„Tristan și Isolda” Elixirul dragostei

Uite că am ajuns la momentul în care această superbă poveste de dragoste să fie cunoscută și de Luca. A venit ca o cerință a profesorului de istorie care, pentru portofoliu, a specificat câteva titluri. Printre ele, Tristan și Isolda.
Am căutat cartea în bibliotecă pentru că știu sigur că o am și nu doar într-un singur exemplar, dar am pățit un lucru pe care l-am mai trăit: nu am găsit-o. Pentru că timpul era scurt, am căutat pe internet și am găsit o variantă PDF pe care am printat-o. E un exemplar apărut la Editura Prietenii Cărții, în anul 2000, în colecția Labirint, colecție coordonată de Cristina Ștefănescu, Cristina Jinga și Gabriela Dobrișan. În total 190 de pagini, adică 90 de foi A4.
Sunt la a nu mai știu câta carte pe care o recitesc și o găsesc diferită față de ultima lecturare. E un mare avantaj pe care-l am pentru că nu degeaba se spune că e bine ca unele titluri să le citești la vârste diferite.
După ce lectura a fost terminată, Luca a făcut un rezumat, pentru că domnul de istorie dorește ca în proiectele pe care le dă, copilul să scrie de mână.

Am ascultat, în mai multe reprize opera scrisă de Wagner, una destul de greu de urmărit. De aceea am optat pentru fragmentarea ei așa fiind mai ușor de ascultat. Trebuie specificat că durata este de peste patru ore.

Despre ce am mai vorbit noi după sau chiar în timpul lecturii?

În primul rând despre tematica romanelor cavalerești. Aici, Luca a aflat că Tristan mai este supranumit și Cavalerul Tristei Figuri, pentru că e cu neputință să obțină dragostea fără de care nu supraviețuiește. Am mai aflat că Tristan nu este un personaj fictiv, el existând cu adevărat. Se spune că a fost un celebru căpitan care a trăit spre mijlocul secolului VI fiind împreună cu Greidol și Gwon unul dintre cei trei principi moștenitori ai Britaniei.

Se știe că Tristan cânta la harpă cu o măiestrie aleasă și părea nefiresc ca acest lucru să fie făcut de un cavaler care trebuia să mânuiască sabia dar și să stăpânească arta vânătorii.

Un  alt subiect interesant de discutat a fost cel al vrăjitoriei. În Evul Mediu se credea că vrăjitorii dețineau puteri extraordinare, cu ajutorul cărora puteau să cunoască trecutul, viitorul, să influențeze destinul, făcându-l să acționeze în favoarea lor. Știam deja că tot atunci, în Evul Mediu, pedeapsa pe care o primeau cei acuzați de vrăjitorie era cruntă: erau arși pe rug. Era de ajuns o simplă bănuială pentru a se da ordin ca persoana în cauză să fie ucisă.

Elixirele și otrăvurile au fost alt aspect peste care ne-am aplecat cu interes. Alchimia din Evul Mediu este cea care a născut chimia de mai târziu. S-au preparat multe lucruri folositoare, dar pe lângă ele, alchimia a mai produs și puternice otrăvuri. Nu puține sunt asasinatele care erau  făcute cu otrăvuri și nu de puține ori vendetele fie ele politice ori din gelozie erau „rezolvate” chimic.

Tot această legendă ne-a trimis și prin orașele din Evul Mediu. Erau așezate la răscruce de drumuri comerciale, înconjurate de ziduri groase, construite din blocuri mari tăiate în stâncă, ridicate în scop de apărare contra jefuitorilor. Locuințele din interiorul zidurilor erau construite din lemn. Numai cele ale nobililor erau din piatră, împodobită, delimitată de celelalte.

Luca a aflat și de lepră, o boală întâlnită încă din timpurile cele mai îndepărtate. A aflat că există și în România, la Tichilești, un spital al leproșilor, leprozerie. Dacă în Evul Mediu leprosul era exclus din societate, lumea temându-se de el, crezând că boala era dată de Dumnezeu ca pedeapsă pentru o faptă reprobabilă, începând din secolul al XIV-lea, ei au beneficiat de asistență medicală.

Trubadurii au constituit o întâlnire specială, pentru că ne-am dat seama din ce timpuri străvechi există. Ei puteau fi întâlniți în piețele publice, pe lângă orașe și cetăți mai importante, la curțile regale acolo unde cântau și reciteau propriile creații.

În căutările mele în vederea documentării am dat peste mai multe imagini, iar una dintre ele m-a inspirat în a o transforma în pictură pe sticlă. E un exercițiu pe care nu-l mai făcuse de ceva vreme iar Luca s-a bucurat când l-a văzut.

Am trecut imaginea pe sticlă, conturând cu marker-ul, după care copilul a pictat-o.

Din când în când se mai privea sticla pe partea cealaltă pentru a se vedea unde anume nu este acoperită cu vopsea. A fost gata în momentul în care toată suprafața a fost acoperită.

La final, lucrarea lui arăta într-un mare fel. Abia aștep să găsesc o ramă potrivită pentru a o putea expune.

Cam asta ne-a inspirat pe noi această tristă poveste de dragoste să facem. Dacă nu ați aflat încă de ea, nu e târziu să o citiți. Niciodată nu e târziu să te întâlnești cu povești speciale, așa cum e bine să le recitești, redescoperindu-le dulceți neștiute.

Spiridușii și timbrele cu Moș Crăciun

Au trecut mai bine de șase zile de la ultima întâlnire cu Spiridușii iar tema propusă a fost „Despre filatelie * Un timbru pentru Moș Crăciun”.
De ce am ales acest subiect? Pentru că am bănuit că nu s-a aplecat nimeni peste timbre și ce anume înseamnă ele pentru noi.
Pentru că mi-am imaginat că acum, în epoca electronică, tot mai puțină lume trimite scrisori ori vederi prin poștă.
Am lucrat acest subiect și cu Luca iar reacția lui a fost una de care nu am cum să nu-mi aduc aminte.
Acestea fiind spuse, am confecționat materialele necesare și la data stabilită am fost prezentă la întâlnire.
Înainte de a vorbi despre timbre am dorit să le arăt copiilor că oferta de carte ce are ca subiect Crăciunul și tot ce înseamnă el, este foarte variată. Nu vă puteți închipui mirarea lor. Am făcut o scurtă prezentare a fiecăreia și i-am îndemnat să le răsfoiască puțin pentru a putea vedea cu ochii lor aceste minunății. Mi-a plăcut că nu puțini au fost cei care au mângâiat cărțile și le-au mirosit, semn că întâlnirea trecută nu a fost în van.

La finalul întâlnirii, le-am propus un târg: eu le dau cărțile la citit dacă au grijă de ele și le aduc până la începerea vacanței. Și ne-am ținut de cuvânt, ambele părți!

Buuun, și am trecut la tema propusă.

Am început cu întrebările adresate copiilor:

știți ce este acela un timbru?
cum se numește obiectul în care se păstrează timbrele?
cel care conduce poșta se numește… ?
cel căruia îi este adresată scrisoare se numește?
dar cel care rimește scrisoare, cum se numește?

Și întrebările au curs frumos iar copiii au știut să răspundă la unele dintre ele dar la multe, din fericire pentru mine (spun din fericire pentru că am venit cu ceva nou și așa i-am prins în vraja temei).

Din colecția fiilor mei am luat două clasoare și o lupă, dar și câteva timbre disparate și le-am prezentat copiilor. Au fost încântați de forma lor dar mai ales de prezentare.

Clasoarele au un iz de vechi pentru că stau depozitate în niște dulapuri la care nu se mai prea umblă iar acest lucru a fost remarcat de micii școlari.

Am avut răbdare ca fiecare elev să poată analiza un timbru așa înțelegând care-i treaba cu ele.

După ce toți au făcut acest lucru, am trecut mai departe. Am confecționat o fișă în care spiridușii au avut de pus în ordine alfabetică zece cuvinte, pentru ca mai apoi să realizeze propoziții cu fiecare dintre ele.

Fișă de lucru clasa a II-a Despre timbre

 

Pentru că erau multe cuvinte noi, am insistat mai mult pe semnificația lor, alcătuind propoziții diverse.

Am trecut apoi la completarea unei liste adresată Moșului. Și aici a fost ceva de lucru, asta pentru că cei mici au tendința de a se lua unii după alții atunci când vine vorba de rezolvat ceva.

Pentru următoarea etapă, am printat fiecărui copil forma unui plic dar și o foaie pe care el să scrie o scrisoare pe care s-o trimită, mai apoi, Moșului. A fost ocazia cu care am discutat cum anume se trimite o scrisoare, cum trebuie completat plicul și ce denumire au cel care trimite dar și cel care-o primește.

Rezultatul a fost de mare efect pentru că modul în care au colorat foaia dar mai ales mesajul scris, îi va încânta peste ani, atunci când îl vor citi.

Acestea din urmă, plicul și scrisoarea, au rămas să le facă doamna Ana și copiii, pentru că noi nu am mai avut vreme. Le-am lăsat și renul cu sania pentru ca scrisorile să ajungă la Moșul, garantat.

Dar după ce copiii au terminat tot ce și-au propus, mi-au trimis fotografiile. Surpriza a fost atât de mare, pentru mine, atunci când am văzut că au pictat renul și sania iar modul în care au ieșit, m-a fascinat!

Înainte de a pleca, Narcis, un băiețel minunat, a ținut să ne arate un obicei din zona noastră, ajutându-se de o tobă. Vis!

Vă doresc Sărbători pudrate cu sănătate și fericire, copii minunați! Iar doamnei Ana, o îmbrățișare din tot sufletul pentru că așa un dascăl merită îmbrățișat la fiecare pauză.

Mulțumesc!

P.S. Iată ce a scris doamna Ana pe pagina clasei dumneaiei:

Crăciunul!!! Ce o fi atât de special la el că te face să-ți fie dor de acasă și când ești acasă?
Puteam să lăsăm zilele premergătoare să treaca oricum?
Nuuu! Povești, cărți, dorințe, scrisori și multe amintiri. Mai ales pentru doamnele care au început să fredoneze instantaneu un cântecel de la Estrada, din vremea când aveau o vârstă apropiată cu școlăreii spiriduși din clasă și care nu înțelegeau mai nimic din ce se întâmpla. Era vorba de Poștașul Tic- Pitic!
Doamna Dana a venit încărcată cu cărți. Nu era ceva nou dar de data asta erau Muuuulte și atât de frumoase că ne-am fi apucat de citit atunci, pe loc, pe mochetă, în jurul bradului. Dar nu era timp că surprizele se țineau lanț…
Timbrul? Filatelie… Clasor… și miros de vechi… vechi precum copilăria celor două doamne. Și dacă am creat propriu timbru ne-am făcut și plicul și scrisoarea… Pentru că doamna Dana s-a gândit la toate, ne-a adus Renul și Sania ca scrisorile să ajungă repede la Moșul.
Dulce sfârșit de săptămână, dulci bombonelele dar activitățile au continuat și luni, și marți… și dacp am ști că putem face Crăciunul mai mult timp, am începe cam din vară pregătirile!
Să fie și anul acesta, unul cu sănătate și pace în suflete, de la cel mai mic până la cel de o vârstă cu Moșul!

Ei, cum să nu-i iubești?

Povești minunate pe final de an

După o perioadă în care nu am avut timpul necesar de a mai lucra alături de mulți copii, în atelierele pe care le organizez strict pe cheltuiala mea, am avut câteva întâlniri acum, pe final de an, menite parcă pentru a încununa o activitate foarte frumoasă pe care am făcut-o mai susținut în anul ce tocmai se încheie.

Am mers la o grupă de Voinicei, grupă mijlocie, pentru a le povesti despre „Dorința de Crăciun a lui Buzunăraș”.

Am ajuns la întâlnirea cu copiii la ora stabilită și nu singură ci însoțită de renul Blitzen și sania Moșului.

Le-am arătat ce poveste le voi citi și înainte de a o citi le-am spus datele despre ea: cine a scris-o, cine a ilustrat-o și cum se prezintă din punct de vedere tehnic.

Am făcut acest lucru, trecând printre ei în permanență și arătându-le desenele. E un exercițiu interesant pe care merită să-l încercați.

Pentru a elimina foiala cea atât de cunoscută la copii, am încercat să întrepătrund în poveste elemente de mișcare, asta pentru că mi-a permis și textul. Bunăoară, atunci când iepurașul a întâlnit îngerașul de zăpadă, am întrebat copiii dacă ei au făcut vreodată o așa formă. Evident că răspunsul a fost afirmativ și a venit exemplificarea. Un moment extrem de gustat de copilași. 🙂

Un moment similar a fost acela în care cei mici au dorit să țopăie, precum iepurașii.

La finalul poveștii, copiii au aflat răspunsul la întrebarea iepurașului:

– Care este semnificația Crăciunului?

Următoarea etapă a fost aceea a realizării unui craft, unul de sezon. Și ce putea fi mai nimerit ca un brăduț pe care cei mici să-l împodobească.

Materialele necesare realizării craftului au fost:

spatule de lemn multicolore dar și natur
fetru de culoare verde
pânză de culoare verde
hârtie cartonată reflectorizantă
fir de mătase auriu
buloane multicolore
abțibilduri de Crăciun
steluțe de foam
silipici
pistol de lipit cu silicon

Fiecare copil a primit materialele necesare și au trecut la împodobit. Vă imaginați că oricâte pop-pom-uri ar fi fost tot nu erau de ajuns, cât despre abțibilduri, vă las să vă imaginați.

Nici nu știți ce interesați au fost dar și implicați. Au căutat să fie originali și să aibă copăcelul cel mai mândru.

La final, pe fiecare brăduț a fost trecut numele celui care l-a împodobit și puse la expoziție pentru ca la plecarea acasă, să fie luați.

Am avut inspirata idee ca înainte de a pleca să-i întreb pe copii ce și-ar dori să le aducă Moș Crăciun. Ascultați ce spun, e foarte interesant.

Am plecat cu amintirea unei grupe primitoare, o atmosferă caldă și multe glasuri cristaline.

Vă urez tuturor, mari și mici, copii, părinți și educatori, Sărbători tihnite și La mulți ani!

Spiridușii și „Brăduțul de Crăciun”

Trebuie să mărturisesc că îmi era dor de Spiriduși. Nu-i mai văzusem de mult și parcă îmi lipsea ceva. Am complotat cu doamna lor, Ana, și am stabilit o întâlnire în care să vorbim despre ce altceva decât despre brăduțul ce așteaptă să fie împodobit.
Bine, mulți deja au făcut-o, și este tot mai des întâlnit în ultimii ani, dar nu strică să mai zăbovești asupra subiectul din altă perspectivă.

M-am pregătit, așa cum se cuvine, ca de fiecare dată, și la ora stabilită am fost prezentă la întâlnire.
S-au bucurat așa cum o fac de fiecare dată și mă încântă faptul că și mărturisesc acest lucru, ceea ce mă unge pe suflet.

Ca suport pentru activitatea noastră am ales cartea Brăduțul de Crăciun de Loek Koopmans. Da, știu, poate unii dintre voi veți spune că este o carte pentru 5 ani dar se poate lucra pe ea foarte frumos și mai ales cu folos, pentru că oferă acest suport.

Buuun! Înainte de a citi cartea am dorit să zăbovesc puțin mai mult pe numele autorului și al celui care a semnat ilustrațiile. E un gest pe care mulți nu-l fac dar îl consider foarte important, asta ca semn de prețuire pentru munca lor. Am mai rugat copiii să specifice detaliile în ceea ce privește coperta dar și modul în care este legată, tipărită. E un exercițiu pe care e bine să nu-l omiteți!

Apoi au urmat mai multe discuții în care copiii au specificat ce anume le-a plăcut, ce nu, cum ar fi procedat ei dacă ar fi fost în locul brăduțului.

După ce am analizat toate aceste aspecte, am pregătit copiilor o fișă în care să vorbim despre cuvinte la singular și plural, cuvinte cu sens asemănător și sens opus. Pentru a putea lucra, am alcătuit o fișă pe care am printat-o și am oferit-o fiecărui copil în parte. Și așa am putea lucra și rezolva cerințele.

Fișe Brăduțul de Crăciun clasa a II-a

 

Să știți că sunt agreate de copii aceste activități mai ales dacă fiecare are fișa lui unde poate completa ce se scrie la tablă. Nu am avut răgazul necesar de a o termina, dar ce am lucrat a fost cu bucurie.

Partea a doua a întâlnirii noastre a fost mai iubită de copii pentru că le-am propus confecționarea unui craft: Om de zăpadă. Îl lucrasem cu Luca și mi-am dat seama ce plăcere le voi face dacă-l voi aduce în fața lor.

Am pregătit cele necesare pentru a le oferi copiilor, doar așa putându-l lucra. Din nefericire, în ciuda căutărilor susținute, nu am găsit buline de polistiren și am folosit zăpadă articifială. Dar nu a fost rău nici așa. 🙂

Marea majoritate a dorit să termine repede pentru a pune zăpada și a lipi farfuriile. Doamna învățătoare i-a îndemnat să deseneze pe îndelete pentru ca atunci când vor termina, rezultatul să fie cel mai bun.

Am reușit să fotografiez o singură lucrare, restul urmând a fi terminate acasă.

Și așa am mai bifat o întâlnire de neuitat!

Din categoria: Desenează ce vrei!

Da, poate la alții o suna mai bine dar la noi, acest Desenează ce vrei! e ceva cu multe icnete. Nu de puține ori întrebarea „Ce nu-ți place deloc să faci?” a căpătat răspunsul: „Să desenez/pictez!”
În aceste condiții, orice este legat de acuarele, culori, vopsea e făcut pentru că trebuie musai. Au fost extrem de puține dățile când s-a lucrat cu drag și el a venit pe parcurs nicidecum din start.

Însă de data asta desenul este o temă pentru ora de la școală. A oscilat între un peisaj de vară și unul de iarnă iar prezența unei colinde de la Calendarul de Advent l-a făcut să se hotărască. Și așa a apărut un peisaj de iarnă, cel mai simplu cu putință, la care a lucrat de la cap la coadă, cu tot cu pregătirea și strângerea materialelor, singur.
Da, știu, la alții asta-i deja o rutină însă la noi e altfel. Însă eu nu mi-am pierdut speranța și nici răbdarea.

S-a lucrat mai întâi în creion și ușor, ușor, peisajul căpăta contur. Am insistat mai mult să nu apese ci doar să folosească creionul de așa natură încât acesta să lase o dâră de cărbune pe foia lui. I-a ieșit și odată cu asta a apărut și un zâmbet pe chipul lui.

Culorile, guașe de data asta, nu au fost multe și au apărut una după alta.

Atunci când s-a pictat fondul, desenul a căpătat o altă alură.

Rezultatul final l-a mulțumit iar atunci când domnul de desen a notat lucrarea, munca lui a fost și încununată de succes.

– Luca, vrei să pictezi ceva?
– Eu, nici vorbă!

O să mai pun întrebarea asta și o să-l mai îndemn. Mai aștept puțin. 🙂 Spor la pictat!

Bucurii înghețate

A nins așa de frumos că am intrat cu toții într-un basm bun, cu întâmplări frumoase fără nici o urmă de ceva rău. După ce am așteptat cuminți o zi pentru ca să se depună, am ieșit, pe înserat, pentru a meșteri un om de zăpadă. Zăpada e numai bună, asta pentru că nu mai este atât de apoasă iar afară nu este exagerat de frig. Zăpada încă nu scârțâie pentru că nu-i ger. Te pișcă un pic, dar e o senzație plăcută.

Echipați cu costume impermeabile, cu multă voie bună, omul de zăpadă s-a născut sub ochii noștri. Artizan, Luca și tatăl lui, eu fiind doar cu accesoriile și nu chiar de la început.

A avut mai multe înfățișări până a ajuns la figura finală dar a fost frumos, distractiv, reconfortant.

În speranța că și la voi a nins și ați putut confecționa ceva figurine din zăpadă, vă transmitem numai gânduri bune. 🙂

Încă un om de zăpadă. Cel mai frumos, evident!

Am văzut un clip video în care un băiețel meșterea un om de zăpadă. Mi-a plăcut așa de mult că i-am propus lui Luca să-l facă și el și, spre surprinderea mea, nu m-a refuzat.

Așadar, materialele necesare realizării acestui craft sunt:

farfurie de carton
farfurie de plastic, transparentă
carioci
silipici
biluțe din polistiren

Pentru că nu am găsit o cantitate mai mică de biluțe din polistiren, am luat dintr-un glob și i-au fost de ajuns.

L-am rugat să deseneze ce vrea el și așa au apărut ghirlanda luminoasă, un om de zăpadă și un colțișor dintr-un brăduț.

Am așteptat să se usuce și apoi a adăugat biluțele.

A fost nostim și mă gândeam ce frumos ar fi ca această activitate să se realizeze alături de o clasă/grupă de copii. Ce freamăt!

Încercați, dacă aveți cu cine!

Calendarul de Advent din 2017

Anul acesta am reușit, în ciuda programului destul de încărcat, să nu las confecționarea acestui calendar pe ultima sută de metri. Am căutat din timp cele necesare și printre picături, l-am meșterit.
E o activitate la care Luca vibrează mai mult ca oricând, asta pentru că luna decembrie reprezintă pentru el o lună magică.

– Mama, sunt convins că de pe 10 decembrie zilele vor avea 48 de ore!

Așa că am fost secondată în toate etapele de el, asta pentru că a dorit să aleagă forma lui pentru că în privința conținutul, păstrează în continuare starea de surpriză. Nu a dorit să știe cum vor suna întrebările.

Și-a dorit ceva cu alură de vechi, mai vintage, și am căutat până am găsit niște ilustrații pe gustul lui. Le-am printat, după care le-am fixat pe carton iar pe spate am lipit întrebările: una în engleză și una în română.

Aceste cartoline le-am pus „la uscat” pe frânghii, ele fiind fixate pe o ramă de lemn.

Cârligele de rufe le-am lipit pe silicon, nu înainte de strecura sfoara în ele. Inițial am dorit săă le fixez pe o panglică de mătase dar m-am răzgândit. Arată mai ok așa, cu sfoară.

Ilustrațiile pentru cartoline le-am luat de la dotty wren.

Acolo, pe blogul ei, găsiți nenumărate idei pentru astfel de calendare, pe care le puteți completa după cum vă spune inima și inspirația.

După ce toate cartolinele au fost fixate în cârligele lor, am atașat ramei o ghirlandă luminoasă dar și niște elemente de decor. Nu multe, pentru că așa a dorit Luca. 🙂

Așa de iubit a fost de copil că l-am montat la locul lui, i-am pornit luminițele și acum tot ce ne-a mai rămas de făcut este să așteptăm ziua de 1 decembrie.

Așadar, luna cadourilor poate să înceapă! Ne rugăm să fim sănătoși pentru a ne putea bucura de ea, așa, în felul nostru. Este ceea ce vă dorim și vouă!

Bach și pantomima

Acum două săptămâni, doamna de muzică a dat copiilor o temă care suna așa: faceți un proiect în care să se regăsească muzica lui Bach și să-l prezentați fără a scoate nici un sunet.
Știu că tema asta era pentru că am întrebat din mai multe surse pentru că nu-mi era clar. Nici acum nu-mi este, chiar dacă proiectele au fost prezentate de unii copii, pentru că nu toți au dat curs invitației.
M-a mirat tema pentru că este complexă și primul gând care mi-a venit a fost:

Oare câți copii din clasă au fost prezenți la întâlnirea cu Bach? Câți părinți au adus în fața copiilor proprii acest gen de muzică?

Elevii s-au grupat în mai multe echipe și au lucrat fiecare după cum s-a priceput.
Mă veți întreba ce a ieșit. Ei bine, nu a fost decât un singur proiect în care era vorba despre Bach, acela al băiatului meu și colegului lui. Restul au prezentat momente de pantomimă în care s-au putut vedea secvențe în care oameni beți se luau la bătaie, ori un altul care până la final și-a otrăvit companionii sau o secvență de machiaj despre care nu știu mai multe detalii.
În afara faptului că nu am reușit să înțeleg ce anume a dus la acest rezultat nu înțeleg, deasemenea, ce îi determină pe copiii aceștia să exemplifice astfel de secvențe.
Mai trebuia unul care să vomite, altul care să-și bată nevasta și copiii, pentru că din cei care fumează au existat.
Nu mai spun cum aș fi procedat eu pentru că nu are rost dar trebuie să mărturisesc că e extrem de trist că așa un compozitor, despre care nici măcar nu a mai fost vorba, cel socotit ca fiind simbolul perfecțiunii, a avut așa companie.
Trebuie să mai pomenesc că s-a râs de proiectul celor doi copii care au respectat tema? Nu, nici asta nu mai este nevoie pentru că e un fapt ce se tot repetă.
Dar, timpul pe care băieții l-au petrecut lucrând la proiectul cu tema știută de ei a fost mai mult decât benefic.
În primul rând l-am familiarizat și pe Sebi cu acordurile lui Bach și am apelat la CD-ul din cartea Cristinei Andone, „Povestiri din Pădurea muzicală”. Noi nu eram străini de el, Luca ascultând și lucrând pe ele.

Bach și orga fermecată sau răsfățul din această minivacanță

Spiriduși, povești și muzică bună

Au ascultat pe toată perioada lucrului muzică de Bach, pe care vă invităm să o ascultați și voi.

Au citit informații despre viața compozitorului și au aflat multe lucruri interesante. Pentru că tema cerea ca să nu fie rostite vorbe, am confecționat niște cartoline cu cele mai importante dintre aceste informații. Pe acest fond muzical, băieții trebuiau să arate auditoriului foile, numărând în gând până la 20, timp necesar pentru cei care priveau ca să citească ce scrie pe ele.

Fișele le găsiți mai jos și tot acolo mai este una și-n alb, poate doriți să le completați cu alte informații.

După ce au repetat de câteva ori pentru a vedea dacă se încadrează în timp, au făcut o planșă în care au dorit să arate diferența dintre stilul simplu și stilul baroc.

 

Materialele necesare confecționării acestei planșe au fost:

coală de carton
autocolant negru
lipici
bandă dublu adezivă
foarfece

Poate părea simplu dar e nevoie de multă răbdare pentru că-i mult de migălit.

După ceva vreme, să tot fie două ceasuri, planșa arăta așa:

Doamna profesoară de muzică a fost foarte încântată de proiectul copiilor și i-a rugat să lase planșa la școală. Și eu am fost la fel de încântată de acest demers chiar dacă finalitatea lui la școală, în rândul colegilor, a fost un semieșec să nu spun eșec.
Important este că cei doi copii nu au mai fost așa de afectați de reacția colegilor și e un pas înainte.
Cât despre alte provocări, de abia le așteaptă.

Atunci când trebuie musai să vorbești, fă-o!

Ne luptăm cu proiectele acestea cu o determinare greu de înțeles. După ce până acum, de când a început anul școlar, a auzit de multe ori remarci de genul:

– Aaa, nu tu ai făcut proiectul, ci mă-ta!

am ajuns la concluzia că sunt momente în care nu e suficient să fii civilizat și să-ți vezi de treabă asta pentru că trebuie, cumva, să aduci lucrurile pe făgașul lor normal.

Comportamentul adulților pigmentat cu „drăgălășeniile” colegilor, te demotivează atât de tare că trebuie să turezi motoarele la maxim pentru a reveni pe făgașul normal. Iar în ceea ce privește un copil aflat în complicata preadolescență, e și mai greu de gestionat.
Și pentru că acest copil nu este al nimănui, am găsit de cuviință să intervin până nu aluneca prea tare pe tobogan.

După „eșecul” proiectului de la istorie, despre care am scris aici,  Luca a rostit, răspicat, că din acest moment nu mai face nici un proiect. De nici un fel!
Dar după ce furia s-a așezat și a fost altfel privită, i-am explicat că nu le face pentru nimeni ci strict pentru el. Că cel câștigat este el și nimeni altul iar ceea ce învață în timp ce le meșterește, nu-i poate lua nimeni din cap.
Nimeni… nimeni… nimeni… .
Și totuși, lucrurile nu au rămas așa.
Am avut eu răbdarea de a face de așa natură încât l-am prins iar în joc. E mai greu până intră pentru că mai apoi nu-l poți opri.

Ocazia n-a întârziat să apară iar subiectul era atât de ofertant încât totul s-a transformat în ceva foarte frumos. Și a avut și rol de pansament, până la final.

Se cerea la geografie un proiect despre Europa, forme de relief dar și climă, vegetație și faună. Două săptămâni a tot lucrat la el asta pentru că mai sunt și teme de făcut dar și alte cele.
Pentru a comprima informațiile despre zonele de climă, vegetație și faună, am confecționat niște fișe pe care copilul le-a completat. Dacă le doriți, le-am atașat mai jos.

Zona rece și zona mediteraneană

Zona temperată Pădurea de foioase

Stepa și substepa

Taigaua Pădurea de conifere

Pentru ca proiectul să fie complet, am confecționat o hartă a Europei pe care am evidențiat formele de relief. Aici, munții au reprezentat piesa de rezistență pentru că i-am făcut în relief. Nu este pentru prima dată când am lucrat cu Luca folosind această tehnică, dar acum, mai mult ca dățile trecute, implicarea lui a fost muuult mai mare. E adevărat că l-am ajutat dar asta nu înseamnă că am făcut eu proiectul.

După ce s-a făcut conturul pe placa de polistiren, conturul formelor de relief din continentul nostru, s-a trecut la „ridicarea” munților. Câteva ore bune au trecut până au crescut și multe povești au auzit.

După ce am așteptat până a doua zi, pe înserat a început pictatul planșei.

Pe jos sau la birou, harta prindea contur și devenea tot mai frumoasă. A durat și această etapă câteva zile. Dar a meritat.

După ce a fost conturat totul s-a făcut următorul pas: acela al etichetării formelor de relief. Pentru a fi plăcut vizual, aceste etichete au fost sub formă de steguleț iar școlarul a completat cele mai importante repere: munții, podișurile, câmpiile, vulcanii.

Cu harta Europei în față, a identificat fiecare loc, l-a marcat dar am și discutat despre. De neuitat aceste dialoguri. S-a completat legenda și s-au fixat zonele de climă și totul a fost gata.

Astăzi, am dus eu proiectul înainte de ora de geografie. Am dorit a face acest lucru pentru că am vrut să lămuresc anumite aspecte legate de proiecte, cu colegii lui. Am informat diriginta de intenția mea, iar ea a stat cu mine, câteva minute din pauza mare, pentru a fi părtașă la rostirile mele.

Ce-am avut de spus?
În primul rând am rugat copiii ca înainte de a emite judecăți de valoare să se informeze cum stau lucrurile, asta pentru a nu fi într-o eroare.
Apoi i-am întrebat pe cei care au lucrat alături de Luca – nu puțini de-a lungul timpului -, cu diferite ocazii, dacă au făcut-o ei sau eu.
Le-am amintit că nimeni nu i-a ales pentru a face parte din clasa asta și dacă tot sunt în această formulă, ar trebui să se tolereze. Nu să se iubească ori adore. Doar să se respecte!
Le-am mai spus că un copil, neavând pârghiile materiale necesare are nevoie de ajutorul financiar al părinților, în speță de materialele cu care să faci proiectele. Și i-am mai rugat să nu acuze pe nimeni dacă acasă nu au parte de atenția pe care și-ar dori-o. Acolo nu mai poate interveni nimeni ci stă doar în puterea lor să ceară ajutor și sprijin.
Totul a durat câteva minute, după care le-am mulțumit și am plecat.

Ca fiecare dintre noi și copiii au nevoie, la un moment dat, de aprecierea semenilor lor. Ori dacă ea nu există, din varii motive, măcar să lipsească hărțuiala și bătaia de joc legată de munca ta. E greu de dus și e demotivantă. Mai ales când știi cât ți-a trebuit s-o duci la bun sfârșit.

După ce s-a întors de la școală, am văzut că este bine. Domnul s-a aplecat peste proiectul lui, făcându-i și o observație extrem de binevenită ( munții Alpi trebuie să fie cei mai înalți). A dat lucrare de control iar multe din întrebările de acolo își aveau răspunsul pe proiectul lui, așadar a știut. Rămâne ca mâine să iau macheta acasă pentru a remedia această greșeală și de a mai înălța Alpii.
Oricum, știu că în mintea lui munții, câmpiile, podișurile și vulcanii din Europa sunt la loc sigur iar în suflet e calm și siguranță. E nevoie de atât de puțin, zău așa!