machetedidactice.com

Orașul meu prin ochii unor Fluturași de grupă mare

În ultima săptămână din noiembrie am avut o întâlnire cu Fluturașii doamnei Mihaela, prilej cu care am „analizat” orașul în care trăim.
În ciuda faptului că dimineața a fost una în care cerul a fost plin ochi de nori, activitatea noastră a fost una plină de strălucire.

Un lucru pe care l-am observat și vreau să-l rostesc este acela că mulți copii vin la grădiniță foarte obosiți. Că spun că se plictisesc, e o găselniță, pentru că acest fapt este demontat cu ușurință de modul în care se manifestă la activități. Însă oboseala este o problemă, o mare problemă. E păcat ca el, copilul, să nu poată fi atent din pricina oboselii, pentru că atâta timp cât lui nu-i mai ajunge gura să caște, molipsind și pe alții, pe alocuri chiar ațipind nu are cum ține pasul cu ceilalți. Nu este de omis faptul că într-o grupă în care sunt prezenți 28 de copii este nevoie de reguli, iar acestea e neapărat necesar a fi respectate de către toată lumea. Altfel nu se pot desfășura nici un fel de activități, vacarmul creând o stare majoră de disconfort.

Un alt lucru care perturbă activitatea este modul în care unii copii vin îmbrăcați. Poate din postura de părinți nu v-ați gândit niciodată că o anumită ținută nu este adecvată pentru grădiniță, dar vă invit să reflectați puțin. Bluzele cu paiete atât cele pentru băieți cât și pentru fete (pe care le mângâie nu doar posesorul ci și vecinii lui) pantalonii de trening care au niște buzunare supradimensionate, băieții având tendința de a sta cu mâinile afundate până la cot, fustele de tul care stau mai mult ridicate în cap decât pe lângă corp reprezintă elemente perturbatoare ale procesului de educare. Trebuie să tot întrerupi ceea ce faci pentru a atenționa pe unul și pe altul care-i ocupat de cu totul altceva decât ceea ce tu dorești să aduci în atenție. Sunt copii care au o capacitate fantastică de a polariza atenția asupra lor, ei reușind cu doar un gest să deturneze toată atenția iar amatori de ghidușii se găsesc mereu.

Atunci când vii în fața atâtor copii trebuie să ai toate materialele pregătite, toți pașii dinainte știuți pentru că dacă te prind descoperit nu-i mai poți stăpâni. Și chiar și așa, sunt situații în care trebuie să pui în aplicare planul de rezervă, pentru că ceea ce ai deja nu captează așa cum sperai.

Revenind (din acest intermezzo destul de lung) la subiectul întâlnirii noastre, activitățile aduse în fața copiilor au fost legate de orașul în care trăiesc. Am clădit în continuare pe postamentul deja existent creat în zilele anterioare, recapitulând ce s-a făcut și introducând noțiuni noi. Unde se află orașul în care trăim, în ce regiune, țară, continent, planetă. A fost un moment interesant pentru că unii dintre copii știau și erau nerăbdători să spună și colegilor lor.

Cartea despre care v-am povestit zilele trecute, Domnul Subpat a fost adusă în atenția copiilor, Jim trăind de data asta în orașul nostru.  Am țesut o activitate extraordinară în care am integrat secvențe de dezvoltare a vorbirii, activități matematice una mai captivantă ca alta.

Harta pregătită pentru a fi completată a suscitat un real interes, iar doamna Mihaela a fost trup și suflet alături de noi, la fel ca de fiecare dată, Am pregătit o hartă a unui oraș, al nostru, desigur! în care se regăseau străzile și clădirile. Copiii au avut de completat această hartă folosind jetoanele prezente. Pare foarte ușor însă au avut de recapitulat, fără a ști neapărat că o fac,  pozițiile spațiale pentru că se cerea să pui la stânga-dreapta, sus-jos și pentru că nu puteai pune pietonul pe stradă pentru că era călcat ori tractorul pe trotuar.

Jetoanele au fost din abundență, fiecare copil contribuind la completarea hărții, rămânând suficiente și pentru o altă rundă de joacă.

Etapa următoare a fost una în care am provocat copii să integreze trei figurine pe care le-au primit într-un peisaj. Am exemplificat, evident,

după care am pornit la treabă. Fiecare copil a primit trei figurine, din mijloace de transport, iar ce au făcut cu ele demonstrează potențialul acestor omuleți.

Ultima etapă a fost aceea a unui joc de mișcare. Regulile erau cunoscute pentru că am mai jucat acest joc, doar jetoanele au fost înlocuite cu unele având imagini cu clădiri.

După explicațiile aferente s-a pornit la jos și el a fost jucat nu o dată, nu de două ori ci de patru ori atât de iubit s-a dovedit a fi.

 

Dacă nu trebuiau să meargă la masă cred că nu s-ar fi oprit. Iar eu am plecat cu sufletul plin de bucurie că am mai parcurs o dimineață tonică.  Mă pregătesc pentru ce va să vină.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: