Idei pentru mămici – Emoții strecurate în cadouri

Am terminat ce era de terminat, mâncare, coptură, curățenie, dar parcă ceva lipsea. Ceva care să fie pentru suflet, aducător de emoție, simplitate, tihnă.
Când toată lumea se odihnea pentru lunga noapte ce urmează, eu m-am apucat de meșterit. Aveam o bucată de scoarță de copac luată de la unul tăiat din fața blocului, din el rămânând doar trunchiul care acum este folosit în scopuri casnice. Am tot privit la ea și mi-am imaginat în fel și chip un craft care să fie de acolo, din natură. Dar mai erau necesare câteva elemente care să alcătuiască întregul iar ele sau adunat astăzi. Ieșită prin oraș cu treburi, ochii mi-au căzut pe niște ouă din lemn, lemn curat fără nimic altceva pe el. Nici lăcuit, nici vopsit.
Au venit atunci când a trebuit iar pentru mine mai mare bucurie nu este. 🙂
Așadar, iată materialele cu care am plecat la drum:
școarță de copac
ouă din lemn natur

20160430_165226 20160430_170200

Pentru a le aduna și a le da un finisaj am mai avut nevoie de un pistol de lipit cu silicon și un aparat de pirogravat.
Am făcut din scoarța de copac un postament pentru cele trei ouțe pe care le doream expuse.
Apoi am pirogravat ouăle, unul dintre ele purtând un monogram așa căpătând un aspect mai deosebit. Un ajutor de nădejde am avut în aparatul pe care l-am achiziționat acum câțiva ani de la Kaufland și despre care găsiți detalii într-un alt articol de pe acest blog.

20160430_18031520160430_18144420160430_18421620160430_18464020160430_190624

Craft ouț lemn pirogravat – video

Craft ouț lemn pirogravat 1 – video

După ce ouăle au fost închistrite, le-am fixat pe postamentul pregătit. Acum mi-e bine! 🙂

20160430_193224 20160430_193305 20160430_193313

Vă doresc sărbători luminate și tihnite.
Paște fericit!

Idei pentru mămici – Ce faci când ai nevoie de o cutie mai specială și nu găsești? Îți confecționezi!

Am avut nevoie de o cutie triunghiulară pentru a pune un cadou în ea. Îmi trebuia ceva mai deosebit iar aici, în acest orășel nu se găsesc prea multe, asta pentru a nu spune că de câte ori ai nevoie de ceva, nu găsești și pace. 🙂
Am umblat, cât am putut, și am găsit niște cutiuțe rotunde dar și pătrate, însă prețurile erau nejustificat de mari. O cutie dreptunghiulară, în care nu încăpea un vocabular, costa 20 lei. Eu care sunt un asiduu manufacturier consider această sumă nejustificată. Dar poate este doar o părere de-a mea.
Ajunsă acasă am pus mâna și mi-am confecționat cutia atât de necesară.

Am folosit:
carton stratificat de 5 mm
hârtie de ambalat ornamentală, mai subțire
folie autocolantă
pistol de lipit cu silicon.

Am măsurat dimensiunea cadoului asta ca să știu cât să fie cutia de mare pentru a îl cuprinde. Am tăiat cu ajutorul cutter-ului cartonul. Mai întâi am făcut două triunghiuri iar apoi am tăiat o margine pe care am lipit-o de ele.20160429_143439

Am avut grijă să fac o cutie mai mare și una puțin mai mică pentru ca atunci când le voi asambla să se vadă frumos iar cea mare să fie ca un capac. Marginea am lipit-o cu silicon. După ce s-a fixat, am îmbrăcat totul în hârtie colorată, încercând pe cât posibil să întind hârtie cât mai bine, fără cute. Am reușit, oarecum, dar se putea și mai bine.

20160429_151330

Pe fundul cutiei am pus autocolant de culoare roșie, asta pentru a crea un efect vizual mai frumos, am spus eu. 🙂

20160429_152611

Am avut grijă ca toate colțurile să fie acoperite și când totul a fost gata, cadoul avea o căsuță nouă, primitoare.

20160429_15262820160429_152640

E pentru prima dată când confecționez o așa cutie, și rezultatul nu îmi displace. Sunt convinsă că exersând, finețea va fi mai mare iar produsul mai bibilit. Dar m-am bucurat că am avut materialele necesare așa putându-mi rezolva problema.
Inspirație și spor la meșterit!

Idei pentru mămici – Fărâme din suflet dăruit

Dintotdeauna mi-a plăcut să dăruiesc. Din suflet și cu o plăcere plină, adevărată. Indiferent ce s-a petrecut după, cu relația dintre mine și persoanele cărora le-am dăruit, la un momet dat, ceva, niciodată nu am regretat darul oferit.

Consider că „a dărui” este o artă și ca orice artă nu poate fi făcută oricum. Am considerat că un cadou confecționat de mine poate reflecta mai în detaliu ceea ce doresc să transmit. Și sunt convinsă că și lucrușoarele poartă cu ele această stare: aceea în care ele au prins contur, au fost făurite.

Un cadou confecționat de tine spune o poveste. Ea poate fi una care să-i creeze adresantului o stare de bine, prețuire și apreciere. Fie că este vorba de o rudă, un prieten sau mai știu eu ce poziție are destinatarul în relația cu tine, cadoul dăruit nu așteaptă nimic în loc. Pot afirma, cu tărie, că nu a apus vremea în care tot ceea ce se dăruiește trebuie să funcționeze ca un bumerang. Iar astăzi am trăit, din nou, starea aceasta. Ce a ieșit este detaliat mai jos. Vreau să-i mulțumesc Cameliei pentru model. Prin intermediul ei a ajuns acest trandafir la mine iar eu, la rându-mi, l-am oferit. Doar că în altă formă. 🙂

Am folosit:
material pentru goblen (matador, cum se numește pe aici)
fire de bumbac de mai multe culori
un gherghef de lemn
dantelă de mătase de culoare albă
un fluture din pene
bandă de mătase de culoare verde
ștrasuri vernil.
Modelul este cel atașat mai jos.

536ecc6b41241

Iar pașii de lucru se observă în ilustrațiile ce urmează.

20160426_210606 20160426_213902 20160427_081630

În fotografia de mai sus se observă diferența între matador (pe care am cusut eu) și etamină, pe care se coase în cruciulițe.

20160427_183546

Am făcut mai multe probe în ceea ce privește dantela pe care am atașat-o dar până la urmă cea albă a avut câștig de cauză.

20160428_114632 20160428_121211

Forma finală a ajuns să arate astfel.

20160428_122745

Un suflet se poate numi generos atunci când îi face mai multă plăcere să dea decât să primească.

Activități educative copii – „Tuck pentru totdeauna” o poveste despre viața fără de moarte

Pentru că așa s-a nimerit, ca Tuck să fie citit imediat după Toporișca, despre care v-am povestit zilele trecute, cred că asta a fost în dezavantajul celei dintâi. După așa o intensitate și atâta suspans pe care l-a adus Brian în urma prăbușirii avionului,  povestea familiei Tuck a pălit. Totul s-a petrecut cuminte, fără prea multă bătaie de cap cu toate că a existat un moment în care Luca s-a oprit din citit pentru a se mira de deznodământul unei acțiuni făcute de Mae Tuck.

Tuck pentru totdeauna de Natalie Babbitt este povestea unei familii care devine nemuritoare în urma unei întâmplări. Cu toate că acest fapt te face să crezi că pentru tot restul vieții vei fi fericit, se pare că nu este valabil pentru toată lumea. Neplăcerile acestui destin sunt mari și greu de suportat, asta pentru că cei din jur nu cunosc secretul și ca atare, nu înțeleg ce anume se petrece cu tine. Nu poți zăbovi timp îndelungat într-un loc, pentru că toți îmbătrânesc iar tu rămâi neschimbat, de aici venind și neplăcerile. Familia Tuck este alcătuită din patru membri:

Mae Tuck, o femeie zdravănă, rotundă ca un cartof, cu fața mare și cu ochii blânzi avea un soț al cărui chip trăda o adâncă tristețe,  fiindu-i brăzdat de zbârcituri care-i încrețeau chipul. Cei doi aveau doi copii, pe Miles și pe Jesse, iar toți patru nu se schimbaseră deloc de optzeci și șapte de ani.

Tuck pentru totdeauna – capitolul doi – video

O dată la zece ani, cei doi băieți veneau acasă pentru a-și vizita părinții, mama ieșindu-le în întâmpinare. Purta cu ea, de fiecare dată, singurul ei obiect mai drăguț, o cutiuță muzicală.

Tuck pentru totdeauna (1)

Cei din familia Tuck deveniseră nemuritori după ce au băut apa dintr-un izvor, dar nu și-au dat seama de acest lucru decât după ce o serie de întâmplări în urma cărora ei ar fi trebuit să moară au dovedit contrariul. Dat tot nemuritor devenise și calul familiei care se adăpase din aceeași sursă. Și-au dat seama de asta după ce tatăl fusese mușcat de un șarpe veninos, calul fusese împușcat, Jesse căzuse dintr-un copac de la o înălțime foarte mare. Important este de reținut că toți au rămas așa cum erau în momentul în care au băut apa, adică nu au mai întinerit dar nici nu au îmbătrânit. Așa se face că Jesse avea 17 ani,  și așa avea să rămână până la șfârșitul lumii.

Dana aprilie 2016 (1) Dana aprilie 2016 (2)

Ceea ce schimbă traiul acestei familii este apariția lui Winnie, o fetiță a cărei familie stăpânea păduricea Treegap, acolo unde se afla izvorul cu apa miraculoasă, dar și în apropiere de casa familiei Tuck. Ea se hotărăște să fugă de acasă nemaiputând suporta cicăleala alor ei iar întâmplarea face să afle secretul atât de bine păzit. Din această cauză ea este luată de familia Tuck și dusă la căminul lor, pentru scurtă vreme, atât cât va fi necesar pentru a-i destăinui întreaga poveste. Poate e bine de știu că Winnie avea doar zece ani.

20160424_200849 20160424_200908

Pentru că în jurul acestei familii s-a țesut o întreagă poveste, un bărbat s-a hotărât să afle dacă e ceva adevărat din toate câte se spuneau și așa, intră și el în poveste ca fiind Domnul cu costum galben.

Cei din familia Tuck reușesc de-a lungul clipelor petrecute împreună să-i spună micuței, în amănunt, toate detalii și s-o convingă că nu doresc a-i face nici un rău.

Întocmai cum suntem și noi, eu și restul familiei Tuck, Winnie. Suntem blocați în loc și nu putem trece mai departe. Noi nu mai suntem în roată, Winnie, am căzut din ea. Ne-a lăsat roata în urmă. Dar în juru nostru, pretutindeni, lucrurile se mișcă și cresc și se schimbă. Uite, tu, de pildă. Ești încă un copil, dar într-o zi vei deveni femeie. Iar după aceea, vei trece mai departe și vei face loc altor copii. (pag. 78)

-Dar eu nu vreau să mor!

-Firește că nu, spuse Tuck liniștit. Și nici nu vei muri acum. Încă n-a venit vremea. Dar moartea face parte din roata de care îți spuneam, și se învecinează cu nașterea. Nu poți să scoți o bucată sau alta din roată și să lași numai ce-ți convine. Însă a face parte din roată e o binecuvântare. Dar ne-a ocolit pe noi, familia Tuck. (pag. 79)

O clipă își dori să rămână cu ei pentru totdeauna în căsuța aceea însorită și nu prea curată, de pe malul iazului. Să crească mare alături de familia asta și poate, dacă povestea cu izvorul era adevărată, când va împlini șaptesprezece ani… (pag. 111)

Aici este momentul în care, vă spuneam la începutul acestui articol că, Luca s-a oprit din citit fiind mirat de desfășurarea evenimentelor. Apare domnul cu costum galben care le pune celor din familia Tuck că a cumpărat pădurea de la familia lui Winnie, că știe de apa din izvor și că vrea să o vândă, pentru a se îmbogăți.

img462

-Am aici un document semnat, legal, prin care pot dovedi asta. Am de gând să vând apa vie. (pag. 118)

-Ești nebun, omule! Ești un smintit! Nu se poate să spui nimănui despre apa aia! Nu înțelegi ce s-ar putea întâmpla?

-Eu îți ofer o astfel de ocazie, țipă bărbatul în costum galben, iar tu o refuzi?! (pag. 119)
Winnie făcu ochii mari. Mae stătea în fața ușii, ținând de țeavă, ca pe un ciomag, vechea pușcă de vânătoare a lui Tuck, nefolosită de foarte multă vreme.

Alb ca varul, bărbatul în costum galben zâmbi:
Nu înțeleg de ce v-ați supărat așa. Chiar credeți că puteți ține apa vie numai pentru voi? Sunteți peste măsură de egoiști. Dar mai rău decât atât, sunteți și grozav de proști. Ceea ce vreau eu să fac puteați face voi cu mult timp în urmă. Acum e prea târziu. După ce Winifried va bea din apa aceea, am s-o pot folosi pe ea pentru demonstrațiile mele. Chiar mai bine decât pe voi. Copiii sunt mult mai atrăgători. Așa că, liniștiți-vă. Nu puteți face nimic ca să mă opriți.

Cu un sunet înfundat, ca și cum ceva s-ar fi spart, patul armei îi zdrobi partea din spate a țestei. Bărbatul căzu la pământ ca un copac doborât, cu o expresie de uimire întipărită pe față și cu ochii căscați. (pag. 122)

img463

Finalul trebuie să-l descoperiți singuri.

Poate ar mai trebui să spun că nu știu de ce editura a încadrat cartea la 12+, pentru că, din punctul nostru de vedere, mai bine spus al micului cititor, poate fi parcursă fără nici un fel de probleme și de copiii mai mici, de la 10+.

Ca majoritatea cărților apărute sub umbrela editurii Art, cartea este foarte frumoasă, având coperte trainice pe care odihnesc doi trandafiri, unul dintre ei fiind lăcuit asemenea și titlul, ilustrații prețioase semnate de Mircea Pop și un font potrivit pentru ochișorii dornici de povești inedite.

Tuck pentru totdeauna (1)

Spor la citit!

Idei pentru mămici – Păsări gătite pentru persoane deosebite

Cu mai multă vreme în urmă am achiziționat materiale ce-mi sunt necesare la finisarea machetelor confecționate de mine. Am nevoie de tot felul de accesorii și atunci când găsesc ceva ce-mi place cumpăr, chiar dacă nu am nevoie atunci. Timpul m-a învățat că este bine să fii pregătit pentru a nu fi luat prin surprindere. Așa s-au aciuat și niște figurine de lemn – pasăre, care aveau o gaură în mijloc, pentru că doream să cos niște goblenuri miniaturale și era necesară o ramă.

Pentru coaserea goblenului am folosit pânza specială, cea cu găurele foarte mici, fire de bumbac de diferite culori și răbdare, de care nu duc lipsă absolut deloc.

20160411_114618

Am căutat și cusut modele mici asta pentru că spațiul de expunere nu-mi permitea o lucrare vastă. Și pentru că se apropie sărbătorile, am optat pentru ceva specific dar și motive de primăvară. A rezultat un fluturaș, un ouț încondeiat și o ramură și câteva floricele.

20160412_220223 20160412_220233 20160412_220246

Am stat și m-am gândit la alternativele pe care le am, de a prinde micuța cusătură de figurina de lemn și singura modalitate a fost aceea cu silicon.
Fiindcă așa nu păreau a fi terminate, după ce s-au mai odihnit ceva vreme, am hotărât să fac niște felicitări pentru a le trimite persoanelor dragi mie. Zis și făcut!
Am folosit carton colorat dar și cu modele, nasturi îmbrăcați în material, perluțe pentru ochișori, hârtie decorativă pentru prăjituri, bandă dublu adezivă, un pistol de lipit cu silicon și plăcere greu de explicat în cuvinte.DSCN7682 DSCN7684 DSCN7686

Trimit aceste simboluri oamenilor speciali din viața mea, alături de cele mai prețuite sentimente dar și de speranța unor sărbători tihnite și luminate.

Activități educative copii – Discuțiile din mașină, neprețuite!

Postura de mamă mi-a oferit de-a lungul timpului tot soiul de experiențe care au înlesnit trăiri diverse. Una dintre ele este legată de discuțiile pe care le am în mașină, atunci când alături de mine se află copiii. Fie că sunt amândoi (în ultima vreme tot mai rar pentru că Răzvan este departe de noi 🙁 ) fie că e doar unul, habitaclul automobilului este cel care crează o intimitate cum rar mi-a fost dat să experimentez.
Poate faptul că eu, de copil, nu am călătorit cu mașina decât ocazional, m-a determinat ca atunci când am crescut să-mi doresc, nespus, să am mașină proprie dar și permis de conducere, ceea ce s-a întâmplat imediat ce am devenit majoră. E adevărat că schimbarea regimului din România mi-a facilitat acest lucru și visul meu a putut căpăta consistență devenind palpabil. Așa că, am condus din pură pasiune până în momentul în care am născut, am continuat acest lucru până acum, când scriu aceste lucruri și nu mă voi opri niciodată. Nici un drum nu mi se pare prea lung și nici o destinație de neatins.
În aceste condiții, băieții mei au fost plimbați și răsplimbați și așa, poveștile în care mașina a fost gazda, au devenit cele mai frumoase. Și au fost multe, foarte multe. 🙂 Am multe locuri din țară dar și din afara ei care au atașate și aceste istorisiri și pot spune, cu mâna pe inimă, că sunt deosebite.

Așa a fost și astăzi, atunci când, la întoarcerea de la pian Luca mi-a povestit ce a făcut el afară, zilele astea, alături de copii. Am aflat că după ce au încercat să „vândă ziare”, a se citi pliante de la hipermarketurile din zonă, fără prea mare succes, au găsit o formulă ce s-a dovedit mult mai inspirată.

-Mama, alături de Teo, Alexandra, Daria și încă un băiețel am cules flori.
– Ce fel de flori, Luca?
– Din alea crescute random, nu știi?Discuții în mașină
-Și ce-ați făcut cu ele?
-Alexandra a făcut buchețele iar Daria, pentru că este cea mai mică și mai drăguță, le-a vândut vecinilor noștri mai bătrânei. 🙂
-Și, ați avut succes?
-Evident că da, nici nu aveam cum. A fost suficient ca Daria să întindă buchețelul și ei l-au și cumpărat. Și știi, nu a spus cât costă ci doar: dați cât doriți dumneavoastră. 🙂
-Și ați adunat vreun ban?
-Da. 6 lei.

Discuții în mașină1

Discuții despre afacerile din copilărie – video

Nu știți ce bucurie și ce planuri au urmat. Ce și cum vor face atunci când nu vor mai avea produse oferite de natură. Și să nu credeți că nu avea și pentru asta o alternativă:

Adunăm crenguțe, le curățăm, fetele le împletesc și așa vindem coșulețe!

Sunt convinsă că vor mai veni și alte povestiri, din perioada pubertății, pentru că în asta am intrat. Da, și eu alături de el. 🙂

Machete didactice – Nicolae Labiș și mălinii natali

Întrucât îl privește pe Labiș, tânăr poet, pe care un accident nefericit l-a făcut să piară la 21 de ani, eu nici nu mă întreb ce ar fi devenit dacă trăia, pentru că îl consider un poet pe deplin exprimat, de la care au rămas câteva poeme încântătoare, pe care istoria literaturii noastre nu le poate trece cu vederea. Iată un prilej pentru un estet să se întrebe din nou ce este poezia, ca artă, fără îndoială, căci problema cealaltă a funcției ei prin oglindire este pentru noi definitiv rezolvată.
George Călinescu

Intri în poezia lui Nicolae Labiș ca într-o pădure foșnitoare de vorbe și imagini, în care toate își răspund. Esențele tari ale pădurii, stânca, pământul puternic acoperit de verdeața cetinei fără moarte, izvoarele repezi de munte au dat viața lor acestui copil al poeziei, cu destin crud.
Crescut între dealurile, munții și codrii Moldovei, de nord, el a găsit de la început în preajma lui măreția și n-a făcut nici o sforțare pentru a o putea exprima. Vorbele au sporit în el odată cu basmele și balada și au pornit înafară fără ca el să le „zugrăvească, prea lesne distilându-se în grai”. Adică Labiș a cântat, după cuvântul lui Goethe despre poet, liber și firesc, cum cântă pasărea din ram. Și cu vorbele învățate, în primul rând, din Miorița. Apoi de la Eminescu și de la Sadoveanu. Într-un târziu, când a coborât din pădurile sale, a mai cunoscut și alți învățăcei ai eternei năzuinți către frumusețe, români și străini.
Zoe Dumitrescu-Bușulenga20160420_084219

Primăvara

Sub soarele de primăvară
Zăpada-ncepe să crape
Și-n brazde freamătă ușoară
Minunea firelor de ape.

Apoi nici asta nu mai este
Iar gliile încep să fiarbă
Și crește-n sus ca în poveste
Minunea firelor de iarbă.

E-o revărsare de ogoare
Fără răzoare, fără hat,
Prin care duduie-n vibrare
Tractoare-n cântec cadențat.

E-atât de cald și-atât de bine
În proaspăt, însorita zi!
Visezi pătulele mai pline
Din toamna care va veni.

20160420_08313620160420_08315220160420_083208

P.S. Dimensiunea ansamblului cu portretele lui Labiș și Sadoveanu este de 130 X 90 centimetri. Aceasta este o copie a tapiseriei aflate la Galeria oamenilor de seamă din Fălticeni.

Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni pregătită pentru redeschidere

Dimensiunea mălinului este de 140 X 100 centimetri. Am confecționat mălinul pentru că satul natal al poetului este Poiana Mărului, în comuna Mălini. Despre casa memorială a lui Nicolae Labiș am mai scris aici și aici.

Activități educative copii – „Toporișca” de Gary Paulsen, o carte despre supraviețuire, determinare și speranță

Lecturile copilăriei te transportă în lumi dar mai ales în situații greu de trăit în viața reală. Poate unii dintre noi, la un moment dat, vor avea nenorocul de a confrunta cu așa grozăvii, dar marea majoritate a maselor vor rămâne numai cu experiența lecturii.

Toporișca de Gary Paulsen, apărută la Editura Arthur în colecția Cărțile de aur ale copilăriei, ilustrațiile semnate de Ciprian Udrescu, este genul de carte pe care nu ai mai vrea să o termini. Antrenantă, emoționantă, tulburătoare, te captivează de la primele cuvinte.

toporișca
Brian Robeson este un băiat de treisprezece ani care este părtaș la divorțul părinților, el fiind lăsat în grija mamei, dar având posibilitatea să petreacă vacanțele alături de tatăl său care era inginer și lucra în Nordul Canadei.

Ca întotdeauna, gândurile începeau cu un singur cuvânt.
Divorț.
„Ce cuvânt urât!” își zise. Un cuvânt urât și sfâșietor care nu însemna decât certuri, țipete și avocați. Doamne, ce mai ura avocații, cum stăteau ei așa cu zâmbetele alea prefăcute și încercau să-i explice în termeni juridici, cum se ducea de râpă, cum se zguduia și se sfărâma totul, cum se zguduia și se sfărâma tot ce crezuse de neclintit. Divorț. Un cuvânt care desparte, un cuvânt urât care desparte.
Divorț.
Secrete. (pag. 6)

Și parcă această povară nu ar fi fost de ajuns, avionul care-l transporta pe Brian la tatăl lui se prăbușește, dar nu oricum, ci în urma unui infarct pe care-l are pilotul.

Izbit din nou de durere ca de o lovitură de ciocan, pilotul păru că se face una cu scaunul și Brian se repezi să-l ajute. Nu-și dădea seama ce se întâmplă.
Apoi pricepu.
Înșelesese. Gura pilotului se schimonosi; înjura și lovea spasmodic scaunul, ținându-se strâns de umăr. Înjura și șuera:
– Pieptul! Doamne Dumnezeule, îmi sparge pieptul!
Înțelesese prea bine.
Pilotul avea un atac de cord. (pag. 15)

În ciuda acestui accident, Brian scapă cu răni ușoare ce nu-i pun viața în pericol. Se trezește într-un mediu în care este rupt de civilizație, fără a avea la el nimic altceva decât o toporișcă, aceasta fiindu-i dăruită de mama sa la plecare.

Brian deschise ochii și începu să țipe.
Preț de câteva secunde, nu-și dădu seama unde se află, credea că încă se mai prăbușește, că o să moară. Țipă până își pierdu răsuflarea.
Tăcere, apoi, întretăiată de suspine. Pieptul i se umplea, din nou, cu aer și încă mai plângea încet. De unde atâta liniște? Cu doar câteva clipe în urmă, totul era zgomot, rupere, sfâșiere, urlet. Acum, tăcere. (pag. 38)

Impactul avut asupra noastră a fost mare și asta pentru că experiențele prin care a trecut băiatul de treisprezece ani sunt foarte crude. Poate cel mai mult mi-a plăcut faptul că Brian, în căutarea răspunsurilor la problemele ivite, se întoarce mereu la școală și la cunoștințele dobândite până atunci.

Niciodată, în nici o carte, în niciun film despre natură din toate câte văzuse la televizor, nu se vorbise despre țânțari sau muște. În programele alea despre frumusețile naturii nu se arătau decât priveliști încântătoare și animale care țopăiau și păreau să se distreze de minune. (pag. 44)

Brian avusese cândva un profesor de engleză, pe nume Perpich, care îi îndemna întotdeauna să aibă o atitudine pozitivă, să gândească pozitiv, să încerce să aibă mereu controlul în orice situație. Da, asta le spunea Perpich: „Gândiți mereu pozitiv și nu pierdeți controlul asupra situației”. (pag. 54)

Ce citise, ce văzuse despre cum să-ți faci rost de hrană în sălbăticie? Parcă văzuse ceva… A, da, un program la televizor despre piloții din aviația militară și un curs pe care aceștia îl făceau. Un curs de supraviețuire. Bun așa, acum își amintea programul. (pag. 66)

Dar cum se face focul? Se gândi la orele de la școală. La toate orele de științe ale naturii. Oare învățase vreodată cum se face focul? Le explicase vreodată vreun profesor „Uite, așa se face focul…” (pag. 95)

Luca a trăit, la maxim, fiecare propoziție. Se oprea din când în când și făcea tot soiul de comentarii despre cum ar proceda el ori dădea pronosticuri despre ce va face Brian. De multe ori am auzit:
– Știu mama, știu cum va proceda băiatul!

Toporișca de Gary Paulsen – video

Toporișca, capitolul XIV – video

Băiatul reușește să-și construiască un adăpost, să găsească hrana necesară supraviețuirii, să confecționeze un arc pentru a prinde păsări dar și să deslușească tainele prinderii peștilor în lacul pe care l-a făurit. Atât de bine se descurcă și reușește să iasă din situații complicate încât aproape că-ți dorești să fii și tu în situația lui, pentru a vedea dacă ai aceleași abilități dar și dacă ești îndeajuns de curajos. O furtună foarte puternică scoate epava avionului la suprafața lacului așa copilul reușind să recupereze kit-ul de supraviețuire ce se va dovedi esențial în salvarea lui.

toporișca1

Finalul este unul fericit iar epilogul vine să dea unele explicații la ce s-a petrecut după ce băiatul a fost salvat. Aflăm cum se numesc fructele și păsările pe care Brian le-a numit într-un fel propriu, neștiind denumirea lor reală dar și că acesta a suferit transformări care s-au dovedit a fi permanente. A devenit mai chibzuit, a rămas fascinat de cantitatea și divestitatea produselor. A rămas cu multe semne de întrebare legate de cele văzute și învățate în sălbăticie. Pentru că băiatul a fost salvat înainte de venirea iernii, atunci când se presupune că s-ar fi descurcat mult, mult mai greu să supraviețuiească, autorul a scris o continuare a cărții, la cererea cititorilor, în care a descris ce s-ar fi întâmplat în aceste condiții. Cartea se numește „Brian’s winter ” care, din păcate, nu a fost tradusă în românește.

51GWUKXQg1L._SX331_BO1,204,203,200_

Toporișca este o carte ce nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui copil. Al tău o are?

Activități educative copii – În „Săptămâna altfel” a putut merge și Coconaș la școală

În cursul activităților din această săptămână una dintre teme a fost aceea a aducerii și prezentării jucăriei preferate, numindu-se „Animalul meu de pluș”.
De mult s-a tot pomenit la noi în casă regretul că Coconaș nu poate merge și el la școală, acolo unde poate vedea clasa dar și cunoaște pe doamna și colegii.
Dacă nu știți cine este Coconaș, ei bine aflați că este un ursuleț, preferatul lui Luca, nelipsit de lângă el din toate deplasările. I-a fost alături peste tot și când vine vorba de el știm că este al cincilea membru al familiei. Am mai vorbit despre Coconaș pe acest blog.

DSC_1175

A mers la munte și la mare, a zburat cu avionul, a mers cu vaporul, cu trenul și cu mașina de muuulte ori, dar la școală nu fusese niciodată.

DSCN6136Dar acum a venit clipa cea mare a lui, aceea de școlărel pentru o zi. Pentru ca emoțiile să nu fie prea mari, Coconaș l-a luat cu el și pe Cloud, tot un ursuleț, dar britanic, ultimul intrat pe lista de preferințe a copilului.DSCN7623

De dimineață, Luca le-a tot povestea că se vor întâlni și cu alte jucării, că vor vedea banca în care stă, dar mai ales vor avea bucuria de a simți atmosfera școlară.

DSCN7626

Nu a fost elev care să nu-și aducă preferatul, unul mai interesant decât altul. Am văzut jucării pe care lesne se puteau observa zecile de spălări și cosmetizări dar care erau îmbrățișate într-un mod aparte. Altele mai moderne, nu din copilăria mică a școlarului. Dar fiecare a adus ce a crezut de cuviință. Luca nu a avut nici o secundă ezitarea de al lua pe Coconaș, chiar dacă și el a fost spălat de muuulte ori și nu mai arată chiar așa de ok, unde mai pui că și-a pierdut și funda pe care o avea prinsă de o urechiușă, dar a dorit ca și Coconaș să aibă alături de el pe cineva atâta timp cât Luca va fi ocupat.

DSCN7627DSCN7624DSCN7628DSCN7630DSCN7644

Din fotografiile pe care le-am făcut se văd câteva preferințe ale copiilor.
Acum, Luca este încântat de experiența trăită de prietenul lui dintotdeauna și vor avea multe de împărtășit. Poate prin ochii lui de pluș, școala s-a văzut diferit iar discuțiile avute cu celelalte jucării au scos la iveală multe alte lucruri inedite. 🙂
Oricum, fiecare jucărie are o poveste pe care o crede cea mai frumoasă, interesantă, emoționantă. Și cred că așa este, zău!

DSCN7629

Activități educative copii – Ziua patru la „Școala altfel” – activitate integrată „Copacul cel darnic”

Ziua patru la „Școala altfel” a fost, pentru mine, o zi specială. M-am pregătit temeinic pentru ea, asta pentru că știam că va fi ultimul atelier cu clasa fiului meu cel mic. Lista cărților pentru această activitate a fost lungă, dar după îndelungi deliberări, cu mine însămi, și după o cântărire a tuturor factorilor existenți, s-a ales „Copacul cel darnic” de Shel Silverstein. Despre cum am găsit eu, alături de Luca, această poveste, puteți citi aici. Chiar dacă lista de cărți citite a mai sporit de la această lectură, rămân la convingerea că este cea mai impresionantă poveste citită de noi, cu un mesaj atât de frumos și cu niște rostiri atât de profunde.
Dar cum m-am pregătit, că ăsta este un lucru extrem de important în toată desfășurarea de forțe? Spun așa pentru că ceea ce a rezultat spre asta duce. Fără lipsă de modestie.
Căutările mele au fost perseverente și pentru că ceea ce am găsit în limba română nu m-a mulțumit, am căutat în limba engleză. La traducerea materialelor alese am primit sprijin și de la Răzvan, fiul meu cel mare, care a găsit timpul necesar pentru a-mi spulbera unele nelămuriri. Mulțumesc frumos, dragul meu!
Voi relata întâmplările petrecute în ordinea desfășurării lor, asta pentru a avea un înțeles ceea ce vreau să spun, cu toate că-mi vine să scriu tot deodată și să vorbesc în același timp. Pătimașă cum sunt, nu-i de mirare. 🙂

Am plecat de dimineață, gătită, cu inima având un puls mai susținut, asta pentru că știu că nu te poți prezenta în fața copiilor oricum, dar și de faptul că Luca era acolo, și mă privea nu ca pe o mama doar a lui ci ca pe cineva pe care trebuia s-o împartă. Nu era la prima experiență de acest gen și cu toate astea, în timpul atelierului, tot a simțit nevoie să-mi mai șoptească câte ceva.

20160420_165804

foto sus: mapele pregătite pentru copii

Am avut alături de mine, cum se putea altfel, o machetă care a fost îndrăgită de copii, din prima.

20160421_072312 20160421_072339

Ziua 4 săptămâna altfel

După ce am avut o scurtă introducere, aici mulțumindu-le doamnei și copiilor pentru găzduire, am citit povestea. Odată rostită au curs întrebările și răspunsurile, îndrumar fiindu-mi materialul găsit pe site-ul autorului. Îl atașez. tradus, poate-l veți folosi vreodată.

img449 img450

De toate, pe fișele de mai sus , sunt peste 25 de întrebări, așa putând fiecare copil răspunde la una. Au mai avut în mape, fiecare, câte o frunză și un măr, făcute din hârtie. Pe frunze, copiii au răspuns în scris la o întrebare, iar pe măr, la finalul discuțiilor, i-am rugat să aleagă din toate cuvintele rostite în cursul activității pe cel care le-a plăcut mai mult. Odată scrise, copiii le-a atașat machetei. Iată cu s-a văzut macheta completată.

Ziua 4 săptămâna altfel1Ziua 4 săptămâna altfel2

A urmat apoi o fișă Ce-i într-un nume?”, iar aici cerința suna așa: Încearcă să faci un acrostih. Toată poezia trebuie să se refere sau să descrie numele ales de tine. Creația ta poate fi despre tine, un prieten, o persoană faimoasă sau chiar despre animalul preferat, sportul sau pasiunea pe care o ai.

Acrostih – fișă „Ce-i într-un nume?”Ziua 4 săptămâna altfel4

Acrostih – Ce-i într-un nume? – video

Pentru etapa următoare am pregătit o fișă care s-a numit  „Crează-ți un timbru”. Folosește-ți imaginația și confecționează un timbru în amintirea celei mai frumoase întâmplări trăite de tine. Tot pe site-ul autorului am găsit-o.

Ziua 4 săptămâna altfel3

img442

S-a lucrat cu drag și spor iar copiii nici nu au dorit să iasă în pauză. A fost o atmosferă plăcută, creativă.
Am încheiat cu un craf, nelipsitul craft iar pentru asta am pregătit fiecărui copil cele trebuincioase:

carton colorat ce avea imprimat pe el modelul de confecționat
fire de mohair sau pna de diferite culori
ochișori mobili.
Luca a exersat acasă și a reușit, singur, să facă o broscuță. 🙂

Ziua 4 săptămâna altfel7

Și la școală au fost copiii care s-au descurcat minunat. Celor care au întâmpinat greutăți, le-am sărit în ajutor.

Etapele sunt:

se tipărește forma pe un carton
se pune cartonul în două, așa rezultând două figurine
se decupează cerculețul din mijloc iar apoi întreaga figură
prin cerculețul rezultat se trece ața, în așa fel încât să se formeze pom-pom-ul, sau moțul, pe românește.
se taie roată împrejur ața, așa putând prinde la mijloc cele două părți ale pom-pom-ului

Am găsit o imagine mai clară decât vorbele mele. Sper să fie mai bine așa.

pom-collage

După tiparele acestea am lucrat. 🙂

img451 img452 img453

și așa atmosferă a fost în timpul lucrului.

Ziua 4 săptămâna altfel5Ziua 4 săptămâna altfel6

La ora amiezii am terminat. A fost așa de frumos! Aș repeta oricând, cu alte subiecte dar și cu alți copii, pentru că ce-i mai frumos decât lucrul cu copiii?

DSCN7647 DSCN7648