Acum exact 8 ani scriam pe Facebook așa:
Anotimpul lui Ceaikovski
Nu știu dacă sunt mulți de acord cu mine, însă mai multe întâmplări petrecute în ultima vreme m-au condus la această afirmație.
În primul rând, lunile acestea reci, cu multă zăpadă, steluțe de gheață pe geamuri și cu multă sclipire, apoi faptul că Luca a avansat la studiul pianului și a ajuns la prima sonatină și nu în ultimul rând întâlnirea cu Camelia, o persoană care mi-a demonstrat, fără a o fi privit și văzut nici măcar o clipă, că se poate și prin intermediul internetului să se întâmple minuni, în adevăratul sens al cuvântului.
Am achiziționat cărțile doamnei Cristina Andone încă de la prima apariție, asta pentru că am dorit sa insuflu băieților mei dragostea de clasic și frumos.
Primul meu copil studiază pianul din fragedă pruncie, lucru continuat și în zilele noastre (acum el are 17) iar când era în clasele primare, au apărut pentru prima data la noi, cărți despre compozitorii clasici pe înțelesul copiilor. Au avut mare succes în căsuța noastră, așa că poveștile d-nei Cristina Andone au venit să completeze mica noastră colecție.
Ceea ce vedeți este manifestarea bucuriei copilului din mine!
Asta sub atenta supraveghere a fiilor mei. Important este că mi-am îndeplinit scopul!
Vă dați seama că în acești opt ani care s-au scurs de atunci s-au petrecut atât de multe poate prea multe față de cât am fost noi în stare să ne ducem cu gândul. Mă refer la majoritatea covârșitoare pentru că, așa cum consemnează istoria, au fost niște clarvăzători care au făcut-o, mărturie stând cărțile și filmele făcute de ei. Atunci, erau considerate ficțiune numai că nu a fost doar atât.
În ceea ce mă privește, sentimentele pe care le parcurg de un an de zile încoace sunt înșirate pe o paletă mult prea mare decât pot eu să duc. M-am târât așa, până acum, dar nu știu cum și ce va urma speranța mai pâlpâind în cotloane ascunse pentru că mai am pentru ce „lupta” și trage. Mai am chestii care mă motivează și ele sunt cunoscute de cei care mai poposesc aici.
Și pentru că totul are, cumva, o legătură, înșiruire ori cum o fi trebuind să-i spun, ieri a sosit curierul. De dimineață a reapărut iarna, într-o nouă repriză, pregătind scena pentru intrarea a ce urma să se petreacă.
Un curier care să aducă un dar neașteptat de la editura Nemira, un colet cu cărți, cele pe care le ador pur și simplu. Un dar care îmi așază pe chip un zâmbet și o lumină aparte.
Am dialogat cu Luca pe această temă și așa am rememorat momentele trăite atunci când el era atât de mic și vedea lumea diferit de cum o vede acum. Aș îndrăzni chiar să spun că total diferit.
Momentele pe care le-am petrecut au fost ca un balsam. Am alăturat cele două cărți pentru a le analiza și reciti pentru frumoase aduceri aminte despre care puteți citi amănunte aici, și aici.
Mulțumim pentru surpriză, dragă Cristina! Mulțumim frumos pentru că îți amintești de sufletele noastre, răsfățându-le!
