Dințoșii și Dentiștii – o întâlnire de zile mari

Din titlu nu ai cum să nu te prinzi despre ce este vorba, dar cum s-au defășurat evenimentele trebuie să vă spun eu, care am avut bucuria de a mai petrece două ore alături de doamna Ana și Spiridușii ei. E o atmosferă acolo că atunci când s-a terminat, am întrebat la unison:

– Cum? A trecut așa de repede timpul?

Da, pentru că atunci când e interesant, nu ai cum să te plictisești și nu mai contabilizezi fiecare minut care se scurge.

De ce am ales acest subiect? Pentru că era în programa școlară la igiena personală, dar și pentru că între cărțile primite de la Editura Cartemma s-a regăsit și una care s-a potrivit mănușă: „Lunița, adevărata poveste a Zânei  Măseluță”. Este scrisă de Robin Cruise, ilustrată de Valeria Docampo și tradusă de Laura Frunză și scoasă în niște condiții grafice pe care multe cărți și-ar dori-o.

De data asta am ales să parcurg textul alături de copii, care, pe rând, au citit din poveste.

Cu mulţi, mulţi ani în urmă, Zâna Măseluţă nici măcar nu exista.
Să nu existe Zâna Măseluţă? o să întrebaţi voi. Pare imposibil şi totuşi e adevărat. Pe vremuri, copiii care îşi pierdeau câte un dinţişor nu-l puneau sub pernă şi nici nu se trezeau a doua zi cu un dar mic lăsat acolo de Zâna Măseluţă special pentru ei. Dar lucrurile s-au schimbat atunci când o zână inimoasă s-a împrietenit cu un băieţel. Aceasta este povestea lor adevărată…

V-o prezint pe Luniţa.
E o zână mică dar cu un vis mare. Îşi doreşte să fie curajoasă, deşteaptă şi bună la suflet – dar şi să aducă strălucirea stelelor în Valea Luminoasă, casa ei şi a celorlalte zâne.
Mica Luniţa are multe talente – brodează, colecţionează obiecte strălucitoare şi îşi face prieteni cu uşurinţă. Dar Luniţa nu e convinsă deloc că aceste lucruri o vor ajuta să descopere ce anume o face pe ea specială. Până într-o zi, când întâlneşte un băieţel din lumea oamenilor, care se teme să-şi piardă primul dinte de lapte. Prietenia lor şi un pic din magia zânelor o vor ajuta pe Luniţa să-şi descopere un talent unic şi să schimbe lumea pentru totdeauna.

Povestea a mers la sufletul copiilor, motiv pentru care am zăbovit pe text, mesaj, dar și asemănările dintre personajul principal, Luca, și ei. Și așa am făcut trecerea la chestii mai tehnice și am vorbit despre dințișori și măseluțe, mai serios, despre dinți și măsele. Ajutată de macheta din dotare, am despicat dintele-n patru, dacă pot să spun așa. 🙂

Pentru a nu exista dubii, am pregătit fiecărui școlărel câte o fișă unde să scrie anatomia dintelui. Ceea ce au și făcut.

.

Buuun! După ce am văzut ce secrete sunt ascunse într-un dințișor, am mers mai departe cu informațiile, căutând să aflăm ce-i face bine și ce-l vătămează. Am adus în fața copiilor pasta și periuța de dinți, ața dentară pe care am împărțit-o tuturor, pentru a vedea cum este și ce miros plăcut are. Nu erau complet străini pentru că doamna mai vorbise despre asta și sunt convinsă că și acasă a fost același lucru. Am repetat, pentru că nu strică nimănui.

Pentru a vizualiza ceea ce este bun și ce este rău, am confecționat două planșe de dimensiunea A4, pe care le-am laminat, așa putând fi atașate cu velcro, elementele specifice fiecăreia. Pe dintele vesel s-au pus elementele care-l fac așa, iar pe cel trist elementele care-l supără. Am fost jetoane pentru toți copiii, fiecare contribuind personal la completarea fișelor, ori asta se dorește cel mai mult; implicare individuală.

Dar înainte de asta, am vorbit cu școlarii despre dentiția de lapte și cea definitivă, în acest scop arătându-le niște jetoane cu dintiția definitivă. Au aflat că dinți de lapte sunt douăzeci iar definitivi, treizeci și doi.

Fiecare din informațiile aflate au fost scrise de cei mici pe niște fișe sub formă de dinte, care au fost în număr de șapte.

Un alt moment minunat și inedit a fost acela când le-am cerut copiilor să facă un exercițiu de imaginație. Întrebarea suna așa:

– Ce-ar fi dacă dimineață te-ai trezi că ți-au crescut niște dinți de… ?

iar pentru a înțelege la ce mă refer, am făcut eu o planșă în acest sens. În ea, m-am redat ca având dinți de castor și am explicat alegerea făcută.

Am pregătit fiecărui copil în parte toate tiparele necesare la care am atașat și bucățile de bezea necesare confecționării dinților. Pentru că timpul nu ne-a permis, am dat aceste plicuri copiilor acasă, cu rugămintea de a le aduce a doua zi la școală pentru a arăta cum anume s-au imaginat. Ideea am găsit-o pe pinterest.

Pentru final am lăsat un joc pe care știam că cei mici îl vor îndrăgi și-l vor dori a juca mult. Jocul se numește „Repară dintele stricat”. Pentru a face posibilă această joacă, am confecționat o machetă în care am desenat un dinte cu … gură.

În gura dintelui (cum sună asta!) am ilustrat patru dintre dinți atacați de carii. Acolo, pe acești dinți, am făcut și o gaură destul de mare pentru ca prin ea să poată trece o mingiuță. Dacă era nimerită gaura, jucătorul primea zece puncte. În momentul în care aduna numărul necesar de puncte, dintele era reparat de stomatolog

.

Pentru că timpul nu ne lasă de fiecare dată să facem ce vrem, conditionându-ne, am rugat copiii să se împartă în două echipe și să-și aleagă un nume. Asta au ales. 🙂

Și a început nebunia!

Finalul a fost previzibil: una dintre echipe trebuia să câștige iar ea s-a numit Dentiștii. Vă închipuiți ce bucurie pe unii și ce tristețe pe alții?

Am încheiat activitatea oferindu-le copiilor câte un fruct, o căpșună de data asta, pentru că nu puteam după ce am vorbit de zahăr și ce rău face el dinților să-i servesc cu bomboane.

Am aflat de la doamna Ana că atunci când au venit părinții după copii și au văzut dintele, au dorit și ei să vadă dacă-l pot repara. Se pare că nu au reușit. 😉

Cum tot ce este frumos se termină repede și acum s-a întâmplat la fel. Dar mai vin ele ocazii pe care nu le vom rata. De acum putem merge la stomatolog fără nici o frică!

Mamifere – Proiect biologie clasa a-VI-a

Miercuri, în plină vacanță de primăvară, Luca și-a primit colegii, cei cinci colegi, cu care trebuia să realizeze un proiect la biologie. În urma tragerii la sorți, echipei lor le-a picat mamiferele.

Până să vină ei m-am tot gândit cum ar fi mai bine și ce s-ar putea face pentru ca abordarea și execuția să-i solicite pe toți, în egală măsură, așa participând efectiv la activitate.
Îmi place conceptul de proiect în grup mai mare, pentru că șase membri nu-s puțini. Dar trebuie să se țină cont de niște aspecte.
În primul rând, trebuie să existe o chimie între participanți. Dacă ea lipsește, comunicarea nu este bună și proiectul se poticnește.
În al doilea rând, trebuie ca să existe cadrul propice unde copiii să se întâlnească. Am auzit, dar și văzut, atunci când fiul meu cel mare participa la asemenea activități, o reticență a părinților de a primi așa un grup acasă. E nevoie de un spațiu pentru ca ei să poată lucra, așa cum este nevoie și de o sumedenie de materiale. În urma discuțiilor între copii, ei pot hotărî ce și cum să aducă, dar acum, în cazul nostru, Luca lipsind de la școală din pricina bolii,  a fost ales de ceilalți pentru a face parte din grupul lor.
Pe mine mă bucură venirea elevilor, pentru că am tot soiul de materiale prin prisma ocupației mele de zi cu zi, dar și pentru că le pot oferi posibilitatea ca ei să lucreze, după placul inimii, cu ce anume cred că-i reprezintă.

Precum se vede, materialul pregătit a fost foarte vast, începând de la hârtie colorată de toate culorile și grosimile, foarfeci, lipici, dosare pentru lapbook-uri, coală de carton pentru poster, scoci, bandă dublu adezivă, creioane colorate, carioci, abțibilduri și tot soiul de alte marafeturi.

M-am gândit ca să facă un poster comun, acolo unde să se regăsească date generale despre mamifere iar mai apoi, fiecare copil să-și realizeze propriul lapbook, acolo unde să vorbească despre un anumit mamifer.

Pe posterul comun copiii au pus un planiglob, au scris despre mamifere ce au, pot și sunt, au completat cu câteva curiozități de Știați că… .

Mai apoi, materialele pregătite au fost trase la sorți și așa, Mădălinei i-a picat elefantul, Evelinei – pisica, Alexandrei – orca, Andreei – cangurul, lui Sebi – calul, pentru ca lui Luca să-i revină cămila.
M-am gândit că așa se pot ocupa toate continentele asta dacă ne gândim și la clasa fiecărui mamifer și rudele lui.

După ce posterul a fost terminat, am căutat în Minunata lume a animalelor, acolo unde sunt fișe pentru fiecare clasă de animale, fișele cu mamiferele pe care le aveau de descris. Am scos fișe cu canguri și tot soiul de marsupiale, clasa felinelor acolo unde se încadrează și pisica, elefanții, căluții, orca, delfinul și cămilele cu rudele lor.

De mare efect au fost și mascotele pe care le avem acasă: un cangur adus de la mama lui, din Australia, dar și o cămilă din Tunis.

Mai întâi, copiii și-au confecționat lapbook-urile, acolo unde să afișeze cele necesare.

În filmulețul de mai jos vă prezint materialele necesare lapbook-urilor.

După ce au făcut postamentul, fiecare a început să-și decupeze fișele primite, acolo unde erau informațiile. Sursa a fost blogul imanshomeschool.blogspot.ro, unde vă invit să intrați pentru că aveți ce învăța.

Iată lapbook-ul de la pisici. Copiii au savurat faptul că sunt în limba engleză, așa cerându-se o traducere a ceea ce era scris pentru că proiectul trebuia făcut în limba română, nu în engleză. Dar un câștig a fost din această abordare.

Cats Lapbook & Notebook

Din fișele IMP am copiat elemente esențiale, cele pe care copiii le-au dorit a fi prezente în lucrarea lor.

În ciuda faptului că au lucrat peste patru ore, proiectul nu a fost terminat, urmând ca fiecare, acasă, să continue ceea ce a început. La final, cele șase lapbook-uri vor fi atașate posterului, urmând a fi prezentate la ora de biologie.

Luca a lucrat și a doua zi, atunci când a decupat și montat ceea ce era pregătit, urmând doar a mai traduce și scrie o parte din spațiile libere.

După ce copiii au plecat, ne-am spus că trebuie repetată această ispravă. Și după câte se vede, proiecte sunt, tot mai mulți profesori apelând la această metodă de învățare. Sănătoși să fim, că de idei nu ducem lipsă.

În fel și chip despre apă

Luna martie a fost o lună în care am vorbit despre apă mai mult ca niciodată. Am avut infinita plăcere de a ține niște ateliere alături de copii iar acest lucru a prilejuit o serie de discuții legate nu doar despre circuitul apei ci și despre tot ce ține de ea, de la grindină și negură la popoarele care suferă de sete.

Interesant a fost faptul că m-am adresat copiilor din locuri diferite, de la cei care provin din familii înstărite la cei care sunt din neam de căldărari, dar care, totuși, își dau odraslele la școală.

Copiii, indiferent de unde provin, sunt curioși. Au un licăr în ochi care-ți spune ce anume îi interesează și ce anume îi incită. Plictiseala nu și-a făcut apariția la aceste întâlniri chiar dacă au mai fost copii care au căscat.


Mi-a plăcut mult și provocarea de a ține aceste ateliere prin prisma faptului că fiecare copil avea așteptări de la mine, nefiind la prima întâlnire.
Din start trebuie să mulțumesc unei mămici, dar și doamnelor învățătoare pentru interesul și determinarea de a cheltui din banii proprii, strict în interesul elevilor lor. Nu e puțin lucru să-ți rupi din bugetul personal numai pentru că pasiunea și harul te fac să cauți altceva.

Faptul că tema e aceeași nu știrbește cu nimic întâlnirile pentru că auditoriul este diferit și interacționează la fel. Am întâlnit copii care nu știau lucruri elementare așa cum am întâlnit copii care erau foarte puși la punct cu detalii la tema discutată. E provocator ca informații elaborate să le transmiți pe înțelesul lor, însă la acest capitol există și în România un fond de carte care te scoate din impas. Trebuie doar să ai cunoștință de existența lui, pentru ca mai apoi să-l poți folosi.

Evident că la tema abordată, experimentele au fost cireașa de pe tort, așa cum și interacțiunea cu macheta s-a dorit a fi individuală. În acest sens am refăcut circuitul apei de câte ori a fost nevoie pentru ca fiecare copil să poată completa macheta.

Nici fișele nu au fost mai prejos, școlarii fiind extrem de interesați de completat, colorat, decupat și lipit.

Când vine vorba de experimente, toți copiii vor ca ele să se desfășoare individual, dar acest lucru nu este posibil datorită numărului mare de participanți. Până apuci să împarți cele necesare trece timpul iar experimentul nu iese așa cum ar trebui. Legat de asta, vreau să vă spun că la experimentul cu gheața, unde au fost cele mai mari rateuri el neavând finalitatea dorită, trebuie ca între momentul în care cubul a fost scos din congelator și până se folosește să nu treacă mai mult de câteva minute. Așa, el începe să se dezghețe și nu se mai prinde ața pentru a-l pescui. Primele două ateliere am avut câte doi copii care au izbutit, dar la al treilea, pentru că frigiderul în care au stat cuburile până le-am folosit și clasa unde am desfășurat activitatea era la o distanță destul de mare a făcut posibil acest deznodământ. Mi-a părut foarte rău însă i-am încurajat pe copii să încerce acasă nefiind necesare cheltuieli mari.

Nici norul în pahar nu a reușit așa cum mi-aș fi dorit, asta pentru că cei mici au mutat capacul, așa aburul risipindu-se în văzduh. Ceva, ceva a ieșit, dar nu spectaculos.

Ploaia în pahar a avut efecte spectaculoase, fiind foarte apreciată de școlari.

Doresc să mă opresc oleacă și asupra machetei. E de mare efect și faptul că înflorește (a se citi completează) în timp ce vorbim, e privită cu interes. Copilul știe că și el a contribuit – personal – la acest fapt.

Evident că nu pot uita Circuitul apei într-o pungă, care a avut același impact asupra școlarilor. S-a lucrat cu drag și nerăbdare de a adăuga apa pentru a completa circuitul.

O lună minunată care a început la Londra, acolo unde am văzut apa formând un circuit perfect și terminându-se aici, pe plaiurile natale, într-o companie de vis.

Circuitul apei într-o pungă

Imediat ce m-am întors din călătorie, am avut imensa bucurie de ține un atelier alături de o clasă de prichindei. Nu aveau mai mult de 7 ani, fiind în clasa a -I-a. Nu suntem la prima întâlnire, iar pentru astăzi le-am pregătit mai multe experimente, pentru că am vorbit despre Circuitul apei în natură.

Un subiect ofertant ținând cont de faptul că se pot face mai multe experimente, pe care e greu să le rezolvi de unul singur atunci când ai un public format  din 23 de copii, unul mai curios ca altul. O problemă ce trebuie rezolvată în cadrul acestor întâlniri, atunci când sunt experimente, este aceea a faptului că cei mici iau totul personal.
Să mă explic: dacă unele dintre experimente am reușit să le fac individual, punând la dispoziție materialul necesar fiecărui elev, la altele acest lucru nu a fost posibil pentru că era nevoie de multă recuzită, drept pentru care am optat pentru a le face pe grupuri. Unii dintre micuți au luat asta personal, experimentul nerealizându-se pe banca lor și au fost nemulțumiți, ba chiar am zărit și câteva lacrimi.
A trebuit să mă opresc pentru a le explica de ce se întâmplă acest lucru și să-i conving de faptul că nu e vorba că la unul țin mai mult și la altul mai puțin.

Dar să revin la începutul activității.
La ora stabilită m-am prezentat cu cele necesare și am început treaba. Copiii au fost extrem de încântați de revedere și am constatat că sunt mai mulți, cu patru, față de ultima întâlnire. După ce am făcut prezentările, le-am spus ce anume vreau să fac și le-am cerut spijinul și ajutorul pentru ca totul să decurgă în bune condiții.

Pentru a face întâlnirea mai atractivă, am confecționat o machetă didactică, una pe care să o poată completa copiii.
Însă înainte de asta am purtat tot soiul de discuții legate de apă, stările ei, cum o protejăm și nu o risipim.

Cum spuneam, harta are toate elementele detașabile, se prind cu velcro, așa putând fi folosită de mai multe ori, de copii diferiți. Practic, am lăsat postamentul și școlarii au venit pe rând pentru a o completa.

A fost necesar să facem acest exercițiu de două ori pentru că doar așa au trecut toți copiii pe la machetă.

Finalul primei ore de întâlnire a fost dedicat completării unor fișe, pe care le-am descărcat de pe internet, folosind limba engleză pentru a veni și în întâmpinarea acestui aspect, de care cei mici au fost foarte încântați. În acest sens, am venit pregătită cu un set de fișe, câte unul pentru fiecare școlar, pentru a evita timpii morți din desfășurarea întâlnirii.

Copiii au avut de completat, decupat, găsit cuvinte ascunse.

Am confecționat o fișă, sub formă de nor, pe care am împărțit-o în trei: pentru fiecare stare de agregare, o bucată. Copiii au decupat norul, au tăiat feliile, iar în interior au scris elemente legate de cerință: evaporare, condensare, precipitații. O atașez, poate veți avea nevoie de ea. Pe dosul acestei foi trebuie lipită altă foaie, de preferat liniată, pentru ca cei mici să scrie mai ușor.

A venit pauza, când elevii au stat ciorchine pe lângă mine, curioși fiind de ceea ce urmează.

La reluarea orei, am efectuat primul experiment: ploaia într-un pahar. Pentru cine încă nu a aflat, într-un pahar de plastic, transparent, se pune un strat de spumă de ras, peste care se picură cerneală albastră. Am fost neinspirată și am ales să iau niște rezerve, iar cernela din ele am scos-o mai greu, ca să nu mai pomenesc de cum arătau mâinile mele după. Însă efectul a fost cel scontat.

Al doilea experiment a fost acela al norului în pahar. Pentru asta am avut nevoie de niște borcane în care s-a pus apă fierbinte, iar pe capacul care a astupat gura borcanului, am pus cuburi de gheață. Problema a fost că niște năzdrăvani au mutat capacele, iar eu până mi-am dat seama, consistența norului format în borcan rămăsese firavă. A fost și ăsta un exercițiu, pentru că așa au văzut și singuri că dacă nu există disciplină și rigoare, experimentele nu ies.

Apoi a urmat primul experiment ce a trebuit făcut de fiecare în parte. Ei, aici s-au schimbat lucrurile!

Numele lui este „Pescuiește fără undiță” iar aici am avut nevoie de câteva cuburi de gheață, o bucată de sfoară, un praf de sare.

Copilul a pus praful de sare pe cub, iar deasupra, bucata de sfoară. A numărat până la 30, iar când a ridicat sfoara, cubul a rămas agățat de ea. 🙂

Pentru că nu au avut răbdare cu număratul, unora nu le-a ieșit, dar eu m-am rugat ca măcar unul dintre ei să reușească, așa demonstrând că este realizabil. Și am avut noroc!

Trebuie să pomenesc de bucuria celor care au ieșit și de supărarea celor care au dat greș? Nu cred că mai este nevoie.
Însă i-am încurajat să încerce și acasă, pentru că e ușor de făcut, nefiind nevoie de ingrediente sofisticate.

Ultimul dintre experimente a fost acela denumit „Circuitul apei într-o pungă”.
Materialele necesare sunt:

o pungă cu zip
un marker
apă colorată

Am rugat copiii să deseneze cu markerul „Circuitul apei”. Am desenat și eu pe tablă, odată cu ei. Și am tot vorbit, așa, ca atunci când faci ceva foarte serios.

Mare impact a avut experimentul în pungă. Atât de mare încât unii dintre ei au reușit să spargă punga, ronțăind-o. Noroc că aveam mai multe la mine și le-am dat să refacă acasă ceea ce au stricat în clasă.

Am plecat cu bucuria de a lăsa în urma multe zâmbete, îmbrățișări, dar mai ales promisiune că voi reveni. Și dacă va fi posibil, voi reveni.

Mulțumesc doamnei Adina!
Mulțumesc doamnei Nicoleta!
În marea de deznădejde pâlpâie o speranță.

Cereri îmbucurătoare – Cavalerii secolului XXI

Am avut, din punct de vedere profesional,  un început de an foarte frumos pentru că provocările au venit una în completarea alteia, una mai frumoasă ca alta.
Nu am apucat să le detaliez pe toate, la unele muncind foarte mult și fiind nevoie de migală pe măsură pentru a obține produsul finit, dar o voi face de îndată ce timpul îmi va permite și inspirația de a relata în amânunt va fi și ea prezentă.
Una dintre aceste provocări a fost aceea a confecționării unui material pentru o activitate-atelier acasă, ținută de o mămică alături de trei băieți.
O bună prietenă mi-a spus că fiul ei de șapte ani are ca invitați doi colegi, într-un week-end. M-a rugat să îi confecționez un material pentru a putea lucra cu ei, dorind a rămâne o întâlnire de neuitat în care cei trei copii să se joace altfel, într-un mod mai deosebit.
M-am tot gândit ce aș putea face, ce subiect ar fi mai atractiv și am optat, într-un final, la o activitate în care să se vorbească despre Cavaleri și Castele.
Cu acest prilej, vor fi discuții despre armuri și blazoane dar și despre atitudinea pe care o aveau aceștia în cadrul societății în care trăiau.
Mi-am adus aminte, cu mare drag, de momentele în care lucram alături de Luca, și am zâmbit. Cu și mai mare drag!

Am pregătit mai multe materiale care să se lege într-un tot și din care micuții să afle lucruri inedite de care ar fi bine să aibă cunoștință toți băieții. Materiale în care ei să scrie, să citească să deseneze, să rezolve și să-și exerseze abilitățile practice dar și creative.

Am pregătit cărțile din care să se lectureze, și mama și cei mici, iar ele sunt:

Pe lângă asta, am mai confecționat și niște fișe pe care cei mici să le completeze, totul făcându-se în joacă, evident. 🙂 Liniatura este cea folosită în prima clasă primară, pentru a veni în ajutorul școlăreilor.

Ea se regăsește pe o sabie, unde cei mici vor scrie cuvintele nou întâlnite și pe un coif de cavaler unde vor fi scrise cuvintele care să descrie un cavaler.

Săbiile vor fi ornate de copii, pentru asta având la dispoziție tot soiul de „pietre prețioase”.

Am adăugat niște fișe labirint, fișe în care să se găsească cuvinte amestecate dar și una în care să-și confecționeze propriul blazon.

Nu putea lipsi cavalerul, cel pe care l-am confecționat pentru un joc de îndemânare. Am făcut două orificii, una în scut și una în armură – la umăr, fiecare cu valoare diferită, pentru a vedea care dintre ei au ținta mai bună.

Pentru o mai bună înțelegere, am confecționat și o machetă a Cetății de Scaun a Sucevei. Se pot juca, foarte frumos, și cu ea. 🙂

Pentru că se va face vorbire despre vitralii și unde anume le putem vedea, am pregătit și o activitate de pictură pe sticlă. Modelele le-am luat din Colecția Idei Creative – Pictura pe sticlă și porțelan.

Cam așa am pregătit eu această activitate. Sper să fie o întâlnire de neuitat. Mulțumesc Nicoletei, pentru provocare. 🙂

Spiridușii și timbrele cu Moș Crăciun

Au trecut mai bine de șase zile de la ultima întâlnire cu Spiridușii iar tema propusă a fost „Despre filatelie * Un timbru pentru Moș Crăciun”.
De ce am ales acest subiect? Pentru că am bănuit că nu s-a aplecat nimeni peste timbre și ce anume înseamnă ele pentru noi.
Pentru că mi-am imaginat că acum, în epoca electronică, tot mai puțină lume trimite scrisori ori vederi prin poștă.
Am lucrat acest subiect și cu Luca iar reacția lui a fost una de care nu am cum să nu-mi aduc aminte.
Acestea fiind spuse, am confecționat materialele necesare și la data stabilită am fost prezentă la întâlnire.
Înainte de a vorbi despre timbre am dorit să le arăt copiilor că oferta de carte ce are ca subiect Crăciunul și tot ce înseamnă el, este foarte variată. Nu vă puteți închipui mirarea lor. Am făcut o scurtă prezentare a fiecăreia și i-am îndemnat să le răsfoiască puțin pentru a putea vedea cu ochii lor aceste minunății. Mi-a plăcut că nu puțini au fost cei care au mângâiat cărțile și le-au mirosit, semn că întâlnirea trecută nu a fost în van.

La finalul întâlnirii, le-am propus un târg: eu le dau cărțile la citit dacă au grijă de ele și le aduc până la începerea vacanței. Și ne-am ținut de cuvânt, ambele părți!

Buuun, și am trecut la tema propusă.

Am început cu întrebările adresate copiilor:

știți ce este acela un timbru?
cum se numește obiectul în care se păstrează timbrele?
cel care conduce poșta se numește… ?
cel căruia îi este adresată scrisoare se numește?
dar cel care rimește scrisoare, cum se numește?

Și întrebările au curs frumos iar copiii au știut să răspundă la unele dintre ele dar la multe, din fericire pentru mine (spun din fericire pentru că am venit cu ceva nou și așa i-am prins în vraja temei).

Din colecția fiilor mei am luat două clasoare și o lupă, dar și câteva timbre disparate și le-am prezentat copiilor. Au fost încântați de forma lor dar mai ales de prezentare.

Clasoarele au un iz de vechi pentru că stau depozitate în niște dulapuri la care nu se mai prea umblă iar acest lucru a fost remarcat de micii școlari.

Am avut răbdare ca fiecare elev să poată analiza un timbru așa înțelegând care-i treaba cu ele.

După ce toți au făcut acest lucru, am trecut mai departe. Am confecționat o fișă în care spiridușii au avut de pus în ordine alfabetică zece cuvinte, pentru ca mai apoi să realizeze propoziții cu fiecare dintre ele.

Fișă de lucru clasa a II-a Despre timbre

 

Pentru că erau multe cuvinte noi, am insistat mai mult pe semnificația lor, alcătuind propoziții diverse.

Am trecut apoi la completarea unei liste adresată Moșului. Și aici a fost ceva de lucru, asta pentru că cei mici au tendința de a se lua unii după alții atunci când vine vorba de rezolvat ceva.

Pentru următoarea etapă, am printat fiecărui copil forma unui plic dar și o foaie pe care el să scrie o scrisoare pe care s-o trimită, mai apoi, Moșului. A fost ocazia cu care am discutat cum anume se trimite o scrisoare, cum trebuie completat plicul și ce denumire au cel care trimite dar și cel care-o primește.

Rezultatul a fost de mare efect pentru că modul în care au colorat foaia dar mai ales mesajul scris, îi va încânta peste ani, atunci când îl vor citi.

Acestea din urmă, plicul și scrisoarea, au rămas să le facă doamna Ana și copiii, pentru că noi nu am mai avut vreme. Le-am lăsat și renul cu sania pentru ca scrisorile să ajungă la Moșul, garantat.

Dar după ce copiii au terminat tot ce și-au propus, mi-au trimis fotografiile. Surpriza a fost atât de mare, pentru mine, atunci când am văzut că au pictat renul și sania iar modul în care au ieșit, m-a fascinat!

Înainte de a pleca, Narcis, un băiețel minunat, a ținut să ne arate un obicei din zona noastră, ajutându-se de o tobă. Vis!

Vă doresc Sărbători pudrate cu sănătate și fericire, copii minunați! Iar doamnei Ana, o îmbrățișare din tot sufletul pentru că așa un dascăl merită îmbrățișat la fiecare pauză.

Mulțumesc!

P.S. Iată ce a scris doamna Ana pe pagina clasei dumneaiei:

Crăciunul!!! Ce o fi atât de special la el că te face să-ți fie dor de acasă și când ești acasă?
Puteam să lăsăm zilele premergătoare să treaca oricum?
Nuuu! Povești, cărți, dorințe, scrisori și multe amintiri. Mai ales pentru doamnele care au început să fredoneze instantaneu un cântecel de la Estrada, din vremea când aveau o vârstă apropiată cu școlăreii spiriduși din clasă și care nu înțelegeau mai nimic din ce se întâmpla. Era vorba de Poștașul Tic- Pitic!
Doamna Dana a venit încărcată cu cărți. Nu era ceva nou dar de data asta erau Muuuulte și atât de frumoase că ne-am fi apucat de citit atunci, pe loc, pe mochetă, în jurul bradului. Dar nu era timp că surprizele se țineau lanț…
Timbrul? Filatelie… Clasor… și miros de vechi… vechi precum copilăria celor două doamne. Și dacă am creat propriu timbru ne-am făcut și plicul și scrisoarea… Pentru că doamna Dana s-a gândit la toate, ne-a adus Renul și Sania ca scrisorile să ajungă repede la Moșul.
Dulce sfârșit de săptămână, dulci bombonelele dar activitățile au continuat și luni, și marți… și dacp am ști că putem face Crăciunul mai mult timp, am începe cam din vară pregătirile!
Să fie și anul acesta, unul cu sănătate și pace în suflete, de la cel mai mic până la cel de o vârstă cu Moșul!

Ei, cum să nu-i iubești?

Povești minunate pe final de an

După o perioadă în care nu am avut timpul necesar de a mai lucra alături de mulți copii, în atelierele pe care le organizez strict pe cheltuiala mea, am avut câteva întâlniri acum, pe final de an, menite parcă pentru a încununa o activitate foarte frumoasă pe care am făcut-o mai susținut în anul ce tocmai se încheie.

Am mers la o grupă de Voinicei, grupă mijlocie, pentru a le povesti despre „Dorința de Crăciun a lui Buzunăraș”.

Am ajuns la întâlnirea cu copiii la ora stabilită și nu singură ci însoțită de renul Blitzen și sania Moșului.

Le-am arătat ce poveste le voi citi și înainte de a o citi le-am spus datele despre ea: cine a scris-o, cine a ilustrat-o și cum se prezintă din punct de vedere tehnic.

Am făcut acest lucru, trecând printre ei în permanență și arătându-le desenele. E un exercițiu interesant pe care merită să-l încercați.

Pentru a elimina foiala cea atât de cunoscută la copii, am încercat să întrepătrund în poveste elemente de mișcare, asta pentru că mi-a permis și textul. Bunăoară, atunci când iepurașul a întâlnit îngerașul de zăpadă, am întrebat copiii dacă ei au făcut vreodată o așa formă. Evident că răspunsul a fost afirmativ și a venit exemplificarea. Un moment extrem de gustat de copilași. 🙂

Un moment similar a fost acela în care cei mici au dorit să țopăie, precum iepurașii.

La finalul poveștii, copiii au aflat răspunsul la întrebarea iepurașului:

– Care este semnificația Crăciunului?

Următoarea etapă a fost aceea a realizării unui craft, unul de sezon. Și ce putea fi mai nimerit ca un brăduț pe care cei mici să-l împodobească.

Materialele necesare realizării craftului au fost:

spatule de lemn multicolore dar și natur
fetru de culoare verde
pânză de culoare verde
hârtie cartonată reflectorizantă
fir de mătase auriu
buloane multicolore
abțibilduri de Crăciun
steluțe de foam
silipici
pistol de lipit cu silicon

Fiecare copil a primit materialele necesare și au trecut la împodobit. Vă imaginați că oricâte pop-pom-uri ar fi fost tot nu erau de ajuns, cât despre abțibilduri, vă las să vă imaginați.

Nici nu știți ce interesați au fost dar și implicați. Au căutat să fie originali și să aibă copăcelul cel mai mândru.

La final, pe fiecare brăduț a fost trecut numele celui care l-a împodobit și puse la expoziție pentru ca la plecarea acasă, să fie luați.

Am avut inspirata idee ca înainte de a pleca să-i întreb pe copii ce și-ar dori să le aducă Moș Crăciun. Ascultați ce spun, e foarte interesant.

Am plecat cu amintirea unei grupe primitoare, o atmosferă caldă și multe glasuri cristaline.

Vă urez tuturor, mari și mici, copii, părinți și educatori, Sărbători tihnite și La mulți ani!

Spiridușii și „Brăduțul de Crăciun”

Trebuie să mărturisesc că îmi era dor de Spiriduși. Nu-i mai văzusem de mult și parcă îmi lipsea ceva. Am complotat cu doamna lor, Ana, și am stabilit o întâlnire în care să vorbim despre ce altceva decât despre brăduțul ce așteaptă să fie împodobit.
Bine, mulți deja au făcut-o, și este tot mai des întâlnit în ultimii ani, dar nu strică să mai zăbovești asupra subiectul din altă perspectivă.

M-am pregătit, așa cum se cuvine, ca de fiecare dată, și la ora stabilită am fost prezentă la întâlnire.
S-au bucurat așa cum o fac de fiecare dată și mă încântă faptul că și mărturisesc acest lucru, ceea ce mă unge pe suflet.

Ca suport pentru activitatea noastră am ales cartea Brăduțul de Crăciun de Loek Koopmans. Da, știu, poate unii dintre voi veți spune că este o carte pentru 5 ani dar se poate lucra pe ea foarte frumos și mai ales cu folos, pentru că oferă acest suport.

Buuun! Înainte de a citi cartea am dorit să zăbovesc puțin mai mult pe numele autorului și al celui care a semnat ilustrațiile. E un gest pe care mulți nu-l fac dar îl consider foarte important, asta ca semn de prețuire pentru munca lor. Am mai rugat copiii să specifice detaliile în ceea ce privește coperta dar și modul în care este legată, tipărită. E un exercițiu pe care e bine să nu-l omiteți!

Apoi au urmat mai multe discuții în care copiii au specificat ce anume le-a plăcut, ce nu, cum ar fi procedat ei dacă ar fi fost în locul brăduțului.

După ce am analizat toate aceste aspecte, am pregătit copiilor o fișă în care să vorbim despre cuvinte la singular și plural, cuvinte cu sens asemănător și sens opus. Pentru a putea lucra, am alcătuit o fișă pe care am printat-o și am oferit-o fiecărui copil în parte. Și așa am putea lucra și rezolva cerințele.

Fișe Brăduțul de Crăciun clasa a II-a

 

Să știți că sunt agreate de copii aceste activități mai ales dacă fiecare are fișa lui unde poate completa ce se scrie la tablă. Nu am avut răgazul necesar de a o termina, dar ce am lucrat a fost cu bucurie.

Partea a doua a întâlnirii noastre a fost mai iubită de copii pentru că le-am propus confecționarea unui craft: Om de zăpadă. Îl lucrasem cu Luca și mi-am dat seama ce plăcere le voi face dacă-l voi aduce în fața lor.

Am pregătit cele necesare pentru a le oferi copiilor, doar așa putându-l lucra. Din nefericire, în ciuda căutărilor susținute, nu am găsit buline de polistiren și am folosit zăpadă articifială. Dar nu a fost rău nici așa. 🙂

Marea majoritate a dorit să termine repede pentru a pune zăpada și a lipi farfuriile. Doamna învățătoare i-a îndemnat să deseneze pe îndelete pentru ca atunci când vor termina, rezultatul să fie cel mai bun.

Am reușit să fotografiez o singură lucrare, restul urmând a fi terminate acasă.

Și așa am mai bifat o întâlnire de neuitat!

Ateliere educative alături de copii – „Ela” și Spiridușii din Nordul Moldovei. Strașnică întâlnire!

La reîntâlnirea de săptămâna asta, cu Spiridușii, nu am venit singură ci însoțită de Ela. Ela, o fetiță specială, delicată și suavă, cea pentru care cuvintele sunt foarte importante. Pentru cine nu știe, Ela este personajul zămislit cu multă pricepere de doamna Victoria Pătrașcu și cu care puteți face cunoștință dacă citiți Ela cea fără de cuvinte. Pentru noi, aici mă refer la mine și Luca, Ela este o veche cunoștință și nu trebuie să fim egoiști, ci să înlesnim această întâlnire și cu alți copii. Ceea ce am și făcut.

Îmi erau proaspete în minte reacțiile colegilor lui Luca, atunci când și alături de ei am am adus-o pe Ela. Am petrecut momente minunate care sunt convinsă că le-a rămas la suflet. De data asta, Spiridușii au reacționat într-un mod în care mi-aș fi dorit să fie văzut și de părinții lor dar și de alte persoane, importante pentru ei. Pentru că așa, putem înțelege de ce sunt așa de importante rostirile!                                   

Am citit povestea iar copiii au ascultat-o cu interes. Au citit și ei.

Mai apoi, i-am rugat să scrie pe o inimioară de hârtie un cuvânt care le-a fost adresat și care i-a durut sau deranjat. Rostirea lor face ca să fie mai ușor înțelegerea faptului petrecut dar și să tămăduiască.

Pentru a înțelege textul mai bine, am confecționat o fișă în care se regăsesc întrebări din poveste. Am parcurs aceste întrebări alături de copii și așa am avut ocazia să înțelegem, mai în amănunt, care sunt personajele, ce fac ele și ce anume învățăm din întâmplările lor.

Fișă de lucru clasa a II-a – Ela cea fără de cuvinte de Victoria Pătrașcu

Rând pe rând, întrebările pe care le-au pus Spiridușii și-au găsit răspunsul în poveste dar au venit și exemple din viața cotidiană, acolo unde cei mici au spus ce ar dori să audă și ce nu. Am controlat discuția pentru a nu se aluneca pe o pantă personală, nedorind a pătrunde în intimitatea familială a nici unui copil. Discuțiile au fost purtate de așa natură fără a se nominaliza cineva ori a se studia vreun caz concret.

Apoi a venit rândul Borcanelor cu licori, acolo unde copiii au pus cuvintele pe care le  iubesc, mângâie, încurajează și pe cele care sunt opusul primelor. Pe cele dulci în borcanul de culoare roșie iar pe cele amare în borcanul de culoare albastră.

A urmat un joc ce s-a dovedit a fi îndrăgit de copii: acela de a găsi cuvinte în ilustrațiile Cristianei Radu. Am insistat mai mult pe noțiunea de ilustrator și pe importanța lui iar copiii au zăbovit mai mult pe desene căutând tot soiul de detalii.

Surpriza am lăsat-o la final. Pentru că singură nu puteam face acest lucru, am rugat-o pe doamna Victoria Pătrașcu să le scrie micilor cititori câteva rânduri. Chiar dacă este extrem de ocupată, a avut bunăvoința de a-mi trimite câteva cuvinte pe care eu le-am transmis copiilor. Am printat, pentru fiecare în parte, dedicația doamnei Pătrașcu iar copiii au citit-o. La un moment dat, se auzea cum citeau în cor. Le-am mers la suflet dedicația iar faptul că au luat-o acasă, a contat enorm. Erau cuvinte adresate lor de o doamnă scriitoare!

Dedicație scriitoare

Ela și povestea ei le-a mers la suflet. Au înțeles ce importante sunt cuvintele, cum ele pot mângâia dar și răni. Poate de aceea este important să cunoaștem cât mai multe cuvinte pentru a le folosi așa cum se cuvine.