Școlărel de clasa a V-a * „Inimă de cerneală” de Cornelia Funke

Pe lângă o sumedenie de lucruri minunate pe care le-a adus Luca în viața mea, care nu pot fi cuantificabile, unul este acela al lecturilor pe care deatfel nu aș fi ajuns să le citesc fără el care a fost și este înlesnitorul. Fie că parcurgem cărțile împreună, fie că asta se întâmplă separat, lumile pe care el o aduce în existența mea sunt neprețuite. Am avut prilejul să trăiesc atâtea vieți, încât îi sunt extrem de recunoscătoare.

Una dintre întâlnirile memorabile a fost cu personajele Corneliei Funke din „Inimă de cerneală”.  Nu eram la prima întâlnire cu această scriitoare dar de cartea despre care vă voi povesti astăzi nu știam nimic și nici ecranizarea nu o văzusem (e valabil și acum).

Această carte este una care ar trebui, musai, citită de orice lector pasionat, indiferent de vârsta lui. Eu, una, pot afirma că am fost cucerită de personaje, acțiune dar mai ales de modul în care a ales autoarea să ni le prezinte.

Am început cartea acasă, la câteva zile după ce clopoțelul a sunat finalul școlii. O aveam achiziționată de ceva vreme, alături de volumul doi. Trebuie specificat că este o trilogie, volumul trei nefiind încă tradus în românește. Așa că am pus-o în bagajul nostru de vacanță. Aveți idee cum au decurs aventurile lui Meggie, Mo, Elinor și toți ceilalți la malul mării? Experimentați!

Meggie este o fetiță de doisprezece ani care trăiește alături de tatăl ei, un om pasionat de cărți. Dar nu numai pasionat ci și implicat în „repararea” lor. Cu alte cuvinte, Mo este un „doctor de cărți”. Odinioară, formau o familie, dar datorită harului său, Mo a scos o bandă de tâlhari dintr-o carte în timp ce citea alături de soția sa, Teresa. Tâlharii au ieșit iar ea a intrat în carte. Mo, cel al cărui care glas este și har dar și blestem! După ce au rămas singuri, Mo construiește cu fiica lui o relație bazată pe încredere și armonie, o prietenie care, la nevoie, poate distruge orice barieră, ceea ce s-a și întâmplat la un moment dat.

Mo duce alături de fiica lui o viață destul de ciudată fiind mereu pe drumuri, în funcție de comenzile pe care le are de rezolvat. E evident că el are un sentiment de vinăvăție datorită celor întâmplate cu soția lui dar speră, ca într-o zi, totul să se rezolve.

Banda de tâlhari continuă să fie pe urmele lui și așa, fetița intră într-o aventură care va avea să-i dezvăluie un secret pe care nu-l știa: că are același har ca și tatăl ei adică poate scoate personajele din cărțile pe care le citește cu voce tare. Care dintre cei care citesc nu s-au gândit la așa ceva? Există vreunul? N-aș crede!

Alături de tatăl ei, Meggie nu are parte de un cămin – în adevăratul sens al cuvântului -dar asta se va schimba atunci când ajunge la mătușa ei, sora tatălui, Elinor, acea persoană care și-a dedicat toată viața pasiunii ei. Cărțile! Elinor este o femeie care are cuvintele la ea tot timpul, e cu „gura mare”, acidă. Nu iubește copiii și singura ei rațiune de a trăi sunt cărțile, cele pe care le îngrijește cu un devotament desăvârșit. Are o casă- bibliotecă, iar aici se găsesc exemplare rare din cărți de mult dispărute. Dar Elinor este și altfel iar nepoata ei va avea ocazia să o cunoască foarte bine.

Din banda de hoți care iese din carte, un personaj este deasupra tuturor. Numele lui este Deget de praf, un îmblânzitor al focului care nu a reușit să se acomodeze timpului în care a aterizat. Așa cum Mo stăpânește cuvintele, la fel și Deget de praf stăpânește focul.

Am simțit ceva aparte și față de Fegnolio, scriitorul poveștii „Inimă de cerneală”, cel pe care Mo îl caută în speranța de a mai găsi un exemplar al cărții. Iar bătrânul – de acum – scriitor are parte de întâlnirea vieții lui: acea cu personajele create de el. Mi-ar fi plăcut ca schimbarea finalului poveștii de către Fenoglio, atunci când era prizonierul lui Capricorn, să fie mai cărnos, nu așa de sarbăd, dar nu știu dacă poți fi perfect din toate unghiurile. Nici pe Tinker Bell nu aș fi adus-o în poveste și nici pe soldățel, dar asta e doar o părere personală.

E o poveste în care avem de toate; umor, suspans, schimbări de situație și multă aventură. Și mai avem și niște motto-uri minunate la fiecare început de capitol așa cum la final de capitol există câte o mică ilustrație.

Așteptăm cu nerăbdare să ajungem acasă pentru a putea continua volumul doi. Și sperăm ca cel de-al treilea să apară repede pentru ca povestea să fie completă.

Spor la citit!

Școlarel de clasa a V-a * Coconaș povestește despre a cincea zi din sejurul marin 2017

Mult trâmbițata caniculă nu a apărut și pe litoralul românesc, cel puțin nu aici unde suntem noi. Dacă dimineață ceața a acoperit totul iar cerul ne-a întâmpinat cu o culoare nu prea prietenoasă, după-amiază vântul a fost cel care ne-a determinat să facem plajă… îmbrăcați.

Ca de obicei, la prima oră a dimineții, plaja era goală. Poate că sezonul se va anima odată cu venirea lunii iulie că acum nu prea spui că elevii sunt în vacanță. Copiii de pe plajă, cu mici excepții, sunt mici, unii chiar foarte mici. Ba chiar nenăscuți. 🙂 Mama spunea că este primul an în care a văzut așa de multe gravide în ultimul trimestru de sarcină și ne-a povestit de perioada în care a trecut și ea prin așa ceva. Spunea că nu s-ar fi expus așa cum nici nu ar fi alăptat în public. Consideră un lucru extrem de intim pe care nu merită să-l împărtășești cu nimeni. Darămite cu o plajă! Mai era deunăzi o doamnă, la rând la un supermarket, care ținea doi gemeni în hamuri și amândoi sugeau. A fost o imagine pe care nu mi-aș fi dorit s-o văd niciodată. Zău așa! Toate au o limită.

Avionul nu a mai trecut dar piciorul mamei s-a umflat destul de tare iar locul în care a înțepat-o, s-a învinețit. Talpa s-a înroșit și întărit semn că gângania care a  mușcat-o era specială. A luat tata de la farmacie un Bioxiteracor la care s-a adăugat și un Aerius. Mâine va vedea dacă e ok așa sau trebuie consultat un medic.

Au fost valuri mari și baia pe care au făcut-o a fost una mai scurtă. De fapt plimbarea de la malul mării s-a transformat, la întoarcere, în baie. Apa a fost caldă dar disconfortul provocat de vânt – greu de suportat.

În partea a doua a zilei, la spațiul salvamarului era arborat și steagul galben, semn că trebuia atenția sporită.

Dimineață, tata și Luca au făcut o plimbare cu vaporașul „Ștefania”. 10 lei de persoană pentru 20 de minute, așa au spus, dar numărul minutelor a fost muuult mai scurt. Aici, pe litoralul românesc, toată lumea te cojește, asta e impresia pe care o ai. Nu-i unul care să nu vrea să te păcălească și prostească. Am mai vorbit de prețuri și de atitudinea vânzătorilor.

Eu am stat cu mama și ne-am uitat în jurul nostru. E fascinant spectacolul pe care-l oferă plaja și ocupanții ei. Bunăoară, m-am gândit mult la ce e în sufletul copilului care era venit la mare alături de bunicii și fratele mai mic. Faptul că nici nu a dorit să se dezbrace și că a stat cu ochii într-un telefon, tot timpul, mi-a spus multe. Probabil că părinții au spus că e o alternativă bună dar cred că s-au înșelat. Bunicii, amândoi mai dolofani, ca și nepotul cel mare dar și suficient de în vârstă încât să facă toate mișcările cu încetinitorul erau complet depăsiți de situație. Nu știu care a fost rațiunea acestei alegeri dar așa cum se vede ea din afară, nu-i prea inspirată. Poate povestea o fi alta și bine ar fi să fie așa.                  

Fiecare le știe pe ale lui dar putem constata una ori alta la fel de bine cum ne putem înșela. Revenind la ziua de azi, s-a citit mult. Cartea e aproape gata, spre bucuria tuturor. Mai jos sunt niște „zmeuri”, așa cum urlă domnișorul care le vinde.                       

Restul e la fel, ca în fiecare zi. Ne pregătim pentru canicula de mâine.
Oare să-mi dau jos blana? Ce ziceți?
Aștept idei.

Cu drag,

Coconaș 🙂

Școlarel de clasa a V-a * Coconaș povestește despre a patra zi din sejurul marin 2017

Da, am ajuns la ziua a patra cu bine. Un debut plin de soare și lipsit de oameni. La ora 7:15, când am ajuns pe plajă, mai erau 2 oameni. Nu înțeleg de ce e așa de puțină lume. E adevărat că pe la ora 8:00 reușiseră să ajungă încă vreo câteva familii cu copii mici dar e vacanță totuși. O doamnă care avea un prunc frumos, numai bun de pus în reclame, s-a chinuit muuult să-i facă o fotografie stând pe nisip. Numai că băiețelul nu prea putea să stea în șezut, așa de mititel era.

Au mai venit și doi frați, ghiduși și gălăgioși care își doreau de toate. Nu a scăpat nici un vânzător ambulant sau mai degrabă ar trebui spus că nu au scăpat părinții de numeroasele lor cereri.

Cum am ajuns, mama a avut parte de un incident mai puțin plăcut, asta pentru a călcat pe o viespe care a înțepat-o. Nu a văzut-o fiindcă insecta mânca dintr-un rest de piersică. Nu s-a văitat mult dar știu că a durut-o tare că i-am zărit o lacrimă în colțul ochilor. Și acum, la ceas de seară, tot schioapătă dar ea zice că e bine că a mușcat-o, că tratamentul cu venin e bun. Știam că cel de albină, o fi valabil și la viespe? Așa o fi!
După ce tata i-a scos acul, a plecat cu Luca la o plimbare, cred că apa rece i-a mai diminuat usturimea. Eu i-am privit, cu mult drag, și așteptat la partida de lectură, pentru că știam că va veni și vremea ei.

Apa a fost bună și limpede și am constatat apariția meduzelor. Sunt frumoase dar am evitat să punem mâna pe ele.
În schimb, ne-am jucat cu niște crabi și am mai adunat ceva melcișori. Mama vrea să facă ceva cu ei dar nu a idee ce. Încă!
Timpul petrecut de cei doi în apă a fost destul de mare și cred că mama a recuperat din anii în care nu a făcut acest lucru. Știu că nu-i face o plăcere deosebită dar cineva trebuie să meargă cu Luca. Aș merge eu dar nu se poate.

Azi, la plaja de dimineață, nu am mâncat ce au pregătit. Luca a vrut fructe și un croissant. Cu acest prilej, câteva vrăbiuțe mai viteze au venit să le dea și lor. Nu se mai sperie de oameni iar meniul găsit pe plajă este foarte variat de la boabe de porumb fiert, la cipsuri, biscuiți ori fructe.

„Bunica” cu zmeura a venit la țac și așa, ultimele două capitole din „Inimă de cerneală” au avut un gust delicios. Aici mă refer la papilele gustative pentru că povestea scrisă de Cornelia Funke este deosebită. Și pot spune asta pentru că acolo sunt și zâne și cobolzi dar și oameni de sticlă. Au terminat-o și au vorbiiiit! „Sânge de cerneală” a rămas acasă dar rezerva de cărți care să fie citită pe malul mării nu s-a epuizat. 🙂

După ce cartea s-a terminat, am mai stat să se așeze sentimentele, trăirile, tot ceea ce a însemna ea pentru noi. Aveți idee câte povești pot spune și eu?

Când ne-am reîntors la plajă, la ora 16:00, nu a durat mult și soarele a fost acoperit de nori și așa a rămas până la apus. Mama și Luca au apucat să mai facă o baie, de data asta într-o apă așa de caldă, că povesteau că era ca-ntr-o oală de ciorbă. N-am prea înțeles dar… .

A terminat și mama „Împăratul muștelor” și i-am văzut că au început „Numără stelele, O poveste din Copenhaga”. Am tras și eu cu urechea la introducere și nu sună rău deloc.

Pentru că soarele intrase în nori, i-a luat frigul dar nu au abandonat. S-au învelit și au mai continuat o perioadă.

Ziua e pe final. Ne pregătim de culcuș. Ne însoțesc Farid, Mo, Resa și Elinor lângă care s-au alăturat Annemarie, Ellen și Kirstie. Toate condimentate cu soare, meduze, alge și o stare de siguranță și bine. Îți trebuie așa de puțin să fii fericit!

Școlarel de clasa a V-a * Coconaș povestește despre a treia zi din sejurul marin 2017

Ziua a debutat cum nu se poate mai frumos; un soare minunat care numai nu te lua de mână să te ducă la plajă. Am reușit să ne odihnim bine, bine de tot. Cu siguranță o contribuție majoră au avut și paturile din acest apartament, Apartamentul Sunshine, unul extrem de primitor și îmbietor. Cum să nu te odihnești atât de bine, de vreme ce nu-ți lipsește nimic și ai toate condițiile? Curățenie, răcoare de la aparatele de aer condiționat, o terasă a apartamentului la care cina servită în familie are un aer aparte. E perfect acest cadru pentru o familie cu copii dar și pentru cei care sunt adepții unor zile de vacanță mai tihnite, fără agitație multă. Așa că, dacă vreți un răsfăț, nu ocoliți!
Ora 7.00 ne-a prins pe plajă, de data asta cu altă stare de spirit. Luca și-a revenit și nu mult după ce am ajuns, a făcut o plimbare alături de tatăl lui, de-a lungul țărmului,pentru ca mai apoi să facă și prima baie, alături de mamă. Valurile au fost de vis, priveliștea – pe măsură. Nouă, acest melanj auditiv și olfactiv ne tămăduiește toate rănile, fie că e vorba de cele care se văd sau nu. E valabil și în cazul unui urs de pluș. Zău!

  

În ciuda faptului că mama nu este o adeptă a scăldatului în apa mării, de data asta a stat cu Luca mai mult ca niciodată. Multă săritură a mai fost! Pentru că Luca nu a mai venit cu nimeni la mare, la copii mă refer, a intrat în apă când cu mama când cu tata iar eu am rămas păzitorul șezlongurilor.

Dușul și masa au urmat firesc, iar somnul de după masă a închis cercul.
La ora 16:00, cerul nu arăta că putem merge la plajă așa că am așteptat să vedem cum evoluează timpul. Și nu s-a mai putut merge la nisip iar băieții au ieșit cu bicicletele. Pentru asta tot proprietarilor Apartamentului Sunshine trebuie să le mulțumim. Fără ei, cei doi nu ar fi putut experimenta aceste senzații.

Doar ce-am intrat în casă. Eu cu mama am fost pe jos, într-o plimbare pe lângă ei. Și credeți că a fost rău? Nici vorbă! Bine că nu a plouat și am putut ieși. Cine știe ce vom mai face mâine? Vom vedea. 🙂

Școlarel de clasa a V-a * Coconaș povestește despre a doua zi din sejurul marin 2017

Credeți că am reușit să ne odihnim după turul de forță din prima zi? Nu, încă nu, dar sigur o vom face în zilele ce urmează.
Ziua doi ne-a prins pe plajă tot așa dimineață, nu chiar la ora patru. E liber, nu este aglomerat, semn că e început de săptămână. Au început muncitorii să lucreze, macaralele arcuindu-și gâturile pentru a putea umple cu beton toate spațiile pregătite în acest sens. Pe marginea plajei, flexurile taie de zor de la lemn la metal, asta pentru că terasele nu au fost terminate. Însă nimic nu ne poate strica plăcerea de a auzi valurile și pescărușii pentru că nu ai de unde ști ce și cum vor proceda cei de pe lângă plajă.                  DSCN9593
Luca nu se simte prea bine, cred că datorită oboselii acumulate. Îi este frig și nu vrea să intre în apă, iar mama a anticipat această stare după cum s-a desfășurat ziua de ieri. Atunci, elanul și emoția au făcut ca apa din mare să se perceapă a fi foarte caldă cu toate că termometrul ar fi arătat altceva. O durere în gât și un nas înfundat au sporit disconfortul.
Acestea fiind datele, ne-am așezat pe șezlong, mama ne-a învelit și ne-a citit de parcă eram în pat, acasă. Ce bine!


Precum se observă din fotografii, „Inimă de cerneală” s-a strecurat și ea în bagajul de vacanță. E o carte pe care eu, în ciuda faptului că sunt un urs de pluș, aș recomanda-o fără nici o reținere tuturor. De ce spun asta? Pentru că merită cu vârf și îndesat!
Mama citea cu așa un glas că nici nu am crezut, la un moment dat, că nu va apărea Deget de praf, Basta, Fenoglio ori Mo. Pe Capricorn nu ne-am fi dorit să-l vedem, zău așa! Știu sigur că mama va scrie despre toate aventurile micuței Meggie de îndată ce va avea timp.

Lectura era întreruptă, din când în când, de zborul unui avion utilitar. Acesta zbura așa de aproape de plajă că aveai senzația că dorește să ia turiștii într-o croazieră aeriană. Făcea un zgomot mare iar din coada lui răspândea o perdea de fum. Părea de fum dar nu era. Mama spunea că e o substanță contra insectelor, ajungând doar să mă uit la ce gâlme umflate se află pe picioarele și gâtul ei, am considerat extrem de binevenită prezența lui.

În ciuda acestei stări, e bine că măcar acum, în plin sezon, se gândește cineva și la acest aspect, deloc de neglijat.

După ce Luca și-a mai revenit, a mâncat o gustare și a dorit să meargă în apă. Dar nu să intre cu tot corpul, ci la o plimbare pe malul mării. Facem acest exercițiu de când mă știu; plimbare cu picioarele prin apă, preț de doi-trei kilometri. Dus. 🙂 Mai tărziu a fost șio baie, dar mai scurtă.

În jurul orei 11.00 am plecat și am urmat programul pe care-l știm pe de rost: duș – prânz – citit – somn. La 16.00 eram în drum spre plajă, pentru a doua tură a zilei.
Vremea frumoasă, apa caldă, starea lui Luca au permis băi de apă mai consistente dar și de soare. La ele s-au adăugat și câteva partide de citit, când separat când împreună, pentru că prea interesante sunt acțiunile din cărțile noastre.
V-am spus că mama citește „Împăratul muștelor”? Parcă, nu!
La ora șapte am plecat de pe plajă și am venit acasă. Pentru mine a fost o bucurie să-l văd pe Luca ok, dar și pentru că am văzut acel licăr în ochii mamei. Era îngrijorată!
Mâine e o altă zi. Sper cu valuri mai mari și mai jucăușe. Eu nu pot intra în apă pentru că trebuie să am grijă de bagaje, dar știu ce mult îi place prietenului meu să sară în valuri. Ori ăsta e un motiv de bucurie, cel puțin pentru mine.

Vă îmbrățișez cu drag și vă trimit o mână de melcișori, poate vi-i dor de mare.
Coconaș 🙂

Școlarel de clasa a V-a * Coconaș povestește despre prima zi din sejurul marin 2017

Uite că anul acesta am reușit să mă strecor în bagajele lui Luca și așa am ajuns la plajă. Dar până să ajung să fac prima baie de soare, am avut ceva drum de parcurs. De știe că de acasă avem de mers cinci sute de kilometri dar niciodată drumul ăsta nu a fost mai palpitant până acum. În primul rând, prietenul meu a aflat în ultimă clipă ora la care am plecat pentru că a știut că ea va fi la patru dimineața dar, de fapt, la ora nouă seara am plecat. Să mai pomenesc de bucuria lui Luca? Nu e nevoie!
Pe drum, după ce am oprit pentru a lua o gustare, am tot plănuit ce și cum vom face și din vorbă în vorbă am ajuns să vorbim și cu Răzvan. Acest lucru a fost posibil pentru că tehnologia a ajuns la un așa nivel avansat încât călătoria noastră s-a desfășurat că odinioară, în formulă completă. Poveștile de dincolo de ocean au sunat mult mai frumos în creierii dimineții iar bucuria mamei a fost greu de descris în cuvinte.
Am ajuns la malul marii puțin înainte de ora patru, și am așteptat cu nerăbdare să prindem primul răsărit de soare. Niște insecte nesuferite ne-au piscat așa de tare că am rămas cu niște bube nesuferite, extrem de sâcâitoare din cauza mâncărimilor. Bine că LUca a scăpat!
Despre răsăritul superb, puteți citi ce a apucat să scrie mama aseară, târziu, înainte de culcare.


Și am rămas pe plajă acolo unde au venit și prietenii noștri buni, Alina și familia ei. Am revăzut fetele care au crescut și s-au făcut tot mai frumoase. Copiii au făcut baie chiar dacă apa, dimineață, nu este așa de caldă. Dar soarele a fost așa de bun încât a eliminat acest neajuns.


După prima plajă am venit la apartamentul în care stăm, Apartamentul Sunshine, de la Mamaia Nord. Foarte frumos aici în ciuda faptului că s-a construit extrem de mult în ultimul an, locul devenind mai aglomerat dar nepierzându-și frumusețea și farmecul de anul trecut.


După prânz și două ore de somn am revenit pe plajă. Fetele au plecat la Brașov, pentru că Mara are repetiții la cor. La finalul lunii iulie ea pleacă la Viena pentru a participa, alături de colegii ei, la un concurs. Îi ținem pumnii strânși de pe acum.


Apa a fost mult mai caldă că dimineața iar timpul petrecut în valuri a crescut. Rămânând singuri am putut sa ne reluam programul obișnuit. Poate suna bizar și de neînțeles pentru alții, par pentru noi, sejurul la malul marii presupune multă odihnă. Trezit de foarte dimineața, somn la prânz iar serile fără terase ori cârciumi. Poate și faptul că așa procedam dintotdeauna a creat un automatism care este benefic pentru noi. Am putut să citim pe plajă fără a fi nevoiți să neglijăm pe nimeni.
În ceea ce privește comerțul de pe plajă, finalul de săptămâna aduce preturi greu de priceput. Bunăoară, un porumb fiert de vindea cu 10 lei iar un păhărel de espresso plin cu zmeură, costa tot atât. Cei cu copii mici și năbădăioși au avut treabă.

Seara a venit după o zi în care am apucat să dormim 2-3 ore. A fost o zi foarte lungă, plină de trăiri minunate. Abia aștept ziua de mâine pentru că sunt convins că totul va fi însorit dar și răcoros, ca la malul mării.

Revin cu noutăți.

Cu drag,

Coconaș 🙂

DSCN9590

Idei pentru mămici – Un răsărit cum de mult îmi doream să prind

Răsăriturile sunt fascinante de oriunde le-ai privi. Mi-aș fi dorit ca în bagajul meu vizual să existe și imagini pe care să le pot asocia amintirilor personale legate de acest subiect din mai multe locuri fie ele că sunt piscurile munților ori ținutul ghețurilor veșnice. Darpentru că până acum nu am avut această șansă, savurez la maxim toate oportunitățile pe care le pot atinge nu numai în vis. Și astăzi, 25 iunie 2017, am avut o așa șansă.

Despre detaliile acestei întâmplări voi povesti mâine, dar nu vreau să treacă ziua fără ca ele să nu fie consemnate aici, măcar la nivel imagistic. Iată cum a fost!

Ora 3:45 minute – plaja din Mamaia Nord era aproape pustie. Câteva acorduri tari răzbăteau de la o terasă și o mână de petrecăreți întârziați nu erau deciși dacă să plece.

Soarele își va face apariția, astăzi, 25 martie 2017, la ora 5 și 55 de minute. Așteptăm cu nerăbdare dar mai ales, înfrigurați.

Și a sosit. Ca o minge incandescentă plină de energie. Viața în persoană. Pentru că a fost un soi de ceață, nu s-a dezvăluit din prima.

Noi? Ne-am hrănit simțurile cu trăiri ce numai cei iscuiți le pot relata. Dar ne-am bucurat nespus!

Și pentru că marea reprezintă slăbiciunea noastră, vom căuta să savurăm fiecare clipit și fiecare respirație așa cum se cuvine. Poftiți alături de noi. E tămăduitor!

 

Activități educative pentru copii – „Throw your Tooth on the Roof” de Selby B. Beeler

La începutul lunii am fost cu Luca la controlul de jumătate de an, la stomatolog. Istoria noastră legată de această ramură a medicinei este veche, de atunci de când a trebuit să intru timp jumătate de an într-un cabinet stomatologic, pentru ca Luca să se hotărască să deschidă gura. Nu-mi pare rău că a fost așa, pentru că acum nu are nici o frică, așa cum am apreciat întotdeauna înțelegerea de care a dat dovadă medicul stomatolog în a accepta situația și a veni în ajutorul lui/nostru. Nu vă gândiți că stăteam nu mai știu cât în cabinet, pentru că asta a coincis cu niște probleme pe care a trebuit să le rezolve atât Răzvan cât și eu, iar Luca ne-a însoțit. Prilej cu care au avut loc toate manevrele de acomodare. 🙂 Și mi-am adus aminte de o carte pe care a citit-o copilul, carte în care era vorba despre obiceiurile legate de căderea primului dințișor.  Throw your Tooth on the Roof” de Selby B. Beeler vine să ne prezinte cum este văzut acest eveniment în diferite părți ale globului.

What do you do when you lose a tooth? Do you put it under your pillow and wait for the tooth fairy? Not if you live in Botswana! In Botswana, children throw their teeth onto the roof. In Afghanistan they drop their teeth down mouse holes, and in Egypt they fling their teeth at the sun! Travel around the world and discover the surprising things children do when they lose a tooth. Selby B. Beeler spent years collecting traditions from every corner of the globe for this whimsical book, and illustrator G. Brian Karas adds to the fun, filling every page with humorous detail. He perfectly captures the excitement and pride that children experience when a tooth falls out.

De la Revoluție încoace și pe meleagurile noastre vine Zâna Măseluță. Cât am fost eu copil nu a venit dar la fii mei a apărut, cu tot tacâmul aferent. A fost prilej de bucurie și cu ocazia asta am vorbit despre dințișori mai în amănunt. Dar până acum, numeroase au fost momentele când am analizat tema cu pricina și asta se întâmpla în preajma controalelor stomatologice făcute la jumătate de an.

Zâna Măseluţă poate veni! Suntem pregătiţi aşa cum se cuvine!

Despre dinţisori şi … Zâna Măseluţă!

Dințișorii „învață” limba română. De clasa a IV-a

Zâna Măseluță a venit în deschiderea lui Moș Crăciun. Nu-i așa că suntem privilegiați?

Am făcut și un atelier alături de niște copii în care tema principală a fost asta: despre cum avem grijă de dințișorii nostri.

Niște Voinicei deslușesc tainele dințișorilor

M-am gândit că celor care urmează a li se schimba dentiția de lapte le-ar face plăcere să afle aceste obiceiuri. La început cărții există o hartă a globului și pe ea sunt însemnate țările prin care vor călători.                                                  

Se începe din America și de acolo micul cititor află că:

I put my tooth under my pillow. While I’m sound asleep, the Tooth Fairy will come into my room, take my tooth, and leave some money in its place.

Și călătorim prin Mexico și Navajo, prin America Centrală, Caraibe și continentul sud-american, prin toată Africa unde să nu fiți înclinați să credeți că oamenii nu se spală pe dinți. Mă rog, nu toți, cam așa cum e și pe la noi, din păcate!

Luca a citit cu mult interes aceste in formații și nu puține au fost remarcile care s-au auzit.

La finalul cărții, copiii află care este alcătuirea unui dinte, cum se numesc dinții și măselele din gură dar și cum sunt aranjați.                                       

Teeth fall out every day, all over the world. What do you do with yours?