Vacanța a început, dar mai privim puțin în urmă

Da, a început vacanța de vară cu temperaturi de 15 grade și cu ploaie multă și sâcâitoare. Atâtea rugăminți de ploaie am auzit că de când a început, nu se mai oprește. Nu e așa de rău ca în alte părți ale țării, acolo unde sunt inundații mari și pagube însemnate asupra  recoltelor, dar e plictisitor și supărător să tot vezi cum toarnă de parcă cineva ar sta cu găleata de apă pe casă. Să sperăm că nu va mai dura mult și soarele va străluci din nou, așa cum este caracteristic acestui anotimp.

Starea de spirit e influențată și de vremea de afară, asta e clar, de aceea am căutat să avem activități de interior care să ne facă să uităm. Și ce era mai potrivit ca o privire în urmă, la anul școlar tocmai terminat și la ce anume a însemnat el pentru noi.
Nu vreau a mă căina așa cum nu vreau a exagera, dar dacă privești în urmă știi la ce anume mai trebuie lucrat, ce a fost făcut bine și de ce anume să ne ferim pentru a putea continua la parametri mai mari acest demers școlăresc.

Nu pot să nu remarc că abilitățile copilului la unele materii nu au suferit îmbunătățiri, educația tehnologică, sportul și desenul dându-i bătăi de cap. De încercat s-a încercat și voi continua demersul însă acolo unde nu este talent, nu ai cum interveni.
La educație tehnologică o bună parte din semestrul II a fost ocupat cu lucrul manual, și mânuirea acului pe etamină a fost poticnit și nedorit. A cusut, până la final, două cireșele cu coadă cu tot, dar s-ar fi dorit ceva așa, mai pentru băieți. A avut noroc cu o altă lucrare solicitată, aceea a confecționării unui obiect de lut, care mai apoi să fie înfrumusețat în clasă.

Cu ajutorul lutului de la Milan, Luca a făcut o farfurie pe care a lăsat-o la uscat. Nu a fost greu, având de întins lutul și a-l monta pe spatele unei farfurii adânci. Greșeala pe care a făcut-o, iar eu nu mi-am dat seama, a fost că a pus mai multe fâșii în loc să întindă o singură foaie ceea ce a făcut ca la uscare să nu se vadă prea bine. L-am mai întărit cu puțin silipici și per total a ieșit bine.

După ce s-a uscat a fost desprins și s-a trecut la ornat, de data asta pe fața farfuriei. Arată ciobită pentru că existat un incident în clasă când un coleg a aruncat cu nu știu ce, iar farfuria a avut de suferit.

Acțiunea confecționării acestui material a fost salvatoare și așa s-a obținut o notă mare.

La sport, baremurile și cerințele nu au fost trecute și nici nu s-a insistat pentru că starea de sănătate nu permite un efort susținut, însă nu am dorit a lua o scutire medicală totală, pentru a putea participa la ore, dar în limitele posibilului. Nu a fost cu supărare nota finală, chiar dacă asta a tras în jos media generală. Trebuie privit cu acuratețe, pricepută și acceptată situația.

La desen au existat multe străduințe pe care le-am semnalat în articolele mele scrise atunci când s-au petrecut lucrurile, dar nici nu doresc a insista prea mult pentru că e vorba de talent: dacă ai talent îl exprimi prin creion ori acurelă, dacă nu, te străduiești să faci ceea  ce poți, prin frecvența la ore și o conduită adecvată. Oricum, străduința asta a dus la pierderea multor ore, de pomană, numai pentru a nu merge cu desenele nefăcute. De bodogăneli și tergiversări nu cred că mai este necesar să povestesc.

În rest, a fost bine și foarte bine și am înțeles cum trebuie abordată materia în funcție de profesorul de la catedră. Am învățat, în timp, de când sunt părinte, că notele nu reprezintă oglinda fidelă a școlarului, iar examinarea poate fi făcută în fel și chip în funcție de abilitățile și pregătirea celui de la catedră.

Cum spuneam, e vacanță! E ceva de lucru și de citit. Ne vom strădui să facem față cerințelor așa cum vom încerca să ne relaxăm cum ne pricepem noi. Sper să și reușim!

„Croitorii iscusiți” la curtea împăratului – proiect didactic

E mult mai multă forfotă acum în școli și grădinițe, de parcă ar fi ceva neașteptat față de cotidian. Pe lângă evaluările din școli, au loc și lecțiile ținute de doamnele care doresc să obțină titularizarea ori definitivatul. Sunt momente delicate pentru multe dintre ele, pentru că le au de susținut în fața unor copii străini.
Și ca la orice lecție mai specială, cu o încărcătură emoțională pe măsură, totul trebuie să fie stăpânit până în cel mai mic amănunt.
Am avut și eu bucuria de a confecționa materialul, o parte din el, pentru o asemenea lecție. Pentru că cei mici erau în săptămâna cu meseriile, tema aleasă s-a axat pe asta. Și așa, în fața prichindeilor a apărut Împăratul și cei doi pehlivani din povestea „Hainele cele noi ale împăratului”.
E un text ofertant pe care se poate lucra mult, și mai ales, frumos.
Pentru că activitatea era integrată de 45 de minute, elementele componente ale activităţii integrate au fost:
– A.L.A.1. – „Croitorii de la curtea regală”
Centrul Artă „Hainele împăratului” decorare
„Colecția de haine primăvară /vara 2018”- decupare, lipire realizarea catalogului de modă pentru copii
Centrul Nisip şi Apă „Palatul fermecat”- construcţii din nisip kinetic şi pietre
Centru Știință – joc de masă „Atinge şi aşază!”- joc senzorial (eşantioane textile)

– A.D.E.1 – D.L.C.-„Hainele cele noi ale împăratului”- lectura educatoarei cu ajutorul soft-ului educațional.

Cum spuneam, am confecționat în scopul folosirii la lecție, o machetă în care am redat pe unul dintre mincinoși în timp ce lua măsuri împăratului, iar pe celălalt care nota l-am confecționat separat, pe celălalt mincinos.

Între ei am montat un șiret pe care copiii să expună ceea ce au lucrat la Centrul Artă, adică hăinuțele.

Pe ele vor veni atașate tot soiul de ornamente, compuse din „pietre prețioase”, paiete și alte elemente decorative.

Pentru „Colecția de haine primăvară /vara 2018”- decupare, lipire realizarea catalogului de modă pentru copii – am realizat doar „postamentul”, copiii urmând a le completa.

Pentru Centru Știință – joc de masă „Atinge şi aşază!”- joc senzorial (eşantioane textile) am confecționat un presenter pe care am atașat eșantioane textile având diferite texturi. M-am jucat și eu cu ele cât le-am meșterit.

Din fotografie nu aveți cum vă da seama, dar am pus și un eșantion rugos, aici optând pentru o foaie de glaspapir.

S-au folosit mai multe strategii didactice:
lectura educatoarei, expunerea, conversaţia, explicaţia, observaţia, demonstraţia, exerciţiul, munca în echipă, Explozia stelară.

Obiectivele operaţionale urmărite au fost:
să audieze cu atenţie textul poveştii reținând ideile acestuia;
să construiască diferita forme din nisip kinetic pentru a realiza palatul din poveste ;
să realizeze și să decoreze hainele împăratului;
să confecționeze albumul de modă pentru copii în contur folosind tehnici şi instrumente diverse de lucru;
să propună întrebări de tipul „Ce?”, „Cum?”, „De ce”?, „Cine?”, „Unde?”, făcând apel la conţinutul poveştii;
să răspundă la întrebările formulate de colegi, în propoziţii simple sau dezvoltate, corecte, coerente;
să manifeste în timpul activităţii atitudini de cooperare, autocontrol, iniţiativă.

Mă bucur că am reușit să mai confecționez un material inedit. Am aflat, mai apoi, că totul a fost foarte frumos iar copiii încântați de poveste, subiect, și ce anume au avut de lucrat la centre. Am rămas și eu fredonând mereu, cântecul de la tranziție:

Am o hăinuţă mică
Aşa şi-a aşa
Şi-i cos o floricică
Aşa şi-a aşa
Îi pun şi nasturi noi
Aşa şi-a aşa
Ce mândri suntem noi
Aşa şi-a aşa.
Spre centre am plecat.
Aşa şi-a aşa.
Și veseli vom lucra
Aşa şi-a aşa.

P.S. Am avut și un fundal pe măsură, atunci când am lucrat, pentru că era în plină desfășurare nunta regală din Marea Britanie.

Meștereli de suflet, bată-l vina că tot numai despre el vorbesc!

Îmi spuneam că anul ăsta voi sta liniștită în ultimile zile înaintea sărbătorii, pentru ca să elimin zbuciumul creativ. Dar, ți-ai găsit! Nu s-a putut și pace.
Aseară, după ce soarele plecase să lumineze cealaltă parte a omenirii și să o încălzească pentru a deveni mai bună, am scos cele trebuincioase și m-am pus pe treabă. E ceva ce nu pot descrie în cuvinte, un soi de neliniște dacă nu se întâmplă, un disconfort pe care nu-l pot elimina, înlocuindu-l cu altceva. Merg ca teleghidată și mă trezesc în plin proceș de meștereală. Nu întotdeauna rezultatele sunt uau, dar ele vin să-mi panseze fisurile și crăpăturile din sufletul meu atât de zbuciumat. iar rezultatul este, de fiecare dată tămăduitor. Probabil că pe măsură ce meșteresc, endorfinele mă învăluie și creează starea asta. Nu puține sunt momentele în care sunt acolo, în treaba pe care o fac, băgată cu totul, asta eliminând orice alt disconfort.
Pomeneam de endorfine și nu știți ce-s alea? Cum nu? Iată ce se spune despre ele:

Ce sunt, de fapt, endorfinele? Sunt o categorie de substanțe produse de creier, deci fac parte dintre neurotransmițători (alături de dopamină și serotonină). Din punct de vedere chimic, endorfinele au structură de proteine complexe, iar rolul pe care li-l încredințează organismul este acela de analgezic, vizând suprimarea durerii de orice fel.

După cum le spune și numele, endorfinele au o structura chimică foarte asemănătoare cu a substanțelor extrase din opiu și folosesc aceiași receptori pentru a se „agăța” de celule. Efectul de calmare a durerii este puternic, iar consecința este o stare de relaxare, de bucurie chiar. Există stimuli preciși care declanșează secreția internă a acesței substanțe: expunerea la lumină, durerea, condimentele din mâncăruri (piper, chilli), stresul sau râsul, sexul și efortul fizic în general. Rezultatul este, de fiecare dată, atingerea unei stări euforice.

În continuarea articolului se pomenește că nu țin mult, adică efectul nu ține mult, însă eu mă mulțumesc cu atâta.

Buuun, spuneam că am meșterit, din nou, atunci când lumea învârte la cozonaci ori vopsește ouăle. Dar și eu am „vopsit” niște ouă mai altfel, adică le-am îmbrăcat în hăinuțe cusute cu modele naționale. Mi-ar fi plăcut să nu fie plate, ci așa cum sunt ele, dar în ciuda încercărilor am optat într-un final pentru felii de ouțe de lemn.

O altă ispravă de ieri a fost aceea a redecorării unui suport de lemn, în care să se pună corespondența, ziarele, ori vreo carte. Era simplă, singurul decor fiind reprezentat de o ștampilă, dar eu am optat pentru a dubla inima ce era decupată în lemn pentru a o reprezenta pe etamină în punct de cusătură. Am mai adăugat trei trandafirași care tot țipau că doresc să stea acolo. Și i-am pus, într-un final. 🙂

Și așa m-am mai liniștit. Am putut merge la culcare cu inima împăcată. Cine știe ce-o mai fi mâine?

În fel și chip despre apă

Luna martie a fost o lună în care am vorbit despre apă mai mult ca niciodată. Am avut infinita plăcere de a ține niște ateliere alături de copii iar acest lucru a prilejuit o serie de discuții legate nu doar despre circuitul apei ci și despre tot ce ține de ea, de la grindină și negură la popoarele care suferă de sete.

Interesant a fost faptul că m-am adresat copiilor din locuri diferite, de la cei care provin din familii înstărite la cei care sunt din neam de căldărari, dar care, totuși, își dau odraslele la școală.

Copiii, indiferent de unde provin, sunt curioși. Au un licăr în ochi care-ți spune ce anume îi interesează și ce anume îi incită. Plictiseala nu și-a făcut apariția la aceste întâlniri chiar dacă au mai fost copii care au căscat.


Mi-a plăcut mult și provocarea de a ține aceste ateliere prin prisma faptului că fiecare copil avea așteptări de la mine, nefiind la prima întâlnire.
Din start trebuie să mulțumesc unei mămici, dar și doamnelor învățătoare pentru interesul și determinarea de a cheltui din banii proprii, strict în interesul elevilor lor. Nu e puțin lucru să-ți rupi din bugetul personal numai pentru că pasiunea și harul te fac să cauți altceva.

Faptul că tema e aceeași nu știrbește cu nimic întâlnirile pentru că auditoriul este diferit și interacționează la fel. Am întâlnit copii care nu știau lucruri elementare așa cum am întâlnit copii care erau foarte puși la punct cu detalii la tema discutată. E provocator ca informații elaborate să le transmiți pe înțelesul lor, însă la acest capitol există și în România un fond de carte care te scoate din impas. Trebuie doar să ai cunoștință de existența lui, pentru ca mai apoi să-l poți folosi.

Evident că la tema abordată, experimentele au fost cireașa de pe tort, așa cum și interacțiunea cu macheta s-a dorit a fi individuală. În acest sens am refăcut circuitul apei de câte ori a fost nevoie pentru ca fiecare copil să poată completa macheta.

Nici fișele nu au fost mai prejos, școlarii fiind extrem de interesați de completat, colorat, decupat și lipit.

Când vine vorba de experimente, toți copiii vor ca ele să se desfășoare individual, dar acest lucru nu este posibil datorită numărului mare de participanți. Până apuci să împarți cele necesare trece timpul iar experimentul nu iese așa cum ar trebui. Legat de asta, vreau să vă spun că la experimentul cu gheața, unde au fost cele mai mari rateuri el neavând finalitatea dorită, trebuie ca între momentul în care cubul a fost scos din congelator și până se folosește să nu treacă mai mult de câteva minute. Așa, el începe să se dezghețe și nu se mai prinde ața pentru a-l pescui. Primele două ateliere am avut câte doi copii care au izbutit, dar la al treilea, pentru că frigiderul în care au stat cuburile până le-am folosit și clasa unde am desfășurat activitatea era la o distanță destul de mare a făcut posibil acest deznodământ. Mi-a părut foarte rău însă i-am încurajat pe copii să încerce acasă nefiind necesare cheltuieli mari.

Nici norul în pahar nu a reușit așa cum mi-aș fi dorit, asta pentru că cei mici au mutat capacul, așa aburul risipindu-se în văzduh. Ceva, ceva a ieșit, dar nu spectaculos.

Ploaia în pahar a avut efecte spectaculoase, fiind foarte apreciată de școlari.

Doresc să mă opresc oleacă și asupra machetei. E de mare efect și faptul că înflorește (a se citi completează) în timp ce vorbim, e privită cu interes. Copilul știe că și el a contribuit – personal – la acest fapt.

Evident că nu pot uita Circuitul apei într-o pungă, care a avut același impact asupra școlarilor. S-a lucrat cu drag și nerăbdare de a adăuga apa pentru a completa circuitul.

O lună minunată care a început la Londra, acolo unde am văzut apa formând un circuit perfect și terminându-se aici, pe plaiurile natale, într-o companie de vis.

Să mai pictăm puțin chiar dacă fără tragere de inimă

Din pricina împrejurărilor, școlarul a lipsit de la școală mai mult decât am fi crezut. Am ținut pasul cu temele și ceea ce s-a predat în clasă, cu destul de mare greutate pentru că în tot acest răstimp s-a predat. Nu puțin, chiar foarte mult, noțiuni complicate peste care ar fi fost necesar a fi alocat un  timp mai mare pentru înțelegere și aprofundare.
Când școlarul merge zi de zi la școală nu-ți dai seama de volumul de informație predată pentru că nu faci acasă ce se face în clasă. Acum, fiind nevoie a transcrie ce s-a predat, am ajuns la concluzia că este nevoie de un efort substanțial pentru a ține pasul cu volumul de materie nouă.
La română, s-a făcut un calup de gramatică, s-a predat pronumele demonstrativ, pronume și adjective pronominale, atribut pronominal demonstrativ, adjectiv pronominal demonstrativ și tot așa. S-a lucrat la clasă susținut și noi a trebuit să ținem pasul cu ei. Pe lângă asta mai erau și temele date, e drept că nu în număr mare. Nici la matematică nu a fost mai lejer, predându-se și la algebră și la geometrie totul fiind completat cu fizica, istoria, geografia, biologia, limbile străine, educația tehnologică – unde s-a cusut pe etamină o pereche de cireșe – muzica, religia și numai la sport nu au fost teme.
La desen, că pe el l-am lăsat la urmă, copilul a trebuit să termine un peisaj de primăvară pe care urma să-l dea la prima întâlnire numai că școlarul s-a îmbolnăvit și acest lucru nu a mai fost posibil.
Cu o zi înainte de ora de desen, în ciuda faptului că starea de sănătate era precară, s-a pus și l-a făcut de teama reacției profesorului care-i comunicase că dacă lipsește, îi pune nota doi.
L-a făcut urmând ca a doua zi să-l duc eu la școală însă nici asta nu s-a mai întâmplat pentru că în dimineața cu pricina, copilul s-a răzgândit spunând că nu știe ce reacție poate avea domnul profesor iar el să nu fie acolo.
Așadar, pentru peisajul de primăvară a optat pentru ceva cât se poate de simplu și iată ce a ieșit.

La următoare lecție, tema a fost „Desenează un incendiu” și tot așa, a ales ceva ce poate fi desenat/pictat cu mai mulți sorți de izbândă. E foarte greu să faci ceva ce nu-ți place și pentru care nu ai nici un gram de talent. Însă acasă, în liniștea camerei sale, lucrurile se defăsoară diferit și ușor-ușor, picturile prind contur. Eu sunt aceea care-l încurajează mereu și îl susține.

Nu știu dacă picturile se vor întoarce acasă, dar dacă așa va fi, le voi înrăma. Se observă că a dispărut culoarea neagră cu care s-a luptat ani de zile.
Cât despre timpul pe care a trebuit să-l aloce acestei activități, a depășit două ore și chiar a ținut să sublinieze asta:

– Cum am pierdut eu două ore așa de prețioase!

Oare așa să fie? Înclin să-i dau dreptate chiar dacă nu rostesc cu voce tare.

Circuitul apei într-o pungă

Imediat ce m-am întors din călătorie, am avut imensa bucurie de ține un atelier alături de o clasă de prichindei. Nu aveau mai mult de 7 ani, fiind în clasa a -I-a. Nu suntem la prima întâlnire, iar pentru astăzi le-am pregătit mai multe experimente, pentru că am vorbit despre Circuitul apei în natură.

Un subiect ofertant ținând cont de faptul că se pot face mai multe experimente, pe care e greu să le rezolvi de unul singur atunci când ai un public format  din 23 de copii, unul mai curios ca altul. O problemă ce trebuie rezolvată în cadrul acestor întâlniri, atunci când sunt experimente, este aceea a faptului că cei mici iau totul personal.
Să mă explic: dacă unele dintre experimente am reușit să le fac individual, punând la dispoziție materialul necesar fiecărui elev, la altele acest lucru nu a fost posibil pentru că era nevoie de multă recuzită, drept pentru care am optat pentru a le face pe grupuri. Unii dintre micuți au luat asta personal, experimentul nerealizându-se pe banca lor și au fost nemulțumiți, ba chiar am zărit și câteva lacrimi.
A trebuit să mă opresc pentru a le explica de ce se întâmplă acest lucru și să-i conving de faptul că nu e vorba că la unul țin mai mult și la altul mai puțin.

Dar să revin la începutul activității.
La ora stabilită m-am prezentat cu cele necesare și am început treaba. Copiii au fost extrem de încântați de revedere și am constatat că sunt mai mulți, cu patru, față de ultima întâlnire. După ce am făcut prezentările, le-am spus ce anume vreau să fac și le-am cerut spijinul și ajutorul pentru ca totul să decurgă în bune condiții.

Pentru a face întâlnirea mai atractivă, am confecționat o machetă didactică, una pe care să o poată completa copiii.
Însă înainte de asta am purtat tot soiul de discuții legate de apă, stările ei, cum o protejăm și nu o risipim.

Cum spuneam, harta are toate elementele detașabile, se prind cu velcro, așa putând fi folosită de mai multe ori, de copii diferiți. Practic, am lăsat postamentul și școlarii au venit pe rând pentru a o completa.

A fost necesar să facem acest exercițiu de două ori pentru că doar așa au trecut toți copiii pe la machetă.

Finalul primei ore de întâlnire a fost dedicat completării unor fișe, pe care le-am descărcat de pe internet, folosind limba engleză pentru a veni și în întâmpinarea acestui aspect, de care cei mici au fost foarte încântați. În acest sens, am venit pregătită cu un set de fișe, câte unul pentru fiecare școlar, pentru a evita timpii morți din desfășurarea întâlnirii.

Copiii au avut de completat, decupat, găsit cuvinte ascunse.

Am confecționat o fișă, sub formă de nor, pe care am împărțit-o în trei: pentru fiecare stare de agregare, o bucată. Copiii au decupat norul, au tăiat feliile, iar în interior au scris elemente legate de cerință: evaporare, condensare, precipitații. O atașez, poate veți avea nevoie de ea. Pe dosul acestei foi trebuie lipită altă foaie, de preferat liniată, pentru ca cei mici să scrie mai ușor.

A venit pauza, când elevii au stat ciorchine pe lângă mine, curioși fiind de ceea ce urmează.

La reluarea orei, am efectuat primul experiment: ploaia într-un pahar. Pentru cine încă nu a aflat, într-un pahar de plastic, transparent, se pune un strat de spumă de ras, peste care se picură cerneală albastră. Am fost neinspirată și am ales să iau niște rezerve, iar cernela din ele am scos-o mai greu, ca să nu mai pomenesc de cum arătau mâinile mele după. Însă efectul a fost cel scontat.

Al doilea experiment a fost acela al norului în pahar. Pentru asta am avut nevoie de niște borcane în care s-a pus apă fierbinte, iar pe capacul care a astupat gura borcanului, am pus cuburi de gheață. Problema a fost că niște năzdrăvani au mutat capacele, iar eu până mi-am dat seama, consistența norului format în borcan rămăsese firavă. A fost și ăsta un exercițiu, pentru că așa au văzut și singuri că dacă nu există disciplină și rigoare, experimentele nu ies.

Apoi a urmat primul experiment ce a trebuit făcut de fiecare în parte. Ei, aici s-au schimbat lucrurile!

Numele lui este „Pescuiește fără undiță” iar aici am avut nevoie de câteva cuburi de gheață, o bucată de sfoară, un praf de sare.

Copilul a pus praful de sare pe cub, iar deasupra, bucata de sfoară. A numărat până la 30, iar când a ridicat sfoara, cubul a rămas agățat de ea. 🙂

Pentru că nu au avut răbdare cu număratul, unora nu le-a ieșit, dar eu m-am rugat ca măcar unul dintre ei să reușească, așa demonstrând că este realizabil. Și am avut noroc!

Trebuie să pomenesc de bucuria celor care au ieșit și de supărarea celor care au dat greș? Nu cred că mai este nevoie.
Însă i-am încurajat să încerce și acasă, pentru că e ușor de făcut, nefiind nevoie de ingrediente sofisticate.

Ultimul dintre experimente a fost acela denumit „Circuitul apei într-o pungă”.
Materialele necesare sunt:

o pungă cu zip
un marker
apă colorată

Am rugat copiii să deseneze cu markerul „Circuitul apei”. Am desenat și eu pe tablă, odată cu ei. Și am tot vorbit, așa, ca atunci când faci ceva foarte serios.

Mare impact a avut experimentul în pungă. Atât de mare încât unii dintre ei au reușit să spargă punga, ronțăind-o. Noroc că aveam mai multe la mine și le-am dat să refacă acasă ceea ce au stricat în clasă.

Am plecat cu bucuria de a lăsa în urma multe zâmbete, îmbrățișări, dar mai ales promisiune că voi reveni. Și dacă va fi posibil, voi reveni.

Mulțumesc doamnei Adina!
Mulțumesc doamnei Nicoleta!
În marea de deznădejde pâlpâie o speranță.

Învățământul nostru și bizareriile lui

Pe zi ce trece nu ai cum să nu-ți pui tot mai multe întrebări legate de învățământul românesc și de cum se desfășoară el. Se tot vorbește, în fel și chip, dar de făcut nu face nimeni nimic, totul rămânând la nivel declarativ. Să nu generalizez, totuși, pentru că mai sunt și oameni care vor să împingă „căruța”.

Anii trec, generațiile trec și ele prin școală, iar problemele se adâncesc tot mai mult pe toate fronturile. Chiar dacă nu ne place să recunoaștem, hărțuirea în școli e mai prezentă ca niciodată, limbajul suburban – la fel, orele, multe dintre ele sunt făcute în dorul lelii, iar multe dintre cadrele didactice – ca să nu spun toate – completează dosare, infinit de multe feluri.

Astăzi m-am întâlnit cu o mămică care-și ducea copilul la medicul neurolog pentru că are probleme din pricina școlii: o doamnă care țipă, copiii care râd, teme date cu nemiluita și un dialog al surzilor.
Copilul a ajuns să nu se mai țină pe picioare, are sindrom vertiginos, crampe și dureri abdominale și o lehamite direct proporțională cu toate cele enumerate mai sus.
La clasă se face matematică aproape non-stop, s-a eliminat educația fizică, educația muzicală s-a concentrat în 10 minute și totul este pe repede înainte.

Revenind la orele de la clasa copilului, astăzi, la educație tehnologică s-a lucrat pe etamină, toată lumea. S-a mai lucrat și săptămâna trecută, dar noi am fost atunci plecați. Așa că astăzi a împrumutat de la colegul lui o bucățică de etamină, ac și ață și a cusut o cireșică, model dat de doamna. Însă odată ajuns acasă a trebuit să refacă lucrul.
Am căutat un model de cireșe, i-am dat pânză, ac și ață și a cusut, de data asta ambele cireșele. A fost mai greu la început însă apoi a mers și a reușit să le termine pe amândouă, restul urmând a fi continuat în clasă. Cei care ne cunosc știu ce „entuziasmat” este copilul de asemenea îndeletniciri.

Tot mă bântuie o întrebare: de ce băieții nu pot face activități specifice lor? Mă refer la traforaj ori pirogravat, sau la altceva care e mai pe măsura lor. Nu știu câți dintre ei vor coase ștergare ori ii. În fine, asta este și mergem mai departe.

A venit apoi momentul să se pregătească pentru extemporalul de mâine de la desen. Da, vor da test la desen din ultimul capitol din carte (cartea e din 1999 și, se vede ce mult a fost deschisă, doar coperta fiind uzată, în rest este nouă).

Iar capitolul arată așa:

Asta este materia de pregătit pentru test. La școală, la orele de desen, s-au mai pus niște filmulețe despre Renaștere și reprezentanții ei. Sunt convinsă că dacă s-ar da lucrarea de control părinților, mulți nu ar avea notă de trecere, dar asta e altă discuție.

Fiind proaspăt venită dintr-un loc în care am putut admira unele din operele pomenite în carte, dar mai ales putând asista la lecții ținute în fața unor grupuri de copii, de profesorii lor, nu ai cum să nu te întrebi: la noi de ce nu se poate?

Un răspuns ar fi acela că la noi nu sunt muzee, dar nu se poate analiza, după o imagine, o operă de artă, pentru a înțelege și copiii ăștia cu se mănâncă această îndeletnicire?

Cred că s-ar putea dacă ar exista interes.
Așa cum mai cred că speranța într-o schimbare aici, în școlile din România, e din ce în ce mai mică.

„Tristan și Isolda” Elixirul dragostei

Uite că am ajuns la momentul în care această superbă poveste de dragoste să fie cunoscută și de Luca. A venit ca o cerință a profesorului de istorie care, pentru portofoliu, a specificat câteva titluri. Printre ele, Tristan și Isolda.
Am căutat cartea în bibliotecă pentru că știu sigur că o am și nu doar într-un singur exemplar, dar am pățit un lucru pe care l-am mai trăit: nu am găsit-o. Pentru că timpul era scurt, am căutat pe internet și am găsit o variantă PDF pe care am printat-o. E un exemplar apărut la Editura Prietenii Cărții, în anul 2000, în colecția Labirint, colecție coordonată de Cristina Ștefănescu, Cristina Jinga și Gabriela Dobrișan. În total 190 de pagini, adică 90 de foi A4.
Sunt la a nu mai știu câta carte pe care o recitesc și o găsesc diferită față de ultima lecturare. E un mare avantaj pe care-l am pentru că nu degeaba se spune că e bine ca unele titluri să le citești la vârste diferite.
După ce lectura a fost terminată, Luca a făcut un rezumat, pentru că domnul de istorie dorește ca în proiectele pe care le dă, copilul să scrie de mână.

Am ascultat, în mai multe reprize opera scrisă de Wagner, una destul de greu de urmărit. De aceea am optat pentru fragmentarea ei așa fiind mai ușor de ascultat. Trebuie specificat că durata este de peste patru ore.

Despre ce am mai vorbit noi după sau chiar în timpul lecturii?

În primul rând despre tematica romanelor cavalerești. Aici, Luca a aflat că Tristan mai este supranumit și Cavalerul Tristei Figuri, pentru că e cu neputință să obțină dragostea fără de care nu supraviețuiește. Am mai aflat că Tristan nu este un personaj fictiv, el existând cu adevărat. Se spune că a fost un celebru căpitan care a trăit spre mijlocul secolului VI fiind împreună cu Greidol și Gwon unul dintre cei trei principi moștenitori ai Britaniei.

Se știe că Tristan cânta la harpă cu o măiestrie aleasă și părea nefiresc ca acest lucru să fie făcut de un cavaler care trebuia să mânuiască sabia dar și să stăpânească arta vânătorii.

Un  alt subiect interesant de discutat a fost cel al vrăjitoriei. În Evul Mediu se credea că vrăjitorii dețineau puteri extraordinare, cu ajutorul cărora puteau să cunoască trecutul, viitorul, să influențeze destinul, făcându-l să acționeze în favoarea lor. Știam deja că tot atunci, în Evul Mediu, pedeapsa pe care o primeau cei acuzați de vrăjitorie era cruntă: erau arși pe rug. Era de ajuns o simplă bănuială pentru a se da ordin ca persoana în cauză să fie ucisă.

Elixirele și otrăvurile au fost alt aspect peste care ne-am aplecat cu interes. Alchimia din Evul Mediu este cea care a născut chimia de mai târziu. S-au preparat multe lucruri folositoare, dar pe lângă ele, alchimia a mai produs și puternice otrăvuri. Nu puține sunt asasinatele care erau  făcute cu otrăvuri și nu de puține ori vendetele fie ele politice ori din gelozie erau „rezolvate” chimic.

Tot această legendă ne-a trimis și prin orașele din Evul Mediu. Erau așezate la răscruce de drumuri comerciale, înconjurate de ziduri groase, construite din blocuri mari tăiate în stâncă, ridicate în scop de apărare contra jefuitorilor. Locuințele din interiorul zidurilor erau construite din lemn. Numai cele ale nobililor erau din piatră, împodobită, delimitată de celelalte.

Luca a aflat și de lepră, o boală întâlnită încă din timpurile cele mai îndepărtate. A aflat că există și în România, la Tichilești, un spital al leproșilor, leprozerie. Dacă în Evul Mediu leprosul era exclus din societate, lumea temându-se de el, crezând că boala era dată de Dumnezeu ca pedeapsă pentru o faptă reprobabilă, începând din secolul al XIV-lea, ei au beneficiat de asistență medicală.

Trubadurii au constituit o întâlnire specială, pentru că ne-am dat seama din ce timpuri străvechi există. Ei puteau fi întâlniți în piețele publice, pe lângă orașe și cetăți mai importante, la curțile regale acolo unde cântau și reciteau propriile creații.

În căutările mele în vederea documentării am dat peste mai multe imagini, iar una dintre ele m-a inspirat în a o transforma în pictură pe sticlă. E un exercițiu pe care nu-l mai făcuse de ceva vreme iar Luca s-a bucurat când l-a văzut.

Am trecut imaginea pe sticlă, conturând cu marker-ul, după care copilul a pictat-o.

Din când în când se mai privea sticla pe partea cealaltă pentru a se vedea unde anume nu este acoperită cu vopsea. A fost gata în momentul în care toată suprafața a fost acoperită.

La final, lucrarea lui arăta într-un mare fel. Abia aștep să găsesc o ramă potrivită pentru a o putea expune.

Cam asta ne-a inspirat pe noi această tristă poveste de dragoste să facem. Dacă nu ați aflat încă de ea, nu e târziu să o citiți. Niciodată nu e târziu să te întâlnești cu povești speciale, așa cum e bine să le recitești, redescoperindu-le dulceți neștiute.

Spiridușii și timbrele cu Moș Crăciun

Au trecut mai bine de șase zile de la ultima întâlnire cu Spiridușii iar tema propusă a fost „Despre filatelie * Un timbru pentru Moș Crăciun”.
De ce am ales acest subiect? Pentru că am bănuit că nu s-a aplecat nimeni peste timbre și ce anume înseamnă ele pentru noi.
Pentru că mi-am imaginat că acum, în epoca electronică, tot mai puțină lume trimite scrisori ori vederi prin poștă.
Am lucrat acest subiect și cu Luca iar reacția lui a fost una de care nu am cum să nu-mi aduc aminte.
Acestea fiind spuse, am confecționat materialele necesare și la data stabilită am fost prezentă la întâlnire.
Înainte de a vorbi despre timbre am dorit să le arăt copiilor că oferta de carte ce are ca subiect Crăciunul și tot ce înseamnă el, este foarte variată. Nu vă puteți închipui mirarea lor. Am făcut o scurtă prezentare a fiecăreia și i-am îndemnat să le răsfoiască puțin pentru a putea vedea cu ochii lor aceste minunății. Mi-a plăcut că nu puțini au fost cei care au mângâiat cărțile și le-au mirosit, semn că întâlnirea trecută nu a fost în van.

La finalul întâlnirii, le-am propus un târg: eu le dau cărțile la citit dacă au grijă de ele și le aduc până la începerea vacanței. Și ne-am ținut de cuvânt, ambele părți!

Buuun, și am trecut la tema propusă.

Am început cu întrebările adresate copiilor:

știți ce este acela un timbru?
cum se numește obiectul în care se păstrează timbrele?
cel care conduce poșta se numește… ?
cel căruia îi este adresată scrisoare se numește?
dar cel care rimește scrisoare, cum se numește?

Și întrebările au curs frumos iar copiii au știut să răspundă la unele dintre ele dar la multe, din fericire pentru mine (spun din fericire pentru că am venit cu ceva nou și așa i-am prins în vraja temei).

Din colecția fiilor mei am luat două clasoare și o lupă, dar și câteva timbre disparate și le-am prezentat copiilor. Au fost încântați de forma lor dar mai ales de prezentare.

Clasoarele au un iz de vechi pentru că stau depozitate în niște dulapuri la care nu se mai prea umblă iar acest lucru a fost remarcat de micii școlari.

Am avut răbdare ca fiecare elev să poată analiza un timbru așa înțelegând care-i treaba cu ele.

După ce toți au făcut acest lucru, am trecut mai departe. Am confecționat o fișă în care spiridușii au avut de pus în ordine alfabetică zece cuvinte, pentru ca mai apoi să realizeze propoziții cu fiecare dintre ele.

Fișă de lucru clasa a II-a Despre timbre

 

Pentru că erau multe cuvinte noi, am insistat mai mult pe semnificația lor, alcătuind propoziții diverse.

Am trecut apoi la completarea unei liste adresată Moșului. Și aici a fost ceva de lucru, asta pentru că cei mici au tendința de a se lua unii după alții atunci când vine vorba de rezolvat ceva.

Pentru următoarea etapă, am printat fiecărui copil forma unui plic dar și o foaie pe care el să scrie o scrisoare pe care s-o trimită, mai apoi, Moșului. A fost ocazia cu care am discutat cum anume se trimite o scrisoare, cum trebuie completat plicul și ce denumire au cel care trimite dar și cel care-o primește.

Rezultatul a fost de mare efect pentru că modul în care au colorat foaia dar mai ales mesajul scris, îi va încânta peste ani, atunci când îl vor citi.

Acestea din urmă, plicul și scrisoarea, au rămas să le facă doamna Ana și copiii, pentru că noi nu am mai avut vreme. Le-am lăsat și renul cu sania pentru ca scrisorile să ajungă la Moșul, garantat.

Dar după ce copiii au terminat tot ce și-au propus, mi-au trimis fotografiile. Surpriza a fost atât de mare, pentru mine, atunci când am văzut că au pictat renul și sania iar modul în care au ieșit, m-a fascinat!

Înainte de a pleca, Narcis, un băiețel minunat, a ținut să ne arate un obicei din zona noastră, ajutându-se de o tobă. Vis!

Vă doresc Sărbători pudrate cu sănătate și fericire, copii minunați! Iar doamnei Ana, o îmbrățișare din tot sufletul pentru că așa un dascăl merită îmbrățișat la fiecare pauză.

Mulțumesc!

P.S. Iată ce a scris doamna Ana pe pagina clasei dumneaiei:

Crăciunul!!! Ce o fi atât de special la el că te face să-ți fie dor de acasă și când ești acasă?
Puteam să lăsăm zilele premergătoare să treaca oricum?
Nuuu! Povești, cărți, dorințe, scrisori și multe amintiri. Mai ales pentru doamnele care au început să fredoneze instantaneu un cântecel de la Estrada, din vremea când aveau o vârstă apropiată cu școlăreii spiriduși din clasă și care nu înțelegeau mai nimic din ce se întâmpla. Era vorba de Poștașul Tic- Pitic!
Doamna Dana a venit încărcată cu cărți. Nu era ceva nou dar de data asta erau Muuuulte și atât de frumoase că ne-am fi apucat de citit atunci, pe loc, pe mochetă, în jurul bradului. Dar nu era timp că surprizele se țineau lanț…
Timbrul? Filatelie… Clasor… și miros de vechi… vechi precum copilăria celor două doamne. Și dacă am creat propriu timbru ne-am făcut și plicul și scrisoarea… Pentru că doamna Dana s-a gândit la toate, ne-a adus Renul și Sania ca scrisorile să ajungă repede la Moșul.
Dulce sfârșit de săptămână, dulci bombonelele dar activitățile au continuat și luni, și marți… și dacp am ști că putem face Crăciunul mai mult timp, am începe cam din vară pregătirile!
Să fie și anul acesta, unul cu sănătate și pace în suflete, de la cel mai mic până la cel de o vârstă cu Moșul!

Ei, cum să nu-i iubești?