„Croitorii iscusiți” la curtea împăratului – proiect didactic

E mult mai multă forfotă acum în școli și grădinițe, de parcă ar fi ceva neașteptat față de cotidian. Pe lângă evaluările din școli, au loc și lecțiile ținute de doamnele care doresc să obțină titularizarea ori definitivatul. Sunt momente delicate pentru multe dintre ele, pentru că le au de susținut în fața unor copii străini.
Și ca la orice lecție mai specială, cu o încărcătură emoțională pe măsură, totul trebuie să fie stăpânit până în cel mai mic amănunt.
Am avut și eu bucuria de a confecționa materialul, o parte din el, pentru o asemenea lecție. Pentru că cei mici erau în săptămâna cu meseriile, tema aleasă s-a axat pe asta. Și așa, în fața prichindeilor a apărut Împăratul și cei doi pehlivani din povestea „Hainele cele noi ale împăratului”.
E un text ofertant pe care se poate lucra mult, și mai ales, frumos.
Pentru că activitatea era integrată de 45 de minute, elementele componente ale activităţii integrate au fost:
– A.L.A.1. – „Croitorii de la curtea regală”
Centrul Artă „Hainele împăratului” decorare
„Colecția de haine primăvară /vara 2018”- decupare, lipire realizarea catalogului de modă pentru copii
Centrul Nisip şi Apă „Palatul fermecat”- construcţii din nisip kinetic şi pietre
Centru Știință – joc de masă „Atinge şi aşază!”- joc senzorial (eşantioane textile)

– A.D.E.1 – D.L.C.-„Hainele cele noi ale împăratului”- lectura educatoarei cu ajutorul soft-ului educațional.

Cum spuneam, am confecționat în scopul folosirii la lecție, o machetă în care am redat pe unul dintre mincinoși în timp ce lua măsuri împăratului, iar pe celălalt care nota l-am confecționat separat, pe celălalt mincinos.

Între ei am montat un șiret pe care copiii să expună ceea ce au lucrat la Centrul Artă, adică hăinuțele.

Pe ele vor veni atașate tot soiul de ornamente, compuse din „pietre prețioase”, paiete și alte elemente decorative.

Pentru „Colecția de haine primăvară /vara 2018”- decupare, lipire realizarea catalogului de modă pentru copii – am realizat doar „postamentul”, copiii urmând a le completa.

Pentru Centru Știință – joc de masă „Atinge şi aşază!”- joc senzorial (eşantioane textile) am confecționat un presenter pe care am atașat eșantioane textile având diferite texturi. M-am jucat și eu cu ele cât le-am meșterit.

Din fotografie nu aveți cum vă da seama, dar am pus și un eșantion rugos, aici optând pentru o foaie de glaspapir.

S-au folosit mai multe strategii didactice:
lectura educatoarei, expunerea, conversaţia, explicaţia, observaţia, demonstraţia, exerciţiul, munca în echipă, Explozia stelară.

Obiectivele operaţionale urmărite au fost:
să audieze cu atenţie textul poveştii reținând ideile acestuia;
să construiască diferita forme din nisip kinetic pentru a realiza palatul din poveste ;
să realizeze și să decoreze hainele împăratului;
să confecționeze albumul de modă pentru copii în contur folosind tehnici şi instrumente diverse de lucru;
să propună întrebări de tipul „Ce?”, „Cum?”, „De ce”?, „Cine?”, „Unde?”, făcând apel la conţinutul poveştii;
să răspundă la întrebările formulate de colegi, în propoziţii simple sau dezvoltate, corecte, coerente;
să manifeste în timpul activităţii atitudini de cooperare, autocontrol, iniţiativă.

Mă bucur că am reușit să mai confecționez un material inedit. Am aflat, mai apoi, că totul a fost foarte frumos iar copiii încântați de poveste, subiect, și ce anume au avut de lucrat la centre. Am rămas și eu fredonând mereu, cântecul de la tranziție:

Am o hăinuţă mică
Aşa şi-a aşa
Şi-i cos o floricică
Aşa şi-a aşa
Îi pun şi nasturi noi
Aşa şi-a aşa
Ce mândri suntem noi
Aşa şi-a aşa.
Spre centre am plecat.
Aşa şi-a aşa.
Și veseli vom lucra
Aşa şi-a aşa.

P.S. Am avut și un fundal pe măsură, atunci când am lucrat, pentru că era în plină desfășurare nunta regală din Marea Britanie.

„Picnic cu tort” The Tjong-Khing

Atunci când a intrat în casa noastră cartea aceasta nu m-am gândit ce ofertantă este și ce multe se pot face având-o ca suport.
Am lăsat plăcerea lui Luca de a desface pachetul, pentru că știu ce mult adoră acest exercițiu, așa cum îi place să simtă mirosul de carte nouă, abia scoasă de la tipar. Inconfundabil!

Și am pus de-o poveste, așa, la prima vedere, pentru că în ciuda faptului că există persoane care consideră că provocarea e pentru copiii mai mici, nu e deloc așa. Știu, și m-am săturat să tot aud că, literatura pentru copii e doar a lor, dar cei care cred asta se află într-o mare eroare. Pentru a vă convinge de acest lucru, faceți un exercițiu mic: citiți, ori recitiți o carte destinată copiilor. Trăirile pe care le veți avea vă vor confirma spusele mele.

Eu încerc să îi conving pe părinți de utilitatea achiziționării cărților, dar și de parcurgerea lor alături de copii. Nu este suficientă doar aducerea lor în casă ci trebuie o completare a acestui demers. Citirea cu voce tare, zilnic, efectuarea de activități legate de subiectul poveștii, rostirea trăirilor ce decurg din cunoașterea poveștii, toate sunt măsuri ce vin în ajutorul amândurora dintre părți. Câștigul este și pentru copil, dar și pentru părinte.

Picnic cu tort este un exemplu de cum se pot naște povești după imagini date. Și vă asigur că nu sunt două la fel.

Iată descrierea cărții pe site-ul editurii:

Domnul și doamna Câinescu pregătesc două torturi și pleacă, împreună cu celelalte animale prietene, la un picnic în pădure. Odată ajunși în vârful dealului, descoperă însă că torturile au dispărut din nou!

„Picnic cu tort” este o nouă poveste fără cuvinte semnată de Thé Tjong-Khing, unul dintre cei mai cunoscuți ilustratori pentru copii din Olanda. Copiii sunt încântați să descopere o mulțime de detalii amuzante și să urmărească atenți povestea, căci sunt multe mistere de dezlegat… Cine a mâncat toate acadelele? Sau cine a pictat fețe zâmbitoare pe copaci și pe pereți? Și, mai ales, cine a sustras din nou tortul?

THÉ TJONG-KHING (N. 1933) – Unul dintre cei mai prolifici ilustratori de carte pentru copii din Olanda. S-a născut în Indonezia, a absolvit Institutul de Arte Seni Rupa Arts din Bandung, iar din 1956 s-a stabilit în Olanda. În copilărie era fascinat de bezile desenate cu Tarzan ale lui Edgar Rice Burroughs. Thé a câștigat de trei ori Pensula de Aur (un prestigios premiu olandez pentru carte de copii), iar în 2005 i-a fost acordat premiul Woutertje Pieterse pentru cartea „A dispărut tortul!”, o carte de căutare care fost de asemenea nominalizată la Premiul German pentru Literatură de Tineret în anul 2007.

Curiozitatea m-a împins să caut mai multe detalii despre carte și am descoperit că există și animații cu povestea aceasta. Sunt minunate și vă invit să urmăriți doar una. Noi, adică eu și Luca, le-am urmărit pe toate.

Am vorbit despre toate caracterele, asta și pentru că am tipărit și laminat o parte dintre ele. E mai ușor așa, ca să te focusezi pe fiecare în parte și să duci povestea la capăt punând accent pe un caracter. Interesantă abordare. Poți analiza mai mult emoțiile, modul în care se poartă cel urmărit, ce e de urmat și ce nu iar întrebările nu se opresc aici.

Pentru că vreau să aduc povestea în fața cât mai multor copii, pentru întâlnirea cu ei am pregătit imagini din carte, ce pot fi colorate. Atașez câteva pentru a vedea cum au ieșit.

Așadar, avem în față o carte care ne ajută să identificăm emoțiile prezentate și ne oferă posibilitatea de a reflecta propriile emoții și de a ne exercita empatia. Fișele caracterelor au imagini cu toate personajele. Ele prezintă emoții și maniere diferite de a le exprima, cum ar fi fericirea, teama, mânia, regretul, dragostea și vanitatea.
Împreună cu copiii, decidem ce fel de emoții vedem. Îi întrebăm de ce personajele se simt așa. De asemenea, îi întrebăm cum ar simți dacă s-ar afla în aceeași situație.

Sunt multe animale diferite în poveste. Lăsați copiii să numească toate animalele pe care le-au văzut. Întrebați-i despre animalul preferat. Imprimați paginile cu personajele preferate și începeți colorarea! De asemenea, puteți lăsa copiii să deseneze animalul preferat.

Nu ne împiedică nimeni, acum că tot vine vara, să organizăm picnic-uri nu numai cu tort. Putem cere copiilor să spună ce anume doresc să ia cu ei atât în ceea ce privește mâncarea, jocurile ori prietenii preferați.

Totuși un gând nu-mi dă pace: ce atelier ar ieși alături de părinți, pe marginea acestei povești! Să mai pomenesc de un picnic adevărat?

„Cine se teme de Iepuroiul cel Rău?” de Steve Smallman

Și am mers.
Unde?
Să mă joc alături de copii și să le citesc povești minunate. Povești ce conțin tot felul de cuvinte, frumoase ori urâte.
Cuvinte care explicate și analizate sunt percepute corect, așa cum ar trebui.
Asist la o întreagă polemică pe marginea cuvintelor pe care le găsim în povești, iar ceata mamelor tinere oripilate de scrierea unor cuvinte așa zise urâte, se îngroșă tot mai mult. De parcă dacă ne facem că nu există aceste cuvinte, sau le ocolim, nu ne mai întâlnim cu ele.
Ori, nu ăsta este motivul, al neglijării, pentru care auzim tot mai des cuvinte grele, care ne strivesc sufletele și ne otrăvesc mințile?
Nu mai departe de zilele trecute, am auzit o poveste în care un copil este făcut de o parte din colegii de clasă, „gay”. Și nu o dată ci repetat, în fiecare pauză, zile la rând.
Oare n-ar fi mai bine să fie inițiată o discuție pe această temă pentru a fi siguri că elevii au înțeles și știu exact ce înseamnă acest cuvânt? Și nu numai el ci și altele.
Faptul că dorim a înconjura copiii numai cu zâne și prinți, ponei și super eroi, acadele și sclipici nu e în ordine. E o negare a lumii reale, acolo unde trăim cu toții. Și poate mai pregnant ca-n alte părți, societatea românească e înecată de oameni care sunt așa de slab pregătiți încât nu ai cum să le faci față.
De ce?
Pentru că sunt în funcții de decizie, nu pentru oareșce merite ci politic.
Asta este altă discuție pe care nu doresc a o aprofunda acum și aici.

Să revin la întâlnirea de astăzi și la joaca de care am avut parte.
Am dorit să aduc în atenția unor copii de grupă mijlocie povestea Iepuroiului bătăuș, pe care dacă o doriți achiziționa, o puteți găsi la Editura Cartemma. Este ilustrată de Caroline Pedler și tradusă de Camelia Vida-Rațiu.

Am povestit în articolul de ieri cum am pregătit materialele, iar dacă sunteți curioși să le vedeți, puteți citi accesând link-ul de mai jos.

Din „bucătăria” atelierelor – Morcovii din fetru

Am rămas datoare să vă spun regulamentul jocului, dar și cum a fost alături de copii, cum au primit povestea și ce reacții au avut.

La ora stabilită, încărcată cu coșul de morcovi, iepurele cel bătăuș, fișele și cartea, eram prezentă la ușa lor. Mă știau și s-au bucurat să mă vadă.

Am pornit joaca. Le-am citit povestea care i-a amuzat grozav și pe marginea căreia am discutat după fiecare paragraf. Pentru a fi mai atractivă, am folosit niște măști atunci când au intrat personajele noi. Așa că, am fost pe rând, toți cei patru frați din poveste.


Am trecut apoi direct la joc, pentru că cei mici și-au dori mult acest lucru, fișele urmând a le lucra cu doamna educatoare.

Precum se poate observa din imaginile atașate, pentru joc, pe lângă machetă și coșul cu morcovi, am avut nevoie de trei cercuri și trei jaloane. Regulamentul era ca jucătorul să sară prin cercuri (țopăie), să facă slalom printre jaloane, să ia morcovul din coș, pentru ca la întoarcere să-l pună într-o găleată, urmând același traseu, executat la fel.

Pentru ca totul să fie clar, am făcut și câte probe. Iată-le!

Ce a fost după aceste jocuri de probă nu e prea greu să vă imaginați. Evident că am jucat de mai multe ori, iar bucuria copiilor a fost pe măsură.

La final ne-am tras sufletul și ne-am mai jucat cu morcovii. Sunt așa de pufoși și plăcuți!

Nu ezitați să vorbiți cu cei mici despre cuvintele urâte. Ei vor înțelege însemnătatea lor și le vor ști sensul corect. Mai apoi vor alege cum și dacă trebuie să le folosească, pentru că nu-i așa?, fiecare dintre noi le mai spune dacă nu cu voce tare, în gând cu siguranță.

Spor la citit!

Din „bucătăria” atelierelor – Morcovii din fetru

Fiecare întâlnire cu cei mici, ori mari, aici referindu-mă la copii, reprezintă pentru mine o provocare, căreia încerc să-i față cât mai bine.
Caut tot soiul de modalități prin care să-i apropii de cărți iar pentru asta trebuie să adaug tot felul de jocuri prin care să-i ademenesc și să le provoc curiozitatea.
La unele subiecte e ușor, ideile vin repede și punerea lor în practică ia forme din cele mai variate.
La altele, nu reușesc să găsesc o exprimare potrivită și din această pricină căutarea se întinde pe multe zile care se pot transforma în săptămâni.
Dacă o carte îmi place foarte mult, nu mă las până nu găsesc ceva prin care să o scot în evidență, dar mai ales să o aduc în fața copiilor, la propriuși dacă se poate, să „intre” în ea.
De multe ori nu este suficientă doar lecturarea textului, machetele, fișele, ori mai știu eu ce alt material auxiliar se cere confecționat pentru a ajuta la înțelegerea și aprofundarea mesajului transmis.
Am observat că dacă cel mic interacționează individual într-un anumit moment al poveștii,  cu aceste materiale, privește diferit ceea ce se petrece, dar devine și mai implicat. Nu în ultimul rând atitudinea pe care o am față de carte, face ca mesajele non-verbale să fie recepționate de copii fără ca ei să realizeze, neapărat, acest lucru.

Pentru a exemplifica la ce anume mă refer, vă voi prezenta materialele pe care le-am meșterit pentru următorul atelier. Postamentul o reprezintă povestea Cine se teme de Iepuroiul cel Rău, apărută la Editura Cartemma, ilustrată de , tradusă de
Camelia Vida-Rațiu și dedicată copiilor cu vârste mai mari de trei ani.

Pentru că voi merge la o grădiniță și mă voi juca cu copii de grupă mijlocie, am ales ca pe lângă lectura textului, să lucrez și două fișe, una cu un labirint iar alta cu figuri geometrice, dar și să-i provoc la un joc de îndemânare și rapiditate.
Pentru asta am confecționat o machetă cu personajul cel rău din poveste. Are înălțimea de 80 de centimetri și stă pe un postament.

La acest joc voi mai avea nevoie de niște morcovi, drept pentru care am confecționat unii din fetru. A fost mult de muncă, dar nu m-am lăsat până nu am umplut coșul.

Pentru fiecare morcov am avut nevoie de:

fetru portocaliu, verde (puteți opta și pentru alt material dacă aveți prin casă)
tipar  – pe care-l puteți vedea mai jos


foarfece
vată
ață pentru cusut de culoare portocalie și neagră

Am decupat câte trei frunze pentru fiecare morcov (asta pentru că am avut de făcut mulți morcovi) și triunghiurile pentru țăruș Le-am cusut la mașină și le-am umplut cu vată.

Am atașat apoi frunzele după care am cusut firișoarele negre de pe legume.

Și am confecționat atâția morcovi până am umplut un coș.

Care este regulamentul jocului, îl veți afla după ce mă voi juca cu preșcolarii. Să fie o surpriză pentru ei, aflând primii. 🙂

Abia aștept!

O poveste de citit în toate etapele vieții

Anul trecut, pe vremea asta, bifam o întâlnire cu Spiridușii. Vorbeam despre miere, albine și tot ce ține de stup. Eram pe la începuturile colaborării noastre și uite că, se pare, am funcționat bine de a trecut anul și noi continuăm să ne întâlnim.

Niște Spiriduși bâzzzâitori!

Copiii s-au schimbat mult, de la întâlnire la întâlnire evoluția lor este tot mai vizibilă în bine, iar interesul față de povești frumoase este cum nu vă puteți imagina. Sunt dornici de activități, curioși să afle lucruri noi, interesați să interacționeze și deschiși la nou.

Am căutat povești pe care să le putem citi dintr-o suflare, și pe care să putem lucra activități din matematică, limbă și comunicare ori să atașam câte un craft atât de îndrăgit de copii. Am căutat să confecționez machete care să faciliteze jocuri de îndemânare.

Pentru întâlnirea de astăzi, ca suport, am ales Copacul cel darnic” de Shel Silverstein, cred că cea mai frumoasă poveste din câte există.
Am mai adus această poveste în fața copiilor și a fost primită cu multă emoție. Pe mine, de fiecare dată când o recitesc, mă face „praf” și nu-mi pot rețina emoțiile din glas. De aceea cred că ar trebui citită și în copilărie, ca mai apoi să fie recitită de câte ori îți sare în ochi.
Un exemplu de interpretare diferită am văzut și în cazul lui Luca, cel cu care am analizat-o cu ceva ani în urmă, pentru ca acum remarcile lui să fie diferite.
Despre mine, cea care mă apropii cu pași repezi de ultima etapă, ce să mai spun?

În fine, vreau să revin la Spiriduși și timpul petrecut cu ei. Cu toate că au avut o săptămână grea, cu evaluările de rigoare, ei fiind la clasa a II-a, atunci când au văzut că am intrat în clasă s-au bucurat vizibil.
Eu, cu sarsanalele după nime, cu machetele și fișele și tot ce era necesar pentru a lucra în bune condiții și pe un suport.
Am prezentat cartea pe care urma să o citesc, dar și alte două titluri pe care le am în bibliotecă, scrise tot de Shel. E vorba de Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaş și Acolo unde nu mai e trotuar pe care vă invit să nu le ocoliți. La editura Arthur sunt disponibile pentru a fi achiziționate.

După ce aceste prezentări au fost făcute, am trecut la povestea băiatului. Și am citit, cu pielea de găină, și cu o emoție greu de descris.

A fost minunat, cu niște copii atenți, foarte atenți, pe care la final i-am surprins cu lacrimi în ochi.

După ce toată lumea a auzit povestea, a aflat cine este băiatul și copacul, am trecut la o analiză mai amănunțită. Dar mai interesante au fost remarcile copiilor, cei care scot întrebările ca dintr-un joben magic.

Ce am „atacat”?

La dăruire și altruism întrebările au fost:

Credeți că băiatul a fost egoist? De ce?
Cum poate fi denumit cineva care oferă fără a aștepta să primească nimic în schimb?
De ce credeți că a fost nefericit copacul după ce a dăruit băiatului trunchiul său?

Obiceiul de a da și de a face cadouri, întrebările au fost:

În poveste, copacul îi dă mai multe cadouri băiatului.

Ai dăruit ceva vreodată ca apoi să regreți că l-ai dat?
Este mai ușor să dăruiești ceva dacă știi că cel care primește se bucură de lucrul primit?
Când oferi un dar cuiva, aștepți ceva în schimb?
Când primești ceva simți că datorezi ceva persoanei ce a dăruit?

Natura dragostei

De ce credeți că băiatul este iubit de copac, la început?
De ce credeți că băiatul iubea copacul?
Considerați că era același fel de dragoste?
Trebuie să ai un motiv pentru a iubi pe cineva?

Fericire

Este băiatul fericit la finalul poveștii?
Dar copacul?
Dacă ai fi copac, ai fi fericit?
Ai nevoie de alții pentru a fi fericit?

Și așa am tot vorbit!

Apoi am pregătit copiilor o fișă pe care o atașez, așa cuvintele fiind de prisos.

A urmat o alta, „Întrebări și răspunsuri”.

Am confecționat personajele din poveste pentru a marca etapele prin care trec. Totodată, am meșterit și copacul pe care l-am fragmentat, pentru a evidenția cum anume și-a pierdut părțile componente.

Un moment interesant a fost acela când am provocat copiii să facă un acrostih. Am făcut și aici o fișă necesară înțelegerii acestui termen, dar și a cerinței. Pe lângă exemplul de pe fișa pe care au primit-o toți elevii, am mai scris unul pe tablă, iar copiii au încercat să ghicească cui îi este dedicat, fiind doi băieți cu același nume.

acrostih – fișă de lucru

Doamna învățătoare a dorit să mai facem unul și în clasă, iar copiii au făcut ceea ce vedeți mai jos.

Am trecut în revistă și un măr, confecționat de mine, în care să se evidențieze Viața unui om, etape.

E alcătuit din mai multe straturi, pe fiecare completându-se etapa respectivă. Sunt două straturi în plus, acolo unei elevii pot scrie ce considerații doresc legat de acest subiect.

La final, am rugat copiii să transforme povestea într-o piesă de teatru. Nu puteți avea idee ce frumos a fost, dar mai ales, ce interesant. Am reușit să cuprindem întreg colectivul clasei, pentru că am împărțit povestea pe etapele de vârstă, iar aici era nevoie de un copac, povestitor și băiat nou.

Am avut confecționate niște mere și frunze care acum s-au potrivit foarte bine. La final, le-am oferit copiilor câte una din fiecare și i-am îndemnat să confecționeze și ei, acasă, ceva de genul, nu neaparat mere.

Materialele necesare acestui craft:

foi carton de culoare roșie
filț (pâslă ori fleece) de culoare roșie și verde
bandă dublu adezivă
foarfece

La piesa de teatru am atașat merele și frunzele pe niște sfori pe care copilul copac le-a ținut în mâini, asta după ce am încercat și alte variante. 🙂

Povestea nu se terminase, dar copii da, așa că, alături de doamna Ana și de un povestitor, am terminat-o noi. Credeți că nu ne-a plăcut? Ba bine că nu!

De fiecare dată am senzația că nu reușesc să exprim în cuvinte ce minune de întâlnire am parcurs. Mai perseverez, poate-mi iese!

Pitici. Mulți pitici

Walt Disney a redat piticii în așa fel încât au ajuns să fie considerați unele din cele mai adorabile creaturi. Sunt inconfundabili și nu cred să fie cineva care să nu-i recunoască.
S-au cerut meșteriți, încă un rând, pentru o lecție mai specială. Acolo, se vor întâlni mai multe personaje de poveste de aceea dimensiunea lor a trebuit a fi una redusă: 30 de centimetri
Sunt așa de frumușei că te îndrăgostești de ei pe loc.
Nu-i așa?

Cum ar fi de n-ar fi … cuvintele la îndemâna fiecăruia?

Mă bucur că am reușit să mai petrec o zi excelentă alături de Spiriduși. Îi mulțumesc doamnei Anca Bolos pentru ceea ce face la Cartemma. E o plăcere deosebită să aduc aceste cărți în fața copiilor și mă gândeam că ar fi indicat și adulților asemenea exerciții. Cică părinții nu ar vibra la așa experiențe și mă încearcă un regret.
Dar să revin la ziua de astăzi și la strășnicia de activitate. Nu spun cuvinte mari și mi-am permis a rosti așa pentru că cei care au dat verdictul au fost copiii.
Nu cred că vă puteți imagina cum am reușit, după câte întâlniri am avut, să îi fac să le perceapă altfel. Să le privească pe îndelete de la coperte până la foile din interior, să citească cine a scris și ilustrat povestea, să o mângâie și să o miroasă.


Pentru întâlnirea de astăzi am optat pentru Marea fabrică a cuvintelor de Agnes de Lestrade/ Valeria Docampo

Am citit, pe îndelete, povestea despre Phileas, Cybelle, Oscar și orașul lor nemaivăzut. Am revenit la cuvinte, cele fără de care viața noastră ar fi infinit mai săracă. Am alternat lectura mea cu cea a copiilor pe care i-am rugat să continue, pe alocuri, de unde m-am oprit.

Școlarii sunt încântați de poveștile care au un mesaj puternic și în ciuda faptului că astăzi am analizat totul cu niște școlărei de clasa a II-a, nu a știrbit cu nimic calitatea discuțiilor. Sunt diferiți acești copii, fiind maturi, profunzi, serioși și totuși atât de inocenți.

Am zăbovit pe fiecare pagină în parte iar dialogurile ce s-au țesut au fost bune de strigat în gura mare.

Ce putem spune despre personaje?
Cum putem spune cine este bogat ori sărac?
De ce Oscar nu zâmbește?
Care sunt diferențele dintre cele două declarații de dragoste?
De ce declarația lui Phileas are un impact mai mare decât cea rostită de Oscar?
De ce Phileas a inspirat profund înainte de a spune cele trei cuvinte?
De ce Cybelle a făcut gestul pe care l-a făcut?

acestea sunt câteva din întrebările la care cei mici au dat răspunsuri.
I-am rugat să-mi spună care este cuvântul preferat din limba română iar răspunsurile au fost din cele mai variate, nefiind lipsite de semnificații.

Am ținut musai să fac exercițiul cu dicționarele, dându-le copiilor mai multe bucăți, rugându-i să le deschidă la nimereală și să pună degetul pe un cuvânt cu care, mai apoi, să facă o propoziție.

Vă invit să nu ocoliți aceast exercițiu și acasă, poate înlesni clipe minunate, pline de sens și învățăminte.

Am trecut la etapa următoare, provocând copiii să intre în Magazinul cuvintelor

Pentru a putea completa cerința am folosit elefun-ul, cel care la probă a funcționat fără cusur, pentru ca la joc să ne facă figura, nemaidorind a arunca fluturii.

Am schimbat bateriile, chiar dacă în el erau unele tot noi, însă ne-a părăsit. A fost necesară o improvizație și credeți că a fost urât? Nici pe departe!

În ce a constat jocul nostru? Am confecționat mai multe feluri de grupe de cuvinte, pe care le-am împărțit în trei culori, pe care le-am pus în trei boluri diferite. Am optat pentru aceste culori, pentru că așa sunt colorați fluturii din joc. Am alcătuit patru echipe a câte patru copii, iar ei au trebuit să prindă cu cele patru plase de fluturi, fluturii care „zburau„ pe lângă ei. Eu am fost pe post de propulsor a lor. După ce erau epuizați toți fluturii, cei care erau în plasele copiilor se echivalau cu biletele corespunzătoare culorii bolului.

Fiecare copil a primit o fișă în care erau trecute toate seturile de cuvinte. Iată fișa, pentru că așa vă puteți face o idee mai clară.

După ce o echipă termina de citit biletele, trecea la rezolvarea cerințelor.

Am uitat să pomenesc că unul dintre copii a căzut în echipă cu noi, cele două doamne, asta pentru că în clasă sunt 17 copii și au fost toți prezenți. Dar ne-am ridicat la nivelul așteptărilor, cel puțin așa credem. 🙂

Cât despre borcanul albastru, cele 17 cuvinte au fost puse în el de Spiriduși.

A fost o părere de rău generală când s-a terminat. Ar mai fi fost de rostit multe însă totul trebuie să se defășoare după program. Au rămas două fișe pe care copiii să le lucreze cu doamna.

Cuvinte dăruite – fișă de lucru

Ce cuvinte ai interzice – fișă de lucru

Vom mai avea ocazii pentru că mai sunt povești, la fel de incitante, de la aceeași minunată editură: Cartemma.

Experiențe prin două anotimpuri

Zilele astea am făcut un drum la Brașov, acolo unde am întâlnit prieteni dragi de care ne era foarte dor. Am programat o plecare de un week-end chiar dacă au  existat zilele acestea libere de care nu ne mai putem debarasa. Sunt așa de multe și fragmentează atât de tare programul că mai mult încurcă decât eliberează.

Mă uit cu uimire la știrile care vin dinspre locurile asaltate de la munte și mare și nu mă pot întreba de unde atâta risipă, dar mai ales, de ce nevoia de-ați bate joc de banii pe care, teoretic, îi câștigi cu atâta trudă. Însă se știe că există o serie de oameni care nu depun prea mult efort pentru a-i câștiga și în consecință, îi risipesc la fel de ușor.

Nu e și cazul meu, așa că trebuie să fiu foarte atentă cum și ce fac pentru a îmbina utilul cu plăcutul în limitele pe care le am.

Ieșirile noastre sunt mai mult decât domestice, deoarece nu mai suntem la prima tinerețe pentru a sta nopțile prin cluburi cu mulți decibeli.
Cum am ajuns acolo am avut parte de o provocare, pentru că prietenii noștri s-au hotărât să se apuce de grădinărit. Și cum totul era în fază încipientă, am putut participa și noi, activ, la mai multe etape. Mi-am adus aminte ce frumos am realizat, acasă, o micuță grădină, atunci având timp să urmărim toate plantele pe care le-am plantat, mai bine de trei luni, cât a durat până au ajuns la etapa finală: rodul.

Am văzut cum se face asta la scară mai mare, iar copiii au participat și ei atât cât s-au priceput și cât li s-a părut interesant.
Multe legume și flori au fost plantate, în seră având prioritate roșiile, ardeii, castraveții și vinetele, asortate cu plantele aromatice – cimbru, salvie, mentă – cică astea fiind bune contra dăunătorilor.

Cum spuneam, copiii au pus îngrășământ la tufele de lavandă și garofițele pe care le-am pus, dar au și făcut un mic strat de-a lungul unui gărduț pe care au fost plantate mai multe sorturi de floricele. Sunt convinsă că la ce bucurie a fost, musai să răsară tot ceea ce s-a însămânțat.

Pentru că a necesitat să mergem la Hornbach, iată că am găsit și ceea ce ne doream de foarte multă vreme: plante carnivore. Am mai vorbit despre ele, pentru că Luca și-a dorit acest lucru. Cum a fost puteți citi mai jos.

Plante de tot soiul. Astăzi, plante carnivore!

Multă atenție a mai primit planta asta. La un moment dat, copiii au căutat insecte pentru a o hrăni. Au încercat cu furnici, dar nu au avut sorți de izbândă. Pe urmă au găsit o albină iar asta a schimbat complet treaba. De îndată ce ea a fost pusă în „gura” plantei, ea s-a închis (în înregistrarea video nu am avut răbdare să mai aștept și imediat ce am oprit înregistrarea, planta s-a închis). La fel s-a întâmplat și atunci când a primit muște, de unde rezultă că acidul formic nu îi este pe plac.

După atâta grădinărit, am plecat împreună cu copiii la o vizită prin sat.

Localitatea este atestată documentar din 1240, cu numele Mons Sancti Petri. A fost înființată însă mai devreme, în timpul stăpânirii Ordinului cavalerilor teutoni, și anume de „grupul celor o sută” de prejmereni. Tot din secolul al XIII-lea datează biserica în stil romanic de pe dealul Sânpetrului, dărâmată în mare parte în 1794. Urmele unei picturi pe unul dintre pereții cetății fortificate i-a determinat pe experți să presupună că, în acel loc, călugării cistercieni construiseră o mănăstire în jurul anului 1240.

În timpul năvălirii turcești din 1432, Sânpetrul a fost distrus parțial, în același secol fiind ridicate zidurile fortificației țărănești la înălțimea de opt metri. Într-o etapă ulterioară (1610), au fost construite și încăperi pe două etaje și cinci turnuri de apărare. Puternicul incendiu din 1625 a distrus arhiva satului. Cele mai vechi acte din arhivă datează din 1750. O nouă năvălire a turcilor în Țara Bârsei, în 1658, a stârnit în Sâmpetru un nou incendiu devastator și o serie de victime, omorâte și înmormântate chiar în biserică.

În 1713 s-a prăbușit turnul clopotniței, iar în 1760 un nou incendiu a distrus până la temelie casele a 30 de proprietari de pământuri, 48 rămânând fără hambare și grajduri. Anul 1769 este marcat și el de un incendiu devastator. Între 1778 și 1782 a fost construită noua clopotniță, care s-a prăbușit totuși, provocând mari pagube. La un an după dărâmarea parțială a bisericii vechi, în 1794, a început construcția celei noi și a clopotniței din partea de est. În 1825 a fost construită clădirea noii primării, lângă vechea poartă a cetății.

Anii 1823 și 1855 au adus din nou incendii în sat. În ultimul, Sânpetrul a ars de cinci ori.

La 25 august 1937 ia ființă prima școală de instructori planoriști din România, pe aerodromul de la Sânpetru, avându-l ca instructor pe pilotul german Ernst Philipp. Până la 15 noiembrie, în același an, au fost realizate 1.730 zboruri, totalizând 141 ore de zbor, cu 5 zboruri de peste 5 ore și stabilirea a două recorduri naționale. Au fost realizate 57 de brevete, clasele A, B, C, și au fost brevetați 30 de instructori de zbor fără motor. (sursa: wikipedia)

În sat este un parc, foarte frumos, pe care-l vizităm de fiecare dată. Și acum a fost la fel și chiar dacă copiii au mai crescut, tot au tras o partidă de joacă cu atât mai mult cu cât nu era nimeni care să-i deranjeze.

Cât despre păpădiile întâlnite pe drum, ele au constituit o bucurie pură și au îndemnat la un joc ce părea fără final.

Luni eram deja acasă pentru că se apropie tezele și evaluările și nu e vreme de petrecut prea mult. Am trăit la intensitate maximă acest final de aprilie care numai a primăvară nu a semănat, având 29 de grade în termometre.

De aceea ne-a și prins nepregătiți, noroc cu puzderia de magazine de unde ne-am putut achiziționa hainele de vară.
Cât despre prietenii noștri, o plăcere să fim alături de ei și minunata lor familie!
Să mai spun că așteptăm următoarea revedere?
Ar fi de prisos! 🙂

Nu e ok să persiști într-o eroare

cu atât mai mult dacă eroarea respectivă afectează noțiuni predate unor copii.

Am aflat de ceva vreme de o situație destul de bizară la care m-am gândit foarte mult. Se făcea că o doamnă învățătoare, nu la prima tinerețe, dintr-un oraș renumit al țării, la o unitate școlară la fel de renumită, tot preda unor copii din școala primară fracțiile greșit. Încurca numitorul cu numărătorul iar asta se petrecea de ceva lecții încoace.
Părinții, unii dintre ei care urmăresc ceea ce fac elevii la școală au sesizat eroarea, și au purces a o îndrepta.
Dar au întâmpinat opoziție din partea copiilor, cei care o văd pe doamna de la catedră super pregătită, iar ceea ce spunea ea era literă de lege.
Cu plânsete și opoziții au reușit să-i convingă că nu au fost ei atenți și au remediat greșeala, dar a doua zi, la ora de matematică, doamna a continuat să facă exerciții cu fracții având numitorul poziționat deasupra barei și numărătorul, sub ea.
Iar au fost plânsete acasă și părinții au discutat între ei pentru a elucida problema. S-a dovedit că nu avea cum a scrie eronat o clasă întreagă, și așa, a ieșit la iveală confuzia dascălului de la catedră.
După câteva ore, un băiețel s-a ridicat și a rostit confuzia, însă doamna învățătoare s-a supărat. Ce a urmat nu știu dacă mai are importanță ci faptul că o parte dintre copii au căpătat o îndoială în ceea ce privește spusele doamnei.

– Mama, dar dacă doamna ne va preda iar ceva care nu este corect, ce ne facem noi?

O întrebare cât se poate de pertinentă la care răspunsul este greu de rostit.
În timp ce aveam în minte această întâmplare, am primit un telefon, de la o doamnă învățătoare din mediul rural, care m-a rugat să o ajut cu un material mai inedit, iar când am aflat ce anume dorește am știut despre ce este vorba.
A solicitat un tort tăiat în 12 felii, și am întrebat-o dacă predă fracții. A rămas mirată de rostirea mea și de faptul că am știut pentru ce are nevoie și mi-a povestit ce anume dorește a face alături de copii. Vrea să pună pe cele douăsprezece felii câte o cerință, pentru ca la final să facă o magie, copiii fiind legați la ochi, iar în momentul când îi vor deschide în fața lor să se afle un tort adevărat.
Vă închipuiți reacția copiilor atunci când își vor scoate eșarfele și vor vedea tortul adevărat? Vor uita ei degrabă fracțiile? Înclin să cred că nu.

M-am bucurat de inițiativa doamnei și i-am dat curs, după puterea și priceperea mea. Ai crede, la prima vedere, că e foarte ușor să confecționezi un tort însă vreau să vă mărturisesc că nu e chiar așa. Da, pare la îndemâna oricui, dar această părere se cam spulberă atunci când treci la fapte.
Nu contest faptul că or fi oameni mult mai pricepuți ca mine, care meșteresc mai repede și mai ușor, ceea ce nu a fost cazul – fără cazne – la mine. Eu sunt încântată de rezultat, dar nu într-un procent de 100%. Era loc și de mai bine însă acum atât am reușit.

Aștept cu nerăbdare reacțiile de la lecție. Cât despre fracții, am avut ocazia să le mai reprezint o dată, pentru o doamnă super și lecția ei specială.

Fracții cu peripeții

Așadar, dacă suntem într-o eroare e bine ca atunci când ea este semnalată să procedăm în consecință, cu calm și înțelegere. E cea mai bună alegere din care toată lumea are de câștigat.