Calendarul naturii – tot mai drag de meșterit

Cu atâția nori pe cer, tunete și fulgere, perdele de ploi și o umezeală care-ți sâcâie existența, am mai confecționat un Calendar al Naturii. Am făcut un soare generos, dar și un curcubeu, poate-poate reușesc să le înduplec să vină și să stea.

Iată că suntem aproape de finalul lunii iulie și nu știu să fi fost zi fără măcar câteva picături. Mai este august și sună clopoțelul, iar cei care se miră sunt foarte mulți, cică a trecut prea repede. Și au dreptate, vacanțele trec foarte repede pentru unii. 🙂

„Harun și Marea de Povești”/„Haroun and the Sea of Stories” Salman Rusdie

Zilele trecute, în timp ce căutam lecturi mai interesante pentru noi, amândoi, privirea mi-a fost atrasă de cartea lui Salman Rushdie, Harun și Marea de Povești. O aveam de mai multă vreme și pentru că pe lângă cea în limba română o avem și pe cea în engleză, Haroun and the Sea of Stories, i-am măsturisit lui Luca gândul meu: de a o citi fiecare, în același timp, dar eu în română și el în engleză. Știam că-i plac astfel de provocări și nu a trebuit să spun de două ori că am și trecut la treabă. Am avut momente minunate când am citit, fiecare pe limba lui, bucățile de text care ne-au impresionat.

În spatele multora dintre cele mai interesante și mai vesele povești adresate copiilor se găsesc, ascunse, umbrele evenimentelor reale și adesea nefericite din viața autorilor lor. Multe dintre animalele lui Beatrix Potter scapă de mediile domestice claustrofobe cum ar fi cele ale propriilor părinți victorieni care respectă reputația. Peter Pan nu ajunge niciodată la maturitate. Și E. B. White care, copil fiind, a fost descris și asemănat cu un șoarece, el devenind  eroul „Stuart Little” un șoarece născut într-o familie umană.

Cartea remarcabilă scrisă de Salman Rushdie copiilor, se încadrează acestui tipar.

„Harun si Marea de Povești”, la suprafață, este o poveste plină de viață, minunat concepută. Urmează povestea folclorică clasică în care eroul călătorește pe tărâmuri stranii pentru a ridica o vrajă în țara sa natală sau pentru a-l vindeca pe tatăl său de o boală fatală. În cursul acestei povesti, el este ajutat de tovarăși care au puteri supranaturale și se confruntă și învinge un magician rău.

Tânărul erou al lui Rushdie, Haroun, este fiul renumitului povestitor Rashid (o anagramă aproape de „Rushdie”), Khalifa (Calif), cunoscut sub numele de „Noianul de cuvinte”. Rashid este capabil, ca și Orfeu, să capteze atenția păsărilor și animalelor. Dar „norocul are un mod de a pleca fără cel mai mic avertisment”. Într-o zi, soția lui Rashid îl părăsește pentru un vecin, un funcționăraș pricăjit, sfrijit, smiorcăit, tâmpit, calic, zgârcit care urăște poveștile; își pierde darul și nu poate decât să spună „arcă, arcă, arcă”.

Poate nu întâmplător această afecțiune care l-a cuprins pe Rașid, este paralelă cu necazul țării, care se numește Alifbay („alfabetul” din Hindustani, cele mai multe denumiri din cartea derivă din această limbă și există un glosar binevenit la finalul cărții). Harun trăiește într-un

oraș trist … cel mai trist dintre toate, așa de devastator de trist, că își uitase propriul nume. Era așezat pe țărmul unei mări îndurerate, plină de peștiposaci, atât de amărâți la gust, încât cei care îi mâncau începeau să râgâie de melancolie chiar dacă cerul era senin. (pagina 9)

În această poveste, durerea face ca cineva să-și uite numele și să-și piardă capacitatea de a vorbi; și nu e de mirare, având în vedere viața recentă a autorului său: sub câte nume false și uitate, în câte orașe triste se întreabă cineva, domnul Rushdie a trebuit să se ascundă în ultimii ani de la publicarea romanului său „Versetele Satanice”?

Cel care este răspunzător de durerea lui Rashid este tiranul sinistru al țării întunecate a lui Chup, Khattam-Shud, al cărui nume înseamnă „complet terminat”, „peste și terminat”. El este „Inamicul tuturor Poveștilor, chiar și a Limbii înseși”. Adepții fanatici ai lui Khattam-Shud au jurat o tăcere și lucrează tot timpul pentru a otrăvi Marea de Povești. Țara lor nu este doar întunecată și fără zgomot, ci înghețată de frig: „un loc de umbre, de cărți care poartă cătușe și limbi rupte”.

– Dar de ce urâți atât de mult poveștile? întreabă Harun când se confruntă în cele din urmă cu tiranul. Poveștile sunt distractive.

„Lumea, însă, nu este pentru distracție … Lumea este pentru a fi controlată”, răspunde Khattam-Shud.

Khattam-Șud nu șuiera ca lingăii săi și nici nu croncănea și nu bolborosea ca Mudra, Războinicul Nălucă, ci vorbea clar, cu o voce monotonă, lipsită de orice inflexiuni, o voce pe care nimeni nu și-ar fi reamintit-o vreodată dacă nu ar fi aparținut unui asemenea Personaj puternic și înspăimântător. (pagina 182)

Deși există întuneric și tăcere în centrul orașului Chup, cea mai mare parte a poveștii este plină de energie comică și de viață. În timpul călătoriilor sale, Harun, ca și Dorothy în Oz, dobândește trei tovarăși fantastici: Duhul Apei; Domnul Dakkă, șoferul nebun al poștalionului, care se transformă într-o pasăre mecanică cu abilități telepatice; și Mali, „bătrânul și nodurosul Grădinar Plutitor”, din alge marine. De asemenea, Harun vizitează comunități ciudate și izolate, cum ar fi cele din cărțile Oz: în Moody Land, de exemplu, clima este afectată de starea de spirit a locuitorilor, nu viceversa.

Dacă este sigur că „Harun și Marea de Povești” îi bucură pe copii, ea conține, de asemenea, distracții pentru adulți. În călătoria sa, de exemplu, Haroun întâlnește doi pești Multiflenci

Așa deci”, se gândi Harud plin de uimire, „există cu adevărat Pești Multiflenci în Mare, după cum a spus Înfunuratul Durru; iar eu într-adevăr am făcut un drum lung, după cum a spus tatăl meu, și am aflat că un astfel de Pește poate să fie, în același timp, Pește Înger”. (pagina 96)

Războinicul Nălucă, Mudra, cel care vorbea prin Limbajul Gesturilor, Abhinaya, cel mai vechi dintre toate și pe care, din întâmplare, tatăl lui Harun îl știa.

Mudra și Umbra lui începură să aprobe furios din cap. Umbra își puse și ea sabia în teacă și începu să folosească Limbajul Gesturilor cu aceeași rapiditate ca și Mudra, așa că Rașid se văzu obligat să-i oprească.
– Stați așa. Numai câte unul, vă rog. Și încet; n-am mai făcut asta de foarte mult timp și mergeți prea repede pentru mine. (pagina 152)

Grădinarul Plutitor spune cititorului care este unul dintre efectele rele ale otrăvirii Mării Poveștilor: „Anumite romane populare au devenit doar liste lungi de mers la cumpărături.

Dacă există o concluzie încurajatoare care trebuie trasă este aceea că un povestitor ca Rashid este mai periculos pentru un tiran decât o armată. „Ceea ce începe cu povești se termină cu spionaj”, spune Khattam-Shud. „Povestirile fac probleme.” Deci ei o fac; acesta este motivul pentru care avem nevoie de ele.

Ne-am bucurat sufletele cu amintiri de pus la rană, pentru timpurile când va fi nevoie, și am luat cartea în natură. Am mai spus, și tot repet, nu aveți idee cum se citește în natură, acolo unde păsările, foșnetele frunzelor, joaca vântului și clipocitul râului alcătuiesc un fundal sonor aparte.
Pentru că de lângă noi Caramel nu putea lipsi, a auzit și el multe fragmente, fiind extrem de curios. Parcă nu-i era chiar străină o lume așa de otrăvită, mai ales după ce a luptat cu lemnoșii din greu.

– Dar dar dar ce rost are să dai cuiva Libertatea Cuvântului, declamă Darr Pupăza, dacă nu se poate folosi de ea? Și nu e Puterea Cuvântului cea mai mare dintre toate Puterile? E clar că trebuie exercitată la maxim. (pagina 130)

Povestea cu început dat – „Iepurașul grădinar”

Sunt nenumărate momentele în care copiii, fie că sunt mici, până la trei ani, ori deja mai mărișori, adică merg la grădiniță, cer să le spunem povești, dar nu din cărți. Și așa se nasc un fel de povești inventate, care fie cuprind întâmplări trăite de copil în ziua respectivă, fie personaje îndrăgite care cer să intre în alt soi de aventuri.
Pe lângă asta, se pot „confecționa” aceste povești cu ajutorul copilului/copiilor, atunci având ceea ce se numește o poveste cu început dat. În acest caz mama începe povestea, iar cel mic o continuă așa cum dorește, firul narațiunii putând alege căi nebănuite.

Povestirea cu început dat prefigurează în parte desfăşurarea în concordanţa cu premisele din partea povestită de educatoare. De obicei copilul nu-şi face un plan riguros care sa dea o linie de desfăşurare a intrigii povestirii, ci pentru unul-doua episoade. În povestirea cu început dat, copilul este scutit de momentele tensionate de la început când trebuie să aleagă un subiect, un personaj şi totodată are suficient timp pentru imaginaţie. Copilul are resurse creatoare.. Nu trebuie să se exagereze în aprecierea lor, ajungându-se la ideea ca imaginaţia evoluează o dată cu vârsta. Produsele creatoare ale copilului care cer în mare măsură contribuţia imaginaţiei sunt superioare, dar nu în comparaţie cu produsele de aceeasi natura ale adulţilor, ci cu rezultatele copilului în activităţi care presupun gândirea cauzală şi sunt mult mai puţin în sfera de interese a copilului decât întâmplările specifice poveştilor.
(sursa: Metodele de predare-învăţare în învăţământul preşcolar şi metodica activităţilor de educare a limbajului Prof.Sava Marinela)

Iată că astăzi m-am gândit să încep o poveste pe care s-o continuați fiecare după cum doriți. Spor și creativitate!

„Iepurașul grădinar”

Geo rămăsese cel mai mare iepuraș din familia lui. Era, cum s-ar spune, capul familiei, asta după ce mama și tatăl lui dispăruseră în condiții pe care nu dorea să și le amintească prea bine.
Avea multe amintiri frumoase legate de copilăria lui, atunci când în vizuina de la marginea pădurii, alături de frații lui, ducea o viață lipsită de griji, dar plină de iubire și căldură. Familiile iepurești sunt numeroase, toată lumea știe, iar acesta era un motiv de bucuire pentru cei mici, deoarece nu aveau timp să se plictisească niciodată.
Nu lipseau poznele, pentru că fără ele copilăria nu e frumoasă, însă de fiecare dată când se întrecea măsura, mama ori tatăl avea grijă să intervină. Ori asta ar trebui să se întâmple în toate familiile în care sunt copii, mulți copii, pentru a se evita conflictele majore și a se asigura un trai frumos și liniștit.

De când avea această mare responsabilitate, a familiei sale, Geo era mult mai grijuliu cu grădina pe care o primise moștenire de la tatăl lui. Nu de puține ori stătuse alături de el pentru a vedea cum anume trebuie să vegheze la buna creștere a plantelor, care asemenea oamenilor, dacă sunt neglijate, nu cresc așa cum ar trebui, ba chiar mor.
Știa exact când anume trebui udate, ce le face rău, și când e cel mai bine de a le sădi ori recolta.
În grădina lui existau mai multe straturi …

P.S. Am scris cam mult, dar m-a furat. Scuze!

Anotimpurile și jocurile lor pentru preșcolari și școlari mici

Iarnă, primăvară, vară, toamnă! Învățarea despre anotimpuri este distractivă folosind aceste activități preșcolare. Activitățile legate de cele patru anotimpuri pot fi folosite pentru a-i învăța pe copiii mici despre schimbările de vreme care apar pe tot parcursul anului. Se pot folosi aceste metode de învățare și în ciclul primar.

Copiii preșcolari, dacă ne referim la ei, află doar modul în care este organizat anul. În timpul calendaristic încep să învețe zilele săptămânii și lunilor. Utilizând aceste activități, preșcolarii vor învăța despre cele patru anotimpuri. Ei vor afla numele anotimpurilor, vremea tipică și alte caracteristici distinctive ale fiecărui sezon.

Pentru o mai atractivă abordare puteți folosi cântecele, fie cele existente deja ori altele inventate de dumneavoastră.
Iată un exemplu ce poate fi foarte ușor adaptat și în limba română. Păstrați linia melodică și rostiți numele lunilor în limba română.

O altă variantă ar fi:

Iarnă, primăvară, vară, toamnă
Iarnă, primăvară, vară, toamnă

Există anotimpuri, patru la număr
Se schimbă vremea: soare, ploaie și zăpadă
Frunzele cad iar florile cresc

Iarnă, primăvară, vară, toamnă

Există anotimpuri, patru la număr
Priviți afară și veți vedea
Despre ce anotimp puteți învăța!

Folosiți o machetă didactică pentru a arăta diferitele lucruri asociate anotimpurilor. Precum se observă copacul este împărțit în patru părți distincte pe care le puteți eticheta cu numele anotimpului. Folosiți imagini (jetoane sau altele decupate din reviste) pentru a ajuta copiii să înceapă să învețe despre vreme, îmbrăcăminte, activități și alte lucruri care sunt specifice fiecărui anotimp.

Puteți face patru cărți, una pentru fiecare anotimp. Dați fiecărui copil o carte mică cu „Cele patru anotimpuri” pe coperta din față și numele unui anotimp pe fiecare dintre celelalte patru pagini. Pe fiecare pagină, copiii desenează și culorează o imagine a ceva ce le place să facă în acel anotimp. Am lucrat și noi, acasă, atunci când Luca era mai mic, acest gen de carte. Iată cum a ieșit!

Cum am reuşit noi să confecţionăm patru copaci, într-unul! Copacul şi cartea anotimpurilor

Joacă un joc rapid intitulat „Eu spionez” cu o întorsătură sezonieră. Aceasta este o activitate ușoară pe care o puteți face ori de câte ori aveți câteva minute în plus. Dați copiilor un indiciu precum „Observ frunze roșii și portocalii în copaci, veverițele care adună nuci și dovleci într-o grădină. Ce anotimp este?” Lăsați-i să ghicească anotimpul. După ce înțeleg jocul, copiii își fac propriile indicii.

Pentru o activitate cu cele patru anotimpuri, colectați poze ale oamenilor care fac lucruri diferite cum ar fi patinajul pe gheață, jocul pe plajă, plimbarea în ploaie etc. Apoi plasați imaginile pe macheta existentă. Copiii să lucreze în perechi și să privească fotografiile pentru ca mai apoi să le asocieze anotimpului respectiv.
Și jocurile nu se opresc aici.

Caramel de Sânpetru – a șasea zi de vacanță în deplasare

Am tot sperat ca vremea să se îmbunătățească în sejurul nostru brașovean, dar am rămas doar cu speranța, atâta vreme cât ploaia nu ne-a slăbit aproape nici o clipă.
Pentru că oferta de activități în aer liber a fost aproape nulă, în scurtele episoade când nu ploua, trambulina era prea udă pentru a fi folosită, la fel și gazonul – îmbibat cu apă, am stat mai mult în casă.
Așa că s-au jucat în casă mai multe jocuri, printre ele aflându-se și Dixit.

Descriere
Ține-ți respirația! Ilustrațiile sunt dezvăluite. Toate au ceva în comun: o frază enigmatică. Acum fii atent, numai una din cele cinci imagini este cheia. Va trebui să-ți folosești tot flerul și intuiția pentru a descoperi imaginea, ocolind, în acelasi timp, capcanele întinse de ceilalți jucători.

Ideea jocului: fiecare jucator la rândul său va fi povestitorul. La început toți jucătorii primesc câte 6 cărți. Povestitorul alege o carte din mână, spune o frază sau un cuvânt în legătură cu imaginea de pe cartea lui de joc, apoi fiecare jucător alege una din cărțile lui pentru a licita. Se dezvăluie toate cărțile și fiecare jucător trebuie să ghicească imaginea povestitorului.

Dixit este un joc surprinzător, vesel și entuziasmant pe care să-l joci cu familia și prietenii.

Caracteristici:

84 cărți de joc
36 jetoane de vot
6 iepuri de lemn
1 pliant cu reguli in limba engleză

Vârsta recomandată: 8 – 99 ani

Noi, adulții, am flecărit despre una-alta, despre afaceri ce cresc pe hârtie precum Făt-Frumos și despre multe-multe altele.

În timpul ăsta ploua necontenit. Fiecare se adăpostea cum putea.

M-am jucat și eu cu pisicile care erau dornice și ele de smotocit, iar atunci când se săturau, mă atenționau prin zgârieturi. Delicate!

Seara a venit firesc și speranța noastră nu a pălit în ceea ce privește îmbunătățirea vremii. Vacanță cu tihnă!

Caramel de Sibiu – a cincea zi de vacanță în deplasare

Curat lucru! Ploaia s-a îndrăgostit de ținutul ăsta rupt din rai, dar nenorocit de oamenii care îl populează; cei care au putere decizională, evident, și cei care dorm nedorind a ieși din confortul lor (pe care-mi doresc să-l aibă cu adevărat).

Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum când suntem în vacanță. E o vacanță murată din toate punctele de vedere însă e murată cu prieteni adevărați, oameni dragi, imagini insolite și demult visate. Cine ne împiedică să visăm chiar dacă plouă cu găleata?

Cine ne împiedică să călătorim chiar dacă asta înseamnă să ne strecurăm printre reprizele de ploaie torențială care joacă cu noi un fel de-a v-ați ascunselea? Când ești mai puțin pregătit, știind că ești în siguranță, a bătut tic-tac-ul și te-a făcut leoarcă.

Uite că ziua a cincea ne-a purtat spre Sibiu, o destinație pe care nu o mai vizitasem de mult, și care pentru Luca era inedită. Urma a ne întâlni cu persoane pe care le știam de multă vreme, dar cu care nu apucasem să ne îmbrățișăm real. Ori dacă ai răbdare, lucrurile se petrec atunci când le vine rândul.

Am plecat spre Sibiu având parte de niște nori pe care, dacă m-aș fi ridicat pe vârfuri i-aș fi putut băga într-un sac, după care l-aș fi scuturat. Ar fi ieșit din ei tot amarul și toate lacrimile și n-ar mai fi curs peste oameni, provocând asemenea pagube.

Atunci când am ajuns la Sibiu temperatura era de 20 de grade, însă am avut parte de câteva zeci de minute în care soarele a strălucit cu putere, ștergând semnele ultimilor ploi.

Am parcat în Piața Mică, și am plecat spre centrul vechi, trecând peste Podul Minciunilor.
Podul Minciunilor se numără printre cele mai cunoscute obiective ale Sibiului. Podul Minciunilor sau Podul culcat este un pod metalic, construit în anul 1859 deasupra străzii Ocnei care făcea legătura între Orașul de Jos și Orașul de Sus.
Din cauza faptului că podul respectiv a fost primul ridicat fără piloni de sprijin, i s-a mai spus şi “podul culcat”. În dialectul săsesc “culcat” (lugenmarchen) este omonimul cuvântului “minciună”, de aici a apărut confunzia. El este o pasarelă pietonală ce face legătura dintre Piața Mică și Piața Huet şi este cel mai vechi pod din fontă aflat în serviciu pe teritoriul actual al României. A fost al doilea pod european realizat din fontă turnată și primul din spațiul românesc.

Dacă urci scările de către Orașul de Jos, pe sub turn, ajungi într-un colț de Sibiu cu un farmec medieval. Se aud vagi bătăi de unelte, miroase a lut. Câțiva tineri prăfuiți, îmbrăcați aparte, trec tăcuți, ducând saci de var. Alții cioplesc în piatră și bat pe o daltă ritmul altor vremuri. În Piața Huet, calfele Evului Mediu sunt la ele acasă.

Calfele călătoresc pentru a învăța meșteșurile de dulgheri, tâmplari, stucatori, zidari, finisori, pietrari, olari, zugravi, aurari, legători de cărţi, zeţari, constructori de instrumente de suflat, bijutieri, fierari, potcovari, lăcătuşi, tinichigii, brutari, pantofari şi croitori. Adică meseriile pe care în România – țară de licențiați și academicieni – nu le mai învață nimeni.

În special în Germania, calfele sunt încă foarte apreciate pentru că păstrează tehnicile tradiționale de lucru. Dincolo de o valoare culturală, calfele sunt o necesitate reală în restaurarea monumentelor, pentru că ei folosesc metodele și mijloacele cu care au fost construite edificiile medievale.

Calfele pot alege să călătorească independent (majoritatea celor de astăzi) sau făcând parte dintr-o organizație recunoscută, majoritatea cu origini în Germania. Astăzi, la nivel mondial, tradiția merge mai departe datorită celor aproximativ 800 de calfe călătoare. (sursa: povestisasesti.com)

Astăzi, lângă Casa calfelor, există un stâlp de lemn cu piroane și tot felul de mici obiecte împlântate în el. La prima vedere arată ciudat, însă explicația ține de un obicei al calfelor: fiecare tânăr este obligat la plecarea dintr-un loc să lase pe acest stâlp un cui, un ban, ceva ce i-a aparținut.

Stock-im-Eisen este numele german al stâlpilor de acest fel, în care calfele băteau la plecare câte un cui. Era semn că au trecut prin locul respectiv, gest menit să le poarte noroc mai departe.

Cel mai cunoscut Stock-im-Eisen, se află chiar în inima Vienei, în apropiere de Catedrala Sf. Ștefan, pe colțul Palatului Equitable. Este unul dintre cele mai vechi simboluri ale orașului, înțesat de legende. Cert este că existența lui este legată tot de superstiția calfelor, care la plecare înfingeau un cui în trunchi, tot pentru noroc.

Astfel de stâlpi cu piroane mai sunt cunoscuți și în Bratislava, Waidhofen an der Ybbs din Austria, Budapesta și Györ, dar și la Timișoara (Casa cu pomul breslelor/Haus zum Stock im Eisen) și la Arad (Casa cu lacăt/Haus zum Stock-im-Eisen – trunchiul nu mai este expus în nișa casei, ci la Galeria de Artă a Complexului Muzeal Arad). Se pare totuși că la Timișoara este vorba doar de o firmă de prăvălie, o copie a celui din Viena, nefiind folosit chiar de calfele din oraș. (sursa: povestisasesti.com)

Mi-au plăcut foarte, dar foarte mult casele care au ochi pe acoperiș. Ai senzația că ești urmărit mereu, și că nu ai unde să te ascunzi.

Cât timp am stat la o terasă de-am mâncat o pizza și am băut o apă, a turnat cu găleata. Nu ne-a împiedicat să schimbăm impresii alături de prietenii noștri pe care atât de mult am dorit să-i vedem.

Cu siguranță vom reveni, pentru a sta mai pe tihnă și a lua orașul la pas. Sunt convinsă că avem ce vedea și ce învăța.

Am plecat cu sufletele pline cu de toate, în mașină fiecare povestind cum anume a văzut aceasta excursie. Era soare și un curcubeu a apărut pe cer. Munții reușiseră să se elibereze din strânsoarea bolnăvicioasă a norilor, fiind sufocați de ei în ultimile zile.

Ne-am reîntors la Brașov, pe ploaie, cum altfel. Însă cum am mai spus de mai multe ori, chiar și așa poți găsi ceva de pus la suflet. Și nici nu am avut de căutat mult. 🙂

Cum  a văzut Caramel vizita de la Sibiu, numai Luca a aflat. Poate vă va spune și vouă, dacă-l întrebați.

Caramel de Sânpetru – a patra zi de vacanță în deplasare

Dacă speram că vremea se va îndrepta, ei bine, ne-am înșelat! Nu numai că nu s-a îndreptat ci a plouat mai tare, mai mult. Am văzut că totul se datorează unui ciclon care a trecut/trece și peste țara noastră. Dealtfel, mai multe din țările din Europa sunt măturate de ploi consistente care aduc viituri și pagube mari oamenilor.

Și aici am privit perdeaua de ploi și am încercat să luăm partea bună a ei.

E clar că nu poți sta afară ceea ce înseamnă că activitățile indoor, cum s-ar spune, trebuie să fie variate pentru a nu interveni plictiseala. Starea asta, de plictiseală, e foarte prezentă în rândul copiilor din ziua de astăzi, iar adulții trebuie să aibă un arsenal bogat pentru a o combate, cu toate că, chiar și dacă-l au, tot se mai strecoară.

De dimineață, copiii au avut o partidă de puzzle-uri, Luca nefiind un adept al lor. Dar astăzi a fost dispus să participe la o competiție alături de fata cea mică a prietenilor noștri. Și a durat ceva vreme pentru că au fost multe de rezolvat.

La ora 18:00, Mara a plecat cu corul Unison în Grecia, acolo unde participă la
Festivalul Internațional Together We Sing.

Noi am profitat de oprirea ploii și am stat afară, într-o atmosferă în care umiditatea era sporită, dar verdele de un crud vindecător.

Ne-am plimbat pentru a ne dezmorți oasele și de a ne bucura de soarele pe care l-am văzut așa de rar în ultimile zile. Totul e curat și strălucește în lumina lui.

Luca s-a bucurat și de o joacă alături de Sara, o cățea frumoasă, blândă și dornică de iubire.

Am urmărit cu atenție și melcii apăruți după ploaie. E plin de ei și sunt foarte drăguți. Puteam uita versurile scrise de Ion Barbu?

Şi pornii la scormonit
(Cu noroc, căci l-am găsit!)
Era tot o mogâldeaţă,
Ochi de bou, dar cu albeaţă:
Între el şi ce-i afar’
Strejuia un zid de var.
– Ce să fac cu el aşa?
Să-l arunc nu îmi venea…
Vream să văd cum se dezghioacă
Pui molatic, din ghioacă :
Vream să văd cum iar învie
Somnoros din colivie…

Şi de-a lungul, pe pământ
M-aşezai ca să-l descânt:
– „Melc, melc,
Codobelc,
Ghem vărgat
Şi ferecat;
Lasă noaptea din găoace,
Melc nătâng şi fă-te-ncoace,
Nu e bine să te-ascunzi
Sub pereţii grei şi scunzi,
Printre vreascuri cerne soare,
Colţi de iarbă pe răzoare,
Au zvâcnit şi muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Melc, melc,
Codobelc,
Iarna leapădă cojoace
Şi tu încă sub găoace!
Hai, ieşi
Din cornoasele cămeşi!
Scoate patru firişoare
Străvezii, tremurătoare,
Scoate umede şi mici
Patru fire de arnici;
Şi agaţă la feştile
Ciufulite de zambile,
Sau la fir de mărgărint
Îmbălatul tău argint…
Hai ieşi
Peste gardurile vii,
Colo-n vii,
Ori de vrei şi mai la vale,
Pe tarlale
Haide-ntinde brâu de bale…

Înapoi
La fulgii moi
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gândul sus, la el,
Şoptii:
„Melc, melc încetinel,
Cum n-ai vrut să ieşi mai iute!
Nici viforniţă, nici mute
Prin păduri nu m-ar fi prins…
Iar acum, când focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene
Şi alene
Să chemăm pe moşul Iene
Din poiene
Să ne-nchidă:
Mie, gene;
Ţie,
Cornul drept, cel stâng,
Binişor,
Pe când se frâng
Lemne-n crâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!”

„Melc, melc, ce-ai făcut?
Din somn cum te-ai desfăcut?
Ai crezut în vorba mea
Prefăcută… Ea glumea!
Ai crezut că plouă soare,
C-a dat iarbă pe răzoare,
Că alunu-i tot un cântec…
Astea-s vorbe şi descântec!
Trebuia să dormi ca ieri,
Surd la cânt şi îmbieri,
Să tragi alt oblon de var
Între trup şi ce-i afar’…
– Vezi?
Ieşişi la un descântec;
Iarna ţi-a muşcat din pântec…
Ai pornit spre lunci şi crâng,
Dar pornişi cu cornul stâng,
Merc nătâng,
Merc nătâng!”

Iar când vrui să-l mai alint,
Întinsei o mână-amară
De plâns mult…
Şi dârdâind,
Două coarne de argint
Răsucit se fărâmară.

Că e ciunt, nu m-am uitat,
Ci în punga lui de bale,
Cu-însuţite griji, pe cale
L-am purtat
Legănat:
Punga mică de mătasă,
Iar acasă
L-am pus bine
Sus, în pod,
(Tot lângă mine),
Ca să-i cânt din când în când
Fie tare, fie-n gând:
„Melc, melc
Codobelc,
Plouă soare
Prin fâneţuri şi răzoare,
Lujerii te-aşteaptă-n crâng,

Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stâng;
Sunt în sân la moşul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng…

– Iarna coarnele se frâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!”

Am apucat să smulg niște buruieni de prin curte și am avut parte de o imagine inedită: am dat peste un mușuroi, iar acolo erau și muuulte ouă. Dacă aș fi știut, nu l-aș fi deranjat, dar așa, tot ce am mai putut face a fost să privesc cum furnicile își duc ouăle la adăpost.

Oare mâine va fi la fel? Nu vom ști răspunsul decât la momentul potrivit.

Caramel de Sânpetru – a treia zi de vacanță în deplasare

Știu, multe imagini și clipuri video am văzut cu ploile torențiale din acest sfârșit de iunie, dar din nefericire și aici, unde suntem noi, este la fel. Plouă așa de mult că-ți vine a te transforma în magician pentru a face o vrajă care să alunge norii.

Totul mustește de apă, acolo unde nu este pavat, picioarele se afundă în pământul mocirlos, iar asta nu este o chestie care să-ți creeze o stare de bine.

Ce poți face în această situație? Am evitat în a merge la locuri de joacă și pentru că Luca este prea mare pentru astfel de activități. Poate niște ateliere, dar vacanța a venit de prea puțin timp pentru a fi dornic de așa ceva. Prezența prietenelor lui cu care și-a dorit atât de mult să se întâlnescă nu mai necesită alte elemente suplimentare.

Așa că, au mai urmărit niște episoade din A series of Unfortunate Events by Lemony Snicket, Luca povestind lucrurile care nu apar în carte, dar în ecranizare există pentru a face adventura mai picantă.
Alături de cea mare, a mai lucrat la engleză câteva exerciții, prilej de a mai depăna povești de la școală, pe care nu doresc a le detalia fiind ultra cunoscute.

Au fost curioase de cartea pe care o citim noi, cea cu glas tare, și au dorit a asculta și ele, asta după ce le-am povestit începutul și personajele pentru a înțelege despre ce este vorba și a putea urmări firul narațiunii. Mai avem puțin și o terminăm.

 

Spre seară am jucat mai multe jocuri, și pentru că suntem numai noi, mămicile și copii, nimic nu a perturbat desfășurarea activității. Se știe că suntem în plin campionat mondial de fotbal iar tații urmăresc îndeaproape dsfășurarea meciurilor.

Am jucat multe jocuri pentru că aici, la prietena mea, e raiul jocurilor, jucăriilor și cărților.

De departe unul a fost cel mai gustat și mai jucat. Este vorba de un joc în care trebuia să mimezi personajul de pe cartolina care-ți cădea. Nu știu de când nu am mai râs așa de mult, cu poftă și de când nu am văzut copiii așa de veseli și fascinați de ceea ce fac. Unde mai pui că noi, mamele, am făcut tot ce ne-a stat în putință, după cum ne-am priceput, să facem atmosfera de neuitat.

Nu știu dacă există în România, dar se poate achiziționa de pe amazon.

Megableu 678091 – Devine Tête – Disney

Seara, am continuat lectura cărții și am mai vorbit pentru că, nu-i așa, poveștile nu se mai termină niciodată.
Poate mâine va fi soare, cine știe?!

Caramel de Sânpetru – a doua zi de vacanță în deplasare

Se pare că ploile au ceva în plan de nu mai contenesc a se opri. Din această pricină, nu s-a putut sta prea mult pe afară, S-a povestit mult despre tot felul de întâmplări de la școală, despre colegi și năzbâtiile lor, despre cărți citite și activitățile inedite.

Pentru că a venit vorba de cărți, a intrat și Caramel în vorbă, și a povestit despre prietenii lui de pe Planeta de Pluș, invitând fetele să nu piardă o așa aventură. Cum le-am văzut noi, puteți citi în articolele de mai jos.

„Hendrik de Mol și Planeta de Aur” de K. J. Mecklenfeld

„Hendrik de Mol și Planeta de Jad” de K. J. Mecklenfeld

S-a ținut de ghidușii și l-am prins în câteva ipostaze foarte haioase.

Cu mult patos a povestit Luca și despre seria semnată de Lemony Snicket, atât despre titlurile traduse, dar mai ales despre cele în limba engleză pe care le-a primit de la fratele lui, atunci când a venit din State, ori cele achiziționate de la librăriile Waterstone.

„Înneguratul început” de Lemony Snicket

„Refugiul reptilelor” de Lemony Snicket

A series of Unfortunate Events by Lemony Snicket

Și așa am aflat că pe Netflix există seria ecranizată, timpul urât permițând vizionarea acestor seriale. Fetele au fost foarte încântate, nu mai vorbesc de Luca, cel care a ajuns la volumul opt al seriei.

Când timpul a permis, copiii au stat pe afară și s-au jucat. Nu am putut rata o partidă de citit în trambulină, cu atât mai mult că atmosfera se potrivea cu povestea cărții. Voi reveni la ea atunci când o vom termina.

Ne-am amuzat, mic și mare, cum am putut.

Nu se anunță o îndreptare a vremii, din contra, dar noi nu ne plângem. Vom găsi ceva de făcut, cu siguranță.