Sunt extrem de bucuroasă că am avut excelenta inspiraţie de a cumpăra această carte, fără a fi avut parte de prezentarea nimanui, ci doar aşa, după fler. S-a dovedit a fi o achiziţie atât pe gustul meu, dar mai ales pe a lui Luca. S-a pus la citit şi lectura a curs frumos, de bună voie, tihnit.
Ca mai toate cărțile ce au fost citite până acum de Luca, fără a primi vreun ajutor, lectura s-a făcut în diferite momente ale zilei, din proprie iniţiativă.
Dar să revin la carte.
Tove Appelgren este o scriitoare finlandeză care a scris scenarii pentru diverse piese de teatru și radiofonice, precum și versuri pentru muzică de copii. La nivel internațional și-a făcut debutul prin cele 5 cărți având-o protagonistă pe Vesta-Linnea (denumită Veronica, în traducerile din literature română), care descriu viața unei familii obișnuite, cu bune și rele, și plină de momente umoristice.
Minunat ilustrate, cărțile au fost traduse în peste 10 limbi și au fost vândute în zeci de mii de exemplare până în prezent.
Veronica este un copil energic, haios şi foarte curios. Unii ar spune că nu este deloc cuminte, dar ce poate să facă dacă acestea sunt imboldurile copilăriei? Însă, atunci când face vreo boacănă, este suficient ca Veronica să zâmbească pentru a o face pe mama sa fericită. Într-o casă în care locuiesc doi adulţi şi patru copii, când copiii se hotărăsc să pună stăpânire pe casă, aproape nimic nu-i poate opri.
Însă, chiar dacă Veronica este uneori năzbâtioasă şi din cale-afară de încăpăţânată, chiar dacă are cele mai trăznite idei şi este mai mereu pusă pe joacă şi pe şotii, Veronica descoperă că trebuie să fie ascultătoare şi responsabilă. Învaţă că părinţii au nevoie de ajutorul ei, că poate să aibă grijă de fraţii mai mici şi chiar, uneori, să renunţe la micile ei plăceri, dacă sănătatea sau armonia familiei sale sunt puse în pericol.
Fiecare povestire tratează într-un mod plin de umor un subiect al relației copil-părinți, oferind totodată soluții utile, simple și la îndemâna tuturor: teama de întuneric și coșmarurile, dorința de a avea cu orice preț un animal de companie, rivalitățile apărute între frați și neajunsurile de a fi copilul mijlociu.
Cartea curpinde patru povestiri.
La culcare, Veronica!
Veronica are probleme cu somnul și nimic nu pare să funcționeze. Are mereu coșmaruri și se duce la culcare în patul mamei care, de asemenea, nu mai poate dormi. Ceva trebuie făcut cât mai repede!
Veronica și cățelușul
Visul Veronicăi se îndeplinește: un cățeluș devine noul membru al familiei. Toată familia se îndrăgostește de cățelușul dulce, cu nas catifelat. Deci, ce ar putea merge prost?
Veronica și gândul cel negru
Veronica are impresia că mama ei îi ia mereu partea surorii sale mai mici și dintr-o dată este foarte sigură că nimeni din familie nu o iubește cu adevărat. Oare îi va dispersa ceva gândurile cele mai întunecate?
Veronica și mama monstru
Veronica și mama ei au o zi proastă și se ceartă din orice. Cu siguranță nimeni nu poate fi într-o continuă bună dispoziție. Deși ar fi frumos…
,,La culcare, Veronica! „ este o incitantă serie de peripeţii ale fetiţei, grupate în patru poveşti spectaculos ilustrate care îi vor prinde pe copii într-o lume în care vor râde, vor lua parte la vise neobişnuite şi se vor bucura de toate aventurile unei fetiţe care trăieşte din plin anii copilăriei. Totodată, vor învăţa împreună cu ea cum să crească, să îşi pună întrebări şi să găsească răspunsuri potrivite, dar, mai ales, cum să fie copii într-o lume de „oameni mari”.
Doresc să mai adaug faptul că am citit un interviu luat acestei minunate scriitoare finlandeze şi cred că v-ar face plăcere să-l citiţi şi voi.
Spune-ne ce a inspirat cea mai recentă carte a ta.
Inspirația mea este familia mea, am șapte copii, deci îmi oferă destul de mult material de scris. Copiii trezesc copilul din mine, iar eu scriu despre mine, de fapt, ca fiecare autor, într-un fel. Ultima mea carte este despre Vesta-Linnea (Veronica în traducerea românească, n.t.) care se ceartă mereu cu familia ei. Ea descoperă în cele din urmă că de fapt nu este supărată, cum crede toată lumea, inclusiv ea însăși, ci este, de fapt, foarte tristă. Mama ei observă acest lucru și își invită fiica să meargă la înot doar ele două. Astfel de momente sunt foarte importante dacă ai o familie mare sau în cazul în care părinții muncesc mult.
Ce părere au copiii tăi despre poveștile tale?
Consideră că e amuzant. Când copiii mei mai mari erau mici, se simţeau derutați știindu-se personaj într-o carte. Cred că au învățat diferența dintre realitate și ficțiune destul de bine. Sau, se vor plânge terapeutilor când vor fi adulți că “mama m-a exploatat de când eram copil!”
Ce sfat le-ai da părinților ai căror copii pur și simplu nu vor să citească?
Eu am o înțelegere cu copiii mei, care nu citesc atât de mult pe cât mi-ar plăcea mie să citească. Ei își aleg cartea pe care să o citească, apoi o citesc eu, iar la final mergem împreună la o înghețată și discutăm despre cartea, doar noi doi. Am citit câteva cărți ciudate de-a lungul anilor, dar în acest moment citesc volumul lui Michael Ende, “Momo”, și sunt destul de încântată de ea.
Ce urmează?
Recent am terminat de scris o piesă despre Vesta-Linnea (Veronica în traducerea românească, n.t.), eroina poveștilor, și regizez acum o producție de teatru despre ea în Finlanda. În toamna anului viitor voi pune piesa în scenă în Helsinki, în sudul Finlandei, în două limbi, suedeză și finlandeză. Şi atunci voi regiza și o altă piesă pe care tocmai am terminat-o. Am câteva idei despre ce aș mai putea scrie, dar încă nu am avut ocazia să le pun pe hârtie.
Activitatea pe care am făcut-o alături de Luca pe marginea acestei minunate cărţi, pe care cu căldură v-o recomand, a constat în completarea unei fişe de lectură dar şi a uneia ,,confecţionată” de mine, fişă care arată aşa, ca mai jos. Am ataşat atât fişa necompletată cât şi cea lucrată de Luca, dar şi câteva momente din timpul rezolvării lor.
Dar partea cea mai intens negociată a fost aceea a realizării unei picturi, în care personajul principal să fie năzbâtioasa eroină a cărţii. Luca nu este un amator de a picta şi foarte greu, după negocieri dibace, doreşte să facă aşa ceva. Nici eu nu ţin morţiş a face cu orice preţ aceste lucrări, însă din când în când, cedează. Mai repede pictează pe sticlă decât pe hârtie. Nici cu coloratul nu am stat mai bine, dar pixurile cu gel au deschis apetitul pe această latură.
Însă de această dată se pare că Veronica a avut mai multă putere de convingere şi Luca a pictat.
Şi uite aşa, am mai câştigat o prietenă. Vă invităm să faceţi şi voi cunoştinţă cu ea, pentru că merită!
