne clare de modernitate.

Ca la apariția oricărei lucrări, au fost și contestatari care au reproșat autorilor că au preluat alfabetul limbii latine, ignorând că în limba română existau unele sunete care nu aveau corespondent grafic latinesc. De aceea, soluţia adoptată nu a fost aceea de creare de grafeme care să noteze modul de pronunţare românesc, ci forţarea corpului fonetic al cuvintelor româneşti după grafemele latine.

Gramatica lui Samuil Micu are meritul de a fi propus primele reguli fonetice din limba română, atrăgând, totodată, atenţia străinilor asupra poporului nostru. Iată ce spunea Iorgu Iordan despre importanța Elementelor lui Micu: „Cu toate lipsurile ei, gramatica lui Micu trebuie socotită ca o realizare vrednică de atenţie, şi nu numai pentru vremea în care a apărut. Pe lângă faptul că este prima gramatică tipărită a limbii noastre, ea are meritul de a fi servit multor străini, cunoscători ai limbii latine, să înveţe româneşte şi mai ales să-şi dea seama de originea latină a limbii noastre.’’

Gramatica lui Samuil Micu şi de Gh. Şincai a fost redactată în secolul al XVIII-lea, aşadar în plină epocă iluministă. Mobilul redactării ei, aşa cum reiese din prefața cărții, l-a constituit demonstrarea originii nobile a limbii române (sau a limbii daco-romane, aşa cum o numeşte Micu), act imperativ în contextul folosirii în ţările române a unei limbi şi a unei grafii străine de specificul celei naţionale.

În 1805 Gh. Şincai sintetiza foarte clar crezul latinist: „În Gramatica noastră daco-romană ne-am străduit a demonstra în tot felul formarea limbii române din latină şi, totodată, pe cei ce cunosc bine latina să-i învăţăm româna printr-o metodă mult mai uşoară şi pe o cale mai scurtă.”

Este imperios necesar să continuăm acest demers început acum câteva secole, în ciuda curentului actual – pentru că niciodată nu e târziu pentru a îndrepta ceva. Ține de fiecare în parte și de determinarea noastră.

(sursa foto: tiparituriromanesti.wordpress.com)

Articol apărut în revista online Literatura de azi

Școlărel de clasa a VI-a la final

Uite că s-a terminat și clasa a VI-a.
Astăzi a fost ultima întâlnire de la școală pentru că mâine este premierea.
Luca a terminat cu bine, chiar dacă mai era puțin loc de un plus, însă având în vedere tot ceea ce s-a întâmplat pe parcursul anului mă gândesc că putea fi și mai rău.

În primul semestru am avut un hop destul de mare de trecut, acela în care din pricina zgomotului și a atmosferei din clasă, puțin a fost să nu ne mutăm catrafusele în altă parte.

Dacă am fi acționat sub impuls, așa ar fi fost, însă am analizat pe toate părțile problema, am cerut ajutor și de la școală și din afara ei și uite că am mai zăbovit aici. Nu a fost o alegere rea, iar aici sunt câțiva dascăli care au avut o contribuție majoră. Se știu ei care sunt și le mulțumesc și pe această cale, cu toate că am făcut-o și personal.

Am ținut cont de toate rostirile copilului și am căutat să le înțeleg – chiar dacă de multe ori nu era nimic de înțeles – așa cum am urmărit și cum s-au desfășurat ostilități în clasă. Copiii reprezintă oglinda părinților, iar asta e lesne de observat dacă știi/cunoști pe cei care-i cresc.
Continui să cred și să rostesc cu voce tare că vinovații sunt părinții ori dacă privim din celălalt unghi, părinții sunt cei care imprimă copilului comportamentul basic.

Din nefericire, Luca a lipsit foarte mult de la școală anul acesta. Toate absențele lui au fost justificate și motivate, și cu excepția călătoriei la Londra, în rest boala a fost motivul lor. Sunt convinsă că dacă nu existau aceste întreruperi, altfel am fi discutat acum.
Dar și asta face parte din desfășurarea problemei drept pentru care trebuie să privesc per ansamblu și să analizez așa, cu toate datele existente.

Pentru vacanță există o listă de lecturi nu prea captivantă, acolo fiind cuprinse mai multe titluri care nu au cârlig, dar pe care voi căuta să le intercalez la lectura noastră de seară. Așa, sper să le fac mai atractive și mai ușor de digerat.
Iată lista pe care a scris-o un coleg de-a lui, și pe care a avut amabilitatea să ne-o dea și nouă.

Citind titlurile veți vedea că sunt cam solicitante și că nu se regăsește nici unul mai modern, dacă mă pot exprima așa. Deasemenea, se poate remarca din observațiile din josul paginii ce anume mai trebuie făcut, dar și că la „Alexandru Lăpușneanu” se cere un rezumat pe capitole. Eu am achiziționat o carte apărută la Editura Steaua Nordului, acolo unde se regăsesc multe din titlurile din lista dată de doamna dirigintă. Pe lângă ele mai sunt și un set de cerințe, zece la număr, care ajută la înțelegerea textului și alte noțiuni de gramatică. Numele cărții este Lecturile școlarului conform programei școlare, clasa a VII-a.

Pe lângă această carte am mai comandat „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade, pentru că nu am reușit s-o găsesc în bibliotecă, dar și Barbu Delavrancea, „Nuvele și povestiri”, pentru nuvela „Hagi Tudose” dar și „„Viața nemaipomenită a marelui Gargantua” de Rabelais, în traducerea Ilenei și Remus Vulpescu, Cravata roșie de Ji-Ji Jiang și Julie din neamul lupilor de Jean Craighead George.

Asta este oferta de la final de an școlar, cea pe care am pregătit-o. Restul, că s-au adunat mai multe, aici referindu-mă la cărți, le vom citi după cum le va veni rândul.

Două săptămâni nu vreau să scrie nimic, și de la începutul lui iulie o vom lua ușor-ușor. Am uitat să spun de matematică unde doamna le-a dat ceva fișe cu exerciții care fac o trecere în revistă a materiei parcurse în anul școlar ce tocmai s-a terminat.

Vacanță cu tihnă și frumos, tuturor! Pentru că este nevoie de ea și în rândul elevilor, dar și al părinților.

Cu și despre stele și planete

Am apucat în viața asta să prind, în direct, aselenizarea de care nu-mi aduc aminte pentru că eram prea mică, dar pe care, ulterior, am văzut-o de mai multe ori atât singură cât și alături de băieții mei.
Mă tot întreb ce anume s-a petrecut de nu au mai reușit semenii mei să mai repete figura.
Despre teoria conspirației nu cred că are rost să vorbesc pentru că se spulberă farmecul.
Lumea a făcut tot soiul de încercări de a cuceri spațiul și în ciuda tehnologiei atât de avansate iată că nu se poate călători așa cum credeam noi – generația mea- în anul 2000.
De când am sărbătorit intrarea în noul mileniu au trecut 18 ani, despre care știu că au fost foarte comprimați, timp în care s-au făcut tot soiul de încercări de a duce oamenii pe alte planete și de a le coloniza asta pentru că s-ar părea că Pământul nu poate să mai suporte atâta populație pentru multă vreme.
Tot în copilăria mea am aflat că în univers sunt 9 planete, care între timp au rămas 8, una fiind descalificată din această ipostază. Ulterior s-au descoperit nici nu mai știu câte planete, iar despre unele dintre ele s-ar spune că au mediul și atmosfera asemănătoare Pământului, deci s-ar putea locui acolo, numai că trebuie să și reușească să se ajungă acolo.
Cine știe ce evoluție va mai avea cercetarea științifică și cum dintr-o dată acest lucru va fi posibil.
Până atunci, gândul este liber să zboare și să locuiască pe ce planetă dorește, în ce galaxie preferă.
Așa se pot naște poveștile, cele fără de care viața noastră ar fi atât de anostă, încât cred că nici nu s-ar putea trăi.

Cu fiecare prilej pe care-l am de a meșteri planetele, mintea mea intră într-un soi de visare, asta ca să nu spun transă, și încropește tot felul de scenarii în care eu și cei dragi mie zburăm și viețuim cum aici nu se poate.
Nu mă refer la lucruri materiale ci la stări și sentimente pe care nu le pot descrie în cuvinte.

Voi, voi ați visat așa ceva vreodată? Ați călătorit în lumi inedite, ori vă este mai mult decât suficient lumea în care trăiți?

Dimensiunea machetei este de 200cmX100 cm.

Timpul şi spaţiul sunt moduri în care gândim şi nu moduri în care trăim.
Albert Einstein