Machete didactice – Cercul pedagogic. Cum ar trebui să fie şi cum este de fapt

DSC_6354

Din capul locului doresc să specific, că aceste rânduri reprezintă viziunea unui părinte şi nu a unui om care lucrează în sistem.
Şi atunci vine întrebarea firească: Ce anume mă determină pe mine să-mi dau cu părerea?
Pot face acest lucru deoarece am reprezentat o „victimă colaterală” fiind participantă din oficiu!

Nu mă plâng, pentru că mie îmi place să fiu utilă (dacă aşa se consideră că pot fi :)) Cât timp a fost Răzvan în şcoala primară, doamna învăţătoare şi-a dat şi gradul II dar şi gradul I şi am avut posibilitatea să văd ce se întâmplă, de fapt, la pregătirea acestor întâlniri.

Că sunt lecţii de grad, că sunt preinspecţii, că sunt lecţii date pentru definitivat sau cercuri pedagogice, toate acestea reprezintă o mare frământare pentru cele care trebuie să le dea.
Mai nou, de când mă ocup cu confecţionarea acestor machete didactice, am avut ocazia să contribui şi eu cu  materialele necesare în desfăşurarea lecţiilor.

Dar ce sunt de fapt aceste cercuri pedagogice, pentru că despre ele doresc a vorbi mai mult astăzi.

Iată ce spun cei abilitaţi să facă acest lucru:

Cercul pedagogic reprezintă o modalitate eficientă de formare în învăţământul preuniversitar pentru că are în componenţă schimbul de practici, actualizarea procedurilor de lucru la nivelul specialităţilor şi informarea grupului.

Actualizarea procedurilor de lucru la nivelul specialităţilor didactice reprezintă un obiectiv agreat la nivel naţional, dar şi un imbold pentru realizarea unor analize utile ale activităţilor desfăşurate de către fiecare profesor. Acestea permit personalizarea, evidenţierea elementelor creative ale autorului. Sunt lansate comunicări importante, anunţuri şi invitaţii care merită să fie luate în consideraţie şi care ajută pe colegi în dezvoltarea profesională şi personală.
Informările au rolul de a fixa ţinte pentru activităţile profesorilor; acestora li se oferă posibilitatea de a-şi lărgi viziunea de ansamblu asupra modalităţilor moderne de eficientizare a procesului educativ de la nivelul specialităţii sau de la nivel inter şi transdisciplinar. Schimbul de bune practici se poate realiza prin nenumărate variante formative, cum ar fi activităţi demonstrative legate strict de specialitate sau cu caracter extracurricular, intercultural, mixt; secvenţe cultural-artistice; prezentări diverse (multimedia, Power Point, prezentarea de materiale didactice ilustrative.

Aşa este văzut această manifestare de cei de la minister. Dar cum este ea în realitate? Oare tot aşa se percepe şi de la nivelul grădiniţelor din mediul urban? Dar din mediul rural?

Eu văd aceste întâlniri ca pe un prilej de a mai primeni sălile de grădiniţă, de a căuta subiecte pentru teme noi, mai interesante şi mai incitante din punct de vedere al abordării. Ce mai, ceva diferit faţă de ce se întâmplă zi de zi, cu adevărat, în programul acesta al preşcolarilor. Pentru că de cele mai multe ori diferă ceea ce este consemnat că se face cu ceea ce se realizează cu adevărat.

DSC_6348 DSC_6349

Vreau să vă mărturisesc că există multă teamă în rândul educatoarelor şi aici mă refer la teama de a alege modalitatea cea mai eficientă de a transmite invitaţilor mesajul corect. Se face un proiect care suferă multe modificări. Aceste modificări survin în urma întâlnirii cu metodista, pentru că fiecare educatoare care are de făcut un proiect legat de un astfel de cerc are şi o metodistă. Teoretic, metodista trebuie să o îndrume pe educatoare în aşa mod încât acesta să respecte toţi paşii din metodologie.
Dar în realitate lucrurile stau puţin diferit.
Dar am găsit un sondaj pe Didactic.ro care este extrem de concludent. Iată ce spun oamenii din sistem despre aceste cercuri pedagogice:

Trebuie imbunatatite; cercurile pedagogice ar trebui sa fie o sarbatoare a disciplinei respective si ar trebui sa fie organizate activitati practice; dar in ultimii ani ne-am blazat si credem ca nimeni nu ne mai poate invata ceva. Imi aduc aminte un cerc pedagogic de cand eram eleva in clasa a III-a la care au participat foarte multi invatatori iar clasa noastra a pregatit o lectie demonstrativa; era sarbatoare, simteam in aer tensiunea, noutatea, nerabdarea, dorinta de a fi cei mai buni; in dupa-amiaza dinainte am mers la scoala ca sa pregatim clasa; au trecut 35 de ani de atunci! Intre timp am devenit profesor si responsabil de cerc dar nu am mai simtit niciodata „fluturii’ din stomac asa cum i-am simtit eleva fiind. Prezenta redusa, ochii pe ceas, dezinteres, baut o cafea, mancat un piscot, trancaneala; cam asta inseamna in prezent cercul; daca sustii o lectie ai surpriza sa ti se reproseze acest lucru; mi s-a intamplat de 2 ori; totusi inca mai sper sa devina o activitate cu adevarat utila si atractiva!Cei drept unii profesori debutanti ar avea nevoie sa vada niste lectii; am fost anul trecut la 0 inspectie pentru definitivat si respectiva a fost „varza”. Poate s-ar mai dezmorti unii colegi daca ar fi nevoiti sa arate ce stiu sa faca la clasa.

Din toate comentariile legate de acest sondaj, acesta mi se pare a fi cel mai relevant. Poate aşa ar trebui să se întâmple cu adevărat! Să existe acestă dorinţă de-a afla ceva noi, de-a vedea moduri de abordare diferită a unor subiecte destul de des întâlnite.

Dar hai să mai vedem şi alte comentarii.

inutile si costisitoare !!!! ca si la inspectii tot stresul este legat de masa…

Aceste cercuri ar fi benefice daca s-ar renunta la partea de protocol(o adevărată corvoadă,în condițiile actuale). Pentru cel care are de sustinut o lecție este un stres foarte mare să se gândească ce anume să pună pe masă după lecție. Atunci când mergem la serviciu nu ne așteaptă nimeni cu masa întinsă, de ce la cercul pedagogic să fie altfel?

Aceste „cercuri pedagogice „sunt niste simulacre de activitati cu caracter metodic ,la care toti participantii se declara interesati de ceea ce se intampla in respectiva activitate,unii dintre ei multumesc gazdelor pentru efortul depus,inspectorii ,de specialitate,desigur,exprima opinii favorabile la adresa organizatorilor,unii dintre participanti exprima timide incercari din activitatea lor ,s.a.m.d.
In final,se declara ca intamplarea a fost o reusita si fiecare pleaca cu ideile sale neafectate de aceste activitati.
Sunt o sumedenie de specialisti in didactica,se scriu sute sau mii de carti ,si nu se intampla nici un progres in educatie !
Ba,dimpotriva !Si,atunci este necesar a deschide ochii la realitatea reala ,sa iesim din realitatea virtuala !Priviti,dragi dascali ,la ceea ce se intampla in lumea reala si spuneti deschis ceea ce credeti , nu mimati supusenia fariseului si nu incercati sa puneti in lumina teorii nevalidate de lumea reala !

Deși majoritatea au votat pentru eliminarea cercurilor pedagogice, sunt convinsa că nimeni nu va ține cont de asta. Pentru cei care au spus că au ceva de învățat din activitățile de la cercuri, să aducă și argumente. Personal, văd doar o pierdere de timp și un salariu dat pe cheltuielile cu masa de după activitate. Responsabilii de cerc țin doar un referat, nu lecție demonstrativă. Lecțiile le revin doar celor care nu au curajul să spună nimic. Țin o lecție pe care responsabilii de cerc o critică tot timpul orei, în spatele clasei, intimidând pe cel care coordonează lecția. Felicitări cadrului didactic care a propus sondajul. Bine-ar fi dacă ar vedea și cei de la Minister, poate schimbă ceva și în bine în învățământul acesta aflat sub semnul întrebării.

În meseria aceasta, pe de o parte suntem plătiţi, iar pe de altă parte ducem banii înapoi la şcoală, inclusiv în cazul cercurilor pedagogice.Deci, cercul este încă un prilej de a arunca banii pe fereastră…
lectiile demonstrative din cercurile pedagogice se tin de regula de catre bietii incepatori care nu au ce spune in fata „greilor” care le impun ce sa faca. Daca trebuie sa fie tinute aceste lectii, atunci sa le tine profesorii cu experienta, cu x grade didactice, care sa le arate novicilor intr-ale meseriei ce si cum trebuie facut la clasa. Pe de alta parte parte toate lectiile demonstrative sunt extrem de regizate…. stim in general sa ne acoperim de hartii, sa ne luam gradatia de merit tot pe hartii fabricate in spatele scolii in timp ce orele normale nu sunt efectuate…. tot sistemul de invatamant este putred….

Eu cred ca sunt folositoare,sub nicio forma n-ar trebui sa fie desfiintate. Exact cum spunea cineva,ar trebui imbunatatite,mai multe lectii demonstrative,sa fie o sarbatoare ,sa astepti cu drag cercul pedagogic,pentru a invata lucruri noi. Cum spunea si Seneca:”Oamenii invata,invatand pe altii”,pacat ca sunt atatia dascali cu maiestrie si tact pedagogic,care nu mai au mult pana la pensie si nu prea au cui impartasi din vasta lor experienta!
Cercurile pedagogice există, într-o formă sau alta, în cele mai multe ţări din Europa şi nu numai. Cred că sunt utile dacă se învaţă, cu adevărat, ceva. În goana nebună după puncte din ultimii ani, nu gfacem altceva decât citim referate copiate sau nu -de net şi..ne plictisim împreună. Ce păcat, când am putea învăţa unii de la alţii!

Nu stiu in ce zona a tarii cercurile pedagogice sunt numai „trăncaneala” si cafea ,piscot si plictiseala. In judetul Suceava se sustin activitati demonstrative de la care ai ce invata, avem responsabile de cerc educatoare foarte bine pregatite si care aduc mereu noutati in legatura cu tot ce inseamna curriculum prescolar. Cred ca doar invatamantul prescolar este la inaltime.Cat priveste contributia de 10 lei nu cred ca a saracit cineva .Cine nu vrea sa nu contribuie dar avem pretentia ca suntem cadre didactice ,deci si gazde ospitaliere.

Cred că ar trebui să ne dea de gândit tuturor aceste opinii venite din partea celor implicaţi direct în sistem. Pentru că ei sunt cei care au grijă de copiii noştri şi reprezintă o parte importantă în evoluţia lor.

DSC_6350 DSC_6351DSC_6353

Indiferent pentru ce sistem de învăţământ veţi opta, dascălul nu va dispărea din peisaj niciodată. Chiar şi dacă se va face homeschooling, la un moment dat va intra în casa dumneavoastră un dascăl, fie el virtual. Aşa că, ar trebui ca această tagmă să-şi redobândească aura de odinioară şi să redevină o elită a societăţii în care trăim!
Iar părinţii sunt o parte determinantă a acestui proces. Și unii din copiii noştri vor deveni dascăli, nu-i așa? Nu şi ei vor creşte la rândul lor, propriii copii?
Aşa că trebuie să avem mare grijă la ce sădim!

Activităţi educative copii – Five little firefighters … ori mai pe româneşte, despre foc, pompieri şi alte cele

DSC_6532

Nu ştiu de la ce a pornit această chemare de-a vorbi despre pompieri. Sau poate că ştiu, dar ce importanţă mai are! Este bine că această chemare n-a rămas la stadiul de proiect ci s-a concretizat.

Despre pompieri am vorbit şi acasă şi la grădi dar şi la şcoală. A avut ocazia să meargă şi să-i vadă în garnizoană, acasă la ei. Oricum ai privi, focul este fascinant pentru toată lumea, mic şi mare!
Însă trebuie să transmitem celor mici că tot focul ne poate fi şi prieten şi duşman.
Anul trecut am făcut o lecţie cu această temă iar atunci ne-am pregătit mai în amănunt, adică am avut şi costumaţie adecvată.

foc 1foc 2

Anul trecut Ciopârţilă a fost acela care ne-a trimis să disecăm această meserie atât de frumoasă dar atât de periculoasă. De fiecare dată când vine vorba de Ciopârţilă, Luca este de-a dreptul încântat. De atunci ne-am mai întâlnit cu el, și nu o dată.
E una din cărţile copilăriei mele iar versurile sunt foarte uşor de memorat şi nostime:

Dragi copii, pe-această filă
vi-l prezint pe Ciopârţilă.
ziua-ntreaga ciopârţeşte
tot ce-n cale întâlneşte.

foc 18foc 19foc 20foc 21foc 22

În capitolul III se arată ce a păţit Ciopârţilă atunci când a intrat singur în ascensor. Atunci s-a blocat, iar cei care l-au ajutat au fost pompierii.


Când mergeam cu trei viteze
a-nceput să claxoneze!
Vrei, pe câte socotesc,
şi amendă să plătesc!
Cică n-a citit că-i scris:
claxonatul interzis!

Opt pompieri cu zece scări
au sosit din depărtări,
zdrăngănind din clopoţel,
să salveze-un băiţel

Colo, înspre zori de zi,
cu stinghii şi cu frânghii
şi cu fel de fel de sfori
ce legară de-ascensor.

În sfârșit, mi l-au salvat
pe năstruşnicul băiat.

Pe lângă Ciopârţilă, unde se vorbea despre intervenţia pompierilor, Luca a mai făcut o fişă, dar în aceasta a scris câteva basme româneşti în care se regăseşte focul.

 foc 23foc 24foc 25foc 26
foc 12 foc 13 foc 14 foc 15
foc 16 foc 17
După cum se vede copilul a completat o fişă despre echipamentul pompierului dar şi două probleme de matematică.
Dar să revenim la ceea ce-am realizat astăzi. Am ridicat puţin ştachetă şi am optat pentru o lectură mai complicată din Vreau să ştiu – 1000 de întrebări şi răspunsuri de la editura Teora.
DSC_6531 DSC_6530
Această carte este foarte frumoasă şi are informaţii extrem de diverse dar este pentru copii mai mari. Am reuşit să găsim la subiectul nostru câteva informaţii noi. Luca le-a citit cu mare plăcere.
DSC_6508 DSC_6509 DSC_6510 DSC_6511 DSC_6512 DSC_6513
Apoi am pregătit câteva fişe pentru a fi completate. Dacă le doriţi, sunt în fişierul de mai jos.

Luca aşa a completat una dintre ele.

img808

Dar partea cea mai frumoasă a fost realizarea craftului  „Five little firefighters”, iar eu m-am inspirat de aici.
Luca a fost foarte încântat de rezultat. Vă las să apreciaţi dacă a meritat!
DSC_6515 DSC_6516 DSC_6517 DSC_6518 DSC_6519 DSC_6520 DSC_6521
 DSC_6523 DSC_6524 DSC_6525 DSC_6526 DSC_6527 DSC_6528
DSC_6532
Paşii realizării acestui craft sunt fotografiaţi. Am folosit vopsea acrilică de culoare roşie, hârtie roşie pentru căşti şi hârtie maro pentru feţe, marker negru pentru furtun şi marker albastru pentru apă.
Şi uite aşa am ne-am împrospătat informaţiile despre pompieri.
Dar le-am şi îmbogăţit!

Activităţi educative copii – Mic, sâcâitor şi periculos! Puricele * The flea’s sneeze

DSC_6008

Acum, când sezonul cald este pe cale să se instaleze cu toate bagajele, m-am gândit că ar fi bine să aduc în atenţia lui Luca, o insectă pe cât de mică, pe atât de sâcâitoare şi periculoasă: PURICELE
Ştiu că poate părea neinteresant, însă am reuşit, după îndelungi căutări, să găsesc o formulă cu care să îmbrac acest subiect.
Am dibuit în cele din urmă o poveste în versuri, poveste ce se numeşte The flea ‘s snezze, şi nu am regretat nici un moment timpul pierdut în acest scop.

61404E7G94L

 

S-a dovedit a fi o alegere foarte inspirată şi am reuşit să combinăm lucrul în limba română cu cel în limba engleză.
Trebuie să mărturisesc că nu aveam cunoştinţă despre această carte, pe care în momentul când am văzut-o, am dorit să o cumpăr. Iniţial am găsit-o  pe amazon.com iar mai apoi şi pe books express, însă dura mai mult până am fi intrat în posesia ei. Drept pentru care am căutat o alta variantă şi am găsit o înregistrare pe youtube, unde povestea este citită de o mămica.

The flea’s sneeze

În această poveste este vorba despre mai multe animale care dormeau într-un hambar, iar la un moment dat, un purice care-si avea casă în blana unui şoricel, răcit fiind, a strănutat şi a trezit toate animalele. După ce speriate fiind din cauza zgomotului s-au dumirit despre ce este vorba,  s-au culcat la loc pentru ca mai apoi, purceluşul să nu poată dormi din cauză că luase boala de la purice.
Am transcris şi eu textul şi am reuşit să- i fac o cărticică în varianta noastra ( printat, laminat, legat).
Ţin să precizez că am avut mare succes!
Mai întâi Luca a urmărit înregistrarea de pe youtube. Cu plăcere, pentru că a fost foarte bine făcută.

DSC_5762 DSC_5763

Apoi a citit şi el şi am început să vorbim despre animalele care sunt prezente în această poveste, despre cuvintele care rimează, dar mai ales despre purice. Toate aceste fişe cu ajutorul cărora Luca a lucrat, se află în fişierul de mai jos. Tot acolo sunt şi materialele necesare confecţionării presenterului, în caz că vă hotărâţi să-l construiţi.

Fişă despre purice

A scris animalele prezente în poveste atât în engleză cât şi în româneşte. A completat deasemenea cuvintele care rimează.

DSC_6021 DSC_6027

Aşa Luca a aflat ce boli periculoase poate transmite această insectă. Dar pentru a citi el însuşi aceste date, am apelat la fişele de la imp unde la secţiunea insecte, există o fişă foarte frumoasă, cu multe informaţii extrem de utile.
Cu ajutorul lor am completat presenterul.

DSC_6425 DSC_6426 DSC_6427

img743 img745

Luca a remarcat la teritoriul de răspândire că purecii trăiesc în aproape toate colţurile lumii. Ei pot să supravieţuiască în tot felul de medii, dar cel mai bine se simt în căldura cuiburilor de păsări sau în vizuina animalelor.
Tot din această fisă am avut ocazia să recapitulăm stadiile de dezvoltare ale puricelui, iar mai apoi Luca a completat un desen în care era prezentat un purice uriaş. Aici a scris părţile componente ale corpului acestei minuscule insecte. Un fapt amuzant a fost acela legat de săritura pe care poate s-o realizeze puricele iar făcând o comparaţie, omul ar trebuie să sară peste Palatul Poporului dacă ar avea aceleaşi aptitudini!
Am privit apoi imagini din Atlasul Zoologic de la Editura Didactică şi Pedagogică.

DSC_6040DSC_6039

DSC_5997 DSC_6003 DSC_6004 DSC_6006 DSC_6007 DSC_6008

Am insistat mai mult pe cum trebuie să te comporţi atunci când eşti bolnav dar şi despre modul în care puricele poate transmite două boli foarte grave: tifosul şi ciuma. A fost pentru prima dată când Luca a auzit despre aceste boli.
A completat apoi o Hartă cu bule – Cum mă comport când sunt bolnav?
Mai jos am ataşat câteva din fişele completate de Luca. Am pus în fişier şi o poezie logopedică distractivă foarte frumoasă dar mai ales, foarte utilă. Poate vă aplecaţi puţin şi asupra ei!

img777 img778 img779

La final, pot să spun cu mâna pe inimă că a meritat toată căutarea. Luca a îndrăgit mult această poveste şi a ascultat-o citită , de mai multe ori. Pe lângă poveste, am mai găsit un cântecel Can a flea climb a tree? iar acesta a fost la fel de gustat.

DSC_6119 DSC_6120 DSC_6124

Sunt convinsă că lecţia noastă a ,,făcut mulţi purici!” în mintea noastră, iar mai târziu vor conta informaţiile aflate astăzi. Nu doriţi să încercaţi ?

Machete didactice – Machete pentru scenete * Iepurele şi broasca ţestoasă

DSC_6413

Iepurele şi broasca ţestoasă :
Un iepure care privea mersul leneş al unei ţestoase îi spuse acesteia în glumă:
– Vrei să facem o întrecere, să vedem cine aleargă mai repede?
Ţestoasa încuviinţă.
A doua zi, dis-de-dimineaţă, veniră la locul hotărât pentru începerea cursei. Multe animale voiau să privească întrecerea şi aşteptau cu nerăbdare.
Domnul Şoarece trase o linie roşie pentru start şi Veveriţa dădu semnalul de plecare cu un fluier.
Iepurele porni val-vârtej, iar ţestoasa încetinel, după cum îi era felul.
Cum o luase cu mult înaintea ţestoasei, iepurele se aşeză să mănânce câţiva morcovi proaspeţi.
În timp ce mânca, trecu şi ţestoasa, asudată, dar hotărâtă să nu se dea bătută.
Iepurele mai alergă un pic şi, în dreptul unui sat, se aşeză sub un copac să se odihnească.
Târziu, ţestoasa îl ajunse din urmă, dar trecu mai departe fără să se oprească.
Iepurelui i se făcu somn.
Îşi spuse:
– Soarele ăsta e prea fierbinte. Mai bine dorm un pic! Ţestoasa e înceată şi voi avea timp s-o întrec!
Când se trezi, văzu că se lăsa noaptea.
Sări ca ars şi porni pe urmele ţestoasei.
În depărtare, o văzu cum trece linia de sosire şi câştigă întrecerea.
Toate animalele au aplaudat-o.
I-au dat apoi o cupă, ca unei mari câştigătoare.
Iepurele a ajuns târziu, obosit şi ruşinat, tocmai el, care credea că este cel mai bun alergător.
Aşa a aflat că străduinţa este un dar nepreţuit şi a îmbrăţişat broasca ţestoasă pentru a o felicita.

 
DSC_6414DSC_6415DSC_6417padure 4padure 5

Nimic în lume nu va depăşi stăruinţa. Nu talentul; nu e nimic mai obişnuit decât un om care posedă talent, dar nu are succes. Nu geniul; genialitatea nerăsplătită e aproape proverbială. Nu educaţia; lumea e plină de oameni educaţi şi superficiali. Doar stăruinţa şi hotărârea sunt omnipotente. ( Calvin Coolidge )

Activităţi educative copii – Ce poţi să faci când băieţelul tău nu vrea să se culce, de teama de a nu-i citi altcineva cartea? O recomanzi! Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane de Kate DiCamillo

DSC_6406

Nici nu ştiu cu ce să încep! Şi spun asta pentru că nu mă gândeam că ultimului colet sosit de la elefant.ro va aduce cu el atâta bucurie şi freamăt.
Dar cum a început totul. Eram în căutarea unei poveşti noi, în care protagonist sau personaj principal să fie un iepure. Nu spun că ducem lipsă de cărţi cu acest subiect, dar doream ceva nou. Deodată bip! bip! mesageria telefonului îmi anunţa o ofertă nouă, extrem de avantajoasă, la achiziţionarea de cărţi de la elefant.ro. Era prea tentant ca să nu-i dau curs, cu atât mai mult cu cât existau câteva titluri pe care le doream mai de mult. Am purces la răsfoit vasta ofertă şi unul dintre titlurile alese a fost

,, Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane scrisă de Kate DiCamillo.

DSC_6419

Entuziasmul copilului a fost molipsitor încât nu ştiu atât de multe superlative, câte se potrivesc acestei cărţi! Şi aici mă refer atât la povestea în sine, dar şi la modul în care este ea adusă în faţa cititorilor.
Poate dacă spun că este preţioasă, reuşesc să comprim puhoiul de cuvinte şi gesturi ce vin!

Kate DiCamillo s-a născut la 25 martie 1964, în Philadelphia. De când era încă foarte tânără şi-a dorit să devină scriitoare. A început prin a observa cu atenţie lumea din jurul ei, apoi a încercat s-o pună în cuvinte. A devenit una dintre cele mai apreciate şi mai iubite scriitoare de cărţi pentru copii.

Povestea este alcătuită din douăzeci şi şapte de capitole, foarte frumos concepute, tipărite aerisit. Fiecare capitol este alcătuit din 4-5 pagini, iar la fiecare debut de capitol există o ilustraţie foarte, foarte frumoasă. Am ataşat aleatoriu câteva, pentru că trebuie să mă credeţi că fără excepţie, sunt ravisante!

DSC_6420 DSC_6421 DSC_6433 DSC_6434

Dealtfel, cele câteva ilustraţii ce se găsesc în interiorul cărţii sunt extrem de expresive şi vin să completeze scrisul. Nu toate capitolele beneficiază de aceste ilustraţii mari, întinse pe o pagină întreagă. Ele sunt făcute de Bagram Ibatoulline, care s-a născut în Rusia şi a studiat la Academia de Artă din Moscova. Acesta a ilustrat numeroase cărţi pentru copii, între care The Nightingale de H.C. Andersen, The Animal Hedge de Paul Fleischman etc.

Ibatoulline foloseşte stiluri extrem de diferiteîn cărţile pe care le ilustrează şi, după cum a mărturisit într-un interviu, se documentează mult înainte de-a începe lucrul la o nouă carte. În cazul lui Edward Tulane, chiar a sculptat personajul pentru a-l putea vedea în diferite perspective. Despre lucrul la această carte, Ibatoulline a mărturisit că ,, A fost o experienţă deosebită să lucrez pentru Edward Tulane şi să-l însoţesc în călătoria lui. Trebuie să recunosc că acum, la finalul acestei cărţi minunate, sunt deja un pic nostalgic”.

DSC_6424 DSC_6427 DSC_6428 DSC_6431

Ilustraţiile din carte sunt cele de mai sus şi vă rog să priviţi cu puţină atenţie detaliile. Începând de la chipurile personajelor şi până la costume, totul este de vis!

A fost o dată un iepure de porţelan care era iubit de o fetiţă. Iepurele a plecat într-o călătorie pe ocean şi a căzut peste bord şi a fost salvat de un pescar. A fost îngropat sub gunoi şi dezgropat de un câine. A călătorit multă vreme cu vagabonzii şi a muncit scurtă vreme ca sperietoare.

A fost un iepure care a iubit o fetiţă şi a văzut-o cum moare

……

A fost odată, minunată dată, un iepure care a găsit drumul spre casă.

După ce Luca a primit cartea, manifestarea lui a fost una de încântare pură. Am reuşit să surprind doar o infimă parte, dar atât de semnificativă. O puteţi vedea mai jos, dacă doriţi.

Cum se bucură un băieţel când primeste o carte nouă.

DSC_6343 DSC_6387 DSC_6402 DSC_6412

Cât despre citit, deja cartea este gata! Imaginile de mai jos sunt grăitoare. Iar Luca a dorit să mă lase să-l înregistrez cum citeşte ultimul capitol din carte. Îl puteţi auzi dacă accesaţi link-ul de mai jos.

Luca citeşte ultimul capitol din Edward Tulane

Ca o concluzie: nu ocoliţi această poveste, dacă aveţi posibilitatea să o achiziţionaţi. Nu veţi regreta nici o secundă. Garantat!

Activităţi educative copii – Am reuşit să participăm la un atelier de scrapbooking cu nişte oameni minunaţi, tocmai din Craiova

DSC_6384

Am văzut zilele trecute un anunţ care suna aşa:

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova lansează seria de ateliere de scrapbooking cu premii.
Atelierele se adresează tuturor copiilor: mici şi mari. Astfel, cei mici nu doar că îşi cultivă o multitudine de abilităţi necesare pentru viitor, dar se şi relaxează prin joc, alături de părinţii lor, care au ocazia de a se deconecta de la rutina cotidiană.
La aceste ateliere ne vom delecta creând cele mai frumoase şi originale felicitări, decoraţiuni, pagini şi albume scrapbook.
Veronica Svanström, singura artistă de gen din Craiova, o să vă ghideze cu multă bucurie. Creaţiile sale pot fi admirate aici: https://www.facebook.com/Happyscrappyshop
O urmăresc de multă vreme pe Veronica Svanstrom şi-mi place grozav lumea ei plină de culoare, dichisită, delicată şi veselă. La un moment dat am luat legătura cu ea şi am schimbat câteva vorbe. Şi din vorbele ei au răzbătut sentimente pe care le intuiam şi care îmi păreau familiare. Are ceva această doamnă care vibrează la unison cu mine iar acest lucru îmi crează o stare de bine.

Cum spuneam, am văzut acest anunţ  şi am căzut de acord cu Luca să participăm şi noi, aşa de la distanţă. Am avut acest imbold pentru că tema propusă era una foarte ofertantă şi anume Familia.

Aşa că, la ora stabilită, am trecut la treabă. Am pregătit materialele şi am hotărât ca Luca să facă o felicitare şi eu una. El a ales o fotografie de-a lui făcută cu multă vreme în urmă, la mare, şi probabil că dorul de mare a dus către această alegere. Eu am optat pentru câteva fotografii din copilăria mea, aşa pentru frumoase aduceri aminte!

DSC_6363

Am dorit să-l las pe Lucă să aleagă ce materiale a vrut el, să o împodobească cum doreşte, să fie aşa, după gustul lui. A avut nevoie de ajutor la dezlipitul bandei dublu adezive, care ne-a cam dat bătăi de cap, dar şi la fixarea dantelei.

DSC_6364 DSC_6366 DSC_6367 DSC_6368 DSC_6369 DSC_6370 DSC_6371 DSC_6372 DSC_6373

Sunt destul de insistentă pe astfel de activităţi pentru că ştiu că trebuie un clik, pentru a prinde gustul. Sunt momente când vrea să facă tot soiul de crafturi, dar de cele mai multe dăţi, nu se prea oferă. Acum am adus tot soiul de materiale iar pe măsură ce înaintam, parcă se cereau altele şi altele, pentru că nehotărârea a fost mare. Însă l-am lăsat să lipească ce a dorit şi cum a dorit. Partea cu lipitul ştrasurilor a fost cea mai gustată.
>Felicitarea făcută de Luca nu este foarte complicată, însă eu apreciez că şi-a dus munca la bun sfârşit şi că a lucrat cu o bună dispoziţie evidentă.

DSC_6374DSC_6375DSC_6376DSC_6378DSC_6380DSC_6382

În ceea ce mă priveşte, dacă la alegerea fotografiilor nu a fost mare osteneală, la forma şi aranjarea lor pe felicitare am pendulat destul de mult între variantele pe care le aveam în minte.
Copilăria mea a fost una minunată şi am vrut să răzbată acest lucru, chiar şi din câteva elemente. E greu, dar sunt momente când reuşeşti să prinzi esenţa.
Fototgrafiile alese surprind ipostaze ale persoanei mele la vârsta de 2 ani, 3 ani şi 4 ani. În una dintre ele sunt alături de fratele şi părinţii mei. Aceste fotografii îmi sunt nespus de dragi şi le preţuiesc foarte mult!

DSC_6394 DSC_6395

DSC_6399

DSC_6400

Luca a optat pentru albastru deoarece aceasta este culoarea lui preferată, iar eu am dorit ca în această lucrare a mea, să fie prezentă culoarea galbenă, pentru că este culoarea mea preferată. Şi nu de acum ci din copilărie!

Îţi mulţumesc dragă Veronica pentru această provocare, aşa cum îţi mulţumesc că ne-ai primit la atelierul tău. Mi-ar fi plăcut să fim de faţă, pentru că de aici, din căsuţa noastră, materialele folosite de voi parcă erau mai frumoase, mai colorate, mai preţioase.
Noi ne-am bucurat de realizările noastre şi-am mai adăugat un capitol minunat la existenţa noastră.
Luca de copil iar eu de mamă!
Ce premiu mai mare ne-a trebuit?

Activităţi educative copii – Cum facem noi parte din prima generaţie care dă Teste de Evaluare Naţională în clasa a II a

DSC_6330

Iată că am intrat şi noi în sarabanda asta a evaluărilor!
Clasa pregătitoare nu am dorit să o prindem şi am reuşit să intrăm direct în clasa întâi. În ceea ce ne priveşte, a fost bine pentru că Luca deja ştia să citească şi să scrie, iar în clasa de debut şcolar, a învăţat să scrie de mână.
Problemele noastre nu sunt legate de noţiunile învăţate în şcoală ci de teama copilului de a sta acolo. Am avut şi în grădiniţă parte de aceste manifestări şi uşor, uşor ne apropiem de o stare dătătoare de confort, atât pentru mine dar mai ales pentru el.
Nu aş dori să discut despre aceste lucruri la care lucrăm de zor. Doresc a vorbi despre evaluări şi despre cum sunt ele văzute prin ochii unui părinte de copil care face parte din acest segment ce urmează a fi testat.
În primul rând, datele de testare s-au modificat, ele fiind acum 2 iunie, pentru limba română şi 4 iunie, pentru matematică.
Am scos şi eu subiectele care au fost afişate ca reper, atât la limba română cât şi la matematică pe site-ul ministerului educaţiei. Nu sunt nişte subiecte grele însă eu nu înţeleg un lucru şi anume, modul în care sunt redactate.

De exemplu, la matematică subiectul evaluarii este alcătuit din 8 pagini. Pe prima pagină este o cerinţă, pentru ca după aceea să urmeze 11 (unsprezece) subpuncte ce trebuie rezolvate, toate necesitând întoarcere la textul de pe prima pagină.
Oare nu este prea mult?
Oare nu era mai bine ca fiecare problemă să fie cu enunţul şi rezolvarea ei?
Oare nu mai mult îi încurcăm prin manevratul hărtiilor, în loc să vedem dacă ştiu să facă adunări şi scăderi până la o sută?
Nu contest că sunt copii ordonaţi, copii care au mai multă răbdare, însă marea majoritate a elevilor acestor generaţii sunt foarte activi şi foarte împrăştiaţi.
Pe lângă cerinţa propriu- zisă, sub fiecare enunţ mai sunt tipărite două dreptunghiuri, unul într-altul, deasupra cărora este scris un cod şi propoziţia: Nu se completează de către elev.

La limba romănă, în subiectele date ca exemplu pentru această simulare,  sunt mai multe formulare. Unul este pentru textul literar, unul este pentru textul ştiinţific, şi unul pentru scris.

Spre deosebire de matematică aici este de înţeles trimiterea la textul literar mamă, pentru că aşa se urmăreşte să se vadă dacă şcolarul a înţeles ce anume transmite acest text. Şi aici sunt 11 subpuncte. Pentru competenţa scris, o cerinţă a fost aceea de a scrie un bilet, sau de a interpreta o imagine desenată. Pentru imaginea desenată se cerea a fi scris un text alcătuit din 5 propoziţii în care să se răspundă la nişte întrebări deja existente.
Cam aşa se prezintă modelele date de către minister. Pentru o mai atentă cercetare accesaţi site-ul oficial.

La noi la şcoală am avut posibilitatea de-a achiziţiona un caiet de Teste pentru pregătirea evaluarii naţionale, clasa a II a.

img789

Nu mai ştiu dacă am dat pe ea 10 lei sau 15 lei, dar nu asta are importanţă, important este ce se găseşte în el. Stau şi mă întreb de ce mai trebuiau scoase cărţi speciale cu aceste subiecte, când teoretic, subiectele sunt cele care se fac la clasă. Ori în această carte – caiet sunt mai multe întrebări de logică, mai multe grafice şi foarte multe desene.
Nu ar trebui aprofundate şi stăpânite socotelile?
Sunt foarte mulţi elevi care intră în ciclul gimnazial şi nu au habar de socoteli şi de înmulţiri. Ori nu pe asta ar trebui insistat?

Iar la limba română sunt foarte mulţi copii care citesc silabisit, care nu ştiu să scrie corect.
Asta este doar o părere, a unui părinte care chiar se ocupă de copiii săi aflaţi în acest sistem de învăţământ. Nu am nimic împotriva aceste teste, cu toate că doamna lui Luca le dă în fiecare zi, teste scurte şi la obiect, extrem de binevenite. Însă la aceste testări nici nu se dau calificative, sau mă rog, cică nu se spun părinţilor, nici nu se trec în catalog. Atunci, cea care va trebui să intervină este învăţătoarea care oricum este mai mult decât în temă cu situaţia fiecărui copil din clasă.
Din punctul meu de vedere, ceva nu se leagă!
Dar noi avem motiv să lucrăm din fel şi fel de caiete, iar acest lucru nu face rău nimănui. Aşa că, am trecut la treabă!

DSC_6328 DSC_6329 DSC_6331 DSC_6332 DSC_6334 DSC_6335

Mai jos, dacă nu aţi intrat în posesia acestor teste pentru pregătire, am ataşat câteva exemple. Poate aşa o să vă  dumiriţi despre ce este vorba.

img791 img792 img793 img794 img795 img796 img797 img798 img799 img800 img801 img802 img803 img804 img805

Eu vă doresc mult succes! Fiecare copilaş să fie în paza Îngeraşului său! Să aibă încredere în forţele proprii şi să ştie că este un test ca oricare altul, un test ce se vrea constructiv.

Noi ca părinţi, trebuie să-i încurajăm şi să le stăm alături!

DSC_6356 DSC_6357 DSC_6358

 

Activităţi educative copii – Am cinstit Ziua cărţii cu un subiect minunat. Recreaţia mare de Mircea Sântimbreanu

DSC_5522

Ieri a fost Ziua cărţii. Un bun prilej de a mai aduce în faţa opiniei publice şi acest subiect, nu numai discuţii lipsite de conţinut. Aseară târziu l-am urmărit pe academicianul Eugen Simion într-o discuţie minunată cu privire la Cioran şi la Eliade, la cărţile de altădată, la ceea ce se întâmplă cu şcoala românească şi nu numai. Am reţinut că, un motiv care a dus la scăderea acestei îndeletniciri şi aici mă refer la lectură, mai ales în rândul tinerilor, este acela că s-a schimbat modul în care se scrie romanul. După părerea distinsului om de litere, romanul şi povestea lui este acela care atrage cititorul. Ori a dispărut povestea şi romanul de astăzi este mai mult un eseu.
Pot să spun că am sorbit fiecare cuvânt şi-mi pare foarte rău că aceste emisiuni în care sunt pomenite astfel de lucruri sunt atât de rare! Nu mai spun de ora la care sunt difuzate, ore la care mulţi dintre cei interesaţi sunt în lumea viselor.
Tot în emisiunea cu pricina au fost prezentate şi nişte statistici referitoare la cât şi ce anume citeşte românul. Date care ar trebui studiate de cei care au posibilitatea de-a interveni şi de a schimba câte ceva.
Dar până să se petreacă acest lucru la scară mai mare, noi continuăm demersul nostru într-ale lecturii. Şi am poposit, de acestă dată, pe tărâmul lui Mircea Sântimbreanu şi ale lui poveşti şcolăreşti.
Ţin foarte bine minte acestă carte din copilăria mea, aşa cum îmi aduc perfect aminte de ilustraţiile din ea, ilustraţii semnate de regretatul Iurie Darie.
Cartea originală am prăpădit-o şi am multe regrete din această pricină. Şi pentru că am vrut ca să poată fi lecturată am achiziţionat un exemplar nou, însă nu pe cel mai bun.

De ce spun asta?

Pentru că acest volum editat la Editura Gramar în colecţia Stil

Recreatia mare

nu are nici o ilustraţie, ori sunt multe din povestiri care te trimit la imagine, adică textul este îmbinat cu ilustraţia. Nu ştiu care au fost considerentele pentru care s-a întâmplat aşa, cert este faptul că am căutat până am găsit un fişier pdf în care cineva binevoitor, a scanat cartea în forma ei originală, cu ilustraţii cu tot. Am încercat s-o ataşez dar nu am reuşit, însă o găsiţi pe internet şi merită!
Luca a primit cu bucurie această lectură, iar faptul că în manualul lui este şi un fragment din Mărul, a făcut să-i sporească această curiozitate.
Pentru lectura de la şcoală, am găsit pe internet un fişier foarte frumos, interactiv legat de acest text.

DSC_5462DSC_5463DSC_5465DSC_5470DSC_5470DSC_5472

Luca a reuşit să citească multe din poveştile şcolăreşti din acest volum. Le-a primit cu bucurie şi încântare, dar primul gest pe care l-a făcut atunci când a avut cartea în mâini a fost acela de-a o mirosi şi de a o studia.

DSC_5516 DSC_5517 DSC_5523 DSC_5524 DSC_5526

Apoi, textele care cereau imagine au fost lecturate de pe monitor, asta pentru a înţelege copilul despre ce este vorba.
După ce a citit mai multe, am ales unul pentru a lucra pe el iar povestea se numeşte „Jocul culorilor”. În acest sens am confecţionat nişte fişe pe care le găsiţi în fişierul de mai jos.

Fişă de lectură clasa a II a Recreaţia mare

Noi am lucrat cu spor şi cu multe discuţii ce s-au ţesut pe marginea cerinţelor din fişe. La noi această modalitate de lucru prinde şi ăsta este cel mai important fapt. Vom merge pe ea atâta timp cât va fi constructivă.

DSC_6320 DSC_6321 DSC_6322 DSC_6324 DSC_6325

Vă dorim spor la lectură!

Machete didactice – Mănăstirea Putna în zi de sărbătoare

DSC_6204

Ziua de astăzi se anunţa a fi una minunată încă de dimineaţă. Toate elementele ce duc la acest fapt erau la locul lor, aşa că, după cum hotărâsem din vreme, am plecat către Putna. Dacă anul trecut, tot de sărbătorile Pascale, am fost la Voroneţ dar în formulă completă, de data aceasta Răzvan nu ne-a mai însoţit. Aşa că, în formulă restrânsă am pornit către acest minunat lăcaş de cult din nordul Bucovinei.

Drumul până acolo a adus cu el multă lumină şi culoare, multă viaţă şi trăire! Toate cuiburile de berze erau ocupate, iar în fiecare, noua viaţă prinde contur, la propriu. Fiecare cuplu de înaripate se bucura de soarele minunat, numai bun pentru o mică siestă. Afară erau aproape 20 de grade, o temperatură ideală. Chiar dacă natura nu a renăscut în totalitate, pentru că în această zonă nu toţi copacii au înfrunzit căpătând astfel haina nouă, câmpurile sunt cu recoltele mijite, pajiştile sunt înverzite iar insectele deja trebăluiesc. Probabil că în tagma lor sărbătorile sunt altfel ţinute şi respectate.

Îmi era aşa de dor de verdele crud presărat cu floricele (de obicei multicolore, însă nu chiar la vremea asta!) şi de zumzetul gângăniilor, încât am oprit de câteva ori pentru a putea auzi mai bine tot ce este de auzit şi de a mirosi mai bine aşa, la firul ierbii. Se spune că laptele din această zonă este cel mai bun datorită acestor ierburi, atât de grase şi de cărnoase, dar şi aşa de aromate. Văcuţele din Dorna dar şi din zona Humorului pot confirma acest lucru!

DSC_6190DSC_6191DSC_6192

Dar am ajuns la Putna.

Sfânta Mănăstire Putna a fost ridicată între anii 1466 – 1469, de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Putna a fost şi este unul dintre cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice din ţara noastră. Mihai Eminescu spunea:

Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc şi din mormântul lui Ştefan, altar al conştiinţei naţionale.

img786

DSC_6197 DSC_6199 DSC_6200 DSC_6201

De-a lungul veacurilor, mănăstirea a trecut prin multe încercări: invazii, cutremure, incendii… dar turnul tezaurului a rămas neatins. Pe vremuri, când mănăstirea era atacată, aici era ascuns tezaurul mănăstirii: odoarele sfinte şi lucrurile de preţ. La etajul întâi al turnului se urca pe o scară mobilă, care era apoi ridicată. Şi nimeni nu mai putea urca în turn.

DSC_6207DSC_6210 DSC_6213 DSC_6214 DSC_6215 img784

Mormântul tău, Sfinte Ştefane, loc sfânt ca un altar prea ales s-a făcut  nouă celor de un neam şi credinţă cu tine, străjuit fiind pururea de lumina candelei, întocmai ca prestolul din sfintele altare. Aici noi, fiii neamului românesc, am unit întotdeauna rugăciunile noastre cu cele ale tale, în timp de pace şi mai ales în vremuri de primejdii am biruit.

Păstrând dreapta credinţă, într-un cuget şi cu o inimă lăudăm pe Dumnezeu, Care, cu rugăciunile tale, Sfinte Ştefane, dă pace şi mântuire sufletelor noastre.

DSC_6218 DSC_6219 DSC_6221 DSC_6222DSC_6223 DSC_6225 img785

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu- Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoarea de Dumnezeu te mărim.

DSC_6226 DSC_6228

Muzeul Mănăstirii este cel mai bogat şi mai valoros din toate mănăstirile ţării. Aici veţi admira Tripticul – icoana pe care Ştefan cel Mare o purta în războaie. Mai sunt manuscrise, cărţi vechi, odoare din argint şi broderii ţesute cu fir de aur, de pe timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

DSC_6231 DSC_6232 DSC_6233 DSC_6234 DSC_6235 DSC_6236

Dar pentru a înţelege de unde a plecat totul, am să vă spun legenda acestei mănăstiri aşa cum a fost ea spusă de Leon şi Victoriţa Magdan în Legendele Mănăstirilor.

Legendele manastirilor - Volumul 1

Legenda Mănăstirii Putna

Soarele tocmai cobora leneş dincolo de orizont. Umbrele ostenite şi grele ale copacilor acoperă pământul, iar freamătul vântului înfioară orice vietate de prin preajmă.

Deodată liniştea pădurii se tulbură. Copite istovite lovesc sacadat pietrele prin frunzele căzute, căutând o cale mai uşoară. În spatele armăsarului, un călăreţ strânge cu hotărâre frâiele şi calul se opreşte. Cal şi călăreţ, amândoi sunt osteniţi şi nu ştiu încotro s-o mai apuce. Dar, prin desişul crengilor, omul zăreşte un bob lumină, cum doar o candelă sau o lumânare aprinsă pot să dăruiască. Dar ce să caute aşa ceva în inima codrului, unde doar fiarele se-ncumetă să trăiască!?

Coboară de pe cal şi, dând crengile dese la o parte, se apropie de locul acela. În lumina palidă a lunii, desluşeşte conturul unei stânci, în care e săpată o chilie.

Înăuntrul ei, mocneşte lacrima de lumină a unei candele. Alături, stă şi se roagă un  pustnic bătrân, îmbrăcat în rasă de cânepă aspră, cu pletele şi barba albite de iarna vârstei. Parcă ar fi coborât dintr-o icoană… Se aud paşi prin frunziş.

– Cine-i acolo? întreabă vocea puternică, dar blândă a pustnicului.

– Om bun, răspunde călăreţul.

– Apoi, de eşti bun, intră în chilioara mea şi te odihneşte! Ia loc pe laviţa asta de lemn şi trage-ţi sufletul oleacă!

Bătrânul călugăr zâmbeşte. Are ochii senini şi calzi şi îl priveşte pe străin cu atâta blândeţe, de parcă ar fi un vechi prieten pe care aştepta să-l revadă.

– Ce e, omule, cu dumneata? Te văd aşa de obosit şi îngândurat! Ia spune-mi, ce vânt de noapte te aduce prin locurile astea pustii, unde suntem doar eu şi Dumnezeu?

– Apăi, bunule părinte, eu sunt domnitorul Ştefan. Am fost învins în luptă de turcii cei cruzi şi haini. Îmi plânge sufletul când mă gândesc că oastea mi-a fost împrăştiată. Oricât de destoinici sunt oamenii mei, turcii sunt mulţi, armele lor puternice, iar ura lor cruntă. Nu ştiu ce să fac şi am luat drumul prin codri, doar mi s-o linişti inima şi m-o lumina Dumnezeu ce să fac…

Zicând acestea, Ştefan lasă capul în piept, oftând din suflet.

– Ei, Măria Ta, Dumnezeu ţi-a îndrumat anume paşii la chilia mea. Numele meu este Daniil şi trăiesc în pustietatea asta de vreme neştiută. Rămâi aici peste noapte, întinde-te pe lăicioara asta şi mâine de dimineaţă te-oi sfătui ce să faci. Oi mânca un pic de fiertură de rădăcini, că altceva bun nu se găseşte pe aici. Hodineşte-te dar!

Încet, noaptea trece, cu toate ale sale, cu stele căzătoare, cu noian de vise în minte şi cu nădejdea unei zile mai bune în inimă…

Iată de dimineaţă, înainte ca soarele să-şi deschidă pleoapele somnoroase! Părintele înghionteşte pe domnitor:

– Măria ta, hai cu mine degrabă!

Ştefan se ridică, îşi face semnul crucii şi iese după pustnic. Acesta îi arată o culme şi îi spune:

– Urcă în vârful acelui deal, ia arcul şi trimite săgeata adânc în inima pădurii. Acolo unde va poposi, să ridici mănăstire mândră şi sfântă, iar Dumnezeu te va îndruma şi duşmanii nu te vor mai învinge!

Ştefan încălecă murgul odihnit şi, strunindu-l vânjos, urcă dealul pietros într-o clipită. Scoate o săgeată din tolba plină şi, încordând arcul cu putere şi credinţă, slobozeşte săgeata. Pentru o clipă ea zbârnâie, spintecând aerul încă întunecat, apoi nu se mai aude nimic…

După ce se lumină bine, domnitorul luă câţiva oameni din satul apropiat şi porni să caute săgeata. Căutară mult şi bine, dar cu încredere şi răbdare, căci braţul cel puternic al Domnului trimisese săgeata hăt departe, împlântată adânc în codrul secular. O găsiră, în sfârşit, înfiptă într-un paltin bătrân. Între timp, apărură şi boierii şi tot alaiul domnesc, căci îl căutau pe Vodă, aşteptând poruncile sale. Privindu-i pe toţi, domnitorul le spuse:

– Oameni buni, aici, pe locul acesta voi înălţa sfânt lăcaş Domnului. Am nevoie de meşteri pricepuţi, de oameni harnici şi cu credinţă. Începeţi, aşadar, şi tăiaţi copacii jur-împrejur! Să înălţăm aici, în această pădure, mănăstire mare. Aici călugării vor putea sluji cu credinţă Domnului, aici ne vom putea ruga atunci când ne vom întoarce teferi de la războaie şi tot aici oamenii vor găsi alinare şi mângâiere la tot ce-i frământă! Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu şi Maica Domnului!

Şi uite aşa, dragii mei, a horărât Ştefan cel Mare unde să fie mândra sa ctitorie, sfătuit de Daniil Sihastrul, care a devenit duhovnicul şi omul de taină al voievodului. Iar Ştefan cel Mare şi Sfânt, după ce a hotărât locul mănăstirii şi a început zidirea ei, s-a întors iar cu sabia în mână, în fruntea oastei, împotriva turcilor şi i-a învins, după cum îi proorocise Cuviosul Daniil. Întors din bătălie, a sfinţit mănăstirea şi a împodobit-o cu mândre icoane pictate şi cu sfinte odoare.

Legenda spune că la temelia mănăstirii, Vodă a îngropat o mulţime de comori, căci, la Judecata de apoi, domnitorul va veni iarăşi şi le va împărţi pe toate celor care au păstrat cu sfinţenie credinţa şi legea strămoşească.

Veacurile s-au scurs, după cum li-i felul, dar o bucată din paltinul săgetat de domnitor se mai păstrează şi azi la mănăstirea Putna. Tot aici, în groparniţa bisericii, este , săpat în marmură, mormântul domnitorului.

Veniţi, aşadar, cu drag şi pioşenie, să vă închinaţi şi să fiţi binecuvântaţi în această mândră mănăstire, simbol al credinţei poporului român şi al marelui său cârmuitor de odinioară!

 

Aceasta este legenda Mănăstirii Putna.

DSC_6239 DSC_6240 DSC_6243  DSC_6245 DSC_6246

Nu doresc a încheia înainte de a vă mai da un citat din prefaţa acestei cărţi, prefaţă scrisă de Părintele Constantin Necula:

Aş alerga să vă spun vouă, copiilor, cum le-am spus şi copiilor mei: stingeţi pemtru a seară, două, televizorul cu eroii falşi din Naruto ori Pinguins ori Viaţa în Acvariu, depărtaţi-vă de computerul cu jocuri despre ucideri şi ciudăţenii desenate cu monştri şi răutăcioşi nevindecaţi şi luaţi cu voi în dulcele somn al nopţii chipurile Sfinţilor despre care veţi afla în cartea aceasta. Ei pot fi cu adevărat eroii copilăriei voastre, ai adolescenţei voastre, ei pot fi eroii vieţii voastre.