Încă un an s-a adăugat la cei de când am început să scriu la acest blog.
Nouă ani de când am depus efort neîncetat pentru a deveni o versiune mai bună a mea.
Nouă ani în care am acumulat o mulțime de noțiuni și am căutat asiduu.
Am adunat 3018 articole cel mai vizitat aici, pe blog, fiind cel dedicat doctorului meu meu atunci când s-a hotărât să plece.
Articolul care a stârnit pe rețelele de socializare cele mai mari animozități și a adus mii de comentarii a fost despre educație. Multe dintre ele au fost acuzatoare și pentru că nu ăsta a fost scopul am constatat că nu reușesc să gestionez acest fapt, neînțelegând de ce a fost luat personal de cititor el nefiind adresat unei persoane anume.
„Vreau la grădiniță, dar să nu vină doamna pentru că…”
De mai bine de un an de zile scriu zilnic, despre tot felul de chestii care mi se întâmplă, le trăiesc, mă bucur ori sunt tristă și vreau să le consemnez. Multe sunt frumoase și spun asta pentru că primesc mesaje de la oamenii care mă urmăresc și cărora vreau să le mulțumesc. Contează atât de mult pentru mine un semn însă de multe ori nu mai e timp pentru a-l da, cel puțin așa se petrec lucrurile în cazul meu. Eu las mesaje atunci când îmi place ceva pentru că știu ce înseamnă asta și care este importanța lui.
Răsfoind paginile din urmă am constat că am crescut foarte mult, am evoluat în felul în care scriu și mai ales în claritatea mesajului. Am citit foarte mult, nu atât cât mi-am propus, dar mult și am intrat în legătură cu oameni aleși, care pentru mine reprezentă niște repere. E o lume la care eu am tânjit mult și în care am reușit să intru, în calitate de urmăritor și consumator iar asta m-a ajutat enorm. La rândul meu, vorbesc despre cărțile pe care le-am citit și mi-au plăcut mai mult ori mai puțin așa cum duc cartea în fața copiilor ori de câte ori am prilejul, și fac asta cu o bucurie pe care mi-e greu s-o descriu.
Nu, nu e un moft ori o paradă, e un fapt, chiar îmi place și consider că asta este singura noastră scăpare; educația.
Pun și eu umărul cum și cât pot acolo unde sunt primită.
Machetele meșterite de mine au fost văzute și folosite de oameni care au dorit să realizeze alături de copii întâlniri de neuitat iar eu am fost fericită pentru că am putut contribui. Nu a contat că din umbră, atâta vreme cât scopul a fost îndeplinit.
Mulțumesc tuturor colaboratoarelor mele și le mărturisesc că tot ceea ce am confecționat a fost cu bucurie și pasiune chiar dacă rezultatul de partea cealaltă nu a corespuns întru totul mereu. Am ajuns la concluzia că oricâte întrebări ai pune, oricâte aspecte ai atinge sunt situații când lucrurile nu se așază pur și simplu și atunci trebuie să mă mulțumesc cu faptul că am fost bine intenționată și mi-am dat toată silința.
Așadar, suflu în nouă lumânări cu gândul că această aventură frumoasă va continua pentru a mai sărbători și în anul următor. Și cine știe ce gânduri vor putea fi citite pe paginile acestui blog?!
