Zone de interes – machete – Grupa Albinuțelor

Grădiniţa trebuie să fie pentru copii un spaţiu dorit, cu activităţi care să-i implice, să le ofere
posibilitatea de a se dezvolta într-o atmosferă deschisă, stimulatoare. Prima impresie se formează în
primele 20 de secunde, aşa că, un copil care intră pentru prima dată într-o sală de grupă, ar trebui să
găsească sala în aşa fel încât să vină, în fiecare zi, cu plăcere, la grădiniţă.
Organizată pe zone, centre de interes, centre de activitate sau arii de stimulare (aşa cum au
fost denumite în timp şi în funcţie de specificul grupei), sala de grupă devine un cadru adecvat
situaţiilor de învăţare. Prin felul în care este amenajată, ea oferă copilului ocazia să se simtă bine în
intimitatea lui, stimulându-i interesul şi invitându-l la învăţare prin descoperire şi explorare. Sala de
grupă îi vorbeşte copilului prin ceea ce îi oferă ca posibilitate de acţiune şi experienţă.
Noul curriculum structurează experienţele copilului pe domenii experienţiale. Astfel, având
în vedere setul de interese şi aspiraţii ale copilului, nevoile acestuia, sala de grupă poate fi
delimitată în mai multe centre de activitate/interes:

Bibliotecă,

Ştiinţă,

Arte,

Construcţii,

Joc de rol,

Nisip şi apă.

(sursa: Cartea Educatoarei
Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani
PRET- Noi repere ale educaţiei timpurii în grădiniţă)

Despre oameni cu care trebuie să te întâlnești

Vă plac oamenii?
Căutați compania lor?
Ați avut bucuria de a vă întâlni cu oameni de la care ați simțit că vine către voi o energie bună, curată, pozitivă?
Aici mă refer la oameni noi, nu cunoscuți, ci aceia pe care soarta vi i-a scos în cale.
Eu am avut parte, de mai multe ori, de asemenea întâlniri și mă consider o norocoasă.
Machetele mele înlesnesc tot soiul de întâlniri iar de la unele din ele îmi trag energia de care am nevoie să merg mai departe. Sunt momente în care oboseala, vremea, vârsta (pfai! cum sună asta) mă fac să mă simt stoarsă de vlagă și atunci apare câte un așa om în fața mea. Din prima îmi vine să-l îmbrățișez, ceea ce de multe ori o și fac, pentru că atitudinea interlocutorului meu îmi spune că pot face acest gest.
Viața asta cotidiană te supune la așa încercări că de multe ori, la final de zi, ești stors ca o lămâie fără a muta neaparat munții din loc. Gândurile și planurile de a merge mai departe, de a găsi soluții la tot soiul de probleme unele mai bizare ca altele epuizează nivelul energetic până la o limită greu suportabilă. Noroc că vine noaptea și ne odihnim așa reușind a o lua de la capăt în ziua următoare.
E din ce în ce mai greu să faci față tuturor provocărilor pentru că cei din fruntea țării sunt niște exemplare incapabile de a-și gestiona propriile treburi, nemaivorbind de cele ale unei țări. Dacă aș fi puțin mai tânără, aș pleca, pentru ca fiul meu cel mic să aibă parte de un climat mai așezat, nu spectaculos, dar pentru că am ratat startul tot ce-mi rămâne este să-mi fac existența cât mai plăcută aici unde trăiesc.
Și am parte de momente frumoase, nu mă pot plânge, de care mă agăț cu toată puterea pe care o mai am.

Apropierea primăverii a făcut posibilă întâlnirea cu oameni pansament. Pot mărturisi, cu mâna pe inimă, că mult bine au adus în viața mea. Îmi doresc ca și ele să fi simțit la fel din partea-mi, pentru că ăsta este adevărul.
Le mulțumesc pentru seriozitate și imbold.

Iar dacă-i vorba de primăvară, atunci e vorba de flori, albine, renaștere.

Primăvara în activitățile copiilor

Pentru că primăvara, din punct de vedere calendaristic, stă la colțul iernii, gata-gata să apară, doamnele de la catedră își concep lecțiile mai speciale folosind elemente specifice ei. Una dintre ele a fost aceea în care o clasă de copii trebuie să adune, cuprinzând toate orele dintr-o zi, activități care la final să se adune într-un singur concept: ghiocelul, vestitorul primăverii.

Am avut deosebita plăcere de a vorbi, în câteva rânduri, cu o doamnă super, care căuta alternativa cea mai bună pentru a lucra cu elevii săi.  Așa au venit mai multe idei, una mai interesantă ca alta, dar dintre care doar două au căpătat și o formă palpabilă.

Prima este aceea a unor machetuțe reprezentând ghiocei, pe spatele cărora se vor găsi niște cerințe. Elevii vor trebui a le rezolva, la final ghioceii integrându-se într-un peisaj de primăvară.

Cea de a doua este un puzzle. Fiecare grupă de copii- ele vor fi în număr de șase- vor primi o bucată de puzzle pe spatele căreia se va afla o imagine. Și ele (bucățile de puzzle), așa cum e de la sine înțeles, sunt șase, câte una pentru fiecare bucată, imaginile ilustrând cărui domeniu aparține ghiocelul. Pot face parte din

Ghiocelul povestitor
Ghiocelul matematician
Ghiocelul artist
Ghiocelul muzician
Ghiocelul cercetător
Ghiocelul vorbăreț, sensibil și manierat (dezvoltare personală)

Pe spatele fiecărei bucăți de puzzle am lipit velcro, pentru ca la final, toate piesele să se adune pe un postament, formând un puzzle mare.

Pentru a avea un efect vizual frumos dar și pentru a nu crea situații neplăcute – să cadă piesele ori să se îmbine  greșit sau mai știu ce alt incident care să perturbe activitatea de la clasă, am confecționat un postament, pe care l-am îmbrăcat în folie autocolantă de culoare verde.

Am lucrat cu foarte multă atenție și drag iar singurul regret care mă încearcă e acela că nu pot fi de față și eu, să asist la lecția lor. Trebuie că va fi foarte interesant și captivant.

Mulțumesc de provocare!

Despre personaje din povești care doresc și altceva

Mi-a dat Dumnezeu voie să citesc, de-a lungul existenței mele, tot soiul de cărți, unele mai frumoase altele mai puțin, dar din care am avut ce să învăț. De la fiecare.
Venirea pe lume a copiilor mei a solicitat o aplecare mai mare, la vârstă adultă, asupra literaturii pentru copii. Pentru unii, literatura pentru copii nu e literatură serioasă, fiind socotită Cenușăreasa genurilor literare în condițiile în care micul cititor poate reprezenta un critic foarte exigent, dar mai ales sincer, a ceea ce aude și vede într-o carte.
Am avut șansa de a avea cărți frumoase, dintotdeauna, și cine a trăit pe vremea aceea, înainte de anii 90,  știe că exista o editură, Ion Creangă se numea, la care vedeau lumina tiparului titluri care mai de care mai minunate. Și acum există în casa noastră cărți de atunci și pe care și băieții mei le-au citit, bucurându-se de ele.
Nu de puține ori m-am gândit cum ar fi ca personajele să sară dintr-o poveste în alta și cum anume ar proceda în situațiile respective.
E un joc de imaginație minunat și deloc de neglijat. Încercați!

Uite așa, pe tema asta, am primit o solicitare de a face o machetă care s-o ilustreze pe Alba ca Zăpada care s-a hotărât să plece la Polul Nord. Și am făcut-o, nu fără a țese în mintea-mi un întreg scenariu.

Cred că o să se descurce, dar pentru a sta eu liniștită, am confecționat și o sanie – fermecată! –  care s-o aducă înapoi înainte de a îngheța. În caz de forță majoră, evident!

V-ați gândit vreodată la asta?

Cum pot țopăi gândurile pe meridiane

Atmosfera de afară nu s-a schimbat în ultimele zile. A mai nins, iar stratul de zăpadă a rezistat pentru că temperaturile au dorit acest lucru.
Cei care iubesc joaca prin zăpadă au avut cadrul necesar pentru asta, dar eu, ocolesc cât pot. Nu-mi place pentru că suport frigul tot mai greu. Luca a ieșit preț de câteva zeci de minute, dar pentru că a trebuit nu că i-ar fi făcut o plăcere deosebită.

Îmi place iarna s-o privesc de dincolo de fereastră și o consider ca un medic, poate din cauza albului omniprezent ori din cauza senzației de curățenie. Îmi tot spun că temperaturile joase vor distruge o parte din microbii care ne tot pricinuiesc neplăceri, înfundându-ne nasurile și schimbându-ne vocile.

În casă, așa ca pe final de scurtă vacanță, m-am jucat cu Luca pe un planiglob. Nu e prima dată când țopăim pe meridiane și plăcerea nu se diminuează. Subiectele abordate sunt de de fiecare dată altele, asta și pentru că noi suntem la vârste diferite.

Ne-am hotărât să „schimbăm” locul animalelor și să le ducem în locuri nefamiliare lor, analizând cum anume s-ar acomoda, dacă se vor acomoda, ce schimbări ar trebui să sufere organismul lor pentru a rezista.

De ceva vreme, urmărim la Nat Geo Wild o serie de reportaje în care sunt prezentate mutațiile pe care le-au suferit animalele atunci când faliile s-au rupt iar continentele s-au format. Sunt spectaculoase transformările prezentate, ca să nu mai pomenesc de speciile nou formate. Am atașat două dintre multele documentare pe care le-am urmărit și care ne-au ajutat să înțelegem mai bine cum au stat lucrurile și cât de mult timp a trebuit să treacă pentru ca unele specii să sufere aceste transformări ajungând la forma de azi.

 

Spuneam că am mai hoinărit pe planiglob și cum am făcut asta, puteți urmări accesând linkul de mai jos.

Hoinărim pe continente şi dezlegăm misterele lumii alături de Scooby- Doo

O altă activitate pe care am făcut-o mai demult a fost aceea în care am vorbit, tot pe suportul unui planiglob, despre Africa, mai în amănunt.

Un planiglob atât de util

Nu evitați genul acesta de activități pentru că veți fi câștigați atât voi ca părinți, dar mai ales copiii.

Cei trei purceluși (machete personaje) – basm popular

Am revenit cu povestea celor trei purceluși. De data asta am ilustrat-o mai în amănunt, pe lângă cei trei frați purcei apărând și lupul, dar mai ales, cele trei căsuțe.

Machetele sunt mari, o căsuță având înălțimea de 1 metru.

Spuneam că, în acest caz, a fost necesară confecționarea lupului, a unui ceaun, dar a apărut și o bunică. Probabil ea este intrusul din poveste.

Povestea cred că e cunoscută de multă lume, rămâne să o povestim celor mai mici, pentru a se bucura și ei. Măcar de-am învăța ceva din pățania purcelușilor!

 

Poate face un îngeraș prezența? Daaa, și încă cum!

În peregrinările mele am întâlnit o doamnă care are o grupă de prichindei. Pentru grupa ei a ales o denumire foarte frumoasă: Grupa Îngerașilor
Am mai confecționat îngerași, nu de multe ori, dar atunci când am făcut-o am avut un sentiment aparte.
Iată explicația pe care o găsim în dicționarul explicativ al limbii române.

Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.

Se spune că fiecare dintre noi are un înger păzitor care îl veghează. În cazul multora, el a intervenit radical ajutându-i să continue viața pe acest pământ. Nu știu dacă e adevărat sută la sută, dar știu că așa umblă vorba.

M-am gândit ce anume să asociez îngerașului și așa mi-a venit ideea cu steluțele. Pentru a crea o punte de legătură între ele, am pus îngerașului în mânuțe un borcănaș plin cu stele iar pentru prezență și absență am confecționat două stele. Una mai mare, zâmbăreață, acolo unde se vor pune copiii prezenți, una mai mică, tristă, unde vor fi afișați copiii absenți.

Pentru că spațiul nu permite afișarea mai multor elemente, am optat ca paletele emoțiilor să stea într-un buzunar pe care l-am atașat îngerașului. Poate ar fi mai bine dacă l-aș denumi șorțuleț. 🙂

Eticheta este pusă acolo doar informativ, ea urmând a fi schimbată cu una potrivită ca măsură.

Tot acolo, în acest ansamblu, am poziționat și steluțe pe care să fie afișate regulile grupei. Se văd foarte frumos și întregesc tabloul.

Așa arată reprezentarea prezenței dar și a regulilor din grupa Îngerașilor. Nu știu dacă vă puteți imagina ce lumină au adus și ce bucuroși au fost copiii.

Thinking Minds – School magazine

Iată că finalul de semestru a adus cu el o bucurie: apariția revistei în limba engleză a Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni.

Nu vă pot spune ce încântat a fost Luca de cooptarea în colectivul de redacție al acestei reviste.

E singurul băiat din colectivul de redacție, iar articolele apărute în revistă arată că mai există doar unul de același gen cu el care scrie. În rest, numai fetițe. 🙂

Coordonatoarea acestui minunat proiect este doamna profesoară de limbă engleză, dar și directorul adjunct al acestei instituții, Brândușa Nisioi.

Revista are o grafică foarte frumoasă iar hârtia este de calitate. Ilustrațiile au o claritate bună în ciuda dimensiunilor reduse.
În acest prim număr din acest an, Luca semnează două articole. Și dacă despre unul aveam cunoștință, lucrându-l acasă, pe cel de-al doilea acum l-am citit.

Ce pot spune? Sunt bucuroasă de bucuria lui și de faptul că a găsit o supapă pentru a putea merge mai departe în procesul de învățământ. Lucrurile de la clasă nu s-au schimbat major și poate că a reușit să gestioneze situația mai bine doar pentru că a venit după vacanță, atunci când oboseala nu e prezentă. Cel mai mare neajuns este gălăgia și zgomotul care nu te lasă să performezi atât cât ai putea. Și interminabila bășcălie făcută de cei care nu pricep nimic din traiul într-o colectivitate.

Mă rog să poată gestiona toată această nebunie pentru că din partea mea va avea tot suportul și sprijinul de care sunt capabilă.

Căsuța din oală (machete personaje) – Basm popular

În mijlocul câmpului ședea o oală răsturnată; și era oala aceea mare-mare, cât un butoi.
Iaca trece pe acolo un șoarece și vede oala aceea goală.
– Bună casă e asta, își zise el. A cui o fi?.
– Casă-căsuță, cine stă aici?
Dar nimeni nu răspunde. Se uită șoarecele în toate părțile, însă nu vede pe nimeni. Numai două muște, care veniseră și ele după mâncare acolo, se ridicară în două piciorușe; dar șoarecele nici nu le-a luat în seamă.
– Ia să mă mut eu aici și să stau singur! Și s-a așezat șoarecele în oală.

Trece pe acolo o broscuță.
– Casă-căsuță, cine locuiește aici?
– Eu, șoarecele! Dar tu cine ești?, răspunde șoarecele din fundul oalei.
– Eu sunt broasca!
– Dacă vrei, vino înăuntru și-om trăi împreună. Bun de tot! Iacă, vin și eu.
Și a sărit broasca în oală și a stat cu șoarecele la un loc.

Trece pe câmp un iepure. Și văzând namila aceea de oală răsturnată, s-a oprit și a întrebat:
– Căsuță căsuță, cine locuiește aici?
– Suntem noi: broasca-broscuța și șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
– Eu sunt fugarul de peste câmpuri și vai, iepurele. Nu mă lăsați și pe mine să stau cu voi înăuntru? Iaca aici nu plouă și nici soarele, nici vântul nu intră.
– Bucuros, frate! Vino înăuntru și-om trăi împreună că e loc.
Și s-a mutat și iepurele cu culcușul în oală.

Trece într-o zi pe lângă oala-căsuță jupâneasa vulpe și întreabă și ea:
– Casă căsuță, cine stă aici?
– Noi trăim: iepurele-iepurașul cu broasca-broscuța, și șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
– Eu sunt surioara voastră mai mare, vulpea. Pentru mine n-o fi loc? A, vai de capul meu, am rămas fără casă!
– Da, este: intra și-i vedea, că pentru oameni buni e loc.
– Mulțumim! Asta am așteptat și eu. Și s-a așezat vulpea în oală și au trăit împreuna multe zile.

Vine lupul nu știu de unde.
Vede oala mare: și-a închipuit c-o fi cineva înăuntru.
– Căsuță, căsuță, cine locuiește aici?
– Eu, sora vulpe, cu iepurele-iepurașul cu broasca-broscuța și șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
– Eu sunt un biet lup fără adăpost. Oare n-o fi chip să stau și eu cu voi? Că bună casă mai aveți!
– Se poate, cum să nu! Ne-om mai înghesui cu toții și ți-om face loc și dumitale.
Și-a intrat lupul în căsuță, și-au trăit împreună.

Nu știu de unde a venit și ursul. Și era mânios Moș Martin și ostenit, că umblase toată ziua după mâncare.
Și cum a văzut oala aceea, nu și-a închipuit că e o căsuță cu oaspeți înăuntru; și s-a așezat pe ea, ca să se odihnească puțin.
Dar cum s-a așezat, oala: pârr! Trosc!

S-a sfărâmat în bucăți și ursul… ce-a făcut ursul? S-a ales cu o sperietură bună, iar ceilalți au fugit care încotro au văzut cu ochii.

Când dintr-un bol extragi biletul cu Răscoala de la Bobâlna, trebuie să scrii despre ea

Continuă „lupta” cu materia numită istorie. Nu că ar fi urâtă ori neinteresantă, dar nu are lipiciul necesar și nici „cârligul” existent la alte materii. Eu îmi dau toată silința să o fac cât mai atractivă și interesantă, dar se vede treaba că nu depinde numai de mine.

La școală, domnul care o predă nu a reușit să-l atragă pe școlar iar la demersurile făcute de el (școlarul) nu a reacționat așa cum ar fi trebuit (profesorul). Ce vreau să spun: doresc să afirm că un școlar ar trebui încurajat dacă cel de la catedră vede că a depus eforturi și a alocat din timpul lui liber în această direcție.

Nu contenesc să o prezint, pe ea, pe istorie, ca o înșiruire de povești, una mai interesantă ca alta și ca o dovadă a zbuciumului, progresului și tot ce ține de viața asta. Am momente în care povestea e foarte interesantă, atractivă, dar am și momente în care plictisul și neatenția e maximă. Însă demersul meu va continua atât cât va fi nevoie și cât se va putea.

Ultimele două săptămâni au fost alocate pentru o activitate mai altfel: copiii au extras dintr-un bol un bilețel iar ceea ce scria pe el trebuia dezvoltat. Luca a extras biletul cu subiectul „Răscoala de la Bobâlna” unde a avut de confecționat mai multe materiale, toate scrise de mână.
Primul a fost o prezentare a faptelor în care să se descrie ce și cum s-a întâmplat.
A doua cerință a fost scrierea unor curiozități legate de faptul istoric petrecut.
A treia cerință se referea la întocmirea unui rebus.
Pe lângă toate acestea a mai trebuit completat un chestionar istoric dat tot de domnul profesor.

Și le-am luat pe rând.
Pentru că în manualul de istorie nu este pomenit de Răscoala de la Bobâlna am căutat un material din care să afle ce s-a întâmplat atunci și ce a dus către această manifestare a țăranilor.

Am cules informațiile în două fișiere, unul mai simplu și unul mai complex, pe care copilul le-a citit, iar mai apoi a făcut un rezumat, scris de mână, așa cum dorește profesorul.

RASCOALA DE LA BOBALNA

RĂSCOALA DE LA BOBÂLNA

După ce rezumatul a fost făcut, a trecut la cerința a doua, acolo unde a scris curiozități (un fel de-a spune, mai mult cunoștințe) despre formarea statelor feudale nu doar despre Bobâlna.

Apoi, Luca a completat un rebus legat tot de acest subiect: Bobâlna. A fost destul de greu pentru că trebuit să-l confecționăm noi, negăsind nimic în acest sens.

Întrebările rebusului sunau așa:

1 – În Transilvania între anii 1437 și 1438 a avut loc Răscoala de la … ?
2 – De la cine se colecta zeciuiala?
3 – Cu cine doreau țăranii să ajungă la o înțelegere?
4 – Cum se numește Tratatul semnat la Căpâlna (două cuvinte)?
5 – Care țărani nu erau obligați să plătească?
6 – Unde s-a dat o luptă între țărănime și armata clasei privilegiate?
7 – Cu ce era înarmată țărănirea?
8 – În septembrie 1437 s-a semnat o … între nobilii maghiari, clericii catolici, sașii și liderii gărzilor secuiești.

Cam atâta inspirație s-a avut pentru această cerință, dar tot s-a recapitulat ceea ce s-a lecturat înainte.

Ultimul punct de rezolvat a fost fișa primită de la școală.

La subiectul cinci, cel de 18 puncte, se cerea ca să se facă un text istoric utilizând termenii: Bogdan I, cnezat, voievodat, suzeranitate, marcă.

Și pentru că nici despre Bogdan I nu s-a vorbit deloc la școală și nici în manual nu există de cât menționat și anii de domnie, am purces la căutat informații necesare pentru a fi citite, pentru ca mai apoi să se poată concepe textul cerut. A fost frumos pentru că a aflat așa de multe noutăți, iar unele dintre ele erau legate de locuri aflate în apropierea noastră, pe care copilul le-a vizitat de mai multe ori.

Iată ce a ieșit:

Bogdan I, supranumit și Bogdan Întemeietorul, a fost voievod al Maramureșului și domn al Moldovei. A domnit în Moldova 4 ani, conform Letopisețului de la Putna: „Și a domnit Bogdan, 4 ani”.
El era moștenitorul unui cnezat, compus din 22 de sate. Locuința lui era la Cuhea, o adevărată fortăreață situată pe malul stâng al Izei.
„Descălecătorul” Dragoș, reușise să înființeze în partea de est a Maramureșului o nouă entitate teritorială, în calitate de Marcă Ungară, numită Moldova după râul cu același nume.
Bogdan s-a aflat în relații bune cu regele Ungariei, Carol Robert de Anjou (1308-1342)cel căreia i-a acordat demnitatea de voievodat al Maramureșului.
Bogdan a intrat în conflict cu regele maghiar Ludovic I de Anjou (1342-1383) încă din anul 1343, atunci când l-a decăzut din demnitatea de voievod al Maramureșului și l-a declarat infidel.
Bogdan s-a răzvrătit de mai multe ori în fața regelui care voia să fie suzeran peste Moldova, iar acesta a fost nevoit să renunțe supunerii Moldovei, mulțumindu-se cu confirmarea domeniilor pe care Bogdan le deținea în Maramureș, împreună cu frații săi.
Sub conducerea lui Bogdan a luat naștere noul stat moldovean care avea capitala la Siret însă voivodul prefera să stea mai mult la Rădăuți unde a ridicat o biserică (Bogdana) unde a și fost înmormântat.


Dealul din malul Izei pe care se află ruinele reședinței voievodale (sursa: wikipedia)


Grupul statuar Bogdan Voievod (sursa: wikipedia)

O activitate care a cerut multă documentare, dar și timp pentru realizare. Asta înafară de restul obligațiilor cerute de restul materiilor. Sănătoși de-am fi să mai aflăm așa informații interesante.