Cum copiii au ajuns la tema în care familia este în centrul atenției, m-am gândit că Vulpea ar fi cea mai potrivită pentru asta. Care vulpe? Cea care vine la braț cu fericirea.
A fost odată ca niciodată un băiat pe nume Paul, care locuia într-un oraș foarte mare alături de familia lui. El avea un tată, o mamă și o casă într-un copac. Într-o zi, în viața lui Paul a apărut o vulpe. Și când o vulpe apare în viața ta, orice e posibil!
O poveste emoționantă despre prietenia dintre un băiat și o vulpe, despre ce înseamnă generozitatea, bunătatea și despre sentimentele pe care le trăiești atunci când pierzi ceva drag. „Fericirea este o vulpe” vorbește despre lucruri importante pentru noi toți, fie că suntem adulți sau copii. Dar mai presus de toate, ne arată cât de simplă este, de fapt, fericirea.
Povestea lui Paul este una pentru copii mai mari, dar cu răbdare și mai ales pasiune am reușit să o fac să le vină bine și celor mici, atât cât să iau din ea mesajul ce se cerea acum, cel legat de familie. Paul este un băiețel singur la părinți, părinți care au niște meserii mai aparte: tatăl este pilot iar mama, care lucrează de acasă (face vaze) este olar. E prima dată când în poveste intră culoarea portocaliu, una care dă mari bătăi de cap copiilor dacă vine vorba de pronunție. Și am exersat mult, mult, cu fiecare copil care se împiedică în silabele năbădăiosului portocaliu.
Cartea e foarte consistentă și pe lângă povestea personajului, ilustrațiile vin cu detalii care colorează, completează cu o altă poveste. E minunat de parcurs mai pe-ndelete, cuibăriți într-un locușor unde căldura unui pled și aroma unui ceai așază totul în altă dimensiune însă la grădiniță, cu așa mulți copii, nu e vreme de zăbovit prea mult ci cât să cuprindă fiecare cu ochii și dacă se poate și cu sufletul paginile colorate care ilustrează vorbele. Acesta este motivul pentru care o carte se cere pătrunsă mai mult, în mai multe zile, așa deslușindu-se ascunzișurile primei vederi.
Paul și Vulpea vorbesc despre prietenia lor, despre cum se simt uneori, despre ce se întâmplă când prietenii se despart, despre nevoia de a avea un prieten, de a împărtăși lucruri și vise alături de cineva, cum, de fapt, fericirea este o vulpe.
Când Paul primește vestea că se vor muta, se simte neliniștit, dar vulpea cea isteață, care avusese un tată la fel de isteț, l-a liniștit cu o explicație foarte pe placul copiilor, dar subtil așezată.
Povestea aceasta este atât de ofertantă încât poți scoate în evidență alături de copii foarte multe situații în care, de multe ori, adulții parcă nu au nici o rezolvare. Pentru că fericirea e de fapt în lucrurile pe care le știe copilul pentru că părintele nu mai are timp pentru a se uita la ce e foarte aproape de el.
După ce vulpea, pardon! fericirea s-a cuibărit în suflețelele noastre am trecut la o activitate matematică acolo unde niște chipuri care alcătuiau o familie ne-au ajutat la rezolvarea unor probleme. Câte fețe sunt în familia asta?, formează grupe după criterii (formă), compară grupele (de oameni/fețe) pentru aprecierea globală a cantității(mai multe/ mai puține) așa ne-am jucat într-un concentru de la 1 la 3 (pentru toți copiii) și cu depășiri până la 5 acolo unde s-a putut.
Figurinele pe care le-am folosit la acest joc le găsiți accesând link-ul de mai jos. Le-am printat pe carton, le-am decupat și atașat niște bețe de lemn pentru a putea fi manevrate și am început joaca.
Family unit puppets
E de la sine înțeles că toți copiii au avut propria figurină și toți au putut rezolva una dintre cerințe și pot spune că datorită faptului că s-au prins în joc nu a fost doar o singură cerință ci mai multe.
Tranzițiile și jocul de mișcare nu a lipsit, jocul de săptămâna trecută, cel cu lingurițele cerându-se a fi rejucat ceea ce am și făcut.
Pentru finalul întâlnirii noastre am adus copiilor materialele necesare pentru un craft pe care l-am denumit Câte povești încap sub un acoperiș?, iar ele au fost:
carton colorat pentru acoperiș
cartoline albe dreptunghiulare (pe care să-i deseneze pe membrii familiei)
agrafe de birou
iar pe lângă acestea copiii au folosit carioci cu vârful subțire.
E atât de frumos acest material și atât de sugestiv încât mi-am dorit ca și copilașii de grupă mijlocie Fluturașii să-l facă, iar ceea ce a ieșit cu siguranță se va pune în cutia cu amintiri, fiind arătată, peste ani, cu bucurie și încântare celor dragi.
Vă invit să căutați povestea lui Paul și a Vulpii, așa cum vă mai invit să vă bucurați de familiile minunate pe care le aveți. Spor!