Clasele, ca oamenii

Intri într-o clasă și fără a-ți spune nimeni nimic, îți formezi o părere despre cel care o păstorește.
Simți putințe și neputințe, dorințe și regrete, încrâncenări și melancolii.
Nu degeaba se spune că și pereții vorbesc și au urechi. Au, dar nu toți îi putem auzi, poate pentru că nu vrem ori nu ne interesează.
A nu se înțelege că eu îi aud mereu, dar am momente când le simt șoapta și atunci privesc într-un anumit loc unde se aude. Și văd ce e de văzut.

Sunt un om obișnuit, căptușit cu o paletă prea mare de emoții, învelit de gânduri bune și dornic de a dărui.
Lumea nu înțelege, mă rog, o parte din ea, și interpretează strâmb vorbele și gesturile mele.
Sunt onest și dacă greșesc, nu o fac intenționat.
Nu omit rostiri capabile să schimbe sensul acțiunilor și mă doare al naibii de tare atunci când sunt acuzată pe nedrept.
Știu, mi-au tot spus oameni avizați că există semeni de-ai noștri care numai cu asta se hrănesc, cu rezultatul hărțuielii altora, dar nu că nu cred, însă nu înțeleg ce anume îi face să procedeze așa.
Poate o suferință prea mare, frustrări ori o construcție care la un moment dat a fost zdruncinată de ceva ori cineva.
Prin natura ocupației mele, vreme îndelungată am fost înconjurată de mulți oameni, de tot felul și de toate vârstele. Atunci când lucrezi în vânzări nu ai cum să scapi de asta însă eu mă socotesc o norocoasă pentru că am avut așa ocazie.
E greu să ai întâlniri atunci când stai numai în bârlogul tău, oamenii nu-ți bat la ușă. Îți „bat” în ecranul laptopului însă acolo nu sunt adevărați 100%. Se mai cosmetizează iar tu nu poți observa pentru că ecranele au capacitatea de-a distorsiona imagini, stări, cuvinte.
Când îl vezi față în față, îl poți îmbrățișa ori strânge mână, îl poți privi în ochi, îl poți mirosi și urmări. Gesturile spun multe, câteodată mult mai multe decât cuvintele.

Dar să revin la clase, acolo unde niște oameni mari formează o sumedenie de oameni mici.
Conștientizează ei ce rol extraordinar au? Din păcate, o parte din ei nu pot face acest lucru nefiind ei pregătiți pentru așa ceva.
Înțeleg părinții ce rol au cei de la catedră? Mulți nu înțeleg, lăsând întreaga responsabilitate pe umerii lor.
Începe un nou an școlar, care va avea de toate, sunt convinsă. Trebuie să ne unim forțele pentru a-l transforma într-unul dacă nu foarte bun, măcar bun.
Și dacă suntem mânați de gânduri bune, nu avem cum greși major.
Cam așa simt înainte de alt început. Să vă fie bine și să acționați inspirat!

P.S. Imaginile sunt dintr-o sală de clasă unde dirigintă este o doamnă profesoară de matematică. Am primenit-o acum mai multă vreme, zilele trecute doar am reașezat materialele pentru că acolo s-au făcut investiții majore.: schimbat mobilierul, văruit și alte cele.

Mai multe despre cum a fost la început puteți citi mai jos:

Un cabinet de matematică a primit hăinuțe noi

Și am mai atașat un element pe care de mult doream să-l aduc în fața copiilor, dar nu găsisem cadrul propice: o machetă reprezentându-l pe Albert Einstein.

Misterioasele și jucăușele cifre

Pentru unii, întâlnirea cu cifrele vine firesc, iar socotitul, următoarea fază, se petrece în cel mai senin mod cu putință.

Pentru alții, cifrele reprezintă un mister pe care ori reușesc să-l descifreze greu, ori deloc. Pe vremea copilăriei mele era dfoarte complicat să nu fii prieten cu cifrele și cu toate exercițiile și problemele pe care ți le aduceau în atenție. Cei care nu le iubeau ori înțelegeau, aveau șanse puține de reușită, aici referindu-mă la ceea ce se numește segmentul uman.
Acum, din fericire, ofertele sunt multe și variate iar matematica nu mai reprezintă un așa balaur de neînvins.
E drept, studiile arată că cei care o stăpânesc sunt mai organizați, găsesc soluții mai repede la problemele cu care se confruntă. Matematica modelează modul de a gândi, de a reacționa, de a aprecia o situație, care se regăsește din plin în viața de zi cu zi.
Ne lovim de matematică în fiecare zi chiar dacă nu conștientizăm, chiar și cele mai banale activități pe care le facem putând fi reproduse matematic, prin diverse metode.

Așadar, începutul deslușirii acestor taine, ale matematicii, au loc din fragedă pruncie. Atunci părinții sunt cei care pot îndruma copilul în descoperirea misterelor.

Când intră în școală, doamna învățătoare este cea care continuă procesul de înțelegere, cunoaștere și analiză a exercițiilor și problemelor matematice.

Atunci când era mic, Răzvan îmi tot spunea:

– Mama, nu te teme de zero! El nu-i nimic!

Vă invit să ne jucăm alături de copii cu cifrele, poate așa le deslușim tainele mai ușor. 🙂

Un ajutor la socotit: buburuzele

Ca orice mamă care are un copil ce stă să înceapă școala, umblu și eu pentru a cumpăra cele necesare începutului de an școlar. E drept că anul acesta ne-a prins cu rechizite achiziționate, pentru că am cumpărat mai mult decât era necesar în cursul anului școlar trecut, însă în ceea ce privește hainele stăm diferit.
Luca a crescut foarte mult, și dacă până acum nu îi erau bune hainele de la un an la altul, acum suntem în situația în care hainele nu-i mai sunt bune de la un anotimp la altul.
A ajuns să măsoare în înălțime 175 centimetri, să poarte la sacou numărul 48, la pantaloni trebuie să achiziționez măsura 175, iar la pantofi/adidași numărul 42. E bine, nu mă plâng că a crescut însă e la etapa în care nu găsesc haine la copii, iar la adulți mai greu.
În periplul meu prin magazine, am tot auzit părinții, îndeobște mame, care se vaită de prețurile foarte piperate, dar și de oferta extrem de redusă.
Cum noi nu stăm într-un oraș așa de mare, avem de periat și magazinele, dar și internetul. Eu una mă decid repede, neplăcându-mi să pierd vremea căutând pe zeci de site-uri. Dacă am găsit ceva și i-a plăcut, am achiziționat.
Evident că acest demers este făcut printre meșterelile mele și mă gândeam, lucrând la niște gărgărițe, că vă pot ele ajuta la socotit.
Poate așa va părea mai ușor acest demers de la început de septembrie.
Spor în toate!

Pentru oameni speciali, multă migală!

Spun asta pentru că am întâlnit oameni care cer așa ceva. Nu o cer verbal, dar îmi dau seama din modul în care decurge dialogul, din felul în care sunt exprimate dorințele. Frământări… căutări… întrebări.

Începe Clasa Pregătitoare! Să fie cu multă inspirație, răbdare și lucruri bine făcute.

Treizeci și unu de litere va „coace” priceputa Minnie pe parcursul întregului an școlar.

31 de cifre va descoperi Mikey în căutările lui.
Mulțumesc doamnei Marcela pentru provocare!

Dulce provocare. 🙂

O omidă updatată

Am revenit la omida asta sfătoasă și la fața ei care te îndeamnă la studiu. O face cu atâta plăcere că măcar din curiozitate, și tot o să deschizi o carte să vezi ce-i prin ea.

A poposit într-o sală în care, din septembrie, vor răsuna glasurile copiilor din Clasa Pregătitoare.

Pentru asta, doamna învățătoare – căreia îi mulțumesc frumos pentru colaborare – a dorit ca omida să fie înconjurată de cifre, cele 10 cifre, de 5 consoane și 5 vocale. Pe măsură ce situația o va cere, rondelele postament vor fi ocupate de alte litere, ori ortograme.

Ce ziceți, deschidem o carte? Ori dacă nu, facem niște socoteli?

Ce materii mai studiază cei mici la clasa a I-a?

Vă vine în gând abecedarul, nu-i așa? Însă el nu mai există, acum numindu-se Limbă și comunicare. Nici matematica nu mai este ce a fost, ea făcându-se alături de științe.

De regulă, învățătorul își face orarul în funcție de programul cadru, unde există un număr minim și un număr maxim de ore pe săptămână. La clasa I-a, numărul minim de ore pe săptămână este 18, iar numărul maxim, 20. Deci, zilnic ar putea avea 4-5 ore, în funcție de orarul ales de învățător.

Orarul ar putea arăta așa:

1. Limba română (Abecedar 1 ora/zi, scriere 1ora/zi) – 8 ore /săptămână (deci numai 4 zile din săptămână are limba română)

2. Matematică (4 ore/săptămână – deci numai 4 zile)

3. Cunoașterea mediului(1 ora/săptămână )

4. Religie (1 ora/săptămână)

5. Educație muzicală(1 ora/săptămână)

6. Educație plastică(1 ora/săptămână)

7. Educație fizică (2 ore/săptămână)

8. Abilități practice (1 ora/săptămână)

Cum puteam reprezenta grafic materiile studiate? O variantă ar fi ca cea de jos, dar opțiunile sunt practic infinite.

O omiduță numără de la…

… de la zero la treizeci și unu.
De ce?
Pentru că după vacanța de vară va merge la școală. Intră în Clasa Pregătitoare.
Acum pare îndepărtat și după un an școlar întreg, e firesc să fie așa. Ne vom bucura de vacanță, cei care au fost efectiv la școală, dar și cei care au mai făcut școala încă o dată acasă.

Însă omiduța a plecat pentru că ea merge încet și trebuie să ajungă departe, așa că, precaută din fire, a pornit la drum.


Dacă o vedeți să vă purtați frumos cu ea pentru că, în ciuda aparențelor, știe să numere chiar mai departe de numărul 31 și e și foarte drăguță. 🙂

Drum bun și aștept vești de la viitorii tăi colegi!

Nu e ok să persiști într-o eroare

cu atât mai mult dacă eroarea respectivă afectează noțiuni predate unor copii.

Am aflat de ceva vreme de o situație destul de bizară la care m-am gândit foarte mult. Se făcea că o doamnă învățătoare, nu la prima tinerețe, dintr-un oraș renumit al țării, la o unitate școlară la fel de renumită, tot preda unor copii din școala primară fracțiile greșit. Încurca numitorul cu numărătorul iar asta se petrecea de ceva lecții încoace.
Părinții, unii dintre ei care urmăresc ceea ce fac elevii la școală au sesizat eroarea, și au purces a o îndrepta.
Dar au întâmpinat opoziție din partea copiilor, cei care o văd pe doamna de la catedră super pregătită, iar ceea ce spunea ea era literă de lege.
Cu plânsete și opoziții au reușit să-i convingă că nu au fost ei atenți și au remediat greșeala, dar a doua zi, la ora de matematică, doamna a continuat să facă exerciții cu fracții având numitorul poziționat deasupra barei și numărătorul, sub ea.
Iar au fost plânsete acasă și părinții au discutat între ei pentru a elucida problema. S-a dovedit că nu avea cum a scrie eronat o clasă întreagă, și așa, a ieșit la iveală confuzia dascălului de la catedră.
După câteva ore, un băiețel s-a ridicat și a rostit confuzia, însă doamna învățătoare s-a supărat. Ce a urmat nu știu dacă mai are importanță ci faptul că o parte dintre copii au căpătat o îndoială în ceea ce privește spusele doamnei.

– Mama, dar dacă doamna ne va preda iar ceva care nu este corect, ce ne facem noi?

O întrebare cât se poate de pertinentă la care răspunsul este greu de rostit.
În timp ce aveam în minte această întâmplare, am primit un telefon, de la o doamnă învățătoare din mediul rural, care m-a rugat să o ajut cu un material mai inedit, iar când am aflat ce anume dorește am știut despre ce este vorba.
A solicitat un tort tăiat în 12 felii, și am întrebat-o dacă predă fracții. A rămas mirată de rostirea mea și de faptul că am știut pentru ce are nevoie și mi-a povestit ce anume dorește a face alături de copii. Vrea să pună pe cele douăsprezece felii câte o cerință, pentru ca la final să facă o magie, copiii fiind legați la ochi, iar în momentul când îi vor deschide în fața lor să se afle un tort adevărat.
Vă închipuiți reacția copiilor atunci când își vor scoate eșarfele și vor vedea tortul adevărat? Vor uita ei degrabă fracțiile? Înclin să cred că nu.

M-am bucurat de inițiativa doamnei și i-am dat curs, după puterea și priceperea mea. Ai crede, la prima vedere, că e foarte ușor să confecționezi un tort însă vreau să vă mărturisesc că nu e chiar așa. Da, pare la îndemâna oricui, dar această părere se cam spulberă atunci când treci la fapte.
Nu contest faptul că or fi oameni mult mai pricepuți ca mine, care meșteresc mai repede și mai ușor, ceea ce nu a fost cazul – fără cazne – la mine. Eu sunt încântată de rezultat, dar nu într-un procent de 100%. Era loc și de mai bine însă acum atât am reușit.

Aștept cu nerăbdare reacțiile de la lecție. Cât despre fracții, am avut ocazia să le mai reprezint o dată, pentru o doamnă super și lecția ei specială.

Fracții cu peripeții

Așadar, dacă suntem într-o eroare e bine ca atunci când ea este semnalată să procedăm în consecință, cu calm și înțelegere. E cea mai bună alegere din care toată lumea are de câștigat.