„Regula de Aur” de Ilene Cooper și un joc în aer liber

A sosit momentul și ultimului atelier alături de copii, pentru că vacanța e deja în block-starturi și nu mai prea poate fi ținută în frâu.
M-am gândit mult la ce anume să lucrez alături de copii, iar ultimele întâmplări au pecetluit alegerea mea: Regula de Aur nu putea să găsească un moment mai propice pentru a se prezenta copiilor.
Știam că trebuie să găsesc o alternativă în care ei să scrie mai puțin și să se joace mai mult și asta am căutat să fac.

Regula de Aur este o carte care aduce în fața cititorului o noțiune întâlnită pe tot globul pământesc, în toate religiile dar și culturile lumii, extrem de simplă și totuși foarte greu de aplicat. Poate și simplitatea ei o face așa de greu de pus în practică de cei mai mulți dintre noi.

Am pregătit o serie de materiale pe marginea cărora să putem vorbi mai mult pentru că, precum am spus mai sus, astăzi nu am scris decât o singură propoziție. Vor completa copiii fișele (dealtfel nu vor avea prea mult de scris) alături de doamna în zilele ce-au mai rămas de petrecut la școală până va suna clopoțelul, ultima dată pe anul acesta școlar.

Am modificat și tradus un material găsit pe internet și l-am adaptat în așa măsură încât să poată fi citit de copiii de clasa a II-a. Însă multitudinea de materiale găsite m-au îndemnat să printez și câteva în limba engleză, asta pentru că Luca vibrează diferit atunci când trebuie să lucreze în engleză. Dealtfel am uitat să spun că Luca mi-a fost companion, chiar dacă nu este în cea mai bună stare de sănătate, niște băuturi reci venindu-i de hac.

Dup ce am citit cartea, pe parcursul căreia am făcut mai multe opriri pentru a analiza alături de copii exemplele întâlnite de ei, i-am rugat să citească pe de planșa pregătită, cum anume sună Regula de Aur în alte culturi și religii.

A venit apoi rândul lui Luca să le citească câteva cartoline în limba engleză, iar câțiva copii, spre bucuria mea și a lui, au reușit să traducă din ele, cu ajutor, însă îmbucurător.

Vreau să vă spun că discuțiile au fost presărate cu exemplificări din situații trăite de copii, iar ele au fost explicate cu mult aplomb. Au prilejuit și destăinuiri, dar și regrete a unor fapte ce puteau avea un alt final (nu vă gândiți la cine știe ce).

Și așa, am trecut la preambulul jocului pe care, alături de doamna Ana, l-am pus la cale. În acest demers am ales ca postament Iepurele cel bătăuș și nici nu vă imaginați ce impact a avut asupra copiilor. Au fost pur și simplu încântați de modul pe care l-am ales pentru a citi povestioara, una cu mare tâlc, dealtfel.

Am exemplificat eu, pentru ca mai apoi să avem un adevărat joc de rol.

Am spus că am venit pregătită pentru toate etapele întâlnirii și nu regret nici o clipă efortul depus.

Iată câteva instantanee bune de pus în albumul cu amintiri.

Cât despre doamna Ana, cum să n-o iubești?

Buuun! Am citit și vorbit despre Iepuroiul bătăuș și iepurașii flămânzi și am trecut la joc. El a constat în mai multe probe care au avut ca scop final strângerea morcovilor.

Pentru asta, doamna Ana a făcut fiecărei echipe, pentru că două am fost, câte o schiță a școlii și a notat pe ea unde erau indiciile pe care trebuia să le găsească fiecare concurent.

După ce a fost clar ce anume avem de făcut, am plecat afară să jucăm ce ne-am propus.

O singură probă s-a ținut în clasă, aceea a culegerii morcovilor cu ajutorul gurii dintr-o tavă cu apă.

Finalul a fost sănătate pură pentru că am făcut chiar acolo, în clasă, un delicios suc de fructe și legume. Morcovii nu aveau cum lipsi, doar ei au fost vedetele întâlnirii, dar li s-au alăturat merele, sfecla roșie, lămâile, căpșunile, ananasul dar și cireșele care au fost mâncate așa, nestoarse.

S-a terminat. Gata!
Mulțumesc pentru tot și abia aștept să ne reîntâlnim. Mă voi gândi peste vară la alte activități care să vă aducă drag de carte, joc și învățătură.
Vacanță cu tihnă, Spiriduși dragi!
Vacanță cu sănătate și odihnă, dascăl iscusit! Te iubesc și-ți mulțumesc.

„Valea Morilor” de Noelia Blanco

Astăzi, de Ziua Educației și a învățătorului, am avut bucuria de a petrece câteva ore alături de copiii de clasa a I-a a unei școli gimnaziale de la noi din oraș.
Ca de fiecare dată am stat mult să mă gândesc ce aș putea să le aduc în atenție pentru a-i face curioși în tainele lecturii. Se bate moneda mult, pe faptul că nu se mai citește, dar poate că ar trebui să se aplece și mai mult studiile pe atitudinea pe care o au părinții în tot acest proces educațional. Pentru că oricât nu ne-ar plăcea să auzim, de la adulți pornește totul, copiii neputând decide pentru ei, nefiind la vârsta la care să poată face acest lucru.
Despre rostirile:

– Vaaai, dar la noi copilul hotărăște!

îs sătulă tare, deseori până peste măsura suportabilității.

Nu vreau să intru în detalii referitor la ceea ce se poartă și la parentingul acesta cu care sunt de acord, însă până la un punct, de acolo intervenind individualitatea fiecărei familii care nu se încadrează în curentul general. Consider că adultul trebuie să cumpănească cu obiectivitate și luciditate și să ia horărârile necesare și benefice cuibului său, și numai al său.

Revenind la lectura de astăzi, vreau să spun că cei mici sunt atât de dornici de ele, de povești pline de înțelesuri, încât este imperios necesar să vă găsiți timpul necesar pentru a le umple acest gol.
Bilețelele primite la finalul întâlnirii de astăzi sunt mai mult decât elocvente și ar trebui să-i pună pe gânduri pe părinți. Spun pe părinți, pentru că în acest caz, dascălul face tot ce poate pentru a ostoi dorul și a umple golul.

Cărțile Editurii Cartemma oferă micului și marelui cititor prilej de bucurie pură. Ilustrațiile sunt pe măsură, mesajul la fel, ca să nu mai vorbesc de modul în care se prezintă cartea: coperte de calitate superioară, foaie de interior numai bună de mângâiat, legături trainice numai bune de oferit celor mici care vor urma.
Am luat cu mine cartea pe tăpșan, pentru a prinde și din mirosul de flori proaspăt înflorite, dar și de verde crud, și pentru a mă pregăti pentru întâlnirea cu cei mici.
Am formulat întrebările pe care aveam în gând să le dezvolt pentru ca micul cititor să înțeleagă ceea ce a citit, mesajul transmis de autor, dar și să interpreteze ilustrațiile care spun ele însele povestea.

Am făcut apoi un fișier word în care am adunat întrebările și le-am printat pentru fiecare copil în parte, dar și pentru doamna de la catedră.

Valea Morilor Întrebări înțelegerea textului – fișe de lucru

Pe lângă asta am meșterit o machetă didactică, de forma unei mori de vânt, pe care am atașat mai multe cuvinte. Pe fiecare paletă au fost prinse, după cum urmează:

1 – cuvinte cu înțeles opus – antonime
2 – cuvinte cu același înțeles – sinonime
3 – cuvinte cu care să se formeze propoziții
4 – cuvinte care să se despartă în silabe

Cuvintele folosite le găsiți în fișierul de mai jos.

Joc Moară de vânt – cuvintele folosite

Paletele morii se învârt foarte frumos și din acest punct de vedere nu am întâmpinat nici o problemă.

Dar să revin la început.

La ora stabilită m-am prezentat la școală și am așteptat să sune clopoțelul pentru marea întâlnire.

Am intrat într-o clasă plină ochi, în care era foarte cald. M-am prezentat și le-am spus copiilor care este scopul venirii mele acolo.
După ce am prezentat cartea, ca de fiecare dată, am trecut la lectură. Copiii au ascultat cu interes povestea micuței croitorese și a Omului Pasăre și au intervenit de câte ori am facilitat acest lucru.

Pe urmă am folosit întrebările de pe fișa pregătită pentru a vedea dacă cei mici au înțeles despre ce anume este vorba. A fost un prilej minunat pentru ca ei să poată reciti povestea, fiecare câte un paragraf.

Am împletit situația din basm cu cea actuală și s-au iscat tot soiul de discuții, una mai interesantă ca alta.

La finalul primei părți, doamna învățătoare a rugat copii să-și spună părerea legată de poveste. Iată cum s-au auzit unele:

În a doua parte a activității am folosit macheta și a avut un mare succes. Am avut timpul necesar pentru ca toți copiii să poată participa și să învârtă palele roții, așa aflând cuvântul și rezolvând cerința.

Rând pe rând au fost rostite sinonime și antonime, s-a despărțit în silabe și s-au țesut propoziții, una mai frumoasă ca alta. Am adus în fața copiilor dicționarele din dotarea proprie și i-am provocat și pe ei să caute. Nu evitați aceste exerciții atât de utile pentru mai târziu.

Și așa, din cuvânt în cuvânt, timpul a trecut pe nesimțite.

Părerea copiilor o puteți vedea mai jos, pentru că am primit, la final, de la fiecare, câte un bilețel.
Vă mulțumesc tuturor pentru timpul petrecut împreună. Un timp cu adevărat de calitate.

„Cine se teme de Iepuroiul cel Rău?” de Steve Smallman

Și am mers.
Unde?
Să mă joc alături de copii și să le citesc povești minunate. Povești ce conțin tot felul de cuvinte, frumoase ori urâte.
Cuvinte care explicate și analizate sunt percepute corect, așa cum ar trebui.
Asist la o întreagă polemică pe marginea cuvintelor pe care le găsim în povești, iar ceata mamelor tinere oripilate de scrierea unor cuvinte așa zise urâte, se îngroșă tot mai mult. De parcă dacă ne facem că nu există aceste cuvinte, sau le ocolim, nu ne mai întâlnim cu ele.
Ori, nu ăsta este motivul, al neglijării, pentru care auzim tot mai des cuvinte grele, care ne strivesc sufletele și ne otrăvesc mințile?
Nu mai departe de zilele trecute, am auzit o poveste în care un copil este făcut de o parte din colegii de clasă, „gay”. Și nu o dată ci repetat, în fiecare pauză, zile la rând.
Oare n-ar fi mai bine să fie inițiată o discuție pe această temă pentru a fi siguri că elevii au înțeles și știu exact ce înseamnă acest cuvânt? Și nu numai el ci și altele.
Faptul că dorim a înconjura copiii numai cu zâne și prinți, ponei și super eroi, acadele și sclipici nu e în ordine. E o negare a lumii reale, acolo unde trăim cu toții. Și poate mai pregnant ca-n alte părți, societatea românească e înecată de oameni care sunt așa de slab pregătiți încât nu ai cum să le faci față.
De ce?
Pentru că sunt în funcții de decizie, nu pentru oareșce merite ci politic.
Asta este altă discuție pe care nu doresc a o aprofunda acum și aici.

Să revin la întâlnirea de astăzi și la joaca de care am avut parte.
Am dorit să aduc în atenția unor copii de grupă mijlocie povestea Iepuroiului bătăuș, pe care dacă o doriți achiziționa, o puteți găsi la Editura Cartemma. Este ilustrată de Caroline Pedler și tradusă de Camelia Vida-Rațiu.

Am povestit în articolul de ieri cum am pregătit materialele, iar dacă sunteți curioși să le vedeți, puteți citi accesând link-ul de mai jos.

Din „bucătăria” atelierelor – Morcovii din fetru

Am rămas datoare să vă spun regulamentul jocului, dar și cum a fost alături de copii, cum au primit povestea și ce reacții au avut.

La ora stabilită, încărcată cu coșul de morcovi, iepurele cel bătăuș, fișele și cartea, eram prezentă la ușa lor. Mă știau și s-au bucurat să mă vadă.

Am pornit joaca. Le-am citit povestea care i-a amuzat grozav și pe marginea căreia am discutat după fiecare paragraf. Pentru a fi mai atractivă, am folosit niște măști atunci când au intrat personajele noi. Așa că, am fost pe rând, toți cei patru frați din poveste.


Am trecut apoi direct la joc, pentru că cei mici și-au dori mult acest lucru, fișele urmând a le lucra cu doamna educatoare.

Precum se poate observa din imaginile atașate, pentru joc, pe lângă machetă și coșul cu morcovi, am avut nevoie de trei cercuri și trei jaloane. Regulamentul era ca jucătorul să sară prin cercuri (țopăie), să facă slalom printre jaloane, să ia morcovul din coș, pentru ca la întoarcere să-l pună într-o găleată, urmând același traseu, executat la fel.

Pentru ca totul să fie clar, am făcut și câte probe. Iată-le!

Ce a fost după aceste jocuri de probă nu e prea greu să vă imaginați. Evident că am jucat de mai multe ori, iar bucuria copiilor a fost pe măsură.

La final ne-am tras sufletul și ne-am mai jucat cu morcovii. Sunt așa de pufoși și plăcuți!

Nu ezitați să vorbiți cu cei mici despre cuvintele urâte. Ei vor înțelege însemnătatea lor și le vor ști sensul corect. Mai apoi vor alege cum și dacă trebuie să le folosească, pentru că nu-i așa?, fiecare dintre noi le mai spune dacă nu cu voce tare, în gând cu siguranță.

Spor la citit!

Din „bucătăria” atelierelor – Morcovii din fetru

Fiecare întâlnire cu cei mici, ori mari, aici referindu-mă la copii, reprezintă pentru mine o provocare, căreia încerc să-i față cât mai bine.
Caut tot soiul de modalități prin care să-i apropii de cărți iar pentru asta trebuie să adaug tot felul de jocuri prin care să-i ademenesc și să le provoc curiozitatea.
La unele subiecte e ușor, ideile vin repede și punerea lor în practică ia forme din cele mai variate.
La altele, nu reușesc să găsesc o exprimare potrivită și din această pricină căutarea se întinde pe multe zile care se pot transforma în săptămâni.
Dacă o carte îmi place foarte mult, nu mă las până nu găsesc ceva prin care să o scot în evidență, dar mai ales să o aduc în fața copiilor, la propriuși dacă se poate, să „intre” în ea.
De multe ori nu este suficientă doar lecturarea textului, machetele, fișele, ori mai știu eu ce alt material auxiliar se cere confecționat pentru a ajuta la înțelegerea și aprofundarea mesajului transmis.
Am observat că dacă cel mic interacționează individual într-un anumit moment al poveștii,  cu aceste materiale, privește diferit ceea ce se petrece, dar devine și mai implicat. Nu în ultimul rând atitudinea pe care o am față de carte, face ca mesajele non-verbale să fie recepționate de copii fără ca ei să realizeze, neapărat, acest lucru.

Pentru a exemplifica la ce anume mă refer, vă voi prezenta materialele pe care le-am meșterit pentru următorul atelier. Postamentul o reprezintă povestea Cine se teme de Iepuroiul cel Rău, apărută la Editura Cartemma, ilustrată de , tradusă de
Camelia Vida-Rațiu și dedicată copiilor cu vârste mai mari de trei ani.

Pentru că voi merge la o grădiniță și mă voi juca cu copii de grupă mijlocie, am ales ca pe lângă lectura textului, să lucrez și două fișe, una cu un labirint iar alta cu figuri geometrice, dar și să-i provoc la un joc de îndemânare și rapiditate.
Pentru asta am confecționat o machetă cu personajul cel rău din poveste. Are înălțimea de 80 de centimetri și stă pe un postament.

La acest joc voi mai avea nevoie de niște morcovi, drept pentru care am confecționat unii din fetru. A fost mult de muncă, dar nu m-am lăsat până nu am umplut coșul.

Pentru fiecare morcov am avut nevoie de:

fetru portocaliu, verde (puteți opta și pentru alt material dacă aveți prin casă)
tipar  – pe care-l puteți vedea mai jos


foarfece
vată
ață pentru cusut de culoare portocalie și neagră

Am decupat câte trei frunze pentru fiecare morcov (asta pentru că am avut de făcut mulți morcovi) și triunghiurile pentru țăruș Le-am cusut la mașină și le-am umplut cu vată.

Am atașat apoi frunzele după care am cusut firișoarele negre de pe legume.

Și am confecționat atâția morcovi până am umplut un coș.

Care este regulamentul jocului, îl veți afla după ce mă voi juca cu preșcolarii. Să fie o surpriză pentru ei, aflând primii. 🙂

Abia aștept!

O poveste de citit în toate etapele vieții

Anul trecut, pe vremea asta, bifam o întâlnire cu Spiridușii. Vorbeam despre miere, albine și tot ce ține de stup. Eram pe la începuturile colaborării noastre și uite că, se pare, am funcționat bine de a trecut anul și noi continuăm să ne întâlnim.

Niște Spiriduși bâzzzâitori!

Copiii s-au schimbat mult, de la întâlnire la întâlnire evoluția lor este tot mai vizibilă în bine, iar interesul față de povești frumoase este cum nu vă puteți imagina. Sunt dornici de activități, curioși să afle lucruri noi, interesați să interacționeze și deschiși la nou.

Am căutat povești pe care să le putem citi dintr-o suflare, și pe care să putem lucra activități din matematică, limbă și comunicare ori să atașam câte un craft atât de îndrăgit de copii. Am căutat să confecționez machete care să faciliteze jocuri de îndemânare.

Pentru întâlnirea de astăzi, ca suport, am ales Copacul cel darnic” de Shel Silverstein, cred că cea mai frumoasă poveste din câte există.
Am mai adus această poveste în fața copiilor și a fost primită cu multă emoție. Pe mine, de fiecare dată când o recitesc, mă face „praf” și nu-mi pot rețina emoțiile din glas. De aceea cred că ar trebui citită și în copilărie, ca mai apoi să fie recitită de câte ori îți sare în ochi.
Un exemplu de interpretare diferită am văzut și în cazul lui Luca, cel cu care am analizat-o cu ceva ani în urmă, pentru ca acum remarcile lui să fie diferite.
Despre mine, cea care mă apropii cu pași repezi de ultima etapă, ce să mai spun?

În fine, vreau să revin la Spiriduși și timpul petrecut cu ei. Cu toate că au avut o săptămână grea, cu evaluările de rigoare, ei fiind la clasa a II-a, atunci când au văzut că am intrat în clasă s-au bucurat vizibil.
Eu, cu sarsanalele după nime, cu machetele și fișele și tot ce era necesar pentru a lucra în bune condiții și pe un suport.
Am prezentat cartea pe care urma să o citesc, dar și alte două titluri pe care le am în bibliotecă, scrise tot de Shel. E vorba de Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaş și Acolo unde nu mai e trotuar pe care vă invit să nu le ocoliți. La editura Arthur sunt disponibile pentru a fi achiziționate.

După ce aceste prezentări au fost făcute, am trecut la povestea băiatului. Și am citit, cu pielea de găină, și cu o emoție greu de descris.

A fost minunat, cu niște copii atenți, foarte atenți, pe care la final i-am surprins cu lacrimi în ochi.

După ce toată lumea a auzit povestea, a aflat cine este băiatul și copacul, am trecut la o analiză mai amănunțită. Dar mai interesante au fost remarcile copiilor, cei care scot întrebările ca dintr-un joben magic.

Ce am „atacat”?

La dăruire și altruism întrebările au fost:

Credeți că băiatul a fost egoist? De ce?
Cum poate fi denumit cineva care oferă fără a aștepta să primească nimic în schimb?
De ce credeți că a fost nefericit copacul după ce a dăruit băiatului trunchiul său?

Obiceiul de a da și de a face cadouri, întrebările au fost:

În poveste, copacul îi dă mai multe cadouri băiatului.

Ai dăruit ceva vreodată ca apoi să regreți că l-ai dat?
Este mai ușor să dăruiești ceva dacă știi că cel care primește se bucură de lucrul primit?
Când oferi un dar cuiva, aștepți ceva în schimb?
Când primești ceva simți că datorezi ceva persoanei ce a dăruit?

Natura dragostei

De ce credeți că băiatul este iubit de copac, la început?
De ce credeți că băiatul iubea copacul?
Considerați că era același fel de dragoste?
Trebuie să ai un motiv pentru a iubi pe cineva?

Fericire

Este băiatul fericit la finalul poveștii?
Dar copacul?
Dacă ai fi copac, ai fi fericit?
Ai nevoie de alții pentru a fi fericit?

Și așa am tot vorbit!

Apoi am pregătit copiilor o fișă pe care o atașez, așa cuvintele fiind de prisos.

A urmat o alta, „Întrebări și răspunsuri”.

Am confecționat personajele din poveste pentru a marca etapele prin care trec. Totodată, am meșterit și copacul pe care l-am fragmentat, pentru a evidenția cum anume și-a pierdut părțile componente.

Un moment interesant a fost acela când am provocat copiii să facă un acrostih. Am făcut și aici o fișă necesară înțelegerii acestui termen, dar și a cerinței. Pe lângă exemplul de pe fișa pe care au primit-o toți elevii, am mai scris unul pe tablă, iar copiii au încercat să ghicească cui îi este dedicat, fiind doi băieți cu același nume.

acrostih – fișă de lucru

Doamna învățătoare a dorit să mai facem unul și în clasă, iar copiii au făcut ceea ce vedeți mai jos.

Am trecut în revistă și un măr, confecționat de mine, în care să se evidențieze Viața unui om, etape.

E alcătuit din mai multe straturi, pe fiecare completându-se etapa respectivă. Sunt două straturi în plus, acolo unei elevii pot scrie ce considerații doresc legat de acest subiect.

La final, am rugat copiii să transforme povestea într-o piesă de teatru. Nu puteți avea idee ce frumos a fost, dar mai ales, ce interesant. Am reușit să cuprindem întreg colectivul clasei, pentru că am împărțit povestea pe etapele de vârstă, iar aici era nevoie de un copac, povestitor și băiat nou.

Am avut confecționate niște mere și frunze care acum s-au potrivit foarte bine. La final, le-am oferit copiilor câte una din fiecare și i-am îndemnat să confecționeze și ei, acasă, ceva de genul, nu neaparat mere.

Materialele necesare acestui craft:

foi carton de culoare roșie
filț (pâslă ori fleece) de culoare roșie și verde
bandă dublu adezivă
foarfece

La piesa de teatru am atașat merele și frunzele pe niște sfori pe care copilul copac le-a ținut în mâini, asta după ce am încercat și alte variante. 🙂

Povestea nu se terminase, dar copii da, așa că, alături de doamna Ana și de un povestitor, am terminat-o noi. Credeți că nu ne-a plăcut? Ba bine că nu!

De fiecare dată am senzația că nu reușesc să exprim în cuvinte ce minune de întâlnire am parcurs. Mai perseverez, poate-mi iese!

Cum ar fi de n-ar fi … cuvintele la îndemâna fiecăruia?

Mă bucur că am reușit să mai petrec o zi excelentă alături de Spiriduși. Îi mulțumesc doamnei Anca Bolos pentru ceea ce face la Cartemma. E o plăcere deosebită să aduc aceste cărți în fața copiilor și mă gândeam că ar fi indicat și adulților asemenea exerciții. Cică părinții nu ar vibra la așa experiențe și mă încearcă un regret.
Dar să revin la ziua de astăzi și la strășnicia de activitate. Nu spun cuvinte mari și mi-am permis a rosti așa pentru că cei care au dat verdictul au fost copiii.
Nu cred că vă puteți imagina cum am reușit, după câte întâlniri am avut, să îi fac să le perceapă altfel. Să le privească pe îndelete de la coperte până la foile din interior, să citească cine a scris și ilustrat povestea, să o mângâie și să o miroasă.


Pentru întâlnirea de astăzi am optat pentru Marea fabrică a cuvintelor de Agnes de Lestrade/ Valeria Docampo

Am citit, pe îndelete, povestea despre Phileas, Cybelle, Oscar și orașul lor nemaivăzut. Am revenit la cuvinte, cele fără de care viața noastră ar fi infinit mai săracă. Am alternat lectura mea cu cea a copiilor pe care i-am rugat să continue, pe alocuri, de unde m-am oprit.

Școlarii sunt încântați de poveștile care au un mesaj puternic și în ciuda faptului că astăzi am analizat totul cu niște școlărei de clasa a II-a, nu a știrbit cu nimic calitatea discuțiilor. Sunt diferiți acești copii, fiind maturi, profunzi, serioși și totuși atât de inocenți.

Am zăbovit pe fiecare pagină în parte iar dialogurile ce s-au țesut au fost bune de strigat în gura mare.

Ce putem spune despre personaje?
Cum putem spune cine este bogat ori sărac?
De ce Oscar nu zâmbește?
Care sunt diferențele dintre cele două declarații de dragoste?
De ce declarația lui Phileas are un impact mai mare decât cea rostită de Oscar?
De ce Phileas a inspirat profund înainte de a spune cele trei cuvinte?
De ce Cybelle a făcut gestul pe care l-a făcut?

acestea sunt câteva din întrebările la care cei mici au dat răspunsuri.
I-am rugat să-mi spună care este cuvântul preferat din limba română iar răspunsurile au fost din cele mai variate, nefiind lipsite de semnificații.

Am ținut musai să fac exercițiul cu dicționarele, dându-le copiilor mai multe bucăți, rugându-i să le deschidă la nimereală și să pună degetul pe un cuvânt cu care, mai apoi, să facă o propoziție.

Vă invit să nu ocoliți aceast exercițiu și acasă, poate înlesni clipe minunate, pline de sens și învățăminte.

Am trecut la etapa următoare, provocând copiii să intre în Magazinul cuvintelor

Pentru a putea completa cerința am folosit elefun-ul, cel care la probă a funcționat fără cusur, pentru ca la joc să ne facă figura, nemaidorind a arunca fluturii.

Am schimbat bateriile, chiar dacă în el erau unele tot noi, însă ne-a părăsit. A fost necesară o improvizație și credeți că a fost urât? Nici pe departe!

În ce a constat jocul nostru? Am confecționat mai multe feluri de grupe de cuvinte, pe care le-am împărțit în trei culori, pe care le-am pus în trei boluri diferite. Am optat pentru aceste culori, pentru că așa sunt colorați fluturii din joc. Am alcătuit patru echipe a câte patru copii, iar ei au trebuit să prindă cu cele patru plase de fluturi, fluturii care „zburau„ pe lângă ei. Eu am fost pe post de propulsor a lor. După ce erau epuizați toți fluturii, cei care erau în plasele copiilor se echivalau cu biletele corespunzătoare culorii bolului.

Fiecare copil a primit o fișă în care erau trecute toate seturile de cuvinte. Iată fișa, pentru că așa vă puteți face o idee mai clară.

După ce o echipă termina de citit biletele, trecea la rezolvarea cerințelor.

Am uitat să pomenesc că unul dintre copii a căzut în echipă cu noi, cele două doamne, asta pentru că în clasă sunt 17 copii și au fost toți prezenți. Dar ne-am ridicat la nivelul așteptărilor, cel puțin așa credem. 🙂

Cât despre borcanul albastru, cele 17 cuvinte au fost puse în el de Spiriduși.

A fost o părere de rău generală când s-a terminat. Ar mai fi fost de rostit multe însă totul trebuie să se defășoare după program. Au rămas două fișe pe care copiii să le lucreze cu doamna.

Cuvinte dăruite – fișă de lucru

Ce cuvinte ai interzice – fișă de lucru

Vom mai avea ocazii pentru că mai sunt povești, la fel de incitante, de la aceeași minunată editură: Cartemma.

Dințoșii și Dentiștii – o întâlnire de zile mari

Din titlu nu ai cum să nu te prinzi despre ce este vorba, dar cum s-au defășurat evenimentele trebuie să vă spun eu, care am avut bucuria de a mai petrece două ore alături de doamna Ana și Spiridușii ei. E o atmosferă acolo că atunci când s-a terminat, am întrebat la unison:

– Cum? A trecut așa de repede timpul?

Da, pentru că atunci când e interesant, nu ai cum să te plictisești și nu mai contabilizezi fiecare minut care se scurge.

De ce am ales acest subiect? Pentru că era în programa școlară la igiena personală, dar și pentru că între cărțile primite de la Editura Cartemma s-a regăsit și una care s-a potrivit mănușă: „Lunița, adevărata poveste a Zânei  Măseluță”. Este scrisă de Robin Cruise, ilustrată de Valeria Docampo și tradusă de Laura Frunză și scoasă în niște condiții grafice pe care multe cărți și-ar dori-o.

De data asta am ales să parcurg textul alături de copii, care, pe rând, au citit din poveste.

Cu mulţi, mulţi ani în urmă, Zâna Măseluţă nici măcar nu exista.
Să nu existe Zâna Măseluţă? o să întrebaţi voi. Pare imposibil şi totuşi e adevărat. Pe vremuri, copiii care îşi pierdeau câte un dinţişor nu-l puneau sub pernă şi nici nu se trezeau a doua zi cu un dar mic lăsat acolo de Zâna Măseluţă special pentru ei. Dar lucrurile s-au schimbat atunci când o zână inimoasă s-a împrietenit cu un băieţel. Aceasta este povestea lor adevărată…

V-o prezint pe Luniţa.
E o zână mică dar cu un vis mare. Îşi doreşte să fie curajoasă, deşteaptă şi bună la suflet – dar şi să aducă strălucirea stelelor în Valea Luminoasă, casa ei şi a celorlalte zâne.
Mica Luniţa are multe talente – brodează, colecţionează obiecte strălucitoare şi îşi face prieteni cu uşurinţă. Dar Luniţa nu e convinsă deloc că aceste lucruri o vor ajuta să descopere ce anume o face pe ea specială. Până într-o zi, când întâlneşte un băieţel din lumea oamenilor, care se teme să-şi piardă primul dinte de lapte. Prietenia lor şi un pic din magia zânelor o vor ajuta pe Luniţa să-şi descopere un talent unic şi să schimbe lumea pentru totdeauna.

Povestea a mers la sufletul copiilor, motiv pentru care am zăbovit pe text, mesaj, dar și asemănările dintre personajul principal, Luca, și ei. Și așa am făcut trecerea la chestii mai tehnice și am vorbit despre dințișori și măseluțe, mai serios, despre dinți și măsele. Ajutată de macheta din dotare, am despicat dintele-n patru, dacă pot să spun așa. 🙂

Pentru a nu exista dubii, am pregătit fiecărui școlărel câte o fișă unde să scrie anatomia dintelui. Ceea ce au și făcut.

.

Buuun! După ce am văzut ce secrete sunt ascunse într-un dințișor, am mers mai departe cu informațiile, căutând să aflăm ce-i face bine și ce-l vătămează. Am adus în fața copiilor pasta și periuța de dinți, ața dentară pe care am împărțit-o tuturor, pentru a vedea cum este și ce miros plăcut are. Nu erau complet străini pentru că doamna mai vorbise despre asta și sunt convinsă că și acasă a fost același lucru. Am repetat, pentru că nu strică nimănui.

Pentru a vizualiza ceea ce este bun și ce este rău, am confecționat două planșe de dimensiunea A4, pe care le-am laminat, așa putând fi atașate cu velcro, elementele specifice fiecăreia. Pe dintele vesel s-au pus elementele care-l fac așa, iar pe cel trist elementele care-l supără. Am fost jetoane pentru toți copiii, fiecare contribuind personal la completarea fișelor, ori asta se dorește cel mai mult; implicare individuală.

Dar înainte de asta, am vorbit cu școlarii despre dentiția de lapte și cea definitivă, în acest scop arătându-le niște jetoane cu dintiția definitivă. Au aflat că dinți de lapte sunt douăzeci iar definitivi, treizeci și doi.

Fiecare din informațiile aflate au fost scrise de cei mici pe niște fișe sub formă de dinte, care au fost în număr de șapte.

Un alt moment minunat și inedit a fost acela când le-am cerut copiilor să facă un exercițiu de imaginație. Întrebarea suna așa:

– Ce-ar fi dacă dimineață te-ai trezi că ți-au crescut niște dinți de… ?

iar pentru a înțelege la ce mă refer, am făcut eu o planșă în acest sens. În ea, m-am redat ca având dinți de castor și am explicat alegerea făcută.

Am pregătit fiecărui copil în parte toate tiparele necesare la care am atașat și bucățile de bezea necesare confecționării dinților. Pentru că timpul nu ne-a permis, am dat aceste plicuri copiilor acasă, cu rugămintea de a le aduce a doua zi la școală pentru a arăta cum anume s-au imaginat. Ideea am găsit-o pe pinterest.

Pentru final am lăsat un joc pe care știam că cei mici îl vor îndrăgi și-l vor dori a juca mult. Jocul se numește „Repară dintele stricat”. Pentru a face posibilă această joacă, am confecționat o machetă în care am desenat un dinte cu … gură.

În gura dintelui (cum sună asta!) am ilustrat patru dintre dinți atacați de carii. Acolo, pe acești dinți, am făcut și o gaură destul de mare pentru ca prin ea să poată trece o mingiuță. Dacă era nimerită gaura, jucătorul primea zece puncte. În momentul în care aduna numărul necesar de puncte, dintele era reparat de stomatolog

.

Pentru că timpul nu ne lasă de fiecare dată să facem ce vrem, conditionându-ne, am rugat copiii să se împartă în două echipe și să-și aleagă un nume. Asta au ales. 🙂

Și a început nebunia!

Finalul a fost previzibil: una dintre echipe trebuia să câștige iar ea s-a numit Dentiștii. Vă închipuiți ce bucurie pe unii și ce tristețe pe alții?

Am încheiat activitatea oferindu-le copiilor câte un fruct, o căpșună de data asta, pentru că nu puteam după ce am vorbit de zahăr și ce rău face el dinților să-i servesc cu bomboane.

Am aflat de la doamna Ana că atunci când au venit părinții după copii și au văzut dintele, au dorit și ei să vadă dacă-l pot repara. Se pare că nu au reușit. 😉

Cum tot ce este frumos se termină repede și acum s-a întâmplat la fel. Dar mai vin ele ocazii pe care nu le vom rata. De acum putem merge la stomatolog fără nici o frică!

Mamifere – Proiect biologie clasa a-VI-a

Miercuri, în plină vacanță de primăvară, Luca și-a primit colegii, cei cinci colegi, cu care trebuia să realizeze un proiect la biologie. În urma tragerii la sorți, echipei lor le-a picat mamiferele.

Până să vină ei m-am tot gândit cum ar fi mai bine și ce s-ar putea face pentru ca abordarea și execuția să-i solicite pe toți, în egală măsură, așa participând efectiv la activitate.
Îmi place conceptul de proiect în grup mai mare, pentru că șase membri nu-s puțini. Dar trebuie să se țină cont de niște aspecte.
În primul rând, trebuie să existe o chimie între participanți. Dacă ea lipsește, comunicarea nu este bună și proiectul se poticnește.
În al doilea rând, trebuie ca să existe cadrul propice unde copiii să se întâlnească. Am auzit, dar și văzut, atunci când fiul meu cel mare participa la asemenea activități, o reticență a părinților de a primi așa un grup acasă. E nevoie de un spațiu pentru ca ei să poată lucra, așa cum este nevoie și de o sumedenie de materiale. În urma discuțiilor între copii, ei pot hotărî ce și cum să aducă, dar acum, în cazul nostru, Luca lipsind de la școală din pricina bolii,  a fost ales de ceilalți pentru a face parte din grupul lor.
Pe mine mă bucură venirea elevilor, pentru că am tot soiul de materiale prin prisma ocupației mele de zi cu zi, dar și pentru că le pot oferi posibilitatea ca ei să lucreze, după placul inimii, cu ce anume cred că-i reprezintă.

Precum se vede, materialul pregătit a fost foarte vast, începând de la hârtie colorată de toate culorile și grosimile, foarfeci, lipici, dosare pentru lapbook-uri, coală de carton pentru poster, scoci, bandă dublu adezivă, creioane colorate, carioci, abțibilduri și tot soiul de alte marafeturi.

M-am gândit ca să facă un poster comun, acolo unde să se regăsească date generale despre mamifere iar mai apoi, fiecare copil să-și realizeze propriul lapbook, acolo unde să vorbească despre un anumit mamifer.

Pe posterul comun copiii au pus un planiglob, au scris despre mamifere ce au, pot și sunt, au completat cu câteva curiozități de Știați că… .

Mai apoi, materialele pregătite au fost trase la sorți și așa, Mădălinei i-a picat elefantul, Evelinei – pisica, Alexandrei – orca, Andreei – cangurul, lui Sebi – calul, pentru ca lui Luca să-i revină cămila.
M-am gândit că așa se pot ocupa toate continentele asta dacă ne gândim și la clasa fiecărui mamifer și rudele lui.

După ce posterul a fost terminat, am căutat în Minunata lume a animalelor, acolo unde sunt fișe pentru fiecare clasă de animale, fișele cu mamiferele pe care le aveau de descris. Am scos fișe cu canguri și tot soiul de marsupiale, clasa felinelor acolo unde se încadrează și pisica, elefanții, căluții, orca, delfinul și cămilele cu rudele lor.

De mare efect au fost și mascotele pe care le avem acasă: un cangur adus de la mama lui, din Australia, dar și o cămilă din Tunis.

Mai întâi, copiii și-au confecționat lapbook-urile, acolo unde să afișeze cele necesare.

În filmulețul de mai jos vă prezint materialele necesare lapbook-urilor.

După ce au făcut postamentul, fiecare a început să-și decupeze fișele primite, acolo unde erau informațiile. Sursa a fost blogul imanshomeschool.blogspot.ro, unde vă invit să intrați pentru că aveți ce învăța.

Iată lapbook-ul de la pisici. Copiii au savurat faptul că sunt în limba engleză, așa cerându-se o traducere a ceea ce era scris pentru că proiectul trebuia făcut în limba română, nu în engleză. Dar un câștig a fost din această abordare.

Cats Lapbook & Notebook

Din fișele IMP am copiat elemente esențiale, cele pe care copiii le-au dorit a fi prezente în lucrarea lor.

În ciuda faptului că au lucrat peste patru ore, proiectul nu a fost terminat, urmând ca fiecare, acasă, să continue ceea ce a început. La final, cele șase lapbook-uri vor fi atașate posterului, urmând a fi prezentate la ora de biologie.

Luca a lucrat și a doua zi, atunci când a decupat și montat ceea ce era pregătit, urmând doar a mai traduce și scrie o parte din spațiile libere.

După ce copiii au plecat, ne-am spus că trebuie repetată această ispravă. Și după câte se vede, proiecte sunt, tot mai mulți profesori apelând la această metodă de învățare. Sănătoși să fim, că de idei nu ducem lipsă.

În fel și chip despre apă

Luna martie a fost o lună în care am vorbit despre apă mai mult ca niciodată. Am avut infinita plăcere de a ține niște ateliere alături de copii iar acest lucru a prilejuit o serie de discuții legate nu doar despre circuitul apei ci și despre tot ce ține de ea, de la grindină și negură la popoarele care suferă de sete.

Interesant a fost faptul că m-am adresat copiilor din locuri diferite, de la cei care provin din familii înstărite la cei care sunt din neam de căldărari, dar care, totuși, își dau odraslele la școală.

Copiii, indiferent de unde provin, sunt curioși. Au un licăr în ochi care-ți spune ce anume îi interesează și ce anume îi incită. Plictiseala nu și-a făcut apariția la aceste întâlniri chiar dacă au mai fost copii care au căscat.


Mi-a plăcut mult și provocarea de a ține aceste ateliere prin prisma faptului că fiecare copil avea așteptări de la mine, nefiind la prima întâlnire.
Din start trebuie să mulțumesc unei mămici, dar și doamnelor învățătoare pentru interesul și determinarea de a cheltui din banii proprii, strict în interesul elevilor lor. Nu e puțin lucru să-ți rupi din bugetul personal numai pentru că pasiunea și harul te fac să cauți altceva.

Faptul că tema e aceeași nu știrbește cu nimic întâlnirile pentru că auditoriul este diferit și interacționează la fel. Am întâlnit copii care nu știau lucruri elementare așa cum am întâlnit copii care erau foarte puși la punct cu detalii la tema discutată. E provocator ca informații elaborate să le transmiți pe înțelesul lor, însă la acest capitol există și în România un fond de carte care te scoate din impas. Trebuie doar să ai cunoștință de existența lui, pentru ca mai apoi să-l poți folosi.

Evident că la tema abordată, experimentele au fost cireașa de pe tort, așa cum și interacțiunea cu macheta s-a dorit a fi individuală. În acest sens am refăcut circuitul apei de câte ori a fost nevoie pentru ca fiecare copil să poată completa macheta.

Nici fișele nu au fost mai prejos, școlarii fiind extrem de interesați de completat, colorat, decupat și lipit.

Când vine vorba de experimente, toți copiii vor ca ele să se desfășoare individual, dar acest lucru nu este posibil datorită numărului mare de participanți. Până apuci să împarți cele necesare trece timpul iar experimentul nu iese așa cum ar trebui. Legat de asta, vreau să vă spun că la experimentul cu gheața, unde au fost cele mai mari rateuri el neavând finalitatea dorită, trebuie ca între momentul în care cubul a fost scos din congelator și până se folosește să nu treacă mai mult de câteva minute. Așa, el începe să se dezghețe și nu se mai prinde ața pentru a-l pescui. Primele două ateliere am avut câte doi copii care au izbutit, dar la al treilea, pentru că frigiderul în care au stat cuburile până le-am folosit și clasa unde am desfășurat activitatea era la o distanță destul de mare a făcut posibil acest deznodământ. Mi-a părut foarte rău însă i-am încurajat pe copii să încerce acasă nefiind necesare cheltuieli mari.

Nici norul în pahar nu a reușit așa cum mi-aș fi dorit, asta pentru că cei mici au mutat capacul, așa aburul risipindu-se în văzduh. Ceva, ceva a ieșit, dar nu spectaculos.

Ploaia în pahar a avut efecte spectaculoase, fiind foarte apreciată de școlari.

Doresc să mă opresc oleacă și asupra machetei. E de mare efect și faptul că înflorește (a se citi completează) în timp ce vorbim, e privită cu interes. Copilul știe că și el a contribuit – personal – la acest fapt.

Evident că nu pot uita Circuitul apei într-o pungă, care a avut același impact asupra școlarilor. S-a lucrat cu drag și nerăbdare de a adăuga apa pentru a completa circuitul.

O lună minunată care a început la Londra, acolo unde am văzut apa formând un circuit perfect și terminându-se aici, pe plaiurile natale, într-o companie de vis.