Europa Mediteraneeană – Italia

Pe așa o vreme splendidă e păcat să nu vizitezi Italia. E adevărat, doar cu gândul, dar și așa, plăcerea nu dispare ci doar este puțin mai palidă.
Am apucat să vizităm doar Veneția, și mă bucur de acest fapt. Sper să reușim ca nu peste multă vreme să apucăm să ne bucurăm și de celelalte destinații de pe meleagurile Peninsulei Italice.
Pe lângă notițele din caiet, Luca a citit și ceea ce scrie în carte. Preț de șase pagini elevul găsește informația condensată în text, imagini, grafice. O sumedenie de nume proprii, de la orașe la munți și ape, până la mărci de mașini, produse alimentare ori agricole.

După ce toate astea au fost rostite, am apelat la Collins – Atlasul lumii în imagini, un atlas apărut la editura Aquila 93, în anul 1997. E o carte pe care noi o îndrăgim foarte mult și la care am apelat de nenumărate ori.

Am găsit și o fișă pe didactic.ro, pe care vă invit s-o folosiți pentru că e de ajutor.

Am insistat mai mult pe vulcanii din această regiune, pentru că sunt speciali, fiind cei mai vechi vulcani activi din lume.

Printre teoriile legate de originea numelui se numără:

Heracles era, în mitologia greacă, fiul lui Zeus și al reginei Alcmena din Teba. Zeus mai era știut și ca Huēs (Ὓης). Heracles a fost, de asemenea, știut și ca Huēsou huios (Ὓησου υἱός), „Fiul lui Hues.” Traducând „ου”-ul ca „V” (cum se face de obicei), și celelalte upsilonuri tot cu V (de obicei sunt traduse cu „HY”) și schimbând terminația latinească în „us”, rezultă VESVVIVS – Vesuvius.
De la cuvântul Oscan festf ce înseamnă „fum”.
De la radicalul proto-indo-european ves- = „munte” (sursa: wikipedia)

Turismul este foarte dezvoltat; în anul 1981, regiunea a fost declarată parc național. Aici se găsesc și zone de schi alpin de importanță europeană. Există și un teleferic cu care se poate urca până la altitudinea de 2.600 m, distrus în 2002 de o erupție, dar repus în funcțiune în anul 2004.

Dacă un turist dorește să urce pe vulcan, se poate ajunge cu automobilul până la locul de parcare „Etna nord”, de unde se continuă drumul cu un jeep aprobat de administrația locală, până la craterul Sapiența. O alternativă este pe jos, de la locul de parcare începând un traseu de 4–5 ore (pentru cei care cunosc zona). (sursa: wikipedia)

Nu e pentru prima dată când vorbim despre Italia și ne-am adus aminte ce „năzdrăvănii” am mai lucrat când școlărelul era mai mic.

„La vita e bella” Italia

Atunci am făcut propoziții muzicale, dar și două crafturi foarte faine. Drum bun! în periplurile voastre, indiferent că sunt reale ori imaginare.

În fel și chip despre apă

Luna martie a fost o lună în care am vorbit despre apă mai mult ca niciodată. Am avut infinita plăcere de a ține niște ateliere alături de copii iar acest lucru a prilejuit o serie de discuții legate nu doar despre circuitul apei ci și despre tot ce ține de ea, de la grindină și negură la popoarele care suferă de sete.

Interesant a fost faptul că m-am adresat copiilor din locuri diferite, de la cei care provin din familii înstărite la cei care sunt din neam de căldărari, dar care, totuși, își dau odraslele la școală.

Copiii, indiferent de unde provin, sunt curioși. Au un licăr în ochi care-ți spune ce anume îi interesează și ce anume îi incită. Plictiseala nu și-a făcut apariția la aceste întâlniri chiar dacă au mai fost copii care au căscat.


Mi-a plăcut mult și provocarea de a ține aceste ateliere prin prisma faptului că fiecare copil avea așteptări de la mine, nefiind la prima întâlnire.
Din start trebuie să mulțumesc unei mămici, dar și doamnelor învățătoare pentru interesul și determinarea de a cheltui din banii proprii, strict în interesul elevilor lor. Nu e puțin lucru să-ți rupi din bugetul personal numai pentru că pasiunea și harul te fac să cauți altceva.

Faptul că tema e aceeași nu știrbește cu nimic întâlnirile pentru că auditoriul este diferit și interacționează la fel. Am întâlnit copii care nu știau lucruri elementare așa cum am întâlnit copii care erau foarte puși la punct cu detalii la tema discutată. E provocator ca informații elaborate să le transmiți pe înțelesul lor, însă la acest capitol există și în România un fond de carte care te scoate din impas. Trebuie doar să ai cunoștință de existența lui, pentru ca mai apoi să-l poți folosi.

Evident că la tema abordată, experimentele au fost cireașa de pe tort, așa cum și interacțiunea cu macheta s-a dorit a fi individuală. În acest sens am refăcut circuitul apei de câte ori a fost nevoie pentru ca fiecare copil să poată completa macheta.

Nici fișele nu au fost mai prejos, școlarii fiind extrem de interesați de completat, colorat, decupat și lipit.

Când vine vorba de experimente, toți copiii vor ca ele să se desfășoare individual, dar acest lucru nu este posibil datorită numărului mare de participanți. Până apuci să împarți cele necesare trece timpul iar experimentul nu iese așa cum ar trebui. Legat de asta, vreau să vă spun că la experimentul cu gheața, unde au fost cele mai mari rateuri el neavând finalitatea dorită, trebuie ca între momentul în care cubul a fost scos din congelator și până se folosește să nu treacă mai mult de câteva minute. Așa, el începe să se dezghețe și nu se mai prinde ața pentru a-l pescui. Primele două ateliere am avut câte doi copii care au izbutit, dar la al treilea, pentru că frigiderul în care au stat cuburile până le-am folosit și clasa unde am desfășurat activitatea era la o distanță destul de mare a făcut posibil acest deznodământ. Mi-a părut foarte rău însă i-am încurajat pe copii să încerce acasă nefiind necesare cheltuieli mari.

Nici norul în pahar nu a reușit așa cum mi-aș fi dorit, asta pentru că cei mici au mutat capacul, așa aburul risipindu-se în văzduh. Ceva, ceva a ieșit, dar nu spectaculos.

Ploaia în pahar a avut efecte spectaculoase, fiind foarte apreciată de școlari.

Doresc să mă opresc oleacă și asupra machetei. E de mare efect și faptul că înflorește (a se citi completează) în timp ce vorbim, e privită cu interes. Copilul știe că și el a contribuit – personal – la acest fapt.

Evident că nu pot uita Circuitul apei într-o pungă, care a avut același impact asupra școlarilor. S-a lucrat cu drag și nerăbdare de a adăuga apa pentru a completa circuitul.

O lună minunată care a început la Londra, acolo unde am văzut apa formând un circuit perfect și terminându-se aici, pe plaiurile natale, într-o companie de vis.

Circuitul apei într-o pungă

Imediat ce m-am întors din călătorie, am avut imensa bucurie de ține un atelier alături de o clasă de prichindei. Nu aveau mai mult de 7 ani, fiind în clasa a -I-a. Nu suntem la prima întâlnire, iar pentru astăzi le-am pregătit mai multe experimente, pentru că am vorbit despre Circuitul apei în natură.

Un subiect ofertant ținând cont de faptul că se pot face mai multe experimente, pe care e greu să le rezolvi de unul singur atunci când ai un public format  din 23 de copii, unul mai curios ca altul. O problemă ce trebuie rezolvată în cadrul acestor întâlniri, atunci când sunt experimente, este aceea a faptului că cei mici iau totul personal.
Să mă explic: dacă unele dintre experimente am reușit să le fac individual, punând la dispoziție materialul necesar fiecărui elev, la altele acest lucru nu a fost posibil pentru că era nevoie de multă recuzită, drept pentru care am optat pentru a le face pe grupuri. Unii dintre micuți au luat asta personal, experimentul nerealizându-se pe banca lor și au fost nemulțumiți, ba chiar am zărit și câteva lacrimi.
A trebuit să mă opresc pentru a le explica de ce se întâmplă acest lucru și să-i conving de faptul că nu e vorba că la unul țin mai mult și la altul mai puțin.

Dar să revin la începutul activității.
La ora stabilită m-am prezentat cu cele necesare și am început treaba. Copiii au fost extrem de încântați de revedere și am constatat că sunt mai mulți, cu patru, față de ultima întâlnire. După ce am făcut prezentările, le-am spus ce anume vreau să fac și le-am cerut spijinul și ajutorul pentru ca totul să decurgă în bune condiții.

Pentru a face întâlnirea mai atractivă, am confecționat o machetă didactică, una pe care să o poată completa copiii.
Însă înainte de asta am purtat tot soiul de discuții legate de apă, stările ei, cum o protejăm și nu o risipim.

Cum spuneam, harta are toate elementele detașabile, se prind cu velcro, așa putând fi folosită de mai multe ori, de copii diferiți. Practic, am lăsat postamentul și școlarii au venit pe rând pentru a o completa.

A fost necesar să facem acest exercițiu de două ori pentru că doar așa au trecut toți copiii pe la machetă.

Finalul primei ore de întâlnire a fost dedicat completării unor fișe, pe care le-am descărcat de pe internet, folosind limba engleză pentru a veni și în întâmpinarea acestui aspect, de care cei mici au fost foarte încântați. În acest sens, am venit pregătită cu un set de fișe, câte unul pentru fiecare școlar, pentru a evita timpii morți din desfășurarea întâlnirii.

Copiii au avut de completat, decupat, găsit cuvinte ascunse.

Am confecționat o fișă, sub formă de nor, pe care am împărțit-o în trei: pentru fiecare stare de agregare, o bucată. Copiii au decupat norul, au tăiat feliile, iar în interior au scris elemente legate de cerință: evaporare, condensare, precipitații. O atașez, poate veți avea nevoie de ea. Pe dosul acestei foi trebuie lipită altă foaie, de preferat liniată, pentru ca cei mici să scrie mai ușor.

A venit pauza, când elevii au stat ciorchine pe lângă mine, curioși fiind de ceea ce urmează.

La reluarea orei, am efectuat primul experiment: ploaia într-un pahar. Pentru cine încă nu a aflat, într-un pahar de plastic, transparent, se pune un strat de spumă de ras, peste care se picură cerneală albastră. Am fost neinspirată și am ales să iau niște rezerve, iar cernela din ele am scos-o mai greu, ca să nu mai pomenesc de cum arătau mâinile mele după. Însă efectul a fost cel scontat.

Al doilea experiment a fost acela al norului în pahar. Pentru asta am avut nevoie de niște borcane în care s-a pus apă fierbinte, iar pe capacul care a astupat gura borcanului, am pus cuburi de gheață. Problema a fost că niște năzdrăvani au mutat capacele, iar eu până mi-am dat seama, consistența norului format în borcan rămăsese firavă. A fost și ăsta un exercițiu, pentru că așa au văzut și singuri că dacă nu există disciplină și rigoare, experimentele nu ies.

Apoi a urmat primul experiment ce a trebuit făcut de fiecare în parte. Ei, aici s-au schimbat lucrurile!

Numele lui este „Pescuiește fără undiță” iar aici am avut nevoie de câteva cuburi de gheață, o bucată de sfoară, un praf de sare.

Copilul a pus praful de sare pe cub, iar deasupra, bucata de sfoară. A numărat până la 30, iar când a ridicat sfoara, cubul a rămas agățat de ea. 🙂

Pentru că nu au avut răbdare cu număratul, unora nu le-a ieșit, dar eu m-am rugat ca măcar unul dintre ei să reușească, așa demonstrând că este realizabil. Și am avut noroc!

Trebuie să pomenesc de bucuria celor care au ieșit și de supărarea celor care au dat greș? Nu cred că mai este nevoie.
Însă i-am încurajat să încerce și acasă, pentru că e ușor de făcut, nefiind nevoie de ingrediente sofisticate.

Ultimul dintre experimente a fost acela denumit „Circuitul apei într-o pungă”.
Materialele necesare sunt:

o pungă cu zip
un marker
apă colorată

Am rugat copiii să deseneze cu markerul „Circuitul apei”. Am desenat și eu pe tablă, odată cu ei. Și am tot vorbit, așa, ca atunci când faci ceva foarte serios.

Mare impact a avut experimentul în pungă. Atât de mare încât unii dintre ei au reușit să spargă punga, ronțăind-o. Noroc că aveam mai multe la mine și le-am dat să refacă acasă ceea ce au stricat în clasă.

Am plecat cu bucuria de a lăsa în urma multe zâmbete, îmbrățișări, dar mai ales promisiune că voi reveni. Și dacă va fi posibil, voi reveni.

Mulțumesc doamnei Adina!
Mulțumesc doamnei Nicoleta!
În marea de deznădejde pâlpâie o speranță.

Regiuni geografice ale Europei într-o zi cu multe grade minus pe mare parte din continent

Da, a fost o zi în care toată Europa centrală, dar și cea de nord a fost cu termometrele pe minus. Astfel, de la Minsk unde erau -15 grade, la Kiev unde se înregistrau -12, la fel ca și aici, la Varșovia -9 până la Viena -8, bătrânul continent era învăluit într-un aer polar. În partea sudică se înregistrau temperaturi cu plus, ceea ce ne-a făcut să ne dorim să fim acolo. Dar nu-i prima dată când ne dorim asta, mai ales eu. 🙂

O mare parte din școlile din România vor fi închise mâine, cică din cauza gerului și a ninsorilor iar asta m-a dus cu gândul la iernile copilăriei mele, atunci când nu se închidea nici o școală, bașca erau deschise și sâmbătă până-n noapte aproape, chiar dacă zăpada scârțâia din cauza gerului într-un fel pe care n-am cum să-l uit. Țin minte că până la școală număram ferestrele luminate și mă gândeam la oamenii care locuiau dincolo de ele. Se mai auzea și câte un ceas deșteptător pus în câte-o oală, asta pentru ca somnorosul să fie sigur că nu are cum să nu-l audă.

S-au schimbat multe, așa cum e și firesc, dar întrebările nu au cum să nu vină, unele dintre ele negăsindu-și răspuns. Oricum, nimic nu mai e bun din ce era odinioară așa că, să vedem cum este bunul ăsta de acum. Eu una, nu-l prea simt, și ca mine înclin să cred că sunt mai mulți.

În atmosfera călduroasă din casă, am purces la pas prin Europa pentru a da curs cerințelor de la geografie, o materie la care sunt destul de multe icnete.

Domnul profesor a dat o fișă de completat în care au fost mai multe întrebări. Pe o parte cerința era aceea de a scrie țările din Europa, pe o hartă în care erau delimitate granițele și numerotate câteva orașe. Au trebuit parcurse toate țările, aici referindu-mă la Europa Nordică, Estică, Vestică, Centrală și Sudică. Pentru unele nu a fost problemă, numele țărilor cât și capitalelor venind ușor, dar pentru altele au existat ceva nelămuriri ori confuzii.

A fost momentul în care am adus atlasul, pentru a lucra cu ajutorul lui. Ei, s-au schimbat lucrurile!

Însă greul abia urma. La următoarea cerință ne-am prins urechile și mult am mai căutat pentru a ne dumiri. Dacă o să vă întrebați care a fost rezultatul, ei bine, trebuie să aflați că nu am rezolvat integral ceea ce se cerea.

Mai jos, puteți privi ce anume ne-a dat atâtea bătăi de cap. În imaginea respectivă se cerea elevului de clasa a VI-a, să recunoască și noteze unitățile de relief, și elementele de hidrografie, fără a avea trasate granițele țărilor ci doar ceea ce vedeți în imagine. Am mărit imaginea, am mărit și alte hârți de pe internet, dar tot nu am aflat ce este la cifra 6 și 9, și la literele b,c,d,e și j.

Oricum, am petrecut mult timp încercând să rezolvăm această temă, și chiar dacă nu am avut sorți de izbândă 100%, am luat partea bună a lucrului și ne-am bucurat de o recapitulare.

Chiar așa, voi știți ce se ascunde în spatele acelor cifre și numere de pe ultima hartă?

Cum pot țopăi gândurile pe meridiane

Atmosfera de afară nu s-a schimbat în ultimele zile. A mai nins, iar stratul de zăpadă a rezistat pentru că temperaturile au dorit acest lucru.
Cei care iubesc joaca prin zăpadă au avut cadrul necesar pentru asta, dar eu, ocolesc cât pot. Nu-mi place pentru că suport frigul tot mai greu. Luca a ieșit preț de câteva zeci de minute, dar pentru că a trebuit nu că i-ar fi făcut o plăcere deosebită.

Îmi place iarna s-o privesc de dincolo de fereastră și o consider ca un medic, poate din cauza albului omniprezent ori din cauza senzației de curățenie. Îmi tot spun că temperaturile joase vor distruge o parte din microbii care ne tot pricinuiesc neplăceri, înfundându-ne nasurile și schimbându-ne vocile.

În casă, așa ca pe final de scurtă vacanță, m-am jucat cu Luca pe un planiglob. Nu e prima dată când țopăim pe meridiane și plăcerea nu se diminuează. Subiectele abordate sunt de de fiecare dată altele, asta și pentru că noi suntem la vârste diferite.

Ne-am hotărât să „schimbăm” locul animalelor și să le ducem în locuri nefamiliare lor, analizând cum anume s-ar acomoda, dacă se vor acomoda, ce schimbări ar trebui să sufere organismul lor pentru a rezista.

De ceva vreme, urmărim la Nat Geo Wild o serie de reportaje în care sunt prezentate mutațiile pe care le-au suferit animalele atunci când faliile s-au rupt iar continentele s-au format. Sunt spectaculoase transformările prezentate, ca să nu mai pomenesc de speciile nou formate. Am atașat două dintre multele documentare pe care le-am urmărit și care ne-au ajutat să înțelegem mai bine cum au stat lucrurile și cât de mult timp a trebuit să treacă pentru ca unele specii să sufere aceste transformări ajungând la forma de azi.

 

Spuneam că am mai hoinărit pe planiglob și cum am făcut asta, puteți urmări accesând linkul de mai jos.

Hoinărim pe continente şi dezlegăm misterele lumii alături de Scooby- Doo

O altă activitate pe care am făcut-o mai demult a fost aceea în care am vorbit, tot pe suportul unui planiglob, despre Africa, mai în amănunt.

Un planiglob atât de util

Nu evitați genul acesta de activități pentru că veți fi câștigați atât voi ca părinți, dar mai ales copiii.

Atunci când trebuie musai să vorbești, fă-o!

Ne luptăm cu proiectele acestea cu o determinare greu de înțeles. După ce până acum, de când a început anul școlar, a auzit de multe ori remarci de genul:

– Aaa, nu tu ai făcut proiectul, ci mă-ta!

am ajuns la concluzia că sunt momente în care nu e suficient să fii civilizat și să-ți vezi de treabă asta pentru că trebuie, cumva, să aduci lucrurile pe făgașul lor normal.

Comportamentul adulților pigmentat cu „drăgălășeniile” colegilor, te demotivează atât de tare că trebuie să turezi motoarele la maxim pentru a reveni pe făgașul normal. Iar în ceea ce privește un copil aflat în complicata preadolescență, e și mai greu de gestionat.
Și pentru că acest copil nu este al nimănui, am găsit de cuviință să intervin până nu aluneca prea tare pe tobogan.

După „eșecul” proiectului de la istorie, despre care am scris aici,  Luca a rostit, răspicat, că din acest moment nu mai face nici un proiect. De nici un fel!
Dar după ce furia s-a așezat și a fost altfel privită, i-am explicat că nu le face pentru nimeni ci strict pentru el. Că cel câștigat este el și nimeni altul iar ceea ce învață în timp ce le meșterește, nu-i poate lua nimeni din cap.
Nimeni… nimeni… nimeni… .
Și totuși, lucrurile nu au rămas așa.
Am avut eu răbdarea de a face de așa natură încât l-am prins iar în joc. E mai greu până intră pentru că mai apoi nu-l poți opri.

Ocazia n-a întârziat să apară iar subiectul era atât de ofertant încât totul s-a transformat în ceva foarte frumos. Și a avut și rol de pansament, până la final.

Se cerea la geografie un proiect despre Europa, forme de relief dar și climă, vegetație și faună. Două săptămâni a tot lucrat la el asta pentru că mai sunt și teme de făcut dar și alte cele.
Pentru a comprima informațiile despre zonele de climă, vegetație și faună, am confecționat niște fișe pe care copilul le-a completat. Dacă le doriți, le-am atașat mai jos.

Zona rece și zona mediteraneană

Zona temperată Pădurea de foioase

Stepa și substepa

Taigaua Pădurea de conifere

Pentru ca proiectul să fie complet, am confecționat o hartă a Europei pe care am evidențiat formele de relief. Aici, munții au reprezentat piesa de rezistență pentru că i-am făcut în relief. Nu este pentru prima dată când am lucrat cu Luca folosind această tehnică, dar acum, mai mult ca dățile trecute, implicarea lui a fost muuult mai mare. E adevărat că l-am ajutat dar asta nu înseamnă că am făcut eu proiectul.

După ce s-a făcut conturul pe placa de polistiren, conturul formelor de relief din continentul nostru, s-a trecut la „ridicarea” munților. Câteva ore bune au trecut până au crescut și multe povești au auzit.

După ce am așteptat până a doua zi, pe înserat a început pictatul planșei.

Pe jos sau la birou, harta prindea contur și devenea tot mai frumoasă. A durat și această etapă câteva zile. Dar a meritat.

După ce a fost conturat totul s-a făcut următorul pas: acela al etichetării formelor de relief. Pentru a fi plăcut vizual, aceste etichete au fost sub formă de steguleț iar școlarul a completat cele mai importante repere: munții, podișurile, câmpiile, vulcanii.

Cu harta Europei în față, a identificat fiecare loc, l-a marcat dar am și discutat despre. De neuitat aceste dialoguri. S-a completat legenda și s-au fixat zonele de climă și totul a fost gata.

Astăzi, am dus eu proiectul înainte de ora de geografie. Am dorit a face acest lucru pentru că am vrut să lămuresc anumite aspecte legate de proiecte, cu colegii lui. Am informat diriginta de intenția mea, iar ea a stat cu mine, câteva minute din pauza mare, pentru a fi părtașă la rostirile mele.

Ce-am avut de spus?
În primul rând am rugat copiii ca înainte de a emite judecăți de valoare să se informeze cum stau lucrurile, asta pentru a nu fi într-o eroare.
Apoi i-am întrebat pe cei care au lucrat alături de Luca – nu puțini de-a lungul timpului -, cu diferite ocazii, dacă au făcut-o ei sau eu.
Le-am amintit că nimeni nu i-a ales pentru a face parte din clasa asta și dacă tot sunt în această formulă, ar trebui să se tolereze. Nu să se iubească ori adore. Doar să se respecte!
Le-am mai spus că un copil, neavând pârghiile materiale necesare are nevoie de ajutorul financiar al părinților, în speță de materialele cu care să faci proiectele. Și i-am mai rugat să nu acuze pe nimeni dacă acasă nu au parte de atenția pe care și-ar dori-o. Acolo nu mai poate interveni nimeni ci stă doar în puterea lor să ceară ajutor și sprijin.
Totul a durat câteva minute, după care le-am mulțumit și am plecat.

Ca fiecare dintre noi și copiii au nevoie, la un moment dat, de aprecierea semenilor lor. Ori dacă ea nu există, din varii motive, măcar să lipsească hărțuiala și bătaia de joc legată de munca ta. E greu de dus și e demotivantă. Mai ales când știi cât ți-a trebuit s-o duci la bun sfârșit.

După ce s-a întors de la școală, am văzut că este bine. Domnul s-a aplecat peste proiectul lui, făcându-i și o observație extrem de binevenită ( munții Alpi trebuie să fie cei mai înalți). A dat lucrare de control iar multe din întrebările de acolo își aveau răspunsul pe proiectul lui, așadar a știut. Rămâne ca mâine să iau macheta acasă pentru a remedia această greșeală și de a mai înălța Alpii.
Oricum, știu că în mintea lui munții, câmpiile, podișurile și vulcanii din Europa sunt la loc sigur iar în suflet e calm și siguranță. E nevoie de atât de puțin, zău așa!

Planetele la ceas de seară

E seară, dar nu foarte târziu. Trag de zor să termin de onorat machetele ce mi-au fost solicitate. Încerc să-l angrenez și pe Luca în lucrul meu. E un prilej de a mai recapitula una-alta și de a ne aduce aminte de activitățile de odinioară, cele care tratau aceeași temă.
L-am făcut curios. A dat curs rostirilor mele și ne-am jucat, așa cum știm noi.

Planetele sunt cele mai mari corpuri exceptând Soarele. Spre deosebire de Soare, planetele nu produc energia lor proprie, în schimb planetele reflectă căldura și lumina vizibilă produsă de Soare. Planetele Jupiter și Saturn emit radiații radio, undele radio, emise de Jupiter sunt așa puternice încât pot fi receptionate pe Pământ cu radiotelescoape. Cele patru planete de lângă Soare:
Mercur, Venus, Pământ și Marte se numesc planete terestriale, ele par să conțină fier și roci. Planetele terestriale și Pluto sunt cele mai mici planete. Pământul are un satelit, Marte are doi și Pluto are unul. Mercur și Venus nu au sateliti.
Distanțele dintre planete se măsoară în unități astronomice.
Cele mai mari planete, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun sunt numite planete gigant. În comparație cu planetele terestriale ele conțin fie și roci. Fiecare din planetele gigant au câțiva sateliți. De asemenea, ele au inele în jurul lor. Doar inelul luminos al planetei Saturn poate fi ușor văzut cu un telescop mic. Toate planetele sunt înconjurate de variate tipuri de gaze. Gazele care înconjoară o planetă se numesc atmosferă. Pământul este singura planetă care are destul oxigen în jurul său și destulă apă pe suprafața sa pentru a menține viața.

Clasificarea planetelor
După mărime

planete mici – Mercur, Venus, Pamânt, Marte


planete gigant – Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.

După compoziție

terestre – Mercur, Venus, Pamant, Marte;
gazoase – Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun;

Planetele terestre sunt compuse din piatră și metal, au o densitate relativ mare, rotație mai înceată, suprafață solida, nu au inele și au puțini sateliți.
Planetele gazoase sunt compuse din hidrogen și heliu, în general au densități mici, rotație rapidă, au inele și mulți sateliți.

Dup poziția lor față de Pământ

planete inferioare – Mercur și Venus;
planete superioare – Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.

Planetele inferioare sunt mai aproape de Soare decât Pământul Ele au faze, ca Luna când este văzută de pe Pământ.
Planetele superioare sunt mai departe de Soare decât Pământul. Ele se văd întotdeauna în toatalitate sau aproape în totalitate.

Cronologic

planete clasice – Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn. Sunt cunoscute încă din timpurile preistorice; sunt vizibile cu ochiul liber.
planete moderne – Uranus, Neptun. Au fost descoperite în timpurile moderne; nu se văd cu ochiul liber.

De pe descoperă.ro am mai aflat următoarele:

Cu ajutorul telescopului Spitzer Space a fost descoperit primul sistem alcătuit din şapte planete de mărimea Pământului care orbitează aceeaşi stea, a anunţat NASA, miercuri, într-o conferinţă de presă. Trei dintre ele se află într-o zonă cu un mediu propice pentru a fi locuibil.

În cadrul sistemului TRAPPIST-1 au fost descoperite 7 planete asemănătoare Terrei care orbitează aceeaşi stea aflată la 40 de ani lumină depărtare de Pământ, a anunţat cercetătorul Thomas Zurbuchen, asociat al Science Mission Directorate din Washingron. Trei dintre cele şapte planete au fost descoperite în mai 2016.

Această descoperire din afara sistemului nostru solar este rară, deoarece planetele ar putea fi similare ca mărime cu Pământul, ceea ce înseamnă că ar putea avea apă pe suprafeţele lor şi eventual ar putea suporta forme de viaţă.

Planetele se află în constelaţia Vărsătorului. Aflându-se în afara sistemului nostru solar, aceste planete sunt cunoscute ca exoplanete. Sistemul de exoplanete este denumit TRAPPIST-1.

Machete didactice – Cerul sub care trăim

Nu cred că există zi în care eu să nu privesc cerul. O obișnuință la fel ca spălatul pe dinți. 🙂
Am citit undeva, nu mai știu unde, că sunt oameni care nu ridică ochii spre cer. Dar, oare, și-au pus ei vreodată întrebarea cât pierd?
Mă gândesc că nu a avut cine să-i îndrume să folosească și această supapă, asta pentru că imaginile pe care le oferă cerul și norii lui sunt tămăduitoare.
Sunt zile, ca cea de astăzi, în care cerul a fost curat, curat și de un albastru ce aducea cu cel de la Voroneț. Foarte frumos dar răcoare, nu ca-ntr-o zi de vară, atunci când căldura îți mângâie obrajii și alintă nasul.
La finalul săptămânii am prins un cer superb, e drept că nu aici ci la capitală, iar pentru că nu puteam rata așa ceva, am oprit și am fotografiat pe-ndelete.

Ba, la un moment dat a apărut și o gaură-n cer că nici n-am zis că nu avem vizitatori.

De aceea îmi place peste măsură să călătoresc cu avionul pentru că știu că de acolo, de sus, imaginile sunt și mai spectaculoase. Am avut plăcerea de a prinde apusuri și răsărituri care m-au teleportat în alte lumi.

Ah! apropo de alte lumi; oare cum o fi cerul lor de acolo? Până când va veni cineva de pe Marte ori Venus, nu putem decât să ne imaginăm și când vine vorba de imaginație, limite nu există.

Aveți momente în care țopăiți prin galaxii? Dar cu capul în nori, mai sunteți?

Machete didactice – Plimbare prin Paris într-o toamnă splendidă

Da, ați putea înțelege altceva din titlu dar pot eu să-mi imaginez vizite și plimbări prin Paris chiar dacă fizic nu sunt acolo? Firește că pot, pentru că nu mă poate opri nimeni. 😉
Mai bine spus, nu-mi poate nimeni opri gândurile pentru că nici eu nu sunt capabilă s-o fac.
O provocare venită de la o doamnă profesoară de franceză m-a teleportat preț de câteva zile bune, atât cât am meșterit la ea, prin cea mai rafinată lume: cea pariziană.
În realitate, n-am ajuns până acum acolo dar sper să nu închid ochii înainte să bifez această destinație.
Mi-am amintit de incursiunile avute cu Luca, atunci când am aflat foarte multe detalii despre arhitectul celebrului turn. Le puteți vedea dacă deschideți link-ul de mai jos.

Vive la France!

Deasemenea, mi-am adus aminte de cum am pregătit excursia lui Răzvan la Paris, atunci când am stabilit ce anume să viziteze când va fi la fața locului.

Ei bine, toate aceste amintiri legate de copiii mei m-au însoțit pe parcursul meșterelilor mele. Am considerat că unui cabinet de limbă franceză asta i se potrivește cel mai mult.

Pe lângă semețul turn, ce are o dimensiune de 130 centimetri lățime și 150 centimetri înălțime, l-am mai confecționat și pe celebrul băiețel francez, cel căruia nu-i lipsește bereta.

S-a cerut și un avizier, acolo unde se vor odihni, pentru a fi admirate, lucrările copiilor.

Este flancat de culorile pe care le regăsim în drapelul acestei țări dar și de o hartă în miniatură.

Eu am fost cea care am mers pentru a le monta, asta pentru că distanța mi-a permis. Într-o toamnă ce nu mai contenește să ne surprindă, am purces la drum.

Am găsit o școală frumoasă, nouă, o doamnă bună de pus la rană și o clasă de copii pe cinste. Mi-au și cântat, la final, după ce au văzut cum s-a primenit sala lor de curs.

Chiar dacă ești departe, imaginația te ajută să poți trăi tot soiul de senzații. Și ce, credeți că e rău? Nici pe departe! Din contra.