„Ultima zăpadă” de Allen Eskens

Nu m-am gândit că în plină vară caniculară cartea lui Allen Eskens, Utima zăpadă, ne va merge la inimă și ne va ține în priză. Tot așa, ca și în cazul altor cărți care sau cuibărit în rucsacul de vacanță, a făcut parte din ultima tură adusă de curier. A fost achiziționată după ce am citit recenzia pe Blogul cititoarei de cursă lungă. Și am descoperit un autor plin de talent care ne-a ținut cu cartea lipită de mâini, nerăbdători în a afla finalul.
Allen Eskens este cu siguranță unul dintre cei mai buni autori.
Cartea sa intitulată „Ultima zăpadă” ne-a atins inima pe atât de multe niveluri. Linia sa de povestiri este simplă și discuțiile sale descriu un tânăr student care are în spate o poveste de viață emoționantă. Ceea ce îl diferențiază cu adevărat de ceilalți scriitori este abilitatea lui de a pune sentimente în cuvinte.

Cartea spune povestea unui student pe nume Joe Talbert. Tot ceea ce își dorește Joe este să termine tema pe care a primit-o de la profesorul său de limba engleză. Primul pas în misiunea lui este să găsească un străin și să-l intervieveze. Al doilea pas este scrierea biografiei acelei persoane. Asta l-a condus pe Joe la un azil de bătrâni din apropiere. Avea nevoie de un doritor și știa că acolo ar fi cel mai bun loc pentru a găsi unul. Aici se întâlnește cu un veteran de război care era pe moarte. Numele veteranului este Carl Iverson. Iar de aici totul se ramifică, povestea ajungând a fi întortochiată, plină de surprize și mister.

Crima sa l-a determinat să petreacă aproape treizeci de ani în închisoare. Acum că este muribund fiind bolnav de cancer în fază terminală, i s-a permis să-și petreacă ultimele zile într-un azil de bătrâni. Când Joe află amănunte din trecutul lui Carl, el descoperă adevăruri surprinzătoare. Întrebarea reală este …

E deja prea târziu să spunem lumii adevărul?

Un amestec unic de realism și ficțiune. Allen Eskens atinge o serie de subiecte sensibile, inclusiv valorile și situația veteranilor. Descoperă adevărul despre ororile pe care le-au întâmpinat veteranii în războaiele în care le-au luptat. O altă idee interesantă pe care Allen Eskens o scoate la iveală este faptul că toată lumea merită o a doua șansă.

„Ultima zăpadă” este o poveste frumoasă a unui tânăr care se conectează cu un veteran. Ea aduce emoții precum dragostea, încrederea și loialitatea, în ciuda tuturor crimelor sălbatice descrise. Allen Eskens oferă o privire interesantă asupra lumii așa cum este ea în realitate. Cartea trebuie citită. Este o poveste care te va trece prin tot soiul de stări de la lacrimi la zâmbete și care îți va reînnoi credința în rasa umană.

La un moment dat, în cea de a doua oră a interviului, a spus:
– Și atunci m-a invitat guvernul să merg în Vietnam.
În sfârșit, mi-am pus, iată un eveniment care ar putea explica apariția monstrului. Carl obosise după ce vorbise atâta timp, așa că și-a pus mâinile în poală, s-a lăsat pe spate în scaunul cu rotile și a închis ochii. I-am privit cicatricea de pe gât pulsând la trecerea sângelui prin artera carotidă.
– Din Vietnam ai cicatricea asta? l-am întrebat.
Și-a atins gâtul.
– Nu, cu asta m-a ales în închisoare. Un psihopat din Frăția Ariană a încercat să-mi taie capul.
– Frăția Ariană? Ăștia nu sunt albi?
– Ba da, a zis.
– Credeam că oamenii din aceeași rasă se apără unii pe alții în închisoare.
Nu când e vorba de un condamnat pentru maltratarea copiilor, ca mine. Bandele au drepturi asupra condamnaților pentru infracțiuni sexuale din rasa lor.
– Drepturi?
– În închisoare, violatorii au cele mai mici șanse de supraviețuire. Dacă îți merge prost, îți verși nervii pe-un violator; dacă trebuie să-ți câștigi dreptul de a-ți tatua o lacrimă sub ochi, ca semn că ești un tip dur, nu vezi de ce nu a-i ucide un violator, dacă ai nevoie de o târfă… ei, înțelegi cum stau lucrurile.
M-am înfiorat în sinea mea, dar mi-am păstrat calmul, ca să nu-mi vadă repulsia. (pagina 95)