Cui folosește că această zi este liberă?
Așa, în mijlocul săptămânii, mii de copii stau acasă ca să ce? Nu ar fi fost firesc și normal să se vină la școală și la grădiniță la licee ori mai știu eu unde se petrece acest act determinant fără de care nu se poate? Și dacă nu se doreau cursuri clasice se puteau organiza activități prin care să fie sărbătorită educația.
Mottoul anului 2023 pentru Ziua mondială a educației (Journée mondiale des enseignants/World Teachers’ Day), marcată în fiecare an la 5 octombrie, prin inițiativa UNESCO este:
Profesorii de care avem nevoie pentru educația pe care o dorim: imperativul global de a elimina deficitul de profesori.
Nu doresc a mai adăuga nimic pentru că faptele vorbesc de la sine.
În altă ordine de idei, marți, 3 octombrie, s-a desfășurat la Iași IUF – The International University Fair o manifestare care a adunat foarte mulți tineri dornici de a afla cât mai multe detalii despre mediul academic, cum ajungi să faci parte din el și care sunt pașii pentru a accede la universitatea la care visezi.
Am plecat la ora 7:30 de acasă, dornici de a fi la ora stabilită în program, cea de începere, fiind stabilită ora 10:00. Pentru că ne despart câteva zeci bune de kilometri și pentru că traficul este extrem de aglomerat, mi-am luat măsuri de siguranță pentru a ajunge în timp util și am reușit acest lucru.
Dimineața a fost una splendidă, puțin răcoroasă, dar cu un răsărit minunat pe care ne-am bucurat să-l privim chiar dacă mai pe grabă.
Odată ajunși acolo am intrat în complexul Palas Mall unde s-a desfășurat evenimentul și am constatat că era foarte multă lume. Palas este un complex urbanistic situat în zona Centrului Civic al municipiului Iași, în imediata apropiere a Palatului Culturii. Proiectul a fost dezvoltat în parteneriat public-privat de către Iulius Group și Consiliul Local Iași. Ansamblul, inaugurat în anul 2012, se întinde pe o suprafață de 270.000 mp și a costat în jur de 265 de milioane de euro, fiind, la momentul construirii, cea mai mare investiție imobiliară din afara Bucureștiului
Cârduri de tineri, care mai de care mai frumos, s-au așezat la rând pentru a plăti biletul nu înainte de a prezenta documentul care atesta înscrierea la acest eveniment. El putea fi scanat și de pe telefon așa cum am văzut că se practică peste tot atunci când am fost în Anglia.
Palas este un complex urbanistic situat în zona Centrului Civic al municipiului Iași, în imediata apropiere a Palatului Culturii. Proiectul a fost dezvoltat în parteneriat public-privat de către Iulius Group și Consiliul Local Iași. Ansamblul, inaugurat în anul 2012, se întinde pe o suprafață de 270.000 mp și a costat în jur de 265 de milioane de euro, fiind, la momentul construirii, cea mai mare investiție imobiliară din afara Bucureștiului
Ce a cuprins mai precis acest eveniment?
Healthy mind, happy life: tehnici de gestionare a emoțiilor
Facultate în România sau în străinătate? Alegerea potrivită, admitere și finanțare
Business sau facultate? Le poți avea pe ambele.
Challenge Accepted: Interviul de angajare
Knowledge vs Skills. Ce e mai important pentru viitorul tău?
Cu siguranță ai auzit cât de important e să ai skill-uri practice odată intrat pe piața muncii. Sunt acestea suficiente fără o bază solidă de cunoștinte teoretice?
Nu am intrat cu ei însă am aflat, mai apoi, din discuțiile pe care le-am avut la masă și pe drumul de întoarcere spre casă că au stat de vorbă cu reprezentanții mai multor facultăți care aveau în portofoliu secția la care ei doresc să meargă, informatică.
Din România, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi le-a atras cel mai mult atenția, cel cu care au discutat acolo fiind foarte amabil și volubil, așa reușind a intra în posesia unor informații pe care le-ar fi fi aflat mai greu din altă parte.
În ceea ce privește universitățile din străinătate, au aflat că este nevoie de examenul Cambridge și de o notă mare la examenul de bacalaureat și cum stă treaba cu finanțarea. Una din Olanda (pentru că au fost prezente trei) a părut cea mai potrivită, aici cursurile fiind fără taxă, trebuind a fi asigurat doar traiul zilnic cazare + masă (reprezentantul specificând în jur de 750- 800 euro lunar).