Câteva acorduri înfundate care nu știu de unde vin însăilează o melodie ce-mi pare cunoscută. E mohorât afară nu și în mine, doar că e o lene și o stare pe care mi-aș fi dorit să n-o traversez singură. Însă nu am încotro chiar dacă știu că depinde într-o oarecare măsură și de mine asta.
Scriitura lui Auster (cel pe care-l citesc acum) este pur și simplu captivantă eu învățând/auzind despre oameni care nu știam să fi făcut lucrurile descrise de autor. Mă aflu în plin proces al descoperirii unui roman din alt roman, fapt de care nu sunt tocmai străină nefiind la prima carte semnată de Auster.
Privesc în față și văd o duminică întreagă pe care am cu ce s-o umplu, din variantele posibile dorind a o alege pe cea pe care n-o văd încă.
Voi mai rămâne în carte o perioadă (pentru că asta chiar pot acum) poate-mi vine vreo idee. Cine știe ce voi mai constata la final de zi.
După ce am reușit să mai citesc câteva zeci de pagini am plecat să cumpăr cele necesare pentru masa de duminică, dorind a găti ceva ce știu că-i place liceanului. Era aproape de prânz când am terminat sincronizându-mă aproape perfect cu el, așa lasagna aburindă fiind savurată din plin.
După asta am putut să lucrez la proiectele pe care le am de susținut în săptămâna ce urmează. Mai aveam de pus la punct detalii, chestii mărunte care spun foarte multe despre mine și viziunea mea, lucruri care țin de migală și chițibușăreală însă la care eu nu pot să renunț. Și am migalit la ele aproape până de ora 18:00 când vorbele prietenei mele, cea care are grija de mușchii și coloana mea, au răsunat prea tare în capul meu: Plimba-ți limfa! Ori asta a fost momentul când am lăsat totul și am plecat.
În Dumbrava, de fapt la poalele ei, erau ceva tineri. Aveau niște discuții printre ronțăieli și erau tare veseli, ceea ce m-a bucurat. Am trecut de ei pentru a merge la locul meu, acolo fiind doar eu, cartea și păsarile destul de agitate și gălăgioase.
Pe drumul de întoarcere am putut admira apusul, unul care pe mine una mă încarcă pozitiv în ciuda faptului că e la final e zi.
Bucuroasă că am tras de mine suficient ca inelele de pe ceas să se schimbe. Spre binele meu, evident!
