Știu că poți să-ți faci planurile lumii, dacă Dumnezeu are cu tine alte gânduri, vei face așa cum trebuie. Astea fiind rostite, planurile noastre pentru a patra zi au suferit oareșce modificări și asta pentru că Sebi, verișorul lui Luca, a avut o noapte extrem de agitată. Nu am putut identifica exact cauza, dar înclin să cred că este un cumul și nu doar una. Aglomerarea de răsfățuri culinare, surplusul de sucuri și răcoritoare, suficienta apă de mare înghițită în cursul tumbelor și giumbușlucurilor poate și soarele (cu toate că pielea nu este înroșită fiind protejată cu numeroase straturi de cremă) au dus la o stare de rău destul de mare, însoțită de câteva episoade de vomă. Diareea a lipsit și asta m-a bucurat. Atunci când pleci cu un copil care nu-i al tău este foarte complicat. Grija e atât de mare încât ești în permanență cu vigilența la maxim. Fiind destul de mare, am dorit a nu-i pune restricții pentru că am vrut să-și aducă aminte de acest sejur cu plăcere mare și nu ca unul în care „scorpia de mătușă-mea spunea numai nu”. Dar, se pare că un copil de 10 ani nu poate să-și stabilească o limită în fața atâtor oferte de nerefuzat. Evident că greșeala a fost și a noastră dar acum, privind în urmă și văzând că Luca nu are nimic (mulțumim pentru asta lui Dumnezeu), am ajuns la concluzia că nu am gestionat corect problema în cazul musafirului.
Dar am acționat în consecință și am încercat să o rezolvăm. Am plecat la farmacie, după medicamente, asta după ce am vorbit la telefon cu mama. Am făcut ceai de mentă și instituit un regim alimentar. Evident că a dorit să meargă la plajă dar după ce am ajuns acolo, nu a durat mult și a vrut acasă.
Drept pentru care eu am rămas cu Luca iar soțul meu a plecat cu el. După ce a luat un metoclopramid totul s-a mai liniștit, voma s-a oprit iar el a adormit. Câteva ore bune asta a făcut iar când s-a trezit era alt copil. Fără dureri de burtă, fără vomă și cu o față mai senină.
Evident că am continuat repausul alimentar și doar l-am hidratat. Acum, totul e bine.
Revenind la ziua de astăzi, cu toate că a fost umbrită de acest incident, am apucat să facem câteceva. Iar unul dintre lucuri a fost acela de a mai dialoga cu marea. Poate părea ceva peste care să treci ușor, superficial, dar nu-i așa. Iată un exemplu. 🙂
Copiii au început o construcție care mai apoi a atras mai mulți participanți. Rezultatul a fost unul elaborat, pe placul tuturor.
Zgomotul de ieri, cel cauzat de muncitorii determinați, s-a transformat astăzi într-o zonă de produs bani. Mă întreb, iar; nu se putea face asta înainte? Răspund tot eu; nu!
Și pentru că tot a venit vorba de amenajări, una remarcabilă este aceea a falezei ce a apărut aici. Venim de mulți ani și sunt semnificative câteva intervenții ale omului însă nu pricep în ruptul capului de ce ele nu sunt făcute cu cap, așa cum se cuvine unui loc public ce trebuie accesat de tot felul de oameni. Uite, bunăoară cei care au probleme de locomoție ori se folosesc de cârje nemaipomenind de scaune cu rotile, nu pot pătrunde prea ușor pe plajă. Am asistat astăzi la un adevărat exercițiu de determinare al unei doamne care cu mare greu și ajutată, a putut să escaladeze zidurile ridicate în jurul plajei. Postamentul de lemn pus de o parte și de alta a zidului nu are nici o bară de care să te poți sprijini iar treptele sunt prea înalte. Am văzut și oameni fără probleme de locomoție care s-au lovit rău atunci când au urcat pe aceste trepte. Nu vreau să par o cârcotasă dar se cheltuie atât de mulți bani aiurea încât o mai mare atenție ar elimina multe neajunsuri.
S-a terminat ziua. Cu bine. Pentru mâine nu ne-am făcut nici un program. Să ne trezim sănătoși și vom hotărî pe loc încotro o luăm. Nu e cel mai bine așa? Nu vom mai avea nici o dezamăgire. 🙂
