Idei pentru mamici

„Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai Niciun comentariu

Cărțile cu „Alice” au reprezentat întotdeauna un subiect preferat pentru analiză, deoarece povestea se pretează la diverse interpretări. Pentru că m-am reîntâlnit cu Alice, la lectura noastră de seară, am fost mai atentă să văd cum anume percep povestea acum, când am trecut un prag așa de important al existenței mele.
Socotită a fi o carte cu foarte multe substraturi, destinată copiilor, dar deopotrivă și adulților, Alice nu contenește a fascina cititorul indiferent în ce categorie de vârstă se încadrează. Am dorit a parcurge lectura la braț cu Luca și manifestările lui mi-au confirmat că am ales inspirat.

Debutul vacanței mari s-a făcut în compania Alicei, și ea ne-a însoțit și pe tăpșanul lecturilor și stărilor noastre de bine. După un început de iunie ploios și umed, iată că vremea s-a înseninat și a devenit una specifică acestei perioade: cădură, flori multe, fructe de sezon, triluri de păsărele. Ah!, uitam de gâze. 🙂

Pomeneam de analizele care se pot face pe marginea poveștii scrisă de Lewis Carroll și după o documentare mai amănunțită, iată ce concluzii se pot trage:

1. Parodii și referințe intenționate
Lewis Carroll a incorporat în mod activ și a parodiat aspecte ale mediului său și culturii victoriene în cărțile sale. Un exemplu este parodierea poemelor pe care copiii trebuiau să le învețe și să le recite cu patos în zilele lui. Poemele originale din spatele parodiilor sale sunt ușor de recunoscut. Nu trebuie să uit să specific faptul că traducerea Antoanetei Ralian este de vis, iar cea a poemelor, care este făcută de Ioana Ieronim, așișderea.

De asemenea, el a făcut referințe la evenimentele reale și la oameni cunoscuți în povestirile sale. De exemplu, Alice și surorile ei apar de mai multe ori în cărți, iar unele fapte (cum ar fi îmbătrânirea în timpul unei călătorii din cauza ploii neașteptate și încercarea de a se usca din nou) s-au îndreptat spre povești. Prin aceasta, Carroll a făcut povestea super atrăgătoare pentru publicul său original: adevărata Alice și surorile ei.

Sensuri ascunse
Mulți oameni cred că textele din cărțile lui conțin, de asemenea, semnificații ascunse la un nivel mult mai profund, cum ar fi promovarea consumului de droguri sau încercarea de a învinge situația politică. Cu toate acestea, majoritatea acestor acuzații se bazează pe speculații și interpretări. Nu există nici o dovadă clară că autorul a sugerat ceva prin povestirile sale, cu excepția amuzamentului propriilor prieteni.

În ceea ce privește ilustrațiile din carte, Carroll uneori îi dădea lui Tenniel (ilustratorul poveștilor) instrucțiuni precise cu privire la ce să atragă, ceea ce poate nu a fost doar o chestiune de preferință vizuală, ci și o modalitate suplimentară de a încorpora referințe în poveste. Tenniel ar fi putut, de asemenea, să-și adauge propriile glume și referințe la timpul în care a trăit, în desenele sale.

Se consideră că ilustratorii au un anumit stil consecvent și sunt influențați în mod conștient și inconștient de mediul și amintirile lor.

Cea mai evidentă temă care se regăsește în Aventurile lui Alice în Țara Minunilor este tema creșterii.

Lewis Carroll a adorat modul în care copiii mici și nevinovați se apropie de lume. Cu Aventurile lui Alice în Țara Minunilor, a vrut să descrie modul în care un copil vede lumea noastră adultă, inclusiv toate regulile și eticheta socială pe care am creat-o pentru noi înșine, precum și obiceiurile ego-ului și ale răului dezvoltate în timpul vieții noastre.

Aventurile lui Alice în Țara Minunilor reprezintă modul și rolul copilului de a supraviețui în lumea confuză a adulților. Pentru a înțelege lumea noastră adultă, Alice trebuie să depășească spiritul deschis care este caracteristic copiilor.

Aparent, adulții au nevoie de reguli pentru a trăi. Dar majoritatea oamenilor aderă la aceste reguli orbește acum, fără a se întreba „de ce”. Acest lucru duce la comportamentul incomprehensibil, uneori arbitrar, pe care Alice îl trăiește în Țara Minunilor.

Când intră în Țara Minunilor, Alice se confruntă cu un mod de a trăi și de a gândi altfel decât al ei. O ducesă care este hotărâtă să găsească o morală în toate. Încercări care par a fi foarte nedrepte. Dar în timpul călătoriei prin Țara Minunilor, Alice învață să înțeleagă lumea adulților ceva mai mult. De fapt, ea crește. Acest lucru este reprezentat și de schimbările sale fizice în timpul povestirii, în creștere și descreștere.

Din ce în ce mai mult începe să înțeleagă creaturile care trăiesc în Țara Minunilor. De la pisica Cheshire, ea învață că „toată lumea e nebună aici”. Învață să se descurce cu regulile nebunilor de minune și, în timpul povestirii, se simte mai bine în gestionarea situației. Ea spune Reginei de Cupă că ordinul ei este o „prostie” și împiedică decapitarea ei. În cele din urmă, Alice și-a adaptat și a pierdut cea mai mare parte din imaginația ei vie, care vine odată cu copilăria. Își dă seama ce creaturi în Țara Minunilor sunt într-adevăr „nimic altceva decât un pachet de cărți”. În acest moment, ea s-a maturizat prea mult pentru a mai rămâne în Țara Minunilor – lumea copiilor, și se trezește în lumea „reală”, lumea adulților.

Legat de tema „a crește”, motivul „identității” în Țara Minunilor, Alice se luptă cu importanța și instabilitatea identității personale. Ea este în mod constant ordonată să se identifice de creaturile pe care le întâlnește, dar ea însăși are îndoieli și despre identitate.

După ce a căzut în gaura din vizuină, Alice își testează cunoștințele pentru a determina dacă a devenit o altă fată. Când Omida cu narghilea o întreabă cine este, nu poate răspunde, deoarece simte că s-a schimbat de mai multe ori de dimineață.

Printre altele, această îndoială cu privire la identitatea ei este alimentată de aspectul său fizic. Alice crește și se micșorează de mai multe ori, stare pe care o consideră „foarte confuză”. Porumbelul o confundă cu un șarpe, nu numai pentru că recunoaște că mănâncă ouă, dar și din cauza gâtului lung. Pisica Cheshire pune la îndoială un alt aspect al identității lui Alice. Nu-i pune la îndoială numele sau specia ei, îi pune întrebarea despre sănătatea ei.

Cu toate acestea, nu numai identitatea lui Alice este instabilă. Unele creaturi din Țara Minunilor au identități instabile. De exemplu, copilul ducesei se transformă într-un porc și membrii juriului trebuie să-și scrie numele pentru că dacă nu fac lucrul acesta, îl vor uita.

Curiozitate
Motivul lui Alice de a intra și de a inspecta Țara Minunilor este pur și simplu curiozitate: vede un iepure alb și decide să-l urmeze pentru că are un ceas și poartă o vestă.

Alice este personajul principal al povestii „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor”, dar și în continuarea „Alice în Țara Oglinzilor”.

Ea este o englezoaică de șapte ani cu o imaginație bogată căreia îi place să-și arate cunoștințele. Alice este politicoasă, bine crescută și interesată de alții, deși uneori face remarci greșite și supără creaturile din Țara Minunilor. Ea este ușor de îndepărtat și bruscat atât de rude cât și de alții.
Personajul lui Alice este inspirat de fetița unor prieteni, numită Alice Liddell.

Omida cu narghilea, un alt personaj important al poveștii, apare în capitolele 4 și 5 ale cărții. Ea stă pe o ciupercă în timp ce fumează o narghilea, când Alice o întâlnește prima dată. Deși este destul de strictă, nu foarte prietenoasă și severă – corectează recitarea unei poezii de către Alice, ea o ajută, sfătuind-o să mănânce din ciupercă dacă vrea să-și schimbe dimensiunea. În cele din urmă, ea se târăște departe.

De fapt, Omida o învață pe Alice cum să facă față dificultăților cu care se confruntă în Țara Minunilor. Ea o învață cum să-și schimbe dimensiunea consumând ciupercile și astfel să se adapteze la mediul ei atunci când este necesar.

Deoarece Omida fumează o narghilea și o sfătuiește pe Alice să mănânce dintr-o ciupercă, acesta este principalul motiv pentru care mulți oameni cred că povestea lui Alice în Țara Minunilor conține sensuri ascunse față de consumul de droguri sau că autorul a fost drogat la scrierea cărtii, fapt care s-a dovedit a nu fi adevărat.

Pisica Cheshire este pisica ducesei. Alice o întâlnește întâi în capitolul 6 din „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor”, când ea părăsește casa ducesei și o găsește într-un copac. Se ascunde constant și poate dispărea și reaparea ori de câte ori îi place. Uneori dispare și își lasă zâmbetul în urmă. În capitolul 8 o întâlnește din nou în grădina de crochet a Reginei.

Pălărierul nebun este unul dintre membrii Partidei de Ceai. Mai târziu, el apare și ca martor în timpul procesului. Ocazional este foarte nepoliticos și o provoacă pe Alice în timpul partidei de ceai. Când este chemat de regină, este foarte nervos și înspăimântat.

Regina de Cupă apare în capitolele 8, 9, 11 și 12 din „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor”. Ea este una dintre personajele cărților de joc pe care Alice le întâlnește atunci când este în cele din urmă capabilă să intre în grădina frumoasă prin ușa din hol.

Regina de Cupă guvernează peste Țara Minunilor și este o tirană – violentă, autoritară și dominantă. Îi place să joace crochet cu flamingo-uri vii și arici pe post de bile (dar numai atunci când câștigă și prin propriile reguli) și ordonează constant decapitarea oamenilor atunci când ceva nu-i este pe plac. Ea are, de asemenea, propriile idei despre modul în care ar trebui să se desfășoare procesele și este temută de toți ceilalți locuitori ai Țării Minunilor din cauza lipsei de răbdare și a caracterului exploziv.

Iepurașul Alb este primul personaj întâlnit de Alice. El este menționat în capitolele 1, 2, 4, 8, 11 și 12 din carte.

Alice îl urmărește când se grăbește în gaură și intră astfel în Țara Minunilor. Se pare că întârzia la întâlnirea cu ducesa.
Iepurele alb este nervos și mereu în grabă. Totuși, el este suficient de încrezător pentru a îl contrazice pe Regele de Cupă.

Deoarece Alice îl urmează, el face ca lucrurile să se miște din nou ori de câte ori apare în timpul povestirii. Într-un fel, el este un fel de ghid prin Țara Minunilor pentru ea, dar neintenționat.

Ce vă pot ura decât lectură plăcută? Poate vacanță frumoasă!

(sursa: alice-in-wonderland.net)

„Regula de Aur” de Ilene Cooper și un joc în aer liber

Publicat de Machete pe în Ateliere educative alături de copii, Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice Niciun comentariu

A sosit momentul și ultimului atelier alături de copii, pentru că vacanța e deja în block-starturi și nu mai prea poate fi ținută în frâu.
M-am gândit mult la ce anume să lucrez alături de copii, iar ultimele întâmplări au pecetluit alegerea mea: Regula de Aur nu putea să găsească un moment mai propice pentru a se prezenta copiilor.
Știam că trebuie să găsesc o alternativă în care ei să scrie mai puțin și să se joace mai mult și asta am căutat să fac.

Regula de Aur este o carte care aduce în fața cititorului o noțiune întâlnită pe tot globul pământesc, în toate religiile dar și culturile lumii, extrem de simplă și totuși foarte greu de aplicat. Poate și simplitatea ei o face așa de greu de pus în practică de cei mai mulți dintre noi.

Am pregătit o serie de materiale pe marginea cărora să putem vorbi mai mult pentru că, precum am spus mai sus, astăzi nu am scris decât o singură propoziție. Vor completa copiii fișele (dealtfel nu vor avea prea mult de scris) alături de doamna în zilele ce-au mai rămas de petrecut la școală până va suna clopoțelul, ultima dată pe anul acesta școlar.

Am modificat și tradus un material găsit pe internet și l-am adaptat în așa măsură încât să poată fi citit de copiii de clasa a II-a. Însă multitudinea de materiale găsite m-au îndemnat să printez și câteva în limba engleză, asta pentru că Luca vibrează diferit atunci când trebuie să lucreze în engleză. Dealtfel am uitat să spun că Luca mi-a fost companion, chiar dacă nu este în cea mai bună stare de sănătate, niște băuturi reci venindu-i de hac.

Dup ce am citit cartea, pe parcursul căreia am făcut mai multe opriri pentru a analiza alături de copii exemplele întâlnite de ei, i-am rugat să citească pe de planșa pregătită, cum anume sună Regula de Aur în alte culturi și religii.

A venit apoi rândul lui Luca să le citească câteva cartoline în limba engleză, iar câțiva copii, spre bucuria mea și a lui, au reușit să traducă din ele, cu ajutor, însă îmbucurător.

Vreau să vă spun că discuțiile au fost presărate cu exemplificări din situații trăite de copii, iar ele au fost explicate cu mult aplomb. Au prilejuit și destăinuiri, dar și regrete a unor fapte ce puteau avea un alt final (nu vă gândiți la cine știe ce).

Și așa, am trecut la preambulul jocului pe care, alături de doamna Ana, l-am pus la cale. În acest demers am ales ca postament Iepurele cel bătăuș și nici nu vă imaginați ce impact a avut asupra copiilor. Au fost pur și simplu încântați de modul pe care l-am ales pentru a citi povestioara, una cu mare tâlc, dealtfel.

Am exemplificat eu, pentru ca mai apoi să avem un adevărat joc de rol.

Am spus că am venit pregătită pentru toate etapele întâlnirii și nu regret nici o clipă efortul depus.

Iată câteva instantanee bune de pus în albumul cu amintiri.

Cât despre doamna Ana, cum să n-o iubești?

Buuun! Am citit și vorbit despre Iepuroiul bătăuș și iepurașii flămânzi și am trecut la joc. El a constat în mai multe probe care au avut ca scop final strângerea morcovilor.

Pentru asta, doamna Ana a făcut fiecărei echipe, pentru că două am fost, câte o schiță a școlii și a notat pe ea unde erau indiciile pe care trebuia să le găsească fiecare concurent.

După ce a fost clar ce anume avem de făcut, am plecat afară să jucăm ce ne-am propus.

O singură probă s-a ținut în clasă, aceea a culegerii morcovilor cu ajutorul gurii dintr-o tavă cu apă.

Finalul a fost sănătate pură pentru că am făcut chiar acolo, în clasă, un delicios suc de fructe și legume. Morcovii nu aveau cum lipsi, doar ei au fost vedetele întâlnirii, dar li s-au alăturat merele, sfecla roșie, lămâile, căpșunile, ananasul dar și cireșele care au fost mâncate așa, nestoarse.

S-a terminat. Gata!
Mulțumesc pentru tot și abia aștept să ne reîntâlnim. Mă voi gândi peste vară la alte activități care să vă aducă drag de carte, joc și învățătură.
Vacanță cu tihnă, Spiriduși dragi!
Vacanță cu sănătate și odihnă, dascăl iscusit! Te iubesc și-ți mulțumesc.

„Valea Morilor” de Noelia Blanco

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Ateliere educative alături de copii, Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii Niciun comentariu

Astăzi, de Ziua Educației și a învățătorului, am avut bucuria de a petrece câteva ore alături de copiii de clasa a I-a a unei școli gimnaziale de la noi din oraș.
Ca de fiecare dată am stat mult să mă gândesc ce aș putea să le aduc în atenție pentru a-i face curioși în tainele lecturii. Se bate moneda mult, pe faptul că nu se mai citește, dar poate că ar trebui să se aplece și mai mult studiile pe atitudinea pe care o au părinții în tot acest proces educațional. Pentru că oricât nu ne-ar plăcea să auzim, de la adulți pornește totul, copiii neputând decide pentru ei, nefiind la vârsta la care să poată face acest lucru.
Despre rostirile:

– Vaaai, dar la noi copilul hotărăște!

îs sătulă tare, deseori până peste măsura suportabilității.

Nu vreau să intru în detalii referitor la ceea ce se poartă și la parentingul acesta cu care sunt de acord, însă până la un punct, de acolo intervenind individualitatea fiecărei familii care nu se încadrează în curentul general. Consider că adultul trebuie să cumpănească cu obiectivitate și luciditate și să ia horărârile necesare și benefice cuibului său, și numai al său.

Revenind la lectura de astăzi, vreau să spun că cei mici sunt atât de dornici de ele, de povești pline de înțelesuri, încât este imperios necesar să vă găsiți timpul necesar pentru a le umple acest gol.
Bilețelele primite la finalul întâlnirii de astăzi sunt mai mult decât elocvente și ar trebui să-i pună pe gânduri pe părinți. Spun pe părinți, pentru că în acest caz, dascălul face tot ce poate pentru a ostoi dorul și a umple golul.

Cărțile Editurii Cartemma oferă micului și marelui cititor prilej de bucurie pură. Ilustrațiile sunt pe măsură, mesajul la fel, ca să nu mai vorbesc de modul în care se prezintă cartea: coperte de calitate superioară, foaie de interior numai bună de mângâiat, legături trainice numai bune de oferit celor mici care vor urma.
Am luat cu mine cartea pe tăpșan, pentru a prinde și din mirosul de flori proaspăt înflorite, dar și de verde crud, și pentru a mă pregăti pentru întâlnirea cu cei mici.
Am formulat întrebările pe care aveam în gând să le dezvolt pentru ca micul cititor să înțeleagă ceea ce a citit, mesajul transmis de autor, dar și să interpreteze ilustrațiile care spun ele însele povestea.

Am făcut apoi un fișier word în care am adunat întrebările și le-am printat pentru fiecare copil în parte, dar și pentru doamna de la catedră.

Valea Morilor Întrebări înțelegerea textului – fișe de lucru

Pe lângă asta am meșterit o machetă didactică, de forma unei mori de vânt, pe care am atașat mai multe cuvinte. Pe fiecare paletă au fost prinse, după cum urmează:

1 – cuvinte cu înțeles opus – antonime
2 – cuvinte cu același înțeles – sinonime
3 – cuvinte cu care să se formeze propoziții
4 – cuvinte care să se despartă în silabe

Cuvintele folosite le găsiți în fișierul de mai jos.

Joc Moară de vânt – cuvintele folosite

Paletele morii se învârt foarte frumos și din acest punct de vedere nu am întâmpinat nici o problemă.

Dar să revin la început.

La ora stabilită m-am prezentat la școală și am așteptat să sune clopoțelul pentru marea întâlnire.

Am intrat într-o clasă plină ochi, în care era foarte cald. M-am prezentat și le-am spus copiilor care este scopul venirii mele acolo.
După ce am prezentat cartea, ca de fiecare dată, am trecut la lectură. Copiii au ascultat cu interes povestea micuței croitorese și a Omului Pasăre și au intervenit de câte ori am facilitat acest lucru.

Pe urmă am folosit întrebările de pe fișa pregătită pentru a vedea dacă cei mici au înțeles despre ce anume este vorba. A fost un prilej minunat pentru ca ei să poată reciti povestea, fiecare câte un paragraf.

Am împletit situația din basm cu cea actuală și s-au iscat tot soiul de discuții, una mai interesantă ca alta.

La finalul primei părți, doamna învățătoare a rugat copii să-și spună părerea legată de poveste. Iată cum s-au auzit unele:

În a doua parte a activității am folosit macheta și a avut un mare succes. Am avut timpul necesar pentru ca toți copiii să poată participa și să învârtă palele roții, așa aflând cuvântul și rezolvând cerința.

Rând pe rând au fost rostite sinonime și antonime, s-a despărțit în silabe și s-au țesut propoziții, una mai frumoasă ca alta. Am adus în fața copiilor dicționarele din dotarea proprie și i-am provocat și pe ei să caute. Nu evitați aceste exerciții atât de utile pentru mai târziu.

Și așa, din cuvânt în cuvânt, timpul a trecut pe nesimțite.

Părerea copiilor o puteți vedea mai jos, pentru că am primit, la final, de la fiecare, câte un bilețel.
Vă mulțumesc tuturor pentru timpul petrecut împreună. Un timp cu adevărat de calitate.

„Proscrișii” de S.E. Hinton

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

După ce Luca a început cartea și a lăsat-o pentru că a considerat-o prea violentă, am avut curiozitatea să văd de ce anume a perceput-o așa.

„Proscrișii” de S.E. Hinton spune povestea a două grupuri de adolescenți a căror rivalitate provine din diferențele socio-economice. Cu toate acestea, autoarea sugerează că aceste diferențe de clasa socială nu sunt neapărat cauza dușmăniei dintre cele două grupuri. Unsuroșii și Socs împărtășesc câteva lucruri în comun.
Cherry Valance, o adolescentă din tabăra Socilor, și Ponyboy Curtis, un Unsuros, discută dragostea lor comună despre literatură, muzică și apusuri de soare, depășind – chiar dacă numai temporar – situațiile care alimentează dușmănia între grupurile din care provin. Conversația lor armonioasă sugerează că pasiunile comune pot șterge decalajul dintre bogați și săraci. Această stare de înțelegere marchează un punct luminos în economia sumbră a romanului potrivit căruia lupta dintre clase este una de lungă durată. Pe parcursul romanului, Ponyboy începe să vadă modelul experienței împărtășite. El își dă seama că greutățile cu care se confruntă Unsuroșii și Socii pot lua forme diferite, dar membrii ambelor grupuri – precum și tinerii de pretutindeni – trebuie în mod inevitabil să se înțeleagă înfrângându-și frica, cu iubire.

Ideea acțiunilor corecte și onorabile apare pe tot parcursul romanului și funcționează ca o componentă importantă a înțelegirii acestuia. Unsuroșii consideră că este datoria lor, spune Ponyboy, să se ridice unul față de celălalt în fața inamicilor și autorităților. În special, vedem acte de onoare datorită lui Dally Winston, un personaj care este în primul rând definit de delincvența și lipsa de rafinament. Ponyboy ne informează că o dată, într-un spectaculos moment de solidaritate în grup, Dally s-a lăsat arestat pentru o crimă pe care Two-Bit o comisese.

Referințele literare apar pe tot parcursul poveștii, ajutându-ne să înțelegem cum se văd personajele romanului pe ele însele, dar și pe cei din jur. Ponyboy se referă mai întâi la o lucrare de literatură din capitolul 1, când se compară cu Pip din „Marile speranțe” scrisă de Charles Dickens. Ponyboy se identifică cu Pip, pentru că el, ca și Pip, este orfan, sărac, ce se luptă să înțeleagă lumea. În plus, atunci când erau la biserica părăsită, Ponyboy și Johnny au pus un accent deosebit pe poemul lui Robert Frost, care îi ajută să înțeleagă că atât creșterea cât și confruntarea cu realitatea este o parte necesară a vieții. După ce ascultă cum citește Ponyboy din cartea „Pe aripile vântului”, Johnny îl asemuiește pe Dally cu un gentleman din sud. Având această viziune idealizată despre Dally, Johnny va fi capabil să-l înțeleagă.

Literatura nu creează doar o legătură între Ponyboy și celelalte personaje, ca atunci când discută despre cărți cu Cherry și le citește lui Johnny, dar creează și o premisă ciclică pentru narațiunea în sine. Aflăm la sfârșitul romanului că narațiunea din Proscrișii este de fapt o lucrare autobiografică pe care Ponyboy o scrie pentru a promova clasa. Această revelație confirmă importanța literaturii în poveste ca mijloc de conectare cu ceilalți.

Deși Hinton oferă descrieri fizice detaliate ale tuturor personajelor sale, ea acordă o importanță deosebită ochilor lor. Ochii personajelor reprezintă fațetele cheie ale personalităților lor. De exemplu, Darry și Dally – cei doi băieți cu care Ponyboy se simte cel mai puțin confortabil – au ochi albaștri înghețați. Ochii lui Dally, în special, sunt înguști. Naratoarea consideră că aceste două personaje sunt foarte importante, iar culorile ochilor le reflectă invulnerabilitatea. Hinton definește în mod repetat care este culoarea ochilor lui Johnny, negri, largi. În corespondență cu forma și culoarea ochilor, Johnny este, în general, nervos, blând și vulnerabil la atac.

E interesant de urmărit și simbolurile descrise de autoare: pumnalul lui Two-Bit, inelul lui Bob, mașinile, modul în care își poartă părul băieții din grupul Unsuroșilor.

Pentru că Luca a fost curios, și el la rândul lui, m-a rugat să-i povestesc ce s-a întâmplat de acolo de unde a abandonat el lectura. Și am făcut-o pentru că acest fapt a înlesnit și discuții interesante, pe care ar fi fost regretabil să le ratez.

Dar despre cum reacționează cei din gașcă când află despre luptă și ce se va întâmpla cu Ponyboy, Johnny ori Dally va trebui să citiți pentru a nu vă răpi plăcerea. Tot din lectura aceasta veți mai afla ce înseamnă prietenia și cât poți risca pentru un frate.

Iar după aceea,  v-aș ruga să-mi spuneți ce amprentă a lăsat povestea asta asupra voastră, dacă nu e o îndrăzneală prea mare.

Ah! și am văzut că s-a făcut și o ecranizare, prin anii 80, așa că există și varianta asta care, evident, pălește în fața scrierii, chiar dacă distribuția este de zile mari, iar regia la fel.

Spor la citit că se apropie vacanța iar timp este berechet. 😉

Rusia – Proiect geografie clasa a VI-a

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Idei pentru mamici, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice, Machete geografie, Școlărel de clasa a VI-a 2 comentarii

Anul școlar stă să se termine. Materia care a rămas nepredată aleargă spre mințile școlăreilor pentru a nu rămâne nebifată. Nu mai este răgaz pentru aprofundare așa cum nu mai este timp pentru discuții în tihnă. Totul e pe repede-nainte și asta nu e neapărat un lucru bun. Sunt subiecte peste care merită să te apleci și să nu le bruschezi cu graba ta.
Dar cine mai are timp pentru toate astea, mai ales acum când clopoțelul se pregătește și el de vacanță, sunând pentru ultima dată pe 15 iunie?
Nu mai are nimeni timp înafară de unii care cred că educația nu se face contra cronometru ci cu migală, tihnă și bună dispoziție, dar mai ales cu sufletul deschis.
Nu degeaba se spune că profesorul poate împinge un elev în a progresa ori, invers, în a regresa/abandona. El, dascălul, are niște frânghii pe care dacă se pricepe a le mânui, poate transforma niște mârțoage în armăsari care mănâncă jăratic, aidoma celor din poveste.

Până să ajungem la faza asta ne vedem de treaba noastră și căutăm să descoperim frumusețea geografiei așa cum ne pricepem noi. Poate cel mai important este că nu abandonăm în ciuda expresiilor și gesturilor care vin de acolo de unde nu ar trebui să vină.

La geografie s-a ajuns la Rusia, o țară fascinantă și minunată la toate capitolele. Pentru că domnul a cerut copiilor să deseneze pe caiet harta acestei țări și să facă un conspect din carte despre economia ei, am căutat să aduc în fața școlărelului meu o altă abordare, mai completă, care să-i stârnească curiozitatea. Eu am reușit, și cu ajutorul materialelor pregătite am petrecut câteva ceasuri minunate.

Altfel se leagă discuția atunci când mergi firesc, prin toate domeniile, trecând de la unul la altul lin și cu sens.
S-au citit informații din mai multe atlase, s-au extras ideile principale de la fiecare. Începând cu noțiunile principale: granițe, întindere, forme de relief, populație, economie, turism și până la reprezentanții culturii ruse, totul s-a împletit armonios.

Am confecționat și niște fișe pe care școlarul să le completeze pentru ca mai apoi să le atașeze lapbook-ului.

Fondul sonor pe care l-am ales pentru această activitate a fost din mai multe stiluri, dar toate ducându-te cu gândul la subiectul principal: Rusia.

Best of Russian Piano Trios | Tchaikovsky, Rimsky-Korsakov, Borodin, Glinka, Arensky, Taneyev

Ellington/Strayhorn/Tchaikovsky – Nutcracker Suite Act One (1960)

Tchaikovsky – Piano Concerto 1 – B Flat Minor

Am scos matrioștile din dotare și le-am mai înșirat completând amintirile deja existente și pitite în ele.

Nu suntem la prima activitate în care vorbim despre Rusia și istoria ei. Iată ce am mai făcut:

Rusia, o țară pe două continente. Astăzi, Asia!

Rusia – O țară pe doua continente. Astăzi Europa.

Am zăbovit și pe creația lui Kandinski, poate pentru că pare mai accesibilă pentru mulți dintre noi.

Dacă doriți să vă jucați, puteți accesa Kandinsky workshop, acolo găsind toți pașii necesari. E distractiv și reconfortant în același timp. 🙂

Și așa, am mai reîmprospătat, dar și completat noțiunile despre Rusia. Chiar dacă domnul profesor nu a avut răgaz câteva secunde să se aplece asupra muncii școlarului, copilul a venit încântat acasă pentru că:

– Mama, am dat lucrare și mi-au fost de folos informațiile din activitatea noastră. Mai ales când a venit vorba despre ruble. 🙂

Spor la învățat și creat!

Un castel pentru suflete care caută odihna, dar și spiritul creator

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice 2 comentarii

Fiecare dintre noi avem momente în care credem, cu tărie, că am ajuns la capătul puterilor și nu mai putem face nimic pentru a ne regresa. Și atunci este vital ca lângă noi să se afle persoane care să aibă capacitatea de a alunga gândurile negre și de a crea o atmosferă mai tihnită, necesară pentru a se remonta inima, sufletul, dar mai ales mintea. Pentru a reacționa corect.
Ritmul de viață extrem de solicitant, stresul la care suntem supuși cu toții, cred, fără excepție, ne face să avem și asemenea derapaje de gândire care neluate în seamă pot atinge faze acute, ce pot avea consecințe devastatoare pentru cei din jur.
Ce anume m-a îndemnat să scriu aceste rânduri?
Câteva mesaje lăsate pe o rețea de socializare de o doamnă pe care o urmăresc, fără a o cunoaște personal. Cuvintele numai nu strigau, atât de multă suferință răzbătea din ele, dar fără a fi scrise explicit. Practic am simțit o durere și am luat legătura cu ea încercând, fără a cere detalii, de a aduce un strop de curaj, dar mai ales empatie. Multă empatie. Pentru că îmi pasă, la cel mai sincer mod cu putință, fără a urmări nimic în schimb.
Știu, din exterior totul poate părea foarte frumos, cu bogăție, seninătate, lipsa oricăror griji, dar realitatea de după ecrane, de care-or fi ele, reflectă altceva. Iar asta este valabil în așa de multe cazuri.
M-am gândit mult la lucrurile astea, și în timpul ăsta meșteream la un castel. Nu ai cum meșteri la castel fără să te gândești la ce-ai face dacă, cu o magie, ai putea locui în el.
Oh, da câtă lume nu aș invita să vină!
Dar ce ateliere am face, de toate felurile și de toate națiile!
Mă și vedeam printre zeci de tuburi de vopsea, ca să nu mai pomenesc de pom-pom-uri și nasturi, fetru și ațe, cartoane colorate și figurine mărunte din lemn și… și… și… .
Dragile mele scriitoare/scriitori de cărți pentru copii, dragile mele scriitoare/scriitori de cărți pentru oameni mari, pe toți îi vedeam în plină inspirație creatoare cum scoteau cărți care mai de care mai fără pereche. Săli întregi destinate ilustratorilor, acolo unde să nu le lipsească absolut nimic care i-ar putea perturba din procesul creației.
O sală o destinasem deja celor care să repare cărțile uzate de atâta citit, dar și care să lege, într-un mod cu totul aparte, cărțile ce stăteau să vie.

Bing! Bing! atenționarea de la telefon m-a scos din lumea în care era așa de bine pentru a-mi reaminti că de fapt, trebuie să termin  ce am de făcut într-un anumit timp. E drept, că mâinile pot lucra iar mintea să intre în tot soiul de povești una mai inedită ca alta.

Dacă sunteți într-un impas, de care o fi el, vă invit în castelul meu. E așa de mare, are sute de camere, este imposibil să nu vi se potrivească ceva. Puteți avea companie ori puteți sta singuri, cum vi-i mai îndemână, dar garantat, vă veți remonta.

Apoi, după această oprire, viața va arăta ca-n povești, pentru că orice e posibil. Trebuie doar să crezi.
Cică! 😉

„Primul critic” al lui Sadoveanu

Publicat de Machete pe în Articole Literatura de azi, Idei pentru mamici Niciun comentariu

Fălticeni este unul dintre orașele importante ale României, în ceea ce privește cultura și știința națională. Un mare număr de personalități marcante – scriitori, oameni de știință și artiști –, s-au format și au creat în Fălticeni. George Călinescu situa acest oraș printre cele mai bogate tezaure spirituale ale poporului român, după București și Iași, Fălticeni fiind al treilea oraș din țară ca număr de scriitori autohtoni, cele două centre culturale. Raportat, însă, la numărul de locuitori, Fălticeni se situează pe primul loc în România. Orașul din Moldova a dat României zeci de oameni ai literelor de talie națională și recunoaștere mondială și acolo s-au format 16 academicieni, 12 generali, 60 de doctori în cultură și știință

Una dintre personalitățile acestei urbe a fost și Profira Sadoveanu, fiica lui Mihail Sadoveanu și a Ecaterinei, născută la 21 mai 1906.

Urmează timp de un an cursurile liceului „Nicu Gane” din oraș (1917-1918) și, după o clasă urmată în particular, fiind pregătită de tatăl său, merge la Liceul „Oltea Doamna” din Iași, unde își dă și bacalaureatul. Mai apoi se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași, secția filosofie (1925-l929), pe care o termină, dar fără a-și da licența.

Fiind cea mai mare dintre copii, Profira Sadoveanu, a rămas toată viaţa aproape de inima şi sufletul tatălui. Era chiar „cronicar” fidel al „universului de la Copou”, scriind şi despre mobilizarea generală din casă pentru a-şi ajuta tatăl. Copiau manuscrisele, făceau mici servicii părintelui lor, păstrau o linişte deplină când „tata lucra”. Profiriţa era primul cititor al cărţilor Maestrului, era primul său critic literar, mai ales că el îi respecta părerile. Dintre cei 11 copii, nu doar Profira Sadoveanu avea aplecare spre scris. Didica (Teodora o fată frumoasă, cu ochii strălucitori), scria poezii delicate, dar şi cânta sonate de Bethoveen, iar Despina cânta valsuri şi Mazurci de Chopin.

Și-ar fi dorit să studieze arta dramatica la Paris, dar nu obține consimțământul tatălui. În Universul literar și artistic publică, sub pseudonimul Valer Donea, reportaje. Debutează cu romanul Mormolocul (1933), urmat de „Naufragiații din Aukland” (1937). Scrierile sale au constituit o creație relativ întinsă, cuprinzând volumul de interviuri („Domniile lor domnii și doamnele”, 1937, republicat cu titlul „Stele și luceferi”, 1969), memorialistică și cărți de evocare a lui Mihail Sadoveanu („Viața lui Mihail Sadoveanu”, 1957, republicat cu titlul „Ostrovul zimbrului”, 1966; „O zi cu Sadoveanu”, 1955; „În umbra stejarului”, 1965; „Planeta părăsită”, 1970), poeme în proză („Ploi și ninsori”, 1940), poezie („Somnul pietrei”, 1971; „Cântecele lui Stefan Vodă”, 1974; „Flori de piatră”, 1980; „Ora violet”, 1984), cărți de versuri pentru copii („Balaurul alb”, 1955; „Ochelarii bunicii”, 1969).
Traducea, singură sau în colaborare cu Valeria Sadoveanu, din Cehov, Usinski, Ostrovski, Balzac și îngrijea edițiile din opera tatălui.

„Tata avea pe umeri pelerina italienească cu falduri largi, grea de cuvinte, fraze, virgule şi puncte. Mi-nchipui că de-ai fi scuturat-o, ar fi căzut din ea pasaje din viitoarea-i carte, aşa cum cad în mai din vişini cărăbuşii.”

Cu excepția unui roman și a câtorva proze, opera Profirei Sadoveanu ilustrează în chipul cel mai concludent literatura de popularizare. Ca prozatoare, păcătuiește prin același idilism al evocarii și descrierii, prin „medelenism”, cum a observat G. Calinescu, deși uneori autoarea dovedește un simț notabil al nuanțelor semnificative. Poemele în proză din „Ploi și ninsori” (1940) dezvăluie aceeași intimitate cu taina și misterul, amplificând naturalismul până la fabulos: „Iar mărul cel bătrân s-a așezat într-un cot și-și linge picăturile de apă de pe labe”. Poeziile din volumele Somnul pietrei (1971), Cântecele lui Ștefan Vodă(1974) și Flori de piatră (1980) sunt evocări geografice, excursii lirice, rememorări nostalgice ale copilăriei, proiecții poetice ale amintirilor, grațioase și decorative, simple poetizări. În mare parte, proză lui Profira Sadoveanu se compune din confesiuni edulcorate.

Alungată din casa rămasă de la tatăl său (de către cei care au câştigat-o în instanţă), a murit, în 1997, într-o sărăcie de nedescris. A fost înmormântată în Cimitirul Străuleşti II, din Bucureşti.

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

„Tomi. O poveste” de Adrian Oprescu

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Școlărel de clasa a VI-a 2 comentarii

Uite cum tot apar poveștile frumoase în viața noastră, atunci când ții seamă de recomandările celor care contează.
Ori de data asta, Antoaneta Smaranda a fost cea care ne-a luminat în direcția în care l-am găsit pe Tomi și am aflat povestea lui.

O carte pe care de cum a poposit în brațele noastre am și citit-o, dintr-o suflare. Și te îndeamnă la asta și prezentarea ei, una foarte frumoasă. Apărută la Editura Humanitas în anul 2016, Tomi. O poveste este tipărită pe o foaie de o calitate superioară, extrem de plăcută la privit și pipăit. Nu are multe pagini, optzecișicinci, și un font mare, numai bun pentru cititorii mai tineri. Are douăzeci de capitole și fiecare nu se-ntinde pe mai mult de patru pagini. Această a doua ediție, pe care o avem noi, nu are nici o ilustrație, dar în prima, găsiți ilustrațiile Catherinei Berindei.

E o poveste despre prietenia dintre un băiat și cățelul adus acasă de tatăl lui. Dacă un cățeluș, pui fiind, este mititel și drăgălaș, Tomi sare din tiparul ăsta pentru că era disproporționat: avea labele groase și mari în raport cu trupul. Însă avea o drăgălășenie aparte de care băiatul s-a îndrăgostit.

În timp, câinele ajunge să-l știe de stăpân, asta și pentru că cei doi petrec mult timp împreună, cutreierând pădurile și având parte de tot soiul de aventuri, una mai năstrușnică decât alta. Aleargă în urma bicicletei, merg la pădure și acolo coc porumbul de lapte și mănâncă strugurii abia copți. Cățelul arată o inteligență de care mulți semeni bipezi duc lipsă, așa cum denotă și un spirit aventuros, dispărând zile întregi de acasă timp în care nu știe nimeni cu ce se ocupa și pe unde hălăduiește.

Ura pisicile și iepurii, iar pe primele de cum le prindea, le omora. Ar fi făcut același lucru și cu iepurii, dar nu reușea, oricât efort depunea, să-i prindă, aceștia fiind mai agili decât mieunătoarele. Sunt minunate descrierile picnicurilor la care ei participă iar de aici cititorul poate simți aproape real apropierea dintre om și câine.

Nu știu de ce, dar cred că mulți care citesc povestea și au condițiile necesare se pricopsesc cu un animal de companie. Am dori și noi ca acest vis să devină realitate, dar deocamdată nu este posibil. Poate va fi în viitorul apropiat.

O poveste despre copilăria în aer liber, libertate, prietenia dintre un băiat și un câine, dar și despre esența lucrurilor firești, neprelucrate și dragostea de natură. În zilele noastre întâmplări tot mai rare și mai greu de întreținut.
Cât despre final, îl veți afla singuri că așa-i frumos!

„Picnic cu tort” The Tjong-Khing

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice 2 comentarii

Atunci când a intrat în casa noastră cartea aceasta nu m-am gândit ce ofertantă este și ce multe se pot face având-o ca suport.
Am lăsat plăcerea lui Luca de a desface pachetul, pentru că știu ce mult adoră acest exercițiu, așa cum îi place să simtă mirosul de carte nouă, abia scoasă de la tipar. Inconfundabil!

Și am pus de-o poveste, așa, la prima vedere, pentru că în ciuda faptului că există persoane care consideră că provocarea e pentru copiii mai mici, nu e deloc așa. Știu, și m-am săturat să tot aud că, literatura pentru copii e doar a lor, dar cei care cred asta se află într-o mare eroare. Pentru a vă convinge de acest lucru, faceți un exercițiu mic: citiți, ori recitiți o carte destinată copiilor. Trăirile pe care le veți avea vă vor confirma spusele mele.

Eu încerc să îi conving pe părinți de utilitatea achiziționării cărților, dar și de parcurgerea lor alături de copii. Nu este suficientă doar aducerea lor în casă ci trebuie o completare a acestui demers. Citirea cu voce tare, zilnic, efectuarea de activități legate de subiectul poveștii, rostirea trăirilor ce decurg din cunoașterea poveștii, toate sunt măsuri ce vin în ajutorul amândurora dintre părți. Câștigul este și pentru copil, dar și pentru părinte.

Picnic cu tort este un exemplu de cum se pot naște povești după imagini date. Și vă asigur că nu sunt două la fel.

Iată descrierea cărții pe site-ul editurii:

Domnul și doamna Câinescu pregătesc două torturi și pleacă, împreună cu celelalte animale prietene, la un picnic în pădure. Odată ajunși în vârful dealului, descoperă însă că torturile au dispărut din nou!

„Picnic cu tort” este o nouă poveste fără cuvinte semnată de Thé Tjong-Khing, unul dintre cei mai cunoscuți ilustratori pentru copii din Olanda. Copiii sunt încântați să descopere o mulțime de detalii amuzante și să urmărească atenți povestea, căci sunt multe mistere de dezlegat… Cine a mâncat toate acadelele? Sau cine a pictat fețe zâmbitoare pe copaci și pe pereți? Și, mai ales, cine a sustras din nou tortul?

THÉ TJONG-KHING (N. 1933) – Unul dintre cei mai prolifici ilustratori de carte pentru copii din Olanda. S-a născut în Indonezia, a absolvit Institutul de Arte Seni Rupa Arts din Bandung, iar din 1956 s-a stabilit în Olanda. În copilărie era fascinat de bezile desenate cu Tarzan ale lui Edgar Rice Burroughs. Thé a câștigat de trei ori Pensula de Aur (un prestigios premiu olandez pentru carte de copii), iar în 2005 i-a fost acordat premiul Woutertje Pieterse pentru cartea „A dispărut tortul!”, o carte de căutare care fost de asemenea nominalizată la Premiul German pentru Literatură de Tineret în anul 2007.

Curiozitatea m-a împins să caut mai multe detalii despre carte și am descoperit că există și animații cu povestea aceasta. Sunt minunate și vă invit să urmăriți doar una. Noi, adică eu și Luca, le-am urmărit pe toate.

Am vorbit despre toate caracterele, asta și pentru că am tipărit și laminat o parte dintre ele. E mai ușor așa, ca să te focusezi pe fiecare în parte și să duci povestea la capăt punând accent pe un caracter. Interesantă abordare. Poți analiza mai mult emoțiile, modul în care se poartă cel urmărit, ce e de urmat și ce nu iar întrebările nu se opresc aici.

Pentru că vreau să aduc povestea în fața cât mai multor copii, pentru întâlnirea cu ei am pregătit imagini din carte, ce pot fi colorate. Atașez câteva pentru a vedea cum au ieșit.

Așadar, avem în față o carte care ne ajută să identificăm emoțiile prezentate și ne oferă posibilitatea de a reflecta propriile emoții și de a ne exercita empatia. Fișele caracterelor au imagini cu toate personajele. Ele prezintă emoții și maniere diferite de a le exprima, cum ar fi fericirea, teama, mânia, regretul, dragostea și vanitatea.
Împreună cu copiii, decidem ce fel de emoții vedem. Îi întrebăm de ce personajele se simt așa. De asemenea, îi întrebăm cum ar simți dacă s-ar afla în aceeași situație.

Sunt multe animale diferite în poveste. Lăsați copiii să numească toate animalele pe care le-au văzut. Întrebați-i despre animalul preferat. Imprimați paginile cu personajele preferate și începeți colorarea! De asemenea, puteți lăsa copiii să deseneze animalul preferat.

Nu ne împiedică nimeni, acum că tot vine vara, să organizăm picnic-uri nu numai cu tort. Putem cere copiilor să spună ce anume doresc să ia cu ei atât în ceea ce privește mâncarea, jocurile ori prietenii preferați.

Totuși un gând nu-mi dă pace: ce atelier ar ieși alături de părinți, pe marginea acestei povești! Să mai pomenesc de un picnic adevărat?