„Ai toată viața înainte” este o critică îngrozitoare față de tratamentul pe care statul francez o are față de imigranți, săraci și bătrâni. Este o carte înfricoșătoare, dar care îți încălzește inima în același timp; o lectură neobișnuită, amuzantă și antrenantă.
Povestea este realizată cu doze de hilar, profundă și empatică de umor întunecat, ironie și satiră de către protagonistul său Mohamed, needucat, dar cu observații foarte inteligente. Este o voce în care avem încredere și de care nu ne îndoim niciodată. Momo, așa cum se numește el, este un băiat arab în vârstă de zece ani (descoperind mai târziu că este de fapt paisprezece ani), lăsat la vârsta de trei ani de către singurul său părinte, mama prostituată, în grija doamnei Rosa, supraviețuitor evreu al Holocaustului și fostă prostituată . Restul povestirii este una simplă, spusă de Momo: el și Madame Rosa sunt tot ce au în lume. Problema este că doamna Rosa moare și Momo pierde singurul sprijin pe care-l are. E adevărat că mai este și un travestit iubitor, care le aduce bani și mâncare și are grijă de ei.
Autorul și protagonistul cărții împărtășesc o istorie în care se găsesc multe similarități: Gary, autorul celebru pe plan internațional, erou de război francez și diplomat, s-a născut în Europa de Est, copilul unic al unei mame singură evreică (nu și-a cunoscut tatăl), care avea mari ambiții pentru fiul ei – doar una dintre aspirațiile ei. „„A toată viața înainte” folosește fundalul lui Gary: Momo declară această povestire a fi „Mizerabii mei”. Gary invită la comparații cu opera lui Victor Hugo și cele ale propriului său Paris în anii ’70. Și, în timp ce ambele conțin și povestiri de dragoste, cea dintre tânărul imigrant arab și bătrâna muribundă mamă-surogat evreică reprezintă chiar bătăile inimii lui Gary Mizerabilul. O mare deosebire este că povestea lui Gary este condusă de limbaj; este imposibil să ne imaginăm „Ai toată viața înainte” prezentată de un narator omniscient, mai mult decât putem separa vocea și limba distinctivă a lui Huckleberry Finn în „Aventurile lui Huckleberry Finn” ale lui Mark Twain.
Romanul începe cu mărturisirea iubirii pe care o nutrește Momo față de madame Roza, totul completat de descrierea urcării ei până la etajul șase al clădirii unde locuiau.
Prima chestie pe care v-o pot spune e că stăteam la șase fără lift, și pentru madame Roza, cu toate kilogramele care atârnau pe ea și numa două picioare, câte avea, era un adevărat izvor de viață zilnică, plină de griji și necazuri. Tot timpul ne scotea asta pe nas, când nu se plângea de altele, căci era și evreică. Nici cu sănătatea nu stătea bine și pot să vă spun din capul locului că era o femeie care ar fi meritat un lift. (pagina 11)
Sunt fascinante discuțiile pe care Momo le are cu madame Roza, ele tratând subiecte sensibile cum ar fi prostituția, avorturile, pedofilia, drogurile subiecte pe care în mod natural nu le abordezi cu un copil de zece ani, atât cât avea Momo.
Mie unu mi-i scârbă de heroină. Mucoșii care se droghează se obișnuiesc toți cu fericirea, iar asta nu iartă, având în vedere că fericirea e cunoscută pentru stările ei de absență. Ca să te droghezi trebuie să vrei într-adevăr să fii fericit și doar cei mai mari tâmpiți din lume au astfel de idei. Eu nu m-am înghesuit prea tare la droguri, uneori, cu băieții, am fumat câte o marijuana de politețe, zece ani e vârsta la care ce mari te învață o grămadă de chestii. Dar nu țin neapărat să fiu fericit, prefer mai degrabă să trăiesc. Fericirea e o porcărie imensă și cineva ar trebui s-o ajute să coboare cu picioarele pe pământ. (pagina 60)
Observațiile despre natura umană sunt transmise cu un umor întunecat. Unul dintre cei mai buni oameni din cartea este Madame Lola, un travestit senegalez, care nu a avut voie sa adopte pentru că „travestiții sunt prea diferiți și asta e ceva ce societatea niciodată nu iartă.”
Limbajul lui Momo este simplu, dar adevărul mesajelor sale ne rupe inimile. Mai presus de toate, Gary ne-a distrat, tot timpul informându-ne despre dragoste, existența umană și despre sensul de a-ți trăi viața. Nu e de mirare că această carte se află acum în programa universităților americane.
Mulțumesc editurii cartemma care mi-a facilitat această lectură și de unde o puteți achiziționa și voi. Eu am putut-o citi la malul mării, acolo unde lecturile se percep diferit, ori cel puțin așa cred eu. Capătă o aură specială.
