machetedidactice.com

Dor de buburuze, primăvară și de întâlniri cu copiii

Poate că așa trebuie să stea lucrurile și prelungirea așteptării mele în ceea ce privește întâlnirea cu copiii să însemne un prag al răbdării de care trebuie să dau dovadă, altfel nu-mi explic. Și, poate, nici nu este vorba de explicație ci de o constatare a lucrurilor și cum anume se petrec ele.
Însă, indirect, eu mă întâlnesc cu copiii prin intermediul materialelor pe care le fac, asta pentru că înainte ca ele să părăsească casa sunt instruite ce și cum să facă, cum să se „audă” rostirile lor și ce să transmită.
Un astfel de material am meșterit zilele trecute în el amestecând multă bucurie, speranță și optimism stări și trăiri de care avem așa de multă nevoie acum. Mai ales acum.
O dimineață de primăvară care a acoperit toate materiile din orarul unei Clase Pregătitoare.
La Comunicare a fost despre litera B și cu toții știm că ea vine de la Bună dimineața!, bunic și brândușă, brad și buturugă, buburuză și nume de copii cum ar fi Bianca și Bogdan.

Aici niște puzzle-uri au ascuns cerințele desfășurării unei întâlniri de poveste care la final a primit un mare Bravo!

Povestea începea de la un peisaj pe care nu se afla nimic pentru ca la final povestea să fie extrem de Bogată.

Dacă buburuza a avut cinci piese la puzzle,

 

brândușa a avut șase

 

iar bradul patru.

 

La matematică a fost nevoie de niște planșe cu probleme ilustrate, o provocare căreia i-am dat curs cu mare interes.

Totul a decurs și s-a terminat cu bine, eu privind de departe și totuși de atât de aproape totul. Cu bucurie!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: