„Pe cuvânt de șoricel” de James Patterson și Chris Grabenstein

Ultima carte citită în vacanța de vară ce tocmai s-a încheiat a fost una care ne-a mers la suflet, pentru că povestea e în așa fel concepută. Pare a fi o lectură pentru copii mici, dar mesajul transmis nu poate fi prea bine înțeles de ei. Pentru că aici avem parte de un super șoricel care posedă cunoștințe așa de vaste, mai ceva ca un școlărel de clasa a VII-a.

Născut și crescut într-un laborator, șoricelul Isaia are blană azurie, vorbește foarte bine, poate citi, dar și scrie. Când el și cei 96 frați ai săi scapă din laborator, Isaia este singurul care reușește să rămână neprins. Ajunge în „casa” unei familii de șoricei extrem de numeroase care se află în pivnița familiei Brophy, cel pe care șoricelul îl recunoaște mai târziu ca fiind îngrijitorul de la laboratorul de cercetare. Datorită abilităților pe care le posedă, Isaia devine un membru valoros al familiei, reușind să-l înfrunte pe Lucifer,

pisica familiei și salvând un șoarece prins într-o capcană, nici mai mult nici mai puțin decât cu ajutorul unei pârghii.

Isaia își recunoaște propriile abilități, curajul și valoare de sine, el încurajând pe alții, ca Mikayla, o șoricică cu propriul său talent nerecunoscut de către semenii ei.

Prietenia lui Isaia cu o fată pe nume Hailey (care suferă de albinism) vine să întregească  tema romanului, aceea de a celebra individualitatea și credința în sine.

Desenele detaliate ale lui Sutphin se îmbină perfect cu această poveste dulce și vin să o completeze.

Părinții trebuie să știe că „Pe cuvânt de șoricel”, este o poveste fantastică distractivă, presărată din plin cu mesaje pozitive. Povestea oferă o mulțime de momente pentru a-și înveseli cititorii. Există mai mult decât un pic de știință și istorie de-a lungul ei, și are un mesaj puternic despre cum trebuie să ne concentram asupra abilităților pe care le avem și cum să nu ținem cont despre cei care ne fac să ne îndoim de ele.

Adulții din poveste sunt implicați în cercetarea pe animale, iar acesta constituie un prilej minunat de a aduce în discuție acest subiect. Și este ce se vorbi pe marginea lui.

Am găsit și un quiz pe care Luca l-a completat dintr-o suflare. Dacă doriți, îl găsiți aici.

Vă invităm să citiți o poveste despre un șoarece minuscul cu o inimă mare. Sperăm să vă placă. 🙂

„Lămâi, cărți și prieteni” de Jo Cotterill

Calypso este o fată de zece ani liniștită, pasionată de cărți, de lectură și de scris și, de când mama ei a murit cu câțiva ani în urmă, a trăit singură împreună cu tatăl ei care este ocupat să-și scrie propria sa carte despre istoria lămâei. Casa nu este curată, nu sunt destule alimente în frigider, iar Calypso este prea ocupată să aibă grijă de ea însăși și de tatăl ei pentru a mai avea prieteni de vârsta ei. Dar când o nouă fată, Mae, ajunge să-i fie colegă de clasă, Calypso descoperă un spirit înrudit iar atunci când vizitează casa lui Mae, ea întâlnește o familie destul de opusă propriei ei familii. Totuși, abia când descoperă că tatăl ei are un secret față de ea, capacitatea lui Calypso de a face față tuturor provocărilor începe să scadă, și începe să se întrebe cât de afectată este familia ei.

Este o carte minunată care tratează pierderea unui părinte, procesul dureros prin care trec protagoniștii și  depresia. Știu că sună destul de greu și groaznic, dar chiar și în mijlocul momentelor cele mai disperate, există încă un mic sentiment de speranță. Cartea este scrisă în așa fel încât, în loc să te simți tras în jos și  mizerabil pentru sărmana Calypso, se pare că va exista o cale prin care ea și tatăl ei să ajungă la liman. Aceasta nu este o lectură ușoară, deși are multe momente mai facile. Este doar o poveste foarte bine scrisă, mișcătoare și sensibilă și, în ciuda naturii serioase a conținutului, am simțit că este perfect potrivită pentru cititorii pre-adolescenți. Mi-a plăcut într-adevăr modul în care s-au rezolvat problemele și cât de repede s-a simțit totul.
M-am simțit atât de disperată de situația lui Calypso și inițial nu am avut decât dispreț față de tatăl ei îngrozitor, dar atunci când povestea progresează, înțelegi de unde vine și descoperi și povestea lui care este la fel de tragică și reală ca a lui Calypso.

Pentru că Mae și Calypso sunt niște devoratoare de cărți, există numeroase referințe literare de-a lungul întregii povești, printre care mai multe despre „Anne of Green Gables”. O vom căuta și noi pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba. Există povestiri clasice menționate și mulți copii pasionați de lectură le vor recunoaște. Poți fi foarte gelos pe bibliotecă personală a lui Calypso, dacă nu ai așa ceva acasă, atât de frumos este descrisă. Când fata a descoperit secretul tatălui ei, am fost la fel de mirați/șocați ca și ea. E mai bine să aflați singuri despre ce este vorba.

Prietenia dintre cele două fete este importantă și am simțit că este o descriere foarte reală a unei prietenii instantanee și intense. Familia lui Mae este caldă, minunat de normală, iar după ce ați descoperit singurătatea lui Calypso, puteți intui imediat ce bucurie simte atunci când petrece timp alături de Mae, acasă la aceasta. Mi-a plăcut foarte mult mama Mae, dar într-adevăr Calypso mi-a stârnit curiozitatea și încălzit inima. Ea este o fată drăgălașă, mereu atentă la ceea ce face. Au existat o mulțime de momente când Calypso își exprima un gând sau o credință pe care am găsit-o înduioșătoare și mi-a plăcut că acestea erau redate într-un mod ușor de înțeles, potrivite pentru copii și totuși pline de semnificație pentru adulți, așa putând și aceștia citi cartea cu plăcere.

Probleme nu se termină odată cu încheierea poveștii, ele arătând în mod clar că fata și tatăl ei mai au de rezolvat multe, însă asta oferă cărții o notă de onestitate.
Un subiect delicat este acela al „grupului copiilor îngrijitori”, de care nu am cunoștință a exista și în România. E un grup pe care cu greu îl înțelegi, pentru că acolo copiii sunt învățați cum să preia responsabilitatea funcționării unei familii atunci când adulții sunt bolnavi/nefuncționali.
Cu siguranță există și pe meleagurile noastre cazuri de acest gen, asta numai dacă ne gândim la câți părinți au plecat în străinătate și au lăsat copiii în urmă, dar ele nu sunt monitorizate de nimeni, ori sunt, dar în foarte mică măsură.
Este o carte pe care am citit-o împreună, fără grabă, care are nevoie de timp pentru a se așeza și a o înțelege. Lectura nu a fost lipsită de numeroase întrebări care au cerut lămuriri peste lămuriri, dar și multe discuții de felul „cum ar fi fost dacă…”.
O poveste frumoasă,  „Lămâi, cărți și prieteni” de Jo Cotterill, pe care v-o recomandăm.

Literatură pentru copii * „Povești pentru fetițe” de Italo Calvino

În 1978, atunci când a primit Premiul Nobel pentru Literatură, I.B. Singer rostea niște lucruri interesante la care ar trebui să mai reflectăm din când în când.  Se referă la cele zece motive pentru care el scria cărți pentru copii.

1) Children read books, not reviews. They don’t give a hoot about the critics.
2) Children don’t read to find their identity.
3) They don’t read to free themselves of guilt, to quench the thirst for rebellion, or to get rid of alienation.
4) They have no use for psychology.
5) They detest sociology.
6) They don’t try to understand Kafka or Finnegans Wake.
7) They still believe in God, the family, angels, devils, witches, goblins, logic, clarity, punctuation, and other such obsolete stuff.
8) They love interesting stories, not commentary, guides, or footnotes.
9) When a book is boring, they yawn openly, without any shame or fear of authority.
10) They don’t expect their beloved writer to redeem humanity. Young as they are, they know that it is not in his power. Only the adults have such childish illusions.

Iată de ce este imperios necesar să revenim la cărțile pentru copii și nu numai, să înlesnim micilor cititori întâlnirea cu aceste texte. Poate nici nu este necesar să le analizăm în cel mai mic amănunt ci să luăm ce este mai bun din ele pentru a ne bucura sufletele.

Revin la Italo Calvino și la poveștile lui, de data asta pentru a vă aduce în fața ochilor o carte ce poartă numele de Povești pentru fetițe.

Chiar așa, a întrebat Luca, de ce povești pentru fetițe?
Poate pentru că personajele principale ale celor șase povești sunt fetițe.

Șase povești încântătoare dedicate frumuseții fetelor, ilustrate de Giulia Tomai cu desene delicate și pline de magie.
Seria Povești italiene adună comorile tradiției basmelor populare. Din acest cufăr prețios Calvino a ales pentru cei mici aceste povești, în care viețile ființelor umane și a animalelor se întrepătrund, în spiritul nemuritor al magiei.

Școlărel de clasa a V-a * „Desene nărăvașe” de Italo Calvino

De câte ori văd o carte scrisă de Italo Calvino, gândul îmi fuge la profesoara de limba română cu care a făcut Răzvan ultimul an din liceu, doamna Andreea Șandru. O persoană deosebită cu care mă bucur enorm că am reușit să interacționez. Pentru Răzvan, întâlnirea cu ea a fost extrem de importantă iar harul ei de dascăl l-a ajutat atunci când era mai mare nevoie. Mulțumim frumos, doamnă profesoară!
De ce-mi aduc aminte de Andru când văd Italo Calvino?
Am primit, la un moment dat, un telefon de la o prietenă care mă ruga să-i fac rost, asta dacă nu o am, de cartea „Vicontele tăiat în două” și după îndelungi căutări pentru că nu se găsea pe nicăieri, i-am povestit profesoarei și ea a rezolvat problema dându-i exemplarul ei pentru a-l citi.  Pentru că această carte are doar 100 de pagini, ea a fost scanată și așa a ajuns în posesia mai multor copii. Ei, acest freamăt de a găsi un titlu pentru a rezolva cerința de la școală mi-a rămas în minte ca ceva plăcut.
Acum, la soneria ce anunță nouățile s-a strecurat și seria de povești italiene semnate de acest autor și nu am putut să nu le achiziționez, chiar dacă era depășită vârsta de lectură a copiilor mei. Însă m-am gândit că o carte o poți citi la orice vârstă și de ce să-ți reprimi un așa regal.
Ei bine, nu regret nici o secundă că le-am achiziționat, pentru că pe lângă „Desene nărăvașe” au mai sosit două titluri.

Așadar, Desene nărăvașe semnată de Italo Calvino este o carte apărută la Editura Corint Junior în anul 2016.                                 

O carte strașnică pentru că aici putem vedea cum Lodolinda, o fetiță îndrăgostită de desen, își transpune stările emoționale cu ajutorul acuarelelor pe hârtie. Dacă e într-o dispoziție bună, desenează fluturi și lalele. Dacă e tristă, desenează o salcie plângătoare iar dacă e supărată, desenează lilieci mov.
Toate stările și manifestările fetiței se regăsesc în aceste desene și dacă veți parcurge rândurile în tihnă nu veți avea cum să nu faceți o legătură între culorile folosite și ceea ce exprimă ele. Bunăoară, roșu reprezintă iubirea și dragostea, albastru simbolizează libertatea pe când movul este asociat durerii.

Într-o zi, Lodolinda rămâne acasă împreună cu fiul unor prieteni, un băiat pe nume Federico. Pentru că are un comportament pe care fetița nu poate să-l aprobe și nici suporte, ea se retrage în camera ei și se apucă de desenat.

Lodolinda nu-l suferă deloc pe Federico. Mai întâi vrea să pună peștișorii aurii în mașina de spălat vase, ca să vadă ce înseamnă un vârtej marin; apoi vrea să bage pisica în frigider, să vadă dacă rezistă la frig asemenea unui urs polar: și ca și cum n-ar fi de ajuns, vrea să vâre aspiratorul în colivia canarilor, ca să producă un ciclon în Insulele Canare. (pag.23)

 

Copila desenează un taur fioros și tocmai când se pregătea să deseneze și un toreador, în cameră dă buzna Federico. Când o vede ce face vrea și el să deseneze și de aici totul se transformă. Cei doi copii desenează iar personajele lor devin „reale”, ducându-se o luptă care să fie învingător. Taurului furios este pus față în față cu un tigru, la fel de fioros (desenat de Federico) dar acestia din urmă îi vine de hac un șarpe boa care i se încolăcește pe trup în încercarea de a-l sufoca. Îi sare în ajutor un vultur care smulge șarpele cu ușurință, eliberând tigrul. Pentru a contracara acest fapt, Lodolinda desenează repede un cal mort, asta pentru a atrage vulturul dar Federico își dă seama și neutralizează mirosul de stârv cu ajutorul unui spray deodorant. Personajele intră, unul câte unul, în „cearta” celor doi copii și repeziciunea cu care sunt făcute ne arată ce înseamnă creativitatea și în câte moduri poate fi exprimată. Un indian este desenat pentru a putea arunca la țintă o săgeată. Dar acestuia îi vine de hac un cowboy care rezolvă situația cu ajutorul unui lasou. Cititorul intră în norii de praf stârniți de momentul când „sosesc ai noștri” pentru ca mai apoi să mai treacă prin alte senzații tari. În frenezia desenatului, cei doi copii ajung, la un moment dat, să deseneze pe aceeași foaie și astfel povestea ia o altă turnură, trebuind să se ferească de personajele desenate înainte. E momentul în care sunt nevoiți să rezolve problema nu pentru a lupta unul contra altuia ci pentru a se salva.

În ciuda faptului că între ei se duce o luptă, aceasta este numai pe hârtie, copiii nevorbindu-și urât, țipând ori lovindu-se.

E o carte care se adresează copiilor mici dar poate fi citită, cu deosebită plăcere, la orice vârstă. E unul din momentele în care-mi pare rău că Luca nu desenează. 🙁

Activități educative copii – 365 de întrebări și răspunsuri pentru a înțelege lumea

Ar fi bine dacă doar de 365 de întrebări am avea nevoie pentru a desluși lumea. Dar, știm cu toții că nu așa stau lucrurile. Însă faptul de a găsi răspunsurile la unele dintre ele, nu poate fi decât binevenit. Editura Corint a venit în întâmpinarea curioșilor și a editat cartea scrisă de Joan Sole, 365 de întrebări și răspunsuri pentru a înțelege lumea

20160513_161009

De-a lungul a 220 de pagini suntem invitati să aflăm răspunsuri la întrebări din domenii variate, iar la finalul cărții există un indice tematic de întrebări care indică temele abordate. Găsim răspunsuri la necunoscute din alimentație, arbori și plante, artă și muzică, climă, fenomene ciudate dar și despre limbaj, ocultism sau teorii științifice.

Câte întrebări fără răspuns or fi existând – video

Am avut și noi curiozitatea de a parcurge mai multe pagini acest lucru înlesnind tot soiul de discuții care mai de care mai frumoasă, interesantă și captivantă.

20160513_155037 20160513_155951 20160513_160354

Curiozități mari și presupuneri – video

Dacă sunteți curioși și vă macină aflarea unor răspunsuri la întrebările voastre, această carte poate reprezenta o soluție. Asta și pentru faptul că ea se adresează celor cu vârste cuprinse între 9 și 99 ani.