Activitati educative pentru copii

În clasa a I-a, jonglezi cu scrisul de mână. Așa, literele arcuite vor rămâne în viață

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice Niciun comentariu

Nu știu care a fost momentul în care în școlile românești a apărut scrisul de mână, dar cred că asta s-a întâmplat odată cu apariția lor. Era freamătul specific primei clase din ciclul primar, atunci când învățai să scrii și să citești. Să scrii cu litere de mână, frumos rotunjite, care alăturate să formeze cuvinte.

Scrisul de mână în engleză, sub cea mai simplă formă, – unde literele se arcuiesc și se lipesc în fiecare cuvânt – există de secole întregi, dar momentul său de glorie a fost în anii 1800, când elevii stăteau ani întregi ca să învețe, să exerseze și să-și perfecționeze scrisul. Scrierea de mână standardizată – ca cea spenceriană și palmer – a fost învățată ca să poți să te miști mai repede și să scrii în același timp lizibil (și drăguț).
Avea sens în perioada aia: când cineva comunica, indiferent că era pentru muncă sau pentru prieteni și familie, o făcea prin scris de mână. Scrisul tău trebuia să fie ordonat, lizibil și rapid ca să poți termina lucrurile la timp.

Astăzi, mulți legislatori, părinți și educatori trag un semnal de alarmă pentru pierderea acestei forme de comunicare: scrisul de mână. Conform standardelor din Common Core – curricula de bază pentru limbă și matematică adoptate de 42 de state – scrisul de mână cursiv nu mai e o cerință. Și are sens: literele arcuite nu mai sunt necesare în comunicarea modernă.
Cei care susțin scrisul de mână aduc în discuție beneficiile cognitive și de învățare ale acestui tip de scris. E adevărat că un număr de studii au demonstrat că scrisul de mână pune în mișcare diferite părți ale creierului, spre deosebire de tastat, și ajută la memorare și la o citire mai bună, ba chiar ne poate face mai creativi. Să înveți să ții în mână un pix și să  scrii creează și abilități motorii bune la copiii în creștere. Dar toate studiile astea arată beneficiile scrisului de mână, nu ale celui cursiv. Iar în timp ce curricula încă-i învață pe copii cum să scrie de mână, beneficiile vor rămâne, în timp ce literele arcuite vor muri.(sursa: vice.com)

Există tendința tot mai pronunțată de a elimina scrisul de mână, în condițiile în care fiind în  secolul XXI, el este dominat de computere, dar s-a demonstrat că metoda tradițională de scris – cu un creion sau cu un stilou pe o coală de hârtie aduce mai multe idei celui care așterne cuvinte dacât o tastatura impersonală.

Am citit, cu mai multă vreme în urmă, că elevii finlandezi nu vor mai scrie de mână, pentru că scrisul de mână devine învechit.
„Pentru majoritatea profesorilor este suficient ca elevii să distingă literele mici de majuscule”, a precizat Susanna Huhta, vicepreședintele Asociatiei Profesorilor de Limbă Maternă.
Tendința la nivel mondial este de a simplifica cât mai mult ceea ce se învață, ori ăsta este un semn bun? Copilul este super protejat în tot ce face și regulile se tot exclud una câte una începând de la cele comportamentale până la cele de bază.

Nu știu cum e bine și nici nu cunosc încotro se va îndrepta acestă tendință, dar pentru generația mea era esențial să știi să scrii și să citești. Să scrii de mână. Noi nu scriam de tipar decât în cazuri speciale. Evident că părerile sunt împărțite iar adepți sunt de ambele părți, însă până la noi ordine, școlarii din România, în clasa a I-a, învață să scrie de mână.
Frumos, îngrijit, caligrafic.

Am meșterit și eu un material în acest sens, iar în el, un clovn jonglează cu literele de mână. Am confecționat planșele necesare și am atașat și o imagine reprezentativă. Originalele le găsiți pe site-ul educatie.inmures.ro
E un material care a necesitat multă muncă și multă migală pentru că a trebuit atașată rama la fiecare literă în parte, dar rezultatul final m-a mulțumit.

Îmi doresc ca cei mici să prindă drag față de această îndeletnicire.

„Eu sunt Malala”/ „Malala pentru dreptul fetelor la educație”

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Eu sunt Malala, este o carte scrisă cu ajutorul unei jurnaliste, Christina Lamb, și începe în momentul în care Malala se întoarce acasă de la școală, în ziua în care a fost împușcată în cap.


„Cine este Malala?” întreabă tânărul pistolar care a oprit autobuzul școlar. Nici una din fete nu a răspuns. Dar toți cei din vale știau cine era Malala.

Jurnalista care ajută la scrierea cărții reprezintă o dificultate constantă – nu ești sigur niciodată care voce se aude; a ei ori a copilei? Vocea Malalei are puritatea, dar și rigiditatea. Fie că este o adolescentă competitivă care urmărește cine a trecut examenul (și cât de mult) sau a scris despre blogul pentru BBC care a catapultat-o pe scena internațională – „Învățăm să luptăm. Învățăm cât de puternici suntem atunci când vorbim „- sau vorbind despre politicienii pakistanezi („inutil”), Malala este pasionată și determinată. Credința și datoria ei față de educația fetelor sunt fără îndoială, modul în care își adoră tatăl – modelul ei și tovarășul în toate – ne mișcă și durerea ei la violența care se desfășoară în numele islamului palpabil.

Nu este o știință exactă, dar ghicești atunci când vocea coautorului preia autorul, și în descrierea, de exemplu, a scalei cutremurului devastator din Pakistan din 2005, cititorului i se spune că daunele „au afectat 30.000 de kilometri pătrați, o suprafață mare cât statul american Connecticut”, iar aici vocea rigidă, binecunoscută a unui corespondent străin rezonează.

„Eu sunt Malala” este o poveste care atinge miezul problemelor Pakistanului. Vorbind despre Swat, ea scrie că la aproximativ 20 de ani de la împărțire, Wali din Valea a renunțat la puterea sa și a transformat Pakistanul într-o împărăție. „Așa că m-am născut o fiică mândră a Pakistanului”, scrie ea, „deși ca și toți Swatis m-am gândit mai întâi ca Swati și Pashtun, în fața pakistanezilor”.

Ce înseamnă să fii din Pakistan – o țară cu 300 de limbi, culturi diverse, religii și identități – când puterea reală este limitată la o provincie este o dezbatere care a răsunat întotdeauna în această țară. Armata și birocrația și într-adevăr puterea funcțională sunt centralizate în Punjab, în ​​timp ce celelalte trei provincii – Sindh, Balochistan și Khyber Pukhtun Khwa – sunt acționari inegali în ideea Pakistanului.

Până când puterea este împărțită în mod egal între cele patru provincii amenințarea secesiunii, peste țară va pluti un nor. Malala scrie despre tatăl ei iubit, Ziauddin, purtând o banderolă neagră pentru cea de-a 50-a aniversare a Pakistanului „pentru că nu a existat nimic de sărbătorit de când Swat s-a alăturat Pakistanului”, precizând cu precădere un dezechilibru etnic în profunzime atât de adânc încât numai un inamic extraordinar comun putea distrage atenția de la acesta. Puterea înfloritoare a talibanilor în Pakistanul de astăzi nu ar trebui să fie o mare surpriză pentru cei care înțeleg, așa cum face Malala, necesitatea de a remedia aceste răni etnice.

„Eu sunt Malala” este la fel de mult și povesta tatălui acestei fete, și este un tribut adus căutării sale de a fi educat și de a construi o școală drept model. Malala scrie că tatăl ei a stat târziu în noapte, și a făcut popcorn pe care să-l vândă, astfel încât el să câștige venituri suplimentare pentru proiectul său. Ea îl citează în toate domeniile – de la interzicerea Versetelor Satanice la problemele de mediu cu care se confruntă Valea Swat – și îl tachinează pentru discursurile sale lungi.

Cu toate acestea, chiar dacă Malala spune că nu îl urăște pe bărbatul care a împușcat-o, aici, în Pakistan, furia față de acest tânăr militar ambițios este la fel de puternică ca niciodată. În mijlocul problemei, există o preocupare reală că mesajul curajos și articulat al acestei fete extraordinare. Ea este tânără și forțele din jurul ei sunt puternice.

Dacă mai întâi am intrat în posesia cărții apărută la Editura Youngart, cea care este destinată cititorilor mai mari, fie ei copii ori adulți, iată că acum, prin bunăvoința editurii cartemma, am putut îmbrățișa și ediția destinată celor mici.

Și am avut motive de bucurie! O carte scoasă în condiții excelente, cu coperte cartonate și foi cerate, cu ilustrații semnate de Aurelia Frony, textul fiind scris de Raphaele Frier. Traducerea este semnată de Ioana Voica.


(sursa foto: facebook)

Cartea a sosit în momentul în care eram alături de băieți, iar ei au fost primii care au îndeplinit ritualul proaspetelor cărți intrate în casă: pipăit, analizat, mirosit.

Un subiect pe care vă invit să-l cunoașteți/aprofunda, fie de unii singuri, fie în compania copiilor. Variante există, trebuie doar să începeți demersul.

Spor la citit!

Și norii au anotimpurile lor

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Machete biologie, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice 2 comentarii

Sau cel puțin așa-mi place să cred.
Știu, se mai vizitează din când în când și atunci ai senzația că nu e așa, dar eu vreau să cred că se pot delimita pe sezoane (cu toate că știu că nu prea au cum).
Am lucrat cu Luca, acum mai mult timp, pe acest subiect, pentru că atunci când suntem afară stăm mai mult cu capul în sus pentru a prinde diferite forme și a ne bucura de culorile lor.

Stăm cu capul în nori. Și nu-i rău deloc!

Am avut bucuria de a vedea norii și de sus, de la 10 mii de metri și acolo e ca-n paradis.

Până la această dată nu am mai reprezentat norii așa, pe anotimpuri, dar iată că s-a ivit și această provocare. I-am particularizat pentru a te duce gândul la sezonul respectiv atunci când îi privești. Și iată ce a ieșit!

Am completat cu ei o machetă ce era deja prezentă, de mai mulți ani, așa schimbând complet ambientul, evident! alături de alte materiale.

Mulțumesc frumos doamnei profesoare Marcela. E o plăcere să colaborez cu ea!

O casă cu fluturi albi

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Machete biologie, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice Niciun comentariu

Nu-mi aduc aminte să mai fi fost an în care casa să fie plină de fluturi albi. În fiecare zi, și noapte, fluturii stau alături de noi și nu înțeleg de unde sunt așa de mulți. Un singur soi; alb cu o dantelărie sidefată pe marginea aripilor.

Din căutările noastre am aflat că sunt fluturi albi, dar cum anume îi cheamă nu ne-am dumirit. Iată ce informații am citit despre fluturii albi, dăunători:

Fluturii albi sunt răspândiți în toate regiunile și trăiesc aproape peste tot unde găsesc plantele cu care se hrănesc (cele din familia muștarului – Brassicaceae și specii de varză). Pot fi întâlniți în special pe plantele vărzoase, de unde li se trage și numele. În acest sens fluturii apar pe condurul doamnei (caltunas), rapiță, hrean, ridichii, rucola și alte specii de plante vărzoase.

Larvele fluturelui alb al verzei produc daune însemnate în culturile de vărzoase, consumând limbul frunzelor, până la nervuri. Tratamentul clasic implică insecticide pentru combaterea lepidopterelor, însă acestea nu pot fi folosite în producția ecologică. Fermierii care cultivă varză în sistemul agriculturii ecologice pot folosi o serie de preparate naturale, obținute din plante, iefine și usor de aplicat.

După 1 sau 2 săptămâni după ce fluturii au depus ouăle pe partea inferioară a frunzelor, insectele intră în stadiul de larvă, apoi omidă și încep să consume și să găurească frunzele de varză. Acestea pot fi roase până la nervuri, iar albilița rapiței sapă adânc în varză, distrugând cultura și lăsând excremente pe plantă. Fluturii de varză albi atacă și alte plante din familia verzei, inclusiv ridichi, hrean, broccoli, rucola și caltunas. (sursa: osidio.ro)

Am filmat un fluture din acesta și ne-am bucurat să-l obeservăm cum caută mâncare cu limba-i lungă. Ce anume a găsit el pe perdea, nu avem cum ști, dar pânda noastră a fost fascinantă. Limba se strânge ca un cârcel și este la fel de lungă, dacă nu mai mult, ca antenele. Puteți privi mai jos captura noastră.

De-a lungul timpului am vorbit de multe ori despre aceste insecte delicate, diafane, atât de frumoase. Ciclul lor de viață l-am făcut și alături de copii, la atelierele pe care le-am desfășurat cu ei.

Ciclul de viață al fluturelui

Stadiile de dezvoltare ale fluturelui albastru * Albilița

L-am și transformat în machete, pentru clase de fluturași ori pentru alte centre necesare în grădinițe. Să nu uit avizierele.

Sunt ofertanți acești fluturi și se pot realiza multe colțuri din grupă/clasă frumoase cu ajutorul lor.

Caleidoscop

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Idei pentru mamici Niciun comentariu

Caleidoscop (greacă καλός, εἴδος, σκοπέω a vedea forme frumoase) este un aparat optic format dintr-un cilindru opac în interiorul căruia se găsesc mai multe fragmente de oglinzi, dispuse astfel încât mici piese viu colorate, aflate la capătul opus celui prin care se privește, să formeze, prin rotirea cilindrului, diferite imagini simetrice. Operă, rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio, televiziune care cuprinde cele mai variate aspecte, teme, subiecte.(sursa: wikipedia)
Aceasta este definiția caleidoscopului.
L-am regăsit, în casa vacanțelor noastre, și m-am bucurat alături de Luca. De mult nu mai privisem într-unul, și mi-am adus aminte de copilăria mea.

Cea fără de atâta tehnologie ci plină doar de natură și frământări copilărești.
Vă las să priviți și voi, dacă nu ați avut prilejul până acum, ori nu ați mai făcut-o de mult timp.
Și așa, într-o zi de vară, iată cum arată câteva clipe de fericire!

Antipa – Același muzeu, mereu diferit

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Fiecare vară în care ajungem la București înseamnă și o vizită la muzeul Antipa. Urmăresc, de la an la an cum se schimbă preferințele copilului, iar acesta este un semn al acumulării de cunoștințe de la o vizită la alta.

Am un regret că nu suntem atunci când au loc tot soiul de activități tematice, peste an, activități la care am participa cu interes dacă nu ar exista acest impediment al distanței.
Acum sunt două expoziții temporare pe care, din fericire, le-am văzut în anii precedenți. În una este vorba despre fluturi tropicali, iar în cealaltă despre frumuseți de neatins.

Am intrat și am luat sălile le rând și am zăbovit, fiecare, acolo unde a dorit cel mai mult. Am remarcat prezența unui acvariu nou, foarte frumos, chiar de la începutul vizitei. Foarte colorat și plin de vietăți spectaculoase.

Apoi, rând pe rând s-au derulat prin fața noastră vietăți de pe toate continentele.

Din 19 mai și până pe 14 octombrie 2018, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” anunță deschiderea expoziției temporare „Kiseleff nr. 1. De 110 ani, orașul crește în jurul lui!”.

Expoziția propusă de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” ne va purta printr-o călătorie imaginară în timp, în care vom descoperi, cu ajutorul fotografiilor, al documentelor, dar și al obiectelor, diferitele momente prin care a trecut clădirea muzeului în cei 110 ani de existență. Atracția principală a expoziției va fi reprezentată de una dintre himerele originale care ornau cornișa muzeului, dar mai ales de o reconstituire a grupului alegoric „Știința Zoologiei”.

Clădirea inaugurată pe 24 mai 1908 în prezența Regelui Carol I, a Principelui Ferdinand și a Principesei Maria, dar și a unei numeroase asistențe alcătuită din personalități marcante ale culturii românești, reprezenta primul edificiu din Regatul României realizat pentru a fi muzeu.

Muzeul de Istorie Naturală și Antichități a fost întemeiat în 1834 și a fost adăpostit inițial în clădirea Colegiului Sfântul Sava. În anul 1893, Grigore Antipa a fost numit la conducerea Secției de Zoologie a Muzeului de Istorie Naturală și Antichități, pe când aceasta se afla în aripa dreaptă a Palatului Universității din București. Peste numai un an, colecțiile de zoologie au fost mutate într-o casă particulară închiriată de statul român pe stada Polonă nr. 19. Noul director a depus un efort susținut și, doar în câțiva ani, a reușit prin expediții, achiziții și donații să realizeze un muzeu cu 10 săli, care era vizitat cu „adevărată aviditate” de către public. În anul 1903, Grigore Antipa prezenta Regelui Carol I și primului ministru Dimitrie Sturdza un memoriu în care solicita construirea unui local special pentru a instala colecțiile adunate și pentru a organiza în el un „Muzeu de Istorie Naturală cu toate secțiile care-i aparțin și demn de Capitala Țării”.

Eforturile lui Grigore Antipa sunt încununate de succes, iar guvernul alocă suma de 350.000 lei pentru făurirea muzeului. Proiectul construcției a fost încredințat inginerului Mihail Roco, iar fațadele noii clădiri au fost desenate de către cunoscutul arhitect Grigore Cerkez. În timpul lucrărilor, Spiru Haret îi sugerează lui Grigore Antipa ca frontonul clădirii să fie decorat cu un grup statuar care să reprezinte știința. Lucrarea avea să fie încredințată sculptorului Dimitrie Paciurea și, doi ani mai târziu, grupul alegoric numit „Știința Zoologiei” împodobea frontonul clădirii, în timp ce, deasupra sa, un vultur majestuos scruta orizonturile ajutat de două himere care flancau lateralele edificiului. Cutremurul din noiembrie 1940 a dislocat frumoasa alegorie a lui Paciurea, astfel încât a fost nevoie să se decidă demontarea sculpturii care amenința să cadă și să pună astfel în pericol viața vizitatorilor. Astăzi, doar fotografiile vechi ale clădirii ne mai amintesc de remarcabila operă de artă.

„Acest institut va fi o mare valoare pentru cultura poporului și pentru învățământul superior… În acest muzeu, pe lângă cultura științei se face și cultura națională” sunt cuvintele rostite de Regele Carol I la inaugurarea noii clădiri din Șoseaua Kiseleff nr. 1, clădire devenită simbol al zoologiei și muzeografiei de istorie naturală, simbol al orașului care de 110 ani crește în jurul său. (sursa: antipa.ro)

Nu doresc să închei înainte de a vă invita să aruncați o privire pe afișul de mai jos. Poate vă interesează ceva și să nu ratați.
Vară cu soare și activități reconfortante!

Balcik iulie 2018 – vacanța la mare – a șaptea zi și ultima

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Idei pentru mamici, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Gata!
S-a terminat și acest sejur la malul mării.
Al Mării Negre, dar pe malul bulgăresc.
Nu regret nici o secundă alegerea făcută pentru că de data asta am găsit altceva.

Un loc plin de istorie, pătruns de delicatețe, tradiții și viață regală, care iată că a dăinuit în ciuda tuturor vicisitudinilor. Toate astea le vezi dacă vrei și cauți puțin.

Locul în care am stat nu a primit calificative la superlativ, dar simți când oamenii doresc să facă mai mult și se zbat în această direcție. Mai e mult de lucru la cazare, mâncare, la spațiile de pe lângă hotel. Oamenii, mare majoritate din ei, au intrat într-un soi de delăsare, de dorință de a face puțin și a fi remunerați mult. Libertatea asta a fost înțeleasă greșit și mă gândesc că asta este valabil la oamenii care au trăit așa de mulți ani într-un regim totalitar. Nu mai avem o disciplină a muncii. Vrem, mare parte din noi, să ne facem că muncim, iar asta se vede peste tot.
Degeaba ai resurse și un postament de la care să continui, dacă tu distrugi și ce a mai rămas.
Mă uitam și aici; atât de multe flori înecate în bălării, o sumedenie de copaci sufocați de plante parazite, saci de gunoi aruncați în păduri, la nimereală, în loc să fie depozitați acolo unde le este locul. Despre asta este vorba, lucruri mărunte, nu cine știe ce chestii simandicoase.

M-a deranjat mult și atitudinea conaționalilor mei, mulți dintre ei extrem de zgomotoși, cu mințile năclăite de la băuturile all inclusiv, cu un vocabular sărac și agresiv. Parte din ei erau însoțiți de copii, niște imitatori perfecți. Ori ce să mai comentezi?

După ce-am trecut vama, am zăbovit ceva timp la Vama Veche. Spre deosebire de litoralul bulgăresc, unde era așa de puțină lume, aici era o puzderie de oameni și mașini, într-o simbioză aproape perfectă. Nu am rezistat prea mult, dar am făcut o plimbare mai lungă pe malul mării, că ne era dor.

După amiază am ajuns la București. Un loc de poveste pentru noi și sunt convinsă și pentru alții.
Vă invit să nu ocoliți Balcicul pentru că are ceva aparte, și nu o spun doar eu!

Balcik iulie 2018 – vacanța la mare – a patra zi

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Idei pentru mamici, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Ziua a patra a început dimineață, dimineață de tot, atunci când am răsfoit poveștile Reginei Maria. Nu puteam trece pe lângă ele fără a le achiziționa, atunci când am mers în vizită la Castel.
E o carte în format mare, cuprinde patru povești și este ilustrată măiastru de Detelina Dimova. Poveștile sunt: Lulalu, Copila soarelui, Poveste de Crăciun și Povestea trandafirului.

După ce-am mâncat micul dejun am plecat la mare, nu la piscină. E un regret legat de asta pentru că nu putem merge pe malul mării, cu picioarele prin apă, deoarece plaja nu permite acest lucru. Am ajuns pe un petec de nisip, acolo unde se îndrămădeau prea mulți în așteptarea soarelui, scump la vedere. Noi, am avut parte de povești, că tot am început așa ziua, pentru că lângă noi sunt doi naratori iscusiți: Caramel și Berend.

Pe lângă ei am mai avut un companion, un cățel, care nu știu dacă era cățel ori cățelușă, însă pot afirma că era extrem de prietenos, dar mai ales flămând. A stat cu noi atâta timp cât am zăbovit acolo.

Astăzi, până pe final de zi, am avut parte de tot soiul de întâlniri marine. Dimineață, un șarpe de mare, firav și curios, a stârnit multe comentarii, dar mai ales frici. Era așa de curios că își tot scotea capul deasupra apei, evident și să respire. Mai târziu, unul dintre frații lui a fost înhățat de un pescăruș, într-un manevră demnă de un pilot iscusit.

Am citit mult și cu spor, eu terminând o carte super faină, Minciuni pe canapea de Irvin Yalom, despre care voi scrie de îndată ce ajung acasă. La lectura de seară am terminat Wolf Hollow de Lauren Wolk, un roman ce merită parcurs de copii și adulți deopotrivă. Luca a fost curios de poveștile Reginei.

Pe lângă șerpișori, că pe parcursul zilei s-au dovedit a fi mai mulți, am avut ocazia să admirăm multe meduze. Sunt așa de delicate, diafane, elegante, mișcărilor lor părând a fi studiate.

Plimbarea de seară fost tot una de prins în povești. Nu a pluat și nici vântul nu a bătut, poate de aceea și marea era așa deliniștită și plină de vietăți. Ne-am agățat câteva culori și forme de suflet, cine știe cînd vom avea nevoie de ele.

Am plecat la hotel cu o imagine tatuată pe retină, însoțită de o întrebare: se pare că acolo e capăt de drum, dar nu-i așa, că drumul e mai lung, dar nu se vede?

Balcik iulie 2018 – vacanța la mare – a treia zi

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Idei pentru mamici, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Dacă se mai gândea cineva că a treia zi la țărmul Mării Negre va fi mai însorită, ei bine ar fi constatat că se înșală. Curat lucru, vara asta, a anului 2018, nu seamănă cu nici o descriere cunoscută a acestui anotimp.
Numai că malul mării fiind cel de pe partea bulgară, am avut ce să facem atunci când norii nu știau cum să se mai înghesuie pentru a nu fi codași la linia de finiș, de parcă ar fi existat una.

Pentru că ziua precedentă a adus așa de mult frumos în existența noastră, am hotărât să mai repetăm experiența și așa, iată-ne la poarta de intrare a complexului Reginei Maria. Pentru că e atât de vast și are așa de multe de descoperit nu-i suficient să mergi doar o dată.

Am făcut o plimbare pe malul mării, la prima oră, asta pentru a afla ultimile noutăți din viața sărată.

Apoi am ajuns la intrare. E o nebuneală la porțile de acces pentru că cei puși acolo nu sunt în stare să vorbească pe înțelesul oamenilor. Nu pomenesc că nu vorbesc decât în bulgărește, ci spun că fiecare te îndeamnă să faci altceva. Dacă ieri am intrat la grădina botanică fără a plăti și accesul la Castel, astăzi nu a mai fost posibil acest lucru pentru că… așa este regula. Ori dacă era așa, de ce ieri ne-a fost permis accesul? În fine, am avut un moment de iritare maximă pentru că nu-mi place să fiu luată de fraieră, în condițiile în care eu sunt un turist civilizat și calm.

Am intrat pe la poarta grădinii botanice și am avut grijă să mergem pe acolo pe unde nu am fost. Și-am descoperit noi minunății care au mângâiat ochii și nările.

Am vorbit cu Luca pe-ndelete, imaginându-ne cum ar fi dacă am fi petalele unui nufăr. Pe cine am lăsa să se odihnească și pe cine nu. Dar dacă am fi așa, pufoși, pe cine am încălzi ori ascunde de dușmani?

Ori am imaginat tot soiul de povești despre cactuși, în care am fost pe rând povestitori ori personaje.

Castelul din Balcic este o vilă din orașul Balcic (actualmente în Bulgaria). Castelul a fost construit ca reședință pentru regina Maria a României, în perioada în care Cadrilaterul a aparținut României.

Complexul cuprinde un parc botanic, mai multe vile rezidențiale, o sală a fumatorilor, o pivniță, o mănăstire, un izvor de apă și diverse alte clădiri.

Castelul, numit și „Cuibul Singuratic” („Tenha Juvah” în limba turcă) este de fapt o vilă cu pereți albi și acoperișuri de țiglă roșie străjuite de un minaret. Este construit de-a lungul a trei terase și combină elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean cu cel al caselor bulgărești. Este foarte aproape de mare, fiind despărțit de aceasta doar de faleză. A fost locul preferat al Reginei Maria, în care aceasta a locuit, tocmai de aceea rămânându-i denumirea de „castel”. Castelul este compus din șase case, câte una pentru fiecare copil al Reginei Maria. Tot din dorința Reginei Maria a fost construită și Capela Stella Maris, în stil bizantin, un loc în care se retrăgea adesea pentru a se reculege. Atât de mult s-a regăsit în acest loc, încât, regina a lăsat dorința ca după moartea ei, inima să-i fie păstrată în incinta capelei.

Construcțiile de pe domeniul Palatului regal din Balcic au fost în întregime create după planurile și gusturile Reginei Maria. Palatul a fost construit pe un teren oferit reginei de către bancherul Jean Crissoveloni, teren mărit prin achiziționarea de către statul român a altor terenuri de la localnici. Lângă palat s-a construit un minaret, dându-i un aer oriental. Vila „Cuibul singuratic” a fost proiectată de arhitectul E. Guneș și a fost construită între anii 1925 și 1929, lucrările fiind executate de firmele italiene Agostino Fabro (decorațiunile) și Giovanni Tomasini (zidărie, mozaic și asfaltare), sub directa supraveghere a secretarului particular al reginei Gaetan Denize. A doua clădire a complexului Balcic era Vila „Mavi Dalga”, compusă din 16 camere, în care se aflau apartamentele principelui Nicolae și ale doamnelor de onoare. Lângă ea se afla Casa Suitei, având camerele distribuite în formă de potcoavă, cu colonade spre mare și coloane spre interior. Ca locuri de rugăciune, regina și-a construit o bisericuță, un templu („Maria Ruh”) și capela Stella Maris, al cărei interior a fost pictat în 1930 de A. Demian și Papatriandafil. În această bisericuță, va fi depusă după deces și la cererea testamentară a reginei -o casetă cu inima sa, în iulie 1938, aceasta fiind mutată în toamna 1940, după cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, la Castelul Bran și apoi în Tezaurul Muzeului Național de Istorie. Unul dintre vizitatorii celebri la Castelul din Balcic a fost Paul Morand, scriitor și diplomat, care a fost găzduit în palatul reginei.(sursa: wikipedia)

Nu știu cum să povestesc mai în amănunt, cert este că am vrut să gustăm din magia acestui loc, şi, ne-am trezit învăluiți de un aer misterios şi solemn. Scări întortochiate, ziduri vechi, numeroase piese de artă, totul te duce în alt timp, unul care are un parfum aparte. Poate și datorită nebuniei în care trăim, acele vremuri par odihnitoare, mai așezate, în care oamenii aveau timp să se privească ochi în ochi, să discute, să se plimbe admirând natura, nu ecranele telefoanelor.

O destinație de vis, fără putință de tăgadă!