Fascinanta temă pe care am ales să o aduc în fața copiilor, în atenția lor, este una de care poți vorbi, căuta, analiza la infinit atât de interesantă este, dar mai ales vastă. Corpul omenesc a suscitat un viu interes din cele mai vechi timpuri, astăzi omenirea ajungând cu descoperirile la nivel de nanoparticule și nanotehnologie.
În ceea ce ne privește, scopul acestor este de a aduce copiilor informațiile de bază cât și unele curiozități legate de corpul omenesc pentru ca odată stârnit interesul ei să caute mai multe detalii.
În copilăria mea nu existau atâtea modalități de abordare a unor subiecte atât de „grele” ca să nu mai vorbesc că nu aveam acces la un microscop. Nu erau, cel puțin în țara noastră, nici cărți pentru copii acolo unde să găsești informațiile adaptate pe înțelesul lor, cu ilustrații pe măsură. Din fericire, de la începutul anilor 90, odată cu căderea comunismului, aceste tipărituri au apărut și pe piața românească laolaltă cu tot soiul de jocuri. Băieții mei au avut norocul de a avea acces la ele, enciclopediile Larousse fiind nelipsite din bibliotecă, ele putând fi accesate de câte ori a fost necesar. De asemenea, am cumpărat prima colecție apărută la DeAgostini, aceea în care revista era însoțită de părți ale corpului omenesc, adunând aproape 50 de numere și așa rezultând două machete, extrem de complexe, ale corpului omenesc atât masculin cât și feminin.
Am confecționat și un panou cu elemente detașabile pe care copiii le-au putut manevra așa cum au dorit.
Pentru a avea și un reper pentru mai târziu, am confecționat o „cărțulie” în care elevii să noteze informațiile de bază. 
În cele unsprezece foi din care este alcătuită „cărțulia” au notat despre:
celule – cele de la care pornește viața. În fiecare minut miliarde de celule noi se formează pentru a alcătui, la final, un organism uman. Am folosit și presenterul pe care l-am făcut cu Luca, atunci când era el mai mic, acolo unde sunt specificate tipurile de celule grase, sangvine, nervoase, osoase, oculare, epiteliale etc)
piele – cel mai mare organ, care protejează părțile interne. Suprafața ei externă se uzează continuu.
mușchi – responsabilii mișcării oaselor, permit deplasarea. Tot ei formează și pereții unor organe interne, cum ar fi inima.
creierul – centrul de control, locul unde se nasc gândurile, memoria și sentimentele.
stomacul – o incintă de forma literei J, care macină alimentele și începe să le descompună cu ajutorul acidului.
oasele – formează scheletul. Acesta ține totul laolaltă și face posibilă mișcarea, cu ajutorul articulațiilor extraordinar de flexibile.
inima – o pompă care trimite sângele în corp. Ea nu se oprește niciodată (decât atunci când mori).
plămânii – absorb din aer oxigenul dătător de viață și îl transmit în sânge.
intestinele – niște tuburi încâlcite care digeră hrana și o transformă în elemente simple absorbite de sânge.
rinichii – corpul produce permanent elemente chimice reziduale. Rinichii le filtrează și le transformă în urină.
A fost o discuție presărată cu multe întrebări, curiozități, exemple personale, ceea ce se petrece atunci când subiectul incită interes, copiii participând total.
Cele două mulaje au fost desfăcute și analizate cu atenție și interes, glumele nelipsind din program.
Am adus în atenția lor o carte la care eu țin foarte mult și pe care o consider atractivă pentru cei doritori de informații mai aparte. Cartea se numește De ce sunt unic? și este scrisă de Robert Winston.
Am făcut și câteva teste care se găsesc aici, unul mai interesant ca altul. Testează-ți memoria, Test de inteligență spațială, Test de inteligență numerică, Test de personalitate, Introvertit ori extravertit sunt doar câteva dintre ele.
O secvență care a avut priză la copii a fost aceea în care le-am oferit o fișă și am invitat s-o rezolve. O atașez pentru a nu explica ce nu este necesar, ea fiind grăitoare.
Am lăsat pentru final provocarea maximă, atunci când am invitat copiii să picteze un tricou pe care am desenat o parte dintre organele interne. Cum am făcut acest lucru puteți afla urmărind clipul de mai jos.
Nu gândeam că voi stârni așa un val de emoții, existând și bucurie exagerată însă și lacrimi, lacrimi pentru că copilașul cu pricina credea că va strica prin vopsitul ce urma să-l facă.
Momentele pe care le-am parcurs mai apoi au fost de vis pentru că nu există moment în care copiii să nu te surprindă cu ingeniozitatea lor.
Doi dintre ei au scris și pe spatele tricoului; unul #Îmi place să mănânc iar jos ne-am semnat toți, toți participanții, celălalt alegând să scrie #Atelier și semnăturile aferente.
Unul dintre tricouri la final.
Am petrecut o după-amiază plină cu de toate aflând într-un mod aparte, amuzant nu doar o dată, cunoștințe despre noi și cum anume suntem. Creierul nostru, modul cum gândim, acționăm și ne comportăm contribuie la a ne face diferiți unii față de ceilalți. Și nu-i asta marea provocare atunci când ne întâlnim?
