„Plec. Roman cu publicitari, măgar și umbre” de Cristina Andone

După ce am citit „Cum e să fii fată”, în care Cristina semnează alături de opt autoare povești despre identitate feminină, maternitate și altele specifice doamnelor, a venit rândul ultimului roman semnat doar de ea, cel apărut la Editura Univers, în această primăvară.

Îmi place cum scrie Cristina Andone pe care am cunoscut-o mai întâi ca scriitoare de literatură pentru copii, acolo unde spiridușii din Pădurea Muzicală au înlesnit multe momente unice alături de fiul meu cel mic.

L-am luat pe tăpșanul lecturilor noastre, acolo unde lavanda era în floare și unde, cartea primită de la autoare avea să-și consolideze mirosul cu care a sosit în brațele mele, în colet existând un buchet de lavandă.

Sunt pe tăpșan. Cartea e cu mine. Mă opresc pentru a o/mă lăsa să aud toate foșnetele din jur. Și să am răgazul de a mirosi lavanda și fânul proaspăt cosit. Amintiri îmi revin de-a valma, de atunci de când am lucrat și eu într-o multinatională. A fost și bine, dar și greu. Oricum, senzația care mă încearcă e stranie și plăcută. Dacă m-ai întreba ce mai fac, acum ți-as răspunde: o vraja ca să arăt vie, și nu aș închide o trusă ci aș privi un fluture care tocmai gustă din nectarul florilor de lavanda. Mulțumesc!

Am luat-o cu mine și la Brașov și nu a fost întâmplător acest fapt. Cine cunoaște detalii știe la ce mă refer.

Mi-am adus aminte de perioada în care am lucrat și eu într-o multinațională, nu de publicitate ci cu parfumuri și cosmetice, pentru că am avut privilegiul de a fi acolo chiar din momentul în care au venit în România. E o lume diferită din multe puncte de vedere.

Cititorul are ocazia să respire, cu ajutorul poveștii, viața dintr-o multinațională și ce anume înseamnă ea. Dacă mai are și o experiență proprie e și mai interesant.
În poveste se va întâlni cu patru personaje, fiecare cu lumea lui proprie, dar și cu lumea lor comună determinată de slujba pe care o fac. Numele lor?
Vera Trotsky, Marta Coman, Felix Dimuleanu și Mishu – băiatul de la IT. Mai apare un măgar și multe situații nostime.
Aflăm despre dramele, obsesiile și dorințele fiecăruia dintre ei și despre cum decurge călătoria lor pentru a aduce măgărița acasă de peste graniță. Călătoria este presărată cu numeroase expresii franțuzești și englezești, cu ironie și umor, dar și cu tot soiul de rețete care te fac foarte curios în a le degusta.
Scriitura aceasta degajă un parfum delicat, plăcut și rafinat în care ai ocazia să auzi despre compozitori celebri și chiar să citești o poezie în franceză care nu este tradusă, dar care se face înțeleasă. Dacă veți avea curiozitatea să ascultați melodia, veți vedea că e foarte cunoscută și s-ar putea să o știți.

Gris, gris, l´amour est gris
Pleure mon cœur lorsque tu t´en vas
Gris, gris, le ciel est gris
Tombe la pluie quand tu n´es plus là

Le vent, le vent gémit
Pleure le vent lorsque tu t´en vas

Le vent, le vent maudit
Pleure mon cœur quand tu n´es plus là

Chiar dacă nu am ajuns la lansare, am putut-o urmări în direct, și vă invit să o faceți și voi pentru a vedea ce frumos vorbește Cristina despre povestea ei. De acum și a mea!

„Cum se scriu poveștile de adio”. Lansare de carte și prelegere despre arta poveștii la ICR

Advent 19 * Ziua cu numărul 19

Și a trecut și ziua cu numărul 19, sau mă rog, aproape a trecut. Mai sunt atât de puține până la ziua de 25 și abia aștept reîntâlnirea cu Moșul. Nu trebuie să mai pomenesc de Luca. 🙂

După atâtea cărți serioase a venit momentul să fie intercalată și una nostimă, din categoria „Cărți citite dintr-o suflare”.

„Nu vreau să fiu Moș Crăciun„ este o povestioară nostimă din care copiii vor afla că fiul Moșului nu vrea să continue tradiția familiei, el dorind a fi un Moș de Paști.

„Fiul lui Moş Crăciun are o problemă: nu-i place iarna, nici să meargă la săniuş, iar  să bea ceai cu atât mai puţin. Preferă primăvara, iepurii şi ouăle vopsite în multe culori! Ce mai tura-vura,  când va fi mare vrea să devină Moşul de Paşti. Dar tatăl lui nu este deloc de acord cu alegerea lui. Doar e tradiţie de familie,  au fost Moşi Crăciuni de când se ştiu, din tată-n fiu! În plus, dacă Moş Crăciun va fi Moşul de Paşti,  cine le va mai aduce copiilor cadouri?“  (Ioana Chicet-Macoveiciuc)

Dacă vă puneți întrebarea „Cine va mai aduce cadourile de Crăciun?”, ei bine, veți afla răspunsul citind cărticica. Spor la citit și la povestit!

Școlărel de clasa a V-a * Ce are în comun Enescu, „Cum e să fii fată” și o ie? Cum ce? Cristina Andone!

Am avut plăcuta surpriză să primesc un colet de la Cristina Andone. Dar adevărata mirare a venit atunci când l-am desfăcut.
Trebuie să mărturisesc că îmi doream să fie cartea cu Enescu și hora razelor de soare, varianta finală, pentru că în iarnă, Cristina a dorit să ne fericească în preajma sărbătorilor, trimițându-ne un exemplar înainte de a vedea lumina tiparului într-un tiraj corespunzător.

Am povestit despre bucuria aceasta în articolul:

Da, am recidivat! Când lumea învârte la cozonaci eu goblenesc un scatiu

Acum, cartea cu Enescu a venit în hăinuțe prețioase, însoțită și de CD-ul aferent. Cine cunoaște Poveștile din Pădurea muzicală, știe că fiecare carte este însoțită de un CD. Volumul aceasta a trebuit să treacă prin multe peripeții până să ajungă la micii cititori. Dar poate așa, ea va fi și mai apreciată pentru frumosul pe care-l răspândește, dar mai ales pentru îndemnul pe care-l face celor pe care-i întâlnește, de a asculta muzică de calitate, muzică adevărată.
Pe lângă cartea mult așteptată, în colet am mai găsit o ie. O ie frumoasă, care atunci când a văzut-o, Luca m-a întrebat dacă nu o poate purta el. Am învârtit-o pe toate părțile, am probat-o și pipăit-o. Am privit cu atenție modelul de pe ea și i-am urat bun venit în căsuța noastră, invitând-o să șadă în colțul nostru muzical.                               

Și asta nu a fost tot! Cu tușul încă neuscat pe pagini, cartea Cum e să fii fată  a poposit în brațele mele.

Am citit câteva din cele nouă autoare, pe cele care-mi sunau cunoscut, rămânând a mă împrieteni cu celelalte în zilele ce urmează. Abia aștept!

Așadar, chiar dacă nu mă numesc Maria, am primit un cadou… pfuai… cum să-i spun?
Tămăduitor? Daaa, așa cred că i se potrivește mânușă acest termen, acum.
Îți mulțumesc, vraci al sufletului meu!

Școlărel de clasa a V-a * „Hendrik de Mol și Planeta de Jad” de K. J. Mecklenfeld

Ce poveste minunată!
Ce continuare așteptată!
Da, pentru că aventurile alături de Hendrik și Berend, Wilhelmina și Calavera au continuat parcă mai intens și mai interesant.
Povesteam despre întâlnirea cu Băiatul Cârtiță la final de lună iulie, atunci când am intrat în lumea plușurilor și a pufoșeniilor, a jucăriilor de lemn și de fetru.
Casa noastră e plină de astfel de jucării și îmi place să cred că ele au stat cu urechile ciulite așteptând deznodământul acțiunii nesăbuite a lui Calavera, în goana lui nesfârșită pentru putere.

Despre prima parte a aventurii, cea de pe Planeta de Aur, puteți citi mai jos.

„Hendrik de Mol și Planeta de Aur” de K. J. Mecklenfeld

Cum spuneam, continuarea este și mai interesantă/palpitantă asta pentru că se adaugă două elemente noi. Toate se petrec în partea a doua a poveștii, Hendrik de Mol și Planeta de Jad.
Primul dintre ele este acela al hărțuirii în școli, atât de prezent și în școlile noastre iar al doilea este accentuarea cultului personalității. Protagonist, Calavera, care la un moment dat atinge cote cunoscute de mulți dintre bunicii și părinții de astăzi.

În ceea ce privește bullying-ul, Hendrik are parte de asta zi de zi, la școală, acolo unde un băiat mai mare, pe nume Floris, îl umilește, bate și desconsideră în fața copiilor din școală, mari și mici. Mulți tratează acest fenoment cu o superficialitate de neînțeles iar ceea ce se întâmplă în școlile noastre, acolo unde s-a ajuns și ca cazuri de omor, este de-a dreptul îngrijorător.

Dar ce este bullying-ul și cum se manifestă el?

Bullying-ul este un act comportamental repetat, îndreptat spre rănirea fizică sau mentala a unei persoane. De asemenea, el se caracterizează prin comportamentul unei persoane care încearcă să obțină supremația asupra altora. Cel mai ușor se poate observa această formă de violență în grupurile de copii. Scoala este mediul în care se manifestă cel mai des luptele pentru putere. Cine este cel mai de temut din clasă, care este „gașca periculoasă”? Cei care se ocupă cu astfel de comportamente de obicei îi lovesc pe cei din jur, îi fac de rușine, îi jignesc și le pun diverse porecle.

A-i obliga pe alții să facă ceea ce nu doresc este un alt comportament adoptat de aceste persoane. Studiile arată că între 15-25% din elevii americani sunt  victime ale bullying-ului, în timp ce o proporție de 15-20% declară că sunt inițiatori ai acestor comportamente (Melton et al, 1988; Nansel et al, 2001). Bullying-ul poate să transforme școala într-un loc de temut. Stresul, anxietatea și chiar fobia socială pot să apară ca efecte negative în astfel de situatii. 

Care este profilul celor ce agresează?

    • Tineri ce caută să atragă atenția.
    • Își doresc cu orice preț să devina cunoscuți și populari.
    • Atunci când se leagă de cineva mai mic decât ei, acest lucru îi face să se simtă importanți și puternici.
    • Unii pot să provină din familii dezorganizate în care a țipa, a arunca cu obiecte în celalalt sau a te comporta urât este o modalitate de răspuns la situația stresantă sau problematică.
    • O parte dintre cei considerați „răi” sunt conștienți de disconfortul la care îți supun colegii, dar alții nu-și dau seama cât de dureroasă poate să fie postura în care sunt puse „victimele lor”.
    • Cei care cad victime sunt în general copiii timizi, lipsiți de forță, care se supără foarte repede, incapabili de a se apăra singuri. (sursa: sunt părinte.ro)

-Ce vreți de la mine? i se adresă Hendrik vlăjganului roșcovan.
Încleștă pumnii. Simțea cum urcă furia în el. „De ce tocmai eu?”, se întrebă pentru a nu mai ținea minte a câta oară.

– Ce vrem de la tine, spui? întrebă Floris. Stai să mă gândesc, zise el scobindu-se în nas gânditor. Ce ziceți, băieți? Ce vrem noi de la el? îi întrebă el pe ceilalți.
– Bani! strigă unul
– Să ne cumpere focurile de artificii pentru Crăciun! zise altul.
– Să ne plătească la toți mâncarea de prânz pentru restul anului! zise cel mai dolofan dintre ei.
– Să dea roată școlii în fundul gol! chițăi cel mai mic din grup, un ochelarist tolerat finndcă tatăl său era bun prieten cu primarul. (pag. 16)

Așadar, Hendrik întrunea toate condițiile pentru a fi victima lui Floris, dar ce-l făcea pe Floris să se comporte așa? Ei bine, asta trebuie să descoperiți singuri, citind cartea.

Al doilea element nou pe care l-am întâlnit față de povestea precedentă a fost acela al cultului personalității, așa cum pomeneam la început, adus la extrem de sceleratul Calavera. Prezența pancartelor din care el rânjea, a lozincilor, atitudinea soldaților care făceau parte din armata sa, toate duc spre acest fapt.

În vârful scărilor se iviră mai întâi cizmele lucioase cu pinteni, apoi picioarele slăbănoage în pantaloni evazați, ponchoul multicolor și la urmă putură vedea cu toții fața scheletică și pălăria cu boruri mari a așa-zisului general Calavera. Acesta păși cât putu el de solemn pe covorul roșu. Se opri pentru o secundă încruntat și unul dintre soldați le făcu semn celorlalți. Începură să strige:
– Marele Conducător! Uraaa! Eroul Revoluției de Lemn! Conducătorul nostru iubit!
Câțiva soldați chiar se prăbușiră la picioarele sale, sărutându-i cizmele lucioase și plângând de emoție fiindcă li se făcuse o așa mare onoare. (pag. 264)

A fost un moment în care am povestit despre copilăria mea pentru că tot așa era și atunci, adică aveam un conducător care suferea de aceleași apucături. Luca nu prea înțelege asemenea comportamente și cum anume se pot supune atâția oameni lor, dar e bine să nu fie străin de ele.

Finalul este unul fericit, plin de elemente care surprind iar asta ne face să așteptăm cu și mai multă nerăbdarea continuarea care se anunță: Hendrik de Mol și Planeta de Chihlimbar.

Școlărel de clasa a V-a * „Hendrik de Mol și Planeta de Aur” de K. J. Mecklenfeld

Cu siguranță că trebuie să existe ceva în universul acesta, al oamenilor, nu al jucăriilor, care să alinieze întâmplările după o regulă bine stabilită.
Povesteam mai zilele trecute că jucăria preferată a lui Luca a fost furată de pe plajă și ce regrete, ca să nu spun chiar tragedie, ne-au întunecat sufletele. După ce am înțeles că ursulețul Coconaș nu se va mai întoarce la noi, ne-am continuat viețile punând la loc cald și sigur amintirile, nu puține, pe care le avem cu el.

La câteva zile am început să citim cartea despre care vreau să vă povestesc astăzi și care a avut un rol de pansament. Pentru că dacă nu știați până acum, cărțile au și rol de pansament pe lângă altele.
Stătea la noi în bibliotecă de mai multă vreme, dar fiindcă am regăsit-o pe lista de lecturi de clasa a VI-a, cea dată de două doamne profesoare drăguțe, am pus-o în tolba de vacanță.
Hendrik de Mol si Planeta de Aur semnată de K.J. Mecklenfeld  este o poveste cu și despre jucării și despre relația pe care o au acestea cu oamenii, mari și mici.

Ne-am bucurat pentru că am văzut că asemenea dialoguri precum am avut noi cu Coconaș, dar și cu ceilalți prieteni de pluș ai copilului pot fi adunate de un autor inscusit într-o poveste așa de strașnică.

Hendrik de Mol este un băiețel mai neobișnuit, asta pentru că în urma unei traume a rămas cu o suferință: agorafobia

Agorafobia se definește prin teama de a fi singur în situații sau locuri, mai ales în locuri publice, care nu pot fi părăsite imediat sau în care ajutorul poate să nu fie disponibil în eventualitatea că ar apărea un atac de panică.

Termenul agorafobie, care derivă din cuvintele grecești agora (ἀγορά) – piață și phobia (φόβία) – frică, a fost inițial folosit pentru a desemna o teamă patologică de spații deschise, întinse, de piețe, de locurile publice. (sursa: wikipedia)

Din această cauză el nu poate părăsi Muzeul unde locuiește alături de bunicul lui, Martinus, păstrătorul Celui Mai Important Secret din Universul Cunoscut. Trebuie specificat că Muzeul este unul în care sunt păstrate tot felul de jucării, care mai de care mai interesantă, dar fiecare având câte o poveste. Putem întâlni aici jucării de pluș și lemn, metal ori mai știu eu ce alt material.
Într-o zi, bunicul băiatului este transformat într-un soldat de lemn și răpit, iar Hendrik, la rândul lui, este transformat într-o cârtiță de pluș.
Și de aici începe marea aventură.
Cititorul se întâlnește cu personaje bune și rele, cu situații tensionate, dar și frumoase, cu momente în care deciziile pe care trebuie să le ia devin foarte importante și sunt între viață și moarte. Nu ai cum să nu intri cu toată ființa în poveste pentru că, nu-i așa, care dintre noi nu a purtat dialoguri cu păpușa preferată,  ursulețul ori iepurașul iubit?
Cititorul vizitează planete pe care nici nu a visat să le vadă, iar acolo întâlnește și trăiește situații pe care, odinioară, doar le visa.
Este firesc să vă întrebați dacă micuța cârtiță de pluș va reuși să rezolve toate aceste probleme, să-l salveze pe bunic din mâinile lui Calavera, dar mai ales să părăsească casa pentru a călători pe Planeta de Aur. Prin câte peripeții va trebui să treacă Hendrik pentru a se reîntoarce pe Pământ, la Muzeul Jucăriilor, acolo unde-i era casa?
Vă spunem noi, prin multe și inedite peripeții, dar pentru asta va trebui să citiți întreaga poveste. Și nu veți regreta timpul alocat.

Vizita la Librăria Cărturești Carusel ne-a facilitat întâlnirea cu volumul al doilea al poveștii, „Hendrik de Mol și Planeta de Jad”, cel care a fost lansat Târgul Internațional Gaudeamus 2016 și pe care ne-am apucat deja să-l citim. Așteptăm cu nerăbdare și volumul al treilea, „Hendrik de Mol și Planeta de Chihlimbar”, care este în lucru.
Când ne-am întors acasă, Luca a avut imensa bucurie de a găsi un nou prieten. Este un ursuleț care a primit numele de Caramel, iar faptul că arată așa, este pentru că s-a luptat cu cei care l-au furat pe Coconaș. N-am putut să nu ne întrebăm dacă nu Calavera o fi fost vinovatul și dacă prietenul nostru de pluș nu o fi ajuns pe Planeta de Aur.

Între orice copil și jucăria lui există o legătură, o energie, creată din momentul în care își aparțin unul celuilalt. Această energie poate să fie împărțită egal între cei doi, așa cum este de obicei, sau poate să fie mutată, prin magie, doar într-unul dintre ei. Atâta vreme cât cel în care este depozitată energia este ținut ascuns, de preferință sub formă cât mai puțin disctructibilă, precum piatra, nu ai cum să îl ucizi pe celălalt. (pag. 313)

În urma căutărilor am descoperit un site minunat, al autorului, pe care poate doriți să-l citiți și voi. O puteți face aici.

sursa foto: http://www.planetadeaur.ro

O carte care pe măsură ce o parcurgi, ajungi la concluzia că nu este destinată doar copiilor ci și adulților, datorită suspansului, acțiunii, intrigilor cu care este condimentată. Spor la citit!

Activităţi educative copii – ,,La culcare, Veronica!” sau cum s-a împrietenit Luca, cu Veronica

Imagine

Sunt extrem de bucuroasă că am avut excelenta inspiraţie de a cumpăra această carte, fără a fi avut parte de prezentarea nimanui, ci doar aşa, după fler. S-a dovedit a fi o achiziţie atât pe gustul meu, dar mai ales pe a lui Luca.  S-a pus la citit şi lectura a curs frumos, de bună voie, tihnit.

Ca mai toate cărțile ce au fost citite până acum de Luca, fără a primi vreun ajutor, lectura s-a făcut în diferite momente ale zilei, din proprie iniţiativă.

ImagineImagineImagineImagineImagine

Dar să revin la carte.

Tove Appelgren este o scriitoare finlandeză care a scris scenarii pentru diverse piese de teatru și radiofonice, precum și versuri pentru muzică de copii. La nivel internațional și-a făcut debutul prin cele 5 cărți având-o protagonistă pe Vesta-Linnea (denumită Veronica, în traducerile din literature română), care descriu viața unei familii obișnuite, cu bune și rele, și plină de momente umoristice.

Minunat ilustrate, cărțile au fost traduse în peste 10 limbi și au fost vândute în zeci de mii de exemplare până în prezent.

Veronica este un copil energic, haios şi foarte curios. Unii ar spune că nu este deloc cuminte, dar ce poate să facă dacă acestea sunt imboldurile copilăriei? Însă, atunci când face vreo boacănă, este suficient ca Veronica să zâmbească pentru a o face pe mama sa fericită. Într-o casă în care locuiesc doi adulţi şi patru copii, când copiii se hotărăsc să pună stăpânire pe casă, aproape nimic nu-i poate opri.

Însă, chiar dacă Veronica este uneori năzbâtioasă şi din cale-afară de încăpăţânată, chiar dacă are cele mai trăznite idei şi este mai mereu pusă pe joacă şi pe şotii, Veronica descoperă că trebuie să fie ascultătoare şi responsabilă. Învaţă că părinţii au nevoie de ajutorul ei, că poate să aibă grijă de fraţii mai mici şi chiar, uneori, să renunţe la micile ei plăceri, dacă sănătatea sau armonia familiei sale sunt puse în pericol.

Fiecare povestire tratează într-un mod plin de umor un subiect al relației copil-părinți, oferind totodată soluții utile, simple și la îndemâna tuturor: teama de întuneric și coșmarurile, dorința de a avea cu orice preț un animal de companie, rivalitățile apărute între frați și neajunsurile de a fi copilul mijlociu.

Cartea curpinde patru povestiri.

La culcare, Veronica!
Veronica are probleme cu somnul și nimic nu pare să funcționeze. Are mereu coșmaruri și se duce la culcare în patul mamei care, de asemenea, nu mai poate dormi. Ceva trebuie făcut cât mai repede!

ImagineImagineImagine

Veronica și cățelușul

Visul Veronicăi se îndeplinește: un cățeluș devine noul membru al familiei. Toată familia se îndrăgostește de cățelușul dulce, cu nas catifelat. Deci, ce ar putea merge prost?

ImagineImagine

Veronica și gândul cel negru

Veronica are impresia că mama ei îi ia mereu partea surorii sale mai mici și dintr-o dată este foarte sigură că nimeni din familie nu o iubește cu adevărat. Oare îi va dispersa ceva gândurile cele mai întunecate?

ImagineImagineImagine

Veronica și mama monstru
Veronica și mama ei au o zi proastă și se ceartă din orice. Cu siguranță nimeni nu poate fi într-o continuă bună dispoziție. Deși ar fi frumos…

ImagineImagineImagine

,,La  culcare, Veronica! „  este o incitantă serie de peripeţii ale fetiţei, grupate în patru poveşti spectaculos ilustrate care îi vor prinde pe copii într-o lume în care vor râde, vor lua parte la vise neobişnuite şi se vor bucura de toate aventurile unei fetiţe care trăieşte din plin anii copilăriei. Totodată, vor învăţa împreună cu ea cum să crească, să îşi pună întrebări şi să găsească răspunsuri potrivite, dar, mai ales, cum să fie copii într-o lume de „oameni mari”.

Doresc să mai adaug faptul că am citit un interviu luat acestei minunate scriitoare finlandeze şi cred că v-ar face plăcere să-l citiţi şi voi.

Spune-ne ce a inspirat cea mai recentă carte a ta.

Inspirația mea este familia mea, am șapte copii, deci îmi oferă destul de mult material de scris. Copiii trezesc copilul din mine, iar eu scriu despre mine, de fapt, ca fiecare autor, într-un fel. Ultima mea carte este despre Vesta-Linnea (Veronica în traducerea românească, n.t.) care se ceartă mereu cu familia ei. Ea descoperă în cele din urmă că de fapt nu este supărată, cum crede toată lumea, inclusiv ea însăși, ci este, de fapt, foarte tristă. Mama ei observă acest lucru și își invită fiica să meargă la înot doar ele două. Astfel de momente sunt foarte importante dacă ai o familie mare sau în cazul în care părinții muncesc mult.

Ce părere au copiii tăi despre poveștile tale?

Consideră că e amuzant. Când copiii mei mai mari erau mici, se simţeau derutați știindu-se personaj într-o carte. Cred că au învățat diferența dintre realitate și ficțiune destul de bine. Sau, se vor plânge terapeutilor când vor fi adulți că “mama m-a exploatat de când eram copil!”

Ce sfat le-ai da părinților ai căror copii pur și simplu nu vor să citească?

Eu am o înțelegere cu copiii mei, care nu citesc atât de mult pe cât mi-ar plăcea mie să citească. Ei își aleg cartea pe care să o citească, apoi o citesc eu, iar la final mergem împreună la o înghețată și discutăm despre cartea, doar noi doi. Am citit câteva cărți ciudate de-a lungul anilor, dar în acest moment citesc volumul lui Michael Ende, “Momo”, și sunt destul de încântată de ea.

Ce urmează?

Recent am terminat de scris o piesă despre Vesta-Linnea (Veronica în traducerea românească, n.t.), eroina poveștilor, și regizez acum o producție de teatru despre ea în Finlanda. În toamna anului viitor voi pune piesa în scenă în Helsinki, în sudul Finlandei, în două limbi, suedeză și finlandeză. Şi atunci voi regiza și o altă piesă pe care tocmai am terminat-o. Am câteva idei despre ce aș mai putea scrie, dar încă nu am avut ocazia să le pun pe hârtie.

Activitatea pe care am făcut-o alături de Luca pe marginea acestei minunate cărţi, pe care cu căldură v-o recomand, a constat în completarea unei fişe de lectură dar şi a uneia ,,confecţionată” de mine, fişă care arată aşa, ca mai jos. Am ataşat atât fişa necompletată cât şi cea lucrată de Luca, dar şi câteva momente din timpul rezolvării lor.

ImagineImagineImagine

Imagine Imagine

Dar partea cea mai intens negociată a fost aceea a realizării unei picturi, în care personajul principal să fie năzbâtioasa eroină a cărţii. Luca nu este un amator de a picta şi foarte greu, după negocieri dibace, doreşte să facă aşa ceva. Nici eu nu ţin morţiş a face cu orice preţ aceste lucrări, însă din când în când, cedează. Mai repede pictează pe sticlă decât pe hârtie. Nici cu coloratul nu am stat mai bine, dar pixurile cu gel au deschis apetitul pe această latură.

Însă de această dată se pare că Veronica a avut mai multă putere de convingere şi Luca a pictat.

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Şi uite aşa, am mai câştigat o prietenă. Vă invităm să faceţi şi voi cunoştinţă cu ea, pentru că merită!